Capitolul 8

 Bucla 8

M- am trezit pentru că simțeam că mă înec. Ceva stătea pe pieptul meu, făcându- mă să mă sufoc. Am deschis ochii în panică, și am pus mâna pe piept, dar ceea ce mi- a atins mâna s- a dovedit a fi ceva moale, care a continuat să scoată un plâns puternic, de parcă ar fi încercat să mă trezească.

La naiba , pisică! Am fost îngrozit de- a dreptul. Zebra, o pisică persană albă ca laptele, mă privea mulțumită când a văzut că m- am trezit. A mai miorlăit o dată și mi- a călcat pieptul de câteva ori, ca și cum ar fi vrut să se asigure că sunt treaz, înainte să sară din pat și să dispară. M- am ridicat încet, mi- am trecut mâinile prin părul ciufulit și am privit în jurul camerei în care dormeam. Era dormitorul din apartamentul pe care îl închiriasem temporar în perioada în care făceam pregătirea ca medic de urgență. Camera era ca orice altă cameră de burlac – dezordonată, cu grămezi de haine aruncate într- un colț, semn că organizarea nu era punctul meu forte.

Priveam absent pătura cu model Rilakkuma, cu senzația că uitasem ceva important.

„...Tol!!” am strigat deodată, speriind- o atât de tare pe Zebra încât s- a întors brusc spre mine. Mi- am trecut repede mâna pe lângă tăblia patului, căutând telefonul, și l- am ridicat pentru a verifica data și ora.

Era deja ora opt și treizeci și două de minute, în dimineața zilei de 17 martie.

- Chiar m- am întors în timp. Priveam data de pe telefon cu neîncredere. Teoria mea se dovedise a fi corectă: oriunde adormeam, mă trezeam în același loc, dar în momentul exact în care fusesem ultima dată treaz acolo.

Totuși, ceva era diferit. De data aceasta, m- am trezit fără să- mi amintesc imediat de situația lui Tol, spre deosebire de alte dăți, când totul îmi revenea în minte instantaneu.

Am uitat. Probabil eram atât de epuizat încât m- a luat amețeala pentru câteva clipe.

Măcar încă îmi dădeam seama că mă aflam într- o situație ciudată. M- am ridicat din pat, m- am dus direct la castronul pisicii și am luat un sac de mâncare, turnându- i în bol. Nu plănuisem să devin sclavul unei pisici, dar, după ce îl ascunsesem pe Zebra în apartament atâta timp, devenise fără îndoială stăpânul casei.

Zebra îmi amintea de Mind, fosta mea iubită. Era frumoasă, drăguță, dar și imprevizibilă. Mereu îmi dădea ordine, ca și cum eram sclavul ei. Din dragoste, încercam să trec cu vederea toate lucrurile rele pe care le făcea, însă, în cele din urmă, nu am reușit să ne menținem relația. După cinci ani împreună, ne- am despărțit când m- am mutat pentru a începe primul an din programul meu de specializare.

Am luat prosopul și am intrat în baie. Trebuia să fac tura de după- amiază și să petrec toată noaptea pregătind prezentarea pe slide- uri, care oricum nu trebuia să fie gata, pentru că aveam să mă prefac bolnav. De dimineața până seara aveam suficient timp să- l caut pe Tol. Dacă aveam noroc, poate că Tol ar ieși la aceeași oră în fiecare zi de la facultate. Dar dacă nu- l întâlneam acolo, ar fi trebuit să depun un efort suplimentar pentru a- l găsi.

Unul: să nu vorbesc despre accidente, pentru că nu m- ar crede.

Doi, să nu pomenesc despre iubita lui, pentru că ar crede că sunt fostul iubit al acesteia.

Am repetat aceste două fraze în minte în timp ce intram în clădirea Facultății de Administrație a Afacerilor. Atmosfera de azi nu era cu nimic diferită de ziua de mâine pe care o trăisem deja. Eram îmbrăcat într- un tricou negru cu decolteu în V și blugi simpli, pentru a nu semăna prea mult cu oamenii care fac vânzări directe. Totuși, fetele încă mă priveau din când în când. Probabil se întrebau cine era fata pentru care o aștepta străinul înalt.

Era zece dimineața. Dacă mai trebuia să aștept încă două ore, ar fi fost o pierdere de timp. Așa că am decis să mă apropii de un grup de studenți care stăteau de vorbă nu departe. Erau doi bărbați și trei femei.

- Scuzați- mă. Am spus, întrerupând discuția lor captivantă.

- Cunoașteți pe cineva pe nume Tol Ekarin?

Ochii unei fete cu ochelari s- au mărit, în timp ce ceilalți mă priveau cu o expresie de îndoială.

- El este prietenul meu.

Am zâmbit încântat. Dacă erau prieteni, era destul de probabil să știe unde se află Tol acum.

- Ei bine, aș vrea să- l întâlnesc pe Tol. Știți cumva unde este acum?

- Tocmai l- am văzut mergând în direcția aceea. Un tânăr a arătat in spate. M- am uitat în direcția indicată.

- Avea în mănă, un buchet cu flori.

M- am încruntat. Flori?

