Capitolul 4: Călcare în picioare🔞

⚠ CW: NC18+ / Scene sexuale  / Semi-non-consensuale

- Cum m-ai adus aici?! exclamă Dean, smucindu-și brațul din strânsoarea celuilalt.

- Teleportare.

- Ce ai făcut adineauri nu e corect, și pe deasupra, teleportare… cum e posibil așa ceva?

În această lume nu existase niciodată un dispozitiv de teleportare funcțional. Existau doar câțiva metaoameni sau răufăcători cu puterea de a dispărea și de a reapărea în diverse locuri, dar era ceva rar.

- E de la Kuche Industries. Va apărea pe piață peste doi ani. E încă în fază de testare, răspunse Alan, dând la o parte o bucată de perdea roșie de pe chipul lui.

Dean încercă să ignore frumusețea copleșitoare din fața lui și întrebă din nou:

- Cine ești?

- Ți-am spus deja, răspunse Alan, apoi îl trânti pe Dean pe patul moale, urmându-l imediat și imobilizându-l. Soldatul încercă să se zbată, dar în zadar. Situația semăna perfect cu prima lor întâlnire.

- Lasă-mă. A fi ținut la pământ îi provoca un sentiment cumplit.

- Vrei desert? Alan îl tachină, evitând întrebarea. Sătul, Dean îi trase un pumn în bărbie cu toată puterea. Dar în loc să se enerveze, Alan râse.

Jocul acesta îi stârnea cu adevărat interesul.

- Tu… tu i-ai ucis, Halo. Nici măcar nu ești un erou.

Chipul frumos al celuilalt nu arăta nicio urmă de durere, nici o vânătaie, în timp ce mâinile lui Dean începeau să simtă o ușoară amorțeală.

- Și ce ai de gând să faci? Să mă predai poliției sau ceva de genul ăsta?

Degetele lungi ale lui Alan îi mângâiară trupul, alunecând de-a lungul pielii.

- Oamenii ăia au ucis atâția locuitori nevinovați. Ai văzut cu ochii tăi.

- Dar asta nu face ca ceea ce ai făcut să fie corect. Ah.

Degetele îi intrară pe sub cămașa albă, atingându-i pielea bronzată, iar Dean nu putu suprima un geamăt scurt.

- Chiar dacă eu nu le spun, te pot găsi. Ah. Există o unitate care te urmărește, Halo.

- Îți faci griji pentru mine, Dean?

Cel aflat dedesubt nu spuse nimic, prefăcându-se că privește în altă parte, iar Alan profită să-i atingă gâtul cu un sărut ușor.

- Am deja un plan. Nu trebuie să-ți faci griji.

Familia Kuche putea să dispară din societate, iar Alan intenționa să acopere ce se întâmplase la South Avenue în același fel: prin ștergerea amintirilor în masă, ceea ce pentru el era extrem de simplu. Cât despre unitatea de pe teren, nu era absolut nicio amenințare.

La auzul acestor cuvinte, Dean simți cum îl cuprinde o ușurare, deși știa, în adâncul său, că totul era greșit.

- Tu… poți să te dai jos de pe mine acum? Tânărul ridică mâna ca să-l împingă pe Alan, dar era ca și cum puterea i-ar fi fost secătuită. Alan rămase deasupra lui, mâinile subțiri mișcându-se cu stăpânire.

Buzele roșii îi atinseseră prin perdeaua ce încă îi separa, apoi degetele mlădioase trase țesătura încâlcită, dezvăluind buzele portocalii, strânse într-un gest provocator.

Alan îl sărută din nou, de data aceasta cu o intensitate copleșitoare. Dean protestă, dar se trezi deschizându-și gura, lăsându-l pe celălalt să-l invadeze pentru a gusta dulceața dinăuntru.

- Te mai împotrivești, nu-i așa? îi șopti Alan provocator, înainte să-i muște gâtul neted, ca pentru a-l marca. Dean simți o durere ascuțită, și poate era prima oară când un semn de sărut îi apărea pe piele.

- Cine ești? Dean continua să repete aceeași întrebare, prins ca într-un vârtej, conștiința fiindu-i acaparată de o senzație amețitoare pe care nu o mai trăise niciodată.

- Sunt al tău, Dean.

Tânărul nu-și dădea seama ce spunea; știa doar că nu era o formă de împotrivire.

