CAPITOLUL 3

  Atmosfera de la universitate era plină de zâmbete și râsete. Era o perioadă de tranziție între a fi copil și a deveni adult, o perioadă de învățare și de a experimenta lucruri noi pentru sine.

În clasă, studenții din primul an de inginerie au început să își pună cărțile în ghiozdane și plănuiau să meargă să mănânce ceva delicios după ore. Dar când un grup de oameni cu jachete albastru marin a intrat în sală și a stat în fața clasei în locul profesorului, toate gândurile și activitățile s-au oprit.

- Astăzi este o ocazie specială, băieți. Bătrânii îi vor duce la o activitate de bun venit. Ridicați-vă și urmați acel partener, a spus unul dintre seniori, arătând spre partenerul său.

Atitudinea serioasă a seniorilor i-a făcut pe noii studenți, care abia erau în facultate de o săptămână, să se grăbească să se supună. La sosirea în amfiteatrul facultății de inginerie, toată lumea a fost organizată să se așeze ordonat. După ce s-au asigurat că toți studenții de la inginerie mecanică sunt prezenți, seniorii din anul al doilea au închis ușile și i-au înconjurat pe studenții din primul an.

- Băieți! Știți de ce v-am chemat astăzi?

Vocea puternică și fermă a făcut ca atmosfera să devină tăcută. Nu s-a auzit nici măcar un suspin.

- Când îi întreb, răspundeți!

- Nu știm, domnule!

- Voi nu știți nimic! Vreți emblema sau nu? Ouch!

Auzind strigătul senionului, noii studenți, care se uitau fix la pământ, și-au ridicat imediat privirea.

- De ce țipi așa, idiotule? Nu te doare gâtul?

- Este pentru a te face să pari mai intimidant, astfel încât băieții să ne respecte..

- Băieții vin să învețe, nu să fie ținta proastei tale dispoziții, a spus un tânăr cu părul fumuriu, cu o față ascuțită care se potrivea cu jacheta sa albastru marin, în timp ce se sprijinea pe scenă cu brațele încrucișate.

- Ridicați-vă capetele, băieți.

- Uite cine se crede chipeș! Jay, mereu în lumina reflectoarelor, a spus un băiat la fel de înalt ca Jay, cu părul roșu aprins pieptănat pe spate, care îi scotea în evidență fruntea bine formată.

Fața lui ascuțită și ochii oblici îl făceau să pară și mai intimidant în timp ce stătea lângă Jay în aceeași poziție.

- De ce te bagi, Jay? Este destul loc pentru Tar să alerge, a spus o fată cu părul negru și dungi roz, lungi până la mijlocul spatelui.

Pielea ei de culoarea mierii și înălțimea de model atrăgeau privirile tuturor noilor elevi. Ea a arătat spre un băiat voinic care mergea în spatele ei, cu părul negru până la gât, legat neglijent cu un creion. Toți elevii mai mari erau obișnuiți cu înfățișarea lui.

- Eu nu sunt un iepure, Bell.

- Am vrut să spun un bivol.

- Se luptă ca niște câini! a exclamat tânăra cu părul blond auriu în timp ce-și ridica ceașca de cafea pentru a bea.

Dar când Bell a împins-o de umăr, cafeaua i s-a vărsat în gură.

- Bell!

- Nu m-am putut abține, frumoasa Jean. Tu erai cea care vorbea prostii, și-a privit Cherine prietena cu o voce de avertisment.

- Acum e totul murdar, a spus băiatul înalt și subțire, cu o tunsoare buclucașă, oferindu-i o batistă înainte de a trece pe lângă ea cu o atitudine rece.

- Idiotul ăsta este încă unul chipeș. Ești prea cool, prietene Glah. Mi-ar plăcea să te lovesc în loc să te pălmuiesc. Mi-aș dori să pot arăta atât de cool, a spus Time, aruncându-i o hârtie lui Tonkla, care a prins-o cu ușurință.

- Ajunge deja. Toți bobocii sunt confuzi. Noi suntem seniorii de anul patru. Astăzi, cei din anii doi v-au adus aici pentru că avem ceva important de anunțat. Campionule, adu-l pentru mine, a spus o fată tânără cu părul negru strălucitor și un zâmbet dulce.