- Ah... mulțumesc mult.

Apoi m- am îndepărtat. M- am îndreptat spre curtea deschisă de sub clădirea pe care o indicase tânărul. Am rămas acolo, întorcându- mă din stânga în dreapta, căutându- l pe Tol. Un bărbat care ținea un buchet ar trebui să fie ușor de observat, dar tot nu reușeam să- l găsesc.

- Uau! A exclamat mulțimea, făcându- mă să mă întorc brusc spre sursa zgomotului.

Am auzit uralele bărbaților venind dintr- un colț al clădirii. Am alergat și am dat peste un grup de oameni care își țineau telefoanele și făceau poze cu un cuplu de studenți – un bărbat și o femeie – care stăteau în mijlocul grupului. Fata, frumoasă și timidă, ținea un buchet uriaș de trandafiri, roșind ușor în timp ce bărbatul stătea și se uita la ea, zâmbind. Am privit scena din fața mea, complet șocat.

- I- a cerut să fie iubita lui! Au șoptit entuziasmați cei din spatele lor.

- Cine este femeia asta?

- P’Mai, de la Facultatea de Literatură.

Am rămas în picioare și am ascultat în tăcere, încercând să adun informații, în timp ce îl observam pe Tol, care rămăsese în picioare, zâmbind calm. Având în vedere că obișnuiam să flirtez cu fetele și am avut o iubită în trecut, simțeam că atmosfera dintre cei doi era ciudată. Poate că exagerez, dar privirea lui Tol asupra lui Mai nu părea a fi a unui bărbat îndrăgostit. Era... diferită.

- Mulțumesc. A spus Mai, iar fața ei radiantă s- a înroșit.

- Hm, este potrivit pentru o persoană frumoasă ca tine.

Copiii din ziua de azi pot spune asemenea chestii clișeice cu o față serioasă! M- am întors și am ieșit din zonă. Am apărut din nou într- un moment nepotrivit. Tol tocmai reușise să o întrebe pe o majoreta de la Facultatea de Literatură dacă vrea să- i fie iubită. Oare mai era vreun loc în mintea lui pentru un necunoscut ca mine?

M- am așezat pe bancă lângă un tânăr înalt, palid și chipeș care stătea acolo. El savura gustări și citea o carte. Ar fi trebuit să aștept aici și să las momentul dulce dintre Tol și iubita lui să se estompeze, apoi să încerc să vorbesc cu el din nou. Am stat și l- am privit pe Tol de la distanță un timp îndelung până când am auzit tusea puternică a bărbatului de lângă mine. M- am întors să mă uit la el, care își strângea gâtul, lăsând punga cu gustări să cadă pe jos. Părea să aibă dificultăți de respirație, iar fața îi era roșie.

- Tu! Ce se întâmplă? l- am întrebat pe student. El a arătat cu panică spre gâtul său.

Ochii mi s- au lărgit când am văzut gustările căzute pe jos. Era o fasole rotundă, acoperită cu un strat de aluat fin. Fără să stau pe gânduri, am apucat umerii studentului.

- Hei, poți să vorbești?

- ... d... da, s... s- a blocat în gât, mi- a răspuns cu o voce răgușită.

Am dat din cap.

- Uite, ascultă- mă. Calmează- te și tușește. Tușește cât de tare poți. Continuă!

Studentul a făcut ce i- am spus. A încercat să elimine obiectul care îi rămăsese blocat în gât. L- am lovit pe spate, încurajându- l să tușească mai puternic.

- Tușește mai mult. Tușește mai tare! Așa, bine! Eliberează- l!

Vocea mea puternică a tulburat liniștea din jur. L- am urmărit cu îngrijorare, observându- i cu atenție fiecare mișcare. Încă putea să vorbească, ceea ce însemna că obiectul străin nu îi blocase complet căile respiratorii. Tușind eficient, obiectul străin ar fi fost eliminat.

Atunci a început să tușească fără să scoată niciun sunet.

M- am ridicat brusc, simțind cum sângele unui medic de urgență îmi curge prin vene. Era un semn că traheea lui era blocată. Studentul își apuca gâtul, încercând disperat să respire, dar fără niciun rezultat. L- am ridicat rapid în picioare, m- am așezat în spatele lui și mi- am plasat pumnul stâng pe zona procesului xifoid. Am pus mâna dreaptă deasupra celei stângi și am aplicat o presiune rapidă și puternică, împingând spre mine.

Am făcut manevra de două ori. Fasolea aia nenorocită a sărit din gura studentului. A tras un aer adânc pe gură. Picioarele i- au slăbit atât de mult încât a căzut în genunchi. L- am ajutat repede să se așeze pe scaun. Respira repede, iar fața lui era plină de ușurare. Nu era nimic mai plăcut decât să poți respira din nou.

- Art! A strigat o voce familiară. M- am întors și l- am văzut pe Tol alergând spre mine.

- Ce s- a întâmplat?!

Art s- a încruntat, apucându- și burtica, ca și cum ar fi avut colici. A ridicat mâna, semn că avea nevoie de un moment pentru a respira. Tol s- a întors și m- a privit pe mine, care eram aproape. M- am uitat mult timp în ochii lui Tol, apoi mi- am dat seama că trebuia să spun ceva.

