Capitolul 11

 Than și Kirin mai petrecură încă ceva timp plimbându-se prin centrul comercial, înainte să pornească înapoi, deși cel care propusese ieșirea nu cumpărase nimic.

Kirin îl privi din profil pe bărbatul aflat la volan, în timp ce acesta conducea înapoi spre sala de box, vreme de câteva clipe bune, până când tresări brusc, surprins de privirea ascuțită pe care celălalt i-o aruncă, chiar în momentul în care mașina se opri la semafor.

- La ce te uiți?

Prins pe picior greșit, Kirin răspunse cu o voce ușor mai înaltă:

- Nimic. Apoi își întoarse privirea în altă parte, evitând contactul vizual.

- Am văzut bine că te uitai. Dacă ai vreo nelămurire, de ce nu mă întrebi direct?

- Păi, n-ai zis că ieșim să cumpărăm ceva? Am colindat aproape tot mall-ul și tot nu te-am văzut cumpărând nimic.

- Ba uite. Than își mișcă bărbia spre bancheta din spate, unde se afla o pungă mare de hârtie. Dar asta nu făcu decât să-l facă pe însoțitorul lui să-i arunce o privire tăioasă, pentru că lucrurile din interior nu erau ale lui Than.

- Aia e perechea mea de pantofi.

- Exact. Pentru asta am venit să cumpăr.

- Adică ai plănuit să-mi iei mie pantofi?

- Ești absent de la alergările cu mine de câteva zile. Ți-ai luat un angajament, așa că încearcă să te ții de el.

- Fac asta oricum, dar știi bine că, și dacă vin la alergat, nu fac decât să te încetinesc.

- Aleargă cât poți. În rest, doar să fii pe-aproape, să te pot pune la treabă dacă am nevoie de tine.

- Deci, pe scurt, vrei un asistent personal.

- Sau… nu vrei să mă vezi acceptând să particip la următorul meci?

- Ai de gând să accepți?

- Douăzeci la sută. Than zâmbi văzând cum ochii celuilalt se măriră.

- Atât de fericit pentru o șansă atât de mică?

- Păi, la început nici nu păreai dispus să accepți. Șansele erau sub zero.

- Metoda ta a dat rezultate. Than se referi la faptul că îl convinsese pe Phet să-l ajute la antrenamente, în paralel cu antrenorul, punând accent pe adaptarea tehnicilor tradiționale de muay thai. În scurt timp, reușise să stăpânească mișcările noi cu destulă ușurință, încât chiar și antrenorul comentase că, la acest ritm, curând va avea un alt punct forte pe lângă lovitura de stânga, pe care îl va putea folosi pentru a-și învinge adversarii.

- De acum depinde doar de mine cât de mult voi progresa și dacă voi fi pregătit la timp pentru acel meci.

- Și doar pentru asta, îți sunt foarte recunoscător.

- Recunoscător mie? Pentru ce?

- Pentru că, măcar, nu m-ai lăsat să mă zbat singur.

- Nu zâmbi așa larg. N-am zis încă „da”. Than clătină din cap și își întoarse atenția la drum, când mașina din față pornise după ce semaforul se făcuse verde.

- Am impresia că dorința mea se va împlini.

- Și asta înseamnă că eu îți dau speranțe deșarte?

- Atunci fă să mi se împlinească.

- Te rogi acum? vocea gravă a lui Than avea o urmă de amuzament.

- Amin... Dacă „Pumnul Stâng fără inimă ” acceptă să participe la următorul meci pentru titlu, promit că voi face orice îmi va cere.

- Orice?

- Da. Doar să nu fie ceva mai scump decât salariul meu.

- Și dacă nu e ceva ce se poate cumpăra cu bani?

- Atunci să nu fie luna, stelele sau altceva imposibil.

- Nu e o ofertă rea.

- Vezi? Kirin zâmbi larg, mulțumit că gluma lui părea să-l încânte pe celălalt.

- O să mă mai gândesc.

Kirin nu știa cât de serios fusese Than în privința acelor cuvinte, dar pentru el era suficient. Rezultatul obținut îi demonstra că toată strădania lui fusese răsplătită. În minte îi răsări imaginea lui Than urcând în ring, în fața unui adversar pe care acesta îl țintea de mult, iar Kirin știa că nu va lăsa ca bărbatul de lângă el să fie cel care pierde.

Atmosfera din mașină, pe drumul de întoarcere, era mult mai relaxată decât la venire, chiar dacă vocea lui Kirin răsuna în toata mașina, aproape tot timpul.

