Capitolul 3 May🤍Kyu (revizuit)

A doua zi dimineața, Kyu plângea și gemea în somn, încă gol. Pe picioare avea urme, iar pe calea iubirii mai rămăseseră sânge și lichidul nopții trecute.

Kyu a trebuit să-și forțeze corpul, care încă se simțea rău, să facă un duș pentru a spăla petele. Se apropie de oglindă și văzu că ochii îi erau roșii și umflați. Când se gândi la noaptea trecută, simți din nou lacrimile venind, dar se strădui să le rețină 😢.

Nu știa ce să facă dacă îl întâlnea pe May sau dacă acesta avea să-l privească de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Inspiră adânc ca să fie pregătit să facă față situației pe care el însuși o provocase.

Luă un taxi spre universitate, pentru că știa că nu putea suporta înghesuiala din autobuz. Ajuns acolo, Kyu păși încet, durerea din trup făcându-l să meargă anevoios, și se alătură grupului său de prieteni.

- Ce e în neregulă, Kyu? Fața ta e la fel de palidă ca a unui cadavru, întrebă Gus, așezându-se lângă el.

- Sunt bine, răspunse Kyu.

- Și May? întrebă Kyu, căutându-și prietenul, persoana pe care nu voia să o vadă față în față.

- Nu l-am văzut încă, spuse Gus.

- Cred că ochii tăi sunt roșii, pari ca o persoană care a plâns… spuse Night suspicios.

- Nu, doar am stat până târziu, răspunse Kyu, lăsându-și capul pe masă ca să evite privirea prietenului său.

- Ești supărat pe mine pentru că eu și Gus te-am lăsat singur în bar cu nenorocitul ăla? întrebă Night.

- Îmi pare rău, Kyu. Chiar a fost o situație de forță majoră, își ceru Night repede scuze.

- Nu, e în regulă. Viața mea a fost abandonată ca de obicei… spuse Kyu, amintindu-și ce i se întâmplase. Asta îi făcu pe Gus, Night și Nott să se privească încurcați.

- Nu-mi spune că ai fost părăsit de o femeie… dar nu înțeleg… Dacă tocmai ai fost părăsit și nu ai pe nimeni nou, atunci cine te-a lăsat? întrebă Nott.

- Nenorocitul ăla de May te-a lăsat singur în bar aseară? insistă Night.

- El și cu mine suntem din nou împreună! se auzi vocea lui May.

Kyu încă stătea cu capul plecat la masă. Își simți inima bătând cu putere 💔 și nici măcar nu îndrăznea să ridice privirea spre May.

Cât despre May, acesta îl privea pe Kyu cu niște ochi pe care prietenii săi nu-i puteau descifra.

- De ce Kyu arată ca un zombi? întrebă Gus.

- Nu știu, răspunse May scurt, dar ceilalți nu-l credeau că nu știa ce se întâmpla cu Kyu.

- Hai să mergem la clasă, spuse Kyu încet, ridicându-se și tremurând puțin. May fu surprins când îl văzu așa, iar Gus îl sprijini imediat de braț.

- Kyu, ești bolnav? întrebă Gus.

- Nu, probabil doar nu am dormit suficient. Hai să mergem, răspunse Kyu înainte să pornească.

Gus și Nott îl urmară îndeaproape, urmați de Night și May.

Miezul zilei

Grupul lui Night părăsi clădirea universității pentru a merge să ia prânzul. În clasă, May și Kyu stătuseră separat… nu unul lângă altul, așa cum făceau de obicei. Oricât de mult îi întrebau prietenii, amândoi susțineau că „nu e nimic”.

La coborârea scărilor, Kyu se ținea de balustradă, simțind că se prăbușește. Decise să meargă la infirmerie să se odihnească puțin.

- Kyu, unde mergi? îl întrebă Gus, văzându-l luând-o în altă direcție.

- O să găsesc un loc unde să dorm pentru o vreme. Când mergi la curs, sună-mă, spuse Kyu.

Acest comportament începu să le pară tot mai suspect prietenilor. Înainte să plece, May se întoarse să-l privească, cu o expresie încordată.

Kyu păși încet pe potecă, cu inima strânsă 😔 când văzu că May nu avea intenția să-l urmeze. Înainte, May s-ar fi grăbit imediat după el… Kyu zâmbi amar la propriile gânduri jalnice.




...Brusc...




¡Mmm!

