Capitolul 32

 

Champ era vizibil epuizat până când cei doi au acceptat în sfârșit un armistițiu. Jun păstra o expresie rigidă și greu de citit în fața celui mai bun prieten al său, în timp ce prietenul respectiv stătea prăbușit pe canapea, arătând de parcă febra îl lovise din plin, probabil agravată și de aerul condiționat rece din living. Champ îl opri în liniște și porni ventilatorul în loc. Tăietura de pe fruntea lui Sorn sângera ușor, avea cam un centimetru lungime, nu era suficient de adâncă pentru a necesita copci. Doar exagerase mai devreme ca să-l șocheze pe Jun și să-l facă să se oprească. Dacă cearta ar fi continuat, Sorn ar fi fost cel care plătea scump.

- Vreți să lămurim lucrurile acum? E și Khun Penny aici. Hai să clarificăm totul o dată pentru totdeauna, ca să nu fie o problemă pentru nimeni spuse Champ, deschizând discuția. Penny, care fusese pe jumătate forțată să rămână, se așeză la masa din sufragerie, aruncând priviri nesigure între Jun și Sorn. Nu mai văzuse niciodată doi bărbați maturi luându-se la harță în felul acela, dacă s-ar fi băgat între ei mai devreme, sigur ar fi încasat un pumn din greșeală. A fost norocul lor că Champ era acolo; altfel, singura ei opțiune ar fi fost să le arunce apă în cap.

- Eu n-am nimic de clarificat. ai grijă de rana ta. Eu plec, zise Jun rece, întorcându-se să iasă.

- Dacă crezi că poți ieși din casa mea atât de ușor, poftim, încearcă, Ai Jun. Un cap spart nu-i suficient ca să mă faci să te las să pleci, replică Sorn pe loc, încolăcindu-și piciorul lung în jurul taliei lui Jun, ca să-l țină pe loc, în ciuda durerii pulsante din cap și a febrei care-i ardea trupul.

- Bine, ascultă, doar calmează-te și lasă-mă să-ți explic cum trebuie...

- Stai. Vreau să vorbesc eu, o întrerupse Sorn pe Penny, ridicând capul. Era hotărât să-i explice totul încăpățânatului cu gura lui. Dacă o lăsa pe ea să vorbească, putea doar să complice și mai mult lucrurile.

Champ urcă la etaj ca să se îmbrace, dar nu uită să aducă și un tricou și o pereche de pantaloni pentru pacient. Sorn tocmai făcuse o baie cu buretele mai devreme, dar nu mai avea haine curate în dulap, totul fusese trimis la spălat. În ultimele zile fusese prea ocupat să-l caute pe Jun ca să mai aibă timp de altceva. O rugase pe Penny să coboare să-i aducă ceva pentru prietenul lui, și cum se simțise destul de stabil cât să meargă, coborâse și el ca să mănânce și să-și ia medicamentele.

Nu se așteptase să-l găsească pe Jun aici, mai ales nu în mijlocul unei neînțelegeri, cu o scenă care părea exact ce nu era.

Când Champ coborî din nou, acum complet îmbrăcat, îi înmână hainele lui Sorn. Acesta le luă și se îmbrăcă rapid, dar chiar și așa, imediat ce termină, își încolăci iar piciorul în jurul taliei lui Jun, ca și cum nimic nu s-ar fi schimbat. Îl ținea în continuare pe loc.

- Pe vremuri, eu și Penny eram... prieteni cu beneficii. Doar fizic. Nu aveam o relație, spuse Sorn cu sinceritate.

Respirația lui Jun se opri o clipă la auzul acelei replici, îngheță pentru o secundă, dar în adâncul sufletului, putea înțelege. Având în vedere ce fel de bărbat fusese Phi Sorn înainte să se implice cu el, nu era chiar o surpriză. Nu era vreun sfânt. La naiba, dacă ar fi fost, n-ar fi fost acela care-l învăța toate prostiile alea lângă iazul cu koi.

Champ, pe de altă parte, era complet șocat. Auzind adevărul chiar din gura celui mai bun prieten al lui avea alt impact. Deci era adevărat, zvonurile, sentimentul acela din instinct pe care-l avuseseră toți. El și Thai chiar făcuseră pariuri, cu ani în urmă, dacă Sorn avea să facă sau nu vreo mișcare spre Penny. Sorn o urmărea cu privirea de fiecare dată când trecea, iar Penny nu era deloc lipsită de atracție. Oricât încercase Sorn să pară nepăsător, era evident pentru oricine cu ochii deschiși.

Dar nimic nu se compara cu șocul de a-l auzi acum mărturisind totul deschis, fără eschivări. Fără scuze. Doar adevărul crud, pus pe masă.

- Dar după ce te-am cunoscut pe tine, continuă Sorn, eu și Penny... ne-am oprit. De tot.

- Nu te cred, răspunse Jun imediat, cu ochii arzând. Ai dispărut cu ea de atâtea ori.

- Da, am fost cu ea, dar m-am întors mereu la tine, Ai Jun. În noaptea aia, n-a fost nimic. Nici măcar o dată. Niciodată. Între mine și Penny n-a mai fost nimic. Dacă nu mă crezi, întreab-o chiar pe ea.

- Așa e, adăugă repede Penny. Nu mai suntem... implicați de dinainte ca Jun să apară în peisaj. Adică...

- Nu ne-am mai futut de când am început eu să ți-o trag ție, prostule. O întrerupse Sorn brusc, înainte ca ea să termine. Se ridică și se apropie de băiatul încă prins între picioarele lui, bătându-l cu degetul în frunte, o dată, de două ori, de câteva ori.

