Capitolul 10

 Cu mai multă experiență și fiind proprietarul unei tabere de box care a antrenat mulți boxeri profesioniști, Petch, care recent aproape a renunțat pentru a-i lăsa fiului său să preia conducerea taberei, a trebuit să-și perfecționeze din nou cunoștințele. Cu toate acestea, experiența sa îndelungată a însemnat că Petch nu a avut nevoie de mult timp pentru a se adapta la rolul de antrenor al lui Than.

Kirin a ridicat telefonul mobil pentru a înregistra un videoclip cu antrenamentul lui Than, după ce vorbise cu Mawin în urmă cu o zi despre deschiderea unor conturi de social media pentru sală, în scopul promovării luptătorilor și a diferitelor activități. Ideea a fost aprobată imediat, așa că atribuțiile lui Kirin s-au extins, pe lângă faptul că îl însoțea peste tot pe Than, acum se ocupa și de promovare online.

- Dă-mi un prosop. Și apă.

Vocea gravă care s-a auzit l-a făcut pe Kirin să ridice privirea din telefonul mobil către cel care se aplecase peste marginea ringului. Privind în spatele trupului înalt, observă că Phet se retrăsese deja pentru o pauză. Așa că îi întinse întâi sticla de apă, urmată apoi de un prosop. Se întoarse imediat la editarea clipului pe care avea de gând să-l posteze pe rețelele sociale. Însă, deși Kirin ținea prosopul întins de ceva vreme, Than nu părea să aibă de gând să-l ia. Ochii mari ai tânărului se îngustară ușor, surprinși, până când văzu cum celălalt se apropia, așezându-se cu picioarele atârnând în afara ringului, apropiindu-și chipul.

- Am mâinile ocupate. Te rog șterge-mă de transpirație.

- Atunci lasă sticla de apă jos.

- Transpirația mi-a intrat deja în ochi.

Kirin făcu o grimasă de iritație, dar până la urmă puse telefonul jos, lângă trupul înalt, și desfăcu ușor prosopul, tamponându-i ușor transpirația de pe față.

- Încă nu ți-ai cumpărat adidași noi? Întrebă Than, observând încălțămintea sport pe care Kirin o purtase data trecută când alergase până i se răniseră picioarele, și de atunci nu-l mai văzuse alergând cu el.

- Aveam de gând să-i comand online.

- Lucruri de genul ăsta e mai bine să le încerci în magazin, ca să vezi dacă se potrivesc formei piciorului. Fiecare marcă are mărimile ei.

- Lasă, văd eu în weekend.

Kirin răspunse vag, pentru că nu venise cu mașina și deplasarea era ceva mai complicată, chiar dacă sala de box se afla în capitală. Than nu insistă, dar ochii i se opriră pe telefonul tânărului, cu care acesta filmase tot felul de cadre ceva mai devreme.

- De ce faci atâtea poze și filmări cu mine?

- De unde știi că sunt multe?

- Păi te văd filmând în fiecare zi, aproape la fiecare antrenament. Și mai tragi cadre și cu ceilalți. La cât ai filmat până acum, probabil că memoria telefonului e plină. Erau deja aproape trei săptămâni de când Kirin lucra aici, iar activitățile lui păreau să se schimbe zilnic. Totuși, Than considera că acesta se descurca remarcabil în tot ce făcea.

- Le filmez ca să le postez pe rețelele sociale ale sălii. Kirin se trase puțin înapoi după ce termină de șters transpirația de pe fața lui Than.

- Și cu ce scop?

- Aceasta este o modalitate de a promova tabăra noastră și boxerii noștri și, de asemenea, oferă persoanelor interesate mai multe modalități de a ne urmări.

- Păi cunoscătorii adevărați de box nu stau să se uite la așa ceva... comentă Than, referindu-se la fanii în vârstă, în special bărbați maturi care, probabil, nici nu prea folosesc telefoanele mobile.

- Cine ți-a zis asta? Ăștia sunt adevărații regii ai rețelelor sociale! Ia-l pe tata, de exemplu... de câte ori are timp liber, își verifică imediat telefonul să vadă ce mai e nou. Ba chiar mai și distribuie toate știrile posibile în toate grupurile de Line pe care le are. Gândindu-se la tatăl său, Kirin izbucni în râs.

