Capitolul 7 – Alano Ay Kuche

⚠ Atenție: Conține scene sexuale abuzive, scene de sex de tip swinging, spectacole sexuale și limbaj sexual explicit.

Tragedia provocată de Silver Star a stârnit o frică puternică în rândul locuitorilor orașului. Forțele de poliție și armată au încercat să redea încrederea cetățenilor, deschizând facilitățile militare pentru vizite, oferind gratuit cursuri de autoapărare și instruire în folosirea armelor, iar în presă circulau rapoarte conform cărora consiliul urma să propună un proiect de lege prin care locuitorii să poată purta arme în public, liber.

Pe măsură ce supereroii începeau să își reducă rolurile, paginile anti-eroi provocau probleme zilnic, răspândind știri false pentru a-i defăima. Asta însemna că, indiferent ce făcea un supererou - fie că ajuta pe cineva sau doar apărea în public - era urmărit atent de diferite părți. Ciudat era faptul că nici răufăcătorii nu mai provocau tulburări serioase; dacă apăreau, erau doar probleme minore.

- Cred că cel mai bine ar fi să păstrezi un profil discret deocamdată, spuse femeia de 45 de ani, îmbrăcată într-un costum alb.

Dean se opri din tăiatul fripturii și își ridică privirea spre mama lui, a cărei frumusețe părea neatinsă de trecerea timpului. După câteva clipe, își plecă din nou capul și continuă să taie, fără să răspundă. Buzele pline ale lui Isabel Meredith, acoperite cu ruj roșu aprins, se arcuiră într-un zâmbet abia vizibil. Știa că fiul ei nu era încântat de subiect, dar, ca unul dintre pilonii familiei Meredith, trebuia să facă totul pentru a proteja reputația familiei și moștenirea lui Commander Joe.

Dacă ar fi avut de ales cine să apară mai des în public în aceste vremuri - Dean Meredith sau Commander Joe - Isabel ar fi ales ca fiul ei să fie în centrul atenției, ca unicul fiu al îndrăgitului fost general.

- Dean, înțelegi ce îți spun?

- Da, răspunse tânărul, lăsând jos cuțitul și furculița pentru a-și șterge gura cu un șervețel.

- Sunt sătul, o să mă retrag, adăugă el.

Isabel nu încercă să-și oprească fiul; ridică paharul de vin, sorbi o înghițitură și încuviință din cap. Dean se ridică imediat din sufragerie. În realitate, voia să plece de acolo și mai repede, dar nu putea, deoarece mama lui insista să se întoarcă și să doarmă acasă în fiecare săptămână.

Tânărul porni pe coridorul împodobit cu marmură rară. De o parte și de alta a pereților erau aliniate capodopere de artă și sculpturi semnate de artiști renumiți în întreaga lume. Conacul Meredith era vast și grandios, însă pentru el părea atât de gol încât, uneori, îi lăsa în inimă un fior rece.

- Tânăr stăpân.

O menajeră îmbrăcată într-o rochie neagră îi zâmbi și îl privi timid, cu ochii ei căprui deschiși.

- Ce este? întrebă Dean, uitându-se curios la ea, fiindcă nu o mai văzuse niciodată. Poate că mama lui o angajase de curând în casă.

- A sosit o scrisoare pentru dumneavoastră, tinere stăpân. Tocmai acum, spuse ea, întinzându-i plicul cu ambele mâini, iar gestul îi accentuă bustul generos, în câmpul vizual al lui Dean.

- Mulțumesc.

Dean luă plicul și se întoarse spre scări, fără să se obosească să continue conversația cu acea servitoare. Pentru că, deși era atrăgătoare și avea un trup sexy, Dean își menținea standardele și nu se lăsa atras de oricine, oricum. Această atitudine i-o insuflase chiar Isabel, mama lui.

La vârsta de 12 ani, Dean era cât pe ce să se lase fermecat de o menajeră, din curiozitatea față de sexul opus. Isabel îl închise în cameră aproape o săptămână, timp în care venea constant să-i vorbească despre calitățile pe care trebuia să le aibă o femeie pentru a fi demnă de sângele Meredith. Asta îi imprimase lui Dean o teamă de a se apropia de femei și convingerea că oricine urma să-i devină parteneră - sau chiar simplă cunoștință - trebuia să fie atât frumoasă, cât și perfectă.

