Capitolul 22

 Bucla 10

- Dragul meu...

Vocea subțire și ascuțită a monstrului din filmul cu monștri uriași m- a făcut să tresar.

M- am întors să mă uit la Tol, care stătea rezemat de tăblia patului. Încă era concentrat la film.

- Dragul meu...

- Tol. I- am întrerupt de la filmul ciudat.

- Nu mai ai nimic să mă întrebi?

Privirea lui Tol a rămas fixată pe ecran.

- S- a terminat.

- Tol nu...? M- am uitat la calmul lui nepăsător.

- Nu ești surprins? Asta înseamnă că... Tol mă crede?

Tol a luat telecomanda și a dat volumul mai încet. Acum stăteam amândoi pe același pat, după ce îi povestisem tot: de la prima întâlnire în Unitatea de Primiri Urgențe, până în prezent.

- Am fost șocat, dar te cred. Pentru că tot ce mi- ai spus e exact ce am visat și eu.

Asta e reacția lui Tol la „surpriză”? Să stea liniștit și să se uite în continuare la film?

Uneori e imposibil de înțeles copilul ăsta.

- Credeam că o să mă întrebi mai multe...

- Atunci o să întreb ceva. Tol s- a întors spre mine.

- Nu ești obosit?

Am tăcut o clipă, apoi i- am zâmbit ușor.

- Nu sunt. Pentru ca tu să trăiești, aș reveni de oricâte ori ar fi nevoie.

Tol s- a întors rapid spre televizor.

- Atunci de ce trebuie să ai grijă de mine în felul ăsta?

- Totul a pornit de la un accident din copilărie. Familiile noastre ne- au dus la mare, iar acolo s- a întâmplat o tragedie ,un înec. Tatăl meu a ajuns la timp și te- a salvat. Nu își mai amintea toate detaliile, dar mi- a spus că, după ce ai fost externat din spital, ți- am luat mâna și am mers cu tine să juram în fața lui Buddha că...

M- am oprit brusc. ...

- că te voi proteja de moarte până la moarte.

- Până când? A întrebat Tol încruntându- se.

Cum am tăcut, Tol m- a împins ușor, cerând un răspuns.

- Până când ne căsătorim amândoi. Am spus într- un final.

Ochii lui Tol s- au mărit. Și- a dus o mână la tâmple, ca și cum încerca să- și alunge o migrenă.

- Ești gay?

- Eram atât de mici atunci, probabil că nu gândeam prea clar.

Am zâmbit.

- Dar sincer, dacă aș fi fost gay... cu tine ar fi fost ok.

Vocea stridentă a monstrulețului s- a auzit din nou de pe ecran.

- N- am simțit niciodată nimic pentru alt bărbat. Până acum, am fost atras doar de femei. Dar tu... Tol, tu ești o persoană cu totul specială pentru mine.

Tol a oftat încet și a îmbrățișat perna în formă de cruce.

- Enervant. Cum ar trebui să răspund?

- Nu trebuie să spui nimic. I- am zâmbit cu tristețe.

- Dacă te superi, nu o să mai am nicio pretenție de la tine. Vreau doar să fii bine.

Vreau doar să te știu în viață. După aceea... nu voi mai avea niciun rol. Doar dacă vei muri dintr- un alt motiv, voi reveni. Oricât de multe ori ar fi nevoie, mă voi întoarce, voi căuta cauza, și voi încerca să salvez totul, exact așa cum am făcut acum.

Tot ce i- am spus... a venit din adâncul inimii mele.

Tol a luat telecomanda și a oprit televizorul. Ochii lui ageri și subțiri, fixați asupra mea, aproape că- mi smulgeau un zâmbet larg. Oboseala mi- a dispărut complet. Nu m- am putut abține să nu- i mângâi ușor creștetul. Tol s- a tras puțin când degetele mele i- au atins părul vopsit șaten, dar cel puțin nu mi- a îndepărtat mâna.

