Capitolul 5 ☆ Primul sărut

 Primul sărut ☆

Bleah!! Sun...Uh!!!”

  În timp ce eram încă încremenit de șoc, mi-am dat seama că persoana care mă surprinsese și acum se holba la mine era acel doctor Sun. Același tip care aproape m-a lovit cu mașina în dimineața asta, s-a întins brusc, m-a apucat de ceafă și m-a tras în jos spre el, apăsându-și buzele de ale mele fără avertisment. În clipa aceea, ochii mi s-au mărit. Corpul îmi înțepenise, iar inima îmi bătea necontrolat. Simțeam că întreaga lume s-a oprit. Mintea mi s-a golit instantaneu, nu puteam gândi, nu mă puteam mișca. Ochii lui s-au uitat direct în ai mei, apoi a zâmbit. Chiar când îmi reveneam în fire, gata să țip la el și să mă ridic, mi-a ținut capul ferm și mi-a strecurat limba fierbinte în gură.

-Aahh! P’Sun!! Țipătul a venit de la Cherry, o superbă elevă din anul întâi, una dintre partenerele de pat ocazionale ale lui Sun. Mâncaseră împreună mai devreme, iar ea s-a supărat brusc pe una dintre fanele lui și a făcut scandal. Sun, enervat s-a ridicat și a spus că va merge la baie. Dar, pentru că nu s-a întors o vreme, Cherry, crezând că Sun încerca să o părăsească din nou, așa cum făcuse în trecut, a năvălit în toaleta bărbaților după el. Dar ceea ce a văzut a uimit-o. Acolo era Sun, tipul chipeș de care era îndrăgostită de atât de mult timp, cel pe care îl credea iubitul ei, sărutând un alt tip. Inima i-a fost străpunsă. Sun nega întotdeauna că ar fi împreună cu ea... și acum, în sfârșit, înțelegea și de ce. Tânăra acceptase să nu fie nimic mai mult decât o parteneră ocazională pentru Sun, într-o relație fără obligații, exact așa cum discutaseră. Dar, în ciuda acordului, se comporta adesea lipicioasă și posesivă, devenind frecvent geloasă și provocând dramă. În cele din urmă, Sun a refuzat să o mai vadă, ceea ce a determinat-o să-l alerge până la universitate. I-a promis că își va schimba comportamentul, așa că Sun a acceptat cu reticență să ia masa cu ea în ziua aceea. Dar în timpul mesei, o fană a lui Sun s-a apropiat să-i ceară să facă o poză împreună. Cherry a atacat-o, acuzând-o că încearcă să-i seducă iubitul. Asta l-a supărat pe Sun, care s-a scuzat și a plecat la toaletă. Cherry se repezise după el nerăbdătoare, doar pentru a asista la scena șocantă din fața ei.

-Nu... Nu... în niciun caz!! Nu e real. Asta nu poate fi real, nu? Ăsta e motivul pentru care m-ai respins tot timpul? Din cauza băiatului ăstuia? Nu, nu e adevărat! Nu cred! Nu ești gay, nu? P’Sun, nu-ți plac băieții... nu-i așa? Spune ceva! Te rog! Lacrimile i-au umplut ochii mirați. Nu-și imaginase niciodată că Sun, care fusese doar cu femei frumoase, ar putea fi de fapt interesat de bărbați. Dar ceea ce vedea, așa arăta.

-Nu... nu e... nu e asta... tu... hmm!! Sun i-a vorbit rece lui Cherry și a privit-o cu expresia lui glaciară și detașată fără nicio urmă de căldură sau grijă. Eu, revenindu-mi în sfârșit și dându-mi seama de neînțelegere, am încercat să vorbesc. Înainte să pot spune ceva, însă, Sun m-a tras în brațe, trăgându-mă aproape și sărutându-mă din nou, ignorând-o complet pe Cherry, care stătea acolo privind neîncrezătoare.