-Am făcut asta cu tine, așa că cu cine naiba să mă mai fut? Sunt excitat, dar nu sunt neserios, Ai Jun.

Vulgaritatea directă a vorbelor lui făcu fața tuturor să se înroșească instant. Chiar și Champ fu nevoit să-și întoarcă privirea, deși îl cunoștea pe Sorn de ani buni. Oricât de apropiați ar fi fost, nu se obișnuise niciodată cu cât de direct putea fi tipul, mai ales când era serios cu cineva.

Penny strânse buzele, incapabilă să spună un cuvânt. Ceea ce spusese Sorn era adevărat, fiecare cuvânt. Dar nu crezuse că va spune asta atât de deschis, pur și simplu. Ar fi vrut să se facă una cu podeaua de rușine, în timp ce bărbatul care declanșase totul stătea complet nepăsător, cu ochii fixați ferm pe Jun.

- Și eu de unde naiba să știu?! Tu ești doar... mormăi Jun, dar nu termină fraza. Încruntarea i se mai domoli puțin, însă privirea lui morocănoasă și buza împinsă înainte trădau toată încăpățânarea și mândria care îi mai rămăsese.

- Da, bine, sunt mereu ticălosul. Eu sunt cel rău, am înțeles, zise Sorn cu vocea grăbită și răgușită, de parcă încerca să-și scoată toate gândurile înainte să-și piardă curajul.

- Dar poate că n-ar strica să te uiți o clipă la ce-am făcut în ultima vreme. Cu cine am stat? Unde am fost? Nicăieri. Am fost lipit de tine ca scaiul. Cu cine să fi încurcat treburile, mă rog? Știu că am fost încăpățânat, că n-am recunoscut că-mi plăceai. Da, tu mi-ai plăcut primul, partea asta e adevărată. Dar pe-atunci, încă mă mințeam singur. Mă jucam cu altele, încercam să mă conving că ce simțeam pentru tine era ceva trecător. Dar după ce m-am apropiat de tine, n-am mai putut să mă gândesc decât la tine. Mereu tu, tot timpul în capul meu, zise, abia respirând între cuvinte.

Jun părea pe punctul să sară din nou la ceartă, gura i se deschise, fața i se încordă, pregătit să se aprindă complet.

- Stai! Lasă ochii ăia tăioși, îl întrerupse Sorn, arătând spre el.

- Vrei să țipi la mine pentru trecut? Bine, accept. Dar asta nu-ți dă dreptul să tragi concluzii aiurea și să mă iei la rost fără măcar să întrebi ceva înainte.

Fusese blând destul. Dacă Jun mai continua cu atitudinea asta furtunoasă, Sorn avea de gând să lase diplomația. N-avea să explodeze, dar avea alte metode să-și impună punctul de vedere. Nu era genul să alerge la nesfârșit după cineva. La cum evoluau lucrurile, mai degrabă îl ținea pe Jun lipit de podea și lămurea lucrurile într-un mod pe care niciunul nu avea să-l uite prea curând.

Obrajii lui Jun se făcură roșii ca focul, prins între furie și jenă. Rușinat că Sorn spusese toate astea cu alții de față și enervat că nu putea riposta mai dur. Sorn avea încă scuza bolii, iar Jun nu putea să se dezlănțuie complet.

- Și de ce nu mi-ai zis mai devreme? Că ești bolnav? întrebă Jun în cele din urmă, revenind la motivul real al haosului.

- Abia mă puteam da jos din pat, mormăi Sorn.

- Singura persoană căreia i-am putut trimite un mesaj a fost Khun Tune.

- Atunci de ce era Khun Penny ?începu Jun, dar se opri, aruncând o privire spre femeia care stătea în continuare la masă, urmărind scena cu o expresie calmă.

- Am aflat de la Khun Tune, explică Penny, simțind suspiciunea în vocea lui Jun. Sorn nu lipsește niciodată de la muncă, așa că atunci când am aflat, am venit aici. Când am ajuns, Champ era deja cu el. Am coborât împreună mai devreme pentru că încercam să-l conving să mănânce ceva. Champ era încă la duș și a zis că vine după.

Vorbea sincer și simplu, nu se aștepta ca Jun, care de obicei era blând și zâmbitor, să o privească acum cu o privire ca o furtună geloasă.

- Hia poate confirma, interveni Champ.

- Eu am avut grijă de prostul ăsta. Ieri era prăbușit singur aici și abia a reușit să-și anunțe boala la Khun Tune. Azi dimineață a sunat iar, că mai are nevoie de o zi. M-am îngrijorat, așa că am venit pe la prânz. Noroc că n-aveam clienți, așa că mi-am adus munca aici.

- Și i-am spălat și hainele, apropo, adăugă cu un aer dezgustat.

- Erau oribile, un morman infect de zile întregi. Ar trebui să-ți dai seama singur de ce nu s-a îngrijit deloc, nu?

Îi aruncă o privire directă și semnificativă vinovatului, care între timp se făcuse roșu. Jun tăcu, începând să pună piesele cap la cap. Nu observase punga cu mâncare de pe masă, era prea ocupat să se panicheze că Sorn era singur, sau poate pur și simplu orbit de gelozie. La naiba. Ai Jun, ai dat-o rău de tot în bară...

- Dar n-am văzut mașina ta, Hia Champ, mormăi el, încă ținând cu dinții de ultimul lui dubiu.

- N-am venit cu mașina, răspunse Champ fără să-și întoarcă privirea, simțind că Jun avea nevoie acum de răspunsuri clare. Era timpul să-și ajute prietenul pentru de-adevăratelea, era evident că Jun ajunsese să suspecteze tot ce făcea Sorn.

