CAPITOLUL 1

- Nu vă fac probleme, domnule Athip, nu-i așa? întrebă Kim cu un soi de grijă, dar în același timp cu încredere. Avea mare încredere în Athip, de aceea îl și rugase să accepte postul de manager la magazinul de accesorii auto al prietenului său apropiat. Fostul manager deturnase bani din firmă, iar acum prietenul lui Kim avea nevoie de cineva de încredere care să preia responsabilitatea.

- Deloc, chiar deloc. Oricum începusem să mă plictisesc de Bangkok, răspunse Athip pe un ton liniștit, deși în privirea lui se putea citi o umbră de tristețe. Kim știa foarte bine care era motivul.

- Vă mulțumesc mult că ați acceptat. În privința cazării să nu vă faceți griji, magazinul are și o cameră de locuit, ca să nu fie nevoie să cheltuiți pe chirie în altă parte, adăugă Kim, înainte ca cei doi să continue să discute alte detalii și să stabilească o întâlnire cu Day, prietenul lui Kim și proprietarul magazinului, pentru a lămuri lucrurile direct cu el. După ce discuția se încheie, Athip se întoarse la treburile lui.




Tru... Tru... Tru...




Sunetul telefonului mobil al lui Athip răsună. Ridică aparatul și văzu că era un apel de la unul dintre prietenii săi din perioada studenției.

- Ce faci, Yod? răspunse Athip, luând apelul.

(- Athip, ești liber în seara asta?) îl întrebă Yod imediat ce acesta răspunse la telefon.

- Sunt liber. E ceva? întrebă Athip la rândul său.

(- Mă gândeam să te invit la o băută. Ban m-a pus să te sun să vii și tu. Nu ne-am mai văzut de o lună.) răspunse Yod.

Athip tăcu puțin, ezitând dacă să meargă sau nu. E adevărat că era apropiat de Yod și Ban, dar știa bine că Ban probabil avea să mai aducă și alți prieteni. Chiar dacă fuseseră colegi de facultate, Athip nu era foarte apropiat de ceilalți. În parte, asta se datora și firii sale: un om serios, rezervat, care nu obișnuia să aibă prea multe interacțiuni sociale. Știa foarte bine cum era, dar nici nu putea să se schimbe cu adevărat.

- Hmm… unde? răspunse Athip, hotărându-se până la urmă. Oricum urma să se mute în curând la Chonburi, așa că putea să profite de ocazie să le spună asta celor doi prieteni apropiați.

Când Athip acceptă, Yod stabilise imediat locul și ora.

Athip stătea în picioare în fața oglinzii din dormitorul apartamentului său, după ce făcuse duș și se îmbrăcase ca să iasă să se întâlnească în seara aceea cu prietenii apropiați. Se privea cu o expresie impasibilă, dar în ochi i se citea o tresărire. Știa foarte bine că era un om simplu, fără nimic ieșit în evidență. Nu era de mirare că persoana cu care fusese împreună timp de cinci ani îl părăsise.

Fostul lui partener îi spusese că își dorea copii și, din acest motiv, îl lăsase pentru a se căsători cu o femeie — asta se întâmplase în urmă cu doar trei luni. Cele trei luni trecute fuseseră pentru Athip o perioadă de durere intensă. Totuși, reușise să-și spună că trebuie să meargă mai departe, așa că încerca să se adune din nou. Mai simțea uneori un gol, o tristețe apăsătoare, dar era convins că într-o zi va trece peste.

După ce se asigură că totul era în regulă, Athip ieși din apartament și merse direct la restaurantul unde prietenii săi îi dăduseră întâlnire. Când ajunse, îi găsi deja pe mulți dintre ei acolo.

- Athip, aici! îl strigă Yod, făcându-i semn cu mâna să vină să stea lângă el. Athip se apropie și se așeză, înclinându-și capul în semn de salut către ceilalți, care îi zâmbeau. Deși nu era foarte apropiat de restul grupului, niciodată nu le dăduse motive de supărare.

- Cum mai ești? îl întrebă Yod, îngrijorat, pentru că știa bine prin ce trecea Athip.

- Mai bine… mulțumesc, răspunse Athip, zâmbind ușor către prietenul său.

- Mda, nu te mai gândi la un nenorocit ca ăla. Gândește-te că ești al naibii de norocos că ai scăpat din viața lui, îl încurajă Yod.