-Ah!! Nenorocitule! Pleacă de lângă el chiar acum! Cherry, pierzându-și controlul, s-a năpustit asupra mea și m-a împins. Eram încă uluit și incapabil să reacționez la tot ce se întâmpla în jurul meu. M-am împiedicat și m-am desprins imediat de Sun. Apoi, Cherry s-a apropiat și l-a pălmuit tare peste față.

- M-am săturat! Te-am implorat, m-am agățat de tine, am avut grijă de tine, mi-am făcut griji pentru tine în toate felurile! Totul pentru că te iubeam idiotul naiba. Ți-am dat totul pentru că te iubeam. Chiar și când te vedeam cu alte fete, înghițeam totul și înduram... dar asta? Dacă ar fi fost o femeie, n-aș fi scos un cuvânt... dar asta ? S-a terminat între noi! Cherry l-a mai pălmuit pe Sun peste față încă o dată, înainte de a ieși în fugă din toaletă. După ce am fost martor la întreaga scenă, m-am ridicat și m-am repezit la Sun. M-am urcat pe el, încălecându-l și l-am apucat tare de guler.

-Ești un nemernic! Doctor oribil ce ești! Cum ai putut să mă săruți așa? Ăla a fost primul meu sărut, la naiba! Cum ai putut să o faci așa?! La naiba! Sunt atât de furios, doctor prost ce ești! L-am lovit drept în față cu toată puterea, apoi am continuat cu un genunchi puternic direct în zona inghinală a uniformei sale de student. Fața i s-a strâmbat de durere în timp ce se ghemuia, agățându-se de mine, evident fără suflu.

-Hm! Îți convine? L-am înjurat și m-am ridicat repede, lovindu-l cu degetul mijlociu în piept. Dar, cum părea că începe să se ridice, am fugit din toaletă ca și cum viața mea depindea de asta. Dacă ar fi reușit să se ridice, eram sigur că aș fi fost pe podea călcat în picioare. Era mult mai înalt, mai impunător și mai construit decât mine. Credeam că sunt înalt, dar lângă el păream scund. Inima îmi bătea încă nebunește. Corpul îmi tremura. Fața îmi ardea și încă puteam simți căldura buzelor lui zăbovind pe ale mele. Am încercat să mă ,,trezesc”, frecându-mi furios gura cu mâna. Am ieșit în fugă din toaletă și am alergat și pe hol. Chiar când eram pe punctul de a vira la stânga spre restaurantul shabu, m-am izbit direct de P’Chain.

-Nu!! Unde ai fost? M-am uitat peste tot. Tocmai eram pe punctul de a verifica la toaletă.

-A, tocmai... m-am dus la baie, P’Chan. Hai să mergem acasă. Hai, grăbește-te! Nu i-am permis să mai spună ceva. Am întins repede mâna, l-am apucat de braț și l-am tras departe de intrarea de la toaletă.

-Stai ce s-a întâmplat? Ce se întâmplă? Și ce s-a întâmplat cu gura ta? Am înlemnit în momentul în care m-a întrebat. Instinctiv, mi-am ridicat mâna să-mi ating buzele. Senzația de acum doar câteva momente nu dispăruse încă. Am simțit o durere acută în piept, ceva ce nu puteam explica. Pur și simplu ceva mă apăsa greu. În momentul în care m-am gândit la fața acelui doctor blestemat, nu am simțit nimic altceva decât frustrare și furie. Eram foarte supărat.

-Te rog... nu mă întreba nimic acum. Te implor. Dacă nu vrei să mă iei acasă, e în regulă, mă duc singur. Doar... scuză-mă. Am fugit în momentul în care m-am uitat înapoi și am văzut că doctorul Sun alerga în direcția mea. Din fericire, nu mă văzuse încă.

-Hei! Așteaptă !

           ***

-La Ashton Chula Condo, vă rog. În momentul în care am ieșit în fugă din mall, m-am îndreptat direct să opresc un taxi și am sărit înăuntru fără ezitare. Imediat ce am urcat în mașină, m-am făcut gheomotoc, inima îmi bătea cu putere și eram fără suflare.

-De ce naiba am fugit așa? Ugh... Am murmurat nemulțumit.