Dacă ar fi fost chiar mai perfectă decât mama lui, cu atât mai bine.

Creeeak!

Telefonul sună, iar Dean îl ridică și văzu un mesaj de la Ally Bush, fiica Secretarului Trezoreriei.

"E păcat că nu ne vom mai vedea. Mi-e dor de tine, Dean."

Tânărul suspină. Evenimentele cumplite provocate de Silver Star duseseră la anularea petrecerii Elenei, care ar fi trebuit să aibă loc marțea trecută, așa că pierduse ocazia de a o mai vedea pe Ally. Auzise însă că, de câteva zile, Ally continua să se întâlnească cu fiul congresmanului Cardinal.

- Mulțumesc.

Dean trimise înapoi mesajul, fără nicio emoție. Se întoarse în camera lui, se așeză într-un fotoliu albastru-închis și scoase plicul pe care îl ascunsese în buzunarul pantalonilor. Totuși, când văzu literele „KZ” ștanțate pe sigiliu, sprâncenele groase i se încruntară imediat.

- O scrisoare de la familia Kuche? murmură Dean pentru sine, rupând repede plicul.

Înăuntru se afla un card de invitație la lansarea noilor arme de înaltă tehnologie și a vehiculelor de luptă produse de Kuche Industries. Când apăsă cipul de pe card, se proiectă un hologram care afișa programul evenimentului, lista invitaților și organizațiile participante. Pe lângă companiile partenere, figurau și agenții guvernamentale.

Kuche Industries nu mai făcuse niciodată așa ceva, dar Dean auzise de la Isaac că în consiliul director fusese adus un nou suflu. Se părea că începeau să înțeleagă importanța evenimentelor sociale, asemenea competitorilor lor.

Dean chicoti ușor. Știa foarte bine cât de mult rău provocase compania asta în Deacon City, însă, ca soldat, nu putea nega că armele produse de Kuche Industries erau mai eficiente decât cele ale altor companii. Chiar și compania rivală, The One Corporation, care își lăuda armele ca fiind la același nivel, nu se putea apropia de performanțele lor.

Unele dintre armele pe care Dean le folosise pentru a doborî răufăcători proveneau chiar de la Kuche Industries.
Să spună că îi ura ar fi fost nedrept și prea simplist.

Flash-urile aparatelor de fotografiat izbucniră când Dean Meredith coborî din limuzină. Își aranjă ușor costumul înainte de a intra în hotelul unde Kuche Industries organiza prezentarea.

Reporteri și fotografi își concentrară imediat atenția asupra lui Dean, căci arăta impecabil în costumul bleumarin, dar el nu le dădu nicio importanță, lăsând gestionarea presei în grija secretarului său personal.

Ca să fiu sincer, Dean nu se bucura în mod deosebit de astfel de evenimente, dar, având în vedere statutul său social, nu putea refuza.

Înăuntru, multe persoane se apropiau de el pentru a schimba câteva cuvinte. Dean discuta cu unii, în timp ce pe alții, pe care nu-i recunoștea, îi saluta doar politicos, până când gazda urcă pe scenă.

Imagini cu produsele fură proiectate pe ecranul imens, luând prin surprindere pe toată lumea, inclusiv pe Dean. Produsele lansate în acea seară prezentau o tehnologie avansată, greu de imaginat - vehicule fără roți, care nu depindeau de combustibil, pistoale laser cu sisteme automate de țintire pe distanțe lungi și unități robotice inteligente pentru câmpul de luptă.

Vedeta serii era...

- „Teleport Model A0001.”

Când pe ecran apăru un cub argintiu, strălucitor, Dean simți o strângere puternică în piept, de parcă nu mai putea respira.

Halo folosise deja acest dispozitiv pentru a-l duce în situații umilitoare și chiar pătrunsese în dormitorul lui cu doar o săptămână în urmă. Dar, reflectând acum, își aminti că Halo spusese că teleportul era un produs al companiei Kuche Industries.

De unde știa el că provenea de la această companie și că se afla în dezvoltare?

- „Trebuie să informăm pe toți distinșii oaspeți că Teleportul fusese programat inițial pentru lansare peste doi ani, dar datorită viziunii noului nostru executiv, acesta a fost dezvoltat înainte de termen...”