- Du- te, fă un duș și culcă- te. N- ai mai dormit bine de multe nopți, nu- i așa?

- Da... mmm. Tol s- a ridicat repede din pat. Mă așteptam ca în orice clipă să meargă să- i spună mătușii Pang că îl hărțuiesc. Dar nu. A luat prosopul de baie, a deschis dulapul și și- a scos pijamalele, apoi a intrat în baie. Am rămas întins pe pat, privind tavanul clipind ușor. Inima mea se simțea ciudat de fericită. Toată apăsarea dispăruse de când îi spusesem lui Tol adevărul, iar reacția lui neașteptată îmi dădea speranță.

Am închis ochii să mă odihnesc, ascultând sunetul slab al apei ce lovea podeaua din baie. Corpul proaspăt ieșit de sub duș al lui Tol emana un parfum care mă tulbura.

Voiam să- i mai ating încă o dată capul. Privirea lui Tol când îl mângâi pe creștet e atât de adorabilă...

Mâna mea ar putea să- i mângâie obrazul și ceafa, să alunece pe sub tricou, să- i simt pielea moale... Probabil că ar fi o senzație minunată.

Mi- am deschis ochii mari, uimit de propriile gânduri. Mi- am dat seama cât de periculos devin. Faptul că sunt în această cameră îl face pe Tol cu adevărat vulnerabil. M- am ridicat imediat din patul lui Tol, am tras cearceaful pe jos, am aruncat perna și pătura pe care le aranjase mătușa Pang și m- am rostogolit învelindu- mă complet.

Faptul că n- am mai avut o relație de mult timp mă face să simt o... grabă nefirească.

Am încercat să nu mă mai gândesc la Tol și mi- am închis ochii, încercând să- mi liniștesc mintea. Știam că aș putea face ceva ce aș regreta. Mai bine să mă prefac că dorm. Dușul nu e o opțiune.

������

Am visat toată noaptea despre fosta mea iubită, în timp ce dormeam pe podeaua camerei lui Tol. Vocea ei caldă și cunoscută îmi răsuna în minte, estompată ca prin vis.

Țineam telefonul aproape de ureche. Eram într- o discuție serioasă cu un doctor mai în vârstă. Mind a ieșit din baie cu mirosul ei dulceag și s- a așezat lângă mine. A luat telefonul și s- a jucat pe el în timp ce mă aștepta să termin conversația.

Au trecut cinci minute. Zece. Cincisprezece. Jumătate de oră... și încă nu închisesem. Nu știu ce a fost în sufletul ei când a întins mâna, mi- a luat telefonul de la ureche și l- a pus jos.

- Mind! Am ridicat vocea.

- Ce faci?

- Mind nu a condus până aici doar ca să- l audă pe Tin vorbind cu cineva necunoscut!

A răspuns ea, iritată.

- Tin discută ceva important. Foarte important.

- Atât de important încât nu se poate vorbi mâine?

- Eh...Am ezitat o clipă. Știam că orice aș fi spus ar fi supărat- o. Dar am ales să- i răspund, dintr- un soi de oboseală.

- Atunci cum să refuz? Au nevoie de ajutor. Trebuie să- i ajut.

- Iar faci pe eroul. Mind mi- a împins pieptul cu mâna și și- a ridicat vocea.

- Din nou!

- Și de ce e Mind supărată? Nu poate aștepta?

Am văzut cum lacrimile îi umpleau ochii frumoși.

- De câte ori... de câte ori trebuie să- i spui lui Mind să aștepte? Mind e obosită să tot aștepte. Tin se poartă de parcă Mind ar fi mereu mai puțin importantă decât alții. Poți, măcar o dată, să nu mai salvezi lumea și să te comporți ca un om care are o iubită?

În noaptea aceea, eu și Mind ne- am certat. Apoi, ea a pus capăt relației noastre.

