Capitolul 12

După ce își cumpărase ghete noi, Dol nu îl mai văzuse pe Alan până în ziua meciului de fotbal cu prietenii săi. Își luase liber de la muncă, iar Bee venise să-l ia de la cămin, pentru a merge împreună la teren.

„A ajuns cineva deja?”, îl întrebă Dol pe Bee, urcând în mașină.

„Da, Orng e acolo, dar zice că îi e jenă să intre”, răspunse Bee în glumă.

„Serios? De ce? Spune-le numele meu și o să-l lase să intre”, replică Dol.

„Au zis că e prea luxos locul ca să intre el”, adăugă Bee, amuzat.

„Exagerează… Îl sun eu”, spuse Dol, formând imediat numărul lui Orng și lămurind situația.

 „Gata, acum intră”, adăugă apoi.

„Nu credeam că o să prindem terenul liber”, spuse Bee fără să se gândească prea mult.

„Da, noroc”, răspunse Dol simplu.

Curând ajunseră la terenul de fotbal. După ce se anunțară la intrare, fură lăsați să intre imediat. Complexul avea două terenuri. Cel pe care urmau să joace Dol și prietenii lui era terenul A. În acel moment, aproape toată echipa era deja acolo, iar Orng discuta cu adversarii.

„Wow, locul ăsta e super luxos! Sunt restaurante, baruri…”, spuse Bee, surprins, pentru că era prima dată când venea aici. Clădirea avea o zonă închisă, cu pereți de sticlă și aer condiționat, dar și o terasă în aer liber pentru spectatori.

„Dol! Bee! Pe aici!”, strigă Orng. Cei doi se grăbiră spre el.

Din câte observa Dol, pe lângă jucători, veniseră și prieteni sau apropiați să-i încurajeze. Deși era doar un meci amical pentru bani de buzunar, atmosfera semăna cu un mic turneu, mai ales că nu se mai jucase ceva asemănător de mult timp, din cauza COVID.

„Au venit toți?”, întrebă Dol.

„Din partea noastră lipsesc încă trei, dar i-am sunat și sunt aproape. Echipa lui Yot e completă, deja se schimbă și se încălzesc. Mă duc și eu”, răspunse Orng, înainte să se alăture grupului.

Dol și Bee intrară în vestiarul pregătit.

„Dol, ți-ai luat ghete noi?”, întrebă Bee, văzând ghetele sport puși lângă bancă.

„Ah… un coleg i-a cumpărat, dar nu i-au venit. Așa că mi i-a vândut și mi-a dat voie să-i plătesc în rate”, minți Dol fără să clipească.

„La naiba, marca asta e scumpă și bună. De ce colegul tău nu i-a schimbat pe altă mărime?”, întrebă Bee, ridicând ghetele și admirându-le. Era și marca lui preferată.

„Nu știu. Când mi i-a oferit, i-am luat”, răspunse Dol, mascând adevărul. În realitate, el alesese o pereche mai ieftină, dar Alan îl sunase personal și îl obligase să ia un model premium. Dol nu îndrăznise să refuze.

„Frumoși”, spuse Bee, fără urmă de invidie. Dol îi încălță cu o expresie serioasă, simțind totuși o mică apăsare pentru minciuna spusă prietenului.

După ce se schimbă complet, ieși din vestiar.

„P’Dol”, strigă o voce. Când se întoarse, Dol văzu o tânără al cărei chip îi părea cunoscut.

„Da?”, răspunse el.

„Tal și prietenele ei au venit să te încurajeze. Mult succes!”, îi spuse fata, ușor stingherită.

„Oh, mulțumesc”, răspunse Dol politicos, înclinând ușor capul, înainte de a coborî repede pe teren pentru încălzire.

„Ce-i asta? Prietenul meu are deja galerie feminină”, îl tachină Bee, lovindu-l cu cotul.

„Nu mă provoca”, replică Dol sec.

„Ești prea încordat. Serios acum, să ai pe cineva lângă tine colorează viața. Uite la Kla și Pun. Mai ales Kla, e topit după Nong Cake și nici nu s-a deranjat să anunțe oficial că se întâlnesc”, continuă Bee.

