Capitolul 3

Dol a studiat și a muncit din greu la slujba lui part-time. În zilele în care primea bacșișuri de la clienți, transfera întotdeauna o parte din bani surorii și mamei sale, pentru ca ele să-i folosească. Munca de acolo îi deschisese lui Dol o lume mai largă, lăsându-l martor la multe lucruri șocante despre clienții care veneau în salonul VIP. Totuși, reușise să se adapteze într-o săptămână, lucru care îi bucura foarte mult pe Phu și pe Breeze. Cel mai important era că Dol nu spusese nimănui ce se întâmpla acolo, nici măcar prietenilor lui.

– Hei, Dol, te duci din nou la muncă în seara asta, nu-i așa? îl întrebă Bee, cel mai bun prieten din grup, apropiindu-se și luându-l de gât.

– Da. În ultima vreme am primit bacșișuri bune, așa că pot respira puțin mai ușor, răspunse Dol zâmbind.

– Atunci mai lucrezi și cu noi? întrebă Bee, referindu-se la munca lor de freelanceri, cu editări video și fotografie.

– Sigur că da. Asta înseamnă că avem un client? întrebă Dol imediat.

– Da, au programat o întâlnire în seara asta și voiam să te întreb dacă poți să vii, ca să discutăm împreună detaliile, răspunse Bee.

– Dar Kla? întrebă Dol, știind că Pun era cu el.

– Kla e ocupat cu Nong Cake în perioada asta, așa că ne-a pasat nouă treaba asta. Altfel, n-am fi în situația asta, spuse Bee râzând.

Dol zâmbi în semn de răspuns.

– Bine, o să-l sun pe manager și o să-i spun că întârzii puțin, spuse Dol, scoțând telefonul și formând numărul lui Phu.

– P'Phu, e un moment bun să vorbim? ... Da, te sun doar să-ți spun că s-ar putea să întârzii puțin azi. ... Trebuie să discut despre munca mea de editare video și fotografie. ... Bine... bine, mulțumesc, P', rosti Dol, apoi închise.

Bee îl privea așteptând răspunsul.

– Bine, totul e aranjat, spuse Dol, făcându-l pe Bee să zâmbească satisfăcut.

– Dol! o voce îl strigă, făcându-l să se întoarcă și să zâmbească către nou-venit. Bee, în schimb, făcu ochi dulci când îl văzu.

– Ce faci, Mil? îl salută Dol pe prietenul său de la altă facultate, un client obișnuit al restaurantului și pubului în aer liber. Se cunoșteau de acolo, de pe vremea când Dol fusese chelner.

– Poți să-mi rezervi o masă? Pentru diseară, întrebă Mil.

– O să ajung târziu diseară, am niște treburi de rezolvat. Dar de ce azi? Nu e vineri sau sâmbătă, de ce ieși deja? întrebă Dol zâmbind, știind că Mil ieșea de obicei la sfârșit de săptămână.

– Mă plictisesc și mă simt deprimat. Vreau să beau ceva, poate găsesc pe cineva cu care să merg acasă, spuse Mil zâmbind.

Mil era homosexual declarat și sigur pe el, unul dintre cei mai vizibili studenți ai Facultății de Administrarea Afacerilor. Cu trăsăturile lui drăguțe și elegante, era destul de popular.

– Oh, și tânărul student... pe care l-ai adus la restaurant data trecută? întrebă Dol curios.

Mil se strâmbă.

– Tsk, tipul ăla, Nan, mi-a făcut niște probleme, așa că l-am dat afară, răspunse Mil.

Dol râse încet.

– Deci, poți să suni și să faci o rezervare pentru mine? repetă Mil.

– Să-ți iau masa obișnuită? întrebă Dol. Mil aprobă din cap. Atunci Dol telefonă unuia dintre angajații pe care îi cunoștea și reuși să-i rezerve masa dorită.

– Gata, spuse Dol.

– Bine, mulțumesc. O să-ți las un bacșiș mare, spuse Mil zâmbind.

– Nu mai lucrez acolo. P'Phu m-a mutat să fiu asistent barman în salonul VIP, replică Dol.

Mil rămase cu ochii mari.

