Capitolul 6

 Bucla 6

- P’Tin... P’Tin, aproape că e ora opt! Hai, trezește- te!

Am deschis ochii și am spus:

- Ekarin!

Pin, care stătea lângă pat, m- a privit surprinsă.

- Ekarin? Ce tot spui, P’Tin? Eu sunt Pin!

M- am ridicat și m- am uitat la Pin, care mă privea speriată.

- Ekarin Wichitkul, 22 de ani, student la Facultatea de Administrație a Afacerilor. De unde a apărut litera S? Nu contează. Probabil că am confundat numele cu altcineva.

Pin mă privea de parcă aș fi spus ceva complet ciudat. Am făcut un gest cu mâna ca să o liniștesc.

- Ce zi este astăzi?

In data de 18. Dar de ce ai dormit aici? Ai stat toată noaptea pregătind prezentarea pentru conferință?

Ceea ce a spus Pin a confirmat că m- am întors din nou la același punct în timp. Chiar dacă sunt sătul să mă trezesc în aceeași situație repetată, scopul pe care îl am acum îmi dă senzația că viața mea are un sens.

- Da. Am dat apoi pătură deoparte. De data aceasta, intenționam să mă prefac bolnav în mijlocul sălii de ședințe din nou, astfel încât, pe parcursul zilei, Sing să fie de serviciu în locul meu. Apoi, aveam să mă strecor afară pentru a- l găsi pe studentul pe nume Ekarin.

Am învățat o lecție importantă în încercarea mea de a călători în timp pentru a obține numele acelui tânăr pacient. Am realizat că nu putem schimba trecutul dacă pacientul nu a murit. După ce am luat pastilele pentru somn, m- am trezit în același loc după cincisprezece minute. A trebuit să aștept până la schimbul de după- amiază, așa că am decis să continui tura, îngrijind aceleași cazuri până când pacientul a ajuns. Am făcut tot posibilul să- i salvez viața, dar, din păcate, a murit, așa cum mă așteptam. După aceea, am strâns cât mai multe informații despre el și, în secret, m- am întors să dorm în camera rezidenților imediat ce i- am aflat numele, fără să mai aștept să se termine schimbul.

Datorită regulilor stricte de pe Facebook, am reușit rapid să găsesc persoane cu acest nume. Am încercat mai întâi să caut în thailandeză, dar nu am găsit pagina persoanei dorite. Când am încercat să transcriu numele în engleză, am dat peste un cont care părea să fie al unui student. Avea 15 prieteni comuni, toți colegele mele de serviciu. Mi- am notat acest detaliu pentru a le face o glumă mai târziu.

Am dat click pe poza de profil a lui Ekarin în timp ce mă îndreptam spre clădirea Facultății de Administrație a Afacerilor. Era exact așa cum mă așteptam. Tânărul acesta era deja un nume cunoscut în facultate, chiar și în toată universitatea. Avea atât de mulți urmăritori încât m- am simțit puțin gelos. Arăta ca un adevărat model – cu tenul perfect, o tunsoare coreeană în trend și o privire adâncă, care ar putea face orice fată să se îndrăgostească. Imaginea pe care o aveam eu despre el era cu un chip plin de sânge și un guler rigid. De aceea nu mi- am închipuit niciodată că ar putea arăta atât de bine.

Am dat scroll mai jos și am văzut câteva poze cu Ekarin și o studentă frumoasă, cu ochi mari și expresivi. Probabil era iubita lui. Cu o față ca a lui, nu era deloc surprinzător că avea o astfel de fată alături. Pe de altă parte, eu eram tot timpul obosit, cu fața umflată din cauza lipsei de somn. Nicio femeie nu ar îndrăzni să se apropie de cineva cu o față de bufnită ca a mea.

Am intrat în clădirea facultății și m- am oprit la parter. Erau mese și scaune aranjate pentru studenți, unde puteau să stea și să citească. Studenții, atât băieți, cât și fete, se plimbau prin jur cu materialele de studiu în mână. Multe priviri erau îndreptate către mine. M- am uitat la mine și abia acum am realizat de ce toți mă fixau cu privirea. Purtam un halat scurt de laborator, cu numele „Dr. Tin Sukprasert” brodat cu verde pe el, pantaloni albaștri palizi și pantofi largi, albi și albaștri de la brandul Crocodile Head. Cu statura mea înaltă, nu aveam cum să trec neobservat.

Am mers direct către un grup de patru studente care citeau cărți.

- Scuzați- mă. Am spus, întrerupându- le conversația. S- au întors spre mine cu o expresie surprinsă.

- Îl cunoașteți pe tipul ăsta? Am întins telefonul fetei care era cea mai aproape de mine. Ea a luat telefonul și s- a uitat la el.

