Capitolul 1

Agitația și vocile puternice din interiorul unei case mici dintr-o comunitate rurală au făcut ca o fetiță să se agațe rapid de brațul fratelui ei, care stătea cu o expresie serioasă în dormitor.

– P'Dol, strigă fetița către fratele ei, cu vocea tremurândă.

– Rămâi în cameră. Mă duc să văd ce se întâmplă, i-a răspuns Dolrawee, sau Dol, surorii sale.

– Dar dacă tata...

Fata nu voia ca fratele ei să iasă, dar era îngrijorată și pentru mama ei.

– Nu-i nimic.

Dol îi zâmbi slab surorii sale înainte de a se ridica și de a deschide ușa.

– Ți-am spus, nu e nimic. Ce mai vrei? se auzi vocea mamei lui Dol.

– Tocmai ai adus rufele, cum să nu ai nimic de făcut? replică un bărbat de vârstă mijlocie.

Acesta era tatăl lui Dol.

– Nu m-au plătit încă. Și dacă primesc banii, trebuie să-i folosesc pentru a cumpăra mâncare și provizii. Toată lumea e în carantină din cauza Covidului, trebuie să economisim, nu știi? spuse mama lui Dol.

Ea lucra ca spălătoreasă, iar unii clienți o plăteau la fiecare lucrare, alții săptămânal. Primea banii doar când livra rufele.

– Nu-mi pasă de Covid. Dă-mi banii, trebuie să plec! strigă tatăl lui Dol, aruncându-se înainte pentru a o căuta pe soția sa.

Dol, care tocmai ieșise, interveni repede, împingându-l pe tatăl său.

– Poți să nu te mai comporți ca un nebun? exclamă Dol.

Nu-i păsa dacă cineva îl considera lipsit de respect față de tatăl său. Dacă nu și-ar fi ajutat mama, ea ar fi putut fi rănită, așa cum se întâmplase de nenumărate ori înainte.

– Dol! Nenorocitule, îndrăznești să mă împingi?

Tatăl lui Dol se aruncă să-și lovească fiul, dar Dol ridică mâinile să se apere.

– Oprește-te, Don! Nu-l lovi pe fiul nostru!

Mama lui Dol se grăbi să intervină și ea. Chiar și așa, Dol fusese bătut în repetate rânduri de tatăl său. Nu că nu voia să riposteze, dar era îngrijorat pentru mama sa. În haos, portofelul mamei căzu pe jos. Tatăl lui Dol îl ridică repede, înainte ca Dol sau mama lui să poată ajunge la el.

– Dă-l înapoi!

Mama lui Dol încercă să-l ia, dar tatăl scoase banii din portofel și îi aruncă înapoi soției portofelul gol.

– Ai spus că nu ai bani. M-ai mințit!

– Te duci la jocuri de noroc, nu-i așa? întrebă Dol, frustrat. Ar fi putut încerca să ia banii de la tatăl său, dar cineva s-ar fi rănit.

– Da, și ce dacă? replică tatăl lui Dol.

– Toată lumea e în carantină zilele astea, nu au voie să se adune. O să te îmbolnăvești. Dacă te infectezi, o să stai singur în altă parte! îl avertiză Dol.

– Ce boală? N-am cum să mă îmbolnăvesc, sunt puternic ca un taur.

Cu aceste cuvinte, tatăl lui Dol ieși imediat din casă. Mama lui Dol avea ochii roșii și umflați, pentru că soțul îi luase toți banii.

– P'Dol, strigă Dao, sora mai mică a lui Dol, când văzu că tatăl lor plecase.

Dao alergă repede să vadă ce fac mama și fratele ei.

– Nu-i nimic, spuse Dol, uitându-se la mama sa și oftând ușor.

– Nu-ți face griji pentru cheltuielile casei, mamă. Am destul.

– Dar banii aceia sunt pentru studiile tale, și mai e și sora ta, spuse mama lui Dol, cu voce tremurândă.