– Serios? Vreau să intru și eu acolo măcar o dată, dar regulile sunt prea stricte și taxa de intrare e enormă. Nu știu de ce e atât de scump, se plânse Mil.

Dol zâmbi și nu spuse nimic. În acel moment, prietenii lui Mil îl strigară, așa că acesta se scuză și plecă.

Dol se întoarse spre Bee, care încă îl urmărea cu privirea pe Mil și zâmbea visător.

– Ce ai, Bee? Zâmbești ca un nebun, îl întrebă Dol.

– De unde îl cunoști pe șeful de la Administrarea Afacerilor, Mil? întrebă Bee. Nu-l vedea prea des pe Mil la universitate, ci doar ocazional. Și atunci, se salutau rapid. Mai mult vorbeau doar când Mil mergea la restaurant.

– Mil este un client obișnuit la locul meu de muncă, răspunse Dol.

– Cât de apropiați sunteți? întrebă Bee.

– Suntem doar prieteni buni. De ce întrebi? replică Dol.

– Vreau doar să știu care e tipul lui Mil. Știi că sunt un mare fan al lui, spuse Bee zâmbind.

Dar nu-l admira în sens romantic. Pur și simplu era fascinat de farmecul și siguranța lui Mil.

- Nu ca tine și cu mine, asta e sigur, răspunse Dol, glumind. Bee îi aruncă o privire urâtă. În acel moment, Kla și Pun se întoarseră și se grăbiră să intre în clasă.

După ce termină ultima oră, Dol și Bee se despărțiră de prietenii lor și se îndreptară direct către un hotel luxos, unde clientul stabilise întâlnirea.

– Clientul nostru lucrează aici? întrebă Dol, uimit de locul elegant.

– Da, răspunse Bee.

– Atunci de ce au ales să angajeze studenți ca noi în loc să ia profesioniști renumiți? se miră Dol.

– Ne-au văzut munca și le-a plăcut. În plus, angajându-ne pe noi economisesc bani, explică Bee, cu voce joasă, știind că tariful lor nu era mare.

Dol aprobă din cap. Odată intrați, Bee îl sună imediat pe client. În scurt timp, o angajată se apropie de ei.

– Sunteți Khun Dol și Khun Bee? întrebă femeia cu un zâmbet.

– Da, răspunse Bee.

– Vă rog să mă urmați, spuse angajata, conducându-i spre sala de recepție. Acolo discutară despre proiect: nu era vorba doar de editarea clipurilor, ci și de fotografii și videoclipuri pentru reclamele restaurantului hotelului.

– Am putea să vedem mai întâi restaurantul? întrebă Dol, dorind să vadă locația înainte de a planifica filmarea.

– Sigur, răspunse angajata, care îi conduse cu liftul spre restaurant.

– Domnișoară Mind, sala VIP 1 e rezervată astăzi, îi spuse un coleg.

– Oh, bine. O să-i duc în sala VIP 2, replică Mind.

Dol și Bee înțeleseră imediat că restaurantul era deja deschis pentru cină, așa că nu obiectară. Se plimbară, făcând fotografii pentru planificare.

– Scuzați-mă, unde e toaleta? întrebă Dol.

– Pe acolo, virați la stânga și o veți găsi, răspunse Mind.

Dol se scuză și plecă spre baie. La întoarcere, se ciocni de o femeie care ieșea de după colț. Aceasta, purtând tocuri înalte, căzu imediat.

– Oh, îmi pare rău! Sunteți bine? întrebă Dol, întinzând mâna să o ajute. În sinea lui era sigur că nu o atinsese – doar frânase brusc. Probabil femeia își pierduse echilibrul din cauza pantofilor.

Dar când încercă să o ridice, aceasta îi respinse mâna brusc.

– Nu mă atinge! răbufni femeia, ridicându-și fața.

– Khun Alan, ajut-o pe Prow! Prow are dureri groaznice! se plânse ea către cineva din apropiere.

Dol se întoarse instinctiv și văzu un grup de bărbați în costume negre, privindu-l fix. În mijloc stătea un bărbat eurasiatic, înalt și impunător, într-un costum perfect croit.

Inima lui Dol începu să bată nebunește. Îl recunoscu imediat: era Alan, clientul din salonul VIP.