În mod surprinzător însă, Than nu se simțea deloc deranjat de asta. Mai mult, se părea că muzica de fundal, redată încet în difuzoare, devenise de-a dreptul enervantă în comparație, pentru că, brusc, își dorea să audă mult mai clar vocea limpede a celuilalt.

Astfel, în timp ce Kirin povestea rezumatul unui film pe care îl văzuse cu o zi înainte pe o aplicație populară, Than întinse mâna și reduse volumul muzicii până când aceasta dispăru complet, lăsând în urmă doar relatarea plină de entuziasm a celuilalt. Kirin adăugă chiar și promisiunea că, dacă Than ar vrea să-l vadă, ar fi dispus să îl revadă împreună cu el.

- Mâine vii să alergi cu mine? întrebă Than, după ce parcă mașina în fața căminului din incinta sălii de box „Sit Phetsak” și îl văzu pe Kirin desfăcând centura de siguranță.

- Sigur. Abia aștept să încerc pantofii noi. Atitudinea entuziastă, aproape ca a unui copil cu o jucărie nouă, îi smulse lui Than un zâmbet mic, care însă dispăru repede, înlocuit de un scurt răspuns mormăit.

- Și… în privința filmului?

- Într-o zi când termin mai devreme munca și tu nu ai antrenament suplimentar, putem comanda ceva de mâncare și să-l vedem la tine în cameră. Ce zici?

- Bine. răspunse Than imediat, fără să stea pe gânduri, deși nu îi plăcea să primească vizite în camera lui. Coborî din mașină odată cu Kirin și luă singur pungile cu lucrurile cumpărate.

- Dar masa asta o plătesc eu. Nu ai voie să te bagi iar să achiți tu.

- Nu ți-a intrat încă salariul, nu?

- Adevărat. Atunci… pot să-ți rămân dator? Nu vreau să par că profit și să mănânc pe gratis de fiecare dată. spuse Kirin în timp ce intrau deja în lift, încercând să ia pungile din mâna celuilalt. Dar bărbatul înalt nu cedă.

- Le duc eu. Sunt grele.

- Nu m-ai mai văzut niciodată cărând un coș cu nuci de cocos, așa că mă crezi un slab, nu-i așa?

- Chiar dacă aș fi văzut, tot le-aș fi dus eu.

- Om cu suflet mare, așa-i?

- Nu am suflet mare cu oricine. murmură Than, trăgând punga în spatele lui ca să o ferească.

Dar mâinile subțiri continuau să se miște până când brațele mici îl îmbrățișau indirect. Than îi aruncă o privire severă, ca un avertisment, dar asta nu făcu decât ca privirile lor să se întâlnească de aproape, suficient încât respirația caldă a bărbatului să-i atingă vârful nasului. Parfumul discret de pe trupul cald și apropiat îl făcu pe Than să tragă aer adânc în piept, și atunci își dădu seama că făcuse o greșeală, pentru că simți cum în pieptul lui se stârni o emoție neașteptată.

În același moment, își depărtă picioarele ca să creeze spațiu, iar Kirin, realizând și el că apropierea devenise prea mare, făcu un pas înapoi și se lipi tăcut de un colț al liftului.

Totuși, reflexia din ușa liftului, spre care amândoi își îndreptau privirea, le arăta clar că niciunul nu părea stânjenit așa cum se întâmplase altădată. În schimb, chipurile lor erau pline de emoție reținută. Dacă reflexia ar fi fost doar puțin mai clară, s-ar fi putut vedea cu ușurință roșeața delicată de pe obrajii lui Kirin și zâmbetul cald al lui Than.

       💚💚💚💚💚

Deși spusese că abia așteaptă să încerce pantofii noi, în realitate Kirin uitase cu desăvârșire să-și pună ceasul să sune. Totuși, cineva intuise asta. Astfel, telefonul lui începu să sune în jur de ora șase dimineața, destul de tare încât să-l scoată din somn. Kirin, încă amețit, se uită la ecran și, când văzu cine îl suna, ochii i se măriră brusc, trezindu-se de tot.

📱- (Nu ziceai că ieșim să alergăm împreună?) vocea gravă a celui din camera de alături răsună imediat ce răspunse.

 Kirin își strâmbă ușor buzele, părând nemulțumit, dar un impuls inexplicabil îi aduse un zâmbet pe față fără să vrea să afle de ce.

📱- Nici nu e șase încă mormăi, aruncând o privire spre ceasul de pe perete.