Știa cât de mult se străduia fiul ei. Dol muncea și câștiga banii lui încă din liceu, pentru a putea studia la facultatea preferată. De asemenea, o ajuta să o întrețină pe sora lui mai mică, Dao, care era acum în clasa a șasea și urma să intre la universitate anul viitor.

Adevărul era că familia lui Dol nu era chiar săracă. Aveau destul cât să trăiască. Dar în ultimii trei-patru ani, tatăl lui devenise dependent de jocurile de noroc, iar lucrurile deveniseră dificile.

– Și acum nici măcar nu poți să ieși să lucrezi cu jumătate de normă, îi spuse mama cu tristețe.

Dol studia la o universitate din Bangkok. Lucra cu jumătate de normă la un restaurant-pub și făcea montaj video împreună cu prietenii săi. Dar izbucnirea pandemiei de Covid a determinat închiderea temporară a restaurantului până la îmbunătățirea situației, ceea ce îl lăsase fără această sursă de venit.

Sora lui mai mică, Dao, lucra ca chelneriță într-un restaurant din apropiere, după școală, pentru a-și ajuta fratele. Dar acum restaurantele fuseseră obligate să închidă pentru servirea mesei, iar Dao își pierduse și ea venitul. Tot ce putea face era să-și ajute mama la treburile casnice.

– Mai am ceva de lucru la editare video cu prietenii mei, mamă. Nu-ți face griji, răspunse Dol, înainte de a intra în dormitorul său.

Scoase banii pe care îi ascunsese și i-i dădu mamei, ca să cumpere alimente pentru ziua respectivă. Nu voia să-i dea prea mulți, de teamă că tatăl său avea să vină și să-i ia.

– Ia banii ăștia și cumpără ceva de mâncare pentru cină, îi spuse Dol, pentru că mai erau câteva magazine cu produse proaspete deschise în sat. Altfel, de unde ar fi cumpărat sătenii mâncare?

Mama lui luă banii cu o expresie sumbră, ca și cum își împovăra fiul.

– Când voi absolvi, te voi lăsa să stai acasă și să trăiești confortabil, spuse Dol cu un ton serios.

Își pierduse de mult respectul pentru tatăl său. În această viață, trăia doar pentru mama și sora sa. După ce îi dădu banii mamei, Dol și Dao se întoarseră în camera lui Dol.

Mai devreme, Dao îi ceruse fratelui său să o învețe și să-i revizuiască lecțiile, deoarece elevii învățau online în acea perioadă.

– P'Dol, îl chemă Dao în șoaptă când reintrară în cameră.

– Ce s-a întâmplat? întrebă Dol.

– Mă gândeam că, după ce termin liceul, nu voi continua imediat cu facultatea. Voi munci și voi economisi niște bani, iar apoi voi studia când voi fi pregătită, spuse Dao, spunându-i ce avea pe suflet.

– Nu, Dao, nu trebuie să-ți faci griji pentru taxele de școlarizare. Pot să lucrez și să te întrețin. Sau, dacă vrei să lucrezi cu jumătate de normă în timp ce studiezi la universitate, nu te voi opri, dar studiile trebuie să fie pe primul loc, spuse Dol pe un ton serios.

Dao își strânse ușor buzele, cu ochii înlăcrimați.

Dol se apropie și îi mângâie ușor capul.

– Nu te gândi prea mult. Ai puțină răbdare, lucrurile se vor îmbunătăți, îi spuse Dol pentru a o încuraja, înainte de a continua să o mediteze, ca să nu se mai frământe atât.

🌸🌸🌸🌸🌸🌸

Agitația și vocile puternice din interiorul unei case mici dintr-o comunitate rurală au făcut ca o fetiță să se agațe rapid de brațul fratelui ei, care stătea cu o expresie serioasă în dormitor.

– Totul merge bine, domnule Alan? întrebă Kamol, un fost traficant de arme din Thailanda.

– Totul merge bine. Îți datorez o parte din asta pentru că mi-ai pregătit terenul, răspunse Alan amical.

