Capitolul 14

  Bucla 10

Alcoolul este dăunător pentru organism. Asta e ceva ce am aflat de nenumărate ori, complet aleatoriu, încă de când eram student la Medicină. Și totuși, alegem să bem, ca să facem viața un pic mai suportabilă.

Rezultatul? M- am trezit dis- de- dimineață cu o durere de cap cruntă, vomitând tot ce băusem. M- am sprijinit cu greutate și m- am așezat în fund, mijind ochii. Lângă mine era o poză cu Ai’Sing și Ai’Gap dormind împreună în pat. Fetele ceruseră voie să plece mai târziu în noaptea trecută. Nu- mi amintesc tot ce s- a întâmplat, țin minte doar că țineam tortul pentru Sing, iar alături erau Ai’Gap, Ai’Pong, N’Pin și N’Kung, cântând la mulți ani și mâncând friptură de porc marinată în vin.

Tot ce- a urmat după momentul ăla e un haos total.

M- am dus la baie, am deschis robinetul și m- am stropit cu apă pe față ca să mă trezesc. N- ar fi trebuit să beau atât, mai ales că aveam tură de dimineață. Mi- am ridicat părul proaspăt crescut care îmi acoperea ochii , mi- am zis de o sută de ori că mă tund, dar niciodată nu apuc.

Am ieșit din baie și i- am mângâiat ușor capul lui Ai’Gap, care dormea dus lângă Sing.

- Trezește- te. Ai tură de dimineață cu mine.

- Mmm. Gap a mormăit de câteva ori, s- a foit, și s- a băgat iar la somn. Am aruncat o privire la ceas. Era 07:15.

- Dacă nu te trezești... am zis pe un ton amenințător, îi spun profesorului că te descurci foarte prost. Îți scurtează stagiul cu o lună!

Gap a sărit în fund dintr- o mișcare.

- Frate mare, nu- mi tăia stagiul, te rog!

Am râs scurt. Știam că Gap vrea să prindă o delegație în Departamentul de Urgențe de la spitalul de lângă mare și chiar una în străinătate. Dacă i se scurtează stagiul, visul ăsta pică.

Dimineața asta a fost surprinzător de liniștită. Am avut ocazia să stau de vorbă cu profesorul Sukrit, care era de gardă la Urgențe. Mi- a dat câteva sfaturi despre cum e să lucrezi într- un spital provincial, pentru că și el lucrase cândva într- un spital din regiunea Isan, cunoscută ca fiind printre cele mai haotice din țară. Eu am primit bursă de la spitalul din orașul meu natal, așa că voi lucra în același sistem în care a lucrat și profesorul Sukrit.

- La un moment dat o să te întrebi de ce mai salvăm oameni care nu- și prețuiesc viața, în special cei care conduc beți sau iau droguri ca să se sinucidă. Ajungi să te saturi și să nu mai găsești sens în ce faci, mi- a spus profesorul, serios. Îl ascultam în timp ce verificam fișa unui pacient pe care mi- o adusese un intern.

- Dar trebuie să- ți amintești mereu că, deși unii nu- și iubesc viața, pot avea oameni care îi iubesc. Sau poate și ei iubesc pe cineva.

Ajutând acel om, poți aduce fericire în viața mai multora.

- Un gând bun. În zilele în care mă simt la pământ, încerc să mă agăț de ideea asta, i- am spus, apoi am înmânat fișa unei asistente.

- Pacientul ăsta poate fi externat.

Fix atunci am observat că asistenta era N’Aim, cunoscută ca fiind cea mai „dură” persoană din Departamentul de Urgențe , până și profesorului îi e frică de ea. Cu toate astea, e uimitor cum tocmai ea reușește să gestioneze pacienții în cele mai critice stări, când nimeni altcineva nu poate.

- Dom’ doctor, tocmai ne- au sunat că e un pacient inconștient în mall. Acum și- a recăpătat cunoștința. Să fiți pregătit pentru caz, mi- a zis ea.

- În regulă, i- am făcut un semn scurt de rămas- bun și m- am întors spre profesor.

- Mă duc să verific cazul ăsta.

Profesorul Sukrit a dat din cap aprobator.

- Fii fără grijă, orice ai nevoie, te poți consulta cu mine oricând.