Oricine ar fi văzut-o s-ar fi îndrăgostit de acel zâmbet. Statura ei mică o făcea să pară și mai delicată lângă băiatul înalt de aproximativ 187 de centimetri, cu o față ascuțită și o cicatrice pe sprânceană. Champ i-a înmânat fetei un colier din metal argintiu strălucitor cu un pandantiv în formă de angrenaj, apoi a stat aproape de ea.

- Astăzi, noi, cei opt seniori, i-am reprezentat pe studenții din anul patru pentru a le oferi aceste unelte. Acest angrenaj este un simbol al facultății noastre, reprezentând cine suntem. Nu este atât de important în sine, doar o bucată de metal, dar ceea ce contează cu adevărat este tradiția pe care o reprezintă. Este ceva care se transmite de la seniori la juniori, arătând că, în această facultate, ai prieteni, seniori și juniori care te susțin. Sper că într-o zi, când veți fi în locul nostru, o veți transmite mai departe cu același sentiment.

Puifai a vorbit cu un zâmbet, uitându-se în jur. Luminile de deasupra capului s-au diminuat pentru a lăsa să strălucească lumina lumânărilor seniorilor. Cântecul facultății a răsunat încet, armonizându-se cu flăcările luminoase ale lumânărilor în timp ce acestea erau transmise juniorilor, care apoi s-au apropiat pentru a primi uneltele de la cei opt seniori. Aceasta a fost ultima zi de orientare pentru noii studenți.

Elevii din primul an și-au arătat bucuria, entuziasmul și mândria față de activitățile la care au participat luni de zile. Abordarea constructivă și sigură a activităților, evitând strigătele sau vechile tradiții periculoase, i-a făcut pe începători să aprecieze și mai mult tradiția.

După aproape o oră, totul a fost gata. Luminile s-au aprins din nou, iar seniorii și juniorii s-au amestecat liber.

- Senior Mind, care sunt numele seniorilor prezenți astăzi aici? a întrebat un boboc.

- Oh, vrei să îi cunoști? a strigat Mind către studenții de anul patru care discutau despre petrecerea din seara respectivă.

- Sunteți surzi sau ce? Bine, o să vă prezint chiar eu.

Mind și-a curățat teatral gâtul înainte de a-i prezenta pe cei opt seniori unul câte unul.

- Îl vedeți pe seniorul care ține o sticlă de apă sub braț, cu părul roșcat, arătând cool ca un cocoș mare la capătul aleii? Acela este Time. Tipul chipeș cu părul cărunt de lângă el este Jay. Cel tuns scurt și care arată ca un gangster, dar are o inimă ca Kitty este Tonkla. Fata frumoasă care a început ceremonia este Puifai, iar prietena ei apropiată cu părul blond este Cherine. Fata cu părul evidențiat roz, super sexy, dar cu o gură de parcă ar avea zece câini, este Bell. Cel care îi duce o sticlă cu apă lui Puifai, cu o față serioasă, este iubitul ei, Champ. Și, în sfârșit, cel care poartă ochelari și are părul lung până la gât este Tar. Aceasta este echipa completă de ingineri mecanici Avengers.

- Toți seniorii sunt prieteni? a întrebat un boboc.

- Da, au fost încă din primul an, a răspuns grupul, uitându-se la seniori cu admirație.

- Ar trebui să mă duc acasă, a spus Jay, uitându-se la ceas.

- Nu este permis. Trebuie să stai și să bei cu noi. Căpitanul Jade nu te va ucide, a spus Time, întorcând cheile de la mașină.

- Unde o să bem? Dacă e iar în colț, o să înnebunesc din cauza țânțarilor, a spus Bell, legându-și părul într-o coadă de cal înaltă.

- În camera de depozitare. I-am cerut deja cheile paznicului, a spus Champ, arătându-i brelocul.

- Perfect, ca să putem porni aerul condiționat.

