CAPITOLUL 1

 Pe lângă zgomotul bătăilor inimii ei, doamna putea auzi zgomotul pașilor grei pe podeaua de lemn mișcându-se prin casă. Ea deschide încet ochii văzând o viziune încețoșată a întunericul nopții. Ea geme ușor din cauza durerii care o atacă în spate de îndată ce devine conștientă. A fost dureros, prea dureros pentru o femeie mică ca ea să poată suporta. 

Doamna Rawewan, în vârstă de 70 de ani, era o femeie puternică. Toată lumea o știa așa. Era o mamă singură a trei copii. Cel mare nu era bogat, era un negustor chipeș și avea mereu timp pentru mama lui iubită. Din păcate, cel de-al doilea fiu al său a murit într-un accident, iar fiul său cel mic era un polițist care locuia într-o altă provincie.

Ea s-a luptat cu atâtea lucruri de-a lungul vieții, dar în niciun moment nu a renunțat.

S-a luptat chiar și cu căsnicia ei eșuată și a trebuit să întrețină singură trei copii, ca să nu mai vorbim de datoria uriașă pe care soțul ei a lăsat-o în urmă. Raweewan avea speranța că în timp, totul va fi bine, iar lucrurile s-au îmbunătățit pe măsură ce a devenit o femeie de vârstă mijlocie.

În cele din urmă, ea a ajuns să piardă lupta față de stadiul final al cancerului endometrial.

Notă: Cancerul de endometru sau cancerul endometrial este cea mai frecventa forma de cancer uterin. Spre deosebire de sarcomul uterin (forma rara de cancer uterin) care apare in mușchiul si țesutul care sprijină uterul, cancerul de endometru se formează in căptușeală interioara a uterului (endometru).

Cancerul i-a distrus coloana vertebrală împreună cu nervii provocându-i o agonie insuportabilă. Fără morfina primită ar fi suferit agonia acestor dureri de parcă ar fi fost într-un iad de durată. Pașii se apropie din ce în ce mai mult. Doamna se uită treptat în jur încercând să afle de unde vine zgomotul pe care l-a auzit. Când vederea sa s-a adaptat în sfârșit la întuneric, Raweewan a văzut silueta unui bărbat care stătea lângă patul său. În mod surprinzător, ea nu a fost speriată de asta. Umbra se apropie de ea încet. Înainte de a se așeza pe marginea patului. Mâna lui se întinde spre mâna ei scheletică.

- James... James, tu ești?

Cu o voce răgușită, ea strigă după fiul ei mijlociu care nu mai era în viață.

- Eu. Mi-a fost dor de tine..... 

Mâna lui o ține strâns pe a ei.

-Si tu mi-ai lipsit.

-O să mă iei cu tine, nu, James?

- Da. 

Vocea care vine din întuneric răsună lângă urechea sa stângă. 

- Vreau să te gândești la lucruri bune. Ați donat bani pentru construcția clădirii spitalului, vă amintiți?

Doamna încuviințează încet din cap, amintindu-și ziua în care a adus plicul cu 10.000 de bahți la acest spital rural îndepărtat. Banii pe care i-a donat au făcut parte din fondurile folosite pentru construirea noii secții a spitalului. Gândindu-se la asta, s-a simțit ciudat în pace. Durerea și agonia au început să scadă.

- Mamă, ești cea mai puternică femeie pe care am întâlnit-o vreodată. Ai trecut prin multe lucruri dificile în viață.

O voce profundă și corectă a făcut-o să se relaxeze, cunoștea foarte bine acea voce.

- Acum, este timpul. Nu-ți fie frică. Păstrează-ți mintea calmă și durerea va dispărea. Vei fi într-un loc îndepărtat și liniștit alături de copilul tău.

Asta era tot ce voia ea. Ochii ei încep să strălucească de lacrimi de bucurie. 

- Mulțumiri. Mulțumiri.... 

Și așa cum spunea vocea, durerea ei a început să dispară încet. Doamna se simțea relaxată într-un mod pe care nu se simțise niciodată înainte. Respirația i s-a încetinit încet până când pieptul i s-a oprit din mișcare. Ochii lui palizi și tulburi s-au închis și nu se vor mai deschide niciodată.

- Eu?

Doctorul arată spre sine. Pe chipul lui apare o expresie de șoc în timp ce ceilalți medici din sala de conferințe aplaudă. Se întoarce să se uite la colegul care stă lângă el. Îl face să se ridice, cu un zâmbet larg pe buze. 

- Du-te, Kan.

Zâmbește timid înainte de a se ridica și de a merge în fața Personalului Medical din sala de conferințe. În mod tradițional, îi mulțumește directorului spitalului care deținea în mâini un certificat de onoare, iar apoi îl primește cu umilință.