������

M- am trezit cu o senzație de oboseală în spate și în zona șezutului, pentru că alesesem să dorm pe podeaua tare, în loc să dorm lângă Tol, în pat. M- am ridicat în fund, clipind spre lumina dimineții. Tol nu mai era în cameră. Am ridicat privirea și am văzut un prosop pufos și un tricou alb, împăturite frumos, așezate la capătul patului, împreună cu o periuță de dinți de unică folosință. Am întins mâna să le iau și am zâmbit larg. De fapt, aș fi putut purta din nou tricoul pe care îl aveam deja.

Oricum urma să mă întorc acasă în curând, să fac un duș și să mă schimb înainte de a merge la tură, după- amiaza. Dar, dacă Tol mi- a pregătit tricoul, ar trebui să- i accept bunăvoința.

Cu alte cuvinte, mai rămăseseră doar două zile până când Tol avea să moară. Mâine urma să fie ziua în care Tol avea s- o roage pe N’Mai să- i fie iubită.

Am îmbrăcat tricoul alb, care era destul de mic pentru mine, mai ales în zona umerilor și pieptului. Probabil că Tol plănuiește să mă transforme într- un bărbat delicat și complet lipsit de bărbăție.

După ce am făcut duș și m- am îmbrăcat, am coborât. Mirosul dulce de unt și vanilie mi- a gâdilat nările. Am urmat aroma până am dat peste o grămadă apetisantă de clătite pe masă. Tol stătea la masa din sufragerie, în uniforma de școală, mestecând dintr- o clătită. Eram pe cale să îl salut, dar vocea lui Oat s- a făcut auzită înainte.

- Doctor Tin, vă simțiți mai bine, fiule? Unchiul Oat m- a tras într- o îmbrățișare strânsă.

I- am răspuns la îmbrățișare, apoi m- am retras repede și m- am înclinat politicos.

- Bună dimineața, unchiule Oat.

- Hai, mănâncă repede clătitele, doctor Tin. Mama lui Tol a făcut o grămadă. Nu cred că putem termina tot. Unchiul Oat m- a condus la un scaun, lângă Tol.

- Stai, o să fac cafeaua mai întâi. Vrei niște cafea?

- Așteptați, pot să ajut. Mă simțeam jenat să stau cu Tol doar noi doi la masă.

- Nu- i nevoie. Doar eu știu să folosesc aparatul ăsta de cafea. Unchiul Oat a râs.

- A costat sute de mii. E din ăla folosit în cafenelele de lux. Gustul e garantat.

Mănâncă întâi clătite cu N’Tol cât merg eu să fac cafeaua, bine?

M- am așezat lângă Tol, cu inima cât un purice.

Tol s- a uitat scurt la mine și i- a strigat tatălui lui, care se îndrepta spre bucătărie:

- Tată! Vrea cafea dublă!

- Sigur că da! A răspuns Unchiul Oat, apoi a dispărut în bucătărie. M- am întors să îl privesc pe Tol. Inima îmi bătea mai repede. Își amintea ce cafea beau, deși în această „bucată de timp” nu- i spusesem niciodată comanda mea. Tol și- a luat telefonul și s- a uitat puțin pe el, apoi a înmuiat clătita în sirop și a mâncat, ignorându- mă complet.

- N’Tol. Am rostit eu cu voce joasă.

- bună dimineața.

- Da. A răspuns sec. Apoi și- a întins mâna și a împins farfuria cu clătite mai spre centrul mesei, aproape de mine. Tol părea o persoană complet indiferentă la orice.

Dar Tol poate fi o persoană care chiar ține la ceilalți. Se vede clar din felul în care a sărit imediat să- l ajute pe Art când se îneca, din faptul că îl urmărește pe fostul iubit al lui N’Mai, în ciuda problemelor lui de sănătate, și din faptul că m- a adus acasă pentru că se temea că nu sunt în stare să conduc.

- Mulțumesc că mi- ai împrumutat tricoul, i- am spus.

- Tricoul lui N’Tol… o să- l spăl înainte să- l returnez.

- Nu- i nevoie. Poți să- l păstrezi. A răspuns Tol fără să se uite la mine.