Dol tăcu o clipă. Fără să vrea, mintea i se duse la Alan.

„Lasă asta pentru mai târziu”, murmură el.

„Ești prea îngrijorat pentru mine. Tu de ce nu-ți găsești o iubită? Nu mai încerca să mă forțezi”, îi aruncă Dol glumeț.

„Nu vreau să fiu crud”, spuse Bee cu un zâmbet misterios.

„Crud?”, întrebă Dol confuz.

„Dacă m-aș combina cu cineva, jumătate din lume ar avea inima frântă. Nu pot să-mi rănesc fanii”, replică Bee teatral, făcându-l pe Dol să-și dea ochii peste cap. Cei doi coborâră pe teren să se încălzească.

💮💮💮💮💮

„A ajuns Dol?”, îl întrebă Alan pe Mid, care fusese trimis înainte să verifice terenul. Dol nu știa că Mid era acolo.

„Da, domnule. Se încălzește pe teren”, răspunse Mid.

Alan încuviință și intră în clădire. La etajul doi, avea un birou cu vedere directă spre teren. Managerul terenului se grăbi să-l salute, dar Alan îi tăie scurt entuziasmul:

„La treabă. Eu sunt aici doar pentru meciul de fotbal.”

De fapt, Alan amânase intenționat întâlniri importante doar ca să-l urmărească pe Dol jucând. Angajații erau uimiți: șeful lor, care nu-și rupea programul pentru nimic, făcea excepție pentru un simplu meci amical.

Ajuns în birou, Alan se opri la fereastra de sticlă. Privirea i se fixă imediat pe Dol, care alerga pe teren, încălzindu-se alături de prieteni.

„Pregătiți băuturi energizante pentru ambele echipe. Dacă întreabă cineva, spuneți-le că e cadou din partea terenului”, ordonă Alan.

„Imediat, șefule”, răspunse Ron, ieșind repede.

💮💮💮💮💮

„Dol! Dol!”, îl strigă Orng de pe margine. Dol alergă spre el și văzu un coș plin cu gheață și băuturi sportive.

„Ce-i asta?”, întrebă Dol, uimit.

„Cei de la teren ne-au dat băuturi gratuite! Uite, și adversarii au primit”, spuse Orng, arătând către echipa lui Yot.

„Ah… super”, răspunse Dol simplu, fără să bănuiască nimic. Crezu că era doar un bonus oferit de teren pentru toți jucătorii.

Se încălziră câteva minute înainte să înceapă competiția. Un arbitru cunoscut fusese chemat să supervizeze, pentru a evita conflictele. Echipa lui Dol și echipa adversă ieșiră pe teren, iar jocul începu. Dol era titular, așa că intră de la început, fără să știe că Alan îl urmărea atent de sus, din biroul de la etajul al doilea.

Dol alerga, își dădea toată silința, până ce tricoul i se lipi de piele de la transpirație. Tribuna improvizată vibra de ovații, tipic pentru tineri dornici de adrenalină. Echipa adversă reuși să marcheze prima și scorul deveni 1–0. Strigătele de bucurie răsunau tare, dar Dol nu se lăsă presat — mai era timp. Spre finalul primei reprize, el reuși o pasă perfectă către Orng, care transformă imediat în gol. 1–1.

Orng alergă să-l îmbrățișeze, râzând cu gura până la urechi.

„Pentru că pasezi atât de precis!”, exclamă el.

Alan, privind de sus, se crispă ușor la scena aceea.

„Și tu ai șut precis”, replică Dol, râzând. Toată echipa se adună să-i felicite, iar prima repriză se încheie.

Pe margine, Dol abia apucă să respire că Tal îi întinse o băutură energizantă.

„Uite apă, Dol!”

Dol era pe punctul de a refuza politicos, ca să nu dea speranțe false, când Bee strigă:

„Dol, îți sună telefonul!”

Scăpând astfel, Dol își ceru scuze fetei și își scoase mobilul. Era Tum. Răspunse imediat.

„Da?”