- Ei bine... o fasole s- a blocat în traheea lui, dar am reușit să o scot. Nu e nimic de care să- ți faci griji.

- Nenorocitule, aproape că ai murit, nu- i așa?” Tol s- a apropiat și i- a strâns umărul cu grijă. Apoi s- a întors către mine.

- Mulțumesc mult, frate.

A fost pentru prima dată când Tol mi- a vorbit frumos. Am zâmbit, simțind cum inima mi se umple de căldură.

- Hei, stai liniștit... sunt doctor.

Art s- a uitat la mine, surprins.

- Cum... Tuse! Tuse! – dintr- odată, apare un doctor... chiar lângă mine când mă înec.

Ce noroc pe mine! Art și- a unit mâinile într- un gest de recunoștință.

- Mulțumesc, frate.

- Ești sigur că ești bine? Te duc imediat la spital,” i- a spus Tol prietenului său.

- Sunt bine acum. A răspuns Art, inspirând adânc și expirând încet.

- Doar că mă dor un pic coastele. Doctorul ăsta e mai puternic decât pare.

Am realizat abia atunci că în jurul nostru se adunaseră mulți studenți care ne priveau. Printre ei era și Mai, ținând un buchet de flori. Toți mă priveau cu ochi plini de admirație. Mi- am îndreptat privirea spre Tol, care stătea chiar în fața mea. Șansa mea sosise. Trebuia să găsesc o modalitate de a- l cunoaște mai bine.

- Tu...

- Doctore, m- a întrerupt Tol brusc, dacă ai timp, vino să iei prânzul cu noi. E modul nostru de a- ți mulțumi pentru că i- ai salvat viața prietenului nostru.

Art a aprobat entuziast, dând din cap de mai multe ori.

- Dacă nu te deranjăm prea tare, te rog să vii. Prânzul este din partea mea.

A fost mai ușor decât mă așteptam! Aproape că mi- a venit să strig de bucurie.

- E... e în regulă. Nu trebuie să- mi cumpărați prânzul.

Art a arătat cu degetul în spatele lui.

- Cantina facultății noastre are o cafenea grozavă. Dacă nu vrei să luăm prânzul, lasă- mă măcar să- ți cumpăr o cafea.

Am zâmbit.

- Atunci... hai să bem o cafea. Simplu și relaxat.

Tol a dat din cap în semn de aprobare, apoi s- a îndreptat direct spre iubita lui, care ținea buchetul de flori.

- Lasă- mă să- i cumpăr mai întâi o cafea. După aceea, găsim ceva de mâncare.

Mai s- a uitat spre mine. Era atât de frumoasă încât, pentru o clipă, am uitat să mai respir.

- Nu pot să vin și eu cu voi?

��️Ei bine, frate. Ce ai de gând să faci acum? L- am privit zâmbind, curios să vă cum va ieși din această situație. Tol avea o expresie de ușoară ezitare, apoi a oftat și a spus:

- Sigur, putem merge împreună.

��️Bravo. Dacă ai o iubită , trebuie să o asculți. Așa e corect.

Cafeneaua în care m- au dus Tol și Art se afla în spatele clădirii Facultății de Administrare a Afacerilor, chiar lângă cantina unde începeau să apară câțiva studenți care stăteau răzleț și mâncau. Această cafenea era un loc mic și decorat drăguț. Am stat acolo, privind meniul de deasupra tejghelei, în timp ce Tol și Art păreau să- și fi comandat deja alegerile obișnuite. Art și- a comandat un frappe de cacao, iar Tol un mocha rece cu sirop suplimentar.

- Ce- ai vrea să bei? Tol s- a întors spre iubita lui, care ne urma îndeaproape. L- am privit, observând cum toată atenția lui era concentrată asupra ei, lăsându- mi puțin spațiu să- l cunosc mai bine.

În schimb, cel care părea cu adevărat interesat de mine era Art, băiatul a cărui viață tocmai o salvasem.

- Caramel macchiato- ul de aici e cel mai bun din treizeci de lumi. Vrei să- l încerci? Art a arătat spre meniu, întorcându- se spre mine cu un zâmbet larg.- Sau poate un matcha frappe? Un ceai Nestea? Sau lapte cu caramel?”

- Uh... Angajata cafenelei a început să râdă, amuzată de entuziasmul lui Art.

- Un espresso, cu un shot în plus. Fără zahăr.

Dr. Tin era un tip dur când venea vorba de cafea. După șase ani de studii în medicină, trei ani de muncă pentru a rambursa bursa și alți trei ani în programul de specializare, nicio cantitate de cofeină din lume nu- mi mai putea afecta corpul.

Art a făcut o grimasă când a auzit alegerea mea.

- Deci, doctore, de la... ce spital ești?

- Sunt medic de urgență. Am răspuns. Tol s- a întors spre mine, părând să înceapă să mă privească cu mai mult interes. Art și- a mărit ochii de uimire.

- Nu e doar un doctor, e un medic de urgență. Am avut un mare noroc,” i- a spus Art lui

Tol, plin de entuziasm, apoi s- a întors spre mine.