Athip zâmbi și primi paharul de băutură de la prieten, sorbind câte puțin. Ceilalți vorbeau între ei, schimbând impresii și povestind despre viața de zi cu zi la muncă. Mai aveau și momente în care se descărcau ori se încurajau unii pe alții. Athip stătea mai mult tăcut, ascultând, dar răspundea din când în când la întrebările lui Yod sau Ban.

- Athip, ești liber la mijlocul lunii viitoare? Mă gândeam să mergem într-o excursie la Khao Yai, îl întrebă Ban, amintindu-și de plan.

- Nu cred că pot să vin. La începutul lunii viitoare mă mut la Chonburi pentru muncă, spuse Athip, folosind ocazia să le dea vestea.

- Cum de te muți acolo? Din cauza lui? întrebă Ban cu un ton tensionat. Athip zâmbi slab.

- Nu chiar. Șeful meu avea nevoie de cineva de încredere care să-l ajute la treabă, răspunse Athip, deși, într-un fel, vedea și asta ca pe o ocazie să-și mai aline inima.

- Eu zic că e bine. Poate acolo o să întâlnești ceva nou, adăugă Yod cu un zâmbet.

- Noi credem că Athip arată bine, dar ar trebui să se mai schimbe puțin, se auzi vocea lui Chin, un alt prieten. De fiecare dată când trebuia să vorbească cu acesta, Athip se simțea incomod, pentru că Chin se purta mereu ca și cum ar fi fost centrul universului. Din acest motiv, Athip evita, de obicei, să discute cu el. Iar acum, Chin adusese în discuție chiar subiectul lui.

- Să se schimbe în ce sens? întrebă Yod, care nici el nu-l plăcea prea mult pe Chin.

- Păi Athip se poartă mereu ca un tocilar, un bătrânel serios. Eu zic că nu are deloc culoare. Când era cu iubitul, sigur se purta la fel: simplu, indiferent, fără să-l răsfețe, fără să-i arate afecțiune, nu? Normal că s-a plictisit.

Vorbele lui Chin, spuse fără să se gândească deloc la ce simțea celălalt, îl făcură pe Athip să tacă imediat.

- Chin, eu zic că ai cam întrecut măsura, interveni Yod, vizibil deranjat.

- Ei, de ce spui asta? Eu doar am vrut să-i fie de bine, răspunse Chin pe loc, în timp ce Ban se grăbi să-i oprească, pentru ca discuția să nu degenereze într-o ceartă.

Athip, însă, rămase tăcut. Știa foarte bine că poate chiar era plictisitor, exact cum spusese Chin. După ce mai băură împreună o vreme, Athip se scuză și spuse că vrea să plece mai devreme. Yod se ridică și îl conduse până la mașină.

- Să nu bagi la cap ce zice Chin. El niciodată nu vede pe cineva mai bun decât el însuși, îi spuse Yod.

- Mulțumesc, spuse Athip cu un zâmbet blând, înainte să urce în mașină și să pornească. Pe drum, se opri într-un loc anume.

💮💮💮💮💮💮

- Unde mergi, Wai? îl întrebă Ton, prietenul lui Wai, atunci când grupul lor stătea la povești și admira priveliștea de sub podul Rama VIII. Astăzi, circuitul de curse unde lucra Wai era închis pentru o zi, așa că el își chemase gașca să se adune acolo.

- Mă duc să mă plimb puțin pe pod, mă întorc imediat, răspunse Wai.

Prietenii lui încuviințară, iar el porni să urce pe pod. Era noapte, mașinile treceau una după alta, dar Wai se opri într-un punct și privi în liniște peisajul râului Chao Phraya scăldat în lumini. Deși zgomotul traficului era constant, lui îi plăcea mereu să se oprească aici.

Wai era un copil orfan. Locuise cu unchiul său, care se îmbăta zilnic. Reușise să termine școala printr-un program pentru adulți, apoi își căutase diverse slujbe prin ateliere auto. Așa îl întâlnise pe Nan.

Nan îl invitase să se mute cu el, iar Wai nu stătuse mult pe gânduri — îl respecta enorm pe Nan. Mai mult, Nan îl sprijinise să continue studiile și să obțină diploma tehnică la un program pentru muncitori. Din acel moment, Wai i-a fost mereu recunoscător lui Nan și rămăsese să lucreze ca subordonatul lui pe pista de curse auto.

Wai își aprinse o țigară și trase adânc, privind râul cu o expresie impasibilă. Apoi își întoarse privirea și zări un tânăr care stătea, la fel ca el, admirând peisajul. Din felul abătut în care arăta, Wai își dădu seama că sigur trecuse prin ceva trist.