- Am lăsat deja băuturile și gustările acolo. Hai să mergem după ce terminăm, a spus Champ înainte de a se despărți pentru a merge la baie. Orientarea creativă se încheia la opt seara. Cei din anul al doilea au avut grijă să-i trimită pe boboci acasă unul câte unul și au curățat locul. Până la nouă și jumătate, totul era curat.

-Jay, am încuiat deja auditoriul, a spus un boboc.

- Bine. Hai să mergem acasă. Lasă-mi cheile, am să i le dau înapoi paznicului, a spus Jay.

- Mulțumesc. Seniorii pleacă și ei?

-Imediat. Mergeți acasă, le-a spus Jay celor din anul doi, care s-au despărțit pentru a merge la casele lor.

Când s-a întors, l-a găsit pe Time holbându-se la el. „Ce dorești?

- Să mergem să bem ceva, Jay.

- Și ceilalți?

- Sunt în magazie. Te-am așteptat pentru că mi-era teamă că vei fugi, a spus Time.

- Nu pot sta mult. Nu vreau ca căpitanul Jade să mă găsească, a spus Jay.

- Lucrează din greu. E un inspector nou la secție.

- Un nou inspector? Cine?

- Fața ta arată ca fața unui polițist?

- A ta nu, dar a tatălui tău da, a spus Jay, întorcând cheile de lângă Time.

Știa atât de multe lucruri pentru că și tatăl lui era polițist la secție.

- Nu știu, nu l-am întrebat încă.

Amândoi au ajuns în camera de depozitare de sub clădirea cu clase. Aici se păstrează echipamentele electronice folosite la cursuri, majoritatea din metal, așa că există aer condiționat. Se știe că, dacă cineva trebuie să lucreze urgent noaptea sau să organizeze o mică petrecere, mituiește paznicul pentru a obține cheia și trebuie să o returneze dimineața.

Când a deschis ușa, aerul rece de la aparatul de aer condiționat, setat la o temperatură mai scăzută decât era necesar, i-a lovit fața lui Jay, făcându-l să se încrunte. Cei șase prieteni ai săi stăteau în cerc pe podea, cu un sortiment de gustări și alcool în centru, prin amabilitatea lui Tonkla, al cărui tată deținea un mare magazin alimentar.

- Stai jos, Jay, a spus Bell, trăgându-l de mână pe Jay să se așeze lângă el și oferindu-i un pahar cu o licoare aurie tare.

- La naiba, suntem deja în anul patru! Adio să trăiesc de pe urma tatălui meu! a spus Mai, care tocmai se așezase, în timp ce lua o înghițitură mare de alcool.

- Nu sunt multe cursuri anul acesta, dar munca este îngrozitoare. Notele depind în totalitate de performanță, a spus Puifai, mâncând o gustare.

- Numai gândul la asta mă stresează. Ce ne vom face când vom absolvi? a întrebat Cherine, turnând lichior pentru Puifai.

- Chiar vom absolvi? l-a întrerupt Bell, aruncându-i o gustare triunghiulară lui Tar, care stătea vizavi de el.

- Serios, are cineva deja planuri pentru viitor? În afară de voi doi, a spus Mai, arătând spre Puifai și Champ, care stăteau împreună.

- Unul este fiul unui proprietar de reprezentanță auto, iar celălalt este ridicol de bogat. Aveți de gând să vă căsătoriți când absolviți?

- Sa ne căsătorim atât de repede? Abia am absolvit, a spus Puifai, roșind și uitându-se la partenerul său.

- Hai să așteptăm până suntem pregătiți, da?

- Da, a zâmbit Champ, îmbrățișându-o pe Puifai în timp ce prietenii lui se uitau și glumeau.

- Dar tu, Jay? Când ai de gând să mă ceri de soție? a întrebat Time, sprijinindu-se de Jay, doar pentru a fi trasa înapoi de Bell.

- Îmi pare rău, dar Jay este al meu, la fel și căpitanul Jade, a spus Bell.

- Serios, Bell?

- Da, vreo problemă?

- Campionule, o să moștenești afacerea tatălui tău, nu-i așa? a întrebat Jay, dându-i paharul lui Tonkla, care stătea lângă el.

- Da, cred că da.

- Și tu, Tar?