📱 [Și nu te gândești să te speli pe față și să te speli pe dinți mai întâi?]

📱- Atunci ne vedem la șase fix, în fața camerei.

📱[Să nu cumva să mă lași baltă.]

📱- Am înțeles.

Kirin închise apoi, se pregăti sumar în mai puțin de cinci minute și se postă în fața camerei vecine cu aproape cinci minute înainte de ora stabilită, ca și cum ar fi vrut să câștige și în lucruri mărunte. Când Than deschise ușa și îl găsi acolo, privindu-l cu surprindere, Kirin își încrucișă brațele și îi zâmbi larg, cu aerul unui învingător. Enervându-l atât de tare pe cel înalt încât nu s-a putut abține să nu-i tragă bretonul scund.

- Atât de pregătit… dacă nu alergi măcar un kilometru, o să râd de tine spuse Than, studiindu-l cu un aer ușor dezaprobator în tricoul mulat și pantalonii scurți de box, până la jumătatea coapsei. Nu comentă însă, fiindcă știa că era stilul preferat al lui Kirin. Când privirea îi căzu pe șosetele și pantofii pe care el i le cumpărase, se simți totuși un pic mai împăcat.

- Atunci alerg doar un kilometru și restul timpului stau să te încurajez.

- Să folosești pantofii ăia cum trebuie. Than clătină din cap, dar nu insistă și nici nu-i porunci să facă ceva împotriva voinței lui.

- Dacă alergi peste doi kilometri, te duc să luăm lapte de soia și gogoși prăjite de la colț.

La auzul mâncării, urechile lui Kirin parcă se ciuliră, iar el se agăță imediat de brațul celui care aștepta liftul, dând din cap cu entuziasm:

- Și plătești tu.

- Știu deja că nu ți-a intrat salariul.

- Când intră, o să-ți fac cinste înapoi.

- Buget nelimitat? întrebă Than, dar cel care trebuia să plătească strânse buzele, nesigur, ceea ce îl făcu pe Than să râdă încet.

- Nu sunt chiar așa nemilos cu salariul unui proaspăt absolvent.

- Mai Ek zice că ai mulți bani fiindcă nu prea cheltuiești, spuse Kirin, în timp ce se pregăteau pentru alergare.

- Nu ziceai că o să mă întrebi pe mine, nu pe el?

- Păi asta am întrebat demult. Mai Ek mi-a spus din proprie inițiativă.

- Nu văd vreo diferență.

- Și… e adevărat?

- Da… exact cum a zis. Nu prea cheltui și nici nu am pe cineva cu care să-i cheltui.

- De asta nu vrei să participi la turneul pentru titlu?

- Banii nu sunt motivul.

Than răspunse exact cum mai auzise Kirin înainte, cu o voce calmă, ca și cum nu-l interesa deloc subiectul. Kirin știa însă când să se oprească din întrebat și preferă să se concentreze pe întinderile de încălzire, lucru care îl surprinse pe Than.

- Nu mai întrebi?

- Când o să vrei să-mi spui, o să fii tu cel care începe.

- Până acum nu vorbeai așa totuși, bărbatul zâmbi la gestul drăguț.

- Oamenii trebuie să evolueze, nu?

- Atunci să văd progresul la alergare.

Than porni înainte, luând avans câțiva pași buni, dar, chiar și ca sportiv profesionist, își reduse ritmul ca să-i permită celui mic să-l ajungă. La început, Kirin bombăni, dar apoi își stabiliză pasul și reduse treptat distanța dintre ei, până când ajunseră să alerge aproape unul de celălalt. Pe tot traseul nu vorbiră, dar tăcerea nu le mai era stânjenitoare ca altădată.

Pentru Kirin, asta nu era ceva neobișnuit, el era sociabil din fire și obișnuit să lege prietenii cu ușurință. Pentru Than însă, era probabil prima dată când lăsa pe cineva să intre cu adevărat în spațiul său personal și să aibă un impact atât de puternic asupra mai multor aspecte din viața lui.

Chiar și… sentimentele.

Ochii pătrunzători îl priveau pe cel care se oprise, gâfâind după ce terminase de alergat cei doi kilometri, în timp ce mâna subțire îi făcea semn să continue, în loc să-i răspundă prin cuvinte.

- Nu mai vrei să mai faci încă un kilometru?

- Nu, gata.

- Atunci așteaptă-mă aici. Mai alerg încă trei ture și apoi te duc să-ți iau lapte de soia.