//Oare vrea să se sinucidă?// murmură pentru sine. Îl urmărea cu coada ochiului, gândindu-se că, dacă s-ar arunca în apă, ar putea să sară să-l salveze imediat. Dar, încetul cu încetul, în loc să fie atent la asta, Wai simți cum privirea i se lipise de celălalt. Nu putea să-și desprindă ochii de el.

Părea că omul acela nu era atent la nimic din jur. Wai îl văzu suspinând ușor, apoi desprinzându-se de balustradă ca să se îndrepte chiar în direcția unde stătea el. Părea că avea de gând să plece.

Wai se rezemă de balustradă și privi fix spre necunoscutul care se apropia și urma să treacă pe lângă el. Nu-și luă ochii de la el nici când acesta îl depăși. Chiar dacă purta ochelari și avea aerul unui tocilar, lui Wai i se părea… drăguț.

Pe măsură ce celălalt se îndepărta, Wai se trezi că pornea în urma lui. Nu știa dacă omul din fața lui era conștient de asta sau dacă, pur și simplu, nu-l băga în seamă. Abia când ajunse în parcarea din apropiere, îl văzu urcând în mașină și pornind.

Wai rămase nemișcat, privind farurile cum se pierd în noapte și întrebându-se singur: de ce îl urmase până acolo?

După ce mașina dispăru din raza lui vizuală, se întoarse încet la gașca lui de prieteni.

Au trecut două luni.

Athip se mutase deja la Chonburi și locuia într-o cameră de la etajul superior al magazinului. Deși stătea acolo doar de o săptămână, angajații aveau deja mult respect față de el. Seriozitatea și precizia lui îi făceau pe mulți să se simtă stânjeniți să stea prea aproape sau să intre în vorbă cu el.

De când se mutase în Chonburi, nu se mai întorsese deloc la Bangkok. Doar ocazional trecea prin Samut Sakhon, să-și viziteze părinții.

💮💮💮💮💮

- Domnișoară View, raportul cu cheltuielile e greșit, se auzi vocea calmă și fermă a lui Athip, atunci când angajata de la contabilitate îi aduse documentele. După ce le verifică și observă erorile, i le arătă tinerei.

În sinea lui, Athip nu voia să pară prea rigid sau să-i streseze pe ceilalți. Însă Day, proprietarul magazinului, îi spusese foarte clar că nu trebuia să existe greșeli și îi dăduse mână liberă să conducă. Athip voia să își facă treaba cât mai bine, pentru că fusese ales pe baza încrederii. Chiar dacă asta făcea ca angajații să se simtă tensionați în preajma lui, el era hotărât să-și asume rolul.

- Î… înțeleg, o să corectez imediat, răspunse View, luând repede documentele și ieșind în grabă din biroul lui Athip.

Acesta o urmărea cu privirea, apoi oftă ușor.

Tru... Tru... Tru...




- Bună ziua, domnule Day.

Telefonul lui Athip sună, iar el răspunse imediat când văzu numărul proprietarului magazinului. Deși Day era mai tânăr ca el, avea o maturitate impresionantă și o aură care inspira respect.

- Un nou șef de atelier, așa-i?... Da, în regulă... bine...

Athip vorbi cu Day câteva clipe, apoi închise. La scurt timp primi pe e-mail detaliile despre persoana pe care Day urma să o trimită ca șef mecanic în atelier, în locul lui Kob, omul lui Day care demisionase nu de mult.

- Douăzeci și doi de ani și deja șef de atelier? murmură Athip pentru sine, după ce citise informațiile.

Se gândea că, dacă Day îl alesese, tânărul trebuia să aibă un talent remarcabil — altfel n-ar fi primit o asemenea responsabilitate. Athip chemă imediat pe cineva din resurse umane ca să îi anunțe despre noul șef mecanic ce urma să se alăture echipei în curând.

Pauza de prânz

De obicei, Athip le spunea angajaților din birou să iasă mai întâi la masă, iar el mergea abia după aceea. Proceda așa ca să rămână cineva la birou, în caz că suna vreun client sau apărea o problemă de rezolvat. Din acest motiv, nu luase niciodată prânzul împreună cu ceilalți colegi.

- Domnul Athip e chiar înfricoșător… spuse o angajată nouă, aflată de doar trei zile la serviciu. Vorbea cu celelalte colege fără să știe că Athip era chiar în fața ușii, pe cale să intre. Cuvintele o prinseră pe el cu mâna pe clanță, dar în loc să intre, se opri și rămase să asculte în tăcere.