- Am de gând să fac un stagiu. Dacă îmi place, o să rămân. Dacă nu, voi căuta o altă companie în Bangkok, a spus Tar, bând cu nonșalanță.

- Tonkla, ai de gând să-l îmbeți pe Jay ca să nu vină acasă?a întrebat Cherine, văzându-l pe Tonkla turnând o cantitate mare de lichior pur în paharul lui.

- Hai să nu mai vorbim despre viitor. Este prea stresant. Eu am un joc, a spus Time, atrăgând atenția tuturor.

- Ce joc?

- Jocul... a făcut o pauză dramatică, ”al sticlei!”

- Uau, credeam că vei avea o idee originală, a suspinat Bell, resemnat.

- Cum o să jucăm?

- Hai să jucăm „Adevăr sau provocare””, a sugerat Cherine liniștită, dar toată lumea a fost de acord, cu excepția lui Time.

- Cum se joacă?

- Poți pune oricui o întrebare. Persoana trebuie să aleagă între a spune adevărul sau a accepta o provocare.

- Provocare?

- Deci, Time, spune-mi adevărul. Zilele trecute, când am lucrat în grup, ai fost într-adevăr bolnav sau ai ieșit să mănânci cu o fată de la stomatologie? Adevăr sau provocare? a întrebat Cherine cu un zâmbet, în timp ce Tonkla și Bell se uitau fix la el.

- Ei bine, eu...

- Răspunde corect, a insistat Bell, făcându-l pe Time să ezite până când, în cele din urmă, a luat o înghițitură mare de lichior.

- Îndrăznește! Eu aleg îndrăzneala.

- Te provoc să îi scrii numele adevărat, a spus Time, reticent, dar în cele din urmă de acord, și s-a ridicat să scrie numele în timp ce toată lumea râdea.

- Wow, m-ai prins. Acum te întreb. Jay, este adevărat că nu te înțelegi cu căpitanul Jade?

- De ce întrebi asta dintr-o dată?

- Răspunde-mi acum sau te provoc să dansezi pe stâlpul porții, a spus Time serios, sperând la răzbunare.

- Îți răspund. Nu e vorba că nu mă înțeleg cu el, doar că atunci când se comportă ca tatăl meu, mă deranjează.

- Ei bine, nu pot face nimic cu răspunsul ăsta, a spus Time, râzând împreună cu ceilalți, deoarece Jay îi spulberase speranțele prietenului său roșcat.

- Jay, e rândul tău să întrebi.

- Îl întreb pe Champ. Unde te-ai dus săptămâna trecută când te-am sunat și am auzit un anunț ca de spital?

Champ s-a oprit cu paharul de lichior în mână, uitându-se la Jay.

- M-am dus la doctor.

- Care doctor?

- Nu mai am întrebări.

- S-a terminat sifonul. O să mai aduc un pachet, a spus Cherine, ridicându-se din cerc și mergând să mai aducă sifon de la masa din spate.

Jocul a continuat până la miezul nopții. Întrebările deveneau din ce în ce mai îndrăznețe, iar unii alegeau să răspundă sincer, în timp ce alții acceptau provocări extravagante care stârneau râsete toată noaptea. Toată lumea era beată și a început să spună prostii.

Jay, care plănuise inițial să meargă acasă la miezul nopții, a trebuit să renunțe la planul său din cauza stării de ebrietate. Să conduci într-o astfel de stare nu ar fi fost doar ilegal, ci și periculos. În cele din urmă, toată lumea s-a prăbușit pe jos, unii îmbrățișându-se, alții folosindu-și prietenii drept perne, căutând un colț în care să doarmă. Jay, pe punctul de a-și pierde cunoștința, a decis să își sune fratele pentru a-l anunța că nu va veni acasă în acea seară.

- Ce s-a întâmplat?

- Frate, nu mă duc acasă.

- Vorbește clar, unde ești?

- La facultate, nu mă mai întorc.

Și apelul a fost întrerupt. Jay s-a prăbușit pe podea, inconștient ca și ceilalți, fără să știe că ceea ce avea să se întâmple în continuare avea să fie ceva ce nu vor uita niciodată.