„Mergi spre clădirea din dreapta și urcă la etajul doi. Ron te așteaptă acolo”, răsună însă vocea lui Alan.

Dol clipi uimit, întorcând capul spre clădirea indicată.

„Khun Alan… sunteți aici? La teren?”

„Da”, veni răspunsul simplu, care îi făcu inima să tresară.

„Bine, vin acum.”

Închise și se întoarse spre prieteni.

„Bee, mă duc la toaletă. Dacă nu mă întorc repede, puneți altcineva în locul meu, da?”

„Pleci așa mult? Ce-i cu tine?”, îl tachină Bee.

Dol nu răspunse, ci se grăbi spre clădire. Îl găsi pe Ron și acesta îl conduse până în birou.

Aerul condiționat era rece. Alan stătea lângă peretele de sticlă, cu privirea fixată pe teren.

„Bună ziua”, spuse Dol respectuos, făcând wai.

Alan îi răspunse cu o simplă încuviințare.

„De când te încălzeai”, adăugă el, făcându-l pe Dol să se înroșească.

„Nu credeam că o să veniți să mă vedeți…”

„Am avut timp liber. Mi-am amintit că joci și am venit.”

Subordonații lui Alan schimbau priviri mirate: șeful, care nu își rupea programul pentru nimic, pretindea acum că e „liber”.

„Nu sunt prea bun. M-am simțit jenat”, murmură Dol.

„Cine spune? Joci foarte bine. Citești jocul excelent”, îl lăudă Alan.

„Mulțumesc…” răspunse Dol, roșu până la urechi.

Ron îi aduse o băutură, pe care Dol o bău cu sete.

„Ce faci după meci?”, îl întrebă Alan.

„Depinde… probabil merg cu prietenii să mâncăm, să sărbătorim sau să ne plângem după rezultat.”

„Eu rămân să te văd până la final”, spuse Alan simplu.

Fața lui Dol se lumină instantaneu.

„Și dacă înscrii un gol, primești zece mii de baht pe gol”, adăugă Alan, lăsându-l fără replică.

„Nu refuza”, îi tăie el scurt.

„B-bine…”, răspunse Dol.

Se întoarse spre ușă, dar Alan îl opri:

„Vino aici.”

Dol se apropie, curios.

„Apleacă-te.”

Când se aplecă, Alan îl trase ușor de ceafă și îi dărui un sărut rapid, scurt, doar o atingere de buze.

„Ca să ai încurajare.”

Dol înroși ca focul, simțindu-și inima zbătându-i în piept.
„B-bine, atunci cobor acum!” bâigui, apoi fugi aproape speriat din birou.

Alan zâmbi mulțumit în urma lui.

Când Dol reveni pe marginea terenului, Bee îl întâmpină imediat.

„De ce ești roșu tot? Ești sigur că ești bine? Să chem să te schimbe?”

„Sunt bine. Am alergat repede, de-aia mi s-a înroșit fața”, spuse Dol, încercând să-l liniștească pe Bee. Acesta dădu din cap, iar fluierul anunță începutul reprizei a doua.

De data asta, Dol părea mai motivat ca niciodată. Ridică o privire către etajul al doilea al clădirii, unde știa că se afla Alan. Nu vedea clar, dar silueta din spatele geamului îl făcu să-și strângă pumnii cu hotărâre.

„Dol, de ce ești așa energic?”, îl întrebă Bee în fugă, alergând lângă el.

„Am bani ca motivație”, răspunse Dol, zâmbind.

Bee crezu că e vorba de pariul pus pe meci, așa că râse și continuă să joace.

„Ura!” Strigătele au explodat când Dol reuși să înscrie golul doi pentru echipa lui. Prietenii au alergat spre el, l-au îmbrățișat, iar Dol ridică privirea instinctiv spre etajul doi. Alan, privind de sus, zâmbi pentru prima dată în acea zi.

Jocul continuă. Dol nu mai alerga doar pentru bani; voia să-l impresioneze pe Alan, să-l audă spunând că e mândru de el. Și reuși: al treilea gol intră cu precizie.

