Capitolul 5

 Chipul frumos, cu linia maxilarului bine conturată, se potrivea perfect cu ochii adânci, a căror coadă ușor ridicată conferea posesorului o alură tăioasă și impunătoare. Toate acestea se armonizau cu nasul înalt, bine definit, și sprâncenele dese care traversau fruntea. Buzele, bine conturate, se arcuiră ușor când bărbatul își împinse obrazul cu vârful limbii, un gest care trăda clar un aer de obrăznicie calculată. Toate aceste trăsături nu erau ceva ce puteai uita ușor, mai ales pentru Kirin, care avusese deja o confruntare cu el în trecut.

- Locul ăsta e destinat doar luptătorilor și personalului din sală, nu? Atunci tu... spuse Kirin cu o voce joasă, aproape ca un murmurat, dar suficient de tare încât cel aflat la doar câțiva pași să audă.

- Sunt luptătorul acestei săli. De ce n-aș avea voie să stau aici?

- Poftim?

Răspunsul îl trezi complet pe Kirin din uluiala care-l cuprinsese. Coborî privirea de pe chipul impunător pentru a-l analiza pe bărbatul aflat în fața sa, îmbrăcat doar cu o pereche de pantaloni scurți negri de box, cu abdomenul marcat și mușchii proeminenți la vedere. Prosopul atârnat pe umărul drept nu reușea deloc să-i ascundă fizicul impunător. Iar faptul că acesta descuia ușa camerei de alături nu făcea decât să confirme, fără să fie nevoie de alte dovezi, că bărbatul era, fără îndoială, un luptător de la sala „Sit Phetsak”.

Kirin ar fi vrut să înjure tare blestemând soarta care se încăpățâna să-i rezerve asemenea coincidențe. Nu doar că îl reîntâlnea pe tipul ăsta, dar mai trebuia și să-i fie vecin. Jură că nu se va prezenta niciodată vecinului său așa cum intenționase inițial.

- Ai probleme cu auzul?

- Ce ai spus? întrebă Kirin înclinând ușor capul, sprâncenele arcuindu-i-se ușor într-o expresie de nemulțumire.

- Ai cu siguranță probleme cu auzul, de aceea mă tot întrebi același lucru.

De data aceasta, Kirin înțelese clar ce voia să spună celălalt. Își întoarse privirea spre el cu o privire pătrunzătoare, trăgând adânc aer în piept și înjurându-l în gând: Ce tip enervant!

- Nu era o întrebare. Era o exclamație. Îi spuse Kirin cu un ton plictisit, dar celălalt doar ridică sprânceana, semn că tot nu pricepuse.

- Nu-i șocant că te-am întâlnit aici?

- Cred că eu ar trebui să fiu mai surprins că tu ești aici. Sau ai băut prea mult și te-ai rătăcit?

Replica pe care Kirin voia s-o ofere cu calm se topi instantaneu. Aruncă bunul-simț la gunoi și îl privi de jos în sus, sfidător, chiar dacă era cu câțiva pași mai scund decât celălalt.

- Poți crede ce vrei. Oricum n-ai să mă crezi dacă-ți spun adevărul, spuse Kirin, întorcându-se să plece, considerând că nu merita să mai continue acea conversație lipsită de sens.

- Hei, tu.

Vocea gravă din spate îl făcu să se întoarcă, vizibil iritat.

- Ce mai e și acum?

- Dacă ai fi fost cât de cât atent, ai fi realizat că... ai uitat să închizi ușa.

Kirin privi peste umărul lat al bărbatului spre ușa camerei lui, încă larg deschisă. Șocul întâlnirii bruște cu cineva pe care nu credea că îl va mai întâlni niciodată în această viață îl făcuse să uite complet să o închidă. Clătină din cap nemulțumit de propria neatenție, fără să-și amintească exact când își luase mâna de pe clanță. Trecând pe lângă celălalt, mormăi nemulțumit și trase ușa, închizând-o și blocând-o din interior. Dar, chiar și așa, o voce sâcâitoare îl urmă iarăși.

- Sper că nu ți-ai uitat cheia înăuntru.

- N-am uitat! Kirin întinse spre el cheia cu brelocul transparent pe care era trecut numărul camerei, aproape lovindu-l în față. Dar bărbatul nici nu se sinchisi să se ferească, ca și cum știa că diferența de înălțime și constituție îl făcea imposibil de intimidat.

- Foarte bine, spuse celălalt, ridicând din umeri, înainte de a intra în camera cu numărul 507.

