Capitolul 18

 Bucla 10

Dacă ar fi să descriu cum mă simt acum, probabil că nu ar fi diferit de sentimentul unui om care s- a pierdut în dragoste.

Un tip gay care luptă pentru iubitul său, este un moment în care trebuie să stau și să sufăr gândindu- mă la asta, dar trebuie să merg la Urgențe, tremurând, pentru a lucra, încercând să șterg acest sentiment oribil din inima mea. Au mai rămas trei zile până când Tol o va cere pe Mai să- i fie iubită, patru zile până când Tol va muri. În loc ca relația mea cu Tol să avanseze, acum tot ce am încercat s- a destrămat complet. E chiar mai rău decât să mă întorc în trecut pentru a reporni. Tol nici nu a citit, nici nu mi- a răspuns la mesaje. Tol mă urăște cu adevărat.

Dacă situația nu poate fi salvată, poate va trebui să aștept până când îl voi vedea pe Tol murind din nou. Dar nu vreau să las asta să se întâmple.

Tol se va răni de fiecare dată când are loc un accident. El suferă de fiecare dată când inima îi bate mai repede. Când îl văd suferind, simt aceeași durere.

Am ieșit din Urgențe în acea dimineață în cea mai proastă stare.

Arăt obosit pe toată fața. Noaptea trecută am lucrat ca un zombi. Acum chiar vreau să mă întorc și să o îmbrățișez pe Sibra.

Dar nu sunt sigur dacă pisica mă poate vindeca acum. Am mers la dreapta spre parcarea personalului. Când mai aveam doar trei pași, m- am simțit ca pe o barcă ce se clătina. M- am clătinat, ținându- mă de peretele de lângă mine pentru a mă stabiliza. Am clipit de câteva ori, surprins să fiu lovit de un simptom pe care nu l- am mai experimentat niciodată. S- ar putea să fie din cauza lipsei de somn și a stresului. Cineva ca mine nu s- a îmbolnăvit niciodată. Pot îndura mai mult decât un cal și sunt mai puternic decât o stâncă.

Nimic nu- l poate doborî pe Ai’Tin.

💚💚💚

Înainte de a mă întoarce la apartament, am decis să conduc până la clădirea Facultății de Management. Am stat privind clădirea modernă din fața mea, nesigur. De câte ori am fost aici? E atât de des încât aproape pot număra cărămizile care acoperă parterul.

Am oftat. Nu știu de ce mă simt mai rău decât înainte, stând aici. Poate că vreau doar să- mi iau rămas bun de la acest loc încă o dată, înainte să mă eliberez din această buclă și să ajung la final, înainte ca Tol să mă părăsească din nou.

- Bună ziua, domnule doctor. O voce familiară care ma salutat m- a făcut să mă întorc rapid. O fetiță foarte drăguță, în uniformă școlară, îmi zâmbește. E N’Mai!

- B...bună ziua. Din fericire, nu i- am spus numele fără să mă gândesc.

- Sunt prietena lui Tol. Ne- am întâlnit în acea zi, vă amintiți? Mai a rămas să vorbească cu mine, cu un zâmbet larg. 

- Ai venit să- l vezi pe Tol?

- Ah... ah. Nu am venit să- l văd pe Tol. Doar treceam pe aici.  

Am ridicat dosul mâinii să- mi frec nasul. 

- Atunci, scuzati,eu trebuie sa merg mai departe.

- Hei, domnule! M- a strigat N’Mai și eram pe cale să plec, dar m- am oprit brusc.

- Puteți să stați cu mine puțin?

- Huh? M- am întors să mă uit la N’Mai. Și ceea ce am văzut a fost destul de surprinzător. N’Mai pe care o cunosc este o fată tânără cu o apariție încrezătoare, dar privirea pe care o are acum este una de teamă. 

- Este ceva în neregulă?

N’Mai s- a apropiat de mine. 

- Bărbatul care stă în spatele copacului de acolo este fostul meu iubit. M- a urmărit de la facultate. A spus ea încet. 

- Îmi pare rău că vă deranjez.

- Ăm... ce vrei să fac? M- am uitat la copacul din spatele lui N’Mai. Erau mulți studenți așezați în acea zonă, nu știu cine e fostul ei iubit.

N’Mai a continuat.

- Doar stați cu mine. Tol mă va lua de aici mai târziu. Dar fostul meu iubit mă urmărește, mi- e foarte frică. Mai s- a uitat la mine cu ochi rugători. Surioara asta e atât de drăguță, o frumusețe ca a ei poate înnebuni ușor bărbații.