Alan sfâșie costumul scump, transformându-l în zdrențe fără valoare, apoi coborî să-i sărute și să-i muște pielea bronzată. Dinții ascuțiți i se înfipseră în claviculă, pe piept și pe coaste, până când sângele începu să picure. Dean era deopotrivă îngrozit și tremurător ca o pasăre speriată. Dar asta era exact reacția pe care Alan o dorea. Limba lui fierbinte mângâie încet urmele mușcăturilor, ca și cum ar fi vrut să aline, înainte să se întoarcă și să-i adune lacrimile de la colțurile ochilor.

Când intens, când blând... cât de rece putea fi?

- Deschide gura, porunci Alan, iar cel întins acolo, cu privirea tulbure, se supuse ca vrăjit.

- Unh, ah… ah, haaah, Halo, ah…

Limba fierbinte îi pătrunse în gura moale, sorbind și înghițind cu lăcomie nectarul dulce. Dean încercă să răspundă la sărut, dar nu putu decât să-și deschidă gura, lăsându-l pe celălalt să facă ce vrea. Însă atunci când limba lui Alan îi mângâie cerul gurii, senzații intense îi străbătură trupul, făcându-i sfârcul frumos să se întărească. Mâinile lui delicate se mișcară instinctiv, frământându-l, cu degetul mare rotindu-se în jurul vârfului sensibil.

Dean scoase un geamăt slab din gât, fără să-și dea seama când își încolăcise picioarele în jurul trupului celuilalt, frecându-se involuntar de abdomenul ferm, alb ca zăpada și sculptat în mușchi.

- Îl vrei? întrebă Alan, în timp ce mâna lui pătrundea în lenjeria tânărului. Dean tresări când simți căldura atingerii în zona intimă. Chipul deja înroșit i se aprinse și mai tare, făcându-l să pară o tânără fată înfloritoare.

Alan găsi asta adorabil și se aplecă să-i muște obrazul neted.

Când îi trase lenjeria de pe picioare, Alan se ridică și privi cu uimire părțile intime ale soldatului.

- Nici să nu te gândești să le acoperi, îl dojeni Alan când Dean încercă să ascundă priveliștea cu mâinile. Îi prinse apoi picioarele pe la spate și i le desfăcu larg. Zonele care nu ar fi trebuit văzute de nimeni erau acum complet expuse. Rușinat, Dean nu știa unde să-și întoarcă privirea și decise să-și închidă ochii.

Alan vruse să-l tachineze și, cu degetele, îi atinse jucăuș vârful roz.

- Halo, ah… ah, huh!

Un lichid albicios țâșni din vârf, stropindu-i abdomenul auriu. Alan nu se așteptase ca o atingere atât de ușoară să-l aducă atât de repede la final pe tânărul musculos. Își umezi buzele cu limba…
Dean crezu că totul se terminase.

- Ugh!

Dar, brusc, două degete fierbinți pătrunseră adânc în el, provocând o arsură ce-i făcu miezul tare să se înmoaie imediat.

- Nu, nu! strigă el, încercând să se ferească. Însă când degetele lui Alan îi atinseseră punctul sensibil, se opri din zbateri și scoase un geamăt lung, profund. Micul Dean de dedesubt, pierdut într-o stare de amețeală, ridică din nou capul rozaliu în semn de salut.

- L-am găsit, spuse Alan, retrăgându-și degetele. Orificiul, ușor dilatat, pulsa spasmodic, scăpând de sub controlul lui Dean. Priveliștea era tentantă. Mâna lungă a lui Alan își desfăcu șlițul, dezvăluind o erecție surprinzător de mare, care țâșni afară. Forma și culoarea ei erau la fel de frumoase ca și posesorul, dar acum era rigidă și dureros de umflată, venele reliefate făcându-l pe Dean să amețească și să se simtă năuc.

Când vârful lărgit se așeză chiar la intrarea deschisă, Dean tresări.

- Halo, mă doare!

- Rezistă puțin, spuse Alan, apucându-l de șolduri și împingându-se cu forță în el. Nu putea intra tot dintr-o dată. Dean țipă de durere, convins că luase o decizie greșită.

Alan nu-și făcu griji. Îi desfăcu picioarele și mai mult, folosind sângele care curgea ca lubrifiant, apoi împinse din nou șoldurile. Dean se cutremură din tot corpul; simțea un șoc sfâșietor, ca și cum ceva i-ar fi străpuns abdomenul inferior.

Lacrimile îi curgeau în șuvoaie, îmbibând cearșaful în pete.

- Te rog, nu… ah, mai încet, Halo… te rog!

