Capitolul 27

 Bucla 11

M-am trezit simțindu-mă revigorat, de parcă nu mai dormisem așa de adânc de mult timp. M-am aplecat spre stânga, clipeam în direcția luminii soarelui care trecea prin draperiile transparente. Ce zi este azi? Trebuie să merg la școală? Se pare că astăzi am două materii. Apoi, am să o întreb pe Mai cine era fostul ei iubit.

Așteaptă. Știam deja că fostul iubit al lui Mai era un bărbat pe nume Heart.

M-am așezat brusc. Inima îmi bătea atât de repede, încât aproape că aș fi simțit-o ieșind din piept. M-am întors încet să privesc pe podeaua de lângă pat. Unde era inițial gol, acum ceva era acoperit cu o pătură, respirând ritmic ca și cum ar fi dormit. Am tras pătura de pe corpul meu, m-am ridicat și m-am apropiat încet de obiectul adormit.

Este el...?

Este el...?

Am reușit?

Pot să mă întorc în timp pentru a-l întâlni pe P’Tin? M-am așezat în genunchi lângă el, am întins mâna să iau pătura și să arunc o privire.

Dar înainte să apuc să o trag, corpul de lângă mine s-a mișcat și s-a ridicat brusc. Și-a pus mâna pe piept și a exclamat:

Am privit persoana din fața mea surprins. Surprins că s-a trezit cu o ușoară panică. Al doilea lucru a fost că persoana din fața mea acum era Dr. Tin și era încă în viață.

P’Tin s-a întors să mă privească. Fața lui era palidă, corpul ud de transpirație, iar corpul părea obosit și înfiorat, de parcă ar fi văzut ceva șocant.

- Ah... Am avut un coșmar.

L-am privit pe P’Tin în tăcere. Atâtea emoții mă cuprindeau deodată încât nu le pot exprima. Mă simțeam surprins, fericit sau furioas, sau aș fi vrut să plâng, dar doar stăteam și mă uitam la P’Tin. În timp ce P’Tin rămânea tăcut, ca și cum ar fi încercat să înțeleagă ce s-a întâmplat. A strâns din sprâncene și părea să ezite ce să spună, înainte de a rosti:

- Nu a fost un vis...?

Am dat din cap ușor, mi-am strâns pumnii.

Nu știu de ce lacrimile mi se scurg necontrolat. P’Tin părea surprins să mă vadă.

- Eu…

Mi-am șters lacrimile cu mâna.

- De ce ai murit?

P’Tin și-a ridicat mâna să se atingă de piept.

- Deci am murit? Atunci tu te-ai întors?

Nu vreau să spun nimic mai mult pentru că probabil nu va fi suficient pentru a rezuma totul. M-am uitat jos la genunchii mei. Cred că mă simt foarte fericit. Și atunci de ce plâng? Am întins mâna să ating brațul lui P’Tin. Era mai cald decât atunci când P’Tin a fost înjunghiat. P’Tin chiar a revenit la viață.

Când am realizat asta din nou, stăpânul celuilalt braț mi-a tras corpul într-o îmbrățișare strânsă. Am rămas tăcut pentru o clipă înainte să-mi îngrop fața în umărul larg al lui P’Tin. P’Tin a ridicat mâna și mi-a mângâiat ușor capul.

- Te-ai întors în timp ca să mă ajuți?

Am dat din cap, ridicând mâna ca să-l îmbrățișez la rândul meu pe P’Tin.

- Tu...cum ai reușit să... treci prin atâtea cicluri ca acelea...?

P’Tin a zâmbit ușor.

- Da, nici eu nu știu cum. Poate că este pentru că am credință. Și poate din cauza iubirii pe care o am pentru tine?

- ...Greță. Am vorbit cu vocea înăbușita , cu fața ascunsă în umărul lui.

- Și tu te-ai dus să ceri binecuvântări așa cum am făcut eu în vremurile trecute, nu-i așa? Ochii lui P’Tin s-au lărgit după ce i-am spus tot ce s-a întâmplat în ciclul anterior.

- Asta înseamnă că până ne căsătorim, nu?

Am dat din cap ca și cum nu aș avea nimic de pierdut.

- Am văzut că tu ai cerut și a avut succes, așa că am urmat exemplul. Unii oameni nu pot obține binecuvântări. Așa că am cerut exact ca tine.

- Doamne. Apoi P’Tin a râs și a arătat atât de urât. A deschis sticla și a turnat apă în paharul meu.

- Deci, în felul acesta, oricum nu ai scăpare.

Am oftat.

- Nu am altă opțiune. Apoi m-am întors să mă uit la persoana care se plimba afară pe lângă fereastra din sticlă. Acum, P’Tin și cu mine ieșim la prânz într-un restaurant coreean din mall. P’Tin vrea să știe totul înainte să plece la muncă la ora 16:00.

- Atunci ce gândeai atunci? M-a întrebat P’Tin cu nerăbdare.

- De ce ai vrut să mă ajuți? De ce ai ales să faci asta?

- Hmm... Tristețe. Am răspuns ușor.

- Dureros când eu sunt cauza care ți-am luat viața.

- Nimeni nu este cauza morții altcuiva. Nu te gândi prea mult.

P’Tin a făcut un zâmbet mic.

- Chiar și acum, nu simt nicio durere. Ia-o ca pe un vis, nu trebuie să te simți vinovat.