Adevărul este că nu am nicio problemă să merg cu N’Mai. Dar nu voiam să- l întâlnesc pe Tol. Cu siguranță nu aș putea suporta privirea lui plină de ură. 

- Ai alți prieteni pe aici? Mai bine te- aș duce imediat la un prieten de- al tău.

- Nu am niciun prieten aici. Mai a ridicat telefonul. 

- Tol a spus că va ajunge în mai puțin de zece minute.

Am stat nemișcat să iau o decizie timp de vreo zece secunde, apoi am vorbit.

- Poți să stai. Dar dacă Tol e aproape, spune- mi prima dată.

🔹️ Cu siguranță voi începe să fug înainte ca Tol să mă întâlnească la timp.🤣

- Vă mulțumesc, domnule doctor. Mai părea ușurată. 

- Îmi pare rău că am uitat să întreb, cum vă numiți?

- P’Tin. Am răspuns.

- Oh, domnule doctor Tin. Numele meu este Mai.

🔹️Știam. Știam de mult. M- am gândit la asta, dar nu am spus- o cu voce tare. 

- Bine.

În doar trei zile, Mai și Tol vor deveni un cuplu. Chiar și acum, aceștia doi pot fi foarte apropiați unul de celălalt. Puteam doar să mă uit la N’Mai, care se concentra în tăcere la conversația de pe LINE. O invidiez pe N’Mai, care se poate apropia de Tol fără să se străduiască prea mult. Spre deosebire de mine, care a trebuit să lupt de atâtea ori, până la urmă Tol tot mă ura. Nici măcar nu pot deveni iubitul lui, nici măcar puțin.

- Nu ai cursuri în dimineața asta? Am încercat să vorbesc cu Mai pentru a alunga pentru moment acest sentiment dureros.

- Am cursuri mâine la ora 10 dimineața. Tol are cursuri după- amiaza. Așa că am promis să stăm și să studiem împreună la cafenea. A răspuns Mai. 

- Deci, nu trebuie să lucrați astăzi, domnule doctor?

- Tocmai am lucrat în această dimineață. Mă voi întoarce să dorm din nou în scurt timp. Am spus, pentru a o face pe N’Mai să se simtă vinovată că mă ține aici.

Dar ea nu pare să fie conștientă de nimic.

🔹️Oamenii nu pot face sacrificii tot timpul.

Vocea lui Tol îmi răsuna în cap. Acestea sunt cuvintele lui Tol când am mers la film cu el înainte să moară. Tol avea dreptate. Toată lumea trebuie să fie puțin egoistă.

- N’Mai. M- am întors către Mai cu o voce severă. 

- Nu mai pot sta cu tine. N’Mai, te rog să aștepți într- un loc unde sunt mulți oameni, ca să fii în siguranță.

- Dar... N’Mai s- a întors să se uite la fostul ei iubit despre care spunea că stă acolo și s- a întors imediat. 

- Mi- e teamă.

Trebuie să fiu mai puternic decât ea.

- Eu plec primul. Mult noroc. Apoi am făcut imediat un pas mare afară de aici. Acesta este un loc public. Cu siguranță nu i se va întâmpla nimic lui N’Mai. Dacă este atacată, sunt mulți oameni care ar trebui să fie gata să o ajute.

În timp ce mă întorceam la mașină, mi- am dat seama brusc de ceva. Moartea lui Tol nu depinde de faptul că eu reușesc sau nu să fiu iubitul lui Tol. În schimb, există o dependență de N’Mai. Doar dacă Tol nu devine iubitul lui Mai, Tol va supraviețui. Pentru mine, ar putea fi orice.

Oricum ar fi, acum sunt un răufăcător.

Chiar dacă este enervant, este totuși mai bine decât să nu fac nimic și să aștept până când N’Tol va muri din nou. Am decis să mă întorc la locul unde N’Mai îl aștepta pe Tol. 

Ca am plecat, și nu am stat cu N’Mai este un început teribil. N’Mai s- ar putea să nu mai vrea să vorbească cu mine. Dar nu- mi pasă ce va crede Mai despre mine. Ceea ce voi face este să- i arăt lui Tol că N’Mai este o fată cu care nu ar trebui să se întâlnească.

Când am ajuns acolo, am văzut- o pe N’Mai zâmbind persoanei care se îndrepta spre ea. E No’Tol. El poartă o uniformă școlară și o pereche de blugi. Văzând această scenă, m- am simțit și mai îndurerat. Am strâns pumnul, am respirat adânc pentru a mă pregăti, înainte de a vorbi cu voce tare.

- N’Mai! Am ridicat telefonul. Tol și Mai s- au întors să se uite la mine în același timp.

- Ți- am acceptat cererea de prietenie. Vom vorbi în seara asta.