Deodată, Kyu își pierdu energia și era pe punctul să cadă la pământ; totuși, o mână puternică îl prinse de talia subțire înainte să se prăbușească.

- Hei! Ce e cu tine? se auzi o voce răgușită din spatele lui. Kyu se sperie, crezând că va cădea.

- Oh… mulțumesc. Sunt puțin amețit, spuse Kyu, apoi privi înapoi la persoana care îl ajutase.

Era un student de la Facultatea de Arhitectură.

- Deci, unde mergi? întrebă necunoscutul.

- La infirmerie, răspunse Kyu, cu un sentiment ciudat, observând că băiatul mai mare îl privea intens.

- Atunci te duc eu. La naiba, fața ta e atât de palidă, arăți ca un cadavru. Dacă nu te duc, vei cădea undeva pe drum, spuse celălalt înainte să-l conducă pe Kyu la infirmerie.

Deși voia să refuze, Kyu simțea că nu are putere. Așa că îi permisese seniorului să-l sprijine. Odată ajunși, băiatul mai mare aranjă să fie chemat profesorul responsabil de infirmerie. Astfel, Kyu putu să se întindă și să adoarmă în liniște.

- Mulțumesc, P’, că m-ai adus aici, zise Kyu bărbatului care stătea rezemat de tocul ferestrei.

- Oh, mă cheamă Ae. Tu cum te numești? întrebă el.

- Mă numesc Kyu, răspunse Kyu.

- Hm… lasă-mă să mă odihnesc puțin… Mulțumesc din nou, P’Ae, zise Kyu, simțind că trupul nu-l mai ascultă. Ae dădu din cap ușor chiar înainte ca el să adoarmă.

Tru… Tru… Tru…

Telefonul lui Kyu sună, făcând silueta mică să tresară. Îl scoase din buzunar și răspunse.

- Bună… răspunse Kyu răgușit.

(- Ai’Kyu, vii la curs după-amiază? Ai’Gus și Ai’Night sar peste el cu P’Gear), se auzi vocea lui Nott.

- Dar May? întrebă Kyu imediat.

(- E cu mine, urcă la clasă. Așa că m-am decis să te sun mai întâi), răspunse din nou Nott.

- Hmm… bine. Eu merg singur, voi urcați înainte, spuse Kyu.

În adâncul inimii, voia să știe dacă May era îngrijorat pentru el sau nici măcar nu știa unde este. Lacrimile amenințau să-i curgă, așa că își ridică brațele ca să-și acopere ochii 💔.

- La naiba… de ce sunt atât de slab… De ce mă aștept să-i pese? Nici măcar nu se poate uita la mine… mormăi Kyu încet.

- Ai fost abandonat? se auzi o voce, făcându-l pe Kyu să sară.

Căută imediat sursa și descoperi că trupul puternic al lui Ae stătea întins pe marginea patului, fără ca el să-și fi dat seama.

- Oh… uh… De cât timp ești acolo, Ae? întrebă Kyu.

- Am venit cu tine, răspunse Ae, făcând o mutră confuză înainte să se ridice încet.

- Se pare că ești prea leneș ca să mergi să-ți iei de mâncare și ai tras un pui de somn la prânz. Așa că te-au lăsat? întrebă Ae sec 🙂.

- Oh, nu, se grăbi să răspundă Kyu, înainte să-și strângă lucrurile pentru a continua să studieze.

- Deci, unde mergi? întrebă Ae din nou.

- Mă întorc la cursurile de după-amiază, spuse Kyu.

- Bine, atunci împachetează-ți lucrurile, te însoțesc eu. Nu mă respinge. Chiar nu vreau să-mi văd nong-ul leșinând și murind la facultate, spuse cel mai mare pe un ton profund.

- Da… Kyu trebuia inevitabil să fie de acord, gândindu-se în sine că s-ar putea prăbuși în orice moment dacă ar merge singur.

- Poți să stai locului o dată? mormăi Nott, simțindu-și prietenul foindu-se lângă el. Un zumzet îi scăpa din gât.

- Ce face? întrebă May.

- N-a zis nimic. Mi-a spus doar că vine singur, răspunse Nott.

- Hei, ce caută cu un senior de la Arhitectură? se auzi o voce de student intrând și discutând cu un coleg, nu departe de May și Nott.

- Cine? întrebă celălalt.

- Uite, am auzit că ar putea fi P’Ae. Da, e prin clădirea noastră. M-au sunat și mi-au zis că P’Ae se plimbă pe aici… nu vrea să se bată din nou cu cineva? zise același student.