- Dar în afară de veteranii pasionați de box, vreau să atragem și persoane din afara acestui domeniu.

- Persoane din afara domeniului?

- Ei bine, genul de oameni ca mine, mă refer la tinerii de azi sau la oamenii care nu s-au interesat niciodată de box.

- Crezi că va funcționa?

- Uită-te la asta. A spus Kirin, ridicând telefonul de lângă el și a deschis aplicația de Facebook. Cea mai recentă postare era un scurt videoclip de la antrenamentul lui Than, încărcat ieri. Apoi s-a mutat lângă bărbatul înalt, sprijinindu-și șoldurile de marginea ringului, într-o postură relaxată.

- Vezi câte like-uri și distribuiri are?

Than se aplecă să privească ecranul telefonului aflat în mâinile mici ale lui Kirin. Văzu că numărul aprecierilor trecuse deja de zeci de mii, iar distribuirea ajunsese la câteva mii, ceea ce era de-a dreptul surprinzător. Totuși, lucrul care i se părea și mai captivant era mirosul plăcut care emana din trupul delicat ce se afla foarte aproape de el. Ochii lui Than se mutară de la ecranul telefonului la chipul luminos aflat la doar câțiva centimetri de vârful nasului său. Pentru o clipă, o curiozitate îi încolți în piept, se întrebă dacă obrajii rotunzi ai lui Kirin erau chiar la fel de moi precum păreau. Dar alungă gândul imediat, întorcându-se la postările de pe ecran, deși o furnicătură în piept îl făcu să nu se poată concentra prea mult.

- Ai văzut comentariile? Jumătate dintre ele spun același lucru. Luptătorul e foarte chipeș. Cred că o să devii celebru!

- Celebru doar pentru că sunt chipeș? Ce e de mândrit cu asta?

Kirin își ridică privirea de la ecran și îl privi pe cel care tocmai vorbise, tonul acestuia trădând un dezacord clar.

- Măcar atrage atenția celor care n-ar fi avut vreodată de gând să urmărească boxul.

- Dar aceste trenduri nu sunt durabile.

- Cuvântul trend spune deja clar că e ceva de moment. Ceea ce contează pentru noi e ce putem obține din acel trend.

- Ce vrei să spui?

- Boxul thailandez e o formă de artă, nu? Așa că, dacă vrem ca mai mulți oameni să se intereseze de el, trebuie să punem în valoare partea artistică, să atragă privirea. După ce apare valul de interes, vor veni automat și cei care chiar iubesc cu adevărat sportul. Kirin vorbi în timp ce își coborî din nou privirea, navigând pe ecranul telefonului pentru câteva momente, apoi i-l întinse lui Than.

- Cealaltă jumătate a comentariilor e despre talentul tău. Mulți te urmăresc de ani buni, sunt fani vechi.

Pe lângă criticile jurnaliștilor și experților în box, conform interviului, era pentru prima dată când Than citea comentarii care îi transmiteau o energie pozitivă. Multe dintre ele îi cereau canale de contact pentru a nu rata nicio apariție sau performanță viitoare.

Privirea lui Than se desprinse de pe ecranul mic și se întoarse către chipul care se afla tot atât de aproape de el. Proprietarul acelui chip era încă preocupat să-i prezinte și să-i explice toate detaliile muncii sale. Dăruirea cu care Kirin învăța și se implica în ceea ce făcea îl impresionă pe Than fără ca acesta să-și dea seama. Prejudecățile pe care le avusese inițial începuseră să fie înlocuite de o apreciere sinceră, chiar dacă încerca să-și spună că era vorba doar de aprecierea unui coleg de muncă.

- Ai cont de Instagram? Să pot distribui acolo și să te etichetez, fanii tăi ar vrea să te urmărească.

- Am creat unul acum mult timp, dar nu prea intru pe el.