Adevărul era că Champ avusese treabă în acea dimineață. Dar în clipa în care aflase că Sorn se simțea rău, a venit imediat. Mașina lui fusese lăsată la service pentru că refuzase să pornească corect – practic făcuse o criză de nervi – așa că mecanicul a venit să o ridice. Champ a luat o mașină Grab în schimb și a venit direct aici

Când a ajuns, a trebuit să-l sune pe Sorn să descuie ușa. Tipul arăta groaznic, complet epuizat, abia mai putea sta în picioare. Champ a trebuit să-l ajute să-l tragă înapoi sus. La început, s-a gândit că puțină odihnă și medicamente l-ar ajuta, dar febra nu-i scădea. Așa că și-a asumat sarcina de a-l calma și de a avea grijă de el – practic, jucând rolul unui părinte îngrijorat.

Penny venise pe la ora 18:00, cum spusese, după ce auzise de la Khun Tune. A adus mâncare pentru bolnav, clar îngrijorată. Champ nu apucase să întrebe cât de apropiată devenise de Sorn încât să vină direct acasă la el, dar acum, după ce auzise tot, înțelesese. Zvonurile erau adevărate. Totuși, nu era șocat, lucrurile se potriveau exact cu ce bănuiseră cu toții.

Înainte să plece, Penny își ceru scuze politicos și spuse că o sunase iubitul ei, care o aștepta. Îi ură lui Sorn însănătoșire grabnică și, înainte să plece, îi spuse lui Jun cu voce joasă:

- Poate că nu o arată așa cum ai vrea tu, dar Sorn chiar te iubește. Când te căuta... era în stare să-mi dărâme ușa doar ca să ceară ajutor.

- Ai întrebat-o pe Khun Penny unde e Jun? întrebă Champ, scotocind prin pungile cu mâncare aduse de Jun și Penny. Scoase o frigăruie de calamar prăjit, înmuiat în chili iute mala, și era deja pe jumătate cu ea în gură.

- N-am apucat, mormăi Sorn, încruntându-se când durerea din cap i se accentuă.

- Inițial voiam s-o rog să întrebe printe liderii de echipă. Dar apoi Penny mi-a zis s-o iau simplu, dacă nu era la sucursala din oraș, sigur era la cealaltă. N-avea niciun raport cum că ai fi fost mutat sau că ai fi demisionat, așa că... parcă mi-a aprins lumina direct pe drum.

Vorbea mai încet acum, mai greu, lăsându-se pe umărul lui Jun. Febra îl lovea din plin, dar asta nu-l oprea să profite de moment, profitând de faptul că Jun era încă ușor amețit și nu-l împingea încă la o parte.

Inima lui Jun bătea mai tare. Doar gândul că Sorn îl căutase, că încercase să pună cap la cap unde ar fi putut fi, făcea ca tot haosul ăsta să pară... suportabil. Totuși, încercă să-și păstreze calmul.

- Nu te sprijini pe mine așa.

- Mă doare capul. Nici nu-l mai pot ține, mormăi Sorn, frecându-și fruntea de gâtul lui Jun. Și apoi, pentru că era încă Sorn, scoase limba și îl linge fix la baza gâtului.

- Uf !! Phi Sorn!! țipă Jun, sărind înapoi îngrozit.

Dar Sorn doar râse, strângându-l mai tare în brațe ca un piton încăpățânat. Bolnav sau nu, tot mai avea destulă forță ca să-l țină pe Jun exact unde voia.

- Hei, voi doi, puteți să nu începeți iar să vă bateți? Lăsați-mă să mănânc în pace, da? strigă Champ în timp ce despacheta mâncarea.

- N-am pus nimic în gură de când am ajuns! În frigider nu e nimic în afară de niște găluște triunghiulare pe care le-a făcut Mae Thao pentru Ai Sorn. Am încălzit două, dar nici măcar n-au ajuns în stomac.

Jun, simțind mirosul mâncării, încercă să se ridice cu același scop, dar fu tras înapoi imediat. Brațul musculos al lui Sorn îl înfășura strâns, ținându-l ca un koala lipit de un eucalipt.

- Mi-e foame. Lasă-mă să mănânc.

- Atunci mănâncă aici.

- Nu. Vreau să mănânc cu Hia Champ.

- Ai Champ! Adu mâncarea aici! zbieră pacientul cu o voce răgușită, dar încăpățânată. Ochii i se închideau deja din cauza febrei, clar prea slăbit ca să se ducă el până la Jun – dar nici prin cap nu-i trecea să-l lase să plece.

Champ se opri din sorbitul tăiețeilor, lăsând bulionul închis la culoare să picure de pe bețișoare. Se uită spre Jun, care stătea înțepenit, bosumflat, cu brațele prinse în strânsoarea agățată a lui Sorn. Da, părea în regulă.

Oftând, se ridică și aduse toată mâncarea pe măsuța de sticlă din fața canapelei, împreună cu farfurii, boluri și tacâmuri. Ca să mai destindă atmosfera, porni televizorul, deschise Netflix și puse un film la întâmplare, pregătindu-i pentru o noapte lungă de mâncat stângaci, îmbrățișări ca ostatici și orice naiba ar fi fost situația asta.

Jun se așeză jos pe podea ca să poată mânca normal, stând cu picioarele încrucișate în fața măsuței. Văzând că „copilul” nu pleca nicăieri, Sorn se lăsă înapoi pe canapea – dar nu fără să-și arunce din nou brațul posesiv peste Jun, ca o ancoră.