  Odată ce am stat în mașină, cu aerul condiționat rece, am început să mă simt puțin mai bine. Dar căldura care încă îmi persista pe buze nu se stinsese deloc.

-La naiba!! ...Ooo! Am țipat tare, uitând că sunt într-un taxi. Anvelopele au scârțâit ușor pe șosea când șoferul a frânat brusc și s-a uitat urât la mine prin oglinda retrovizoare, cu ochii mari și intenși.

-Ă...scuze! Nu la tine mă refeream, jur. Tocmai m-am certat cu un prieten... Mi-am ridicat repede mâinile în semn de scuze, zâmbind nervos șoferului, care părea că era pe punctul de a mă da afară din autoturism.

-Bine...

-Scuze din nou, Phi... Călătoria a durat mai puțin de douăzeci de minute. Traficul nu a fost rău. După ce am plătit, am coborât și m-am îndreptat spre apartament. Clădirea în care locuiam avea 56 de etaje, iar eu stăteam la ultimul etaj nivelul VIP. Erau doar două unități pe întregul etaj: a mea și a fratelui meu, P’Not. Totuși, el nu locuia acolo în acel moment. Plecase în străinătate pentru a-și urma masteratul. Ar trebui să termine anul viitor și probabil se va întoarce să-l ajute pe tatăl nostru să gestioneze afacerile familiei, inclusiv acest apartament. Apartamentul în care locuiesc aparține familiei mele. Înainte să încep să studiez aici, îi cerusem deja tatălui meu permisiunea de a trăi ca o persoană normală, să stau într-o cameră obișnuită închiriată, fără paznici care să mă ia, să mă lase și să mă tot înconjoare. Mă simțeam sufocat. Nu mi-a plăcut niciodată să am pe cineva care să mă urmărească constant sau să facă totul pentru mine fără să ridic un deget. Pe vremea liceului, obișnuiam să ies pe furiș și prima dată când am făcut-o, a fost datorită fratelui meu mai mare, P’Not, care era atât de sever. La început, chiar nu voiam să merg acolo unde plănuia el să mă ducă. Spunea că era un sat mic în spatele munților și că va trebui să urcăm trei dealuri ca să ajungem acolo. Doar auzind asta aproape că am leșinat. Dar când m-am dus acolo... totul s-a schimbat. M-a făcut să văd viața diferit. Am vrut să înțeleg cum trăiau acei oameni. Chiar și fără electricitate sau facilități moderne, trăiau fericiți, complet diferit de mine, care stăteam pur și simplu, mâncam și dormeam toată ziua. Însă ceea ce mi-a schimbat cu adevărat viața, au fost copiii din acele zone rurale. Nu aveau școli. Dacă voiau să învețe, trebuiau să traverseze mai mulți munți, le lua jumătate de zi doar să ajungă la școală. Și totuși, făceau călătoria, urcând și coborând dealuri doar pentru a studia. Asta m-a făcut să reflectez profund asupra mea. Am încetat să chiulesc de la ore. Am încetat să mă mai joc. Am început să mă concentrez pe ce era important și pe ce conta cu adevărat în viață. Pentru că mi-am dat seama cât de norocos eram, să am totul, să am oportunitatea de a studia, să urmez calea pe care mi-o doream. Acei copii abia dacă aveau o șansă. Mi-am schimbat radical viața și am început să mă concentrez pe studii. În gimnaziu, aveam o medie generală de doar 2,09. Dar până am ajuns la liceu, de la clasa a 10-a la a 12-a, am absolvit Triam Udom cu o medie generală perfectă de 4,00. Ori de câte ori era o pauză mai lungă, trei sau patru zile libere, P'Not mă ducea mereu în excursii în comunități rurale, exact cum făcea întotdeauna. Dar odată ce tata l-a trimis să-și urmeze masteratul în Las Vegas, nu a mai rămas nimeni să mă ia în acele călătorii. Așa că am început să mă furișez singur la țară. De fapt, preferam să călătoresc singur. Vizitam provincii departe de oraș, stăteam la localnici în comunități izolate, departe de confortul modern. Am fost în multe locuri și de fiecare dată când mergeam, învățam lucruri pe care nu le știam înainte. Am avut ocazia să experimentez direct viața oamenilor din acele zone. Mulți dintre copii nu aveau acces la școală, purtau haine rupte, trăiau sub limita decenței și totuși, erau fericiți. De fiecare dată când mergeam duceam haine, rechizite și cărți pentru copii și îi învățam și pe ei ceea ce știam eu. Ultima excursie pe care am făcut-o a fost în provincia Chiang Mai. Ori de câte ori am timp liber, cam la fiecare trei luni, încerc să merg în diferite locuri. De mai multe ori însă, tata a aflat și m-a pedepsit. Dar, în cele din urmă, oricum ajungeam mereu să mă furișez din nou. La un moment dat, tata a cedat și mi-a permis să merg, dar cu condiția ca unul dintre oamenii lui să meargă cu mine, din moment ce P’Not nu mai era prin preajmă. Așa că de fiecare dată când călătoream, P’Ruj și P’Kan doi dintre oamenii lui tata, desemnați să aibă grijă de mine mă însoțeau. Când ne întorceam, îi raportau unde am mers și ce am făcut. Dar când tata a înțeles de ce făceam asta, nu m-a mai oprit niciodată. Mi-a cerut doar să-l anunț dinainte. Îmi place faptul că el nu mă obligă niciodată să fac lucruri care nu-mi plac. De fapt, înainte să dau examenul de admitere la universitate, tata m-a întrebat ce vreau să studiez. Spera să aleg afacerile, ca să pot ajuta la gestionarea afacerii familiei în viitor. Dar i-am spus că vreau să studiez limbi străine. Inspirația mea a venit de la copiii pe care i-am întâlnit la țară. Am vrut să folosesc ceea ce am învățat pentru a-i învăța și pe ei. Tata m-a susținut. Nu m-a forțat și nu m-a presat niciodată să fac ceva ce nu-mi plăcea. Dar nici nu m-a lăsat să locuiesc singur. El a insistat să stau în propriul nostru apartament, dar asta nu m-a deranjat.