- Era un tricou vechi al unei menajere care s- a pensionat. L- am găsit prin depozit.

M- am oprit brusc. Inima mea parcă urla. Oh, nu din nou. M- ai făcut să mă simt bine și apoi mi- ai dat lovitura. Mai lipsește să plâng…

După micul dejun și cafea, mi- am luat la revedere de la părinții lui Tol, iar apoi am ieșit în curtea din față, însoțit de Tol, care m- a condus până la poartă. Sunt sigur că de data asta chiar a vrut să mă conducă, pentru că mașina mea nu mai bloca intrarea. Tol a mers cu mine până la poartă, ca și cum voia să se asigure că sunt în stare să conduc până acasă.

- Mulțumesc că m- ai lăsat să rămân aseară, i- am spus lui Tol, întorcându- mă spre el.

- Ești sigur că te- ai odihnit suficient? Te- am văzut dormind pe podea. Tol a încruntat sprâncenele.

- Ți- am spus să dormi în pat și eu puteam să dorm pe canapea.

- E în regulă. Sunt genul de om care poate dormi oriunde. Un doctor învață să adoarmă în orice condiții.

Am deschis ușa mașinii.

- După școală, ai ceva planificat?

- Ah... mă duc să cumpăr flori. Tol s- a uitat spre stradă.

- Am de gând s- o invit pe Mai la o întâlnire.

Cuvintele lui Tol m- au lăsat fără replică, ca și cum timpul s- ar fi oprit. E mai devreme decât de obicei. Așa cum bănuiam, nu m- am înșelat. Faptul că Mai a fost agresată de fostul ei iubit îl face pe Tol să se grăbească să o ceară de iubită.

- T… de ce? Am întrebat.

- Are nevoie de cineva care să aibă grijă de ea.

Tol a răspuns cu o voce hotărâtă.

- Nu pot să stau deoparte și să o las să fie atacată iar de fostul ei.

Nu… Nu pot să- l las pe Tol să devină iubitul lui Mai.

- Tol, să o inviți pe N’Mai la o întâlnire doar din cauza asta nu e bine. Poate fi doar o relație temporară. Dar cred că ar trebui să te întâlnești cu cineva pe care îl iubești cu adevărat. Și mai bine... să- i dai și lui N’Mai o șansă să întâlnească pe cineva pe care chiar îl iubește.

Cuvintele mele l- au redus pe Tol la tăcere.

- Cât despre fostul iubit al lui N’Mai, putem să- l înfruntăm împreună. Nu trebuie să o faci singur. În visele acelea ai văzut clar consecințele deciziilor tale de a o proteja pe

Mai de unul singur. Oprește- te.

Tol și- a strâns buzele, ca și cum încerca să- și țină emoțiile în frâu, iar privirea i- a devenit nesigură.

- Sincer, nu e nevoie să mă ajuți. O să evit să alerg sau să fac efort. A spus.

- Îți amintești ce s- a întâmplat înainte de accident? Am închis ușa mașinii și m- am întors spre Tol, vrând să lămurim lucrurile.

- Odată, când eram acolo, am auzit un țipăt. Tinerii din zonă spuneau că Tol s- a întâlnit cu fostul iubit al lui N’Mai. Îți amintești ce s- a întâmplat atunci? Spune- mi orice.

... E greu de spus. Tol și- a închis ochii, încruntat.

- Parcă accidentul nici n- a fost real. Totul pare să vină din niște vise fragmentate. Îmi amintesc că am alergat pentru că am văzut cum Mai era trasă într- o mașină. Și apoi...Tol a deschis ochii și a dat din cap.

- Uneori te văd alergând după mine să mă oprești, alteori nu te văd deloc.

Se spune că e foarte greu să- ți amintești un vis. Încep să înțeleg că Tol e foarte bună la asta. El e conștient că poveștile din vise se suprapun în mai multe bucle. Eu mi le amintesc ca pe niște evenimente dintr- o viață anterioară.