- Chiar și noi, care lucrăm aici de mult timp, tot ne temem de el, adăugă King, o altă angajată.

- Dar are prietenă, soră King? întrebă curioasă angajata cea nouă, numită Ploy.

- Nu știu sigur. A fost trimis aici de două luni și, până acum, nu l-am văzut pe nimeni venind să-l viziteze. Și nici nu pare să iasă pe undeva cu cineva anume. Dar, cine știe, poate are o iubită la Bangkok… răspunse King.

- Dacă are iubită, oare cum o fi? Probabil că-i face multe observații… Pare un tip atât de riguros, spuse Ploy, gândindu-se cu voce tare.

Athip rămase nemișcat pentru o clipă. În realitate, nu fusese niciodată cicălitor cu fosta lui iubire. Nu provocase certuri, încercase mereu să fie înțelegător. Și totuși… fusese părăsit. Oftă încet, apoi deschise ușa și intră, prefăcându-se că nu auzise bârfele femeilor. Când ușa biroului se deschise, toate se speriară brusc.

- Ăă… Domnule Athip, v-ați întors de la masa de prânz? întrebă King, cu voce nesigură.

- Da. A, domnul Tirek a sunat să întrebe despre cheltuielile pentru mașina lui. Vă rog, domnișoară View, să îl contactați și să îi comunicați detaliile, spuse Athip pe un ton calm, uniform.

- Înțeleg, răspunse View.

Apoi Athip merse la biroul său, despărțit printr-un paravan, ceea ce făcea ca fetele să-și arunce priviri una alteia și să zâmbească stânjenite.

//Oare crezi că a auzit tot ce-am spus?// șopti King, plină de neliniște.

//Probabil că nu,// încercă View s-o liniștească, deși ea însăși nu rostise nimic, ci doar ascultase toate bârfele colegelor.

- Ai grijă de magazin pentru fratele Day, Wai. Dacă e ceva, mă poți suna oricând, îi spuse Nan, omul căruia Wai îi datora atâtea, în timp ce acesta se pregătea să conducă spre magazinul de accesorii auto al lui Day din Chonburi, unde urma să preia funcția de șef de atelier, în locul lui Kob, prietenul său.

- Da, frate, nu-ți face griji, răspunse Wai cu un zâmbet.

- Bine. Condu cu atenție și, când ajungi, sună-l pe Day, adăugă Nan, insistând.

Wai încuviință, apoi urcă în mașină și porni imediat spre magazinul din Chonburi. Conduse cu viteză normală, iar după aproximativ o oră și jumătate ajunse la destinație. Magazinul era deja deschis.

Wai coborî din mașină și intră direct în birou.

Knock, knock.




- Bună dimineața, fetelor! spuse el, întredeschizând ușa și salutându-le pe angajatele din birou cu un zâmbet larg. Le cunoștea deja destul de bine, pentru că mai fusese la magazin și înainte, atunci când îl ajutase pe Day să prindă un hoț și pe cineva care deturnase bani.

- Intră, Wai. Domnul Day ne-a sunat deja să ne anunțe că vii, îl întâmpină View.

Wai păși înăuntru și îi salută respectuos, ridicând mâinile în semn de reverență față de toți cei mai în vârstă decât el.

- Cât timp ai de gând să stai pe aici? îl întrebă King, zâmbind.

- Nu sunt sigur încă, depinde de fratele meu Nan, răspunse Wai, aruncând o privire în jur.

- Am auzit de la Day că acum e cineva care are grijă de partea de birou în locul lui Nid. Știți unde este? Trebuie să mă prezint la el mai întâi, întrebă Wai, amintindu-și că atunci când Day adusese un înlocuitor pentru Nid — cel care deturnase bani — el plecase deja la Bangkok.

- Ah, domnul Athip a ieșit până la Biroul de Asigurări Sociale. Probabil că se va întoarce în curând. Dar, apropo, cât ai de gând să stai de data asta? îl întrebă View, curioasă.

- O să văd… poate găsesc aici ceva care să mă facă să nu mai vreau să plec, spuse Wai, ridicând colțurile buzelor cu un zâmbet ștrengăresc.

- Vai, cu gura asta dulce… să vezi cum or să stea fetele la coadă să-și aducă mașinile la reparat, îl tachină King, râzând.