Tol se uită la mine surprins, la fel ca și N’Mai.

Dacă o să mă urăști, fie, N’Tol. Am încercat să nu mă uit la fața lui N’Tol, m- am întors rapid și am plecat cât de repede am putut.

💚💚💚

- Fratele mai mare a spus că atunci când oamenii pierd dragostea, doare ca și cum o persoană nu ar avea sânge în inimă? Durerea ta este așa?

M- a întrebat Ai’Gap în timp ce mă uitam la orarul din camera de odihnă a rezidenților...

- Ce întrebare ridicolă. Am murmurat către Gap. 

- Ai fost dezamăgit sau ceva de genul? A întrebat Tin.

- Nu, cineva ca Gap nu a avut niciodată inima frântă. Eu doar am frânt inimi. Oh! Gap a ridicat din sprâncene la mine, făcându- mă să- mi ating ușor capul, agitat.

- Să mergem la muncă. Va fi o noapte lungă.

💚💚💚

Am ieșit din camera de odihnă direct către Urgențe. Sincer, încă nu mă simt foarte bine, deși am dormit suficient. Senzația de clătinare a continuat să mă lovească, mai ales când am stat în picioare mult timp. Cred că știu că ceva nu este în regulă cu mine. Sunt doctor. M- am autodiagnosticat că starea mea provine din lipsa de odihnă și stres, acumulate doar din buclele înapoi în trecut. Asta nu ar trebui să fie o problemă pentru a lucra astăzi.

- Frate! Am primit primul meu caz pentru această tură. Un intern tânăr, ținând un dosar, a alergat la mine. - Aș vrea câteva sfaturi despre caz.

- Spune- mi. M- am întors să zâmbesc internului meu.

- O femeie de treizeci de ani a fost internată în spital la ora 11 seara cu o mușcătură de câine pe piciorul drept. Cicatricea era zgâriată și sângera, dar pacienta a făcut injecții în jurul rănii . Era complet vindecată. Proces de vaccinare antirabică. Nu sunt sigur cum să administrăm vaccinul de data asta.

- Ce crezi? Am întrebat înapoi. 

- Um... parcă nu ar fi nevoie să injectăm în jurul rănii?

- Da, dar trebuie să administrezi vaccinul ca stimulent pacientului. Dacă ultima injecție a fost acum mai mult de șase ore, trebuie să o administrezi de două ori, astăzi și în a treia zi. Nu uita să dezinfectezi și pacientul.

- Bine, bine. Fratele mai tânăr și- a recunoscut diligența și s- a întors la pacient, în același timp intrând un nou pacient. M- am grăbit să văd pacientul clasificat ca galben.

Dintr- o dată, întreaga mea lume s- a învârtit. Apoi totul s- a întunecat imediat, ca și cum cineva ar fi stins luminile.

N’Tin este un copil puternic, care nu a fost niciodată spitalizat. Asta le arată adesea mama prietenilor ei. În afară de febră, tuse și răceală obișnuite, nu am fost niciodată atât de bolnav încât să trebuiască să stau la pat. Sunt o persoană de mare putere, care poate îndura insomnia mult timp. Probabil din cauza cantității de cofeină cu care mă alimentez zilnic.

Dar de ce mă simt atât de obosit acum? Înainte de a ajunge în această buclă, nici nu mă simțeam așa. Când m- am prefăcut că leșin în fața sălii de conferințe, era fals. Dar hei, asta e real. Am leșinat în fața asistentelor și a pacienților de la Urgențe la ora 12:10 dimineața.

Am deschis ochii și am văzut tavanul învârtindu- se. Încă auzeam sunetul familiar haotic din jurul meu. Doar că, în loc de un pacient, persoana din pat era medicul rezident de care depindea toată lumea de la Urgențe. Brațul meu era conectat la o perfuzie cu ser fiziologic din cauza tensiunii arteriale scăzute. M- am uitat la patul de lângă mine, unde era un domn care părea foarte slab. Domnul se uita doar la mine, ca și cum ar fi fost surprins să vadă un doctor în acea zonă.

- Rezultatele analizelor de laborator sunt disponibile, domnule. Gap a venit lângă patul meu cu un dosar. 

- Urina este foarte concentrată. Testul funcției renale nu este prea bun. Beți apă sau nu?

- Lasă- mă să văd. Am întins mâna și am luat dosarul din mâna lui Gap pentru a citi rezultatele propriilor mele analize. 

🔹️La naiba.

- Stați în spital, frate mai mare. Faceți perfuzie cu ser fiziologic și apoi verificați rezultatele testului funcției renale. Gap mi- a strâns umărul. 