- Pot să-l văd? Așa, când postăm pe Instagramul sălii, să te putem eticheta. Than se întinse să-și ia geanta aflată dincolo de Kirin. Mișcarea îl făcu pe Kirin să se încordeze brusc. Buzele i se strânseră, iar respirația păru să se oprească fără un motiv clar. Cu toate acestea, Than nu părea să-și dea seama de neliniștea pe care o provocase. Îi luă câteva momente să-și găsească telefonul în geantă, îl deblocă cu recunoașterea facială, apoi i-l întinse lui Kirin.

- Doar trei poze, și ultima postare e de acum doi ani. Comentariul părea o ironie subtilă, mai ales că în cont erau doar o poză cu mănușile de box și două poze cu peisaje nedefinite.

- Ți-am zis deja că nu prea îl folosesc.

- Atunci de ce nu faci o poză și o postezi acum? Voi încărca videoclipul de la antrenamentul tău de mai devreme, pot să te etichetez. Cu siguranță vei câștiga mulți urmăritori.

Kirin îi întinse telefonul înapoi. Than îl luă, deschise camera frontală, se aplecă ușor spre Kirin, și înainte ca acesta să-și dea seama ce se întâmplă, sunetul declanșatorului foto răsună. Ochii mari ai lui Kirin se întoarseră imediat spre Than, uimit.

- Voiam să faci o poză cu tine, nu cu mine. De ce m-ai băgat și pe mine?

Kirin încercă imediat să șteargă poza, convins că figura lui surprinsă pe neașteptate nu putea arăta decât ciudat. Dar era prea târziu. Deși părea un novice în Instagram, Than încărcase deja poza pe profilul său. Kirin îl privi întunecat, în timp ce Than ridica o sprânceană cu o expresie satisfăcută, ba chiar îi arătă ecranul, mândru.

- Șterge poza chiar acum! M-ai fotografiat fără permisiunea mea, te pot da în judecată pentru asta.

- Și ce facem cu zecile de clipuri pe care le-ai filmat cu mine? Ar trebui să te dau în judecată până rămâi falit?

- Asta e muncă. Promovarea luptătorilor din sală.

- Și asta e muncă.

- Care parte exact?

- A face o fotografie cu un promotor asistent este considerat muncă.

- Îți place mereu să te cerți pe diverse lucruri.

- Cred că am moștenit obiceiul de la tine.

Kirin îi aruncă o grimasă jucăușă, dar zâmbi imediat când văzu că Than schiță un mic surâs.

- Așa deci... nu o ștergi? (Kirin)

- Nu, poza nu a ieșit urâtă.(Tharn)

- Dar nici drăguță nu e.(Kirin)

- Cine spune asta?(Tharn)

- Eu, bineînțeles.(Kirin)

- Ei bine, eu nu cred.(Tharn)

- Vezi? Și tu crezi că nu e drăguță.(Kirin,aici încearcă să-l păcălească, să șteargă poza😅)

- Nu, pentru mine înseamnă... nu văd ce anume n-ar fi drăguț.

Kirin îl privi pe Than, care părea perfect calm, de parcă enunțase un fapt banal. Și totuși, cuvintele spuse îi făcură inima să bată mai repede, greu de controlat. Acea replică lungă, oare nu era, de fapt... un compliment?

Totuși, nu avu timp să se lase dus de val, pentru că Mai Ek strigă din celălalt colț cerându-i să-i filmeze și lui câteva secvențe. Ca om responsabil cu diverse sarcini în sală, inclusiv cu promovarea luptătorilor, Kirin fu nevoit să se ridice și să se ocupe de ceilalți, ca să nu pară că îl favorizează pe Than.

Deși, în adâncul sufletului... ar fi vrut să mai rămână lângă el puțin.

   💚💚💚

Sunetul strident al telefonului mobil, răsunând într-o dimineață târzie de duminică, îl făcu pe cel care dormise puțin în ultimele zile să întindă cu lene mâna, încercând să găsească sursa zgomotului. După ce reuși s-o apuce, îi mai trebui totuși puțin timp ca să deschidă ochii și să vadă cine suna. Însă, în clipa în care numele apărut pe ecran i se arătă, ochii mari, încă încețoșați de somn, se deschiseră larg într-o clipă.

🔸️Than.