-Te-ai întors deja, Khun Nu? P’Ruj, paznicul staționat în fața liftului de la etajul meu, m-a salutat când am ieșit.

-Da. De ce? Am ceva pe față? Te uiți ciudat la mine. Am întrebat cu o ușoară iritare în voce. Făcusem doar trei pași de la lift și trebuit să mă întorc și să mă uit la P’Ruj, care acum părea să zâmbească la ceva. Se uita la mine cu o privire ciudată și chiar chicotea puțin. De obicei, este extrem de serios tot timpul. Poate că era prima dată când îl vedeam zâmbind așa.

-Ce e așa amuzant, P’Ruj? Nu am chef. Sunt foarte enervat acum.

-Nu, nu e nimic...absolut nimic. Doar că... arăți puțin diferit. Fără ochelari, arăți complet diferit.

-Ah, deci asta era. Sincer, nici măcar eu nu știam cum arăt fără ochelari. De fiecare dată când mă vedeam în oglindă, mă simțeam ciudat.

-Poate că da, poate ai dreptate P’ Ruj. I-am răspuns sec.

-A... deci, Khun Nu, te-a înțepat un cuib de viespi azi? Ai sprâncenele încrețite. Dar totuși... Ești destul de drăguț.

-P’Ruj! Dacă nu te oprești din râs, îi spun lui tata, serios.

-Ops. P’Ruj și-a acoperit imediat gura cu mâna și a tăcut.

-Ai mâncat deja? Dacă nu mergi și mănâncă, du-te și ia o pauză. Nu trebuie să mă supraveghezi toată ziua așa. Sincer, nu înțeleg de ce e nevoie să fii aici.

-Nu pot. Șeful mi-a ordonat să am grijă de tine.

-Știu. Dar totuși, ar trebui să te odihnești uneori. De exemplu, când sunt la ore, nu ai niciun motiv să stai degeaba și să mă privești tot timpul. Iar acasă oricum, nimeni nu poate ajunge până la etajul ăsta. Du-te și ia o pauză.