Kirin nu putu decât să privească ușa închisă cu o frustrare mută. Ce noroc pe capul meu... și nici măcar n-am apucat să-mi încep treaba.

   💚💚💚

Imaginea despre cum sunt cei din sală îi reveni în minte atunci când își aminti cuvintele lui Mawin, că de acum înainte va trebui să-i cunoască pe toți luptătorii din sală. Acel gând aproape că-l făcu pe Kirin să-și strângă bagajele și să se întoarcă acasă pe loc. Totuși, știa că nu putea să se comporte ca un copil care se joacă de-a vânzătorul, așa că spera doar să nu fie nevoit să afle mai mult decât trebuie sau să cunoască lucruri pe care nu-și dorește să le știe, cum ar fi, de exemplu, să ajungă să-l cunoască pe proprietarul camerei din spatele acestei uși.

🔸️ Amin...te rog...

Băiatul cel mic își împreună mâinile în gest de rugăciune, pregătindu-se să spună o rugăciune către divinitate, așa cum obișnuia. Însă lecția învățată din trecut îi reveni brusc în minte, amintindu-i că nu e bine să rostească dorințe la întâmplare.

🔸️Mai bine nu mai cer nimic.

Cu acest gând, noul asistent al promotorului își lăsă mâinile pe lângă corp, inspiră adânc până ce aerul îi umplu plămânii și se întoarse să plece, sperând că mersul îl va ajuta să se calmeze.

Fără să știe însă că...

Dincolo de ușa camerei 507, cineva îl observase cu interes prin vizorul mic al ușii, urmărindu-i fiecare mișcare până când Kirin se îndepărtă.

Cum ceea ce se afla în exterior nu mai era demn de atenție, Than se întoarse în camera sa. Fiindcă locuia acolo de ani buni și câștigase deja ceva faimă prin meciurile sale, ajunsese să aibă suficienți bani pentru a transforma acea cameră modestă într-o casă în miniatură, dotată cu tot ce avea nevoie. Neplăcându-i să iasă prea des, și petrecând majoritatea timpului cu antrenamente, camera lui devenise atât locuință, cât și refugiu, singurul spațiu în care se simțea cu adevărat liber, în care putea să-și lase garda jos.

Era spațiul lui sacru, pe care nu voia să-l împartă cu nimeni, motiv pentru care mulți îl considerau extrem de posesiv când era vorba de intimitatea sa.

Și nu doar camera, ci și spațiul de lângă el, care rămăsese până acum neocupat…

Than aruncă prosopul de pe umăr în coșul de rufe, apoi apucă un prosop curat atârnat în fața dulapului. Dar, înainte de a apuca să intre la duș pentru a-și curăța trupul transpirat după antrenament, un sunet de notificare din telefon îl opri.

De regulă, Than nu păstra legătura cu nimeni în afara sălii. Așa că, cel mai probabil, mesajul primit era de pe grupul intern al luptătorilor, fiind rar ca cineva din afară să încerce să poarte o conversație cu el. Toată lumea știa deja că fața lui inexpresivă și lipsită de căldură nu încuraja pe nimeni să se apropie sau să-și piardă timpul cu el.

Și exact așa era, mesajul era despre o întâlnire convocată de Mawin, fiul patronului sălii. Sprâncenele dese ale lui Than se încruntară ușor gândindu-se la noul venit din camera vecină, cameră ce nu mai fusese folosită de ani întregi, până când, recent, Phet trimisese oameni s-o renoveze și s-o curețe. Than bănuia că anunțul de azi avea legătură, fără doar și poate, cu acel băiat mic.

Când își aminti chipul văzut mai devreme, colțul gurii lui Than se arcuise într-un zâmbet, dar nu era un zâmbet de încântare, ci mai degrabă unul de amuzament sarcastic.

Pe de altă parte, Kirin, care nu avea habar că devenise deja o sursă de divertisment pentru tânărul luptător, se îndrepta grăbit către biroul lui Mawin, cu o stare de spirit încă agitată, care însă începu să se tempereze în momentul în care Mawin îi spuse că îl va duce la sala de antrenamente. Curiozitatea față de un loc complet nou îl făcu pe Kirin să uite temporar de enervarea dinainte.

Și cu atât mai mare fu uimirea când, pentru prima dată în viață, văzu un ring de box de aproape. Sala, care putea găzdui sute de persoane, părea mică în comparație cu ringul mare, pătrat, care domina întreaga zonă din dreapta. Pe partea stângă, spațiul era ocupat de mai mulți luptători care se antrenau, iar unul dintre ei lovea cu putere un sac de box, făcând un zgomot puternic, sec. Kirin tresări instinctiv și strânse ochii, ca și cum sacul ar fi fost... șoldul său.