Alan este noul traficant de arme pe care Kamol l-a recomandat lui Ivan Balencov, un șef al mafiei ruse și important traficant de arme la nivel mondial, care lucrează cu alți trei prieteni. Alan a fost recomandat și lucrează pentru Ivan de peste un an. Se descurcă bine și chiar își extinde influența în țările vecine mai mult decât în perioada lui Kamol.

Kamol nu l-a invidiat niciodată, considerând că este meritul lui Alan.

– Nu-i nimic. O parte din merit este și al tău, a spus Kamol zâmbind.

Astăzi, Alan a venit să mănânce la Kamol acasă, deoarece cei doi încă păstrează legătura.

– Mai poți călători în străinătate în perioada asta? întrebă Kamol, având în vedere epidemia actuală.

– Încă nu pot călători, dar sursele mele îmi spun că voi putea să o fac în câteva luni, deoarece totul merge bine, inclusiv vaccinurile. Oh, domnul Roman a creat un vaccin într-un laborator care funcționează mai bine decât cele din știri. Îl voi ruga să-ți trimită câteva. Îți garantez că nu vor exista efecte secundare, doar să-mi aduni datele, a spus Alan.

– Mulțumesc foarte mult, a răspuns Kamol, având încredere în vaccinul lui Roman.

Au vorbit despre muncă și au cinat împreună până seara târziu, apoi Alan și-a luat rămas bun.

– Șefule, te duci direct acasă? întrebă Tum, bodyguardul apropiat al lui Alan, după ce mașina a plecat de la casa lui Kamol.

Alan a răsucit ușor gâtul.

– Sună-l pe Fifa și întreabă-l dacă e acasă. Dacă e, spune-i că vin, a răspuns Alan.

Tum a sunat de pe numărul șefului său și a primit un răspuns entuziast din partea celuilalt, care i-a spus că este acasă și că Alan poate veni. Fifa este un tânăr de care Alan are grijă pentru a-i satisface nevoile în pat. Alan nu are doar pe Fifa; mai are și alte două femei de care are grijă.

Toate trebuie să semneze un contract cu el, iar cele trei care au respectat contractul, Alan le păstrează pentru că nu duce lipsă de bani. Dacă îl întrebi de ce nu are o iubită oficială, răspunsul este că, în parte, lui Alan nu-i place să se angajeze și consideră că viața lui este plină de pericole, așa că nu vrea ca o iubită să fie o slăbiciune în viața lui, așa cum a fost Kamol. Persoanele pe care le întreține trebuie să respecte regulile pe care le stabilește. Dacă cineva nu le respectă, îl concediază și nu-l mai întreține. Alan este, de asemenea, bisexual.

Mașina a mers puțin și a intrat într-un cartier de case medii, oprindu-se în fața unei case unde aștepta un tânăr îmbrăcat lejer, cu o cămașă albă subțire și pantaloni scurți, atât de scurți încât abia se vedeau. Alan a zâmbit, mulțumit de primirea lui Fifa.

Lui Alan îi plac mai mult cei cu experiență și pricepuți în pat decât cei nevinovați. Fifa se pregătise să-l mulțumească pe Alan.

– Mi-ai lipsit atât de mult, spuse Fifa, apropiindu-se și îmbrățișând brațul lui Alan în timp ce acesta cobora din mașină, apoi se aplecă să-l sărute pe obraz.

Alan îl cuprinse cu brațele în jurul taliei subțiri și îl ridică în aer, iar Fifa își înfășură imediat picioarele în jurul taliei lui Alan. Alan strânse tare fesele tânărului.

– Ce mi-ai pregătit astăzi? întrebă Alan.

– Va trebui să urci în cameră să vezi, răspunse tânărul cu o voce seducătoare și o privire la fel de seducătoare, ignorând privirea bodyguardului.

Alan îl duse imediat pe tânăr în casă.

Cumpărase casa asta ca să fie mai comod când venea să-l vadă. Gărzile de corp asigurau securitatea la parterul casei, în timp ce șeful lor făcea război în dormitor cu tânărul.