- Scorul doctorului Kantaphatîl depășește cu puțin pe cel al doctorului Bunnakit. 

Un râs ușor se aude în sala de conferințe. Dr. Bunnakit ridică mâna și refuză zâmbind.

- Doar dă-i asta lui Kan.

Kantaphatse întoarce aplecându-și capul în fața directorului încă o dată înainte de a se întoarce repede la locul lui. Dr. Somsak, directorul spitalului, își continuă discursul.

- Ca încurajare pentru toți medicii. Am pregătit „Premiul pentru medici remarcabili ”. Toată lumea are șansa să obțină acest premiu atâta timp cât muncesc din greu, sunt prietenoși și sunt iubiți de colegii lor. Luați-l pe Kan drept model.

Kan scutură din cap și zâmbește politicos. Ca medic de familie, a fost învățat să fie un medic care trebuie să înțeleagă și să lucreze bine cu ceilalți, deoarece ar trebui să colaboreze cu diverse grupuri de oameni. Acesta ar putea fi avantajul care i-a adus premiul.

Kan a putut vedea că acei chirurgi care aveau cele mai stresante locuri de muncă în sala de operație plus care aveau acces să examineze în grabă pacienții nu ar putea câștiga voturi așa cum a făcut el. Se pare că Kittipong nu este atât de impresionat de dr. Ning, un obstetrician care a fost

Prietenul apropiat al lui Kan se apropie de el șoptindu-i la ureche. Persoana despre care vorbea era un chirurg ortoped care avea reputația de a fi rece.

- Nu, fața lui este mereu așa Kan pune certificatul pe care tocmai l-a primit într-un dosar în rucsac.

Pe lângă acest subiect fermecător, mai trebuie să anunț că... 

Dr. Somsak se oprește pentru o scurtă clipă. 

- Păcat că unul dintre medicii noștri, dr. Bunnakit de la departamentul de criminalistică va demisiona și va începe un nou post de profesor la Bangkok. Aș dori să invit toți doctorii la petrecerea de rămas bun a doctorului Bunnakit vineri. Cei care vor putea participa, vă rugăm să răspundeți grupului nostru LINE pentru ca secretariatul să poată rezerva mese în restaurant. Noul nostru medic legist, care a lucrat în funcția deținută anterior de dr. Bunnakit, este dr. Supapon. Sperăm că vă va întâlni pe toți în prima zi de lucru aici.

Kan se întoarce să se uite la tânărul doctor care stătea pe partea opusă a mesei.

Bunnakit era un medic legist care trecuse recent printr-o experiență traumatizantă. Kan nu a fost surprins că și-a dat demisia pentru a scăpa de toate lucrurile rele care i s-au întâmplat. Cu luni în urmă, acest medic legist a fost implicat într-un caz misterios de droguri care l-a văzut urmărit, răpit și viața amenințată. Tot ceea ce i s-a întâmplat trebuie să fie mai mult decât poate suporta Bunnakit. Kan își amintește de prima zi a lui Bunnakit care s-a întors la muncă după toate acestea, nu părea a fi el însuși. Tot ce putea face Kan era să ofere sprijin moral și să-l compătimească. 

A fost un excelent medic legist, binecuvântat cu tehnici de predare strălucitoare și a fost iubit de asistente și deținuți. A fi profesor ar fi un rol care i s-ar potrivi bine pentru următoarele câteva luni. După întâlnire, toți medicii merg pe drumuri separate pentru a-și face treaba. Kan și Ning merg împreună și merg direct la lifturile din fața sălii de conferințe. Kan era ocupat să se întâlnească cu grupul de medici de pe LINE pentru a se înscrie la petrecerea de plecare a Dr. Bunnakit.

- Vrei să mergi? Pot să mă înscriu pentru amândoi. Kan întoarce capul să-și întrebe prietenul.

- Da, contează pe mine-Ning se apropie privind ecranul telefonului mobil al lui Kan. 

- Am înțeles, vorbești din nou cu fetele.

- Ce fete? Caut grupul pe LINE.

Kan se grăbește să-și pună deoparte telefonul

- Ce planuri ai pentru după-amiaza asta? Am doua cazuri din ședința C, care mă așteaptă in sala de operație. Și tu, Kan?

- Merg la cabinetul de sănătate, apoi merg la un priveghi în oraș.

Ning ridică din sprâncene.

- Înmormântarea cui? 

- Un pacient pe care l-am tratat acasă. Am vizitat-o frecvent pentru că aveau multe probleme de analizat. Avea 70 de ani și avea cancer uterin în stadiu avansat, care se răspândea la coloana vertebrală și îi distrugea nervii, așa că avea o problemă serioasă cu durerea. Diverse ajustări ale medicamentelor nu au ajutat prea mult. Am plănuit să o trimitem la un spital universitar pentru a controla durerea, dar nu a mai putut veni la spital .

