CAPITOLUL 3

Atmosfera de la universitate era plină de zâmbete și râsete. Era un timp de tranziție între a fi copil și a deveni adult, un timp de învățare și de experimentare a lucrurilor noi pe cont propriu. În sala de clasă, studenții din primul an de la inginerie au început să-și pună cărțile în rucsacuri și plănuiau să meargă să mănânce ceva delicios după curs. Dar când un grup de oameni în jachete bleumarin a intrat în cameră și a stat în fața clasei în locul profesorului, toate gândurile și activitățile s-au oprit.

„Astăzi este o ocazie specială, băieți. Seniorii vă vor duce la o activitate de bun venit.

Ridicați-vă și urmați acel partener”, a spus unul dintre seniori, arătând spre colegul său. Atitudinea serioasă a seniorilor i-a făcut pe noii studenți, care abia de o săptămână erau la facultate, să se grăbească să se supună.

La sosirea în amfiteatrul facultății de inginerie, toată lumea a fost organizată să stea frumos așezată.

Odată ce s-au asigurat că toți studenții de la inginerie mecanică erau prezenți, seniorii de anul doi au închis ușile și i-au încercuit pe studenții de anul întâi.

„Băieți! Știți de ce v-am chemat astăzi?” Vocea puternică și fermă a făcut ca atmosfera să devină tăcută. Nici măcar un suspin nu s-a auzit. „Când vă întreb, răspundeți!”

„Nu știm, domnule!”

„Nu știți nimic! Vreți emblema sau nu? Au!” Auzind strigătul seniorului, noii studenți, care priveau pământul, s-au uitat imediat în sus.

„De ce urli așa, idiotule? Nu te doare gâtul?”

„Este pentru a părea mai intimidant, ca băieții să ne respecte.”

„Băieții vin să studieze, nu să fie ținta proastei tale dispoziții”, a spus un tânăr cu părul gri fumuriu, cu o față ascuțită care se potrivea cu jacheta sa bleumarin, în timp ce se sprijinea de scenă cu brațele încrucișate.

„Ridicați capul, băieți.”

„Uite cine se crede chipeș! Jay, care vrea mereu să fie în lumina reflectoarelor”, a spus un băiat la fel de înalt ca Jay, cu părul roșu aprins pieptănat pe spate, lăsându-și la vedere fruntea bine formată. Chipul său ascuțit și ochii migdalați l-au făcut să pară și mai intimidant în timp ce stătea lângă Jay în aceeași poziție.

„De ce te bagi, Jay? Este destul loc pentru Tar să alerge”, a spus un băiat cu părul negru și șuvițe roz, cu lungimea până la mijlocul spatelui. Pielea sa de culoarea mierii și înălțimea de model atrăgeau privirile tuturor noilor studenți. El a arătat spre un băiat robust care mergea în spatele lui, cu părul negru până la gât, legat neglijent cu un creion. Toți studenții mai mari erau obișnuiți cu aspectul său.

„Nu sunt un iepure, Bell.”

„Am vrut să spun un bivol.”

„Se ceartă ca câinii!”, a exclamat tânărul cu părul blond auriu și o față ascuțită în timp ce își ridica paharul de cafea pentru a bea. Dar când Bell l-a împins de umăr, cafeaua i s-a vărsat în gură. „Bell!”

„Nu m-am putut abține, frumosule Jean. Tu ai fost cel care a vorbit prostii”, Cherine s-a uitat la prietenul său avertizor.

„S-a murdărit tot acum”, a spus băiatul înalt și subțire cu o tunsoare periuță, oferind o batistă înainte de a trece pe lângă ei cu o atitudine rece.

„Idiotul acesta este încă un chipeș. Ești prea cool, prietene Glah. Mi-ar plăcea să te lovesc cu piciorul în loc să-ți dau o palmă. Mi-aș dori să pot arăta atât de cool”, a spus Time, aruncând o hârtie spre Tonkla, care a prins-o cu ușurință.

„Destul de ajuns. Toți bobocii sunt confuzi. Noi suntem seniorii de anul patru. Astăzi, cei de anul doi v-au adus aici pentru că avem ceva important de anunțat. Champ, adu-l pentru mine”, a spus un tânăr cu părul negru strălucitor și un zâmbet dulce.