Privirea lui Alan se opri pe femeie, arătându-și nemulțumirea. Apoi făcu un semn, iar oamenii săi o ridicară pe Prow.

Femeia se apropie, sprijinindu-se șovăielnic pe Alan și îl îmbrățișă de braț.

– Khun Alan, Prow are glezna foarte rănită. Trebuie să concediezi angajatul care a rănit-o! strigă ea, arătând spre Dol.

– Eu... nu sunt angajat aici, spuse Dol direct, simțindu-se prins la mijloc.

Alan îl privi pentru o clipă, rece și fără expresie.

– Dacă te doare așa de tare, voi pune pe cineva să te ducă acasă. Anulează cina și așteaptă să-ți treacă glezna înainte să vorbim din nou, rosti Alan calm, dar ferm.

Fața lui Prow se albi.

Dol abia își reținu râsul. Înțelegea perfect situația: femeia voia să pară fragilă și să câștige atenția lui Alan, dar lui nu-i păsa deloc. Din contra, părea să vrea s-o trimită acasă. În mintea lui Dol se contura clar că femeia nu era iubita lui Alan. Dacă ar fi fost, Alan n-ar fi venit niciodată în salonul VIP.

– Dar... dar Prow crede că poate să stea și la cină. Nu trebuie să-mi folosesc glezna prea mult... încercă ea disperată, nevrând să piardă ocazia de a fi lângă el.

– Cum vrei, răspunse Alan scurt, apoi se întoarse spre restaurantul VIP.

Femeia îl urmă, ținându-l strâns de braț, dar pașii ei erau nesiguri. În câteva clipe, toată suita trecu mai departe. Nimeni nu-i mai dădea atenție lui Dol, care rămase singur pe coridor, privind în tăcere.

Era ca și cum nu exista. Și totuși, pentru el era mai bine așa.

- După ce i-am văzut fața de aproape... nu e de mirare că oamenii din magazin se bat să-l servească pe Khun Alan, mormăi Dol în sinea lui, înainte să se întoarcă la Bee.

- S-a întâmplat ceva?, întrebă Bee, care nu văzuse incidentul pentru că era ocupat să discute cu angajata, dar îl observase pe prietenul său mergând în spatele unui grup de bărbați impunători și apoi dispărând în sala VIP 1.

- Nimic, răspunse Dol scurt, invitându-l pe Bee să continue discuția despre proiect.

- Deci, o să încerc să vin cu un plan în seara asta și îl finalizăm mai târziu, spuse Bee, după ce încheiară întâlnirea.

- Bine. Dacă ai nevoie de ceva, lasă-mi un mesaj. Dar să știi că nu pot folosi telefonul mobil când lucrez la a doua slujbă, îi aminti Dol.

- Și dacă apare o situație de viață și de moarte? îl întrebă Bee, ridicând o sprânceană.

- Există un număr intern. Dar am voie să-l folosesc doar în cazuri cu adevărat urgente, răspunse Dol, menționând că i-l dăduse doar surorii sale.

- De ce pare atât de misterioasă slujba asta? Nu ești doar asistent de barman? continuă Bee.

- Haide, nu știi? E unul dintre secretele magazinului, replică Dol cu un zâmbet misterios.

Bee se încruntă ușor. - O să ai probleme dacă magazinul are probleme?

- Nu, stai liniștit, îl liniști Dol, știind cât de mult se îngrijora Bee. Acesta dădu din cap, apoi insistă să-l ducă acasă, dar Dol refuză și ceru să meargă singur, ca Bee să nu piardă timp pe drum.

După ce se despărți de prietenul său, Dol se grăbi la cămin, făcu un duș rapid și plecă direct la bar. Localul era deja deschis. Se schimbă în uniforma de angajat și alergă la Breeze.

- Scuze că am întârziat, P'Breeze, spuse Dol, apucându-se imediat de treabă.

- Nu-i nimic, P'Phu mi-a zis deja, răspunse Breeze cu un zâmbet.

- Te ocupi și de editare? întrebă acesta, aruncându-i o privire în timp ce lucrau.

- Da, împreună cu prietenii mei. Facem filmări și edităm clipuri, spuse Dol.

- Ești destul de priceput, îl complimentă Breeze.