Oricât încerca Jun să-i dea brațul jos, Sorn îl arunca înapoi cu nepăsare. În cele din urmă, renunță și-l lăsă acolo, mormăind nemulțumit, dar prea flămând să mai protesteze.

- Vrei ca Phi Sorn să mănânce acum, nu-i așa, Hia Champ? întrebă Jun, ignorând complet pacientul și adresând întrebarea doar fratelui său adoptiv.

- Da. Penny a adus terci de orez, îl deschid eu, răspunse Champ, deja întinzându-se după recipient.

- Nu vreau terci, mormăi Sorn deodată, cu ochii închiși de parcă adormea.

Champ îi aruncă o privire exasperată.

- De ce nu? Ai spus că te doare gâtul. Mănâncă ceva cald și ușor.

- Dacă mănânc ceva ce a adus Penny, idiotul gelos o să se bosumfle iar, zise Sorn, deschizând un ochi și întinzând mâna să-i răvășească părul lui Jun cu palma lui caldă și mare.

Jun îi trase mâna, roșu până în vârful urechilor.

- Nu mai spune prostii din astea, Phi Sorn!

Champ aproape se înecă cu tăiețeii, mormăind „Sunteți prea mult...” – dar în sinea lui, era ușurat că lucrurile începuseră, în sfârșit, să se mai îndulcească între ei – chiar dacă din afară părea doar haos.

- Cine-ar pleca de lângă unul ca tine, huh? Tocmai acum eram doar… mormăi Jun, cuvintele pierzându-se pe parcurs.

- Doar ce? Zii, fă-mă încăpățânat cât vrei, da’ nici tu nu ești mai bun, răspunse Sorn cu un zâmbet mic și îngâmfat, cu ochii încă închiși.

- Bine, bine, gata cu prostiile, interveni Champ, oftând ca un om care căra în spate greutatea emoțională a zece persoane.

- Și ce vrei să mănânci de fapt, Ai Sorn?

Ziua de azi îl obosise mai tare decât dacă ar fi muncit șapte zile legate – era sigur de asta. Cei doi nu puteau schimba trei fraze fără să se ia la harță, și totuși se vedea clar cât de mult țineau unul la altul.

- Nu știu, bombăni Sorn, întorcându-le spatele complet. Adevărul era că nu avea deloc poftă. Chiar dacă Jun și Champ mâncau lângă el, de obicei ar fi fost tentat – dar acum, nimic.

- Ah… atunci… Jun se opri, ezitând, fiindcă nu voia să vorbească nepotrivit în fața lui Hia Champ. Nu îndrăznea să spună că, de fapt, și un bol de tăieței ar fi fost potrivit pentru cineva bolnav. Așa că alese să rezolve problema sunându-l pe Hia Jom.

Așadar, Jun scoase telefonul și, fără să mai ezite, formă rapid numărul lui Hia Jom. Dacă exista o persoană care putea să-i regleze pofta de mâncare sau starea de spirit lui Sorn... acela era cu siguranță el.

- Hia Jom, aș vrea să comand ceva de mânc– Auu!! Ai Phi Sorn! De ce naiba m-ai mușcat?! Mă doare! țipă Jun înainte să apuce să termine, fiindcă tocmai fusese mușcat tare de ceafă. Când se întoarse să se uite, Sorn, care fusese întors cu spatele – acum îl privea cu ochi aprinși de furie. Jun n-avea idee ce i-a venit de data asta lui Phi Sorn. Se uită rușinat spre Hia Champ, fiind prea aproape de Phi, dar Hia Champ era concentrat pe tăiețeii lui ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

- De ce l-ai sunat pe Ai Jom?

- Voiam să comand ceva pentru tine, evident. Aici nu e nimic ce poți mânca. Vrei ierburi medicinale sau altceva?

- Comandă Grab sau foodpanda, idiotule.

- Dar magazinul lui Hia Jom e cel mai aproape. Nu trebuie să așteptăm mult.

Sorn tăcu, lăsându-l pe Jun să comande, dar tot ținând urechile ciulite în caz că zice altceva. Se sprijini pe un cot pe canapea, fiindcă dacă se ridica acum, capul i-ar fi căzut direct în bolul de tăieței al lui Ai Champ.

- Bine, bine. Mersi, Hia.

- Îți place să mă enervezi, mormăi Sorn după ce Jun închise, cu fața încruntată, la fel de iritat ca și Jun de gelozia copilăroasă a celuilalt.

- Phi e gelos degeaba, ca de obicei.

- Ce vrei să spui cu ‚pentru nimic’? Eu... la naiba... mă doare capul, mormăi Sorn, întrerupându-se în timp ce se prăbușea pe spate, ținându-și mâna de cap cu o grimasă de durere. Durerea de cap era atât de puternică încât abia își putea ridica capul, iar greața care i se întorcea în stomac îl făcea să vomite.

- Bolnav mort și tot te dai tare, îl ironiză Champ, deși în adâncul lui îi părea rău de prietenul său. Sorn era clar prea bolnav ca să stea în picioare, și totuși era în stare să moară de gelozie fără să-i pese de sănătatea lui.

În mai puțin de o jumătate de oră, comanda a sosit – și bineînțeles, nu era altcineva decât Jom în persoană care o adusese. Jun alergă să o ia de la poartă, cu Sorn spunându-i să folosească banii lui pentru plată. Între timp, Champ – care tocmai se uita la un film – fu lovit direct în cap cu o pereche de bețișoare aruncate de cel mai bun prieten al lui, bolnav dar deloc potolit.

