Capitolul 2

 

(Bucla 2)

BUM

Zgomotul m- a trezit. Sprijinindu- mă de masă, mi- am ridicat fața și m- am așezat drept. M- am uitat în gol în stânga și în dreapta. Cât timp am dormit? Ar trebui să mă grăbesc acasă și să mă întorc în patul meu cald.

- Doctor Tin! Cum poate un doctor să doarmă când afară este un război? Nu ai de gând să ieși și să- i ajuți pe colegi tăi? Asistentul stătea zgomotos în fața mea. M- am întors spre Aim, clipind rapid.

- Eu... tocmai m- am trezit. M- am ridicat rapid în picioare, întinzând mâna și netezindu- mi părul încâlcit. 

- Îmi pare rău că am adormit. Mă întorc într- un minut.

- Despre ce vorbiți, Dr. Tin? Este tura ta acum. N’Aim se uită la mâncarea din farfurie ,care era neatinsă. El a suspinat. 

- Doctore ești bine, ai nevoie de mai multă odihnă?

- Huh?... Nu am fost niciodată atât de confuz în viața mea. E ca un deja vu.

- Cât este ceasul?

- 21:50. N’Aim a spus în timp ce își punea mâna pe talie. 

- Cred că nu vă simțiți bine și că sunteți somnoros, doctore?

„Ce se întâmplă?” M- am uitat în jurul camerei de odihnă. Atmosfera era aproximativ familiară, ca în ultimii trei ani. Am zărit stetoscopul meu sub masă. Aplecându- mă liniștit, l- am ridicat.

„ Stai puțin... oare visez?”

Ies imediat din sala de pauză și mă îndrept spre Departamentul de Urgențe, care era în haos de parcă urma să aibă loc un război civil. Îi văd pe N’Pin și N’Gap ocupați în jur. O altă persoană a ieșit în fugă să ridice noul pacient care a fost împins prin fața mea. În timp ce stăteam aici uimit, aud cum N’ Wan m- a strigat.

- Vă rog să mă ajutați! Apoi l- am urmărit și l- am ascultat cu atenție. Ceva nu este în regulă aici. Totul se repetă la fel.

N’Wan mi- a spus repede. 

- Frate, pacientul este un bărbat de 52 de ani cu astm. A luat bronhodilatatoare și inhalatoare. A fost internat în spital deoarece se simțea obosit și nu mai putea respiră . Primele semne vitale dobândite: tahicardie, nivelul de oxigen din sânge ajungând la 94% și sunet șuierător (respirație) din plămâni. Prin urmare, am cerut să se pregătească un nebulizator. A luat trei doze de medicament, dar era încă obosit. Cu toate acestea, cantitatea de oxigen din sânge este încă la un nivel bun.

Am încercat să mă calmez în timp ce N’Wan raporta situația.

Această situație s- a mai întâmplat o dată. Bineînțeles, l- am dat pe acest unchi la secția de terapie intensivă (ICU) după ce intubația a fost finalizată. Nu există niciun motiv pentru care să ajungă din nou la Departamentul de Urgențe fără suflare în fața mea. L- am apucat de braț pe N’Wan și l- am privit drept în ochi. Wan se uită la mine,suprins și el.

- Eu... deja am ieșit din tură. Am spus ce aveam pe suflet: 

- I- am pus deja incubatorul. Ar trebui să fie deja în departamentul de resuscitare. 

- Despre ce vorbești? Cuvintele și acțiunile mele l- au făcut pe N’Wan să fie nedumerit. I- am dat drumul la mână și mi- am frecat tâmpla cu o mână. Situația asta e o nebunie.

- Ce oare se întâmplă ? visez sau se întâmplă cu adevărat?

- Doctore Tin, ar trebui să iei o pauză. E în regulă, îi voi cere ajutorul lui P’Pin. A spus N’Wan cu o expresie îngrijorată.

- Nu arăți deloc bine.

Mi- am masat tâmplele dureroase. Am simțit că vreau să vomit. 

- Atunci du- te tu primul.

M- am întors în sala de pauză și m- am așezat pe scaunul pe care stăteam înainte.

M- am uitat la mâncarea rămasă pe masă. Am cumpărat- o înainte de tura mea și am avut timp să mănânc abia la ora 15:00. Nu ar fi trebuit să fie aici, trebuia aruncată cu mult timp în urmă. Mi se face pielea de găină când mă gândesc la asta, închid ochii și încerc să mă calmez. Totul era amestecat în capul meu , făcând corpul meu incapabil să facă față.  Ca urmare, am adormit din nou în mijlocul haosului de afară.