Capitolul 31

 Bucla 11

- Mai nu răspunde la telefon, spuse Tol, nervoas. Eu, în schimb, mă uitam în jur încercând să o găsesc pe N’Mai. Era atâta lume care se plimba încoace și-ncolo, încât amețisem.

- Am sunat-o de zece ori deja. Ce facem acum?

Am oftat, încercând să-mi eliberez inima de disconfort. Știu că Tol e îngrijorat pentru Mai. Dacă aș gândi egoist, atâta timp cât Tol e în siguranță, aș fi mulțumit. Dar pentru că Mai înseamnă mult pentru Tol, iar eu, personal, începusem s-o privesc ca pe o soră mai mică, neliniștea mea crescuse. Nu mă simțeam deloc bine știind că trecem prin problema asta cu Mai. Mai dispăruse chiar în noaptea în care Tol îl întâlnise pe Heart. Nu știu ce s-a întâmplat cu ea. Nici în celelalte bucle n-am auzit vreo veste despre Mai, pentru că nu credeam că va deveni ceva important.

- Cred că Mai s-a dus să-l vadă pe Ai’Heart. A ieșit brusc din restaurant... Iar angajata a spus că părea grăbită, de parcă se întâmplase ceva urgent. I-am mângâiat spatele lui Tol, încercând să-l liniștesc.

- Hai s-o căutăm încet. Probabil că N’Mai e încă prin zonă.

Fața lui Tol era încordată. A trecut repede pe lângă mine, apoi s-a întors brusc, oprindu-mă din mers.

- Frate, dacă se întâmplă ceva neașteptat, să nu intervii. Ai înțeles?

- Dacă se întâmplă ceva rău, cum să stau deoparte și să privesc? Tu ești cel care n-are voie să facă nimic. Eu nu am probleme cu inima. Să nu te forțezi prea tare.

- Tu ești cel care n-are voie să intervină. Dacă mori din nou, nu te mai iert. Tol a ridicat degetul spre mine.

Am încruntat sprâncenele. Cuvintele lui Tol păreau fără sens.

Amândoi am rămas uimiți. Eu eram speriat că lui Tol i s-ar putea opri inima, iar el era speriat că aș putea fi înjunghiat de Heart și să-mi pierd din nou viața.

- Tol, ascultă-mă. Am încercat să-i vorbesc pe un ton liniștitor.

- Nu-ți pot promite că n-o să intervin, dar voi fi mai atent. Bine?

- E imposibil. A răspuns Tol pe un ton apăsat.

- Și atunci ce vrei să fac? am izbucnit, iar Tol a tăcut.

- Cum poți să mă lași să stau deoparte și să o văd pe N’Mai în pericol? Tol, mereu vorbești despre asta, dar azi de ce nu mă asculți? Huh?

Tol nu a spus nimic. Iar eu mi-am dat seama că spusese ceva ce n-ar fi trebuit. Tol a strâns pumnii, apoi i-a relaxat, de parcă încerca să se controleze.

- Atunci să murim amândoi. Așa nu va mai trebui să ne tot salvăm unul pe celălalt, zise Tol cu o voce rece, apoi s-a întors cu spatele și a plecat repede, lăsându-mă încremenit pe loc, ca împietrit.

Eu... La naiba. Ce-am făcut?

- Tol… eram gata să fug după el și să-mi cer scuze, când un țipăt familiar de fată s-a auzit de la etajul de jos. Brusc mi-am dat seama cui îi aparținea acea voce. Tol și cu mine ne-am întors simultan spre sursa sunetului și am fugit spre balustradă, privind în panică spre parter.

Credeam că o vom vedea pe Mai prinsă de Heart, ținută cu forța, amenințată cu un cuțit, și el strigând să nu se apropie nimeni.

Dar nu era deloc așa.

Imaginea din fața noastră o arăta pe N’Mai cu mâinile la gură, uluită, iar în fața ei, un tânăr numit Heart era în genunchi cu un buchet de flori și o placă de spumă în formă de cheie de mașină. În spatele lor era o mini-expoziție auto cu modele extrem de drăguțe.

Una dintre mașinile expuse avea o fundă imensă deasupra.

Apoi cei doi s-au îmbrățișat fericiți. Eu și Tol priveam înmărmuriți scena din fața noastră. M-am întors spre Tol, care m-a privit și el.

Inima îmi bătea atât de tare, că simțeam că o să-mi sară din piept. În acel moment, ceva mi-a trecut prin minte ca un fulger , ceva clar, care părea să fie răspunsul la întrebare: care este cheia pentru a-l salva pe Tol?

Nu pentru mine.