- Domnule, pot să spun ceva? Ieri și azi fața dumneavoastră arăta ca a unui cadavru. Ce s- a întâmplat?

Am ridicat mâna și mi- am masat tâmplele. 

- Este doar stres.

Gap a oftat. 

- Despre cercetare, nu- i așa? Gap crede că șeful nu ar trebui să fie atât de stresat. Uitați- vă la P’Sing. A trebuit să trimită o copie completă a cercetării până la prânz și încă mai e rece în barul ăla acum. Opriți- vă.

 - Ăh. Am răspuns mască. L- am lăsat pe Gap să creadă că sunt stresat mai degrabă din cauza cercetării decât din cauza faptului că am fost rănit de un băiat. 

- Dacă recunosc, cine va prelua misiunea?

- Încă vă faceți griji pentru muncă. Gap va vorbi cu profesorul mai târziu.

Am închis ochii pentru a suprima amețeala din cap. - Ah, mulțumesc, te rog.

O jumătate de oră mai târziu, am fost dus într- o cameră specială, având dreptul la tratament ca angajat al statului. Imediat ce lumina din cameră s- a stins, am intrat ușor în faza de somn. Era ca și cum corpul meu puternic se răzvrătea, pedepsindu- mă pentru că m- am forțat să sar peste somn în toți acești ani. Pedeapsa prin care am lăsat stresul să mă înconjoare până când, în cele din urmă, m- a dărâmat.

💚💚💚

Am fost trezit brusc de sunetul ușii deschizându- se, la fel de tare ca și cum cerul ar cădea. M- am întors să mă uit la persoanele care au deschis ușa cu un indiciu de iritare. Fața morocănoasă a lui N’Aim a intrat în câmpul meu vizual, urmată de P’Toy și Ai’Gap. Fiecare dintre ei ține o pungă cu bomboane și fructe, ca un cadou la vizită. Am strâmbat din ochi la lumină și m- am uitat la ceas. Acum este ora 8 dimineața. Este ora la care oamenii își schimbă turele.

- Doctor Tin! Vocea tare a lui P’Toy a venit primul. Fața asistentului medical era plină de îngrijorare.

- Sunteți bolnav și dumneavoastră? Mi- a spus Aim cu o voce strictă. Iată- mă pacient, dar încă mă ceartă.

- De ce nu am și eu o soră care să aibă grijă de mine, frate mai mare? Nu e distractiv. A spus Gap fericit. I- am văzut pe P’Toy și N’Aim întorcându- se unul la celălalt și ne spunând nimic. 

- Ceilalți vor veni mai târziu, nu fi trist, frate mai mare.

Cred că mă simt foarte revigorat după perfuzia cu ser fiziologic și odihnă. Acum aștept doar rezultatele analizelor de sânge care vor fi luate în această dimineață.

Dacă rinichii mei și- au revenit din deshidratare, probabil că nu mai există niciun motiv să stau în spital. Următorul lucru pe care l- am făcut a fost să- i raportez mamei mele că sunt internat în secția spitalului. A trebuit să îndur să ascult vocea ei morocănoasă mai mult de zece minute până s- a calmat. Bineînțeles, nu m- am îmbolnăvit niciodată atât de rău încât necesita spitalizarea. Este normal ca o mamă să fie în stare de șoc.

În timp ce aștept rezultatele analizelor de sânge, mă joc cu telefonul meu. Televizorul este plictisitor. Dezavantajul de a fi singur și de a locui departe de Ban Khue este că nimeni nu vine să aibă grijă de mine. Am deschis Facebook- ul. Probabil că Tol se plimbă acum cu N’Mai. Poate că se gândește la un plan surpriză pentru a o cere în căsătorie pe N’Mai. Mă gândesc la asta și nu pot decât să mă simt rănit. Am oprit ecranul telefonului și m- am întins deprimat.

Nota: Numele satelor din Nan și Payao 

Mi- am recăpătat cunoștința când am auzit o bătaie la ușă. M- am sprijinit mai întâi și m- am așezat, apoi m- am uitat la ceas. Acum este aproape ora 1 după- amiaza. M- am întors să mă uit la vizitator, presupunând că va fi o asistentă sau o echipă de vizitare.

Dar persoana care a venit era doar un bărbat. El purta și un coș mare . Expresia lui arată ca și cum chiar nu ar vrea să vină. Am clipit la cadoul extrem de mare , înainte de a mă uita la fața celui care l- a adus. Amândoi am tăcut, ne spunând nimic mult timp.

- Mama... mi- a spus să vin în vizită. În cele din urmă, Tol a vorbit în timp ce eu eram încă mut, ca și cum aș fi fost fermecat.