Imaginea de ansamblu a sălii și atmosfera din jur îl făcură pe Kirin să înghită în sec. Nu-și putea închipui cum avea să se adapteze într-un loc ca acesta, înconjurat de tineri de vârstă apropiată, dar cu fizic complet diferit de al lui.

Mawin aplaudă pentru a aduna atenția tuturor, în timp ce toate privirile se întoarseră spre străinul care stătea lângă fiul patronului. Apoi, Mawin luă cuvântul pentru a-l prezenta pe Kirin în calitate de asistent al promotorului. Aplauzele și zâmbetele celor din jur îl făcură pe Kirin, care era puțin stânjenit, să zâmbească în cele din urmă.

Kirin se prezentă relaxat, fiind obișnuit cu astfel de situații din timpul activităților universitare. Vocea i se stinse însă când privirea i-a întâlnit pe cineva care stătea cu brațele încrucișate, rezemat de peretele de lângă ușă. Deși Kirin nu era genul ranchiunos, acel zâmbet subtil și batjocoritor de pe chipul bărbatului înalt reuși să-l scoată din sărite. Astfel că își scurtă prezentarea, dar nu uită să le zâmbească celorlalți, în speranța că va reuși să-și câștige niște aliați din prima zi mai ales că deja își câștigase un dușman cu două luni înainte.

Totuși, dorința lui Kirin de a evita întâlnirile cu acel dușman părea sortită eșecului, căci Mawin începu să-i prezinte, unul câte unul, pe toți luptătorii. Până ce ajunseră la ultimul…

- Than e cu noi de aproape zece ani, dacă nu mă înșel, spuse Mawin, bătându-l ușor pe umăr pe cel menționat.

- Nouă ani, îl corectă Than, cu o voce neutră, iar răspunsul sec îl făcu pe Mawin să râdă, știind deja că expresia și tonul acestuia rareori indicau vreo emoție.

- Da, în fine. E bine să vă cunoașteți. Cu siguranță o să lucrați împreună mai devreme sau mai târziu, spuse Mawin, împingându-l ușor pe Kirin din spate, scoțându-l în față.

- Cred că Than e cu vreo doi ani mai mare decât tine. Poți să-i spui P’Than.

- Nu e cam prea familiar? mormăi Kirin, suficient de încet, dar clar cât să atragă o privire nedumerită din partea lui Mawin, care observă tensiunea dintre cei doi.

- Vă cunoașteți deja?

- Nu. Răspunseră în același timp, nu doar Kirin, ci și Than, de obicei rezervat.

- Dacă ziceți voi…murmură Mawin, dar în mintea lui se înfiripase deja o bănuială, ceva legat de comportamentul ciudat al celor doi... ceva ce ar putea deveni interesant.

Și asta îl făcu să-și plece privirea spre ceasul de la încheietura mâinii, prefăcându-se că își amintește brusc ceva.

- Azi n-o să mai pot să te duc să mănânci, am o treabă urgentă. Lasă-l pe Than să te ducă la cantină.

- Pot să mă duc și singur, nu-i nevoie să deranjezi luptătorul tău.

- Ai vreo problemă, Than? întrebă Mawin, întorcându-se către cel căruia tocmai îi ceruse ajutorul.

- Nu, domnule. Răspunse rezervat, cu o voce reținută. Dar cei doi care îl ascultau înțeleseseră fiecare altceva.

- Ți-a spus deja că nu vrea să mergem împreună.

- Nu... în cazul lui înseamnă că n-are nicio problemă. Mnwin se întoarse spre cel care rostise acele cuvinte, căutându-i parcă confirmarea, iar Than nu avu de ales decât să dea din cap în semn de aprobare, exasperat. Era deja sătul de genul ăsta de situații repetitive și dădu ochii peste cap, vizibil iritat.

- Și nu poate să spună clar, de parcă i-ar cădea florile de pe limbă dacă deschide gura, mormăi Kirin pe un ton tăios, fără să-l menajeze.

- Kuen! îl certa Muwin, apoi se întoarse din nou spre Than și adăugă în treacăt, înainte să plece:

- Ai grijă de el, da?

- Ți-e foame? întrebă cel cu vocea gravă, ca și cum i-ar fi cerut permisiunea. Dar înainte ca Kirin să poată răspunde, vocea unui nou-venit îl întrerupse.