Nu din cauza lui N’Mai sau a lui Ai’Heart.

Ci din cauza lui Tol însuși. Doar dacă Tol nu s-ar fi încăpățânat să-i ceară lui Mai să fie iubita lui, situația tensionată dintre ea și fostul iubit s-ar fi rezolvat de la sine. Intervenția lui Tol l-a înfuriat pe fostul lui Mai, iar de acolo au pornit toate lucrurile îngrozitoare prin care eu și Tol a trebuit să trecem.

Atâta timp cât Tol nu devine iubitul lui Mai. Doar atât.

Tol s-a întors și s-a uitat la Mai și Heart, care încă se țineau în brațe, apoi s-a îndepărtat de locul în care stătea. Am pornit imediat după el și i-am prins încheietura mâinii.

- Tol.

Tol și-a smuls mâna din strânsoarea mea.

- Zi-o odată, omule.

Aproape că am scâncit ca un cățel ignorat de stăpân. - Îmi pare rău.

Tol n-a zis nimic. A oftat și a trecut încet pe lângă mine. Am pornit după el în tăcere, așteptând ca Tol să se calmeze, ca să-mi pot cere scuze din nou. Știu că probabil simte și el la fel ca mine în momentul ăsta.

- Um... ciudat, nu? Cum de a știut Heart că Mai e aici? Dacă urmăm firul ăsta, nu mai trebuie să ne îngrijorăm. S-au împăcat deja. Probabil că atacul nu va mai avea loc. Am încercat să vorbesc, ca să schimb atmosfera.

- Nu știu. Răspunse Tol scurt.

Ah, atmosfera e extrem de tensionată. Dacă Tol încă e supărat pe mine, o să plâng…

- Încă ți-e foame? N-am prea apucat să mâncăm mai devreme. Ce zici?

- Nu, hai să mergem înapoi. Spuse Tol, fără să se uite la mine.

- D-da. Accept ordinul cu o voce singuratică.

💚💚💚

L-am dus pe Tol înapoi la apartament exact la ora 9 seara. Tol a fost tăcut tot drumul spre casă. Eu doar mă uitam pe fereastră, fără să zic nimic. Am încercat să-i spun câteva glume ușoare, dar Tol m-a ignorat complet. Trebuie să fie foarte supărat, de asta se comportă așa. Dar nu o să renunț.

Când sunt într-o situație stresantă, obișnuiesc să vorbesc urât, și să cert, fără să vreau, iar asta e un lucru pe care vreau să-l schimb.

Când am ajuns în cameră, Tol și-a luat rucsacul, s-a dus direct la dulap și a început să-și bage câteva cămăși în rucsac. Când am văzut asta, am alergat repede și m-am pus în fața dulapului, ca să îl împiedic să mai ia ceva.

- Unde te duci?

- Înapoi la cămin. Tol s-a uitat la mine, văzând că-i blochez calea, și părea puțin iritat.

- Nu mai e nimeni în pericol.

Am ridicat ceasul să mă uit la oră.

- Dar nu e momentul acum.

- Cred că nu se mai întâmplă nimic. Toată lumea e în siguranță. Tol și-a tras fermoarul la rucsac. Probabil că nu vrea să mai ia nimic din sertar, pentru că sunt în cale.

Am decis să îl cuprind și să îl îmbrățișez strâns.

- Tol, nu pleca, te rog. Tol a întins mâinile și a încercat să se desprindă de mine.

- Nu, Tol. Te rog, rămâi cu mine în seara asta. Te rog frumos. Corpul meu tremura. Dr. Tin este un bărbat puternic, dar uneori „are momente de slăbiciune neașteptate”.

Acum sunt pe cale să plâng din cauza fricii. Mă tem să nu pierd persoana din fața mea.

- Nu pleca în noaptea asta, e periculos. Nu vreau să mai aștept. Sunt obosit. Hai să rezolvăm totul în seara asta, bine? Hai să ne trezim împreună mâine dimineață. Am simțit cum nervozitatea lui Tol s-a mai potolit.

- Vino, ... Hai să stăm împreună.

Am văzut o licărire în ochii lui Tol. Se părea că și-a dat seama că a vorbit mult prea dur și m-a rănit, dar nu cred că era supărat deloc. Tol a lăsat rucsacul jos și l-a lăsat să cadă pe podea. Rațiune lui a început să se întoarcă treptat.

- Asta... din cauza stresului. Tol s-a apucat să-și maseze templele.

Am dat din cap.

- Da, a fost o zi stresantă.

- A fost înfricoșător și totul s-a întâmplat atât de repede. Până într-un punct în care... nu știu... tot timpul mă gândeam dacă ești în viață sau nu, dacă Mai e bine sau nu. Și ce pot face eu, singur? A zis Tol.