- Du-te și vezi ce fac, omule. Ce naiba le ia atât de mult să ia mâncarea?

- Haide , Ai Sorn! Jun e afară de-abia de două minute și deja mă trimiți să spionez?

- Nu am încredere în Ai Jom.

- De ce? Se dă la Jun sau ce?

- Nu, dar pur și simplu nu-mi place fața lui. La naiba… Jun îi zice ‘Hia’, deși se cunosc de mai puțin de o lună.

Champ scoase un chicotit scăzut. Sorn îl necăjise pe Jun până la epuizare, dar în clipa în care altcineva se apropia prea tare, devenea brusc posesiv. Fostul „ArrowShot” încrezător părea acum mai degrabă un câine gelos păzind un os, atitudinea lui cool și sigură pe sine aproape dispărută.

- Ești dus rău cu pluta, Ai Sorn. Îți dai seama măcar de asta?

- Da, îmi dau. Dar ce pot face? E al meu și vreau să-l protejez.

Și nu era nimic exagerat în acel cuvânt, „să-l protejez.” Champ nu-l mai văzuse niciodată pe Sorn într-o relație serioasă, cu atât mai puțin într-una în care să fie atât de îndrăgostit. De data asta era clar ca lumina zilei, Sorn se îndrăgostea teribil, fără îndoială.

- Ai Champ... n-ai vrea să-i spui lui Ai Thai despre toată chestia cu Penny, da? zise Sorn pe un ton încordat.

- Dacă află, o să trebuiască să dau lumea peste cap ca să-l recâștig pe Jun.

Chiar dacă nu avea legătură directă cu Jun, și nici cu relația lui cu el, pentru că se întâmplase înainte să se fi cunoscut în timpul stagiului, Sorn tot se temea că Thai n-ar avea încredere să-i lase pe mâini pe cineva pe care-l iubea ca pe un „Nong”.

- Da, am înțeles, confirmă Champ, înțelegându-și perfect prietenul. După tot ce trecuse Sorn, nici el nu voia să-i stea ceva în cale poveștii de dragoste.

- Hia Champ, am comandat extra gyoza și creveți tempura. Pentru mine, am luat un set special de bento , Hia Jom l-a făcut special. Vrei să guști din al meu? Poate te ajută să-ți dai seama ce să comanzi data viitoare când vii. Serios, totul e super bun, spuse Jun, intrând în casă cu o pungă plină de mâncare japoneză, făcând promovare totală lui Jom. Sorn îi răspunse cu o grimasă teatrală.

- Și eu ce-am primit?

- Ramen.

- Vreau și eu bento, interveni Sorn imediat, curios ce-l făcea pe acel „bento special” atât de special.

- Te doare gâtul, de ce vrei să mănânci ceva cu miros puternic? întrebă Champ, desfăcând cutia cu gyoza și apucând o bucată cu bețișoarele. Gălușca aburindă mirosea incredibil de bine, iar gustul era la fel de bogat și delicios cum spusese Jun.

- Nu-mi place ramenul.

- Minți! Unul ca tine, cu stomacul tău de tanc, mănâncă orice. Nu fi absurd, Ai Sorn. Dacă tot ești gelos, măcar gândește-te și la starea ta. Dacă nu te faci bine până mâine, jur că-i spun lui Jun să-și ia un iubit nou, îl dojeni Champ pe pacientul încăpățânat, iar Jun oftă, prea obosit să se mai bage. Tipul cel mare, întins pe canapea, se ridică brusc la vorbele lui Champ, dar se opri imediat, amețit de mișcarea rapidă.

Jun puse totul în farfurii și boluri potrivite. Sorn alunecă să se așeze pe podea ca să încerce și el să mănânce, dar după doar câteva înghițituri de supă de ramen, trebui să lase bolul deoparte, nu putea înghiți mai mult.

- Mai încearcă puțin, Phi. Altfel n-ai cum să iei medicamentele.

- Hrănește-mă, zise Sorn, împingând bolul spre Jun. Micuțul poznaș îi aruncă o privire și oftă. Sorn se aștepta să fie refuzat, dar Jun ridică bețișoarele, luă niște tăieței, îi puse într-o lingură, adăugă un strop de supă și i-o ținu la gură.

- Mănâncă, spuse Jun. Sorn deschise ascultător gura și luă îmbucătura, ochii lui ascuțiți țintindu-l pe Jun cu un zâmbet șiret jucându-se în colțul gurii. Jun se uită imediat în altă parte, prefăcându-se că ia următoarea îmbucătură doar ca să evite acea privire intensă. Între timp, Champ butona cu viteză în LINE, scriindu-le lui Thai și Win toate bârfele fierbinți.

După ce mâncă și își luă medicamentele, Sorn rămase în sufragerie, cu ochii grei de somn, dar încăpățânat să nu se culce până nu termina Jun de spălat vasele.

- Eu plec acum, Hia Champ. Ne vedem, spuse Jun, făcând un wai în direcția lui Hia Champ înainte să se întoarcă spre Sorn și să se îndrepte spre ușă. Sorn se ridică și-l urmă până în curtea din față, oprindu-se chiar la poartă. Dar Jun îl împinse repede înapoi în casă, îngrijorat că se va îmbolnăvi mai tare din cauza aerului rece al nopții.

- Nu poți să rămâi aici peste noapte? E târziu, întrebă Sorn, cu vocea plină de grijă, ținându-se de poartă în timp ce-l privea pe Jun cum se îndreaptă spre mașina lui Win.

- E doar 10 seara. Nu-mi ia mai mult de jumătate de oră să ajung acasă.