Kirin șopti numele afișat pe ecran cu o voce răgușită, specifică trezirii din somn. Își trecu mâna peste față pentru a se aduna, apoi atinse ecranul ca să răspundă apelului, lăsându-l pe celălalt să vorbească primul.

📱(Nu te-ai trezit încă, nu-i așa?) vocea gravă ghici cu o urmă de amuzament, urmată parcă de un chicotit discret.

📱-E duminică azi, unde să mă grăbesc să mă trezesc?

📱(E aproape ora prânzului. Nu vrei să te trezești și să mănânci ceva?)

📱-O să mănânc mai târziu, pe seară. Răspunse Kirin, întorcându-se pe o parte în timp ce ținea telefonul lipit de ureche.

📱(Și nu ziceai că azi mergi să-ți cumperi adidași?)

📱-N-am mașină și mi-e prea lene să ies să chem un taxi.

📱(Tot amânând așa, chiar crezi că o să reușești să mă convingi ca să particip la competiție?)

📱-Hai, mai las-o moale și tu, nu mai fi așa încăpățânat.

📱(Eu merg la mall.) continuă Than fără să bage în seamă tonul rugător al lui Kirin.

📱(Dacă vrei să ieșim să cumpărăm ceva, în jumătate de oră ne vedem în fața camerei.)

-Tu! Exclamă Kirin, vizibil încântat

📱(Ce e? Sau nu mai vrei să mergi?)

📱-Merg! Merg! Ne vedem în jumătate de oră!

Kirin sări imediat din pat, încântat că avea șofer personal pentru ieșirea în oraș. Se pregăti rapid, apoi ieși în fața camerei, într-o dispoziție excelentă. Avea pe el un tricou alb, potrivit ca mărime, și o pereche de blugi deschiși la culoare, lejeră. Când Than deschise ușa, era îmbrăcat aproape identic, ba chiar în aceleași culori!

-Ieșeai la cumpărături? Întrebă Kirin, mergând alături de el și ignorând coincidența amuzantă a ținutelor, ca și cum ar fi fost un cuplu care se îmbrăcase la fel pentru o întâlnire.

- Da…

- Dar putem să ne oprim mai întâi să mâncăm ceva? Mi-e un pic foame. Kirin își ridică mâinile și lipi degetul mare de cel arătător pentru a sublinia cât de „puțin” îi era foame. Than însă îi desfăcu delicat degetele până la maximul permis de mâinile subțiri.

- Acel „puțin” al tău arată mai degrabă a „foarte”. Data trecută mi-ai terminat tot orezul glutinat.

Than făcea aluzie la o masă anterioară, când Kirin îi spusese să mănânce doar proteine, că el se sacrifica și se ocupa de carbohidrați și zahăr.

- Așa-i cu adolescenții aflați în creștere.

- Din câte știu, ai douăzeci și doi de ani. Nu mai ai unde să crești.

- Ce, vrei să spui că sunt mic și ușor de transportat, așa-i?

Than îl privi pe cel care își făcea auto-complimente cu o naturalețe incredibilă și, într-un final, nu-și putu reține un zâmbet când îl văzu pe Kirin afișând o expresie mândră, mulțumit de „versiunea mini” a propriei persoane.

- Atunci mănâncă în funcție de dimensiunea ta.

- Vorbești de parcă ai de gând să mă întreții.

- Aș putea, dacă n-ai mânca tot ce ai în față de parcă m-ai lăsa falit.

 Persoana care urma să fie răsfățată s-a uitat îndelung la persoana care vorbea, ca și cum ar fi vrut să găsească o expresie glumeață.

Kirin îl privi pe Than cu seriozitate pentru câteva clipe, încercând să-i citească intenția. Dar Than doar se îndreptă nepăsător spre o mașină japoneză cu patru locuri. Kirin râse în sinea lui, convins că „întreținerea” se rezuma doar la o masă, nu la întreaga lui viață. Lămurit în gând, urcă în mașină și se așeză pe locul din dreapta.

-Pune-ți centura. Spuse Than nu doar că i-o reaminti, dar se și aplecă spre el ca să-i închidă centura personal. Kirin se înțepeni imediat. Mirosul de aftershave proaspăt al lui Than îl făcu să-și simtă inima bătând mai repede, iar când mâna puternică, cu venele vizibile, se apropie de talia lui pentru a-i fixa centura în cataramă, înghiți cu dificultate.