Oricine l-ar fi văzut s-ar fi îndrăgostit de acel zâmbet. Statura sa mică îl făcea să pară și mai delicat lângă băiatul înalt de aproximativ 187 de centimetri, cu o față ascuțită și o cicatrice pe sprânceană. Champ i-a întins un lănțișor de metal argintiu strălucitor cu un pandantiv în formă de rotiță băiatului, apoi a stat aproape de el.

„Astăzi, noi, cei opt seniori, am reprezentat studenții de anul patru pentru a vă oferi aceste rotițe. Această rotiță este un simbol al facultății noastre, reprezentând cine suntem. Nu este atât de importantă în sine, este doar o bucată de metal, dar ceea ce contează cu adevărat este tradiția pe care o reprezintă. Este ceva ce se transmite de la seniori la juniori, arătând că, în această facultate, aveți prieteni, seniori și juniori care vă susțin. Sper ca într-o zi, când veți fi în locul nostru, să o transmiteți mai departe cu același sentiment”, a vorbit Puifai cu un zâmbet, privind în jur.

Luminile de deasupra s-au stins pentru a lăsa lumina lumânărilor seniorilor să strălucească. Imnul facultății a răsunat încet, armonizându-se cu flăcările strălucitoare ale lumânărilor în timp ce erau transmise juniorilor, care apoi au mers să primească rotițele de la cei opt seniori.

Aceasta a fost ultima zi de orientare pentru noii studenți. Studenții de anul întâi au dat dovadă de bucurie, entuziasm și mândrie față de activitățile la care au participat timp de luni de zile. Abordarea constructivă și sigură a activităților, evitând țipetele sau vechile tradiții periculoase, i-a făcut pe boboci să aprecieze tradiția și mai mult.

După aproape o oră, totul s-a terminat. Luminile s-au aprins din nou, iar seniorii și juniorii s-au amestecat liber.

„Seniorule Mind, care sunt numele seniorilor de aici astăzi?”, a întrebat un boboc.

„Oh, vrei să-i cunoști?”, a strigat Mind către studenții de anul patru care discutau despre petrecerea din acea seară.

„Sunteți surzi sau ce? Bine, vă voi prezenta eu însumi.” Mind și-a dres vocea teatral înainte de a prezenta cei opt seniori unul câte unul.

„Îl vedeți pe seniorul care ține o sticlă de apă sub braț, cu părul roșu, arătând cool ca un cocoș mare la capătul aleii?

Acela este Time. Tipul chipeș cu părul gri de lângă el este Jay. Cel cu tunsoare periuță și care arată ca un gangster, dar are o inimă ca Kitty, este Tonkla. Frumosul băiat care a început ceremonia este Puifai, iar prietenul său apropiat cu părul blond este Cherine. Băiatul cu șuvițe roz, super sexy, dar cu o gură de parcă ar avea zece câini, este Bell. Cel care îi aduce o sticlă de apă lui Puifai, cu o față serioasă, este iubitul lui, Champ. Și, în sfârșit, cel care poartă ochelari și are părul lung până la gât este Tar.

Aceasta este echipa completă a Răzbunătorilor de la inginerie mecanică.”

„Toți seniorii sunt prieteni?”, a întrebat un boboc.

„Da, sunt de când erau în anul întâi”, a răspuns grupul, privind seniorii cu admirație.

„Ar trebui să plec acasă”, a spus Jay, uitându-se la ceas.

„Nu este permis. Trebuie să rămâi să bei cu noi. Căpitanul Jade nu te va omorî”, a spus Time, rotind cheile mașinii.

„Unde mergem să bem? Dacă este din nou în colțul acela, o să înnebunesc cu țânțarii”, a spus Bell, legându-și părul într-o coadă de cal înaltă.

„În camera de depozitare. I-am cerut deja paznicului cheile”, a spus Champ, arătând brelocul.

„Perfect, așa putem porni aerul condiționat.”

„Am lăsat deja băuturile și gustările acolo. Să mergem după ce terminăm”, a spus Champ înainte de a se despărți pentru a merge la baie.