M- am ridicat și m- am dus să văd cazul unei bătrâne care stătea pe pat și vorbea cu un bărbat aflat în afara salonului, zâmbind larg.

Când asistenta s- a întors la mine, mi- a înmânat rapid raportul unui alt caz.

- Femeie, 72 de ani, a căzut și și- a luxat glezna în urmă cu trei ore. Greutatea nu a putut fi estimată. Am aplicat compresie externă pe zona dureroasă. Ne pregătim s- o ducem la radiografie pentru investigații suplimentare.

- A căzut împiedicându- se sau a leșinat și a căzut ?

M- am întors și am întrebat internul, care a părut blocat pentru o clipă.

- Chiar dacă pare o simplă accidentare, trebuie să te gândești că ar putea avea la bază o cauză medicală. Nu poți să ignori asta...

Chiar în timp ce spuneam asta, am simțit o înțepătură în inimă, ca și cum ceva m- ar fi străpuns din interior, și brusc am rămas fără cuvinte. Internul a clipit, vizibil confuz.

- Atunci am să- i verific întâi istoricul medical.

Simțeam că uit ceva, dar nu puteam să- mi dau seama ce anume.

- Da, verifică. Dacă a avut simptome de leșin înainte de cădere, ia tensiunea și în poziție culcată și fă- i și un EKG.

- Da, bine. După aceea s- a întors imediat să consulte dosarul pacientei cu o atenție sporită. O urmăream cum verifică fișa, cu o neliniște care îmi creștea în piept. E același sentiment ca atunci când ieși din casă și simți că ai uitat ceva, deși ești sigur că ai luat tot.

Zece minute mai târziu, un pacient vârstnic a fost adus de urgență, însoțit de un card albastru , codul care indică cel mai înalt grad de urgență. Un asistent care sorta pacienții a intrat în grabă, vorbind tare și clar:

- Pacient inconștient!

Când apare cartonașul albastru, toate celelalte culori , roșu, galben, verde și alb , își pierd imediat prioritatea. Asta e ceea ce numim triaj , o ierarhizare a urgențelor prin coduri de culoare, pentru a asigura cea mai eficientă intervenție. Dacă cineva ar fi fost fanul sistemului de triaj, n- ar mai fi avut chef de conversații în camera de gardă. Răceala poate aștepta. Dacă inima se oprește chiar și pentru o secundă, indiferent de restul, trebuie să verifici imediat pacientul.

Dacă un pacient se plânge că așteaptă prea mult fără să fie consultat, departamentul de urgență are autoritatea de a apela imediat la agenții de pază. Iar persoana desemnată să se ocupe de astfel de situații este, bineînțeles, asistenta Aim.

- Frate ! Mă ocup eu de el! A strigat Ai’Gap și a fugit înainte ca eu să apuc să reacționez.

Am fost de acord ca el să facă prima evaluare a pacientului, în scop de instruire. Gap a început prin a striga numele pacientului pentru a- i evalua starea de conștiență și a- i lua rapid pulsul, în lipsa unui răspuns.

- N- are puls! Începem resuscitarea!

În clipa aceea, am simțit un fel de trăsnet în cap, vag și confuz. Mi- am dus mâna la frunte și am făcut câțiva pași înapoi, clătinându- mă. Imagini din evenimente diferite mi- au invadat mintea, făcându- mă să simt că totul se învârte în jurul meu.

M- am uitat din nou spre imaginea din fața mea , asistenta care urcase pe pat pentru a face compresii toracice pacientului. În același timp, o altă imagine se suprapunea peste asta: resuscitarea unui pacient tânăr, întins pe patul de lângă fereastra salonului de Cardiologie. Inima îi cedase din cauza unei boli cardiace – hipertrofie. Pacientul era iubitul unei fete pe nume Mai. Iar pacientul era fiul mătușii Pang.

Mătușa Pang este prietenă cu mama mea. Fratele meu s- a înecat în mare, acolo unde tatăl meu a mers să- l ajute. Îi place să joace fotbal și baschet.Îi place cafeaua mocha cu gheață, cu zahăr adăugat. Îi place să se uite la filme de acțiune și la filme cu super eroi.