- Mergeți să mâncați? Pot veni și eu?

Kirin recunoscu băiatul care se apropia zâmbind larg – se numea Mai Ek, iar anterior îi spusese că are douăzeci de ani, deși era cu câțiva centimetri mai înalt decât el, care avea douăzeci și doi. Dar acesta nu era singurul lucru interesant, mai mult decât bunătatea lui – ci mai degrabă firea prietenoasă și deschisă a tânărului, care îi plăcuse lui Kirin din prima clipă.

- De ce te oferi să mergi să mănânci cu el, Mai? Se auzi vocea unui nou venit, însoțit de un pumn ușor în umărul lui Mai Ek. Kirin își mută privirea spre Ith, un luptător cu o constituție similară cu a lui Than, care li se alăturase, zâmbind și înclinând scurt capul spre el, ca un soi de scuză în numele colegului său mai tânăr.

- Haideți să mergem cu toții, o masă în grup e întotdeauna mai plăcută... Kirin lăsă fraza în aer, aruncând o privire spre cel cu chip impasibil, care nu rostea nimic în afară de acea întrebare seacă de mai devreme.

- Mai bine decât să mănânci cu cineva la care trebuie să folosești cleștele ca să scoți un cuvânt, ca fratele Than, nu? zise Mai Ek, intuitiv.

Kirin nu spuse nimic, dar un zâmbet larg îi apăruse deja pe chip, semn că era întru totul de acord. Than ridică ușor colțul gurii, într-un zâmbet greu de descifrat – era amuzat, înduioșat sau doar enervat?

- Than doar vorbește puțin, dar n-are nimic cu nimeni, domnule Kirin, interveni Ith, încercând să repare impresia. Dar Kirin flutură mâna în aer, gest care îl făcu pe cel vizat să se încrunte ușor, aruncându-i o privire de avertisment.

- N-am spus că nu are dreptate prietenul dumitale, se grăbi Kirin să se justifice, întorcându-se spre Ith cu o expresie mult mai prietenoasă. Își aminti că Mawin îi spusese că acesta era mai în vârstă și, judecând după aparențe, probabil era cam de aceeași vârstă cu tăcutul Than.

- Nu trebuie să-mi vorbiți cu ‘dumneavoastră’, frate Ith. Spune-mi simplu Kirin.

- Atunci eu o să-ți spun frate Kirin, spuse Mai Ek vesel.

- Nicio problemă, răspunse Kirin, pe un ton mulțumit, de parcă se regăsea pe sine în acel tânăr energic, încă dornic să învețe și să trăiască totul cu intensitate.

Than rămase un timp privind scena din fața lui, apoi își clătină limba în gură cu nemulțumire. Deși Mavin spusese clar că ceilalți să i se adreseze cu „frate”, Kirin părea să adopte acest mod de adresare doar cu ceilalți… dar nu cu el.

După câteva minute de conversație, cei patru se îndreptară spre cantina aflată într-o altă clădire, Mai Ek vorbind neîncetat despre diferitele zone ale complexului de antrenament, astfel încât Than și Ith nu reușeau să prindă un cuvânt.

- Îl cunoști dinainte? întrebă Ith pe Than observând cum Mai Ek îi arăta lui Kirin diverse lucruri pe drum. It, care fusese suspicios de atitudinea celor doi de ceva vreme, a profitat în cele din urmă de ocazie să întrebe.

- Nu.

- Dar parcă nu prea te place.

- Poate.

- Dacă răspunzi așa, înseamnă că sigur a fost ceva între voi. Ith reflectă o clipă, apoi continuă:

- Nu-mi spune că…

- Ce este?

- Ar fi trebuit să te întreb altceva, un pustnic aflat în meditație ca tine, când se hotărăște să se apuce serios de treabă, chiar se gândește să-și încerce norocul cu ceva atât de inaccesibil?. It zâmbi batjocoritor. În această sală de box, probabil doar It și Mai Ek aveau curajul să-l tachineze pe Than, care avea o fire atât de dificilă, fără să se teamă că acesta le-ar răspunde cu un pumn.

- Pe cine?

- Pe noul asistent al lui Mavin. Am auzit că e fiul unui prieten vechi de-ai lui Pa Petch.

- Aha. Than zâmbi ironic.

- Așa se explică de ce a ajuns așa ușor să lucreze aici.