- N’Mai a fost trasă într- o mașină de cineva, nu? Îți amintești fața lui?

- Era întuneric, omule. Probabil noaptea. A murmurat Tol, de parcă încerca să- și amintească.

- Înainte de asta, m- a sunat un tip care s- a prezentat drept fostul iubit al lui Mai și a spus că vrea să vorbim în spatele facultății.

Cuvintele lui Tol mi- au făcut pielea de găină. Niciodată nu a mai trăit ca să- mi spună aceste detalii.

- Despre ce voia să vorbească?

- Despre faptul că ar trebui să mă despart de Mai. Dintr- odată, Tol și- a ridicat mâna și a arătat spre mine.

- Ai spus că în zona aia erau oameni care spuneau că m- am întâlnit cu fostul iubit al lui Mai?

- Exact.

- Atunci înseamnă că cineva știe cine e fostul iubit al lui Mai. Îți amintești fața persoanei care a spus asta? A spus Tol.

Ochii lui Tol au început să strălucească de entuziasm.

- Era o fată. Am încercat să- mi închid ochii și să- mi amintesc. Asta s- a întâmplat doar în bucla recentă.

- O față comună… nu știu cum s- o descriu exact. Ei bine, dacă aș mai vedea- o o dată, poate mi- aș aminti. A spus Tin.

- Ea e cheia. Ea ne poate spune cine e fostul iubit al lui Mai. Tol s- a uitat la mine ca și cum mă implora, deși expresia de pe chipul lui nu se schimbase prea mult.

- Dacă ai timp, mă poți ajuta s- o găsim? E posibil să fie cineva din departamentul meu.

- Poate. O să încerc. Am ridicat ceasul să văd cât e ora.

- Lucrez în tura de la ora patru. O să merg acasă să fac duș și să- mi hrănesc pisica, și după aceea o să încerc s- o caut pe fata aia.

- Dar…” Mi- am mutat privirea de la ceas spre Tol.

- Dacă tu și cu mine am reuși să rezolvăm problema fostului iubit al lui Mai, atunci Tol n- ar mai trebui să o invite pe Mai la întâlnire, nu- i așa?

- Atunci... poate că n- ar mai fi nevoie să fac asta.

Am zâmbit larg.

- Asta înseamnă că Tol poate deveni iubitul meu.

Tol m- a privit în tăcere, apoi a apucat portiera mașinii mele și a deschis- o.

- Du- te acasă.

Am râs și m- am urcat în mașină.

- Ne vedem la secție.

Tol m- a privit cu coada ochiului înainte să intre repede în casă.

Am închis portiera, privind cum zâmbetul mi se lărgește până îmi umple obrajii în oglindă. Asta e o victorie importantă în decizia de a mă întoarce într- un timp atât de,îndepărtat. Am ajuns deja la punctul cinci din listă. Locul unde fostul iubit al lui Mai este cauza. Dacă reușesc să trec de punctul cinci, poate voi ajunge și la punctul șase, cel pe care mi- l doresc cel mai mult.

Nota...Lista pe care Tin a făcut- o în bucla 9, la punctul șase a scris: „Tol trebuie să fie iubitul meu.”

Când am ajuns la apartament, am încercat să- mi hrănesc pisica bosumflată, care era supărată pe mine că lipsesc atât de des în perioada asta. M- am dus spre dulap și am găsit un tricou mai larg decât cel al menajerei lui Tol.

Am dat jos tricoul alb și mă pregăteam să- l arunc pe pat, dar am observat ceva ciudat. Ceva ce nu remarcasem cât timp l- am purtat.

Tricoul avea încă eticheta brodată pe spatele gulerului , un brand scump.

Menajera lui Tol e chiar așa de bogată? Am strâns tricoul la piept și am mormăit ușor.

Ce persoană adorabilă! A zis că e tricoul unei menajere doar ca să nu- mi arate atâta respect? Să nu mai îndrăznească să mă păcălească așa, altfel o săl tachinez până când o să fugă direct la mama lui să se plângă.