Capitolul 17

 Bucla 10

Care este cheia pentru a îl face pe Tol să creadă în mine? Din experiența mea recentă, singurul lucru care la făcut pe Tol să se deschidă a fost faptul că am putut să îl ajut pe prietenul lui, Ai’Art. Dar dacă aș fi așteptat până când Art s- ar fi înecat cu bomboana ca să îmi dea o altă șansă de a ajuta, ar fi fost deja prea târziu. Există altceva ce aș putea face?

Ar trebui să îmi exprim punctul de vedere mai clar decât acum sau ar trebui să- i spun direct ce vreau de la el? Dacă aș face asta, ar exista două posibilități ce s- ar întâmpla mai departe. 

Una este că Tol va înțelege și îmi va da o șansă.

A doua este că Tol va fugi și mă va alunga, neavând nimic de- a face cu mine vreodată.

Cea de- a doua variantă este mult mai probabilă.

Dar înainte să mă gândesc la problema cu Tol, acum trebuie să rezolv mai întâi problema care se află în fața mea pentru a stabiliza situația.

💚💚💚

- Am așteptat două ore! Unde naiba, sunt doctorii?!

 Eram ocupat să introduc un cateter în vena unui pacient, iar toți cei care erau ocupați cu treburile lor s- au întors imediat pentru a vedea sursa voci care venea din ușa Secției de Urgență. Un bărbat stătea cu picioarele larg desfăcute în fața ușii și privirea lui furioasă era îndreptată spre toți. Într- o mână ținea o sticlă de apă. Era 2:38 dimineața. Acest pacient primise un bilet alb, ceea ce înseamnă că trebuia să aștepte primul. Existau pacienți mai urgenti care trebuiau tratați mai întâi. În secția de urgență aveam acum un caz de infecție cu sânge de care mă ocupam. Mai erau un caz de intubație, un caz suspect de boală ischemică a inimii care aștepta rezultatele și multe accidente care trebuiau tratate rapid.

- Pacientul are nasul înfundat și racit de trei zile, doctore. Astăzi spune că nu poate dormi. O asistentă s- a apropiat și mi- a șoptit. 

- Nu poate să vadă cât de ocupați suntem? Nu este grav. De ce nu vine mâine în timpul programului de lucru?

Am legat cateterul intravenos de- a lungul gâtului pacientului. Când am terminat, m- am retras, îndepărtându- mi mănușile pentru a mă dezinfecta. Știam cu siguranță că o situație ca asta se va întâmpla , în timpul turei de noapte. Nu numai asta, dar știam că ceva va urma de acum înainte. 

- Atunci P’Kae, te rog, vin- o să vorbești cu el.

P’Kae este o asistentă geriatrică extrem de pricepută în negociere. Are o modalitate de a vorbi și o voce plină de umor care ne face pe toți să ne simțim incredibil de relaxați. Dar știam că, indiferent cât de bine vorbește, pacientul nu o va asculta. Am lăsat cazul de infecție cu sânge în grija lui N’Kung pentru a continua tratamentul și am mers spre pacientul care încă țipa și nu voia să se conformeze.

- Vă rugăm, domnul pacient , să așteptați afară. În momentul de față, medicii se ocupă de cazuri mai grave. După ce vom termina cu aceste cazuri, vă vom chema pentru consultație.

- Și când va termina? Am așteptat două ore. La naiba unde au dispărut toți doctori? Este inutil să plătesc taxe ca acestea. Am venit și nu vă văd ocupați cu nimic. Celălalt stă pe telefon!

 Pacientul a arătat furios cu degetul spre N’Kung, care de fapt vorbea la telefon cu profesorul pentru a cere sfaturi legate de un alt caz de pacient. M- am încruntat la insultele care seamănă cu cele care sunt folosite pentru a insulta medicii pe site- urile de socializare.