Și trebuie să fii iubitul meu. „Al șaselea lucru.” Am vorbit singur și am dat din cap. Simțeam că ceva în corpul meu se schimbase complet. Am ridicat ochii spre ceas. Aproape cinci ore trecuseră de când m- am trezit în apartamentul lui Sing. Mă simțeam fericit că mi- am dat seama de asta la timp. Dacă m- aș fi trezit în ziua în care Tol o cerea pe Mai de iubită, chiar n- aș mai fi avut nicio șansă. Acum sunt cu o săptămână înainte ca Tol să înceapă relația cu Mai. Așa că am un avans. Dacă mă străduiesc puțin mai mult, poate o săptămână o să fie suficientă să cuceresc pe cineva. Dar, fiind un tip ca mine, am nevoie și de ajutor. Sunt destui doctori care au relații cu alți bărbați.

Poate ar trebui să cer sfaturi de la ei.

- Nu îl ajuți Dr. Tin? După asta, războinicul desemnat al camerei de urgență se lupta cot la cot cu ceilalți, sub supravegherea profesorului. Asistenta Aim m- a împins din spate, să- l ajut pe Gap. M- am întors spre ea și i- am zâmbit dulce. N’Aim s- a uitat la mine confuză.

- Aim, stai, mai întâi vreau să văd fața iubitului meu, am spus vesel și m- am alăturat lui Ai’Gap.

- Doctorul Tin a înebunit... am auzit vag vocea lui N’Aim.

💚💚💚

P’Toy clipea des, privind spre mine.

- D- dar doctorul... minte cumva?

Mi- am ridicat mâna spre asistentul din fața mea.

- Nu mint. Ajută- mă, te rog.

P’Toy s- a uitat tăcut la mine, apoi mi- a luat mâna și m- a dus discret spre zona vestiarelor asistentelor. L- am prins pe P’Toy la biroul de asistență după terminarea turei de dimineață și i- am spus ceva ce ar putea șoca pe oricine.

- Doctor Tin, ești bărbat?

- Sunt bărbat... dar chiar îmi place de el, am spus încet.

P’Toy și- a ridicat mâna și și- a frecat tâmpla.

- Și mi- am dat seama abia de curând. Am avut multe relații cu fete, dar asta e altceva. Trebuie să încep de la zero. Toată experiența mea recentă nu prea se aplică...A spus Tin.

- Și... cine e cel pe care l- ai pus în vizor? M- a întrebat P’Toy cu o expresie serioasă.

- ... Tot un băiat.

- Oh, doctore... P’Toy a oftat, părând exasperat.

- Cum să te ajut?

- Cum v- ați cunoscut tu și iubitul tău?

P’Toy a părut puțin jenat, apoi și- a încrucișat brațele și a oftat.

- Pe vremea aia nu existau grupuri pe Facebook sau pe LINE. L- am cunoscut când predam la o academie din provincie. El era managerul unui hotel. Ne- am privit câteva clipe... și apoi am intrat în cameră cu el în noaptea aia.

Am înghițit în sec.

- Așa repede?

P’Toy a râs de reacția mea.

- După aceea, am tot vorbit la telefon. Eu nu mă atașez ușor de oameni. Dar el a continuat să mă caute. L- am vizitat și eu acolo. Până într- o zi, când a zburat până aici să mă vadă și mi- a spus: „Îmi place atât de mult de tine... putem fi împreună?” La început, am refuzat...

- Și ce a făcut?

- A tot insistat. Îmi cumpăra una- alta. Eu jucam tare, că încă îmi plăcea distracția, nu voiam o relație serioasă. Dar el a știut când să fie acolo, când eram vulnerabil... Știi ce m- a făcut să cedez?

- Ce?

- Într- o zi aveam tură de dimineață până după- amiază. A fost haos. Toți pacienții țipau, rudele făceau scandal. Am venit acasă plângând, voiam să- mi dau demisia. Nu știu ce m- a făcut să- l sun, deși era târziu. A venit la mine și m- a consolat într- un mod în care m- a făcut să simt că trebuie să- l păstrez lângă mine. Și când a intrebat din nou... am fost de acord.

Am zâmbit ușor.

- Doar ascultând asta simt că mi se încălzește inima.

- Dar nu uita că tu și iubitul tău nu sunteți gay , zise P’Toy, privind spre mine și clătinând din cap. În cazul tău doctore … probabil că va trebui să vâslești singur. Chiar nu știu ce sfat să- ți dau, decât dacă tipul de care- ți place e puțin efeminat , ai avea mai mult noroc așa. Să- l cucerești... probabil că va fi greu. Stilul doctorului de a se îmbrăca e destul de ok.