Orientarea creativă s-a încheiat la ora opt seara. Cei de anul doi s-au asigurat că trimit bobocii acasă unul câte unul și au curățat locul. Până la nouă și jumătate, totul era curat.

„Jay, am încuiat deja amfiteatrul”, a spus un boboc.

„Bine. Să mergem acasă. Lasă-mi cheile, le voi da eu înapoi paznicului”, a spus Jay.

„Mersi. Pleacă și seniorii?”

„În curând. Mergeți acasă”, le-a spus Jay celor de anul doi care s-au despărțit pentru a merge la casele lor. Când s-a întors, l-a găsit pe Time fixându-l cu privirea.

„Ce vrei?”

„Hai să mergem să bem ceva, Jay.”

„Și ceilalți?”

„Sunt în camera de depozitare. Te-am așteptat pentru că mi-a fost teamă că vei fugi”, a spus Time.

„Nu pot sta mult. Nu vreau ca căpitanul Jade să mă găsească”, a spus Jay.

„Lucrează din greu. Este un nou inspector la secție.”

„Inspector nou? Cine?”

„Fața ta arată ca o față de polițist?”

„A ta nu, dar a tatălui tău da”, a spus Jay, rotind cheile lângă Time. Știa atât de multe lucruri pentru că tatăl său era și el polițist la secție.

„Nu știu, nu l-am întrebat încă.” Amândoi au ajuns la camera de depozitare de sub clădirea cursurilor. Aici sunt ținute echipamentele electronice folosite la cursuri, cele mai multe din metal, așa că există aer condiționat. Se știe că, dacă cineva are nevoie să lucreze urgent noaptea sau să organizeze o mică petrecere, îl mituiește pe paznic pentru a obține cheia și trebuie să o returneze dimineața.

Pe măsură ce a deschis ușa, aerul rece de la aparatul de aer condiționat, setat la o temperatură mai mică decât era necesar, l-a izbit pe Jay în față, făcându-l să se încrunte. Cei șase prieteni ai săi stăteau în cerc pe podea, cu un sortiment de gustări și alcool în centru, prin amabilitatea lui Tonkla, al cărui tată deținea un mare magazin alimentar.

„Așază-te, Jay”, a spus Bell, trăgându-l pe Jay de mână să stea lângă el și oferindu-i un pahar de băutură tare aurie.

„La naiba, suntem deja în anul patru! Adio trăitului pe spatele tatălui meu”, a spus Mai, care tocmai se așezase, în timp ce lua o înghițitură mare de alcool.

„Nu sunt multe cursuri anul acesta, dar munca este groaznică.

Notele depind în totalitate de performanță”, a spus Puifai, mâncând o gustare.

„Doar gândul la asta mă stresează. Ce o să facem când vom absolvi?”, a întrebat Cherine, turnând băutură pentru

Puifai.

„Oare chiar vom absolvi?”, a intervenit Bell, aruncând o gustare triunghiulară spre Tar, care stătea în fața lui.

„Serios acum, are cineva planuri de viitor? În afară de voi doi”, a spus Mai, arătând spre Puifai și Champ, care stăteau împreună.

„Unul este fiul unui proprietar de reprezentanță auto, iar celălalt este ridicol de bogat. Voi doi vă veți căsători când veți absolvi?”

„Să ne căsătorim așa curând? Abia am absolvit”, a spus Puifai, roșind și privindu-și partenerul.

„Să așteptăm până când suntem gata, ce zici?”

„Da”, Champ a zâmbit, îmbrățișându-l pe Puifai în timp ce prietenii lor îi priveau și glumeau.

„Dar tu, Jay? Când ai de gând să mă ceri în căsătorie?”, a întrebat Time, sprijinindu-se de Jay, doar pentru a fi tras înapoi de Bell.

„Scuze, dar Jay este al meu, la fel ca și căpitanul Jade”, a spus Bell.

„Serios, Bell?”

„Da, vreo problemă?”

„Champ, tu vei moșteni afacerea tatălui tău, nu-i așa?”, a întrebat Jay, trecându-și paharul lui Tonkla, care stătea lângă el.

„Da, cred că da.”

„Și tu, Tar?”