- În acest moment, toți lucrează. Vă rugăm să așteptați un moment. P’Kae a vorbit în continuare calm. Ce urma să se întâmple în următoarele secunde îmi este și acum clar în minte, pentru că acest incident avea să o duc la o ședință de siguranță a secției de urgență a doua zi. Pacientul ridică mâna care ținea sticla de apă și o aruncă pe jos, foarte aproape de picioarele lui P’Kae. Ultima dată, când nu am intervenit, P’Kae a fost lăsată singură și a fost afectată pentru câteva zile. P’Kae este o persoană fermecătoare. Nu voiam ca ea să treacă prin incidentul care aproape se întâmplase. Bărbatul începu să- și ridice mâna care ținea sticla de apă. P’Kae a strigat și și- a ridicat repede mâinile pentru a se proteja. Am făcut un pas mare din spate și imediat am apucat încheietura bărbatului.

- Vă rog să ieșiți. Dacă nu plecați, voi chema paza. Am spus cu o voce rece. Bărbatul s- a întors să mă privească, încercând să- și retragă mâna din strânsoarea mea, dar am apăsat și mai tare, menținându- mi ferm priza. Oricum, sunt sigur că sunt mai puternic decât acest individ firav.

- Toți doctorii lucrează acum. Nimeni nu stă degeaba. Sistemul nostru prioritizează cazurile grave. Cazurile care pot aștepta trebuie să aștepte. Asistenta de la recepție a evaluat și a decis că situația dumneavoastră nu este urgentă.

Cred că statura mea înaltă și fața obosită, din cauza lipsei de somn, m- au ajutat azi. Poate arăt puțin intimidant. Bărbatul și- a smuls mâna din strânsoarea mea și a ieșit furios din camera de urgență. P’Kae s- a întors spre mine cu o expresie vizibil ușurată.

- Mulțumesc, Dr. Tin. Credeam că voi fi lovită.

- Am chemat paza. Hai să mergem. Doctorii vor mai dura puțin să termine ce au de făcut. Ploy se va ocupa de ceilalți pacienți speriați.

P’Kae a dat din cap. 

- Am înțeles, doctore.

După ce incidentul s- a încheiat, situația din Departamentul de Urgență s- a mai liniștit. Pacienții cu cazuri grave au fost mutați în salon când starea lor s- a stabilizat. Între 4 și 6 dimineața, am reușit să mă odihnesc pe furiș, ațipind într- un colț din spatele ghișeului asistentelor, pentru că îmi cedasem patul unei femei care avea nevoie de odihnă. Fiind medic, am învățat să dorm oriunde pe Pământ.

💚💚💚

M- am trezit brusc din cauza a trei notificări consecutive pe telefon. Am întins mâna spre noptieră și am încercat să- mi deschid ochii în lumina blândă a serii, care pătrundea prin fereastră. Am luat telefonul și m- am uitat pe ecran. Ceea ce am văzut m- a făcut să mă ridic în șezut imediat. Somnul mi- a dispărut ca și cum ar fi fost spulberat de vânt. Un mesaj pe Facebook de la N’Tol!

- Salut. Vreau să te întreb ceva.

- Există vreun tratament pentru coșmaruri?

Am deschis aplicația instantaneu. Niciodată nu- mi dorisem mai mult să răspund unui mesaj.

- Nu există un medicament care să trateze direct coșmarurile. Poate ar trebui să încerci ceva care reduce stresul înainte de culcare.

- Înțeleg. Mulțumesc.

Am rămas câteva momente privind ultimul mesaj al lui Tol, apoi am decis să întreb:

- N’Tol, ai avut un coșmar?

Tol a tăcut mult timp, apoi mi- a răspuns:

- Da. Nu reușesc să dorm bine deloc.

Inima mi- a început să bată mai repede. Poate că Tol trece prin același fenomen despre care îmi spusese Fakfaeng. Poate că visează evenimente din buclele trecute.

- Pot să te sun?