- Cum te cheamă?

Am zâmbit ușor, aruncând o privire spre Tol, care mă observa atent. Ține bine minte acest nume, puștiule.

- Tin. Mă numesc Tin.

Tol și Art au dat din cap aprobator, în timp ce Mai se plimba prin cafenea, căutând un loc unde să se așeze, complet dezinteresată de conversația noastră.

Eram mulțumit că ajunsesem până aici. Puteam spune că, într- un fel, Tol și cu mine ne cunoșteam deja. Acum trebuia doar să- i spun să fie atent și să nu conducă mâine seară.

- N’Tol... i- am rostit numele. Tol și- a ridicat o sprânceană, iar pe chipul lui se putea citi o confuzie totală. M- am întrebat dacă făcusem ceva greșit, până când Art a intervenit:

- Stai puțin... Îl cunoști deja pe Tol?!

La naiba. Nimeni nu- mi spusese încă numele lui Tol!

- Uh... Parcă aerul dintre mine și Tol devenea din ce în ce mai apăsător.

- Ei bine... Îl știu de la prietenele mele. Ele bârfesc despre oricine e chipeș sau faimos, iar Tol era unul dintre ei. De aceea îi știu numele.

- Așa e. E un idol online. Toată lumea îl cunoaște. Art nu părea deloc deranjat de scuza mea stupidă. Tol avea o expresie impasibilă, dar măcar nu mai părea la fel de suspicios ca atunci când îi spusesem accidental numele.

��️Of, Tin, unde ți- a dispărut prezența de spirit?

- Ce căutai pe aici? Art continua să fie cel care îmi punea întrebări. Mi- aș fi dorit ca și

Tol să fie la fel de interesat de mine.

- Am venit să caut pe cineva cunoscut. Nu știu cum să dau de el.

- Cine? Dacă îl cunoaștem, te ajutăm să- l găsești, spuse tânărul student din fața mea, privindu- mă cu ochi strălucitori, plin de entuziasm.

- Ehm... nu- i nimic. Cred că am așteptat în locul greșit. Cunoștința mea este la facultatea de...

Pe care să o aleg?

- Inginerie.

- Ah, aproape că nu cunosc pe nimeni la inginerie. Nu cred că te pot ajuta. Tânărulși- a schimbat expresia, părând dezamăgit.

Am aruncat o privire furișă spre Tol, care era concentrat pe gustările din vitrină.

- Dar e bine că am ajuns din greșeală aici, altfel nu aș fi avut ocazia să vă ajut și să vă cunosc pe voi doi.

- Da, da, și eu mă bucur că l- am cunoscut pe P’ Tin.

Apoi, Art m- a îmbrățișat de mijloc, luându- mă complet prin surprindere. De ce nu putea fi celălalt?!

- Dacă nu erai tu, frate, aș fi fost mort acum. Ești eroul meu! Te rog, acceptă- mă ca frate al tău.

M- am uitat spre Tol, cerându- i ajutor din priviri, și l- am văzut râzând.

- Da- te jos. Sau vrei să te lovească cu picioarele Dr. Tin? A spus Tol. Art a tresărit și s- a dat înapoi, oferindu- mi un zâmbet stânjenit.

- Îmi cer scuze în numele prietenului meu. E destul de ciudat.

- Nicio problemă.

Am zâmbit, ușor jenat.

- Doar fetele mă îmbrățișau până acum, așa că a fost o experiență oarecum nouă.

După ce ne- am luat toți băuturile, copiii și cu mine am ieșit din cafenea. Nu știam cum să încep sau să continui o conversație cu Tol. Nu era o persoană vorbăreață. Expresia lui era calmă, majoritatea timpului fără nicio expresie. Chiar și eu, care eram destul de bun la socializat, simțeam că acest om era greu de abordat. Dacă schimbam locul lui Tol cu al lui Art, probabil că acum ar fi crezut deja în mine și nu ar fi ieșit din casă mâine seară, fără îndoială.

- Vrei să mănânci niște tăiței Tom Yum în spatele universității noastre? A întrebat Tol pe Mai. Asta a făcut lucrurile și mai complicate. Tol era mereu lângă iubita lui. Cum aveam să mă apropii de el și să creez o legătură între noi?

- Copii, am zis, pregătindu- mă să plec, așa că trebuia să cer contactul lui Tol. Am scos telefonul din buzunar.

- Pot să te adaug pe Facebook? Poate, în viitor, ne- am putea invita unul pe altul la masă sau ceva de genul.

- Sigur, frate! Persoana care părea mai entuziasmată era Art, așa cum mă așteptam, în timp ce Tol își ridicase ochii de la iubita lui pentru a se uita la mine. Art a tastat rapid numele lui de Facebook pe telefonul meu și mi l- a dat apoi lui Tol.

Tol a luat telefonul și s- a blocat ca o statuie, de parcă ar fi văzut ceva ciudat. A ridicat privirea pentru a mă privi. În ochii lui era o licărire de neîncredere, ceea ce m- a făcut să mă întreb ce era în neregulă. Tol mi- a întors telefonul înapoi.