Cât timp trecuse oare de când nu mai simțise fluturi în stomac pentru cineva...?

- Hai să mâncăm direct în mall, ca să nu pierdem timp cu ocoluri. Vocea gravă îl aduse brusc înapoi la realitate, iar Kirin dădu din cap energic și își întoarse privirea spre fereastră, în timp ce mașina porni din loc.

Nu dură mult până ajunseră la cel mai apropiat centru comercial. Than îl lăsă pe Kirin să aleagă locul unde vor mânca, iar cel mic nu-l dezamăgi. Alesese un restaurant celebru de tip grill buffet, unde deja erau câteva persoane la coadă vreo trei-patru grupuri. Than îl lăsă să se ocupe de rezervare, el rămânând la o distanță mică.

Dar în acel timp, mulți oameni se uitau la el, întorcându-se să șoptească și apoi privind înapoi la el. Persoana care de obicei era în centrul atenției doar atunci când lupta, și era un moment în care nu avea inima să se concentreze asupra oamenilor din jurul său, în afară de adversarii săi din ring, a început să se simtă nervos, chiar dacă era sigur că își închisese fermoarul pantalonilor cum trebuie. Fusese ocupat să se examineze în fața oglinzii mult timp, ceea ce îl făcuse să părăsească camera mai târziu decât Kirin.

- De ce nu mergem să mâncăm la alt restaurant? A întrebat tânărul când Kirin s-a întors după ce și-a dat numele personalului pentru a face o rezervare.

- Ce s-a întâmplat? Întrebă Kirin, observând expresia schimbată a lui Than.

- Nu te simți bine?( Kirin)

- Am ceva pe față? Sau m-am îmbrăcat ciudat?

-De ce...apucă Kirin să întrebe, dar nu apucă să termine fraza, căci simți deodată mai multe perechi de ochi ațintite asupra lor.

Totuși, oamenii aceia nu se uitau la el, ci la bărbatul înalt de lângă el.

Chiar în acel moment, una dintre acele persoane se apropie de ei, vizibil stânjenită, mai ales când văzu că Kirin se uită exact în direcția sa.

- Sunteți Pumnul stâng?

Atât Than, cât și Kirin o priveau pe femeia de vârstă mijlocie care pusese întrebarea, apoi priviră către locul de unde venise , acolo se afla un băiețel timid, de vârstă școlară. Kirin înțelese imediat că privirile nu erau deloc critice, așa cum crezuse Than, ci admirative.

- Da, el este. Răspunse Kirin în locul lui Than, apoi se întoarse spre copil.

- Vrei să faci o poză cu Than.

- Se poate? Întrebă mama, entuziasmată. Kirin îl privi pe Than, iar acesta dădu din cap în semn de aprobare.

Tânărul se aplecă la nivelul băiețelului care se apropia timid pentru a face o poză împreună. Deși Than nu zâmbea larg, doar o ușoară ridicare a colțului buzelor era suficientă pentru a stârni chicoteli entuziaste în jurul lor. Kirin se transformă din nou în fotograful personal al fanilor lui Than pentru o bună bucată de timp, până când le veni comanda.

- Mama băiețelului de mai devreme mi-a spus că fiul ei te place foarte mult. Atât de mult încât s-a înscris la cursuri de muay thai în weekend, spuse Kirin mândru după ce terminaseră de comandat mâncarea, simțindu-se la fel de emoționat ca atunci când aflase vestea.

- Din cauza clipului pe care l-ai postat?

- Da. Nici eu nu mă așteptam să devină atât de viral. În urmă cu puțin timp, pe lângă copilul care ceruse o poză cu Than, fuseseră și grupuri de adolescente, tineri și chiar familii. Asta însemna că postările lui Kirin reușiseră să atingă publicul variat pe care și-l dorea.

- Dar… ești de acord cu asta?

- De ce întrebi?

- Mă tem că n-o să-ți placă.

- Poate că e ceva nou pentru mine, într-adevăr... dar cred că... sunt ok cu asta.