Kirin îi făcu semnul „ok” fără să deschidă gura. Atât îi fusese de ajuns lui Than ca să zâmbească amuzat de atitudinea celui mic. El își reluă alergarea și, de fiecare dată când trecea prin fața celui care stătea legănându-și picioarele și aplecându-se să-l urmărească, Kirin îi făcea cu mâna și îi striga încurajări fără oprire. Ciudat era că Than nu simțea deloc enervarea pe care o avusese altădată când cineva îl cicălea. Din contră, chiar îi plăcea ce se întâmpla acum.

Than nu mai alergă mult, așa cum spusese, apoi porniră la pas până la capătul străzii, cam un kilometru distanță. Dimineața, la gura străzii, erau tarabe cu vânzători ambulanți, fiindcă în apropiere era o stație de schimb pentru autobuze, iar cartierul găzduia câteva sute de gospodării.

Tânărul boxer era convins că nu avusese niciodată o slăbiciune pentru mâncare, fiindcă meseria lui îl obliga să-și controleze alimentația și greutatea. Dar, în mod neașteptat, simplul fapt de a-l privi pe cineva mușcând dintr-o frigăruie de porc îi dădea senzația că pierdea controlul. Și mai ales atunci când vedea cum limba mică și subțire îi trecea repede peste buzele lucioase, înghițea în sec cu greu.

- Pe asta poți s-o mănânci, doar să nu mănânci bucata de grăsime de la capăt, bine?

Sunetul explicației sale și frigăruia de porc la grătar întinsă în fața lui l-au trezit pe Than din gânduri. A apucat frigăruia de porc la grătar pe care i-o oferise Kirin și a băgat-o în gură, omițând grăsimea de porc, așa cum spusese. Dar apoi a trebuit să înlemnească când o mână subțire s-a întins și a luat frigăruia pe care și-o strecurase în gură, ținând-o înainte de a mânca grăsimea rămasă și a o băga în propria gură fără niciun dezgust.

- Eee...

- Tu nu poți s-o mănânci, dar eu pot, spuse Kirin zâmbind larg, fără să-și dea seama cât de mult îi zguduise pieptul boxerului prin acel gest.

Și nu se opri aici... fiindcă, atunci când Than își reveni, Kirin îi întinse și niște „ouă de țestoasă” gogoși mici, prăjite, crocante la exterior și moi în interior, dintr-o altă pungă, aproape lipindu-i-le de gură. Than le mușcă repede, deși ar fi vrut să tragă de timp ca celălalt să mai zăbovească lângă el. Dar se părea că mâncarea din mâinile mici era mult mai interesantă decât compania lui.

- Din astea nu poți mânca prea multe, dar nu-i nimic... le mănânc eu în locul tău.

- Sună bine, mormăi vocea gravă, cu un zâmbet ușor ironic.

Dar cel care mai luă o gogoașă în gură zâmbi larg și, pe deasupra, mai cumpără și un ceai rece într-o pungă, declarând că aveau destul pentru micul dejun, deși Than credea că era suficientă mâncare pentru o zi întreagă. Totuși, nu spuse nimic, plăti la taraba cu băuturi și luă din mâinile lui Kirin tot ce avea, cu excepția pachetului de orez lipicios, din care acesta mușca încet.

- Mănânci dulce și sărat amestecat.

- Păi nu pot să aleg ce să mănânc mai întâi, așa că le mănânc pe toate deodată.

- Există și oameni ca tine, se pare.

- De ce? Kirin a înclinat capul, ca și cum nu ar înțelege.

- La urmă urmei, mâncarea ajunge în același loc. Chiar și călugării mănâncă în stil bufet din bolurile lor.

- Eu nu am mai întâlnit pe nimeni ca tine până acum. A spus el, sau mai corect spus, nu și-a permis niciodată să cunoască pe cineva atât de mult.

- Un ciudat.

Cel care fusese acuzat nu s-a supărat deloc, ba chiar a râs zgomotos, ca și cum primise o laudă.

- Fă ce vrei, atâta timp cât nu deranjezi pe nimeni. Viața e a noastră, am venit pe lume, așa că trăiește-o din plin.

Pentru a încă o dată, vorbele lui Kirin l-au făcut pe Than să se gândească la propria lui poveste, să se întrebe dacă a făcut vreodată ceva după cum simțea, așa cum o făcea cealaltă persoană. Dar înainte să-și găsească un răspuns, cineva i-a întins un pai de la ceaiul cu gheață direct la buze, să bea. Așa că Than a înclinat capul și a sorbit din băutura dulce, dar s-a strâmbat când a simțit cât de dulce era, lucru cu care nu era obișnuit.