🌸🌸🌸🌸

Cu trecerea timpului, situația pandemică s-a îmbunătățit, iar universitățile și școlile s-au redeschis pentru învățământul cu prezență fizică. De fapt, Dol trebuia să se întoarcă ieri la școală, dar a trebuit să rezolve niște treburi acasă, ceea ce i-a întârziat întoarcerea la campus. Dol și-a dus geanta în camera lui din cămin.

– Oh, tocmai te-ai întors, Dol? îl întâmpină proprietara căminului cu amabilitate.

– Da, mătușă. Ce mai faci? a răspuns Dol.

Proprietara căminului era foarte amabilă cu el.

– Așa și așa. A fost greu în timpul carantinei. Oh, ai văzut mesajul pe care l-am trimis în grupul de chat? întrebă mătușa.

– Da, l-am văzut. Mulțumesc mult, mătușă, că ne-ai ajutat atât de mult, a spus Dol, ridicând mâinile în semn de salut către ea.

Ea le ceruse oamenilor să noteze cine nu va sta la cămin în timpul carantinei, pentru că nu le va percepe chirie. Cei care rămâneau trebuiau să plătească doar jumătate din chirie, pentru a se ajuta reciproc.

– Nu-i nimic, toți trecem prin greutăți, spuse mătușa zâmbind, înainte ca Dol să se scuze și să se ducă în camera lui de la etajul al doilea.

Odată intrat, Dol începu o curățenie generală, pentru că nu mai fusese acasă de luni de zile. Nu uită să-i trimită un mesaj surorii lui mai mici, să-i spună că ajunsese la cămin și să-i ceară lui Dao să-l țină la curent cu tot ce se întâmplă acasă. După ce termină curățenia, Dol făcu un duș și se odihni, jucându-se pe telefon.

În ultima vreme, prietenul său Kla era „nebun după cupluri” pe rețelele de socializare. Dol îl tachina uneori și se ținea la curent cu noutățile de la distanță. Nu voia să se amestece în relația prietenului său, chiar dacă acesta era „nebun după cupluri” cu un alt băiat. Îi cunoștea prea bine personalitatea. Dol avea trei prieteni apropiați: Kla, Pun și Bee. Toți trei erau buni prieteni cu el. Dol se considera norocos că îi întâlnise.

📱📱📱📱📱📱📱📱

În timp ce se juca pe telefon, acesta sună și apăru un număr. Dol răspunse repede la apel.

– P'Phu, ai sunat de parcă știai că m-am întors la Bangkok, spuse Dol imediat.

– Heh heh, am simțurile ascuțite. De cât timp te-ai întors? întrebă Phu.

– Abia am ajuns azi. Voiam să te sun și eu, răspunse Dol.

– Um, restaurantele au voie să primească clienți, dar trebuie să aibă separatoare. În ceea ce privește cluburile, putem vorbi mai târziu. Ești liber mâine seară?

– De fapt, sunt liber astăzi. Nu am nimic de făcut.

– Bine, vino să ne vedem la restaurant în seara asta, răspunse Phu, înainte de a închide.

Dol coborî să cumpere alimente pentru camera lui din cămin.

– Bună, P'Phu. – Dol ridică mâinile în semn de salut către seniorul de la restaurantul unde lucra cu jumătate de normă. Era o înțelegere specială.

– Ai venit repede! Vino, vino, să vorbim, spuse Phu. Era managerul restaurantului, se ocupa de tot și era și cel care îl angajase pe Dol pentru jobul cu jumătate de normă.

– În ceea ce privește restaurantul, e la fel cum ți-am spus. Dar în ceea ce privește pubul, guvernul încă nu le-a dat voie să deschidă. Totuși, șeful nostru are niște relații, așa că putem deschide, dar trebuie să fim puțin discreți, explică Phu.

– Așa că mă gândeam să te angajez la pub. Ești de acord? adăugă Phu, pentru că avea nevoie de un angajat de încredere, iar Dol i-a venit în minte.

– Dacă lucrez la pub, voi fi plătit mai bine? întrebă Dol curios.

– Cu siguranță vei câștiga mai mult. Dar te voi pune să lucrezi mai ales în zona VIP, spuse Phu, privindu-l fix pe Dol.