 M- am uitat în jos la mine.

- Deci pot să mă îmbrac cum mă îmbrăcam când încercam să cuceresc o fată?

P’Toy a râs.

- Doar să nu porți ceva prea ciudat. Comportă- te ca un doctor normal. Dar, personal, mie îmi plac bărbații îngrijiți.

P’Toy a aruncat o privire spre părul meu lung și dezordonat.

- Un tuns ușor n- ar strica.

Mi- am trecut mâna prin păr.

- Bine, cred că mă duc să mă tund.

- Dar, doctore, ești sigur că- ți plac băieții? P’Toy părea să nu mă creadă. 

- Nu pari genul...

Am râs puțin.

- Nu sunt genul. Îmi place doar... el.

După ce am spus asta, m- au trecut fiorii. Cred că nici P’Toy nu simțea că ar fi ceva ciudat.

- Atunci încearcă. Niciodată n- am fost agățat de un tip heterosexual. La început o să fie greu. Dacă te simți incomod... vino și plângi cu mine.

După ce am terminat discuția cu P’Toy, am ieșit rapid din spital și m- am dus direct la un salon de coafură din apropiere. Sunt genul de om care nu prea dă atenție părului sau hainelor. Nici pe departe ca atunci când aveam iubită. După ce m- am despărțit de Mind, aproape că mi- am vândut sufletul departamentului de urgențe, devenind un bărbat cu fața obosită și zero farmec , până acum.

Am încercat un breton lung, care îmi acoperea fruntea, ceva ce nu mi- aș fi ales singur. I- am lăsat responsabilitatea frizurii stilistei, spunându- i doar că vreau ceva care să mi se potrivească.

Coafeza a început să- mi fixeze părul cu ceară fierbinte, a tuns vârfurile degradate și a aranjat partea lungă deasupra, pieptănată din centru spre o parte.

- Arăți ca alt om, ești foarte chipeș. Ar fi și mai bine dacă l- am vopsi puțin. Sigur ai atrage o grămadă de fete. Părea mândră de rezultat.

- Pot să- ți fac o poză să o pun pe pagina salonului?

Am clipit de mai multe ori, privind reflexia mea în oglindă. Nu- mi doresc multe iubite. Vreau doar un singur bărbat.

- Sigur...

Am ieșit din salon cu o stare de spirit răcorită, greu de explicat. Aproape că se însera. Dacă aș intra acum în clădirea Facultății de Administrarea Afacerilor, probabil că n- aș mai da de N’Tol. Dar nici nu o să mă mai plimb aiurea după el. De data asta o să folosesc o metodă mai eficientă. Am căutat un unghi potrivit și am deschis camera frontală a telefonului, pe care nu o folosesc prea des. Mi- am făcut un selfie și l- am urcat ca poză de profil, în locul celei pe care o aveam de când eram rezident.

M- am uitat la poza nouă. Frizura asta e chiar mișto, Ai’Tin. Ar fi trebuit să mă tund așa de mult timp. Am stat cam zece secunde să mă admir, apoi am băgat telefonul în buzunar.

Faptul că m- am trezit înainte ca Tol să înceapă relația cu Mai a fost o decizie bună. Trecem la punctul doi. Sună- o pe mama.

💚💚💚

Când vine vorba de Khun Gan (mama doctorului Tin), ea este directoarea unei școli private și are un aer de „soție de doctor”. Un om ca mama e esențial în familie. Dacă n- ar fi ea, sigur casa ar fi un haos total. Ca profesoară, mama este și foarte strictă. Dar, fiind căsătorită cu un doctor care face glume în fiecare zi și având un fiu care- i seamănă leit, cred că are dureri de cap constante.

📲- Ce e, fiule? vocea mamei a răspuns la apel. Am zâmbit larg. Vocea mamei e cea mai dulce voce din lume.

- Nu sunt bine... Am spus în timp ce puneam cheile mașinii pe masa din apartament.

- Mi- e dor de tine, mamă.

- N- ai nevoie să joci teatru. Mama a vorbit cu acel ton sever cu care eram obișnuit. Știu că doar se preface că e dură.