-Dar...Bine, bine. Mă grăbesc. Dacă nu i-aș fi spus să se ducă să se odihnească, probabil ar fi stat acolo de pază zi și noapte. Of...Mi-am așezat degetul pe scaner și ușa s-a descuiat. Am intrat în cameră încă iritat, mi-am aruncat geanta și m-am prăbușit pe canapea epuizat.

-Ce zi blestemată. Totul a mers prost! Am rostit printre dinți, nervos și extenuat. Vibrația telefonului , setat pe modul silențios în buzunarul pantalonilor uniformei mele de student, a bâzâit brusc.

-Cine naiba mă sună acum? M-am întrebat în timp ce am băgat mâna în buzunar și am scos telefonul. Numărul și fotografia care au apărut pe ecran m-au făcut să chicotesc. Era o imagine cu Ploy scoțând limba și trăgând o ureche, cu numele de contact pe care și l-a stabilit clar. „Răspunde la apelul fetei frumoase, te rog”

-Când a făcut ea poza asta cu telefonul meu?

-Da? Ce este?

-Ai Nu! Unde ești? Ești bine? Ți-a făcut cineva ceva? Ce s-a întâmplat? De ce s-a întors P’Chain singur spunând că ai fugit? Unde ai fost? Cu cine erai? Ce se întâmplă? În momentul în care am răspuns, Ploy a lansat o avalanșă de întrebări ca o mitralieră asupra mea.

-A... hei, calmează-te, te rog! Sunt bine. Sunt la mine acasă acum. A intervenit ceva și a trebuit să mă grăbesc să mă întorc, atât.

- Am crezut că ți s-a întâmplat ceva! P’Chain s-a întors cu privirea în jos și a spus că ai sărit într-un taxi și ai dispărut. Chiar am crezut că cineva te-a răpit sau ceva de genul. Mă bucur că ești bine acum. Sunt la Rin acasă, aștept să se schimbe.

-Hmm... ok.

-Ce-i cu acel ,,hmm”? Nu poți să-mi dai un răspuns mai lung de atât? În fine, nu îndrăzni să renunți la întâlnirea noastră de la ora 22:00!

-Da, știu. Dar hei... pot să merg pur și simplu fără să beau? Eu nu știu să beau.

-Pff, relaxează-te. Nici eu, sincer. O să stăm, o să ne relaxăm, o să ascultăm niște muzică și o să ne destindem. Și în plus, e barul fratelui meu. Nu-ți face griji. Deci e rezolvat, bine? Ne vedem la bar la ora 10 în seara asta. Se numește The Sun, chiar în spatele campusului. Dacă nu știi unde e, îți voi trimite locația.

-Da, bine. După ce am închis, am intrat în dormitor în timp ce îmi frecam din nou buzele. Iritarea a reapărut în momentul în care mi-am imaginat fața doctorului ăla pervers. La naiba, arată bine, dar era un ciudat. Cum naiba a putut să mă sărute așa? La naiba!

-Au, fir-ar să fie, mă doare! Mi-am frecat buzele prea tare și au început să sângereze puțin. Cu cât mă frecam mai mult, cu atât mă iritam mai mult. M-am repezit să iau un prosop din dulap și m-am îndreptat spre baie. Primul lucru pe care l-am făcut, m-am spălat pe dinți. I-am spălat iar și iar.