Dean strigă cu voce răgușită, în timp ce partea de jos îi era forțată și maltratată pentru a treia oară, pătând cearșaful alb cu urme alarmante de sânge. Alan își pierduse orice control. Nu mai avusese niciodată un partener care să-l excite atât de mult, și nu-i trecu prin minte să fie blând cu Dean, care trăia prima lui experiență intimă. Totuși, simțea o satisfacție în a poseda puritatea bărbatului de dedesubt. Strigătele de milă erau pentru el un combustibil fin, care aprindea instinctele sale primare.

Durerea îi sfâșia inima lui Dean, sfărâmându-l.

Demnitatea pe care o purtase întreaga viață era făcută bucăți, și în parte fiindcă se lăsase prins de o frumusețe care, fără să știe, ascundea otravă. O dorință disperată începu să se amestece cu durerea, în timp ce buzele roșii ale lui Alan, asemenea petalelor de trandafir, continuau să-i muște și să-i bântuie fiecare părticică a trupului.

După aceea… totul se cufundă în negru.

Flashback

- Dacă nici măcar asta nu poți face, n-o să fii niciodată în stare să ajuți pe cineva.

Mușchii lui Dean se încordară din nou când auzi acele cuvinte. În afară de tatăl și bunicul său, era convins că nu pierduse niciodată o luptă în viața lui. Dar când se confruntă cu un croșeu de dreapta care veni năprasnic, băiatul de opt ani se prăbuși din nou pe spate. În ciuda eforturilor continue, încă de când își putea aminti, totul părea insuficient. Trebuia să fie mai bun. Trebuia să îndure mai mult.

- Ridică-te, supererou slab! Un supererou care își abandonează datoria și camarazii nu e cu nimic mai bun decât gunoiul.

Fiecare cuvânt i se săpa adânc în minte. Băiatul tresări de durerea din braț, scrâșnind din dinți ca să se ridice din nou. Pentru că, deși avea o forță supraomenească și un trup peste cel al unui om normal, să se antreneze cu un tată care avea aceeași putere, dar și experiență și măiestrie în luptă, îl făcea incapabil să reziste forței zdrobitoare a lui Dexter.

Astfel învăță ce e durerea, primindu-și primele cicatrici și vânătăi, toate pentru că tatăl său i le dăruise.

- Bine. Complimentul scurt se simți ca o picătură de apă divină care îi răcorea sufletul. Pentru că Dexter nu îi arătase niciodată afecțiune singurului său fiu. Dean încuviință din cap, semn că era pregătit să lupte din nou, chiar dacă urma să se termine în aceeași durere sfâșietoare ca și înainte. Voia doar ca tatăl său să știe cât de capabil era și să fie mândru de el.

Atât își dorise băiatul…

Sfârșit Flashback

- Auw!

Amintirile din sala de antrenament se estompară. Durerea fizică pe care o simțea acum nu se compara cu ce îndurase atunci. Dean nu putea gândi limpede; se simțea ca o altă persoană. Ochii săi albaștri și strălucitori se plimbau pe tavanul înalt, împodobit cu candelabre luxoase, ca într-un vis.

Își amintea fiecare fărâmă de durere amestecată cu plăcere și realiză cât de jalnic și rușinos era. Oare familia Meredith, atât de respectată din vremuri imemoriale, trebuia într-adevăr să fie ruinată de un descendent ca el?

- Vrei puțină apă?

Tânărul se încordă la sunetul acelei voci, care îi răsunase în urechi toată noaptea.

- Ai o mică ruptură acolo, dar ți-am aplicat unguent. Nu am făcut asta niciodată pentru altcineva, spuse Alan cu un zâmbet viclean. Dean își mușcă buza, simțind gust de sânge, iar mâinile i se strânseră cu putere la marginea patului.

- Nu-ți mai mușca buza și bea apa, Dean.

Alan, îmbrăcat doar în pantaloni, stătea rezemat de marginea patului. Părul lung și negru îi cădea peste pielea albă ca marmura. Deși la exterior părea suplu, trupul său de alabastru era plin de mușchi frumos conturați, puternici și viguroși.

Dean nu voia să-l privească pe cel din fața lui, așa că își întoarse capul. Dar imediat o mână lungă îi strânse obrazul și i-l întoarse înapoi, forțându-l să-l privească pe Alan.

- Ce e? Te-am supărat aseară? întrebă Alan, știind prea bine că trupul sleit din fața lui simțise și plăcere considerabilă. Sunetul gemetelor lui Dean încă îi răsuna în minte, stârnindu-i dorințele.