- Nu chiar, soră King. Eu sunt doar un angajat sărman, cine ar fi interesat de mine? răspunse Wai cu modestie.

Nici nu terminase bine vorba, că ușa se deschise și Ploy intră în birou.

- Ah, ai venit la fix. Ea e noua colegă, e aici de o săptămână. O cheamă Ploy, îi făcu King prezentările, știind că vor trebui să colaboreze.

- Ploy, el e Wai, cred că aveți cam aceeași vârstă. A venit să-l înlocuiască pe fostul șef mecanic. De fapt, a mai lucrat aici înainte, iar acum se întoarce să ne ajute din nou, continuă King.

Ploy îl privi pe Wai zâmbind, pentru că era destul de atrăgător.

- Încântată de cunoștință, spuse ea.

Wai înclină ușor capul.

- La fel, răspunse scurt, apoi își întoarse atenția spre View, fără să arate prea mult interes pentru tânără. Fata se duse la biroul ei și se așeză.

- Apropo, cum e domnul Athip, cel care se ocupă acum în locul lui Nid? întrebă Wai cu un strop de curiozitate.

View aruncă o privire în stânga și în dreapta, apoi se aplecă ușor în față, trăgându-și scaunul mai aproape de Wai.

- O să afli singur când îl vei întâlni, Wai. Dar să-ți spun ceva: domnul Athip e foarte strict, așa că mai bine să nu faci glume sau lucruri neserioase pe lângă el, îl avertiză View.

Wai ridică ușor o sprânceană.

- Atât de serios e? întrebă el mai departe. View și King încuviințară imediat din cap.

- Înțeleg. Atunci, dacă tot nu s-a întors încă, mai bine merg până în atelier. Mi-e dor să-i văd pe frați și pe colegi, spuse Wai, referindu-se la mecanicii cu care lucrase înainte.

- Bine. Când se întoarce domnul Athip, trimitem pe cineva după tine, îi răspunse View.

Wai își ceru scuze politicos și ieși spre secțiunea atelierului. Angajații din celelalte departamente îl salutară cu prietenie, iar când intră în atelier, mai mulți mecanici își întoarseră privirea spre el, vizibil bucuroși să-l vadă.

- Wai! Ce cauți aici? Nu-mi spune că ai venit să-l înlocuiești pe Kob? întrebă imediat unul dintre mecanici.

Wai zâmbi larg.

- Exact, fratele Day m-a trimis să mă ocup eu de atelier în locul lui Kob.

- Bine, bine, frate Wai! Mie nu mi-a plăcut deloc de Kob. E mult mai bine că ai venit tu în locul lui, spuse un coleg mai tânăr.

Zâmbetul lui Wai se șterse instantaneu, fața redevenind sobră.

- De ce nu-l plăceai? întrebă el serios.

- Păi, se purta mereu de parcă era arogant, ca și cum nu prea voia să aibă de-a face cu nimeni, răspunse mecanicul.

- Nici frații mai mari nu-l plăceau. Îi critica des, chiar dacă erau mai în vârstă decât el, adăugă tânărul de lângă el.

- Și ce-ați făcut de v-a certat? întrebă Wai pe un ton rece, făcându-i pe cei care vorbiseră să încremenească pentru o clipă.

- Păi… doar niște mici greșeli, nimic grav. Putea să spună mai calm, dar el mereu se apuca să bombăne, răspunse tânărul, vizibil stânjenit.

- Kob nu era arogant. Doar că nu știa să vorbească și nici să-și arate emoțiile. Dacă vrei să fiu sincer, lucra chiar mai bine decât mine. Și voi, frații mai mari, știu că v-ați simțit stânjeniți să aveți un șef mai tânăr, dar nu uitați un lucru: și eu sunt șeful vostru, iar vouă nu v-a fost greu să mă acceptați doar pentru că eu m-am integrat mai ușor decât el, spuse Wai deschis.

Îl cunoștea bine pe Kob. Știa că făcuse greșeli, dar acestea fuseseră doar decizii luate într-un moment de slăbiciune. În realitate, Kob era un om bun și foarte priceput.

- Hmm… probabil că am fost prea părtinitori cu el. Și cu atât mai mult, aflând că era cu un inspector, am crezut că se dă mare, recunoscu unul dintre mecanicii mai în vârstă, de data aceasta sincer, nu ironic.

- Și acum, ai de gând să rămâi aici pentru totdeauna, Wai? îl întrebă Sak, unul dintre mecanicii mai în vârstă.