- Prea dulce.

- Și asta e varianta cu puțin zahăr.

Kirin a luat paiul pe care Than îl scosese și a început să bea el însuși. Gestul lui a făcut ca ochii pătrunzători care îl priveau să rămână nemișcați o vreme. Până când cel care a băut din ceaiul cu gheață a făcut o observație cu o privire ușor supărată către el:

- Spui mereu lucruri exagerate. Ăsta e exact gustul potrivit.

Than îl privea cum îi mișcă buzele în timp ce vorbea, iar buzele moi ale lui mușcau din nou paiul ca și cum mulțumea pentru gust. Dar asta l-a făcut pe cel care-l privea să-și întoarcă privirea, pentru că gândurile din mintea lui erau pline de întrebarea: oare buzele lui Kirin sunt așa de moi pe cât credea?

Băiatul a început să meargă rapid spre sala de box, cu celălalt urmându-l aproape lipit. Apoi s-au despărțit ca să se pregătească, permițându-i lui Than să respire puțin mai ușor.

Însă nici măcar ora 8 nu trecuse bine când atât Than, cât și Kirin au fost chemați de Mawin în biroul său, pe lângă ceilalți.

Tânărul boxer și asistentul promoterului s-au privit nedumeriți, neștiind motivul pentru care au fost chemați. Dar văzând expresia serioasă a lui Mawin, subordonații au început să se simtă neliniștiți, deși au încercat să-și ascundă emoțiile sub fețele lor calme.

- Ce s-a întâmplat? A întrebat cel mai tânăr dintre ei, cu o voce nesigură.

-Clipul pe care l-ai încărcat pe contul de social media al companiei... a creat probleme, Idiotule. A spus Mawin cu o voce greu de citit, iar fața lui plină de griji i-a făcut pe Kirin, care stătea liniștit până atunci, să strângă degetele pe genunchi.

Than a privit cu îngrijorare fața preocupată a celui de lângă el, dar când a mutat privirea către fiul proprietarului clubului, a încruntat sprâncenele văzând cum acesta se chinuia să nu zâmbească. Nu s-a putut abține să întrebe:

- Nu e nimic grav, nu-i așa?

- Voi doi, uitați-vă cu ochii voștri. A spus Marvin, deschizându-și iPad-ul, pe care era un e-mail primit de la o cunoscută companie de băuturi energizante.

Cei doi au scanat rapid conținutul e-mailului, iar mâna subțire a lui Kirin a prins brațul puternic al celui de lângă el, scuturându-l ușor ca și cum nu-i venea să creadă că e adevărat.

- Această companie mare de băuturi energizante dorește să devină sponsor pentru toate competițiile lui Than. A spus Mawin citind din e-mail.

Kirin s-a uitat cu neîncredere la fața șefului său. Deși Than avea rezultate bune și constante, nu fusese niciodată până acum remarcat de o companie importantă care să-i ofere un astfel de sprijin.

- Și sunt gata să semneze contractul imediat ce noi vom fi pregătiți. A adăugat Mawin cu un zâmbet larg.

- Asta înseamnă?... A murmurat Kirin, încă surprins.

- Than este primul boxer din clubul nostru care a reușit să atragă un sponsor mare ca acesta. A spus Mawin mândru, zâmbind către sportivul său.

Than, care nu obișnuia să-și arate sentimentele, și-a păstrat fața serioasă, dar nimeni nu știa că în adâncul sufletului era atât de fericit încât nu-i ieșeau cuvintele. Și nu putea să nege că această oportunitate i se datora, fără îndoială, persoanei de lângă el.

- Meritul pentru acest succes i se cuvine, fără îndoială, lui Than, pentru perseverența la antrenamente, dar și promovării boxerilor din sala noastră realizată de noul asistent al promotorului.

După ce s-a asigurat că fusese chemat nu pentru a primi mustrări, Kirin zâmbi larg și i-a prins cu bucurie brațul vânjos lui Than, scuturându-l cu entuziasm. Un râs cristalin răsună odată cu zâmbetul lui Mavin, făcându-l chiar și pe cel care obișnuia să afișeze mereu o expresie impasibilă să cedeze și să-i răspundă cu un surâs, asemenea unui copil care a tras la sorți și, spre norocul lui, a câștigat marele premiu.