Dean nu răspunse, dar îi aruncă o privire de gheață și începu să forțeze bariera mentală a celuilalt, împingând cu putere până când fu nevoit să-și închidă ochii de durere. Alan simți o înțepătură ascuțită în cap înainte să-și dea seama că adversarul asupra căruia avea avantajul nu era deloc ieșit din joc.

- Vrei să mai jucăm o dată?

Cuvintele lui, calme dar puternice, îl făcură pe Dean să se oprească. Tânărul își consumase ultima fărâmă de putere. Alan îi dădu drumul obrazului bronzat, iar sângele ținut pe loc începu să circule din nou pe chipul lui, provocându-i o durere pe care Dean încerca s-o ascundă de bărbatul care-l domina. Însă Alan îi prinse ambele încheieturi și le ridică deasupra capului cu o singură mână.

- Ce faci? întrebă Dean, surprins de forța imensă a lui Alan.

Alan se bucura mai mult ca oricând, savurând rezistența lui Dean.

- Fac ce fac mereu. După ce facem sex, îți șterg amintirile, degetul său suplu îi urmă traseul pielii umede de sudoare pe gât, făcându-l pe Dean să-și piardă respirația, înainte să apese jucăuș, dar dur.

- Chiar poți face asta? provocă Dean, încercând să pară neînfricat. Hai, șterge-le. Nici el nu voia să-și amintească de noaptea trecută. Dar sfidarea lui părea să-l încânte și mai tare pe Alan.

- Pot, spuse bărbatul frumos, cu încredere. 

- Vei simți o durere ca și cum ai fi străpuns de oțel încins, care îți arde creierul. Vei urla ca un câine turbat pe moarte, trupul ți se va zbate, iar sângele îți va curge din… aici.

Degetul său fin îi urmă ochii albaștri ca safirul, care nu arătau niciun pic de teamă.

- Fă-o, spuse Dean indiferent. Chiar dacă ar fi fost mai multă tortură, o accepta. Orice era mai suportabil decât să trăiască cu amintirea nopții trecute, cu greșeala lui…

Alan chicoti adânc în gât, apoi îi apăsă un sărut greu pe frunte, făcând inima lui Dean să tresară.

De obicei, Alan detesta repetiția; arunca ușor pe oricine după ce îi dezvirgina. Dar cum încă era amuzat, de ce să arunce atât de ușor jucăria aceasta?

- Nu sunt chiar atât de crud, spuse Alan, smulgând cearșaful de pe trupul tânărului soldat. Ochii lui întunecați îi scanară trupul gol, marcat de semnele pasiunii, cu o satisfacție rece. Dean era prea slăbit ca să mai tresară. Nu putu decât să închidă ochii și să-și încleșteze dinții, suportând rușinea sângelui care îi năvălea în obraji.

- Aseară ai murdărit patul. A fost nevoie de trei servitori ca să-l curețe, spuse Alan. Ochii lui Dean se măriră. Servitori? Alte persoane? Alții îl văzuseră în acea stare umilitoare?

- T-tu… Dean simți o durere tăioasă în piept, prea sufocat ca să poată vorbi.

Alan îi trase cu degetul pe pielea frumoasă și bronzată, începând din zona intimă și urcând pe abdomen, conturând jucăuș mușchii. O căldură bruscă îi cuprinse trupul lui Dean. Își întoarse fața, refuzând să privească această încălcare.

- Ai o piele minunată, spuse Alan, apăsând mai tare pe flancul său. Îl trata pe Dean ca pe o păpușă lipsită de viață, liber să-i atingă și să-i examineze fiecare parte.

- Ia-ți mâinile de pe mine. Nu mă mai atinge, se zbată Dean, agățându-se de demnitatea lui până în ultima clipă. Dar Alan îl ignoră, ca de obicei. Aceasta era spiritul sfidător pe care îl savura.

- De ce modestia bruscă? Cu câteva ore în urmă erai larg desfăcut pentru mine, spuse Alan nepăsător, apoi își folosi degetul mare pentru a-i atinge buzele roșii, tremurătoare. Dean ripostă mușcându-l cu putere de degetul lung, simțind gustul sângelui. Alan, cel care ar fi trebuit să sufere, râse încântat.

- Îți place să lupți până la capăt, nu-i așa?

Dean nu răspunse, doar încleștându-și dinții și mai tare pe degetul alb.