May și Nott nu băgară de seamă la început, până când văzură mai mulți colegi privind cu interes spre coridor.

- Vine tipul ăla cu el? se auzi o voce, făcându-i pe May și Nott să se întoarcă imediat.

Verset.

„Ey, ey, ey, ey, ey, ey, ey, cuándo…” 🎶

Un coleg întrebă în șoaptă dacă Kyu îl cunoștea pe P’Ae, pentru că știa că May și Kyu erau apropiați.

- Hai să-l vedem pe Kyu, zise Nott, trăgându-l pe May afară. Și îl găsiră imediat pe Kyu. Wood voia și el să iasă să vadă.

- Mulțumesc mult, P’Ae, că m-ai adus până în fața clasei, spuse Kyu cu vocea înăbușită. Ae îi întinse geanta, oferindu-se să o ducă el, iar Kyu trebui să accepte.

- Bine, eu plec, zise Ae înainte să se îndepărteze.

- Kyu, ce se întâmplă? întrebă Nott apropiindu-se de prietenul său. Kyu fu surprins când îl văzu pe May venind în spatele lui Nott.

- Nimic, de ce? răspunse Kyu.

- Cineva a zis că ai venit cu un student de la Arhitectură, insistă Nott. May îl privi direct pe Kyu.

- Oh, P’Ae? Doar m-a însoțit, răspunse Kyu.

- N-ai zis că te întorci singur la clasă? Și totuși, te-a adus altcineva, spuse May încet.

- Ei bine… a vrut să mă însoțească, atât. Hai să mergem la clasă, tăie Kyu subiectul, simțind durere de fiecare dată când întâlnea privirea rece și disprețuitoare a lui May 💔.

- Nott, i-ai notat pe Ai’Gus și Ai’Night la serviciu? îl întrebă May pe Nott, în timp ce mergeau spre clădire. Kyu îi urma în tăcere.

- I-am notat. Kyu, te întorci cu May, nu? se întoarse Nott.

Kyu tresări ușor, privind spatele lat al lui May.

- Ei bine… sunt liber. Voi lua un taxi înapoi, spuse Kyu, încruntându-se.

- De ce să iei taxiul? De obicei, ticălosul ăsta te duce de fiecare dată, zise Nott, suspicios.

- Am niște comisioane azi. Probabil n-o să fiu prin zonă să-l iau, adăugă May, aruncându-i lui Kyu o privire intensă.

Durerea din pieptul lui Kyu reveni puternic la auzul cuvintelor lui May 💔.

- Hmm… atunci iau un taxi, spuse Kyu, forțându-se să rămână stăpân pe sine.

Nott îi privi pe amândoi pe rând, dar nu zise nimic.

Când ajunseră sub clădirea facultății, văzură un grup de studenți de la Arhitectură stând adunați în față, privind în direcția lor.

Studenții din anul I de Management evitau seniorii. Dar lui Nott nu-i păsa, pentru că în acel moment răspundea la un apel.

- May, Kyu, eu trebuie să plec primul. Cineva a venit deja să mă ia. Kyu, vrei să mergi cu mine? întrebă Nott.

Kyu clătină din cap.

- Bine, poți să pleci, răspunse Kyu, iar Nott se îndepărtă pe alt drum.

May se întoarse să-l privească pe Nott, care pleca fără să mai spună nimic. Kyu rămase singur, nemișcat.

- Hei, Kyu! strigă o voce puternică.

May, care era pe punctul să plece, se opri imediat și se întoarse. Kyu se întoarse și el și descoperi că fusese chemat din grupul de seniori.

- Oh… uh… P’Ae, spuse Kyu numele băiatului mai mare pe care îl întâlnise în acea zi și se apropie de el.

- Ai terminat cursurile? întrebă Ae.

- Da, Ae. Ce e în neregulă? întrebă Kyu, simțind privirea intensă dintre cei doi.

- Văd că nu pari să ai prea multă putere. Atunci… mă lași să-ți cumpăr ceva de mâncare? zise Ae.

Kyu se uită timid spre grupul de prieteni ai lui Ae. Știa că erau studenți la Arhitectură, faimoși pentru cât de cruzi puteau fi, și îl întâlnise pe Ae abia în acea zi.

- Dar eu… încercă Kyu să refuze.

Brusc!

Brațul lui subțire fu apucat cu forță, făcându-l să se întoarcă imediat.