Dol auzise de la alții că secțiunea VIP era frecventată de oameni destul de faimoși și influenți, unde puteai chiar să întâlnești actori sau politicieni, și nu puteai spune nimănui că i-ai văzut acolo. Dar nu înțelegea de ce trebuia să fie un secret atât de mare.

– Bine, răspunse Dol.

– Dol, știi ce fel de servicii oferim în secțiunea VIP? întrebă Phu.

– E ca un pub obișnuit? Sau poate sunt camere VIP private? răspunse Dol, încercând să-și imagineze, pentru că nu fusese niciodată acolo, nici măcar în secțiunea normală a pubului, lucrând doar în restaurant, care era ca un pub deschis.

– Așa e în alte locuri, dar la noi e mai mult decât atât, spuse Phu, făcându-l pe Dol să pară confuz.

– Dol, ceea ce urmează să-ți spun este pentru că am încredere în tine și știu că ai nevoie de bani pentru studii și pentru a-ți întreține familia. Lucrul într-un pub închis sau într-un pub VIP aduce mulți bani, dar trebuie să semnezi un contract prin care te angajezi să nu divulgi ce se întâmplă înăuntru, spuse Phu pe un ton serios, făcându-l pe Dol să se încrunte imediat.

– Pubul este un pub obișnuit, dar mai luxos decât restaurantul la care lucrezi. Dar în secțiunea VIP, majoritatea clienților sunt persoane faimoase, fie că sunt artiști, actori, politicieni sau persoane influente în diverse domenii. Asta pentru că secțiunea VIP oferă și acel tip de servicii, îi spuse Phu direct lui Dol.

Phu avea mare încredere în acest junior, pentru că îl văzuse lucrând de mult timp și știa cât de harnic și responsabil era, mai ales după ce aflase despre familia lui. De aceea voia să-l ajute.

– Vrei să spui... prostituție? întrebă Dol, uimit.

– Da. Dar la noi nu forțăm pe nimeni să se prostitueze. Majoritatea persoanelor care oferă serviciile sunt dispuse să o facă, iar beneficiile pentru aceste persoane sunt mai mari decât pentru angajații salariați. În termeni simpli, este o formă de prostituție mai sofisticată. Noi îi numim pe cei care lucrează în acest domeniu SS, explică Phu.

– De aceea trebuie să semnăm un contract, pentru că s-ar putea să vedem persoane care nu ar trebui să folosească serviciul? întrebă Dol.

– Da. Nu-ți spun toate astea ca să te trimit să faci asta, ci doar ca să lucrezi ca asistent barman înăuntru și, poate, să ajuți la servire uneori. Banii sunt cu siguranță mai buni decât la restaurant și s-ar putea să primești chiar și bacșișuri mari. Văd că ai nevoie de bani, așa că vreau să te ajut, spuse Phu cu seriozitate.

– Dar s-ar putea să nu pot să fac treaba asta în totalitate, P'. Știi că uneori s-ar putea să fiu ocupat cu studiile, răspunse Dol cu un ton îngrijorat.

– Știu. Fă ce poți. Te voi plăti cu ora. În mod normal, primești 50 de baht pe oră afară, dar în zona VIP vei primi 150 de baht pe oră. Bacșișurile sunt separate, dar să știi că nu sunt niciodată mai mici de 2.000 de baht pe noapte, îi explică Phu, iar ochii lui Dol se lumină imediat.

– O fac, P'Phu, acceptă Dol imediat, pentru că ar fi câștigat mai mulți bani.

– Atunci așteaptă puțin, să aduc contractul, spuse Phu înainte de a merge după document.

Dol luă actul să-l citească din nou, pentru a se asigura înainte de a fi de acord să-l semneze, convins că putea respecta acordul de confidențialitate.

– Bine, atunci poți veni mâine la muncă. Am trei seturi de haine pentru tine. Du-te și ai grijă de ele, spuse Phu, întorcându-se cu ținutele care trebuiau purtate în secțiunea VIP, pentru a arăta clar că era vorba de o uniformă distinctă.

