Capitolul 40

 Thanu a parcat mașina după mai bine de o oră de condus de la stațiune înapoi spre casă. Sorn a intrat primul în casă și a găsit-o pe mama lui ocupată în bucătărie, cu Bunica Boon ajutând-o cu diverse treburi.

- Ați ajuns deja? Mâncarea tocmai e gata, spuse Wandee, întorcându-se spre fiul ei, cu fața ușor strălucind de la transpirație, semn că se agitase prin bucătărie încă de dimineață. Din fericire, astăzi îl rugase pe Unchiul Nui să supravegheze stația de colectare a latexului. Deși plouase puțin în noaptea trecută, nu fusese suficient cât să-i oprească din tăiatul arborilor de cauciuc. Așa că magazinul de colectare a latexului era deschis ca de obicei.

- Uau! Miroase grozav, am simțit mirosul încă de la intrarea în curte, spuse Champ, urmărind aroma delicioasă, adulmecând în jur. Trase cu ochiul în oala în care fierbea curry-ul acrișor pe aragaz și începu să saliveze, acum era suficient de flămând cât să mănânce un elefant. Cum la micul dejun avusese doar cafea și pâine,

Jun urcă în camera lui ca să-și despacheteze lucrurile, pentru că el și Phi Sorn urmau să mai rămână o noapte. Îi lăsau pe Hia Thai și Hia Champ să se întoarcă la serviciu, în timp ce Win pleca împreună cu cei mai mari, pentru că mai avea treburi nerezolvate. Jun, care își încheiase deja studiile, era liber, iar Phi Sorn își luase liber special ca să mai stea puțin cu el.

- Curry-ul acrișor cu vlăstari tineri de tamarin chiar e la fel de bun cum spunea Jun, remarcă Thai către tânărul din fața lui la masă.

În acel moment, masa din casa lui Sorn era plină, aproape zece persoane mâncau împreună. Khunnai Wandee zâmbea bucuroasă că-și revedea prietenii fiului ei. Trecuse ceva vreme de când îi văzuse ultima dată pe Champ și Thai, amândoi erau mereu ocupați cu serviciul și rareori găseau timp să vină în vizită. Cei doi tineri de la masă devorau cu entuziasm mâncarea din farfuriile lor, abia dacă lăsau lingurile jos, dovadă clară că gătitul lui Khunnai Wandee încă avea puterea de a cuceri băieții exact cum o făcea încă din tinerețe.

- E pește... um..., zise Jun, luând o bucată de pește sărat și încercând să-și amintească cum se numea. Aruncă o privire spre Phi Sorn, care deja îl privea atent, cu fața încordată de anticipare, întrebându-se dacă Jun va nimeri denumirea.

- Pla Too Khaek Daet Diao Thot cu Kaeng Som chiar e delicios, Hia, încheie Jun, punând o bucată crocantă, prăjită perfect, din acel pește în farfuria lui Hia Thai.

Notă 💚Macrou uscat la soare o singură zi, prăjit, servit cu curry acrișor.

După prânz, toți ajunseră să se tolănească în sufragerie. Canapeaua mare fusese ocupată de cei patru tineri veniți din afara orașului. Jun se juca un joc pe telefon cu Win, în timp ce Thai și Champ își scoseseră iPad-urile și discutau despre muncă, vorbind engleza ca fulgerul cu expresii serioase. Cât despre Thanu, după ce terminase de mâncat, fugise direct să-l întâlnească pe Unchiul Nui, pentru că trebuia să verifice recolta de palmieri. Asta l-a lăsat doar pe Sorn să-și ajute mama să-și sorteze lucrurile, de exemplu, încărcând ulcioare goale în spatele camionetei.

După o vreme, Jun ieși în spatele casei, întrucât nu-l văzuse pe Phi Sorn întorcându-se înăuntru. Se opri în dreptul ușii de la bucătărie care dădea spre curtea din spate, unde plantația de arbori de cauciuc se întindea cât vedeai cu ochii. Phi Sorn mergea în urma mătușii Wandee către o construcție asemănătoare unei sere, încă în construcție. Jun nici măcar nu văzuse acea clădire la ultima lui vizită.