„Voi face un stagiu. Dacă îmi place, rămân. Dacă nu, voi căuta o altă companie în Bangkok”, a spus Tar, bând cu indiferență.

„Tonkla, ai de gând să-l îmbeți pe Jay ca să nu mai ajungă acasă?”, a întrebat Cherine, văzându-l pe Tonkla turnând o cantitate mare de băutură pură în paharul ei.

„Să nu mai vorbim despre viitor. Este prea stresant.

Am un joc”, a spus Time, atrăgând atenția tuturor.

„Ce joc?”

„Jocul...”, a făcut o pauză dramatică, „sticlei!”

„Wow, am crezut că vei avea o idee originală”, a suspinat Bell, resemnat.

„Cum o să ne jucăm?”

„Hai să jucăm 'Adevăr sau Provocare'”, a sugerat Cherine încet, dar toată lumea a fost de acord, cu excepția lui Time.

„Cum se joacă?”

„Poți pune oricui o întrebare. Persoana trebuie să aleagă între a spune adevărul sau a accepta o provocare.”

„Provocare?”

„Deci, Time, spune-mi adevărul. Zilele trecute, când am avut lucrarea de grup, ai fost chiar bolnav sau ai ieșit să mănânci cu o fată de la stomatologie? Adevăr sau provocare?”, a întrebat Cherine cu un zâmbet, în timp ce Tonkla și Bell îl fixau cu privirea.

„Păi, eu...”

„Răspunde corect”, a presat Bell, făcându-l pe Time să ezite până când, în cele din urmă, a luat o înghițitură mare de băutură.

„Provocare! Aleg provocarea.”

„Te provoc să-i scrii numele real”, a spus Time, reticent, dar în cele din urmă a fost de acord și s-a ridicat să scrie numele în timp ce toată lumea râdea.

„Wow, m-ai prins. Acum întreb eu. Jay, este adevărat că nu te înțelegi bine cu căpitanul Jade?”

„De ce întrebi asta deodată?”

„Răspunde-mi acum sau te provoc să dansezi pe stâlpul porții”, a spus Time serios, sperând la răzbunare.

„Răspund. Nu este vorba că nu mă înțeleg bine cu el, ci doar că, atunci când se poartă ca tatăl meu, mă deranjează.”

„Păi, nu pot face nimic cu răspunsul acesta”, a spus Time, râzând împreună cu ceilalți, deoarece Jay îi spulberase speranțele prietenului său roșcat.

„Jay, rândul tău să întrebi.”

„Îl întreb pe Champ. Unde ai fost săptămâna trecută când te-am sunat și am auzit un anunț ca de spital?” Champ s-a oprit cu paharul de băutură în mână, privindu-l pe Jay.

„Am fost la doctor.”

„La ce doctor?”

„Gata cu întrebările.”

„S-a terminat sifonul. Mai iau un pachet”, a spus Cherine, ridicându-se din cerc și mergând să ia mai mult sifon de pe masa din spate.

Jocul a continuat până la miezul nopții. Întrebările au devenit mai îndrăznețe și unii au ales să răspundă cu sinceritate, în timp ce alții au acceptat provocări ciudate care au provocat hohote de râs toată noaptea.

Toată lumea era beată și începuse să vorbească prostii.

Jay, care inițial plănuise să plece acasă la miezul nopții, a trebuit să renunțe la planul său din cauza stării de ebrietate.

Să conduci într-o asemenea stare nu ar fi fost doar ilegal, ci și periculos.

În cele din urmă, toată lumea s-a prăbușit pe jos, unii îmbrățișându-se, alții folosindu-și prietenii pe post de perne, căutând un colț în care să doarmă.

Jay, pe punctul de a-și pierde cunoștința, a decis să-și sune fratele pentru a-l anunța că nu va veni acasă în acea noapte.

„Ce s-a întâmplat?”

„Frate, nu mai vin acasă.”

„Vorbește clar, unde ești?”

„La facultate, nu mă mai întorc.” Și apelul s-a întrerupt. Jay s-a prăbușit pe podea, inconștient ca și ceilalți, fără să știe că ceea ce urma să se întâmple va fi ceva ce nu vor uita niciodată.