 Kan oftă liniștit.

- Măcar durerea a încetat acum.

 - Ai făcut tot ce ai putut, Kan .

Ning l-a bătut ușor pe Kan pe umăr

- Nimeni nu înțelege pacienții cu boli terminale așa cum o faci tu, Kan.

- Ei bine, sunt doar eu. Singurul consultant din acest spital. 

Kan se uită la reflexia lui în oglinda liftului. Era un bărbat de 31 de ani, cu o față fermecătoare. Avea trăsăturile distincte ale unui thailandez nativ cu o nuanță gălbuie a pielii. Astăzi, a purtat haina de laborator cu mâneci scurte care era uniforma lui de stagiar, peste cămașa lui neagră. Lui Kan îi plăcea să poarte uniforma, în ciuda faptului că devenise deja medic specialist.

Pe piept, litere verzi scriu: „Kantaphat Akaramaytee, MD”. A fost medic specialist de familie, a obținut o diplomă în medicina muncii și a fost singurul din spital cu cunoștințe de îngrijiri paliative. Liftul s-a deschis la parter. Primul lucru care a putut fi văzut a fost marea de pacienți care așteptau examenul medical în această după-amiază. Ning se întoarce făcându-i cu mâna la revedere Liftul s-a deschis la parter. Primul lucru care a putut fi văzut a fost marea de pacienți care așteptau examenul medical în această după-amiază. Ning se întoarce făcându-i cu mâna la revedere înainte de a merge rapid spre clădirea din apropiere unde erau amplasate sălile de operații. Kan merge spre camionul care aparținea spitalului și era parcat în fața lui. Trebuia să meargă la pacienții rămași de azi dimineață la spitalul regional de promovare a sănătății și apoi să meargă să-și aducă omagiul pacientului său.

Temperatura din templu era incredibil de caldă din cauza soarelui arzător în acea după-amiază târziu. Kan își scoase halatul de laborator și o puse pe umăr. A coborât din camioneta spitalului și a mers către pavilionul templului unde zăcea cadavrul doamnei Raweewan. În acel moment, oaspeții au făcut pe rând respectul defunctului și au vorbit continuu cu rudele decedatului. Kan a încercat să caute în jur pe oricine cunoștea, primii doi oameni pe care i-a văzut erau fiul cel mare al doamnei Raweewan și soția sa. Ei au fost îngrijitorii primari ai fostului lor pacient. Fiul cel mare a fost domnul Thongkum, un bărbat de 45 de ani care era comerciant, soția lui era croitoreasă. Această familie a fost considerată înstărită având în vedere familiile din jur.

Dacă l-ai întreba pe Kan de unde a știut toate astea, răspunsul ar fi: acesta este un talent special al medicilor de familie.

- Bună ziua, domnul Thongkum-Kan își strânge mâinile, salutându-l pe bărbatul de vârstă mijlocie care era ocupat să rearanjeze scaunele din cort.

- Doctorul-Thongkum, strigă cu un zâmbet larg. A acceptat salutul doctorului, punându-și palmele împreună și plecând capul de câteva ori – nu știam că vii.

- Îmi pare foarte rău pentru pierderea ta. Îmi doresc tuturor din această familie să rămână puternici. Kan scoate un plic cu o anumită sumă de bani 

Thongkum primește plicul și își pune din nou palmele împreună în semn de recunoștință. 

- Multumesc mult doctore. Te voi duce să-i aduci respect mamei mele

 Tan rămase nemișcat pentru o clipă, uitându-se la fața tânărului Raweewan într-o ramă de aur înainte de a ridica niște tămâie. S-a rugat în tăcere și apoi a îngropat tămâia în oală. În acel moment, Kan simțea că cineva se uita la el. Și-a ridicat capul și a privit prin tămâia unde zăcea sicriul. Ochii lui îi întâlnesc pe cei ai unui bărbat care îl privea intens. Bărbatul avea un corp mediu, dar foarte musculos și asta se vedea prin cămașa strâmtă pe care o purta. Avea pielea bronzată de parcă ar fi făcut plajă. Sprâncenele sale groase îi făceau chipul să pară fioros. Tunderea părului îi dădea ocupație, Kan nu-l mai văzuse niciodată pe tipul ăsta, dar nu știa dacă bărbatul l-ar fi considerat un străin în același mod în care a făcut-o.

Domnul Thongkum s-a îndreptat direct spre bărbat, ghidându-l spre locul în care a rămas Kan. Acolo Kan a observat asemănarea dintre cei doi. Și tocmai în acel moment i-a trecut prin minte că văzuse deja chipul acelui bărbat într-o fotografie de pe perete.