- Ce o să fie aici, mătușă? Întrebă Jun curios. Wandee se întoarse și îi zâmbi tânărului oaspete.

- O pepinieră de ciuperci. Mă gândeam să amenajez aici o pepinieră de ciuperci.

Notă :💚crescătorie (sau pepinieră) de ciuperci, adică un loc unde se cultivă sau se cresc ciuperci, de obicei în scop comercial.

- Uau! Sunteți atât de harnică, mătușă, izbucni Jun, spunând exact ce-i trecea prin minte. Doar gestionarea plantațiilor de arbori de cauciuc și palmieri ocupa deja atâta timp în fiecare zi, iar acum ea mai adăuga și un nou proiect pe deasupra. Chiar îi admira etica muncii mătușii Wandee.

- Ce altceva să fac? Prețurile la cauciuc sunt mici, așa că trebuie să găsesc alte moduri de a ne descurca. Altfel, de unde aș avea bani ca fiul meu să poată cere o mireasă? Spuse Wandee râzând, deși cuvintele ei îl făcură pe Jun să se înțepenească puțin, gândindu-se că poate era o aluzie la el. Băiatul zâmbi stânjenit, apoi se scuză și se îndepărtă ca să se uite prin jur. Sorn aruncă o privire către mama lui și oftă.

- Mae... o strigă Sorn pe mama sa, în accentul local. Expresia serioasă, sobră, o făcu să se oprească din mers.

- Ce e?

- Eu și Jun... nu mai suntem doar Phi-Nong. Suntem împreună. Sorn mărturisi direct, fără ocolișuri, nu voia să tragă de timp. Nu era ca Jun, care trebuia să se gândească cum vor reacționa părinții lui. El doar voia să spună adevărul și să o facă să știe.

Khunnai Wandee își privi cu atenție fiul încă o dată. Sorn nu-i evită privirea, dar se uită pentru o clipă spre băiatul din Bangkok, care acum se plimba prin apropiere, cercetând pepiniera de ciuperci. Inima i se strânse puțin când auzi adevărul direct din gura fiului ei. Deși bănuise că ar putea fi ceva de genul acesta, faptul că o auzea clar spus o lăsă pentru un moment fără reacție.

Pe vremea când Sorn încă studia aici, avusese relații cu fete. Sigur, unii băieți mai expresivi îl tachinau sau flirtau cu el din când în când, iar Sorn doar râdea și glumea înapoi, ca și cum nu conta.

Pe vremuri, ea credea că gusturile fiului ei nu erau „abatere” , ci pur și simplu faptul că era atât de frumos, încât atrăgea oameni de toate genurile.

Dar după ce Sorn se mutase la Bangkok, mintea lui devenise mult mai deschisă. Studiile în străinătate îi lărgiseră și mai mult orizonturile, cu mult peste ale ei, o femeie simplă, de la țară. Sorn se întreținuse atât pe sine, cât și familia în mod constant, chiar dacă nu au fost niciodată cu adevărat în dificultate. Totuși, insista să trimită bani în fiecare lună, spunând că era responsabilitatea lui și că o făcea cu bucurie. Când soțul ei trecuse în neființă, Sorn devenise stâlpul casei, sprijinul ei de neclintit, tocmai când ea era complet pierdută.

Acum, singurul lucru pe care îl putea face era să-și adapteze felul de a gândi, ca să țină pasul cu generația tânără. Nu putea să impună standardele vechi, cele din vremea tinereții ei. Sorn își alesese întotdeauna singur drumul în viață. Așa că și de data asta, trebuia să-l lase să facă la fel. Dacă el își făcuse o alegere, atunci așa să fie.

- Ești sigur... că el e alesul?

Chiar dacă Sorn nu mai adusese pe nimeni acasă până acum, în afară de prieteni apropiați, Wandee tot voia să fie sigură. Era Jun cu adevărat cel pe care Sorn îl alesese să-i fie alături? În adâncul sufletului, îi venea greu să creadă. Sorn niciodată nu fusese atras de cineva mai tânăr, și totuși Jun, cu vreo cinci-șase ani mai mic, reușise cumva să devină cineva special pentru el.