- Ai căutat deja pagina mea de Facebook. O folosesc pe aceea. A spus Tol cu un ton rece, făcându- mă să simt un fior pe spate. Am luat telefonul și am privit pe ecran, iar atunci am realizat că, dacă apăsam pe căsuța de căutare, apăreau paginile celor pe care le căutaserăm recent. Iar primul nume care apărea era chiar numele paginii lui

Tol.

Mai întâi am fost doctor.

Apoi am devenit vânzător direct, ghicitor și fostul iubit al Maiei. Și acum, am ajuns să fiu un hărțuitor. Nu aveam decât să îi privesc pe cei doi băieți cum își spuneau la revedere și se îndepărtau de mine, lăsându- mă cu un sentiment de neliniște. De ce era atât de greu să cunosc o persoană? Poate pentru că nu era o întâmplare. Nu era o cale naturală de a cunoaște pe cineva. Așa că fiecare acțiune părea anormală, ca și aceasta. M- am întors spre parcare, continuând să mă gândesc la Tol și la ce ar trebui să fac mai departe. Ce se întâmpla dacă depuneam atâta efort doar ca să descopăr că, în final, Tol nu era cheia pentru a ieși din acest cerc vicios? Ce s- ar fi întâmplat? Mă aflam în direcția greșită?

Nu renunța, Tin. Mai ai mai mult de o zi. Să încerci să faci ceva trebuie să fie mai bine decât să lași acest cerc vicios să meargă înainte fără să faci nimic. Mi- am amintit că tura de seară de azi a fost mult mai liniștită decât cea de mâine. Îmi aduc aminte că astăzi au fost aproximativ patru cazuri mari: două cazuri consecutive de boală coronariană, urmate de o victimă a unui accident grav și un caz de stop cardiac din cauza unei supradoze. Am reușit să salvez toate cazurile prin tratament de urgență, înainte de a le trimite la specialiști pentru îngrijiri suplimentare, într- un timp atât de scurt încât toată lumea m- a felicitat. Nimeni nu știa că motivul pentru care am fost atât de calm astăzi era că știam dinainte despre toate cazurile.

După ce am predat cazurile celor care începeau tura de noapte, m- am întors în camera mea de rezident. Din fericire, nu mai erau multe cazuri de predat echipei de noapte. Mai era doar o femeie cu dureri de stomac din cauza salatei de papaya mâncată la 11 noaptea și o bunică ce aștepta rezultatele de laborator pentru o infecție. M- am așezat la birou, deschizând diapozitivele pentru prezentarea de mâine. Mi- a luat doar cinci minute, datorită eficienței mele. De fapt, doar primele trei diapozitive erau despre ciupercile otrăvitoare. Restul erau doar copii dintr- o prezentare mai veche, pentru a părea mai lungă, deoarece plănuiam să mă prefac că leșin la al treilea diapozitiv.

Eram bun? Am aruncat o privire la ceasul de pe perete să văd ce oră era. Era miezul nopții. Dacă i- aș trimite acum un mesaj lui Tol, oare mi- ar răspunde?

Am deschis Facebook pe computer și am observat că eram încă conectat la pagina lui Sing. Din curiozitate, am început să răsfoiesc prin cronologia lui, înainte de a mă deconecta. Sing era o persoană cu care aveam o relație destul de tensionată. Fusesem dușmani din cauza unei femei, iar el obișnuia să se laude că nici o femeie nu l- a respins vreodată, doar ca apoi să fie umilit de acea tânără asistentă pe care ne luptam. Acum, nu mai concuram pentru inima femeilor, ci mai degrabă pentru a vedea cine e un eșec în acest domeniu.

Am deschis conversația cu Tol și am respirat adânc înainte de a- i trimite un mesaj de salut.

(Bună, Tol. Sunt Tin.)

După câteva secunde, lângă mesajul meu a apărut un mic cuvânt: „văzut”.

(Da, P’Tin?)

Era cu adevărat un idol al rețelelor sociale. Probabil își verifica constant conturile pentru a- și urmări popularitatea.

(Nu ai adormit încă?)

(Nu încă.)

Am oftat, simțind că stilul conversației era similar cu atunci când încercam să mă apropii de o fată, iar ea îmi răspundea atât de scurt, încât nu știam ce să mai zic.

(Ai timp mâine? Vrei să mergem să mâncăm împreună?)

Tol a întârziat mult cu răspunsul.

Știam că se simțea inconfortabil, dar nu găseam o altă abordare mai bună.

(Ar fi bine să- l întrebi pe Art. Nu cred că voi avea timp.)

Eram pe punctul de a sufla foc. De ce te joci așa, frate? Mi- am masat tâmplele, încercând să mă opresc din a scrie „o să mori mâine, nu știi?” Dar apoi mi- am amintit că Tol avea o prietenă doctoriță. O chema Fakfang. Ea studia medicină internă. Eram apropiați pentru că fuseserăm externi în același spital și trecuserăm prin multe tristeți și bucurii împreună. După ce ne- am despărțit pentru a lucra și a răsplăti bursa, amcontinuat să ținem legătura. Era fană a unui star coreean. Nu era o surpriză că îl urma pe un bărbat care semăna cu actorii coreeni. Îmi pare rău, Fakfang, dar trebuia să te folosesc ca scuză.