În trecut, selecția luptătorilor la sala Sit Phet Sak era bazată mai degrabă pe devotament decât pe talent. Personalul era ales cu rigurozitate, așa cum toată lumea știa că nu oricine putea lucra acolo. Fostul asistent al lui Mavin câștigase respectul tuturor prin munca sa. Dar când Than îl privi pe Kirin, nu reuși să vadă niciun indiciu care să-l convingă că acesta ar fi în stare să fie un asistent de promotor capabil.

Nici nu trebuia să fii cititor în stele ca să-ți dai seama că tipul era... superficial.

- Ai văzut? Vorbești ca și cum îl cunoști deja.

- Nu e nimic. Nu a fost nimic ieri, nu e nimic azi și nu e nimic mâine…

- ...Serios, completă Ith, râzând.

- Spui asta cu atâta convingere, că începe să pară suspect.

- Mai lasă-mă cu prostiile astea. N-am chef să-mi complic viața cu oameni ca el.

- Chiar așa de rău? Ith ridică o sprânceană, dând la o parte curiozitatea despre cum s-au cunoscut. Era deja clar că nu se prea aveau la suflet.

- Dar s-ar putea să-ți fie greu să-l eviți. Am auzit că stă chiar în camera de lângă a ta, nu?

- Știi bine că dacă nu vreau să mă bag, nu mă bag. Nu sunt prost să mă duc singur să-mi fac probleme.

- Și dacă el vine la tine?

Privirea lui Than se întunecă, iar Ith ridică repede mâinile a apărare.

- Mă refeream la chestiuni de serviciu!

- Atunci discutăm doar despre muncă. Nimic mai mult.

- Bine, bine! Atunci am să fiu cu ochii pe voi, răspunse Ith, râzând cu poftă, fără să se teamă de privirea fulgerătoare a prietenului său.

Than fusese întotdeauna genul de om care-și respecta vorbele, așa că It, care-l cunoștea bine, avea încredere în ceea ce spunea. Totuși, de data asta, chiar dacă tonul său părea serios, iar ochii exprimau hotărâre, felul în care îl privea pe tânărul mai scund părea mai degrabă amuzat sau poate chiar fascinat, ceea ce contrasta cu atitudinea sa. It își mută privirea spre spatele zvelt al lui Kirin, care mergea alături de Mai Ek. Cei doi se întrebau și răspundeau unul altuia întruna, fără oprire. Apoi privirea lui It se întoarse spre Than, care acum îl fixa pe Kirin cu o expresie greu de descifrat, și nu se putu abține să nu zâmbească în sinea lui. Era curios să vadă cât va dura până ce boxerul și asistentul promotorului vor ajunge la o înțelegere.

Nu după mult timp, ajunseră în sala de mese rezervată boxerilor și personalului din cadrul clubului Sit Petchsak. Meniul era ales cu grijă de specialiști în nutriție sportivă, astfel încât să ofere cele mai bune beneficii pentru sănătatea sportivilor. Cantina era deschisă zilnic de la opt dimineața până la opt seara, iar în afara acestui interval, frigiderul era aprovizionat cu băuturi și exista și un colț cu cafea.

Kirin privi mâncarea din farfuriile celor trei boxeri cu care împărțea masa. Toate felurile erau bogate în proteine, în special carne. Doar el își luase o porție zdravănă de orez alb, fierbinte, pe care îl combina cu un piept de pui stropit din belșug cu sos de roșii. În schimb, ceilalți aveau farfuriile aproape sterile, fără nimic în plus față de ceea ce le fusese servit. Cel mult, Than mai adăugase un praf de piper negru.

- Dacă tot te uiți la farfuria mea, tu când mai apuci să mănânci? ridică Than privirea spre cel din fața lui. Deși fusese concentrat pe mâncarea lui, simțise de mult timp privirea curioasă a lui Kirin.

- Trebuie să mâncați așa de fad în fiecare zi? Kirin ignoră comentariul lui Than și se adresă lui Mai Ek, care stătea lângă el, și lui It, aflat puțin mai departe, ca și cum Than nici nu ar fi fost la masă.

- Clubul nu ne obligă, dar controlul greutății e ceva obișnuit pentru noi, boxerii. Dacă nu ne apropiem de data meciului, mai putem face mici abateri, răspunse It.

- Deci toți sunteți aproape de competiție?

- Doar eu am meci peste două săptămâni. Eu și Than mâncăm așa pentru că ne-am obișnuit deja, explică Mai Ek.

- Trebuie să vă controlați așa luni întregi înainte de meci? Kirin părea sincer curios, fiind ceva ce nu mai auzise până atunci.