- Oh, îl știu. A întors ecranul telefonului spre prietenele ei. Se părea că toate îl cunoșteau.

- E un coleg mai mare din facultatea mea. Îl cheamă Tol.

Tol? Ce nume drăguț. Dar era normal ca bărbații cu T la inițială să fie atrăgători.

- Înțeleg. Mi- am pus telefonul în buzunarul halatului.

- Știi cum aș putea să- l găsesc?

- Nu sunt sigură nici eu. Poate îl întâlnești dacă aștepți puțin aici. A spus fata cu părul bob blond- castaniu de lângă mine.

- Dar el vine mereu să mănânce pe aici. O să- l vezi curând. A adăugat cealaltă fată.

- Se pare că știi multe despre el.

- Ei bine, sunt fană. Fata tânără a părut puțin rușinată.

- Un tip care e chipeș, bogat și bun la sport? Îl vreau.

- Ce comportament de neacceptat. O să- i spun iubitei lui, Mai.

- Spune- i. Și spune- i că eu voi fi următoarea lui iubită. În câteva luni, va fi ca toate fostele, totul se va termina.

Am zâmbit stângaci, neavând idee cum să răspund la entuziasmul fetelor, așa că am mulțumit din nou și m- am îndepărtat de acea zonă. M- am așezat pe o bancă în grădina din fața facultății, privindu- i pe studenți cum treceau pe lângă mine. După cum reacționaseră fetele, Tol părea o persoană destul de excentrică. Pe vremea când eram student, îmi dedicam aproape întreaga viață studiului. Cele mai multe dintre fete erau asistente, iar restul erau doctorițe singure, care nu reușiseră să- și găsească timp pentru o relație. Să trăiesc acum această atmosferă era o adevărată schimbare de perspectivă.

Am stat acolo mult timp, privind ceasul pentru a vedea ora. Era deja cu cincisprezece minute peste prânz, dar nu apăruse niciun semn de Tol. Poate că fața lui de pe Facebook nu semăna cu cea reală, ceea ce mă făcea să nu- l recunosc. M- am ridicat și m- am gândit să- l întreb pe tânărul care stătea aproape de mine unde era cantina. Probabil că majoritatea studenților erau deja acolo.

- Tol, ce să mâncăm azi?

Vocea cuiva m- a făcut să mă opresc. M- am întors repede spre sursa vocii.

Inima îmi bătea cu putere de emoție. Un grup de studenți bărbați trecea pe lângă mine, iar unul dintre ei se remarca printre ceilalți. Era tânărul pe care îl așteptam cel mai mult să- l întâlnesc. Aveam dreptate: fața de pe Facebook și cea reală nu semănau deloc, iar cea reală era mult mai atrăgătoare! Atât de mult, încât mă simțeam frustrat. Atât de mult, încât m- am întrebat ce merite avea să arate așa. Am încercat să mă încurajez, gândindu- mă că, cel puțin, probabil sunt mult mai înalt decât el.

- Hai să mergem la cantina de la facultatea de literatură. A spus Tol, cu un aer calm, cu mâinile în buzunare.

- Ce? Restul grupului a început să- l tachineze.

- Aștepți să- ți vezi soția și nu mai ai nevoie de noi la masă?

Chiar dacă prietenii lui Tol l- au tras de lângă mine imediat ce și- au recăpătat luciditatea, nu am putut decât să sper că ce am spus, care m- a făcut să par un nebun, va trezi niște îngrijorări în inima lui.

........

M- am întors la tura de după- amiază de la Sing, la 4 PM, cu mintea liniștită, continuând să lucrez fără să mă odihnesc în sala de mese. La scurt timp după ce am intubat unchiul cu astm, am auzit o propoziție care mi- a înghețat sângele.

- Pacientul din accident este în stare de inconștiență!

Am rămas privind linia dreaptă de pe monitor, cu lacrimile gata să cadă. M- am întors să privesc trupul pacientului întins pe targă. Fără puls. Fără suflare.

M- am apropiat şi am privit trupul lui Tol. Faţa lui frumoasă era acoperită de sânge. Un tub de respirație ieșea din colțul drept al gurii. I- am prins mâna palidă și rece, strângând- o ușor. Capul mi- a căzut în jos, copleșit de tristețe.

- Ti- am spus. De ce nu m- ai crezut? Am murmurat, lăsând mâna trupului lipsit de viață să cadă.

Poate că a fost vina mea. Cuvintele mele, atât de greu de crezut, l- au făcut să mă considere nebun. Nu m- a luat în serios, iar asta a dus la producerea din nou a acestui accident tragic.

Găsește o cale nouă, Tin. Ceea ce am făcut poate părea prea nesăbuit. Cum aș putea să- l opresc pe Tol să iasă cu mașina noaptea? Ce l- ar face...să creadă avertismentul meu?