Ar putea fi acesta polițistul care a lucrat într-o altă provincie? Era fiul cel mic al lui Rawewan pe care Kan nu a avut niciodată șansa să-l întâlnească. Gândindu-se la asta, Kan a rămas uluit. Se uită la bărbat în timp ce mergea, de parcă ar fi fost fermecat. Ochii bărbatului erau atrăgători, genul de privire aparținând unei persoane încăpățânate și neînduplecate. Când se apropie, oprindu-se lângă Kan, se vede că Kan era puțin mai înalt decât el.

- Domnule doctor, el este căpitanul Wasan, fratele meu mai mic. În curând va deveni inspector. Tocmai s-a mutat în oraș pentru a fi anchetator.

Thongkum face gesturi cu mâna către doctor și apoi vorbește într-un dialect nordic.

- Și acesta este doctorul Kantaphat, cel despre care v-am spus, ne-a ajutat să avem grijă de mama acasă. 

Wasan dă ușor din cap, dar nu ridică mâna pentru a-l saluta pe Kan. Kan nu ține asta împotriva lui în niciun fel. Dacă nu s-a înșelat, din informațiile pe care le-a auzit, fiul cel mic al acestei familii era mai mare decât el.

- Îți mulțumesc că ai avut grijă de mama mea .

Wasan avea vocea aspră, scurtă și răgușită.

 - Doctore, te rog stai jos. Îți voi aduce un pahar cu apă. 

  Kan pe canapea din pavilionul templului, se îndreaptă spre scaunul pregătit de Thongkum. Începe să respire liber din nou, acum separat de Wasan. Cu toate acestea, ciudățenia revine atunci când bărbatul îl urmează și se așează lângă el. 

- Eram pe cale să mă mut aici, mama a spus că mă va aștepta.

Wasan se uită spre sicriu.

- Tot ce îmi păsa era să avansez în carieră, așa că am acceptat postul într-o provincie mare. Când mama a fost diagnosticată cu cancer în stadiu terminal, m-am grăbit să-mi plănuiesc mutarea aici, în orașul meu natal, să am grijă de ea. Cu toate acestea, am ajuns prea târziu. 

- Am auzit-o deseori pe mama ta spunând că a vrut să aștepte să te vadă, spune Kan pe un ton ușor înainte de a-şi căuta în minte lecția pe care a învăţat-o la cursul despre simpatie şi reasigurare pe care a luat-o la cursurile de medicină şi le-a pus în practică.

- S-ar putea să te simți vinovat că ai ratat ocazia de a veni să ai grijă de ea, dar nu. De fiecare dată când doamna Raweewan vorbea despre tine chipul ei era plin de mândrie.

În mod normal, vorbind astfel, i-a făcut pe alții să se simtă puțin mai bine. Cu toate acestea, Kan nu și-a putut spune cum se simțea bărbatul din fața lui.

- Se pare că știi multe despre familia noastră.

Kan tăcu câteva secunde înainte de a zâmbi. 

- Știu totul despre sănătatea pacienților mei. Iar sănătatea constă din fizic, mental și social. Știu chiar și despre sufletele pacienților mei și ce își doresc viața lor până la urmă. 

Wasan își mută privirea înapoi la fața lui Kan.

- Așa că mama nu a vrut să mă aștepte să vin acasă. De aceea a murit atât de repede înainte să sosesc eu.

Kan simți furie în voce.

- Înțeleg că te simți trist și supărat. Dar lasă-mă să-ți spun dorința pe care mama ta mi-a spus-o odată. Ajunge ușor la coapsa lui Wasan , 

- Ea nu a vrut să se trezească și să mai sufere această durere.

Wasan închide ochii. 

- Dacă asta și-a dorit mama, atunci cred că va trebui să accept. 

Cel puțin Kan ar putea face ca persoana din fața lui să se simtă mai relaxată. O tânără se apropie de ei și le oferă amândurora sticle mici de apă. Kan îi mulțumește și deschide sticla, bând din ea. Era timpul să ne luăm rămas bun de la familie.

- Trebuie să plec. Dacă vreunul dintre voi are probleme de sănătate, mă puteți contacta oricând la spital.

Wasan se uită în jos la mâna care era încă pe coapsa lui, făcându-l pe Kan să-și tragă rapid mâna înapoi din zonă, deoarece credea că îl face pe Wasan inconfortabil.

- De unde ești? Deodată Wasan îl întreabă pe Kan.

- Sunt din Nonthaburi, sunt aici doar de trei ani. 

- Văd că ăsta a fost răspunsul lui Wasan și apoi au rămas tăcuți pentru o perioadă lungă de timp. Acesta a fost un semnal pentru a pune capăt conversației.

Kan decide să-și ia rămas bun de la Wasan. După ce și-a luat rămas bun de la domnul Thongkum, Kan se întoarce la  spitalul. În felul acesta consideră misiunea de astăzi încheiată.