- E el. Sunt sigur, răspunse Sorn fără ezitare.

- Dar Jun e mai mic decât tine. Credeam că nu-ți plac cei mai tineri, spuse Wandee cu un zâmbet mic, pornind încet de lângă pepiniera de ciuperci. Sorn o urmă, știind că era momentul să poarte această conversație cu adevărat.

- Jun nu e ca nimeni altcineva, Mae. E blând, puțin lipicios uneori, dar nu e mofturos și nici dramatic. Întotdeauna spune ce gândește, ce simte. Cumva... a șters toate prejudecățile din capul meu. Nici nu știu cum a reușit. Sunt... pur și simplu foarte fericit când sunt cu el, zise Sorn, zâmbind pentru sine. Wandee aruncă o privire laterală spre chipul luminat de bucurie al fiului ei și clătină ușor din cap, cum putea cineva să fie atât de fericit?

- Și te iubește la fel cum îl iubești tu? Întrebarea ei îl făcu pe Sorn să se oprească și să reflecteze.

- Dacă nu m-ar fi iubit, nu ar fi acceptat să fie cu mine. Mae, chiar crezi că un om ca mine are pe cineva la ușă care abia așteaptă să se îndrăgostească de el?

Khunnai Wandee izbucni în râs, recunoscând că fiul ei avea dreptate. Sigur, din punct de vedere fizic și ca prezență, fiul ei era de netăgăduit atrăgător. Dar ca fire? Chiar și ea ridica uneori din sprâncene. Acel fel de a fi direct, intens, vorba lui tăioasă ca o secure, fără ocolișuri și fără dulcegării, habar n-avea de unde moștenise așa ceva. Nu era ușor să găsești pe cineva care să se potrivească cu el cu adevărat. Jun, după cum părea, înțelesese exact cine era Sorn cu adevărat. Fiul ei nu fusese niciodată genul care să poarte măști în fața cuiva.

Jun se întorcea de la pepiniera de ciuperci și îi văzu pe mamă și fiu stând împreună, vorbind serios, cu expresii grave pe chipuri. Se opri o clipă ca să asculte, și încremeni când își dădu seama despre ce vorbeau. După o secundă de ezitare, decise să se apropie de ei. Khunnai Wandee se întoarse să-l privească pe tânărul care acum deținea titlul de partener al fiului ei. Sorn făcu un pas în lateral, ca Jun să poată veni mai aproape de mama lui.

- Mătușă, eu... despre mine și Phi Sorn... începu Jun, vocea tremurându-i, palid și vizibil emoționat, complet diferit de cum era el de obicei. Chipul lui neliniștit, nesigur, îi trezi în sufletul femeii un sentiment de duioșie. Bietul copil, probabil că îi era groază că ea nu va aproba relația.

- Știu deja, dragule. Sorn mi-a spus tot, îl întrerupse blând femeia mai în vârstă.

- Aș vrea să vă cer binecuvântarea... să fiu și eu un fiu al acestei familii, spuse în cele din urmă Jun, adunându-și curajul să rostească replica pe care o tot repetase în minte. Își ținu respirația, așteptând răspunsul mamei lui Sorn. Khunnai Wandee privi tânărul cu pielea albă ca laptele din fața ei, atât de vizibil neliniștit în așteptarea reacției ei. Zâmbi cu blândețe înainte să-i răspundă.

- Desigur. Să ai mai mulți copii e întotdeauna un lucru bun. Dar dacă vrei să fii fiul meu, atunci nu ai voie să mai pleci în altă parte, bine? Nu te duci în nicio altă familie, sunt posesivă, spuse simplu, apoi se întoarse și intră în casă, lăsându-l pe Jun în urmă, procesând ceea ce tocmai auzise. Se întoarse imediat spre Phi Sorn, căutând în privirea lui o confirmare că înțelesese bine.

- Mama ta... m-a acceptat.

- Da. Și a spus că nu ai voie să fugi în altă familie.

- Partea asta… nu înțeleg. Ce vrea să spună, de fapt?