- Puțin, P’. Suficient cât să câștig de mâncare, răspunse Dol modest.

- Oh, și încă ceva. Azi m-am întâlnit cu Khun Alan, își aminti Dol, vorbind cu voce joasă, sigur că în bar era un loc mai sigur decât afară.

- Serios? Unde? întrebă Breeze, curios.

- La hotel. Eram acolo pentru o treabă și l-am văzut cu o femeie, spuse Dol, povestind apoi cum se ciocnise de femeia respectivă și cât de rece fusese Alan față de ea.

- Femeia despre care vorbești... e Prow, nu-i așa? răsună brusc o voce lângă ei.

Dol tresări, pentru că nu își dăduse seama când Liu ajunsese la bar.

- P’Liu, m-ai speriat! exclamă Dol.

Liu râse încet.

 - Uau, ai grijă când vorbești de cineva. Dacă tot am auzit numele lui Khun Alan, m-am apropiat să ascult.

Dol îi zâmbi stânjenit. Uitase că, doar rostind numele lui Alan într-un loc greșit, putea intra în necazuri.

- Apropo, P’Liu, o cunoști pe femeia asta, pe Prow? întrebă Dol, curios acum că reținuse numele.

- Cam da. Fata aia e nebună. Cred că Khun Alan are vreo trei persoane pe care le întreține cum se cuvine. Două femei și un bărbat. Prow e una dintre ele, spuse Liu, lăsându-l pe Dol uimit.

- De unde știi asta, P’Liu?, întrebă Dol.

- Păi, ies des cu Khun Alan, așa că știu câte ceva. Am întâlnit două dintre femeile pe care le întreține, dar pe bărbat nu l-am văzut niciodată, povesti Liu, în timp ce Dol și Breeze pregăteau băuturile.

- Și cine e persoana asta pe nume Prow despre care ai vorbit?, continuă Dol.

- Ești atât de curios. Thailandezii sunt prea observatori, îl tachină Breeze.

- Oh, P’Breeze, trebuie să știm câte ceva despre clienții noștri, ca să nu facem ceva care să-i supere, ripostă Dol prefăcându-se că se ceartă. Breeze și Liu izbucniră în râs.

- Nu e mare lucru. Khun Alan m-a luat, da? Și am dat peste Prow. În fața lui Khun Alan era numai zâmbete, se purta de parcă înțelegea totul, dar pe la spate se dezlănțuia și începea să mă batjocorească. Se pare că vrea să fie mai mult decât amanta lui Khun Alan, spuse Liu, gândindu-se.

- Khun Alan nu simte niciun fel de afecțiune sau atașament față de persoanele pe care le întreține?, întrebă Dol.

- Nu. Khun Alan are o regulă de fier: persoanele pe care le întreține nu au voie să-l iubească, să fie posesive sau să-i ceară atenție. Dacă fac asta, le retrage tot sprijinul. Se pare că nu vrea să fie cu nimeni permanent. Cred că e bine. Are suficientă libertate și bani să aibă grijă de oricine dorește sau cu cine se simte confortabil. E mai sănătos așa decât să fie într-o relație și să-și cumpere sex sau să aibă amante pe ascuns, cum fac mulți, răspunse Liu.

Dol dădu din cap în semn de aprobare. Era de acord: dacă vrei să fii liber, nu ar trebui să intri într-o relație serioasă.

- Apropo, P’Liu, nu ai vrea să fii și tu unul dintre oamenii întreținuți de Khun Alan?, îl tachină Dol.

- Nu. Eu aș merge doar temporar, pentru că iubesc și eu libertatea. Sunt destui bărbați pe care să-i încerc. Dar tu, Dol, ești interesat să mă încerci?, spuse Liu, flirtând și făcându-i cu ochiul.

Dol râse, pentru că știa că Liu glumea. După câteva vorbe, Liu se întoarse la treburile lui, iar Dol rămase cu Breeze să muncească. Ziua trecu, iar seara, Dol se întoarse la camera lui ca de obicei.

Trei zile mai târziu, fiind zi liberă, Dol și Bee stabiliseră să facă fotografii și filmări la hotelul clientului de care se ocupaseră cu câteva zile în urmă. Kla și Pun li se alăturară și ei, nu pentru bani, ci doar ca să-i ajute.