- Da.

Am apăsat imediat pe apel. Tonul de așteptare nu a durat mult până când Tol a răspuns.

- Bună seara, domnule.

- Bună seara, N’Tol.” Am încercat să vorbesc cu o voce cât mai calmă și plăcută. 

- Despre medicamente, cred că poți folosi drepturile de student ca să mergi la spital și să le primești gratuit.

- Oh, da. Tol a părut surprins.

🔹️Dacă mi- ai spune pe scurt simptomele tale... Tin, scanează- ți rapid memoria și amintește- ți tot ce ai învățat despre psihiatrie.

- Coșmarurile reflectă starea ta mentală, anxietatea sau stresul.

- Eu... Tol a ezitat o clipă. 

- E ca și cum aș visa mereu că am un accident, iar apoi mă trezesc brusc, speriat. După aceea, nu mai pot adormi. Se întâmplă de câteva zile. 

Vocea lui Tol părea îngrijorată. 

- Asta mă împiedică să mă concentrez la cursuri.

🔹️Oare visează despre mine? Sună stupid să întreb asta?

- Ce zici... Uite, ce- ar fi să ne vedem la Departamentul de Urgență? Îți pot prescrie un tratament.

- Ești sigur? Cazul meu nu este o urgență. Tol părea nesigur.

- Poți folosi numărul meu, ca să faci și un control general. M- am îngrijorat când te- am văzut ultima oară. Arătai epuizat. M- am ridicat din pat, simțindu- mă complet revigorat. 

- Ești încă la cursuri?

- Nu, am terminat.

- Dacă ai timp, vino la spital. Dacă nu mă găsești imediat, mai așteaptă puțin. Voi ajunge acolo în zece minute.

Tonul meu începea să sune cam insistent.

- Eh... Tol a ezitat.

- Trebuie să trec mai întâi pe la recepție?

- Nu, doar adu- ți carnetul de student. De restul mă ocup eu.

Mi- am prins telefonul între umăr și ureche, încercând să- mi trag pantalonii corect.

- Vrei să- ți aduc ceva de mâncare?

- Nu e nevoie. Tol a refuzat repede. 

- Dacă e așa, plec imediat.

- Bine. Dacă nu mă găsești, spune asistentei că ești fratele meu, și așteaptă în sala de așteptare. Voi ajunge cât de repede pot.

După ce am încheiat conversația cu Tol, am stat câteva minute singur. Mi- am tăiat părul destul de scurt și, cum nu aveam timp să îmi fac o coafură simplă, am lăsat doar vârful ridicat. M- am bătut ușor pe cap ca să arăt mai uman, apoi am mers să hrănesc pisica. Am luat cheile mașinii și am ieșit pe jumătate alergând, pe jumătate mergând.

💚💚💚

Sunetul mării care lovea nisipul, vântul cald ce- i mângâia părul, razele apusului care se reflectau pe apă , totul în jurul ei era frumos. Dar nimic nu l- ar fi făcut pe băiat să se simtă mai bine decât să aibă din nou ocazia de a- i ține mâna acestei persoane. Corpul lui mic îl urma pe băiat, care il conducea spre un loc pe care îl considera sacru. Conștiința vinovată ce o purta băiatul acum îl făcea să simtă o mare neliniște. Nu la- m îngrijit destul de bine și a ajuns la spital, la fel cum nu am avut grija nici de sora mea, până când a trebuit să plece brusc.

Nu mai trebuie să existe astfel de incidente. Persoanele pe le iubește nu trebuie să dispară din nou. Băiatul, purtându- și fratele, s- a așezat în fața unei statui antice a lui Buddha. S- a ghemuit și a făcut trei plecăciuni înainte de a întinde mâna să- i apuce mâna fratelui său și a spus cu voce tare:

- Te voi proteja până când ne vom căsători!