După prezentare, sala răsună de aplauze furtunoase. Ofițerii superiori din armată și poliție manifestau un interes uriaș pentru Teleport, deoarece lumea nu mai văzuse până atunci o asemenea tehnologie de vârf, folosită direct de oameni.

Nu trecu mult și acești oficiali de rang înalt fură invitați în salonul VIP pentru discuții private despre produs.

Dean fu invitat și el, dar refuză, pentru că nu-i plăcea să participe la negocieri privind contractele de achiziție. Nu i-ar fi fost de niciun folos. În timp ce sorbea vin, încercând să-și alunge plictiseala, doi polițiști ieșiră din salon, cu fețele înroșite și ochii tulburi.

- „Nu-mi vine să cred cât e de frumos și cât e de grațios! Ca bărbat, nu pot să nu mă uit. Chiar e o persoană reală? Ai văzut și tu, nu-i așa, Kelvin?” exclamă unul dintre ofițeri.

- „Revino-ți, Andre. E doar o persoană ca noi, numai că... mai frumoasă, mult mai frumoasă decât un om obișnuit, asta e tot.”

Dean simți un fior străbătându-l la auzul cuvântului „frumos”, căci îi amintea de chipul cuiva. Așeză paharul pe tăvița de argint a unui chelner care trecea și se pregătea să plece, dar un murmur de agitație crescândă se auzi dinspre mulțime.

Cortina roșie se dădu la o parte și o siluetă înaltă, suplă, a unui tânăr îmbrăcat într-un costum negru, își făcu apariția. Toți se întoarseră să-l privească în același timp, fără să rostească un cuvânt.

Îl priveau... până aproape că uitau să respire.

Părul lung, negru ca mătasea, îi era legat lejer la mijlocul spatelui, câteva șuvițe curgându-i de-a lungul feței ovale, contrastând cu pielea albă și netedă, strălucind ca jadul lustruit. Sprâncenele groase, arcuite scuțit ca o sabie fină, se împleteau cu ochii negri, strălucitori, cu pleoapă dublă, ale căror colțuri exterioare se ridicau ușor, dându-le o expresie misterioasă, felină. Nasul îi era sculptat perfect, într-un fel pe care niciun chirurg nu l-ar fi putut reproduce, iar buzele aveau forma unui arc plin, roșu aprins.

- Asta numesc ei frumusețe care ar putea răsturna o națiune, chiar dacă e bărbat, spuse generalul Carlos, confident apropiat al familiei, care se afla lângă Dean. Apoi adăugă: 

- O persoană cu o asemenea grație nu vezi în fiecare zi, nu-i așa, dragul meu?

Dean nu răspunse bărbatului care era mai bătrân decât regretatul său bunic, ci îi oferi doar un zâmbet politicos, rece.

Pentru că mintea îi era complet tulburată!

Acel bărbat era Halo... fără niciun dubiu. Ce căuta aici?

- Cine este el? întrebă Dean, cu privirea fixată asupra siluetei înalte din mulțimea de invitați, fără să clipească. Era exasperant că Halo nu-l privise nici măcar o singură dată.

- Alano Ay Kuche, unul dintre noii directori executivi ai Kuche Industries. Te-am invitat mai devreme în salon, dar ai refuzat să mergi. Regreți acum? spuse generalul Carlos, înainte ca secretara lui personală să-i șoptească ceva, invitându-l să întâlnească pe cineva. Dean își plecă ușor capul pentru a-și lua rămas-bun, strângându-și pumnii cu putere pentru a-și stăpâni frustrarea.

Alan ieși pentru a întâmpina un invitat important al companiei doar pentru câteva clipe, apoi se retrase din nou în spatele cortinei, lăsând sala să vuiască de comentarii despre apariția sa. Mai mult, când trecu pe lângă Dean, Alan nu îi aruncă nici măcar o privire, deși se aflau la mai puțin de un metru distanță.

Dean se înfurie când își dădu seama că Halo era fiul lui Darlon Kuche, fondatorul celebrei companii de tehnologie și armament. Și era și mai iritat de faptul că fusese ignorat de parcă nu s-ar fi cunoscut niciodată.