- Înseamnă că de-acum ești fiul acestei case și că rămâi partenerul meu pentru totdeauna. Fără să te fofilezi, fără să înșeli, fără prostii. Dacă faci una din astea, mama o să te arunce într-un butoi cu latex, garantat.

Sorn adăugă ultima parte ca să-l sperie puțin, dar, firește, Jun nu mușcă momeala. Își strânse ușor buzele, apoi izbucni într-un zâmbet larg înainte să sară direct în brațele deschise ale lui Phi Sorn. Cei doi se strânseră într-o îmbrățișare puternică, râsul lor liniștit, plin de ușurare, răsunând în spatele casei. Simțeau amândoi că li se luase o piatră de pe suflet. Bucuria lor reușise chiar să stârnească zâmbete pe chipurile celor care îi urmăreau pe furiș din colțul bucătăriei.

- Nu credeam că ăștia doi vor ajunge cu adevărat împreună. În orice caz, îmi las Nong-ul în mâinile tale, spuse Thai femeii mai în vârstă de lângă el. Crescuse cu Jun sub ochi, și tot îl șoca puțin gândul că puștiul se îndrăgostise de unul dintre prietenii lui. Și chiar dacă Jun se maturizase, Thai tot simțea nevoia să-l protejeze. La început, fusese nesigur dacă Jun se va integra cu adevărat în familia lui Sorn. Dar farmecul lui Jun câștigase de fiecare dată inimile adulților, și iată că reușise din nou, fără greș.

- Desigur. De-acum s-a pus sub grija mea, și nu-l voi abandona, răspunse Wandee cu blândețe, oferind liniștire. Tocmai aflase că Thai îl crescuse pe Jun când era mic. Cei doi erau, evident, foarte apropiați. De fapt, uitându-se acum la Thai, Win și Jun, păreau mai degrabă trei frați care crescuseră împreună.

Thai rămase tăcut, privind zâmbetul aceluiași băiețel pe care îl știa de atâția ani. Nu fusese acolo în fiecare etapă a vieții lui Jun, dar niciodată nu se gândise măcar să-l lase în urmă pe Nong-ul lui drag.

Acum, parcă Thai era adultul de partea lui Jun, iar Wandee de partea lui Sorn. Cei doi părinți priveau cu seninătate cuplul care altădată fusese în dezacord, iar acum stătea alături, îndrăgostit, în sfârșit împreună. De aici înainte, totul avea să depindă doar de ei. Iar pentru ceilalți, tot ce mai rămânea era să-i susțină de pe margine și să spere.

    💚💚💚

Thai și ceilalți plecaseră deja, fiind conduși de Sorn și Jun. Thanu era încă plecat, prins cu discuții de muncă împreună cu Unchiul Nui și nu avea să se întoarcă decât spre seară. Între timp, Khunnai Wandee o dusese pe Yai Boon la piață, Mae Thao poftise pește saba la grătar și insistase să-l aleagă personal, de la vânzătorul lor obișnuit.

- Ce face Sorn acolo? Mormăi Yai Boon, dându-i un ghiont fiicei sale când ajunseră acasă și îl văzură pe Sorn stând în spatele lui Jun în bucătărie, mult prea aproape pentru niște simpli prieteni.

- Sunt împreună acum, Mae, răspunse Wandee calm.

- Ce-ai zis?! Izbucni bătrâna în dialectul sudic, uluită să audă o asemenea afirmație venind chiar de la fiica ei. Sorn și Jun, complet absorbiți în mica lor lume, tresăriră la auzul vocii ei.

- Sorn... nu cumva l-ai păcălit pe băiatul ăsta, nu? Întrebă ascuțit bunica Boon, țintindu-și cu suspiciune nepotul cel mare, de teamă că istoria avea să se repete.

Sorn se înecă cu propria respirație. Dacă era să răspunzi sincer... atunci da, îl păcălise. Îl ademenise pe Jun într-o capcană a dorinței încă de pe când celălalt avea optsprezece ani, și nici acum nu aflase nimeni ce se întâmplase lângă iazul cu koi. Era secret de stat, ceva ce credea că trebuia ținut ascuns. Nu avea habar ce să spună când Mae Thao și mama lui îl priveau așa.