-Dacă îl mai văd, jur că-l prind de cap, îl mușc zdravăn și-l bat la fund. Am terminat! Doamne, sunt furios! Am țipat până m-a durut gâtul, apoi în cele din urmă m-am oprit și am intrat în duș să mă spăl. După aceea, m-am trântit pe pat să aștept ora 22:00, dar am adormit. Când m-am trezit, era deja trecut de ora 21. M-am grăbit la baie să mă stropesc cu apă pe față, apoi m-am îndreptat spre dulapul din colțul camerei. Era plin de haine pe care tata mi le cumpărase. Nu am înțeles niciodată de ce cumpărase atât de multe. De obicei, port aceleași ținute la nesfârșit. Nu aveam nicio idee ce cămașă să port, așa că am închis ochii și am ales una la întâmplare. S-a dovedit a fi un tricou alb simplu care a costat peste o mie de baht. Sincer, cu banii ăia aș fi putut cumpăra o duzină de cămăși de la piața Pratunam. Ce risipă. Dar totuși, l-am îmbrăcat. Apoi m-am dus la sertarul cu pantaloni și mi-am ales o pereche negri elastici. Erau preferații mei, cei pe care îi purtam de obicei când ieșeam. Cât despre jachetă, ei bine... stând în fața rândurilor întregi de jachete aranjate cu grijă, probabil sute, mi-am dat seama că nu am de ales decât să fac același lucru. Am închis ochii și am luat din nou una la întâmplare. Când am deschis ochii, am înlemnit. O jachetă roșu aprins.

-A... chiar ar trebui să port asta? Am stat acolo dezbătând mult timp. Apoi, telefonul meu a sunat din mijlocul cabinei de probă. O singură privire pe ecran și știam deja cine era, selfie-ul lui Ploy cu limba scoasă a umplut din nou întregul ecran. Așa că am decis, la naiba. Nu port roșu des. Ar trebui să fie bine de data asta. În plus, era prima dată când mergeam la un bar. Odată ce m-am îmbrăcat complet, am întins mâna și am răspuns la apelul lui Ploy.

-Nu, e deja zece, la naiba, verifică-ți Line-ul, te rog ! Ți-am trimis locația. Rin și cu mine tocmai am ajuns la bar. Grăbește-te!

-Da, știu. Te sun imediat ce ajung acolo.

-Bine, dragul meu! Pe curând! Mwah! A închis imediat după ce mi-a trimis un sărut. M-am întors în cameră, mi-am luat portofelul și telefonul, le-am îndesat în buzunarul pantalonilor și în buzunarul jachetei, apoi am ieșit și l-am găsit pe P’Ruj deja stând în fața liftului.

-Ce faci aici ?

-Khun Nu!

-A... eu ies puțin, P’Ruj.

-Khun Nu, chiar tu ești? P’Ruj și-a scos ochelarii de soare închiși la culoare și s-a învârtit în cerc în jurul meu, holbându-se fără să clipească.

-Wow!! Dacă Șeful te-ar vedea acum, probabil că nu și-ar crede ochilor.

-Hei! P’Ruj, să nu-l anunți pe tata că merg la un bar, bine?

-La bar?! Khun Nu, te duci la un bar?

-Uf!! La naiba, gura mea mare, serios!

-Atunci vin cu tine. Te voi duce personal acolo și mă voi asigura că ajungi în siguranță.

-Și ce zici de tata? Te rog, P’Ruj, te implor, nu-i spune. Te rog!

-Khun Nu... ce fel de persoană crezi că sunt? Nu-ți face griji. Îți garantez că șeful nu va afla niciodată despre asta. Șefule!!

-Tata!?

-Da...P’Ruj și cu mine am strigat în același timp când de nicăieri, tata a ieșit din lift și stătea chiar în spatele lui.

-Unde ai spus că te duci acum? Tata s-a apropiat și s-a oprit chiar în fața mea, cu brațele încrucișate, privindu-mă din cap până în picioare cu o expresie de neînțeles. Nu-mi puteam da seama în ce dispoziție era. Între timp, P’Ruj se dăduse înapoi și acum stătea tăcut în spatele lui, cu capul plecat și umerii ghemuiți, ca și cum ar fi vrut să dispară.

-Tata... ăăă... Eu... ăăă...

-Spune-o. Și nici nu te gândi să mă minți.

- M-Merg la... un bar. Mi-am coborât ușor capul, în timp ce vocea îmi tremura. Era prima dată când îi spuneam lui tata că merg la un bar. Nu mă mai simțisem niciodată atât de nervos spunându-i ceva. Să nu mai zic de felul în care eram îmbrăcat, purtând una dintre acele ținute elegante din garderoba pe care tata o aprovizionase prin menajeră, era aproape de râs. Rare ori mă atingeam de hainele acelea. În mod normal, purtam doar câteva piese simple pe care mi le cumpărasem singur, toate ieftine. Tata a stat acolo în tăcere, uitându-se la mine ca și cum ar fi încercat să mă prindă cu o minciună.