(Dar cineva vrea să te vadă atât de mult. Ea e una dintre prietenele mele. E fană de- a ta și când i- am spus că te- am întâlnit, a fost super entuziasmată. Mi- a cerut să te invit să mâncăm împreună.) Ca să nu pară prea disperat, am adăugat și ultima propoziție:

(Dar dacă ești ocupat, nu- i nimic. O să- i spun. Scuze că te deranjez așa târziu.)

Tol a rămas tăcut mult timp. M- am uitat fix la ecran, nerăbdător. Nu era o decizie grea deloc, băiete. Vino să- ți întâlnești fanii ca un actor. Și mănânci și gratis. Ce ofertă mai bună există?

(Sunt liber de la prânz până la 2 după- amiaza.)

Am lovit masa de bucurie.

(Bine, te iau de la prânz.)

(Bine.)

Am zâmbit, mulțumit. Următorul pas era să mă ocup de Fakfang. Trebuia să o iau cu mine pentru a face totul să pară mai credibil. Am căutat numele ei și am sunat fără ezitare. Ea obișnuia să mă sune la 2 dimineața, plângându- mi despre certurile cu iubitul ei. De ce n- aș face și eu asta?

(Ce s- a întâmplat?)

Vocea lui Fakfang trăda clar că abia se trezise.

(Am o treabă urgentă și am nevoie de ajutorul tău. Ești liberă mâine la prânz?)

(Huh?) Tonul lui Fakfang era complet confuz.

(Am OPD până la unsprezece. Apoi merg să iau prânzul cu iubitul meu.)

(Tu...,” mi- am adâncit vocea, „știi cine e Tol Ekarin?)

(... Cine e Tol?)

(Tol este prietenul tău pe Facebook. Mâine o să iau prânzul cu el. Vrei să vii cu mine?)

(Cine e Tol?) A întrebat din nou Fakfang.

(Deschide- ți Facebook- ul și caută Ekarin în engleză. Este student la administrarea afacerilor în anul patru. Am văzut că sunteți prieteni pe Facebook.)

(Oh! Îmi amintesc de băiatul acela drăguț. Mi s- a părut simpatic, așa că l- am adăugat pe Facebook. Dar nu ne cunoaștem.) Vocea lui Fakfang suna sceptic.

(De ce mă inviți pe mine doar pentru că îl inviți și pe el la prânz? Trebuie să- mi dai un motiv bun, pentru că nu pot să merg cu tine dacă sunt cu iubitul meu.)

(Ei bine... ei bine...,) cum să- i explic?

(M- am gândit că poate vrei să- l vezi în persoană.)

(Tin, vocea lui Fakfang s- a răcit brusc, tu... ți- ai schimbat preferințele?)

Am ajuns eu să fiu confuz.

(Ce preferințe să fi schimbat?)

(Îți place de el, dar ești timid, nu- i așa? )

A întrebat Fakfang cu o voce stridentă care m- a surprins.

(Vrei să merg cu tine pentru că ești timid, nu- i așa?)

(Nu! Am negat repede. Nu e așa!)

(Ce? Nici un pic de distracție. Dacă nu e așa, atunci nu vreau să merg cu tine.)

Fakfang a oftat. Răspunsul ei m- a făcut să mă simt jenat. Nu lăsa planul să eșueze.

Ai reușit să- l inviți pe Tol. Nu da greș acum.

(Eu... da!! Flirtez cu el. Trebuie să mă ajuți, da?!!) După ce am spus asta, tot corpul meu a început să tremure. Fakfang a râs vesel.

(În sfârșit ai recunoscut. Bine, Fakfang te va ajuta. Vreau ca prietenul meu să aibă pe cineva lângă el, chiar dacă e bărbat. Dar mâine trebuie să lămurim câteva lucruri.

Când ți- ai schimbat preferințele și de ce nu mi- ai spus?)

Mi- am lăsat capul jos, simțindu- mă de parcă aș vrea să mă fac mic și să dispar.

(Atunci... atunci mâine la unsprezece și jumătate... o să te întâlnesc în fața UPU- ului.)

Fakfang nu se oprea din a zâmbi în timp ce ne îndreptam spre clădirea Facultății de

Administrare a Afacerilor. Era o tânără frumoasă, iar corpul ei, ascuns sub halatul de laborator, ar fi putut aparține unui supermodel. Iar viitorul ei soț era un străin cu ochi deschiși.

Cândva nu eram de acord ca Fakfang să iasă cu străini, dar, cu timpul, au devenit un cuplu destul de invidiat. Chiar dacă, uneori, trebuia să mă ridic și să răspund la telefonul ei după ce se certaseră.

������

- Nu te încrunta așa, Tin. Împrospătează- te și impresionează- l.

Încerca Fakfang să mă înveselească fără încetare.

- Ești și tu un bărbat arătos, chiar dacă nu la fel de arătos ca el. Trebuie să- ți folosești farmecul de gentleman ca armă. Nu uita să- i tragi scaunul ca să se așeze, bine?