- Kyu, n-ai spus că trebuie să-ți cumperi medicamente? Nu vrei să mergi? spuse May, cu o privire plină de dezgust către Ae.

- Ei bine, da… Ae, trebuie să merg să cumpăr medicamente. Nu pot să merg cu tine. Îmi pare rău… zise Kyu, aruncând o privire scurtă și spre May.

- Hm, bine. Dar mâine trebuie să mergi cu mine. Ți-am salvat pielea, spuse Ae, înainte să se întoarcă la propriul grup.

În ceea ce-l privea pe Kyu, May îl târî până la mașina lui.

- Cățea… mă doare… Lasă-mă să plec! spuse Kyu, pentru că mersul prea rapid îl făcea să sufere 💔.

May îi dădu drumul la mână doar când ajunseră lângă mașină.

- Hai, zise May încet.

Kyu îl privi neîncrezător.

- Ți-am spus să te urci în mașină, Kyu!! strigă May, ridicând vocea.

- Și de ce trebuie să țipi la mine?! întrebă Kyu, simțindu-se deprimat și mic.

Privirea lui May îl tăia ca niște pumnale 🔥. Kyu răsuflă greu, apoi cedă și deschise ușa, urcând în mașină. Pentru că, indiferent de ce ar fi, Kyu știa că nu-l respinsese niciodată pe May… nici măcar o dată.

May urcă și el la volan și porni în grabă.

- Mă întorc. O să încui ușa, spuse vocea lui May, descheindu-și cămașa de student. Silueta subțire a lui Kyu, așezată pe patul larg, se întoarse să-l privească cu ochi arzători.

- De ce faci asta din nou? întrebă Kyu răgușit, neînțelegând ce voia May de la el iar și iar.

După ce se întorseseră acasă, nu merseseră să cumpere medicamente, așa cum mințiseră superiorul. Când Kyu intrase în casă, May îl urmase, îl trăsese de braț până în cameră și acum ajunseseră pe pat.

- Păi, dă-mi-o. Știu că vrei și tu. Altfel nu ai răspunde atât de bine. În plus, de ce ai vrea să seduci pe altcineva? Dacă ai chef, spune-mi și o voi face pentru tine, spuse May.

Kyu sughiță imediat la auzul cuvintelor.

- Crezi că vreau așa ceva, May?!! strigă Kyu, dar vocea lui rămase răgușită.

- Dacă nu ai vrea, nu ai cocheta cu bărbatul ăla mai în vârstă, știi asta! Dacă plecai cu idiotul ăla, probabil că acum ai fi avut zece soți. Sau asta vrei?! izbucni May cu voce tare.

- Și dacă vreau? Atunci de ce-ți pasă? E greșit?! Nu te gândești la mine… Nu veni aici să mă faci să trec prin asta, May!… Știi că te iubesc și totuși ai venit să-mi faci asta… Îmi dai speranță! 💔 îi spuse Kyu cu o voce tremurată.

May încremeni pentru o clipă. Nici el nu înțelegea de ce îi făcea asta lui Kyu. În adâncul sufletului, îl vedea doar ca pe un prieten.

- Sunt prietenul tău, repetă May, mai mult pentru sine decât pentru Kyu.

Un zâmbet tachinator îi apăru pe buze. Își luă geanta și încercă să plece din cameră.

- Un prieten… nu ar fi aici să facă așa ceva, spuse Kyu înainte ca May să plece. Silueta înaltă se opri, puțin nedumerită, dar apoi părăsi camera.

Kyu rămase întins pe patul larg, epuizat, cu un nod în stomac. După ce auzi zgomotul mașinii lui May îndepărtându-se, lacrimile începură să-i curgă din nou 😢. Plânse până când nu mai avu lacrimi.

Se ridică, făcu un duș și luă o pastilă pentru durere de cap înainte de culcare. A doua zi era sărbătoare, așa că putea să se odihnească. Privirea lui rece se pierdea în gol.

- Huh… spuse Kyu, fluturând mâna cu dispreț.

- Stai nemișcat! strigă cineva, făcându-l să ridice privirea.

Lumea începu să se învârtă în jurul lui, se simțea amețit înainte să distingă silueta înaltă a lui May, care stătea lângă patul lat. Kyu fu nevoit să închidă ochii repede, pentru că totul se învârtea.

- Mi-e frig… nu vreau… murmură Kyu încet.

- Curăță-te mai întâi, altfel febra nu-ți va trece, Kyu, se auzi vocea lui May lângă el.