- Oprește-te, Dean. E inutil, spuse Alan iritat, smulgându-și degetul din gura lui. O bucată subțire de piele se rupse, lăsând aproape osul la vedere. Gustul amar al sângelui lui Alan îi umplu gura. Dean privi rana cu satisfacție, chiar dacă era o victorie măruntă.

- Vrei să vezi un truc de magie?

Simțind scânteia de mulțumire din soldat, Alan decise să o distrugă. Ochii lui Dean se măriră când văzu rana vindecându-se rapid. Alan luă o pătură și șterse sângele roșu-aprins.

- Ta-da!

Pielea albă, care acum câteva clipe fusese deschisă până la os, era acum netedă și impecabilă.
Imposibil! N-are cum!

- Ce altceva mai poți face? întrebă Dean cu voce tremurândă. Chiar și Alan simți frica. Să ai mai mult de trei abilități speciale era ceva de neconceput în această lume.

- Oh, Comandant Joe, spuse Alan pe un ton liniștitor, aproape mângâietor. Apoi ridică un cub argintiu, îl apăsă pe o parte ușor reliefată și îl așeză pe podea, lângă pat. O lumină albă orbitoare izbucni, și înainte ca Dean să poată reacționa, fu smuls din pat și aruncat în cub.

- Ugh! strigă el, prăbușindu-se cu partea de jos a corpului pe podeaua tare, de lemn.

- O intrare dramatică, nu-i așa? Alan îl ridică pe Dean, care se zbătea, și îl trânti din nou pe pat.

- Ieși afară! țipă Dean cu voce ascuțită. Era înapoi în camera lui, dar nu se simțea deloc în siguranță. Cu cât Alan se apropia mai mult, cu atât simțea mai puternic amenințarea.

- Du-te și îmbracă-te. Eroii tăi prețioși sunt pe drum, spuse Alan, făcându-l pe Dean să tresară.

- De unde știi? întrebă el, gândurile zburându-i în toate direcțiile, chiar și spre ideea că Alan ar putea avea abilități de precogniție.

- Ai scris pe calendar, replică Alan impasibil, arătând spre peretele opus.

‘Deacon Utd. VS. Irish Club Reuniune Echipa 5, ora 16:00 (amintește-i lui Elias să aducă bere)’

Văzând asta, Dean își aminti instantaneu de planurile de a urmări meciul de fotbal împreună cu prietenii lui în seara aceea.

- Ne vom revedea, spuse calm Alan. Dean clătină din cap cu vehemență.

Ar fi preferat să moară decât să-l mai vadă pe acest bărbat.

- În visele tale, replică Dean, apucând o pernă și aruncând-o în fața lui Alan.

Alan chicoti, de neclintit. Chipul său frumos părea chiar mai atrăgător.

- Vom mai avea multe întâlniri pasionale. Data viitoare o să-ți torn sperma în gură.

Cuvintele crude îl arseră pe Dean cu un amestec de furie și rușine.

- Ce naiba spui?! Destul. Asta e ultima dată când…

- Cine a zis că pentru mine s-a terminat? ridică Alan vocea, aplecându-se și așezându-se peste soldat. Părul lung și mătăsos îi căzu pe spate, atingând ușor pielea lui Dean. Mirosul său dulce era amețitor, întunecându-i simțurile.

- Ești mereu atât de sigur pe tine, Dean?

- Ieși… ieși afară! Dean își recăpătă cumpătul, împingându-l de umăr pe bărbatul gol.

- Ah… corect, spuse Alan nepăsător, cu un zâmbet șiret. 

- Am ceva să-ți arăt. Scoase din buzunar un dispozitiv holografic.

- Ce? întrebă Dean, vocea trădând neliniște.

Când degetul subțire al lui Alan atinse butonul roșu, ochii soldatului se măriră. Rămase mut de șoc la vederea imaginilor în mișcare proiectate pe ecranul holografic.

- Nu, nu! Ugh…!

Obscen, scârbos, abominabil!

- Imaginează-ți ce s-ar întâmpla dacă aș scăpa din greșeală clipul ăsta…

Dean își încleștă pumnii, furia clocotindu-i în vene, privindu-l în ochi pe chipul frumos al torționarului său. Un torent de înjurături îi invada mintea.

- Ești al meu acum, Dean, spuse Alan, închizând holograma și forțând un sărut care smulse sânge. Nu era un sărut; era o declarație brutală de posesie.