Au lucrat cot la cot până când au terminat aproape 100%.

📱📱📱

Telefonul lui Dol începu să sune. Văzând numărul, recunoscu imediat că era sora lui. Se scuză față de prietenii săi și se depărtă, ca să vorbească în liniște.

- Ce s-a întâmplat, Dao?, răspunse Dol.

- P’Dol... P’Dol, ajută-mă!, vocea plângăcioasă a fetei răsună prin receptor, făcându-l pe Dol să înghețe. Încercă să-și păstreze calmul.

- Ce s-a întâmplat, Dao? De ce plângi? Ce s-a întâmplat? întrebă el imediat, cu inima strânsă.

(- E... P’Dol... Mama. Mama.) Dao se bâlbâia din cauza plânsului, ceea ce îl făcu pe Dol și mai neliniștit.

- Dao, calmează-te, vorbește încet. Nu înțeleg nimic când plângi așa, îi spuse Dol cu blândețe, încercând să o liniștească.

Dao tăcu câteva clipe, dar suspinele se mai auzeau încă, semn că încerca să-și stăpânească emoțiile. Dol nu o forță, deși era nerăbdător să afle ce se întâmplase.

(- Sob... P’Dol, mama e la spital... sob...), reuși Dao să spună în cele din urmă.

Dol simți că i se taie respirația.

- Ce s-a întâmplat? Ce s-a întâmplat cu mama? întrebă imediat.

Înainte să mai apuce să audă ceva, se auzi un foșnet, apoi altcineva luă telefonul.

(- Dol, sunt mătușa Waeo, spuse vocea vecinei lor.)

- Da, mătușă Waeo, ce s-a întâmplat cu mama? întrebă Dol precipitat.

(- În acest moment, mama ta se recuperează în siguranță. Dar motivul pentru care Dao e atât de speriată e altul, la fel de grav ca faptul că mama ta e la spital.)

Dol auzea încă suspinele înfundate ale surorii sale.

(- Tatăl tău... s-a îndatorat la jocuri de noroc și nu avea cu ce să plătească. A vrut s-o dea pe Dao drept sclavă pentru datorii. Mama ta a intervenit și a fost împinsă, s-a lovit cu capul de perete și s-a rănit. Am auzit zgomotul și am venit să ajut, reușind să o salvez la timp.)

Fața lui Dol se înroși de furie. Inima îi ardea de îngrijorare pentru mama și sora lui.

- Eu... vin imediat acasă. Poți să ai grijă de sora mea și de mama mea până ajung, mătușă Waeo? spuse Dol, cu vocea tremurând.

(- Stai liniștit, Dol. Mătușa Im și mătușa Ma sunt cu Dao la spital. Poți să vii încet.)

- Mulțumesc, mătușă, răspunse Dol înainte să închidă telefonul.

Inspiră adânc și merse spre prietenii lui cu o expresie calmă. Era tipic pentru Dol: oricât de mari îi erau problemele, nu le spunea prietenilor săi. Nu pentru că nu avea încredere, ci pentru că nu voia să-i împovăreze. Întotdeauna ducea singur greul.

- Băieți, pot să plec mai devreme? Trebuie să mă duc acasă, mama nu se simte bine, le spuse prietenilor, fără alte detalii.

- Oh, e ceva grav? întrebă Bee.

- Nu știu. De asta vreau să merg să văd. Dacă iau autobuzul acum, ajung diseară, răspunse Dol.

- Ești sigur că e doar o răceală sau o stare de rău? Putem să te ajutăm. Sau te duc eu cu mașina, se oferi Pun, observând că Dol părea mai tulburat decât voia să arate.

- Nu-i nevoie. Pot să merg singur. Nu trebuie să pierdeți timpul de la muncă. Trimiteți-mi mai târziu ce trebuie să fac pentru proiect, rezolv după ce mă întorc, spuse Dol.

- Bine, bine, încuviință Bee, înțelegându-l.

- Îmi pare rău că nu pot rămâne să vă ajut, adăugă Dol, cu un nod în gât.

- Nu-i nimic, îl liniști Kla.