Tânărul își dorea cu disperare să meargă acasă și nu avea nicio dorință să mai stea de vorbă cu cineva. Dar totul părea să-i fie împotrivă: oriunde s-ar fi dus, oamenii veneau să-l salute și să-i ceară o discuție. Nu putea să-i refuze, fiindcă erau toți ofițeri superiori apropiați de familia Meredith, ca să nu mai vorbim de senatori și reprezentanți ai orașului.

- Da, este o plăcere să facem schimb de opinii, forță Dean un zâmbet, ascunzându-și oboseala. Apoi se desprinse repede de secretarul Ministerului Turismului și se strecură în sala din spatele zonei de expoziție, în căutarea unui loc liniștit unde să stea.

După aceea, Dean plănuia să îi trimită un mesaj asistentului său ca să cheme o mașină care să-l ducă acasă.

Totuși, se împiedică de o intrare ciudată, care părea complet deplasată în acea zonă. Se ridică de pe canapeaua crem și, curios, păși mai departe până ajunse în fața ușii unei camere aflate la capătul coridorului.

- Ah!

Un geamăt stins răzbătu prin ușă. Dean își dădu seama că nu ar trebui să intervină în treburile personale ale altcuiva. Dar atunci auzi în mintea lui un râs jos, prelung, care îi răsună ca un ecou. Era o voce transmisă prin unde psihice  și cine altcineva putea să-i facă asta?

- Halo!

Dean deschise brusc ușa, fără să mai țină cont de etichetă, strigând cu hotărâre numele bărbatului frumos dinăuntru.

- Încă mă mai numești Halo?

Proprietarul vocii catifelate întinse o mână albă ca fildeșul și, cu o mișcare lină, închise ușa, blocând-o. Tânărul soldat tresări ușor, dar nu fu surprins. Scanând podeaua luxoasă, acoperită cu mochetă groasă, zări haine aruncate la întâmplare  sacouri, pantaloni și o superbă rochie de seară din mătase.

În mijlocul camerei, un pat uriaș, cu baldachin și draperii albe, lăsa să se vadă siluetele mai multor persoane. Dean își strânse buzele și se apropie de gemetele bărbaților și femeilor până când văzu cu ochii lui scena obscenă și decadentă.

O tânără frumoasă, complet dezbrăcată, stătea întinsă pe spate pe pat. Un bărbat masiv îi lingea zona intimă cu limba. În același timp, acel bărbat era în genunchi și aplecat, la rândul lui gol.

- Ah!  strigă el, în timp ce Alan îi înfipse până la capăt vergeaua fierbinte în deschiderea umedă. Apoi își folosi ambele mâini ca să-i frământe sânii femeii cu putere, smulgându-i un geamăt. Alan îi strânse bărbatului fesele cu putere, iar pe pielea acestuia se vedeau clar vânătăi de un violet închis.

- Oamenii sunt atât de fragili...  suspină Alan, mișcându-și șoldurile cu o intensitate de neimaginat, încât sunetul trupurilor izbindu-se răsuna în aer.

Bărbatul de sub el își îngropă fața pe abdomenul femeii, limba roșie ieșindu-i dintre buze, ochii verzi înmuiați de plăcere, și țipă ca și cum ar fi murit - dar Dean știa că era, de fapt, un țipăt al extazului.

- Dă-ți jos pantalonii, Dean. Hai să ne distrăm. Gura ei e încă liberă, rosti Alan, aplecându-se și împingându-și degetele subțiri în buzele pline ale femeii.

Ea scoase limba și îi linse vârful degetelor seducător, apoi întinse mâna să-i descheie pantalonii lui Dean, care se aflau chiar deasupra capului ei.

- Nu, rosti tânărul soldat, izbindu-i mâna la o parte cu dezgust.

Alan înjură.

Pe pat, nu erau doar cei trei care se iubeau cu sălbăticie. Alături, doi bărbați zăceau întinși pe burtă, arătându-și trupurile goale și fesele pline de vânătăi. Mai în spate, o altă tânără stătea pe spate, respirând greu, aproape inconștientă.

- Nimeni nu poate rezista ca tine.

Alan întinse mâna și apucă fesele unui bărbat întins pe burtă, în partea dreaptă. Folosi două degete ca să despartă carnea, dezvăluind un mugur roșu, umflat. Un lichid limpede, amestecat cu sânge, îi curgea pe gambă. Degetul alb atinse ușor petalele acelui mugur, iar trupul tânărului se cutremură.