Tânărul rămase singur, în tăcere, în timp ce silueta suplă a lui Alan dispăru în teleportor.
Incapabil să mai reziste, Dean cedă și izbucni în plâns. Ultima oară plânsese la cinci ani; niciodată nu și-ar fi imaginat că va plânge din nou la douăzeci, după ce fusese batjocorit de un om atât de crud.

- Ți-e frig? întrebă Elias, aprinzându-și o țigară cu vârful degetelor. Dean nu răspunse, oferind doar un zâmbet forțat. Plănuiseră să poarte tricourile echipei Deacon Utd., dar ținuta lui Dean era de-a dreptul ciudată: un helancă neagră pe sub tricoul echipei, un stil care, fără îndoială, atrăgea priviri întrebătoare.

Dar ce alegere avea? Mușcăturile de iubire și urmele de sărut îi acopereau pielea, de la gât până în zone imposibil de ascuns. Dacă cineva le-ar fi văzut, ar fi fost o mare problemă.

- Păcat că Isaac n-a putut veni. Am auzit că trebuie să aibă grijă de bunica lui bolnavă, spuse Kim, deschizând o doză de bere ca s-o împartă. Prietenii încuviințară din cap, iar Dean abia atunci suspină ușurat. Isaac, sau Privitorul, avea puterea de a vedea prin orice — iar dacă s-ar fi întâmplat să privească prin hainele lui Dean în ziua aceea, ar fi fost sfârșitul.

- Dean, arăți cam schimbat azi. N-ai dormit bine? remarcă Kim, ridicând o sprânceană și zâmbind șiret. Cel întrebat se prefăcu că nu aude și se așeză pe canapeaua lui preferată.

- Auw, scăpă un mic strigăt, atrăgând privirile prietenilor.

- Ce-ai pățit? întrebă Elias.

Dean era pe punctul să spună că îl durea, dar își recăpătă la timp cumpătul și continuă:

- Iar reclamă? Ce plictisitor.

Prietenii dădură din cap, de acord.

- Încă așteptăm să înceapă meciul, spuse Kim, aruncând în gură câteva boabe de popcorn.

- … pentru că The One Corporation servește omenirea, pentru omenire.

Tinerii urmăreau o reclamă a unui competitor al Kuche Industries, fiecare cu o expresie nedumerită.

- Cine a inventat reclama asta? Sună ca o piesă de propagandă, e atât de învechită, comentă Elias, sorbind din bere.

Au continuat să privească reclamele aproape o jumătate de oră, până când, în sfârșit, competiția începu, iar amândouă taberele strigară entuziasmate pentru echipele lor preferate. Dacă ar fi fost ca altădată, Dean ar fi sărit și ar fi dansat cu prietenii lui, dar astăzi nu reuși decât să afișeze un zâmbet slab în colțul gurii, bând în liniște din bere pentru a-și ridica moralul.

- Dean, ai vreo problemă? observase Kim de ceva timp că ceva nu era în regulă și întrebă cu grijă.

- Ești cumva cu inima frântă pentru că Ally se întâlnește cu fiul congresmanului Cardinal? speculă Elias.

- Ceva de genul, răspunse Dean, prins la colț și incapabil să găsească o scuză mai bună.

- Ai realizat doar când ai pierdut-o? spuse Kim, bătându-l prietenește pe umăr, deși Ally nu avea nicio legătură cu starea lui.

- Schimbăm subiectul. Dean se simțea jenat că prietenii săi înțeleseseră greșit, dar nu avea rost să lungească discuția.

- Eu cred că Ally încă te place. Dacă îți înțelegi propriile sentimente, probabil totul se va rezolva, insistă Kim, pentru că își dorea cel mai mult ca Dean să-și găsească fericirea în dragoste.

- Hai să o punem pe Elena să dea o petrecere marți, o invităm și pe Ally, și apoi tu dai lovitura, prietene.

Situația începea să scape de sub control.

- Ally se întâlnește cu cineva. Vrei să-i fur iubitul?

- Nu zic să i-l furi, doar să pui puțin gaz pe foc, iar apoi cum va decide Ally va fi treaba ei, răspunse prietenul șiret, cu un zâmbet viclean.

- Pun 1.000 de Zabi că te va alege pe tine, Dean, interveni Elias, scoțând bani din buzunar ca să-i dea lui Kim, care zâmbea satisfăcut. Comentariul meciului se auzi din nou în difuzorul televizorului, așa că cei doi își întoarseră atenția spre ecran, în timp ce stăpânul camerei își scutură capul, obosit, cu gândurile doar ale lui.

(Zabi Dollar: o monedă fictivă din poveste.)