- Ai mâncat deja?

- Da, am mâncat. M- am așezat la birou, am pornit computerul și am deschis Facebook.

- E tata acasă, mamă?

- Tatăl tău e acasă. Tocmai s- a întors de la controlul medical.

Și s- a tot plâns că e obosit, că îi e cald și că e prea bătrân pentru toate astea.

- Mamă, vreau să te întreb ceva. Am intrat direct în subiect.

Am tastat numele lui N’Tol și am început să îl caut pe Facebook.

- Ții minte că m- ai dus la mare cu prietenii tăi, nu- i așa?

Mama a tăcut o clipă.

- Așa e. Prietena mea se numea Pang. Dar de ce întrebi asta brusc? A trecut mult timp. Te- ai întâlnit cu mătușa Pang, Tin?

- Ah, nu. Doar mi- am amintit.  

Mă uitam la pozele lui Tol, derulând pe profil, și simțeam o oarecare ușurare că nu apărea nicio poză cu Tol și Mai.

- Poți să- mi spui unde am fost și cu cine, atunci?

- Atunci, hmm?... eram noi trei, mătușa Pang, soțul ei și un băiețel cu o față tare drăgălașă… Așa e! Apoi mama a scos un sunet de parcă și- ar fi amintit ceva. 

- Atunci s- a întâmplat ceva. Fiul mătușii Pang, N’Tol, era cât pe ce să se înece. Noroc că tatăl tău a intervenit la timp și n- a fost nimic grav. Acum că ai pomenit de ea, chiar voiam să o sun pe Pang să ne mai vedem. N- am mai vorbit de mult.

- Care e numele adevărat al lui N’Tol?

- Aekarin Vijitkut. Memoria mamei mele e excepțională. Nu ca a mea sau a tatălui meu, care suntem bărbați veritabili, dar cu minte de pește auriu. 

- Îmi amintesc că o ajutam pe mătușa Pang cu drumurile la spital în Loei. Am auzit că băiatul e pe cale să termine școala. Mi- a arătat poze. E atât de frumos și fin... Aș vrea ca și fiul meu să arate așa.

M- am uitat la numele lui N’Tol de pe Facebook. Numele de familie pe care mi- l spusese mama era identic cu cel de pe profil.

- Pot fi la fel de frumos, mamă.

- Atât timp cât Tin doarme destul, se tunde frumos și folosește crema pe care i- am trimis- o, o să fie și el chipeș. Dar nu vrea să o folosească.

- Ah, oare centipedul sau crocodilul folosesc plante medicinale?🤣

- E aloe vera, măi! Și nici până azi nu te- ai atins de ea, așa- i?

Am zâmbit.

- Da, da. O să încerc. Înțeleg dorința mamei de a avea un fiu frumos. Dar când acel fiu e medic și lucrează în urgențe, devine puțin cam complicat.

- E- n regulă, e- n regulă. Aveți grijă de sănătate.

- Bine, bine. Dacă nu o folosești, trimite- o înapoi!

- O folosesc, o folosesc. I- am răspuns, doar ca să o fac fericită.

- Asta este tot mamă. 

După ce am încheiat apelul cu mama, i- am dat imediat cerere de prietenie lui Tol. Știu că, cu o față ca a lui N’Tol, sigur are o coadă lungă de oameni care vor să- i fie prieteni. Trebuie să mă diferențiez de restul, așa că i- am trimis un mesaj:

📲„Salut. Mă numesc Tin. Poate că nu- ți amintești de mine, dar mama mea și mătușa Pang sunt prietene. Vorbeam cu mama despre excursia la mare când eram mici și mi- a spus despre tine. Așa că m- am întrebat cum mai ești acum. Ți- am aflat numele și te- am găsit aici. Te rog acceptă- mi cererea.”

Foarte convenabil. M- am rezemat de spătarul scaunului și m- am felicitat pentru reușită. De data asta o să încep să ne cunoaștem de la vechile amintiri, ca să nu- i trezească bănuieli despre cum am aflat de el.

📲(„Dacă nu mă crezi, poți s- o întrebi pe mama. Numele tău l- am aflat chiar de la ea.”)

După mai bine de zece minute, a apărut mesajul care- mi spunea că am devenit prieten cu Tol pe Facebook.