– Uau, ai chiar și haine pentru mine, spuse Dol, primindu-le.

– Desigur. Dacă nu mai e nimic, du-te și odihnește-te. Vom vorbi din nou mâine, spuse Phu.

Dol ridică mâinile în semn de salut către Phu înainte de a se întoarce la dormitor. Luă hainele pentru a le spăla la spălătoria cu monede, ca să fie pregătit pentru ziua următoare.

🌸🌸🌸🌸

– Șefule, marfa domnului Ivan a sosit în port, se auzi vocea lui Tum în timp ce Alan își bea cafeaua de dimineață în luxoasa sa vilă.

– Șoferul e gata? întrebă Alan cu un aer calm.

– Da, domnule, răspunse Tum.

Alan lăsă jos ceașca de cafea și se ridică. Un alt bodyguard îi ținea costumul în timp ce mergea în spatele lui spre fața casei, unde mașina era deja parcată și aștepta. Alan se urcă în mașină, Tum se așeză lângă șofer, iar lângă Alan era deja instalat secretarul.

– Bună dimineața, șefule, se auzi vocea unui tânăr chipeș.

– Bună dimineața, Jin. Cum a fost vacanța? întrebă Alan.

– Minunată! răspunse Jin cu un zâmbet.

Deși Jin era arătos, Alan îl privea ca pe un frate mai mic sau ca pe un secretar apropiat. Nu se gândea niciodată la el altfel. Jin însuși nu își dorea să fie promovat sau să devină iubitul lui Alan, așa că lucra foarte bine cu el, fără complicații sentimentale. Alan încuviință la răspunsul lui Jin.

– Prezintă raportul, spuse Alan.

Jin începu să raporteze fluent despre contractul pentru marele proiect al guvernului și despre diverse alte chestiuni, în timp ce Alan punea întrebări din când în când.

– Oh, mai e ceva. Domnișoara Prow m-a contactat, spuse Jin, făcându-l pe Alan să se încrunte imediat.

Prow era o altă tânără pe care o întreținea.

– De ce te-a contactat? întrebă Alan.

Jin suspină ușor.

– A sunat și a încercat să afle informații despre tine, șefule, și s-a plâns că nu ai vizitat-o în ultima vreme, spuse Jin sincer, fără să înfrumusețeze lucrurile. Alan avea oricum încredere în el.

– Contacteaz-o și spune-i că îi reduc alocația lunară cu 20%. Dacă întreabă de ce, spune-i să citească noile reguli convenite, spuse Alan cu dispreț.

Regulile la care se referea erau cele care interziceau persoanelor pe care le întreținea să cauzeze probleme sau să devină o povară pentru apropiații lui Alan, precum și să se plângă ori să-i ceară să le viziteze.

Acțiunile lui Prow se încadrau perfect în categoria lucrurilor pe care Alan nu le suporta.

– Da, domnule, răspunse Jin.

În timpul călătoriei, mașina lor rămase blocată în trafic în fața unei universități.

– Studenții sunt atât de drăguți, spuse Jin, uitându-se pe geamul mașinii.

Alan nu era genul de șef strict care să impună liniște totală în mașină, cu excepția cazului în care își odihnea ochii.

– Vrei să corupi un minor? întrebă Alan, fără să-și ridice privirea de pe iPad.

– Haide, șefule. Glumesc doar. Dar dacă aș fi cu adevărat interesat, m-aș uita la cei de douăzeci de ani și peste, răspunse Jin.

– Oops, haha!

Jin izbucni brusc în râs, făcându-l pe Alan să-și ridice ochii spre el.

– Ce? întrebă Alan.

– Scuze, șefule, nu m-am putut abține să nu râd. E puștiul ăla de acolo, șefule. Îl vezi pe cel cu geanta albă? Tocmai mergea și mânca pâine și s-a împiedicat.

Pâinea era să cadă, dar puștiul a apucat-o repede. Felul în care a făcut-o a fost atât de amuzant! spuse Jin râzând.