Servește- l cu mâncare, toarnă- i apă și, dacă are un firimitură în colțul gurii, oferă- i un șervețel. Nu, mai bine șterge- l tu.

Cu cât ascultam mai mult, cu atât mă durea mai tare capul.

- Te uiți prea mult la drame.

Fakfang râse.

- Dacă un tip ar face toate astea pentru mine încă din prima zi în care ne- am cunoscut, l- aș iubi pe loc.

- Dar nu cred că Tol va fi impresionat dacă fac toate astea. Am încercat să- mi deschid pleoapele grele ca să văd drumul. Trebuie să recunosc că eram atât de emoționat încât abia am putut dormi. După ce am adormit abia pe la patru dimineața, la opt m- am trezit pentru că Pin a venit, ca de obicei, să mă scoale. Am încercat să- mi susțin prezentarea, dar am leșinat la al treilea slide și am ajuns la urgențe, unde m- au pus să mă odihnesc și mi- au luat sânge pentru analize. Apoi am reușit să mă furișez afară și am așteptat să mă întâlnesc cu Fakfang, așa cum stabiliserăm.

- Dar nici să pari stresat în fața lui nu e o opțiune. Trebuie să fii încrezător. Pin întinse mâna și îmi strânse umărul.

- Nu am venit aici doar de formă. Dacă nu devii iubitul lui azi, o să fiu tare supărată pe tine.

Începusem să mă întreb dacă fusese o idee bună să o aduc pe Fakfang cu mine, dar era prea târziu—ajunsesem deja în fața clădirii Facultății de Administrare a Afacerilor.

Am început imediat să- l caut pe Tol, dar, cum nu l- am văzut așteptând în zonă, i- am dat un apel pe chatul de Facebook.

- Acolo! E el?! Fakfang a arătat spre stânga, făcându- mă să privesc în acea direcție.

Avea mereu un ochi ager când venea vorba de bărbați. Am văzut un student tânăr uitându- se la telefon. Era pe cale să răspundă—trebuia să fie apelul meu. Am observat și a venit direct spre mine. Și- a împreunat palmele pentru a mă saluta, așa că m- am grăbit să fac același gest. M- a făcut să mă simt incredibil de bătrân.

- Urcă în mașină, frate. Eram pe punctul de a merge în jurul mașinii pentru a deschide ușa din spate, dar Fakfang a coborât prima de pe locul din față. I- a zâmbit lui Tol, l- a prins de umăr și i- a făcut semn spre scaunul din dreapta șoferului.

- Poți să stai în față.

Am observat că Tol ezita. S- a uitat stânga- dreapta, de parcă ar fi căutat pe cineva, apoi și- a coborât privirea spre telefon și a început să tasteze rapid.

- S- a întâmplat ceva? Am întrebat. Tol m- a privit absent.

- Nu e nimic. Părea îngrijorat. A oftat ușor înainte de a se întoarce spre mine.

- Vrei să stau în față?

- Da, eu o să stau în spate. Îmi place să am mai mult spațiu. Fakfang a răspuns în locul meu, apoi a deschis ușa din spate și s- a aruncat rapid pe scaun. Tol s- a așezat pe locul din dreapta șoferului, în timp ce eu am ocolit mașina și m- am urcat la volan.

Fakfang și- a strecurat capul între noi doi și a vorbit veselă:

- Mă numesc Fakfang. Sunt prietena lui Tin și sunt doctor.

Tol s- a întors spre ea cu o expresie panicată.

- Eu sunt Tol.

Fakfang a râs.

- Știam deja. Îți urmăresc și pagina de Facebook.

Am oftat ușurat. Conversația părea mai degrabă o întâlnire între un fan și idolul său.Singura mea teamă era ca Fakfang să nu scape vreo vorbă despre faptul că i- am spus că vreau să- l cuceresc pe Tol. Dacă se întâmpla asta, probabil că singura soluție era să mă culc și să mă trezesc din nou, dar nu mai voiam să mă întorc înapoi. Timpul în acest ciclu curgea la fel ca în realitate. Era un adevărat chin să retrăiesc aceleași lucruri la nesfârșit. Eram obosit să- l iau de la capăt cu Tol, așa că de data asta trebuia să reușesc.

- Îți place mâncarea italiană? Te duc la restaurantul unui cunoscut de- al meu. Fac o pizza de casă delicioasă. I- am aruncat o privire lui Tol, încercând să- i surprind reacția. Încă părea îngrijorat de ceva. Mi- aș fi dorit să știu la ce se gândea.

- Pentru mine e în regulă orice.

Restaurantul la care i- am dus era în fața unei case, cu o atmosferă vintage îmbinată cu muzică bossa nova. Mesele și scaunele erau aranjate într- o sală cu pereți de sticlă și aer condiționat, menținând o temperatură plăcută. Era plin de oameni, aproape toate locurile fiind ocupate, dar din fericire, făcusem o rezervare în avans așa că am putut să- i conduc pe Tol și Fakfang la singura masă liberă din interior.

Nu i- am tras scaunul lui Tol, așa cum se aștepta Fakfang, pentru că ar fi părut prea ciudat. M- a privit dezaprobator.