- Nu e incomod, nu-i așa? Întrebarea, însoțită de o privire îngrijorată, l-a făcut pe Than să zâmbească slab drept răspuns.

-Sunt puțin încordat, dar nu e chiar rău.

-Mă bucur. Mă temeam că te simți inconfortabil cu genul ăsta de atenție. Kirin oftă cu ușurare, apoi sorbi din ceaiul verde cu o atitudine relaxată.

Privirea pătrunzătoare a lui Than, îndreptată spre cel din fața lui, se înmuie într-un mod care părea de necrezut, dacă ținea cont că în trecut se certaseră serios. Dar acum, Than îl vedea pe Kirin așa cum era cu adevărat, nu cum și-l imaginase anterior.

Iar acest lucru îl făcea… să se simtă bine.

Asistentul promotorului, care nu știa nimic despre muay thai la început, învățase, acceptase și înțelesese foarte multe într-un timp extrem de scurt. Than considera că nu era deloc ușor ca cineva să-și dovedească valoarea într-un domeniu atât de străin. Cu toate acestea, Kirin se comporta de parcă totul era ușor de gestionat. De multe ori Than învățase lucruri valoroase din vorbele lui Kirin, iar la fel de des… fusese impresionat.

- Tu ia partea cu carne, eu o iau pe cea cu grăsime, spuse Kirin, punând în farfuria lui Than o bucată de carne friptă, apoi adăugând o bucată mai grasă în farfuria lui și băgând-o în gură după doar câteva suflări.

- Sună generos, dar de fapt nu-ți place carnea uscată, nu?

- Ce deștept ești.

Than clătină din cap și îi zâmbi celui care-l complimentase, înainte să-i fure cleștele și să înceapă el să prăjească bucățile de carne. Kirin nu protestă deloc, ci se mulțumi să joace rolul celui care mănâncă, și o făcea atât de bine încât Than abia acum înțelese zicala aceea: uneori mâncarea nu e bună din cauza gustului, ci pentru că o mănânci cu cineva drag. Iar când acea persoană se bucură de mâncare atât de mult, îți trezește și ție pofta.

- După ce terminăm de mâncat, trebuie să mergem să-ți cumperi pantofi de alergat, spuse Than

 Kirin a răspuns în timp ce mai băga o bucată de carne în gură.

- Sincer, nu-mi place deloc să fac sport.

- Dar mănânci atât de mult… trebuie să faci puțină mișcare, altfel o să te îmbolnăvești.

- Înseamnă că tu nu te îmbolnăvești prea des, nu?

- Nu sunt chiar bolnav, dar am adesea probleme fizice care mă obligă să dorm și să beau supă de orez.

- Și totuși îți place meseria asta?

- Mhm. Than răspunse scurt și îi întinse lui Kirin o altă bucată de carne, de parcă voia să-i închidă gura cu mâncare. Kirin înțelese intenția și schimbă subiectul spre gustul mâncării din fața lor.

Au petrecut ceva timp în restaurant, cu Kirin dominând conversația, iar Than ascultând cu atenție. Așa ajunse Than să afle câteva lucruri despre trecutul lui Kirin: că familia lui are o plantație de nuci de cocos în provincia Nakhon Pathom și că a ajuns să lucreze la sala de box a lui Phet pentru că tatăl lui îi tăiase banii de buzunar. Dacă ar fi aflat asta mai demult, Than probabil l-ar fi privit cu dispreț, dar acum îl privea cu compasiune… chiar cu o ușoară amuzament, mai ales când Kirin povestea cum fusese „abandonat” de către tatăl său.

După aceea, au mers împreună în zona cu articole sportive a unui mall. Fiind duminică, toți angajații magazinului erau ocupați cu clienții, așa că Kirin a început să se uite de unul singur la pantofi, alegând în funcție de design. A pus mâna pe o pereche care-i plăcea lui, dar nu și însoțitorului său.

- Îi iei ca să alergi, nu ca să te plimbi, îl avertiză Than când îl văzu analizând o pereche viu colorată.

- Pantofii de alergare nu sunt frumoși...