- Ai Jun... deci, suntem bine acum? Adică... cu noi doi? Sorn nu părea să simtă frigul nopții. Alegerea lui de a-l urma pe Jun până la mașină avea un singur scop: să pună întrebarea care îl măcina cel mai tare.

Jun rămase tăcut câteva momente lungi. Îl privi pe Sorn în ochi, apoi se întoarse, oftând adânc, de parcă s-ar fi luptat cu el însuși. Venise cu intenția clară de a ceda, de a începe ceva cu Phi Sorn. Dar acum, după ce aflase despre Penny, certitudinea aceea se clătina din nou.

- Nu... nu știu, omule. Când mi-ai zis că mă placi, că mă placi de acum patru ani, eram gata să cred. Dar după ce am aflat de Khun Penny... nu mai sunt sigur. Nu mai am încredere în tine.

- Ți-am spus că nu sunt genul care se joacă. Ce s-a întâmplat cu Penny... ține de trecut. Nu pot da timpul înapoi și să schimb ce-a fost. Și, cum am mai zis, pe vremea aia nu-mi clarificasem sentimentele pentru tine. Doar știam că voiam să te văd din nou... să fac chestii cu tine din nou. Gândeam cu dorința, nu cu inima. Dar... îmi pare rău, Jun. Îmi pare rău că mi-am dat seama prea târziu. Doar... dă-mi o șansă, te rog. Pot să cer asta?

Inima lui bătea atât de tare că părea că o să-i sară din piept. Genunchii aproape că-i cedau, în timp ce implora, îngrozit că un trecut de neschimbat l-ar putea costa singura iubire pentru care era, în sfârșit, gata să lupte.

Timp de patru ani, nu îi dăduse niciun semn lui Jun, viața fusese prea agitată, problemele de acasă îl schimbase complet. Abia dacă mai vorbise cu cineva în perioada aceea, nici măcar cu Champ sau Thai, în afară de câteva ocazii rare. Tot ce-i rămăsese erau gândurile trecătoare la Jun, și chiar și acelea erau rare.

Atunci era încă vechiul Sorn, tipul care nu suporta copiii și îl vedea pe Jun doar ca pe un puști obraznic. Dar, în ultimele două săptămâni de distanță, când a avut în sfârșit spațiu să reflecteze, devenise dureros de clar: fusese învins de puștiul ăla obraznic cu mult timp în urmă.

Ochii i se umplură de lacrimi când îl văzu pe Jun tăcând, cu o expresie nesigură. Doar acea privire, confuză și nehotărâtă, era suficientă ca să-l facă pe Sorn să creadă că șansa lui trecuse deja.

Știa că greșise că își descoperise sentimentele prea târziu. Dar să i se ceară să renunțe la ele din cauza trecutului, când nici el nu-și înțelesese inima atunci, era ceva ce nu putea accepta. Nu putuse repara ce avusese cu Mali. Nu putea schimba ce s-a întâmplat cu Penny. Dar acum, în prezent, știa exact ce voia, și cu cine voia să fie.

Jun îl privi pe tânărul din fața lui. Cuvinte sincere, spuse direct din inimă, au lăsat totul la vedere. Ochii lui, plini de dorință și disperare, se umpluseră de lacrimi, făcându-l să pară jalnic. Bărbatul ăsta cu gura ascuțită ajunsese să implore pentru o șansă la iubire. Era puțin ciudat să-l vezi pe Phi Sorn așa. Degetele lui subțiri se întinseră și îi cuprinseră mâna lui Jun, iar căldura corpului său în febră i se răspândi în palmă, făcând atingerea aproape prea fierbinte.

Jun se opri o clipă să-și cerceteze din nou inima. Dacă voia să iubească, trebuia să iasă din zona de confort. Nimeni nu putea da timpul înapoi să repare trecutul. Atunci, Phi Sorn fusese doar Phi Sorn, prietenul lui Hia Thai, singurul om în care Jun avusese încredere când venea vorba de sex. Phi Sorn nici măcar nu-și înțelesese propriile sentimente. Așa că, dacă Jun voia să meargă înainte, trebuia să lase trecutul în trecut.

- Hmm, răspunse în cele din urmă. Inima lui Sorn aproape că se opri când auzi răspunsul.

- Mmm, așa că acum ești soția mea, nu-i așa? întrebă Sorn, apropiindu-se, încercând să-i citească mai bine expresia, inima sărindu-i din piept de bucurie.

- Credeam că ai cerut să fii iubitul meu? îl privi Jun, încruntându-se atât de tare că sprâncenele aproape i se atingeau.

- Asta era înainte. Atunci am cerut să fiu iubitul tău. Dar răspunsul pe care îl așteptam acum e că ești de acord să fii sotia mea.

Jun strânse buzele și îi dădu o palmă ușoară pe braț, jenat, murmurând o confirmare abia auzită. Din fericire, locul nu era prea luminat, altfel, Phi Sorn cu siguranță l-ar fi tachinat că roșise.

- Chiar aș vrea să te sărut acum... dar am febră, așa că o păstrez pentru mai târziu. A, și mâine mă duc să-ți iau lucrurile și te aduc acasă. Revii la stagiu la biroul din oraș. Nu mai vreau să conduc încolo și-încoace.

- Nu-i cam repede? Eu...

- Da, te forțez. Mi-a fost dor de tine de-am înnebunit.

Imediat după ce spuse asta, Sorn îi ridică mâna și o acoperi cu săruturi zgomotoase, unul după altul, până când sunetul deveni inconfundabil. Apoi o sărută lung, sigilând fără cuvinte tot ce spusese.