M- am așezat și i- am întins meniul lui Tol. Am observat că și- a pus telefonul pe masă,privindu- l de parcă aștepta ceva. Când telefonul a vibrat, l- a ridicat imediat și mi- a făcut un gest scurt din cap, ca și cum își cerea scuze pentru că trebuia să iasă să răspundă. L- am urmărit cu privirea, simțindu- mă puțin vinovat că îl scosesem în oraș tocmai când părea ocupat.

- Cred că băiatul e timid. A început Fakfang să- și imagineze scenarii.

- Se preface că e ocupat pentru că e emoționat lângă tine.

- Asta nu e tot. M- am uitat la Tol, care stătea afară, vorbind la telefon cu o expresie serioasă. M- am încruntat. Îndoielile au început să se acumuleze treptat în mintea mea.

- Tu comanzi mâncarea întâi. Mă întorc imediat.

- Ah... bine, atunci comand pentru toți. Fakfang a ridicat meniul și s- a uitat la el în timp ce eu ieșeam afară. Stăteam acolo și- l priveam pe băiatul care stătea cu spatele la mine, vorbind la telefon într- un ton serios.

- Trebuie să clarifici cu el... nu mai are dreptul să se joace cu tine Mai, oricum Mai ar putea să- mi spună cine e, de ce? Ți- e frică că o să- i fac ceva? Dacă mai ești îngrijorat de el, nu mai avem ce discuta! spunea Tol nervos persoanei de la celălalt capăt al firului, închizând apoi telefonul. Ridică ochii spre cer și oftă adânc înainte de a se întoarce spre locul unde mă aflam eu. Părea puțin șocat când m- a văzut stând în fața ușii.

- Uh...

Cred că tocmai am auzit ceva ce nu ar fi trebuit. Tol a avut o ceartă cu Mai în a doua zi de la întâlnire. Incredibil.

- Voiam doar să întreb dacă ai vreo problemă. Dacă vrei să te întorci, spune- mi.

Tol își șterse cu dosul mâinii vârful nasului. Privirea lui, care mă fixa, era mult mai înfricoșătoare decât înainte, din cauza frustrării acumulate după discuția cu Mai de mai devreme.

- Nu e nimic. O să mă ocup de asta după ce mănânc. Tol trecu pe lângă mine, deschizând ușa de sticlă înainte de a intra în magazin. Mă lăsase pe mine afară, surprins și nedumerit.

Tol avea câteva probleme.

Oare ar putea fi mai mult decât un simplu accident?

M- am întors să mă așez la masă cu Fakfang și Tol. Fakfang a început să- i pună lui Tol multe întrebări și apoi a încercat să mă lase pe mine să continui conversația. Chiar dacă era un tip un pic răutăcios, trebuia să recunosc că manierele lui erau destul de bune. Încerca să nu- și arate starea proastă față de persoana care plătise pentru masa lui. M- am așezat și am ascultat cum Tol îi povestea lui Fakfang despre materiile pe care le studia, în timp ce mă uitam la el cu îngrijorare. Imaginea care se învârtea acum în capul meu era a feței lui Tol plină de sânge, cu un tub de respirație în gură. Ochii lui frumoși ar fi fost închiși, nemaivăzând niciodată din nou lumina zilei.

Apoi, perechea aceea de ochi frumoși m- a privit în ochi. A trebuit să privesc repede la pizza care mi se servea în față. Fakfang mi- a observat reacția și a zâmbit. Știu ce gândești, idioato de Fang.

������

M- am dus înapoi la facultatea lui Tol pentru a- l lăsa acolo exact la 14:00. Nu erau prea multe schimbări în relația mea cu Tol, dar eram încrezător că dacă i- aș da vreo avertizare, m- ar asculta într- o oarecare măsură. După sunetul ușii mașinii care se închidea, l- am privit cum mergea în liniște spre clădirea facultății. Fakfang s- a mutat să se așeze pe scaunul din față, în locul lui Tol, și mă privea cu o expresie nemulțumită pe față.

- Nu- i deloc amuzant. De ce nu i- ai spus că- ți place de el? Ți- am aranjat atâtea situații și nu mai știam ce să fac. I- am spus că vrei să studiezi medicina de urgență pentru că vrei să salvezi vieți și că obișnuiai să te arunci în mijlocul străzii pentru a resuscita un pacient. Dar tu nu ai cooperat deloc. Doar te uitai la el cu un aer de milă. Ce, crezi că o să se întâmple ceva? Fakfang își legă centura de siguranță cu o furie evidentă.

- Nu mai vin cu tine data viitoare.

Nu am luat supărarea lui Fakfang personal, pentru că nici ea nu știa adevărata poveste din spatele acesteia. Am ieșit din clădirea facultății și m- am îndreptat spre Facultatea de Medicină, care era locația spitalului universitar. Am ascultat plângerile lui Fakfang ca și cum aș fi ascultat sunetul vântului. Ceea ce mă îngrijora era ceea ce s- ar întâmpla după asta. Mai aveam două ore până la tura de seară și aproximativ zece ore până la accident. Ce altceva aș fi putut să fac?