- Hai să mergem să ne uităm la marca aceea. Au mai multe modele din care poți alege, sigur găsești ceva care să-ți placă. Tânărul a arătat spre zona cu pantofi sport a unei alte mărci pe care o mai folosise înainte și credea că i s-ar potrivi și lui Kirin.

- E scumpă. Doar ce a zărit logo-ul proeminent de pe etichetă, că Kirin aproape că voia să se întoarcă din drum.

- Încă nu mi-a intrat salariul. Nu-mi permit să cumpăr așa ceva.

- Hai să ne uităm mai întâi. Than i-a prins încheietura subțire, oprindu-l din încercarea de a pleca, și l-a tras după el spre raionul cu produsele respective.

Kirin a început să caute mai întâi pantofi la prețuri accesibile, dar Than l-a condus direct la zona cu modelele noi, care nu erau la reducere. Totuși, culorile și designul erau atât de atrăgătoare, încât l-au făcut pe Kirin să vrea să-i încerce. Iar Than a observat imediat acest lucru. Bărbatul s-a întors spre un angajat și i-a spus numărul potrivit, același cu al lui Kirin.

- De unde știi ce mărime port? L-a întrebat Kirin imediat ce angajatul s-a îndepărtat să aducă pantofii.

- Mi-am amintit de când te-am ajutat să-ți scoți pantofii, în ziua aceea.

Kirin l-a privit surprins. Nu se aștepta ca Than să fie atât de atent la detalii, mai ales că el însuși... nici măcar nu-și amintea ce mărime purtau părinții lui.

- Poți să te așezi și să mă aștepți acolo. Tânărul i-a indicat un scaun de probă, apoi s-a dus după angajatul care se întorsese cu pantofii. După aceea, s-a întors la băiatul care-l privea cu ochi mari.

- Despre ce ai vorbit cu vânzătorul?

- L-am rugat să aleagă pentru tine trei perechi de șosete simple. Ai nevoie. Apoi s-a lăsat jos, ghemuit pe călcâie, a desfăcut cutia și a scos pantofii în fața lui. Dar înainte ca Kirin să apuce să-și scoată încălțările, Than i-a prins glezna subțire și a făcut totul pentru el, lăsându-l pe Kirin blocat, fără să știe ce să facă.

- Uh... Tu…

- Nu te mișca. Nu pot să-i încalț bine așa.

- Mai bine-i pun eu…

- Doar stai nemișcat.

Than i-a pus pantofii noi, a apăsat ușor pe zona degetelor și, văzând că nu-l strâng ca perechea veche, s-a liniștit. Apoi l-a îndemnat pe Kirin să se ridice și să încerce să meargă cu ei, dar Kirin a rămas nemișcat.

-Sunt prea strâmți? Sau vrei cu un număr mai mare?

Kirin a dat din cap că nu, și s-a aplecat spre Than, șoptindu-i cu voce joasă la ureche, în timp ce acesta stătea ghemuit:

- N-am destui bani la mine. Și nici în cont. Ca să fiu sincer... sunt foarte sărac.

Privirea lui rugătoare nu părea să-l impresioneze prea tare pe Than, care, din contră, părea amuzat și înduioșat într-un fel greu de descris. Și-a dus dosul palmei la buze, încercând să-și ascundă zâmbetul, în timp ce-l privea pe celălalt cum își scotea pantofii și-i punea la loc în cutie, cu o expresie resemnată de copil care tocmai fusese refuzat de părinți când ceruse o jucărie. Și înainte ca Kirin să apuce să înapoieze cutia vânzătorului, Than a fost cel care a luat-o și a ținut-o el.

- Deci... îți vin, da?

Kirin a dat din cap afirmativ, deși nu înțelegea de ce Than mai întreba, în condițiile în care el nu putea să-i cumpere. Însă curând a primit și răspunsul, când l-a văzut pe Than mergând cu cutia la casă și întinzându-și cardul de credit. S-a întors apoi cu o pungă mare, care conținea nu doar pantofii, ci și cele trei perechi de șosete cerute.

- Când îmi intră salariul, o să ți-i plătesc.

- Nu trebuie. Consideră că ți i-am făcut cadou.

- Cu ce ocazie?

- Poate că... e momentul să încetăm cu cearta, în sfârșit.