- Chiar dacă sunt toți niște curve, sunt și fragili. Am făcut-o o dată și au leșinat pe rând. Oriunde îi atingeam, gemeau și se văitau. Era enervant. Dean.

Alan se lăsă puțin pe spate ca să se elibereze, apoi se încruntă, fiindcă nu simțea nicio plăcere. Se retrase și îi împinse brutal fesele umflate, înainte să apuce de talie femeia și să i-o tragă cu putere, înfigându-se până la capăt. Ea scoase un țipăt strident, dar își unduia șoldurile pe ritmul lui Alan.

Îi trata pe acești bărbați și femei de parcă nu ar fi fost oameni, ci doar păpuși pentru a-și satisface poftele. După ce termina cu unul, trecea imediat la următorul. În seara aceea, simțea însă un disconfort pe care nu-l putea accepta și voia să-și reverse furia asupra acestor trupuri lipsite de viață interioară. Dar, dintr-un motiv necunoscut, o strângere dureroasă i se ivise în pieptul stâng, însoțită de o înțepătură ascuțită.

Ochii albastru-deschis îl fixau pe ticălos. Cu cât vedea mai mult imaginea femeii gemând de plăcere și a bărbatului înalt, prăbușit pe pat, gâfâind de oboseală, cu atât Dean simțea că se suprapune peste acea scenă - abuzat și călcat în picioare până când nu mai rămânea nimic din el, apoi aruncat cu nepăsare. Pentru Alan, probabil nu era nicio diferență între el și acești oameni.

Dean își încleștă pumnii de furie, apoi apucă o vază metalică, aurită, și o aruncă. Alan nu se feri, iar obiectul i se izbi cu putere de cap. Apa din vază se revărsă peste el și peste trupurile bărbatului și femeii încolăciți pe pat. Sângele roșu aprins i se prelinse pe bărbia elegant conturată, căzând pe pieptul femeii, unde se întinse ca petalele unei camelii.

Dean rămase uluit de propriul gest, apoi se întoarse, pregătindu-se să fugă.

Dar ușa camerei dispăruse...

Alan se desprinse din îmbrățișarea coruptă a patului și coborî, apucând o robă neagră cu care își acoperi partea superioară a trupului, în timp ce ștergea sângele de pe frunte. Rănile se vindecaseră deja, lăsând pielea netedă, neatinsă. Apoi își izbi picioarele de podea și se repezi spre Dean.

- Unde crezi că mergi?

Brațele sale albe, dar puternic musculare, se încolăciră în jurul celuilalt.

Dean își mușcă buza ca să-și înăbușe dezamăgirea, fără să se întoarcă măcar spre chipul frumos, aflat la mai puțin de zece centimetri de el. Însă Alan îi prinse bărbia și i-o ridică, forțându-l să-l privească în față.

Ochii negri, adânci, îl pătrundeau ca și cum ar fi vrut să-i scotocească până în străfundul ființei. Chiar dacă Dean încerca să-l împingă, acest gest nu făcea decât să-i ofere lui Alan ocazia să se apropie și mai mult, până când îl imobiliză complet.

- Lasă-mă!

Dean își învârti pumnii spre fața și gâtul lui Alan. Dacă ar fi fost un om obișnuit, probabil ar fi fost doborât de la primul pumn. Dar acest bărbat rămase nevătămat, ca și cum loviturile lui Dean n-ar fi fost decât atingeri ușoare de puf.

Alan îl ridică pe Dean și îl așeză înapoi lângă pat, apoi își folosi picioarele lungi pentru a împinge de pe pat trupurile istovite și neputincioase ale celor cinci bărbați și femei. Odată patul gol, îl azvârli pe Dean pe saltea și îl imobiliză, fără a-i lăsa vreo cale de scăpare.

- Ce e, Dean? Ești nemulțumit?

O mână albă îi prinse fața cu trăsături ascuțite.

- N-Nu...  negă Dean, înainte ca gâtul să-i fie acoperit de săruturi. Un val de căldură i se răspândi prin fiecare por al corpului. Închise ochii și lăsă buzele roșii să-i rătăcească liber pe pielea bronzată, lăsând urme de mușcături peste tot, ca un leu care se joacă cu prada înainte să o devoreze.