- Cam trei săptămâni, în medie. Pe lângă dietă, trebuie să ne antrenăm mai intens, adăugă It.

- De regulă, ne antrenăm de luni până sâmbătă, cu un program similar celui al angajaților de birou, spuse Mai Ek.

- Dar când se apropie competiția, totul devine de două ori mai serios.

- Nu e deloc ușor, oftă Kirin, care nu cunoscuse niciodată eforturile din spatele vieții unui boxer.

- Vei vedea tu, pe parcurs, că pentru ca un boxer să ajungă în ring, e nevoie de mult mai mult decât pare, spuse Mai Ek cu un zâmbet aproape mândru. Kirin simți, totuși, că vorbele veneau dintr-o experiență personală deloc ușoară.

- Adică nu e vorba doar de talent, nu?

- Există și oameni talentați, dar cei mai mulți dintre noi trebuie să-și creeze propriile oportunități și să muncească mult, adăugă It cu un zâmbet. Kirin aprobă din cap, deși nu-și putea imagina pe deplin câtă muncă implica totul.

- Dar ai văzut vreodată vreun meci de-al nostru? întrebarea lui Mai Ek îl făcu pe Kirin să zâmbească stânjenit și să dea din cap.

- Nu am urmărit niciodată un meci de box, cel puțin nu serios.

Toți cei prezenți se uitară surprinși la el, inclusiv Than, care până atunci păruse dezinteresat de conversație.

- Nu ai văzut niciun meci, și totuși ai ajuns asistent de promotor… Impresionant, vocea joasă a lui Than răsună în liniștea creată.

- Ce vrei să insinuezi cu tonul ăsta? Kirin îl privi fix.

- Vreau să spun că nu mă mir deloc că ai ajuns să lucrezi aici… dacă nu cumva prin pile.

- Hei, șeful tău, Win, încă nu găsise pe nimeni, așa că m-a rugat să-l ajut. Nu am cerut eu postul ăsta!

- Atunci șeful tău ar fi trebuit să fie mai atent pe cine alege pentru un post atât de important, îl măsură cu privirea, profund dezamăgit că Mavin alesese un necunoscător în domeniul boxului. Dar ce putea să facă? Era doar un boxer, nu fiul vreunui prieten apropiat al patronului.

- Vorbești de parcă mă cunoști foarte bine, replică Kirin, sarcastic.

- Probabil mai bine decât ăștia doi, Than făcu un gest spre It și Mai Ek, care rămăseseră muți privind cearta celor doi, de parcă nu se întâlniseră pentru prima dată așa cum credeau toți.

- Atunci și eu ar trebui să spun că te cunosc destul de bine. Știu, de exemplu, că nu ești deloc tăcut, cum te cred unii, ci pur și simplu... rece. Atât de rece încât nu-ți pasă de nimeni.

- Nu uita că tu m-ai rugat să te ajut. Ce voiai, să sar din senin să mă bag?

- Un om deștept ar fi știut ce e de făcut în acel moment! izbucni Kirin, ridicându-se în picioare, mâinile în șold, vocea tremurând de furie. Deși era mai scund, faptul că Than era încă așezat îi dădea un oarecare avantaj vizual. Dar nu pentru mult timp, Than se ridică și el și-l privi de sus, de parcă ar fi fost un fir de praf în fața unui leu în toată splendoarea lui.

- Un om cu adevărat deștept știe că nu trebuie să bea până cade lat și să devină o povară pentru ceilalți.

- Ai de gând să-mi scoți faza aia pe nas până la bătrânețe? Obsesiv!

- Cine a fost atunci cel care m-a tras înapoi și era să mă bage și pe mine în belea?

Kirin strânse buzele cu frustrare. N-avea cum să riposteze. Dacă nu s-ar fi speriat atunci atât de tare și n-ar fi fost complet singur, n-ar fi ajuns povara nimănui. Adevărul era că prezența lui Than îl făcuse să se simtă în siguranță atunci, deși acum înțelegea că Than nu făcuse nimic din bunătate, ba chiar îl disprețuise.

Furia și dezamăgirea îi urcară în obraji, umflându-i obrajii rotunzi, ceea ce îl făcea să pară mai degrabă adorabil decât înspăimântător, lucru remarcat de It și Mai Ek. Însă, de teamă că cel mai temperamental boxer al clubului va ajunge să-l certe pe noul angajat până îl va face să plângă, cei doi interveniseră, separându-i și promițându-și în gând că niciodată nu vor mai lăsa pe Than și Kirin să stea la aceeași masă.