„Dollll, prietenul meu drag!” strigă Bee și îl prinse într-o îmbrățișare. Scorul era 3–1. Echipa adversă era vizibil frustrată, mai ales Kham, intrat abia în repriza a doua. Antipatia lui față de Dol era evidentă.

La scurt timp, Kham îl faultă dur pe Dol, lovindu-l la gleznă.
„Hei! Ce-a fost asta?”, strigă Bee furios.

Kham se aplecă și îl ajută să se ridice: 

„Scuze, iarba e alunecoasă. N-am vrut.”

„Nu-i nimic”, spuse Dol, strângând din dinți, hotărât să nu facă scandal.

„Te doare?”, îl întrebă Bee, îngrijorat.

„Nu, sunt bine”, răspunse Dol, încercând să ignore durerea.

Din tribuna de sus, Ron mormăi: „Tipul ăla a făcut-o intenționat.”
Alan încruntă sprâncenele. Tum încercă să tempereze: 

„La sport, se mai întâmplă.”

„Dar nu suport să-mi văd oamenii răniți”, spuse Alan rece, iar camera se cufundă într-o tăcere grea.

Jocul se încinse. Kham nu se lăsa, îl urmărea peste tot, îl trăgea de tricou. Echipa lui Kham reuși să înscrie, 3–2. Bee nu mai rezistă:

„Hei, ce naiba faci?!”

„Ce? Doar joc fotbal”, replică batjocoritor Kham.

„Să joci fotbal așa? Ți-ar fi dat cartonaș roșu de mult! Doar că suntem între prieteni, altfel erai afară!”, îl atacă Bee.

Kham, iritat, îl apucă de guler.

„Nu mi-e frică de banii voștri mărunți!”

Orng și ceilalți alergară să-i despartă. Dol îl trase deoparte pe Bee, ținându-l strâns.

„Hei, calmează-te, Kham”, încercă și căpitanul celeilalte echipe.

„N-am făcut nimic și tipul ăsta deja urlă la mine!”, mârâi Kham.

„Pentru că joci ca naiba”, răbufni Bee.

Kham râse disprețuitor: „Ăsta nu zice nimic. Lașul.”

„Nu spun nimic fiindcă nu merită. Cred că pur și simplu nu știi să joci fotbal”, replică Dol calm, dar tăios.

„Cine a zis că nu știu să joc?!”, strigă Kham.

„Păi, te-am văzut cum aluneci, cum mă tragi de tricou, cum te împiedici singur… Am crezut că nu știi să joci”, îl tachină Dol, stârnind hohote și chicoteli printre spectatori.

„Ajunge. Mai sunt câteva minute. Termină de jucat normal”, interveni un coechipier de-al lui Kham, trăgându-l înapoi.

Kham păși înapoi, scrâșnind din dinți. Dol îi dădu drumul lui Bee și îi șopti încet:

„Nu te enerva. Lasă-mă pe mine să am grijă de el.”

„Cum o să te descurci?”, îl întrebă Bee, încă ținându-l de braț.

„Așteaptă și o să vezi”, zâmbi Dol și se întoarse pe teren.

De data aceasta, el fu cel care îl urmărea îndeaproape pe Kham. Se prefăcu că alunecă și cădea peste el, trăgându-i tricoul exact cum făcuse Kham mai devreme. Privirea furioasă a lui Kham spuse totul, dar Dol își ceru scuze cu un zâmbet nevinovat.

Jocul continuă intens. Dol, cu energia acumulată, reuși să mai înscrie încă o dată. Scorul deveni 4–2.

„Dol, hat trick! Prietenul meu e o legendă!”, țipă Bee și îl strânse cu forță.

„Ai jucat supărat, nu? Trei goluri singur!”, adăugă Orng, răvășindu-i părul.

Kham strângea din dinți pe margine, umilit, dar ceilalți știau că asta era regula jocului: câștigători și învinși.

La final, adversarii le înmânară banii conform pariului. „Să mai jucăm cândva”, spuse căpitanul lor cu un zâmbet resemnat.