- Nu te mai împotrivești?  întrebă Alan, în timp ce îi desfăcea cu măiestrie nasturii de la costumul albastru-închis.

Oricât de des ar fi repetat scena asta, gestul de a-l dezbrăca pe celălalt îl incita mereu pe Alan.

Dean rămase tăcut, confuz și măcinat de emoții adânci. Privind trupurile îngrămădite lângă pat, se gândi că, dacă ar leșina și ar deveni la fel de vulnerabil ca ei, Alan probabil l-ar împinge deoparte la fel de ușor.

- De ce te uiți la alții? Ești interesat?  întrebă Alan, mușcându-i buzele înainte de a le transforma într-un sărut pasional.

- Scoate-ți limba, spuse el.

Și tânărul făcu întocmai. Cei doi se sărutară cu patimă, până când Alan se ridică. Mâinile tremurânde ale lui Dean se încleștară pe cearceafuri.

Sexul mare și intimidant al lui Alan, ca un dragon alb, țâșni din lenjeria neagră. Organul care, cu câteva minute... câteva ore înainte, fusese înfipt în alt trup, nu în al lui.

Murdar, atât de murdar, gândi Dean, fără să-i pese dacă Alan auzea sau nu.

Picioarele îi fură desfăcute larg, degetele subțiri ale celuilalt îi pătrunseră în deschidere, pregătindu-l. Respirația îi era constantă, semn că știa cum să-și relaxeze corpul. Văzând asta, Alan nu se putu abține și își coborî capul, înfigându-și colții în partea interioară a coapsei.

Dean își mușcă buza pentru a înăbuși durerea. Știa că nu reușise niciodată să i se opună și că vina era a lui. Duritatea și căldura pătrunseră treptat în trupul lui, fără avertisment. Dean tresări și își înfipse ambele mâini în umerii lui Alan.

- Ah... interiorul tău e mult mai bun decât al oricui altcuiva. Hai să vedem dacă ești mai bun decât oamenii ăștia.

Alan îi șopti la urechea roșie. Dean simți că fața i se amorțește la auzul acestor cuvinte. Îi trase o palmă pe obrazul alb, plin de frumusețe, în timp ce lacrimile pe care le ținuse în el până atunci izbucniră cu violență.

- Ticălosule, ahhh!  țipă Dean, în timp ce partea de jos a trupului îi era străpunsă nemilos.

Alan zâmbi satisfăcut când văzu cum fața sobră a lui Commandul Joe se transforma într-una lipsită de orice urmă de încredere.

Puternic la exterior, dar fragil în interior, aceasta era frumusețea lui Dean, cea care îl înnebunea pe Alan.

- Ugh... sob... 

 Dean înghiți nodul din gât, lăsându-și întregul corp să se miște pe ritmul impus de Alan. În adâncul abdomenului, dragonul alb cu cap roșu îi izbea repetat locul sensibil, făcându-l aproape incapabil să respire. Era furios, îl ura și era dezamăgit de sine pentru că era atât de slab, încât îi permitea celuilalt să-i facă orice.

- Dacă vrei să plângi, plângi. De ce te abții?  Alan insistă, ridicându-și mâna subțire și mângâindu-i orbitele ochilor.

Când văzu că Dean încă își scrâșnea dinții, îi apucă picioarele și i le desfăcu și mai mult, apoi își înfipse sexul adânc în el, mai mult decât ar fi putut suporta.

- Ahhh, uh... e prea adânc... nu...

Își împinse abdomenul alb, musculos, dar mâna îi fu prinsă imediat.

- Ești nervos, locotenent Meredith? șopti Alan, punându-i mâna înapoi pe umărul lui.

- Nu.

- Serios?  îl tachină Alan, apucându-i sexul și mișcându-l în timp ce îi strângea șoldurile cu putere.

- Ahhh... haaah... ahhh...

Gura nerecunoscătoare gemu în răspuns, iar trupul său de culoarea mierii se unduia, făcând patul să se zguduie. Sfârcurile maronii se înălțau tari, iar Alan își învârti limba în jurul lor.

Dean ar fi vrut să strige ceva vulgar, dar singurul lucru care îi umplea mintea era: să vină, să vină, să vină.