-A... dacă nu ești de acord cu asta, nu plec! M-mă întorc în camera mea acum... I-am zâmbit slab și m-am întors repede să fug înapoi în cameră. Dar am înlemnit la jumătatea drumului când tata a întins mâna și m-a apucat de umăr.

-Stai!

-Tată... ce s-a întâmplat? N-nu mai merg, bine? Am spus eu intenționând să mă întorc.

- Am spus eu vreodată că nu poți merge?

 -Tată, ce ai spus?

-Hm. Și la ce te-ai gândit, când te-ai îmbrăcat așa? A întrebat și m-a privit contrariat. M-am uitat la ținuta mea, apoi m-am scărpinat în cap și i-am aruncat un zâmbet stânjenit. Cum trebuia să explic? Era atât de jenant.

-A... ei bine...

-Și ochelarii tăi? Nu-i mai porți? A continuat el.

-Ă... ei bine... haide tata, oamenii trebuie să se schimbe uneori, nu? Tu ești cel care mi-a spus să nu mă mai port ca un copil și să încep să mă îmbrac mai bine. Așa că iată, am făcut exact ce ai spus! Am încercat să mă prefac calm și să spun ce îmi venea în minte. Dar am fost uluit când tata s-a apropiat brusc, mi-a pus un braț în jurul umerilor și mi-a ciufulit ușor părul, râzând satisfăcut.

-Heh. Despre asta vorbesc. La naiba, arăți exact ca mine când eram de vârsta ta. Nu-i așa, Ruj?

-Păi... da da, șefu’! Chiar mă gândeam că dacă l-ai vedea pe Khun Nu chiar acum, nu ți-ai crede ochilor. Era cât pe ce să-mi frec ochii când l-am văzut ieșind din cameră, mă întrebam cu cine seamănă atât de mult. Se pare că e exact chipul tău! Deși, dacă se poate spune așa, și tu arăți elegant, șefu’.

-Ha, ha. Bun răspuns. A rostit tata și a râs mulțumit.

-Ce? Am rămas complet fără cuvinte. Nu știam cum să reacționez.

-Deci, cu cine te duci să bei? Cu fete?

-Tata în niciun caz! Ele sunt prietenele mele, bine? Uită-te la gura mea. Prietene!! Am spus eu, accentuând cuvântul ,,prietene”.

-Bine, bine. Sunt frumoase?

-Bineînțeles că sunt! Una dintre ele este literalmente regina frumuseții departamentului. De fapt, va concura sâmbăta asta. Dar de ce întrebi, tata?

-Ce, nu am voie să întreb? A răspuns el zâmbind ironic.

-Nu asta am vrut să spun. Mă întrebam doar de ce ești curios, atât!

-Am un fiu chipeș, sigur că trebuie să întreb. Poftim ia asta cu tine. Dacă nu e de ajuns, spune-mi. Mă voi asigura că ți-ai făcut provizii. Încă cu brațul în jurul gâtului meu, tata a scos o cutiuță mică din buzunarul pantalonilor și a îndesat-o în buzunarul jachetei mele.

-Ce s-a întâmplat, tată? Am băgat mâna în buzunarul jachetei și am scos ce îndesase el acolo.

-Tată!! De ce naiba mi-ai dat prezervative? Am strigat, cu vocea tare. Într-adevăr, erau prezervative, două cutii. Fața mi s-a înroșit când am încercat să i le plasez înapoi în mână.

-Haide, păstrează-le, niciodată nu se știe când ai putea avea nevoie de ele. În locuri ca acestea e mai bine să fii pregătit. Lasă-mă să-ți spun ceva: dacă niște fete frumoase încep să cocheteze, nu ezita. Încearcă. Dar protejează-te mereu, ai înțeles? Nu mă face de râs. Pe vremea mea, toate fetele frumoase erau ale mele, fără excepții!