- Ce dracu…? răspunse Kyu, dar celălalt nu spuse nimic. Continuă doar să-l curețe. La început Kyu încercă să-l respingă, dar era prea obosit și renunță. Se lăsă în grija lui și adormi din nou.

După ceva timp, o voce blândă îl trezi:

- Kyu, ridică-te și ia medicamentul mai întâi…

Tonul era atât de blând încât Kyu crezu că visează. May nu i-ar fi putut vorbi niciodată așa.

- May… May… îi scăpă printre buze, făcându-l pe May să înghețe. Nu răspunse însă, doar îi atinse ușor corpul, verificându-i temperatura.

Kyu deschise încet ochii 👀.

- Ridică-te și mănâncă mai întâi. Apoi ia-ți pastilele, spuse May din nou, ridicându-l pe Kyu și sprijinindu-l lângă tăblia patului.

Corpul lui Kyu ardea de febră, iar May simțea căldura emanată de el.

- Ce… ce faci? întrebă Kyu răgușit, surprins să-l vadă pe May lângă pat.

- Am lăsat ceva aici ieri, așa că m-am întors. Când am venit, te-am găsit zăcând bolnav, spuse May.

- Și cum ai intrat în casa mea? Sau nu cumva n-am încuiat ușa aseară? întrebă din nou Kyu.

- De ce pui atâtea întrebări? Ridică-te mai repede. Mă duc să cumpăr ceva din fața aleii. După ce mănânci, iei medicamentele, zise May cu severitate.

- Nu vreau să mănânc… nu mi-e foame, spuse Kyu, cu voce slabă.

- Trebuie să mănânci!! Te comporți ca un copil. Dacă nu mănânci și nu iei medicamente, cum crezi că o să-ți treacă febra?! îl certă May.

- Du-te… dacă nu-mi revin, e problema mea, spuse Kyu, privind la May cu ochi plini de durere 💔.

May inspiră adânc, nu spuse nimic, dar puse un castron cu terci pe noptieră și ieși imediat din cameră.

Silueta zveltă îl privi plecând, cu ochii înlăcrimați 😢, apoi se întinse din nou pe pat.

- Oprește-te! răsună vocea lui May, făcându-l pe Kyu să încremenească și să se întoarcă încet.

- Cine te-a lăsat să dormi? Ridică-te și mănâncă mai întâi! spuse May pe un ton aspru, ținând în mână o tulpină de agriș.

- Ce… ce faci cu tulpina aia de agriș? întrebă Kyu încet.

- O să mănânci sau nu, Ai’Kyu?! întrebă May.

- Nu mi-e foame… vreau doar să dorm… spuse Kyu încet, disconfortul făcându-l să vorbească stângaci.

Lovitură!

- Hugh… doare! 😣 strigă Kyu surprins, când băţul de agriș îl lovi pe piciorul subțire al siluetei așezate pe pat.

- Te-am lovit ca să doară. Ai de gând să mănânci sau nu?! întrebă May din nou.

Kyu clătină din cap.




Lovitură! 💥




Lovitura se repetă din nou, până când trupul zvelt al lui Kyu tresări de durere.

- Huh… asta doare… suspină Kyu.

- Dacă te doare, mănâncă. Dacă mănânci, nu te mai lovesc, spuse May din nou, știind cât tam-tam făcea Kyu atunci când se simțea inconfortabil.

- Vrei să mănânci? întrebă May încă o dată, frângând tulpina de agriș în mâna lui.

- Hm… acum o să mănânc… suspină Kyu, resemnat.

Colțul gurii lui May se arcuise într-un zâmbet satisfăcut. Îi dădu încet terci lui Kyu, lingură cu lingură, ca să-l facă să mănânce. De fapt, nici May nu voia să ajungă să-l forțeze… dar Kyu era prea încăpățânat, iar el simțea că trebuie să-l împingă până ceda.

Și totuși… May nu înțelegea de ce în sufletul lui apărea un gol. Dimineața aceea, fără să stea pe gânduri, se grăbise să ajungă la casa lui Kyu. Cu o seară înainte, încuiase toate ușile, dar ascunsese pentru sine o cheie de rezervă, ca să-i fie ușor să intre dimineața.

Când pășise în dormitor, îl găsise pe Kyu întins pe pat, frânt și fierbinte de febră 💔. Și, fără să-și mai pună întrebări, May rămăsese acolo: să aibă grijă de el, să-l curețe, să-i caute de mâncare și să-l forțeze să-și ia medicamentele.