Alan se uită pe geamul mașinii și văzu profilul tânărului despre care vorbea Jin. Acesta stătea în picioare, termina de mâncat pâinea și apoi bău niște apă. În acel moment, mașina porni, iar Alan nu se mai obosi să se uite din nou.

– Ar fi trebuit să se oprească să mănânce de la început, spuse Jin, care încă râdea de tânărul de mai devreme și apoi tăcu.

🌸🌸🌸🌸🌸

– Era să nu apuci să mănânci, nu? mormăi Dol după ce plecase de la cămin spre universitate.

Pentru că nu voia să piardă timpul, mâncase pâinea din mers, până când se împiedicase de ceva și aceasta era să-i alunece din mână. Totuși, reuși să sară și să o prindă la timp, cu ușurare, înainte de a rămâne pe loc și a termina de mâncat, de teamă să nu o scape din nou. După ce termină, se grăbi imediat, pentru că era ora primei sale ore.

– Hei, Dol, aici! strigă Bee, făcând cu mâna pentru a-l chema pe Dol, când acesta intră în sala de clasă pentru prima oră.

Dol se grăbi să se așeze lângă prietenul său, dând din cap în semn de salut către toți.

– Ce faceți? îi salută Dol cu zâmbetul său obișnuit.

Prietenul său Kla îi răspunse din cap, așa cum obișnuia.

– Credeam că sunt singurul care a întârziat, spuse Pun, prietenul lor care era model și idol pe internet.

– Da, dar de ce ai venit abia acum la oră? Tocmai te-ai întors? îl întrebă Bee, răutăcios ca de obicei.

– Da, abia ieri m-am întors. Am avut câteva treburi de rezolvat acasă, răspunse Dol, exact în momentul în care profesorul intră în clasă. Conversația se opri și toți continuau să studieze purtând măștile de protecție.

Odată terminată prima oră, veni și timpul prânzului. Toți se îndreptară spre cantina facultății.

– Ce zi e azi? De ce sunt atât de mulți oameni? Se pare că sunt și de la alte facultăți, întrebă Pun, stând la coadă împreună cu prietenii.

Deși uneori veneau și alți studenți la cantina lor, nu fusese niciodată atât de aglomerat.

– Au venit să-l vadă pe Kla, răspunse Dol.

– Se uită la mine? întrebă Kla, rotindu-și privirea în jur. Tinerele, tinerii, studenți mai mari sau mai mici, toți întorceau capul către el.

– De ce? întrebă Bee.

– Pentru că ieri ai fost atât de popular, încât vor să te vadă de aproape, îl tachină Dol, care se uitase pe rețelele de socializare cu o seară înainte și văzuse cum prietenul său fusese etichetat în mai multe postări.

– Mai faimos decât mine, glumi Pun.

– O să le treacă repede entuziasmul, răspunse Kla scurt, înainte de a-și lua mâncarea și a pleca să caute o masă liberă.

– La naiba, mai e loc pentru noi? spuse Bee, surprins de mulțimea din cantină. Chiar dacă mesele erau aranjate pentru distanțare, din cauza aglomerației, erau totuși nevoiți să stea aproape unii de alții.

– Pun, vrei să stai cu noi? îl chemă Gina, făcându-i semn cu mâna.

La masa fetelor erau suficiente locuri pentru cei patru: Kla, Pun, Bee și Dol. Pun se uită spre Kla, care îi dădu din cap aprobator, apoi toți patru se îndreptară spre grupul de trei fete.

– Dol, tocmai te-ai întors la universitate? îl întrebă Ging, când îl văzu.

– Da, am întârziat puțin să ajung la Bangkok, răspunse Dol.

Kla îl împinse ușor pe Dol să se așeze lângă Ging, iar el se așeză la capăt, pentru a închide cercul. Pun îl împinse și pe Bee să se așeze lângă Gina, pe partea opusă lui Kla.

În timp ce stăteau și mâncau, Dol nu putu decât să suspine în sinea lui, văzând cum cele două fete se străduiau să se apropie de prietenul său. În ceea ce-l privea, nu se gândea să aibă o relație în acel moment pentru că nici măcar nu reușea să se descurce singur.