- N-am fost păcălit, Yai Boon. Am venit de bunăvoie, și vă asigur că n-a fost vorba de nicio păcăleală, interveni Jun, răspunzând el însuși și afișând un zâmbet atât de larg, încât ochii i se făcură două semilune. Nu avea de gând să rămână în istorie ca băiatul care a dat vina pe altul doar ca să-și spele păcatele.

- Ești sigur că nu te-am păcălit? Adică, pe atunci... șopti Sorn la urechea obrăznicuțului.

- Ți-am permis să mă păcălești pe atunci. Doar între noi doi, nu e cazul să afle și alții, îi răspunse Jun cu dinții strânși, dar păstrând zâmbetul în fața celor două bătrâne.

- Bun. Atunci, ați dormit deja împreună? Trebuie să pregătim procesiunea de logodnă? În zilele noastre, cum se țin ceremoniile pentru cuplurile de același sex? Sau să organizăm o binecuvântare în Bangkok, cu legatul încheieturilor și tot tacâmul? Luați-o pe Mae Thao la templu mâine, să cerem o dată norocoasă de la Luang Ta, zise Yai Boon în timp ce se așeză pe canapea, scoțând o fiolă cu săruri din brâul sarongului și trăgând o dușcă zdravănă. Dacă era sau nu de acord, asta nu mai conta, băiatul luase deja copilul altcuiva, așa că trebuia să facă lucrurile ca la carte. Dacă părinții lui Jun apăreau cu pretenții, cum se întâmplase cu Mali, atunci mai bine să-și ia adio de la lumea asta.

- Of, logodnă și toate cele? E cam devreme, Mae. Doar se întâlnesc, lasă-i să vadă cum merg lucrurile, izbucni Wandee în râs după ce mama ei își termină pledoaria. Se apropie de ea și începu s-o maseze ușor pe umeri, să se asigure că nu leșină de la atâta emoție.

- Ei, dar cine știe? Dacă părinții lui Jun nu sunt de acord ce ne facem atunci?

- Uh... Phi Sorn l-a cunoscut deja pe tata. Știe că suntem împreună, spuse Jun, cu voce mică.

Cele două femei mai în vârstă își întoarseră privirea de la unul la altul. Khunnai Wandee nu-și putea ascunde mândria față de fiul ei, Sorn făcuse primul pas către Jun, și acum trebuia să recunoască: făcuse o alegere bună.

Înainte ca cineva să mai apuce să zică ceva, Thanu se întoarse acasă, arătând destul de epuizat, rămăsese în urmă ca să repare o țeavă spartă la căminul muncitorilor. Toți cei din încăpere își îndreptară atenția spre nou-venit când intră. Fața lui Yai Boon se înăspri de îngrijorare, de teamă că Thanu nu va primi bine vestea despre Sorn. Dar în clipa în care Thanu zări scena și îl văzu pe Sorn stând lângă Jun, ridică o sprânceană și întrebă:

- Deci, deja i-ai făcut cunoștință lui Ai Jun cu Mae, huh? Am ajuns la timp pentru momentul cel mare? Felicitări, Ai Jun, bine ai venit în familie, cumnate! îi zâmbi el larg, un zâmbet care contrasta total cu atitudinea lui obișnuită, făcându-l pe Jun să izbucnească în râs, deși se înroșise tot la față. Yai Boon își duse o mână la piept și trase adânc aer în piept, inspirând din sărurile ei aromate.

- Deci Ai Nu știa de la bun început și el?!

- Eu am fost primul care a aflat, Mae Thao. Răspunse Thanu. Yai Boon își vârî sărurile aromate direct în nări.

Seara aceea s-a încheiat cu toții așezați la masă pentru cină. A apărut și unchiul Nui, aducând câteva teci de păstăi „stink beans”, spunând că soția lui le pusese deoparte pentru familie. Cum nu era prea târziu, s-a gândit să le aducă, poate voia Sorn să ia câteva cu el înapoi la Bangkok.

După cină, Jun a rămas să se uite la televizor împreună cu Yai Boon. Phi Sorn era în bucătărie cu mătușa Wandee, în timp ce Phi Nu ieșise în spate să bea o bere, ca un adevărat artist copleșit de sentimente.