- ...Dacă mori, nu vezi/ nu simți nimic. Dar trebuie să suferi toți cei care rămân. Mi-am lăsat capul jos și am înfipt bețele în mâncare.

- Așa este. A dat din cap P’Tin, în semn de acord.

- Când pleci, nu vezi nimic. Eu sunt cel care simte asta. Acum înțelegi ce simt eu, nu?

-Da. Am răspuns pe scurt, aruncând o privire la P’Tin. Sincer, de fiecare dată când văd fața acestui om, inima mea vrea să explodeze.

Sunt fericit că el încă stă aici și zâmbește în fața mea, în loc să zâmbească în poza de pe sicriu.

- Asta e... A spus P’Tin, întinzându-se pe spate în scaun și încrucișându-și brațele fericit.

- Când ne căsătorim?

Când am auzit asta, nu am putut să mă opresc din îmbufnare .

- Nicio căsătorie.

- Oiiiii. P’Tin și-a lăsat umerii jos.

- Am ajuns în această etapă fără să ne căsătorim, am făcut jurământul acela împreună.

- Cum să ne căsătorim? Am mormăit.

- Nu am sărit peste atât de multe etape?

P’Tin s-a ridicat brusc, iar eu m-am uitat la el panicat. P’Tin a venit și s-a așezat lângă mine. M-am fâstâcit puțin și m-am mutat pe marginea scaunului. P’Tin și-a apropiat fața de a mea.

- Deci, ce pas crezi că am sărit?

- Nu mă mai tachina. I-am împins fața de la mine.

P’Tin a exclamat.

- Vreau să știu ce crezi.

P’Tin m-a strâns de umăr, ținându-mă aproape.

- Vrei să începem ca iubiți mai întâi?

Am rămas tăcut un moment. Erau atât de multe gânduri care se ciocneau în capul meu. Unul dintre ele era faptul că tot timpul îmi spuneam:

- Nu sunt gay.

Poate că P’Tin este deja sătul de această afirmație.

- Nici eu nu sunt gay. Știu că este greu de acceptat. Dar amândoi avem același punct de plecare, iar în realitate, nu avem nicio idee despre ce înseamnă să fii într-un cuplu bărbat-bărbat. Dar cred că putem învăța împreună.

P’Tin a întins degetul mic spre mine.

- Atunci voi fi iubitul tău.

Simțeam cum căldura îmi urca pe față.

- Ce-i cu degetul ăla? E atât de demodat. Deși mă plângeam, am ridicat totuși mana în semn de acord. P’Tin a râs fericit. M-a îmbrățișat strâns, fără să-i pese că toată lumea din magazin ne privea curioasă. L-am lovit puternic în spate.

- Lasă-mă.

- Oi, acum chiar sunt fericit să mor. P’Tin râdea.

- Fratele tău te iubește cel mai mult. Promit să fiu un iubit bun.

- Ești obositor... Am spus fără să știu dacă eram supărat sau jenat.

- Nu mă mai îmbrățișa.

Atunci, P’Tin s-a retras. Am oftat cu un sentiment greu adânc în piept. Mi-am îndreptat privirea către P’Tin, care zâmbea larg până la urechi. Chiar este atât de fericit? L-am ciupit tare, speriindu-l.

- Mergi la locul tău. I-am arătat spre locul opus.

- Da, da. P’Tin s-a ridicat rapid și s-a întors pe scaunul din fața mea.

- Te comporți ca pisica mea.

Mi-am ridicat sprâncenele. - Ce?

- Îți place să fii rece, să te joci cu mine și să mă rănești uneori. Dar, de fapt...

P’Tin a făcut o pauză.

- Mă iubești foarte mult.

Mâna mea a ajuns la șervețel și l-am aruncat pe fața lui P’Tin.

- Ce lucru prețios.

Am râs în tăcere la gestul lui P’Tin. E enervant, e nebun și face glume ca sucul de melci. E corect să mă întorc și să-l ajut? M-am uitat la fața zâmbitoare a lui P’Tin. Faptul că această persoană este în viață părea mai bine decât când a murit. Chiar dacă mă dezamăgește uneori, P’Tin este singurul care mă face să mă simt așa. Îmi încălzește întreaga inimă. Am fost impresionat de perseverența și sacrificiul lui. Simt că vreau să continui să exist alături de el. Nu m-am gândit vreodată să întâlnesc pe cineva ca el și mă tem că dacă îl pierd din nou, probabil că nu voi mai trăi.

Este iubire? N-am mai simțit așa ceva cu nimeni, așa că nu sunt sigur. Dar, desigur, e prea târziu să pun această întrebare acum. Pentru că deja am fost de acord să ies cu persoana asta.

P’Tin și-a pus mâna pe piept, de parcă ar fi fost impresionat.

- Tol în sfârșit zâmbește. Vrei să facem o poză din nou? Nu te-am văzut niciodată zâmbind până acum.

Zâmbetul de pe buzele mele a dispărut imediat.

- Nu.

- Bine. O să găsesc o metodă să te fac să râzi din nou . După ce a spus asta, P’Tin a început să împartă mâncarea deja servită pe masă.

- Dacă mănânci mai mult, o să poți să înveți după-amiază.

- Hm. Am răspuns și am pus o bucată de pui prăjit cu sos în farfuria mea.