- Ai grijă, cum conduci? Scrie-mi când ajungi. Îi dădu voie lui Jun să se urce în mașină, ciufulindu-l ușor ca semn de rămas bun. Jun dădu din cap, porni motorul și își puse centura, gata să plece spre apartamentul lui Win.

- Și tu du-te în casă. Dacă stai așa afară, nu o să te faci bine niciodată.

- Da, soție.

- Ce? A întrebat Jun din nou, neînțelegând prea bine, deoarece Sorn mormăise în șoaptă.

- Am zis: da, Hia. Te promovez la frate mai mare acum, că prea-ți place să-mi dai ordine.

Jun își strâmbă fața, apoi izbucni într-un râs scurt.

- Phi Sorn... dar dacă mă înșeli vreodată, eu...

- Jun... atunci o să afli că atunci când un bărbat din sud iubește, o face cu adevărat. Sorn se aplecă și îi șopti clar:

- Nu doar dragoste adevărată, dragoste aprinsă. Zâmbi la vederea puștiului său obraznic, roșu până-n urechi.

Jun nu spuse nimic, doar îi împinse fața într-o parte înainte să plece. Sorn urmă mașina lui Nong-ul celui mai bun prieten dispărând în noapte, apoi intră în casă cu un zâmbet larg pe față. Champ, tolănit pe canapea uitându-se la televizor, văzu zâmbetul și strâmbă din nas, iritat. Cu un zâmbet ca ăla, Jun sigur îi dăduse un răspuns bun lui Sorn.

- V-ați împăcat, așa-i?

- Da.

- Heh! Nu-ți plăceau puștii, nu? Cum e acum, să ai un copil drept iubit, nemernicule? A, și faza aia că l-ai plăcut primul, când naiba a început? întrebă Champ, încercând încă să pună cap la cap bucățile lipsă ale conversației. Se chinuia să-și dea seama când începuse Sorn să-l placă pe Jun, dar nu găsea nicio explicație. Sorn, desigur, nu-i răspunse. Doar zâmbi și-i făcu cu ochiul.

- Nong-ul tău e picant de multă vreme. Asta fu tot ce spuse înainte să se retragă în cameră, lăsându-l pe Champ cu gura căscată.

Un început care fusese un secret de mult timp, unul pe care plănuia să-l țină ascuns. Dar dacă ar avea vreodată ocazia să o viziteze pe bunica Yi din nou, nu l-ar deranja să retrăiască acele amintiri cu micul lui copil preferat

      💚💚💚💚💚

Jun nu putea decât să-și țină capul în mâini, complet năucit, în dimineața următoare, când îl văzu pe Phi Sorn stând lângă camioneta lui Hia Thai, îmbrăcat într-un hanorac și blugi, semn clar că încă nu se refăcuse complet. Jun primise deja un mesaj de la Hia Thai la ora 6 dimineața, în care îi spunea că Sorn ceruse camioneta cu împrumut ca să-l ajute să-și mute lucrurile. Dar nu se gândise nicio clipă că o va face cu adevărat. Se aștepta ca Sorn să vină seara, nu atât de devreme, când cețurile dimineții nici măcar nu se risipiseră.

Între timp, Win se uită de la unul la altul înainte să izbucnească:

- Hia, deja te simți mai bine? Și de ce-ai venit cu camioneta lui Hia Thai?

- Da, sunt mai bine acum. Am adus-o ca să-i mut lucrurile lui Ai Jun.

- Să le muți unde?

- Înapoi, la casa lui Hia.

- Ce?! Win era uluit. Cu o seară înainte, când Jun se întorsese, spusese doar că Phi Sorn nu era grav bolnav și că Phi Champ avea grijă de el. Atât știa. Când îl întrebase dacă cei doi erau împreună, Jun răspunsese doar cu un „Mm” și se retrăsese rapid în cameră, înainte ca Win să-l mai poată întreba ceva. Iar acum, iată altă surpriză, dis-de-dimineață.

- Eu nu plec nicăieri acum, n-am aranjat nimic, n-am stabilit nimic. O să merg altă zi, zise Jun repede.

- Când te-ai transferat aici pentru practică, n-ai aranjat nimic, deci nu minți. Hai, împachetează-ți lucrurile, te ajut eu, spuse Sorn fără ocol.

- Chiar ești așa de nerăbdător? Jun îl apucă de braț, încercând să-l oprească din a intra în apartament.

- Normal că sunt! Hai, mișcă-te, deja am rezolvat. I-am spus lui Khun Paisan că azi ești liber.

Win stătea deoparte și-i privea cum se tachinează. Fața lui Jun era atât de încruntată, încât părea că i se lipiseră nasul și gura, în timp ce Phi Sorn, chiar și cu vocea răgușită de boală, avea în continuare acea atitudine fermă, autoritară, care-l copleșea complet pe Jun.

- Deci asta înseamnă că Hia Thai știe? întrebă Win, neputându-și ascunde curiozitatea. Fratele său mai mare nu spusese nimic în chatul de grup.

- Da, și și-a dat deja acordul. Jun se poate muta înapoi și începe lucrul acolo de acum, răspunse Sorn calm.

Amândoi tinerii se întoarseră unul spre celălalt aproape simultan, dar reacțiile lor nu puteau fi mai diferite, Jun era uluit, incapabil să țină pasul cu viteza cu care se derulau lucrurile, în timp ce Win părea sincer șocat că Hia Sorn îi răpea din nou cel mai bun prieten.

- Aoleu, iar mi-l furi pe Jun? Nu-ți e milă de mine? mormăi Win, vizibil bosumflat. Avusese doar două săptămâni cu cel mai bun prieten al lui și deja urmau să se despartă din nou.