Nu se mai putea gândi la nimic altceva decât la nevoia disperată de a elibera tensiunea copleșitoare pe care o simțea.

Era pe punctul de a ajunge. Era gata să vină!

Alan îl răsturnă pe Dean, așezându-l pe burtă, apoi îi ridică șoldurile. Fundul său de culoarea mierii era atât de dulce și ispititor, încât Alan nu se putu abține să nu-l strângă.

 Aceea zona, plăcută în palmele lui, îl făcu pe frumos să zâmbească cu satisfacție. Dean mușcă din pernă atunci când auzi sunetul feselor sale izbindu-se violent de șoldurile lui Alan. Sunetul părea și mai crud, mai brutal decât atunci când Alan o făcuse cu alți bărbați.

- Te gândești la ce le-am făcut altora. Nu mai fi gelos. Acum fac asta doar cu tine, spuse Alan, în timp ce tânărul încerca să înăbușe durerea din piept.

- Cine... huh... ahh... ieși din mintea mea, rosti Dean cu greu.

Alan se apăsă complet peste spatele lui, iar limba lui roșie, aprinsă, îi explora urechile înainte să se oprească pe buzele care de atâtea ori rosteau lucruri ce nu corespundeau dorințelor lui adevărate.

Alan îi cunoștea aproape toate punctele slabe ,ceva ce tânărul ofițer nu putea suporta.

Dar în timp ce cei doi compuneau o melodie pasională pe pat, o tânără se ridică încet, trupul gol dezvăluit celor doi bărbați.

- E frumoasă, nu-i așa?  întrebă Alan, privind spre Dean, care zăcea cu fața în jos.

- Da, răspunse Dean, doar pentru a fi mușcat puternic de ureche.

- Vrei să o invit să ni se alăture?

Ochii albastru-închis ai lui Dean se întoarseră spre femeia care își scutura capul ca să-și alunge amețeala. Dar când văzu mâna lungă, albă ca fildeșul, întinsă spre ea, ca o invitație, păși spre Alan ca și cum ar fi fost vrăjită. Buzele ei pline, pline de senzualitate, se apropiau încet de gura roșie a lui Alan.

- Nu!  strigă Dean tare, făcând-o pe tânără să tresară. Ochii ei căprui-deschis se măriră când îl recunoscu.

- Ăsta e Dean Meredith?  întrebă, ridicându-și mâna să-și acopere gura.

Atunci Alan îl așeză pe Dean pe genunchii săi, cu fața spre femeie. Își desfăcu picioarele lungi, musculoase, dezvăluind sexul în erecție și deschiderea roșie, umedă, care îl înghițea.

- Lasă-mă, nu face asta...  plânse Dean jalnic, în timp ce tot trupul îi era imobilizat, iar împingerile de jos îl zguduiau.

Cei patru bărbați și femei care își reveniseră între timp se adunară în jur, privindu-l cu interes pe celălalt partener al lui Alan.

- Nu-mi vine să cred că locotenentul Meredith, cel curajos, este cel care îi place tânărului stăpân... și nu-mi vine să cred că e și în postura asta, spuse bărbatul blond, cu ochi verzi-deschis, așezându-se în genunchi, sprijinit de pat, ca să vadă fața rușinată a lui Dean.

- Bărbații puternici sunt atât de sexy când sunt futeți, chicoti fata care aproape că îi desfăcuse pantalonii lui Dean mai devreme.

Niciunul dintre ei nu purta haine și toți se strânseseră lângă pat, ca și cum priveau un spectacol fascinant.

Tânărul soldat izbucni în suspine și își plecă capul, încercând să evite privirile acelor trupuri goale.

- Lasă-i să vadă cum arăți când termini, șopti Alan, apucându-și sexul umflat, degetul mare frământându-i și apăsând vârful roz.

- Vă ajut eu, tinere stăpân, spuse lingușitor bărbatul roșcat, întinzându-se să-l atingă pe Dean. Însă, când Alan îl fulgeră cu privirea, acesta își trase imediat mâna și se retrase, tremurând, la capătul patului.

- Vă las să priviți. Asta înseamnă să priviți. Nu trebuie să vă oferiți să ajutați.