💚💚💚

Un claxon de mașină din spate m- a surprins, și am apăsat rapid semnalul ca să intru în parcarea spitalului. Era aglomerație, iar mașinile stăteau blocate, iar eu mă simțeam absent, cu gândurile răsfirate, întrebându- mă constant ce se întâmplă. Mi- a luat aproape douăzeci de minute să ajung la Urgențe, iar estimarea mea de timp a fost complet greșită. N’Tol ar fi putut să fi ajuns demult. Când am intrat în departament, scena era, ca de obicei, haotică. Îl vedeam pe Sing care învăța studenții să facă ecografii abdominale. Asistenta Aim, îmbrăcată în uniforma de personal, împingea o targă cu un pacient. Gap se grăbea să ajungă la profesor pentru a cere sfaturi despre un caz. Dar N’Tol nu era nicăieri. Mi- am ridicat privirea și am căutat în toată sala, dar nu la- m văzut. Persoana pe care am găsit- o a fost P’Toy, care venise să mă ciupească ușor de spate.

- Aici Dr. Tin. P’Toy m- a strigat cu o voce ciudată.

- Ce se întâmplă? M- am întors să mă uit la P’Toy.

- Îmi pare rău. P’Toy făcea o față de plâns. Am rămas puțin confuz și l- am privit.

- De ce îți ceri scuze?

- Nu mă certa, Dr. Tin.” P’Toy m- a apucat de braț și m- a strâns, ca și cum m- ar fi mustrat. 

- Dr. Tin caută un student?

- Așa e. Eram cam enervat de expresia lui P’Toy. 

- L- ai văzut? Unde este? I- am spus să vină la consult.

- Ascultă- mă, Dr. Tin. P’Toy a spus cu o voce joasă.

- A venit acum zece minute și s- a așezat acolo.

 P’Toy a arătat spre un scaun mic de lângă biroul asistentei. 

- Nu știam că studentul te  aștepta. Apoi am ieșit și am vorbit cu N’Aim la birou. Aim ma întrebat ca Dr. Tin arată mai bine în ultima vreme și dacă are iubită?

- Am spus din greșeală: Că doctorul urmărește pe cineva care îi cunoaște părinții. Ca ți- am sugerat să meargi la el acasă și să o cunosti pe mama și tatăl lui. Apo i- am spus lui N’Aim: Că aștept veștile bune’.

Am rămas fără cuvinte de panică. 

- Așadar, a auzit?

- La început, studentul a ignorat . Credeam că e doar o rudă al unui pacient care aștepta. Dar apoi am spus, fără intenție, că persoana cu care flirta Dr. Tin era un băiat. Și deja…

- Și deja...? Mă simțeam cu totul neliniștit. 

- Și deja...?

- Studentul s- a uitat la mine șocat. Apoi s- a ridicat și a plecat din Urgențe, Dr. Tin!!! P’Toy aproape a strigat. 

- Nu știam că studentul te aștepta Dr. Tin. Mi- am dar seama prea târziu, așa că a plecat. E vina mea, Dr. Tin. Îmi pare rău.

M- am simțit ca și cum tot corpul mi- ar fi înghețat. Nu eram supărat pe P’Toy, pentru că nu o făcuse intenționat. Este doar un bârfitor, dar nu- mi pasă.

Totuși, acum, pentru prima dată din toate ciclurile din trecut, Tol a aflat ce simt pentru el.

- Ah... Nu am reușit să spun nimic. M- am întors și mi- am ridicat mâna la tâmple, clipind spre tavanul incert. 

🔹️Ce să fac...?

P’Toy continua să își ceară iertare, dar nu auzeam nimic. Voiam să plâng. N’Tol știe deja. Știe că îmi place de el. Știe asta atunci când nu ar fi trebuit să știe. Ce trebuie să fac acum pentru a vorbi din nou cu el?

🔹️Doamne, ajută- mă, ajută- l măcar un pic pe acest om.

🔹️Ce să fac mai departe?