Tol a oftat. - Îmi pare rău.

- Nu trebuie să te scuzi, iubitule. Și eu sunt vinovat pentru că am spus asemenea lucruri. La-m mângâiat blând pe cap,

- Atunci rămâi cu mine în seara asta.

Tol și-a lăsat privirea în jos și a dat din cap încet, iar eu am respirat ușurat. N’Tol este un băiat bun, care înțelege, și din acest motiv s-a întors la mine. Mă bucur că nu a trebuit să ne certăm îndelung. Tol s-a liniștit mult mai repede decât Sibra atunci când a fost închisă în baie.

💚💚💚

Tol și cu mine am decis să ne așezăm pe un șezlong de lângă piscina de pe mezaninul de la sala de fitness a apartamentului. Tol se uita la apa piscinei care strălucea datorită luminii de dedesubt. Eu mă întindeam pe șezlong, uitându-mă la cerul orașului, care nu era plin de stele.

- Ce oră e acum? întrebă Tol.

- E deja 22 seara. Am răspuns , uitându-mă la cer.

- Ar fi trebuit să ai un atac de cord până acum. În cinci minute, erai dus la Urgență. Îl puneam pe unchiul cu astm pe ventilator când ai fost adus. În următoarea bucla, am lăsat pe altcineva să facă asta cu unchiul, eu aș putea să mă ocup de tine în schimb. Dar, până la urmă, ai murit în brațele mele. Apoi, am așteptat la Urgență, rugându-mă. Mă rugam să crezi avertismentul meu. Dar tot erai acolo, inconștient, acoperit de sânge. Așa s-au întâmplat lucrurile.

- Mă plăceai atunci? întrebă Tol direct, fără nicio ezitare. M-am întors și m-am uitat la Tol.

- La început, nu m-am gândit prea mult la asta. Dar, după mult timp, am simțit o atașare cu persoana pe care trebuia să o salvez tot timpul în felul acesta. Și apoi, când Tol a întrebat-o pe Mai să fie iubita lui, am realizat și eu că mă doare să te văd că aparții altcuiva.

- Ah. Tol s-a ridicat din șezlong și s-a dus să se așeze pe marginea șezlongului pe care mă întindeam. M-am mișcat în direcția opusă pentru ca Tol să se așeze mai confortabil. El a pus mâna pe pieptul meu stâng.

- Cam în același timp, aproape ai pierdut viața pe terenul de baschet. Cuțitul a pătruns adânc în pieptul tău. Tol a apăsat degetul pe pieptul meu.

- Mai a sunat la Urgență și a făcut și ea RCP. Când a ajuns ambulanța, era un băiat mic care te-a pus în ambulanță, ți-a făcut compresii toracice, ti-a pus ventilatorul, te-a salvat până la spital. Dar, în final, nu ai reușit să supraviețuiești …

Am ținut mâna lui Tol pe pieptul meu.

- Ai fost trist atunci?

Tol s-a uitat la mine calm.

- Dacă nu eram trist, probabil că nu m-aș fi întors înapoi.

Am zâmbit larg.

- Am fost atât de fericit când am auzit asta. De ce ești atât de drăguț? Ai deja un iubit?

Tol a zâmbit și s-a uitat la lumina de afară.

- Am deja unul.

- Cine este iubitul tău? Poți să-mi spui puțin despre el?

- Persoana asta este bătrână și răutăcioasă, îi place să se creadă erou, e sarcastic, vorbește cu pisicile, este foarte inteligent, dar cu oamenii e destul de prost.

Am zâmbit. - Cine este? Sună foarte chipeș.

- Îmi place să cred că știu cine e. A răspuns Tol. Am văzut în colțul gurii un mic zâmbet secret.

Era 22 seara, iar Tol și cu mine nu mai știam nimic. Din intenția mea de a număra timpul, am realizat că nimeni nu mai acorda atenție orei. Tol și cu mine am continuat să discutăm fericiți, împărtășind povești despre buclele trecute prin care am trecut , bucurându-ne să ne tachinăm unul pe altul până am ajuns înapoi în camera noastră. A fost o noapte lungă, dar care a trecut foarte repede. Tol și cu mine am adormit împreună, strângându-ne în brațe. Căldura corpului lui Tol mă făcea să mă simt liniștit. Această căldură însemna un sentiment plăcut și important pentru mine: Tol era încă în viață, în brațele mele. Nu a murit în Urgență sau în Departamentul de Cardiologie. Și poate că aceasta a fost prima dată când am văzut razele soarelui de dimineață sau o nouă zi împreună cu Tol.