- Sorn e un băiat direct. Uneori pare că vorbește fără să gândească, dar adevărul e că deja a gândit bine înainte să spună ceva, zise Yai Boon, întorcându-se spre Jun în timp ce serialul la care se uitau trecu în pauză de reclame.

- Și ce-a zis tatăl tău despre toată treaba asta?

- N-a zis nimic. Phi Sorn a vorbit cu el, nu eu. Am aflat abia după aceea că tata știa deja de mine și Phi Sorn, înainte să apuc eu să-i spun ceva.

- Credeam că familiile chineze nu acceptă așa ceva. Nu vor, de obicei, pe cineva care să ducă mai departe neamul?

- Probabil că nu și a mea, zise Jun, râzând, gândindu-se la expresia veșnic acră a surorii lui de câte ori tatăl lor aducea vorba de măritiș.

- Pe soră-mea pune mai multă presiune, ea nu prea iese cu nimeni, iar când cineva încearcă să o curteze, devine rece și tăcută.

- Ei, atunci e bine. Hei… Ai Sorn, vino puțin aici, îl strigă Yai Boon deodată pe nepotul ei, care încă era în bucătărie, ajutând-o pe mama lui să strângă. Sorn se uită la Wandee, care dădu din cap, înțelegând imediat că Mae Thao avea probabil ceva de spus.

- Ce e, Mae Thao?

- Vino și stai aici. Spuse bătrâna, bătând cu palma locul liber de lângă ea. Dar în loc să se așeze pe canapea, nepotul ei cel înalt se lăsă pe podea și începu să-i maseze ușor picioarele. Jun coborî și el pe podea, apucând celălalt picior și alăturându-se.

- Voi doi, ascultați-mă. Încă aveți multe de învățat și de adaptat unul la celălalt. Dacă cineva greșește, trebuie spus clar că a greșit, dar trebuie să învățați și să iertați, înțelegeți?

- Da, bunico. Răspunseră amândoi în cor.

- Și mai țineți minte ceva: iubirea nu e de ajuns, aveți nevoie și de înțelegere. Asta face o relație să funcționeze. Dacă e doar iubire, dar fără înțelegere, și dacă unul dintre voi se pune mereu pe sine pe primul loc, atunci nu o să meargă. Așa că, dacă o să apară vreodată o problemă, trebuie să o înfruntați împreună. Vorbiți cu calm și încercați să vă înțelegeți, bine?

- O să țin minte. Mulțumesc, Bunico.

Jun își ridică mâinile într-un wai respectuos. Yai Boon îi mângâie ușor capul cu un zâmbet cald. Sorn privi scena din fața lui zâmbind, apoi aruncă o privire spre bucătărie, unde mama lui și Thanu îi urmăreau. Wandee îi făcu semn din cap, iar Thanu îi zâmbi șiret și i-a șoptit din buze:

- Ginerică, acum poți conduce mireasa în odaia nupțială.

Sorn nu se putu abține să nu râdă la șotiile fratelui mai mic.

Astăzi fusese din nou o zi fericită pentru el. Când îl adusese pe Jun acasă, nu știa la ce să se aștepte. Oare mama lui și Mae Thao aveau să accepte asta? Tot ce știa era că oamenii de acasă trebuiau să afle că avea o relație cu Jun. Și totuși, lucrurile ieșiseră mai bine decât își imaginase, Mae Thao nu leșinase, iar mama lui nu se supărase. Poate și pentru că deja aveau o bănuială că el ar putea iubi atât femei, cât și bărbați.

După ce terminase drama cu Yai Boon, Jun urcase în dormitorul lui Sorn. Făcu un duș rapid, se schimbă și apoi se prăbuși pe pat, pornind televizorul și lăsându-se cuprins de relaxare, în așteptarea lui Phi Sorn. Nu trecu mult și Sorn ieși din baie fără cămașă, tatuajul de pe lateralul corpului atrăgând imediat privirea. Jun trase cu degetul de-a lungul modelului, făcându-l pe Sorn să se fâstâcească de gâdilat.