„Sigur, dar data viitoare alegeți-vă jucătorii mai cu grijă”, replică Orng. Toată lumea înțelese aluzia.

Grupul lui Dol hotărî să sărbătorească la Thai BBQ. Între timp, Kham, roșu de furie, se retrase la toaletă. Nu apucă să respire, căci doi bărbați masivi îl târâră într-o cameră de echipamente. Când zări armele la brâul lor, sângele i se răci.

„Taci și ascultă”, spuse Mid rece.
Ron adăugă: 

„Nu te mai pui cu Khun Dol. Dacă îi faci lui sau prietenilor lui vreo problemă, familia ta o să plătească.”

„A-a-am înțeles!”, bâigui Kham, palid. Ideea că Dol era, poate, fiul unui șef mafiot îi trecu ca un fulger prin minte.

„Mai bine vezi-ți de studii. Nu-ți irosi viața pe prostii”, încheie Ron. Cei doi ieșiră, lăsându-l pe Kham cu genunchii moi, prăbușit pe podea.

Între timp, Dol îi spuse lui Bee: „Mă întorc imediat”, apoi alergă spre clădirea unde știa că era Alan. Îl întâlni chiar pe scări, coborând.

„Khun Alan!” Dol se opri gâfâind. Alan făcu semn oamenilor lui să pregătească mașina, dar să păstreze distanța.

„Ai fost grozav”, îl lăudă Alan.
Dol zâmbi larg, cu fața roșie de emoție.

 „Mulțumesc.”

„Ți-am transferat deja treizeci de mii de baht”, adăugă Alan ca și cum era ceva firesc.
Ochii lui Dol se măriră: 

„Ah… mulțumesc mult.”

„Unde mergi acum?” întrebă Alan, privind fix la linia părului ud de transpirație, imagine care îi stârnea amintiri intime.

„Cu prietenii, la grătar thailandez. Dar dacă vrei, îi pot refuza”, spuse Dol, atent să nu pară nepoliticos.

Alan clătină capul: 

„Nu-i nevoie. Du-te, distrează-te. Apoi vino la apartament. Te aștept acolo.”

„Bine… Dar să nu uiți să mănânci și tu ceva, Khun Alan”, zise Dol cu îngrijorarea lui sinceră.

Alan ridică sprâncenele și păși mai aproape. Dol făcu instinctiv un pas înapoi.

„De ce fugi?” întrebă Alan cu un ton aspru.

„Sunt transpirat… poate miros urât”, spuse Dol stânjenit.

Colțurile gurii lui Alan se ridicară:

 „Când ești în pat, tot transpirat ești. Și atunci n-am zis nimic.”

Obrajii lui Dol se aprinseră imediat, iar Alan îl privi mulțumit de reacția lui.

„Nu e același lucru”, izbucni Dol, încercând să-și ascundă jena. Alan chicoti scurt.

„Nu mă deranjează, să știi”, spuse Alan, apropiindu-se fără ezitare. Își trecu brațul pe după talia lui Dol și îl trase mai aproape, coborându-și buzele pe gâtul lui. Un fior rece îi străbătu trupul lui Dol.

„Nu miroși a nimic urât”, murmură Alan, înainte de a-și prinde buzele de ale lui Dol.

Inima lui Dol bătea cu putere. Conștient de rolul și de datoria sa, îi răspunse sărutului. Însă, în spatele lor, pași grăbiți se apropiau de colț. Gărzile lui Alan tresăriră imediat și se pregătiră să intervină, dar Alan ridică o mână, semn că nu trebuiau să se miște.

Dol nu observă nimic. Era încă prins în sărut, în intensitatea acelui moment.

Clank!

Un pahar scăpat din mâini se sparse pe podea. Dol tresări, rupând brusc contactul. Își întoarse capul — și îngheță.

La câțiva pași depărtare, cu ochii larg deschiși și fața plină de neîncredere, stătea Bee.

„Bee…”, rosti Dol, cu vocea tensionată și ochii mari.

„Dol… tu…” Bee abia reușea să scoată câteva cuvinte. Șocul îi răsună în glas, iar mâinile îi tremurau ușor.