- Dar nu-ți e milă de Hia? Am stat departe de Jun o veșnicie, știi?

- Da, dar e vina ta! Haide, lasă-l să mai stea aici măcar până la sfârșitul săptămânii, apoi îl iei.

- Două zile, spuse Sorn sec.

- Nici vorbă! Trei zile, ripostă imediat Win, simțind că nu are avantajul.

- Atunci o zi.

- Bine! Hai, să decidă Jun, stai cu mine acum sau pleci cu Hia Sorn? întoarse Win disputa către prietenul lui, punându-l într-un adevărat test de loialitate. Ei doi crescuseră împreună, dacă era vreun moment potrivit să vadă pe cine alege Jun, acela era acum. Jun se uită de la unul la altul, care se certau ca la piață, și în cele din urmă își dădu verdictul:

- Azi îmi iau liber ca să-mi mut lucrurile. Vorbele lui îl făcură pe Sorn să zâmbească larg, ridicând o sprânceană într-un gest sfidător către Win, ca și cum victoria îi aparținea deja. Win se uită la prietenul său plin de dezamăgire, până când Jun adăugă:

- Dar voi continua să lucrez aici până se termină săptămâna. Apoi mă întorc la birou, în oraș.

Adevăratul câștigător, Win , izbucni în râs și îl îmbrățișă strâns pe cel mai bun prieten al lui, râzând zgomotos în fața lui Sorn, fără nicio jenă că celălalt era, practic, ca un Phi pentru el. Sorn, care clar se așteptase la alt răspuns, nu era prea încântat de desfășurarea evenimentelor. Dar, fiind cel mai matur dintre ei, nu insistă. La urma urmei, Jun avea dreptul să-și aleagă singur drumul. Nu putea să le pretindă tuturor să se alinieze după el.

- Eu plec la muncă acum! Ne vedem, Hia Sorn! zise Win, lipindu-și palmele într-un „wai” în glumă, deși fața lui radia bucuria de a-și fi recâștigat prietenul. Sorn îi răspunse din cap… și nu uită să-i tragă un șut sănătos, ca să-l trimită pe drum.

Jun o luă înainte spre cameră, cu Sorn venind în urma lui, tușind răgușit, sunetul bolnav al bărbatului încă rău răsunând ușor pe hol. Odată ajunși înăuntru, Jun îi turnă în liniște un pahar cu apă caldă.

- Te simți mai bine? Vrei să mergem la doctor? Întrebă Jun, rupând tăcerea, mai mult ca să-l urnească pe bărbatul morocănos din spate.

- Mă simt mai bine. Champ mă îndoapă cu medicamente din patru în patru ore, de parcă-s pe moarte sau ceva.

- Cum e tăietura de la cap?

- Doar mă mai doare puțin, dar nu e nimic grav. Tu, în schimb... du-te și fă-ți bagajele. Zise Sorn direct, dar cu o voce mai blândă, încă mai aveau ceva timp azi să fie împreună, înainte să trebuiască să-l dea temporar înapoi lui Win.

- Și dacă zic că nu vreau să mă întorc încă?

- Atunci îmi fac eu bagajele și mă mut aici cu tine. Ce fel de soț și soție trăiesc separați, Ai Jun?

- Într-un minut e „soț”, în următorul e „soție” – nu ți-e puțin jenă? A întrebat Jun, cu obrajii înroșiți în timp ce se uita repede în altă parte și scăpa în cameră pentru a începe să împacheteze. Cu Sorn pândindu-l din toate unghiurile, nu a avut de ales decât să accepte.

Încă i se părea ireal, să treacă atât de brusc în acest nou rol. De la niște cunoscuți care nu se suportau, ajunseseră „profesor și elev”... într-un sens intim... și acum, dintr-odată, erau iubiți. Era un salt imens. Avea nevoie de timp să se obișnuiască.

- Nu mi-e rușine. Eu doar spun adevărul, răspunse Sorn relaxat, trântindu-se în pat. Febra îi trecuse, deși corpul îl mai durea. Jun oftă la cât de nonșalant spusese asta, dar apoi îi trecu un gând prin minte.

- Atunci am o condiție.

Sorn ridică o sprânceană, privindu-l pe Jun care se postase la piciorul patului. Se sprijini într-un cot, evaluând în tăcere ce fel de pretenție urma să audă.

- Dacă mă întorc la muncă, la birou, ca înainte... ce e între noi trebuie să rămână secret. Nu-mi pasă dacă află cineva până la urmă, dar tu nu ai voie să mă atingi sau să fii afectuos cu mine la muncă. Încă sunt doar un intern, nu vreau să creadă lumea că am parte de tratament preferențial.

- Tratat. Fără demonstrații de afecțiune în public. Dar dacă suntem doar noi doi, atunci e permis, nu? Spuse Sorn cu ochii ușor mijiți și un zâmbet viclean care-i apăru în colțul gurii, și Jun roși imediat, știind exact că pentru omul ăsta „permis” însemna tot ce trece de limita decenței.

- Mm. Cum Jun îi dădu acordul, fața lui Sorn se lumină de un zâmbet jucăuș, cu totul diferit de aerul posomorât și supărat de aseară. Trăsăturile ascuțite și chipeșe ale bărbatului din sud acum emanau atâta bucurie, încât Jun fu nevoit să-și întoarcă repede privirea, refuzând să-l privească prea mult în ochi.

Nu voia să-i dea inimii lui și mai mult motiv să-i bată și mai tare, de teamă că o să-i sară din piept.