- Atunci plec acum, spuse Dol, luându-și rămas bun și ieșind în grabă.

- Crezi că mama lui e doar răcită? Mi s-a părut ciudat de agitat, spuse Pun către ceilalți.

- Și eu cred la fel. Dar îl știi pe Dol. Dacă nu e ceva grav, nu ne spune. Nu vrea să împărtășească problemele lui, răspunse Kla calm.

După ce s-a despărțit de prieteni, Dol nu se mai întoarse la cămin. Avea deja geanta cu lucrurile personale. Îl sună pe Phu să-i spună că mama lui fusese internată, așa că își lua o zi liberă. Phu nu comentă nimic.

Dol se urcă într-un microbuz spre orașul natal, călătoria durând patru ore.

Ajuns seara, merse direct la spital, în salonul comun unde era internată mama lui.

- P’Dol!, strigă Dao cu ochii umflați de plâns, ridicându-se și îmbrățișându-și fratele. Dol o strânse la piept, privindu-și mama care dormea.

- Bună seara, mătușă Waeo, mătușă Im, spuse Dol, făcând un wai respectuos.

- Ce bine că ai ajuns. Noi mergem acum să verificăm casa, dar venim din nou mâine, spuse mătușa Waeo. Dol înțelese, fiind recunoscător pentru ajutorul lor.

- Mulțumesc foarte mult. Dacă pot să vă ajut cu ceva, spuneți-mi, spuse Dol.

- Nu-i nimic, ne ajutăm între noi, răspunse mătușa Im, bătându-l ușor pe umăr.

Când rămase doar cu Dao, Dol se așeză lângă patul mamei.

- Cum se simte mama?, întrebă el.

- I-au pus câteva copci la cap. Doctorul vrea s-o țină sub observație, să vadă dacă nu are traumatisme, răspunse Dao încet.

Dol suspină.

- Tata? Unde e?, întrebă el cu voce apăsată.

Dao își mușcă buzele.

- Tata s-a dus la cazinou. Apoi a venit cu doi bărbați înfricoșători. El era deja bătut. M-a arătat cu degetul și oamenii aceia voiau să mă ia. Mama i-a oprit. Au spus că tata are datorii și că vor să mă dea drept garanție. Mama s-a opus și au împins-o, s-a lovit de perete. Atunci a venit mătușa Im și a chemat ajutor. Cei doi au fugit, iar tata a dispărut. Nu știm unde e, povesti Dao tremurând.

- Sunt nebuni? În ce epocă mai trimiți propriul copil ca să plătești datorii?, izbucni Dol cu resentiment.

- P’Dol, mi-e frică. Dacă oamenii ăia se întorc? Ce vom face eu și mama?, spuse Dao cu lacrimi în ochi.

- N-a anunțat nimeni poliția? Sau șeful satului?

- Mătușa Waeo a spus că n-are rost. Poliția și șeful satului sunt în cârdășie cu cazinoul. Dacă ne plângem, riscăm să ne fie și mai rău, spuse Dao.

Dol își strânse pumnii, simțindu-se prins între furie și neputință.

- Știi cât le datorează tata acelor oameni?, întrebă Dol.

Dao scutură din cap.

Dol se încruntă când auzi asta. Dacă ar fi luat-o pe mama și pe sora lui să locuiască în altă parte, tot ar fi fost neliniștit pentru studiile lui Dao, care era pe punctul de a absolvi liceul. Nu voia să o mute în mijlocul anului școlar. Și mai era și mama lui, despre care nu știa dacă ar fi acceptat să plece din casa în care locuise o viață întreagă.

Alții ar fi spus că e ușor să te muți, dar pentru Dol nu era deloc atât de simplu.

- Nu-ți face griji, mă ocup eu de asta. Ai mâncat ceva?, o întrebă el.

- Am mâncat doar dimineață, răspunse Dao.

Dol scoase câțiva bani și îi întinse surorii sale.

- Du-te și cumpără ceva de mâncare. Ia și pentru mine. Eu o să stau cu mama, îi spuse Dol.

Dao luă banii și ieși din cameră.

Dol se așeză pe scaunul de lângă patul mamei, îi luă mâna între palmele lui și o mângâie ușor.

Curând, mama lui deschise încet ochii.