Cei cinci bărbați și femei încuviințară din cap înainte ca Alan să-i ridice bărbia lui Dean pentru a-l săruta. Dean simți o strângere în piept și își deschise gura, permițând limbii bărbatului din spatele lui să-l invadeze. Își arcui corpul chiar în clipa în care orgasmul îl cuprinse. Lichid alb țâșni, murdărind fața bărbatului blond și stropind ceilalți doi bărbați și femei aflați în apropiere.

Dean se prăbuși pe pat, gâfâind ca și cum n-ar fi cunoscut oxigenul vreodată. Alan le ordonă oamenilor să se îmbrace și să iasă din cameră. Auzind asta, Dean sări imediat din pat. Dacă acești oameni ar fi povestit vreodată ce i se întâmplase, unde și-ar mai fi pus fața?

- Nu-ți face griji, nimeni nu va spune nimic, zise Alan, trecându-și mâna pe conturul ascuțit al feței lui, plină de neliniște.

- Ai de gând să le ștergi amintirile? întrebă Dean.

- La început m-am gândit la asta, dar m-am lăsat dus de val mai devreme. Probabil că nu le voi șterge, spuse Alan, întinzând mâna spre o cutie de lemn sculptată cu migală. Înăuntru erau mai multe ace lungi de argint.

Înainte ca Dean să poată întreba ceva, degetele subțiri ale lui Alan se mișcară rapid, și corpurile celor cinci se prăbușiră pe podea, cu acele înfipte în cranii.

- I-ai ucis?!  ochii lui Dean se măriră.

- Nu, doar i-am adormit. Dar dacă se vor mai trezi sau nu, asta e altă poveste. În plus, oamenii ăștia erau spioni trimiși de The One, veniți să se bage în treburile companiei mele. Ugh, șobolani murdari! 

 Alan își încreți nasul cu dezgust, înainte să arunce teleportul pe podea. Luă trupul bronzat, învelit într-o pătură, și în clipa următoare se aflară în noul său apartament.

- Locul ăsta e frumos. De ce te ascundeai în fortăreață? Ți-a fost teamă că oamenii orășelului vor crede că trăiești pe banii lor fără să muncești?  spuse Alan, așezându-l pe Dean pe canapeaua albă. Se aplecă, intenționând să-i sărute buzele întunecate, dar Dean își întoarse fața.

Tânărul realiză că, oricât de departe ar fugi și orice ar face, nu putea scăpa niciodată din strânsoarea lui Alan. Era o senzație dureroasă, care urca din piept până în gât.

- De obicei nu sunt atât de drăguț cu tine, Dean.  Alan se ridică, părul lung și negru fluturând în jurul feței sale ascuțite, făcându-l să arate ca un înger antic dintr-un tablou.

Dean zâmbi amar soartei lui, apoi trase pătura de pe el și i-o întoarse proprietarului. Își îndreptă trupul gol, plin de vânătăi, și merse spre baie. Lichidul albicios, tulbure, se scurgea încă din deschiderile lui, accentuând cât de slab fusese. Dean își ridică mâna să-și șteargă fața, curățându-și trupul până când termină și ieși din nou afară.

Camera era goală. Alan nu mai era acolo, dar lăsase un bilet în urmă.

„Mâine noapte voi veni să te văd din nou.”

Dean mârâi și rupse biletul, aruncând bucățile la gunoi.

Cum putea continua să trăiască așa? Lăsându-l pe Alan să facă ce voia cu el și apoi să-l arunce când se plictisea, exact cum făcuse cu grupurile acelea de bărbați și femei?

Dean Meredith nu avea să lase pe nimeni să-i păteze demnitatea atât de ușor. Dacă Alan putea să se culce cu alții atât de rece, de ce ar fi trebuit el să fie doar o jucărie aruncată, acceptând firimituri înjositoare?

- Dean, îți dorești ceva de la mine?

Tânăra, îmbrăcată într-un halat alb, transparent, care îi lăsa trupul la vedere, îi vorbi după ce deschise ușa.

Dean nu răspunse; în schimb, îi ridică bărbia și îi apăsă un sărut pe buzele roșii, adânci. O împinse în cameră, mâinile lui apucându-i fundul plin, în timp ce coapsele ei moi i se încolăciră în jurul taliei. Ally zâmbi mulțumită, apoi întinse mâna și închise ușa.