- În plus, mai multe instituții media au contactat pentru a-l intervieva pe Than. Îți voi trimite lista pe e-mail, iar tu te vei ocupa de organizare, îi spuse Mavin, punând imediat în practică ce spusese. Nu trecu mult și iPad-ul lui Kirin emise un sunet de notificare, semnalând mesajul primit.

- Lista de publicații pe care ți-am trimis-o este deja aprobată de mine. Dar ar fi bine să o verifici și tu încă o dată, apoi să stabilești programările astfel încât să se potrivească cu timpul liber al lui Than.

- Desigur. Mă voi ocupa ca totul să fie făcut impecabil, răspunse Kirin cu un zâmbet larg, pe care îl împărtăși și celui de lângă el. Chiar dacă prima afacere nu fusese încă încheiată cu succes, ceea ce se întâmplase până acum era tot un rezultat al muncii sale.

- Nu te îngrijora în privința interviurilor, voi cere toate detaliile înainte, iar tu vei avea cuvântul final.

Than mormăi un scurt „în regulă”, dar în sufletul lui simțea o căldură plăcută, știind că cel mic îi luase în considerare sentimentele înainte de aspectele profesionale. Și Mavin nu putu să nu observe schimbarea evidentă dintre cei doi. Promotorul Mawin își juca rolul de bun ascultător, lăsându-i să discute despre muncă fără a-i întrerupe. Nu și-ar fi imaginat vreodată să vadă o asemenea atmosferă într-o sală de box plină de tineri preocupați doar de antrenamente și de victoriile pe care trebuiau să le obțină.

- În privința interviurilor, rămâne cum am stabilit. Spuse Mavin, lăsându-se pe spătarul scaunului într-o postură relaxată.

- Dar, Kirin... mai am o sarcină pe care vreau să o facem.

De data aceasta, Mavin așeză un dosar pe birou, în fața lui Kirin. Prima pagină, care servea drept copertă, îl făcu pe asistent să-l privească cu alți ochi, pentru că era vorba despre gala „Phet Saksit” o competiție ce urma să aibă loc peste doar două săptămâni.

- Vreau să încerci să fii promotorul acestui eveniment în locul meu.

- Dar numele promotorului este deja trecut al tău.

- De aceea am spus să încerci. În privința contractelor cu boxerii, m-am ocupat eu deja. Restul presupune doar să te asiguri că totul merge bine în apropierea zilei meciului și, în ziua competiției, să pregătești boxerii, să te asiguri că ringul este în condiții optime și că totul decurge fără probleme. Inclusiv să te ocupi de promovare, pentru că încă nu s-au vândut toate biletele.

- Să mă ocup eu de toate? Chiar dacă întrebarea suna ezitant, Kirin luă deja dosarul și răsfoi rapid conținutul.

- Crezi că poți?

- Îl voi ajuta și eu , interveni Than înainte ca Kirin să apuce să răspundă. Asta îl făcu pe cel ce urma să preia misiunea să zâmbească larg și să accepte fără împotrivire. Și, de fapt, Kirin își dorea o provocare la un nivel mai înalt, voia să afle dacă este cu adevărat potrivit pentru un asemenea rol.

- Atunci rămâne stabilit. Mavin încheie discuția, apoi îl rugă pe Kirin să ducă formularele de evaluare a antrenamentelor către Krow, pentru ca acesta să completeze raportul săptămânal. Astfel, în birou rămăseseră doar Mavin și Than.

- Ai ceva să îmi spui? întrebă Than, realizând că faptul că nu fusese lăsat să plece însemna că Mavin avea ceva de discutat în continuare.

- Cum merg antrenamentele după planul lui Kirin?

- Bine. Răspunse Than scurt, conform firii sale, apoi făcu o pauză înainte de a continua:

- Mult mai bine decât mă așteptam.

Mavin zâmbi în colțul gurii, întrebându-se dacă răspunsul se referea doar la antrenamente sau și la altceva.

- Și... ai de gând să accepți participarea la competiție?

- Mai am nevoie de puțin timp ca să fiu sigur. După aceea... îi voi da răspunsul personal.

Mavin îl privi evaluativ, apoi încuviință mulțumit.

- Kirin nu are nimic rău în el. Mai degrabă își urmează prea mult inima.

- Sună a copil răsfățat. Spuse Than cu un zâmbet ușor.

- Și tu ce crezi? E chiar așa?

- Nu. Eu cred că... e un adult pe care îți vine să-l răsfeți.