- Depinde de fratele Day, pui. Apropo de el, am uitat să-l sun să-i spun că am ajuns, răspunse Wai.

Își scoase imediat telefonul și formă numărul. După ce termină convorbirea cu Day, se întoarse să mai schimbe câteva vorbe cu ceilalți. Însă, deodată, toată lumea amuți.

Wai îi privi nedumerit.

- Ce-i, nu aveți de lucru? se auzi o voce calmă, dar rece.

Wai se întoarse spre sursa vocii și ridică ușor o sprânceană când îl văzu. Era chiar omul pe care-l întâlnise pe pod, cu două luni în urmă. Nici nu-i trecuse prin minte că se vor mai revedea.

Îl privi atent. Celălalt avea un trup subțire și alungit, pielea frumoasă, un chip impasibil, iar în spatele ochelarilor ochii păreau un pic inocenți, aproape de - tocilar.

- Ă… domnule Athip, acesta este… încercă Sak, vorbind cu o voce ușor ezitantă.

Atunci Wai înțelese imediat: cel din fața lui era Athip, omul care preluase partea de birou în locul lui Nid. Un zâmbet îi alunecă în colțul buzelor.

- ÎnCântat de cunoștință, domnule Athip. Eu sunt Wai. Am venit să-l înlocuiesc pe Kob.

Wai își făcu singur prezentarea, dar nu ridică mâna într-un salut formal.

- Domnul Day m-a anunțat deja. Atunci, vă rog să veniți în biroul meu mai întâi. Iar voi, ceilalți, continuați treaba, spuse Athip înainte să se întoarcă și să meargă direct spre zona de birouri.

Abia după ce ușa se închise în urma lui, toți răsuflară adânc, ca și cum scăpaseră de o presiune grea.

- Ce tip… atât de strict, atât de obsedat de ordine, mormăi un tânăr mecanic.

- Face doar ce ține de responsabilitatea lui. Dacă ar fi să alegi între fratele Day și domnul Athip să vă supravegheze munca, pe cine ai prefera? replică Wai, calm.

- Pe domnul Athip, clar, răspunse Don imediat, fără să stea pe gânduri.

Wai izbucni într-un râs scurt.

- Cred că mai bine te duci acum la el. Van să organizăm ceva diseară, să sărbătorim că te-ai întors, spuse Sak zâmbind.

Wai zâmbi subtil, apoi se îndreptă către birouri. După ce bătu ușor la ușă și intră, îi văzu pe toți lucrând în liniște deplină, încordați, de parcă simpla prezență a lui Athip îi făcea să fie atenți la fiecare mișcare. Scena aceasta îl amuză pe Wai, care își abia își stăpâni un zâmbet.

Se apropie direct de Athip.

- Luați loc, spuse acesta, cu voce calmă. Wai se așeză imediat pe scaun.

Athip puse documentele din mână deoparte și îi ridică privirea spre Wai. Îl găsi stând relaxat, cu ochii fixați asupra lui. Athip își încruntă ușor sprâncenele când văzu acel zâmbet jucăuș în colțul buzelor lui Wai, dar preferă să se prefacă nepăsător.

- Domnul Day m-a sunat deja să mă anunțe că vei veni astăzi. În privința cazării, va trebui să stai la etajul de jos. Ți-a spus deja Day, nu-i așa?

- Da, răspunse Wai, fără să-și desprindă privirea de pe chipul lui Athip.

- În ceea ce privește documentele cu stocul de produse, le-am pregătit deja. Poți să le verifici din nou, ca să te asiguri, spuse Athip, întinzându-i un dosar.

Wai îl primi și îl răsfoi pe scurt.

- Vrei să începi munca imediat sau preferi să te odihnești puțin? întrebă Athip din nou, observând că tocmai venise cu mașina din Bangkok. Nu era o distanță foarte mare, dar putea să fie obositor.

Colțurile buzelor lui Wai se arcuiră într-un zâmbet subtil. La început se așteptase ca acest tip atât de strict să-l pună la treabă pe loc.

- Mai bine mă apuc de treabă imediat, dar aș vrea întâi să duc lucrurile în cameră, răspunse el.

Athip încuviință din cap și îi întinse cheia camerei. Wai o luă, se înclină ușor în semn de respect și ieși din birou.

Privirea lui Athip îl urmări până ce dispăru pe coridor.

Nu putea să nege: trăsăturile lui Wai erau exact pe gustul lui. Dar era mai tânăr… și lucrau amândoi în același loc.