Sorn se lăsă pe spătarul patului, își luă iPad-ul și începu să verifice e-mailuri de la clienți, în timp ce discuta cu Thai și Champ despre treburile de la birou. Nu-i luă mult să încheie totul și în scurt timp schimbă ecranul pe un joc de pe telefon. Jun observă că Phi Sorn devenise tăcut, așa că se ghemui în brațul lui gros ca să vadă ce făcea. Sorn își ridică ușor brațul, permițându-i celui mai tânăr să se cuibărească la pieptul lui.

Jun stătea acolo, uitându-se cum Sorn se juca, și se gândea să-și ia și el telefonul, dar în clipa în care încercă să se miște, Phi Sorn îi cuprinse gâtul cu brațul, trăgându-l și mai aproape, refuzând să-l lase să plece. Așa că Jun rămase prins, lipit de pieptul celuilalt, cu planurile de joc ruinate și fără altceva de făcut decât să se uite la ce se mai difuza la televizor.

- Penny mi-a zis zilele trecute că ai aplicat la firmă. Spuse Sorn, cu ochii încă lipiți de ecranul telefonului.

- Da, am trimis aplicații în mai multe locuri, inclusiv la compania lui Ah Rong, răspunse Jun.

- Vrei să facem un interviu de probă? Ca să nu te emoționezi prea tare la cel adevărat. Se oferi Sorn.

- Pe bune? Nu glumești cu mine, nu? Ochii lui Jun sclipiră de entuziasm, dând din cap cu nerăbdare.

- Atunci dezbracă-te. Începem cu examenul fizic. Zise Sorn, lăsând telefonul pe noptieră și aruncându-se asupra lui Jun. Cel mai tânăr izbucni în râs când Sorn începu să-l gâdile, iar așa-zisa pregătire de interviu se transformă rapid într-un joc mult mai fierbinte.

Râsetele lor răsunau prin cameră, dar se topiră curând într-o tandrețe profundă. Noaptea continuă cu o intimitate dulce, fiecare dăruind și primind în egală măsură. Ceea ce începuse cu rețineri și incertitudini înflorise acum într-un sentiment de netăgăduit, orice privire ai fi aruncat, era clar: ceea ce simțeau unul pentru celălalt nu mai putea fi ascuns.

- Jun… te iubesc, îi șopti Sorn băiatului din brațele lui, după ce pierduseră de mult șirul rundelor împărtășite.

Jun zâmbi larg la auzul acelei declarații, niște cuvinte pe care le auzise tot mai des în ultima vreme. Se simțea cu adevărat fericit că, de data asta, iubirea nu necesita încercări nesfârșite sau căutări chinuitoare pentru a-și da seama ce își dorește cu adevărat. Sentimentele lui pentru Phi Sorn erau atât de clare, atât de copleșitoare, încât nu mai avea cum să le ascundă. Felul în care Sorn avea grijă de el, în stilul lui tăcut și unic, îl cucerise complet. Încet, Sorn se strecurase în viața lui, începând cu șiretlicuri și tachinări, până când acea joacă se transformase într-o afecțiune profundă.

- Și eu te iubesc, Hia, șopti Jun la rândul său, înainte să-i sărute pieptul gol, pecetluindu-și vorbele cu căldură.

Sorn a chicotit ușor și l-a sărutat posesiv pe cel mai tânăr pe frunte. Se simțea cu adevărat recunoscător față de Jun, pentru că îi arătase cât de minunat putea fi să iubești pe cineva mai tânăr. Dacă Jun nu și-ar fi deschis sufletul în ziua aceea, probabil că el ar fi continuat să se prefacă dur, negând sentimentele amândurora. Ar fi rămas același Sorn de odinioară, plutind prin viață în căutarea unor plăceri trecătoare, urmărind doar senzații fizice fără nicio legătură reală.

Se simțea recunoscător pentru că îi avea pe Thai și Champ ca cei mai buni prieteni de aproape un deceniu, pentru că datorită lui Thai îl cunoscuse pe Jun, acest băiat obraznic și haotic care îi enervase din prima zi. Și pentru tot, absolut tot, ce-i adusese aici, în acest moment, în care inimile lor reușiseră în sfârșit să se găsească una pe cealaltă.