-Ce tot spui, tata? Așteaptă până când se întoarce mama cu P’Not. Cu siguranță o să-i spun. Sau ar trebui să o sun chiar acum?

-Bine, bine! Ai câștigat! Întotdeauna o aduci în discuție pe mama ta ca pe o amenințare. La cât de feroce e, crezi că aș îndrăzni să ripostez? Doar ia-le cu tine, bine? Îl rog pe Ruj să te ia. Și dacă vii acasă târziu... sau te oprești pe la vreo fată, nu te voi opri.

-Tata! Am strigat pe un ton plin de reproș.

-Bine, bine... ești exact ca mama ta. Nu te mai tachinez. Ruj, e în întregime al tău.

-Am înțeles, șefu. Serios, doar tatăl meu credea că a-i da fiului său prezervative și a sugera în treacăt o aventură nocturnă era perfect normal. Și unde anume ar trebui să găsesc o fată? Pe lângă faptul că nici nu-mi trece prin minte să am femei. P’Ruj m-a dus la ,,The Sun” barul de la care Ploy trimisese locația online. Nu a fost o călătorie lungă. A oprit mașina în parcarea care era deja destul de aglomerată. De unde ne aflam, puteam vedea intrarea. Locul era animat. Nu era de mirare că era aglomerat iar atmosfera și decorul arătau uimitor.

-Khun Nu, ar trebui să aștept aici sau să mă întorc mai târziu să te iau? A întrebat P’Ruj în timp ce mă pregăteam să cobor din autoturism.

-Poți pleca deocamdată. Nu vreau să te fac să aștepți și nu sunt sigur la ce oră voi termina. Te sun când sunt gata să mă întorc.

-Am înțeles.

-Stai puțin, P’Ruj.

-Da?

-Uite, ia-le tu. Nu știu la ce se gândea tata când mi le-a dat. I-am îndesat lui P’Ruj cele două cutii de prezervative în mână și am ieșit din mașină fără să aștept un răspuns. Mi-am scos telefonul să o sun pe Ploy, dar înainte să pot forma numărul, a sunat ea.

-Salut Ploy, vino să mă iei.

-Unde ești? Ai ajuns deja? A strigat ea încercând să acopere zgomotul din interior.

-Sunt aici. În parcarea din față.

-Bine, stai cuminte acolo. Superba va veni să te găsească. Așteaptă o secundă! Mua! A închis imediat după ce mi-a trimis o altă sărutare. Am clătinat din cap și am râs ușor de ridicolul tonului ei. După ce am încheiat apelul, am rămas acolo în parcare. Nu am îndrăznit să merg până la intrare, deoarece nu eram tocmai obișnuit cu astfel de locuri. În timp ce așteptam, am început să aud sunete ciudate în apropiere.

,,Ah, da, mai repede!! Da, pur și simplu... așa! Mm!!... Mai mult! Aproape am terminat. Suge mai adânc...”

M-am întors spre mașina de lângă mine. Sunetele veneau de acolo, din acel Porsche negru. Curios...părea familiar. În timp ce încă încercam să-mi dau seama unde îl mai văzusem, gemetele s-au oprit, portiera mașinii s-a deschis și o femeie frumoasă, cu hainele dezordonate, s-a coborât. Și-a șters colțul gurii, apoi s-a dus nonșalant spre partea șoferului, s-a aplecat, a sărutat pe cineva pe obraz și s-a îndreptat spre bar. Curiozitatea m-a copleșit. Voiam să știu care tip era suficient de îndrăzneț să facă asta într-o parcare publică. Așa că m-am apropiat încet să văd cine era înăuntru. În momentul în care l-am văzut... mi s-a strâns stomacul. Corpul mi-a înghețat. Totul în mine a amorțit. Înăuntru era Sun, ștergându-și nonșalant virilitatea cu un șervețel. S-a întors cu fața spre mine și a strigat:

-Hei, tu! Ochelaristule! ⁠♡