Capitolul 11

 

   Kim fugise şi acum stătea posomorât într-un colț, reluând iar și iar cuvintele lui Shane în capul său și nu se putea abține să nu fie de acord. S-a uitat înapoi la relațiile sale anterioare. Chiar şi cele care începuseră bine păreau că se destrămaseră în momentul în care îşi mărturisise sentimentele. Poate... adevărata problemă era el, poate era el un romantic incurabil. Poate de aceea i se frângea inima din nou și din nou. Întotdeauna a acționat pur şi simplu din emoție,la fel și acum, uitând că Mon ar putea fi ca toți ceilalți, cineva care s-ar fi speriat și ar fi plecat în secunda în care el ar fi mărturisit. Hmm... Shane probabil că avea dreptate. Un tip deștept ca el nu avea cum să greşească cu aşa ceva. După un timp, Per și Tar s-au apropiat. Kim s-a uitat la amândoi și a întrebat derutat.

-Ce se întâmplă?

- Tar și cu mine am venit să ne cerem scuze! A spus Per încet.

-Sunt aici doar pentru că Ai Per m-a făcut să vin. A adăugat Tar. Per a aruncat o privire ascuțită către Tar, care s-a corectat repede.

-Bine, bine! Îmi pare rău. Doar glumeam, nu credeam că vei merge până la capăt. Dar când am văzut că ești cu adevărat implicat, am devenit curios și am vrut să văd cum se va termina. Credeam că te distrezi cu asta. Nu ştiam că o iei în serios.

-Shane mi-a spus că nu ar trebui să-i mărturisesc lui Mon. Oare ar trebui să-l cred?

-Nu! Nu-l asculta! Tar a răspuns atât de repede încât Kim a fost luat prin surprindere.

-Poți să-l crezi pe Shane în legătură cu orice altceva, dar nu despre asta. Problema cu oamenii inteligenți este că ei cred că sunt deștepți în orice privință, dar nu este adevărat. Oamenii sunt buni doar la unele lucruri. Nimeni nu se pricepe la toate. Și când vine vorba de dragoste? Eşti cu siguranță mai bun decât el. Dacă aș fi în locul tău, eu aș avea încredere în mine în legătură cu asta. Kim a fost surprinzător de emoționat că acele cuvinte au venit de la Tar, dintre toți ceilalți oameni.

-Ceea ce voia să spună Tar este că, dacă vrei să-i spui lui Mon că îți place de el, atunci fă-o. De ce te comporți acum ca un filozof ? Înţelege ce am spus, idiotule.

- Dacă era... înainte, probabil că nu m-aş fi gândit prea mult. Dar acum... Nu ştiu. Nici măcar nu înțeleg de ce sunt atât de speriat de data asta. Kim a afișat o expresie temătoare.

-De ce ţi-e frică? A întrebat Tar surprins.

-Poate îmi place mai mult... mai mult decât mi-a plăcut altcineva. Per şi Tar au simţit amândoi o simpatie profundă pentru Kim în acel moment. Chiar atunci, telefonul tânărului a sunat. Pe ecran a apărut numărul lui Mon. Kim a răspuns, vizibil emoționat.

-Bună ziua... Mon!

 -Unde eşti? Am rezervat locuri la spectacolul planetariului. E un loc liber lângă mine. Vrei să vii să urmărim spectacolul împreună? Dar grăbeşte-te, începe în zece minute! a spus Mon la celălalt capăt al firului.

-Bine, Mon... Voi fi acolo. Kim a încheiat apelul și s-a întors către Per şi Tar.

-Mon tocmai m-a invitat la spectacolul de la cupolă.

-Vezi? Mon pare deja destul de confortabil în legătură cu tine, de ce ți-e frică? A spus Per încercând să-l liniștească.

 -Dar de fapt, asta e problema. Nu ştiu ce vrea să spună. Poate că este doar drăguț, doar prietenos. Ce se întâmplă dacă mă vede ca pe un simplu prieten de la şcoală? Şi dacă eu mărturisesc şi el nu simte la fel... Asta ar putea strica totul între noi. Kim şi-a lăsat în cele din urmă toate sentimentele să iasă la suprafață, ajungând într-un punct în care chiar şi cei doi prieteni ai săi, au rămas fără cuvinte. Tar l-a bătut ușor pe umăr pentru a-şi arăta sprijinul.

***

  În planetariu, unde imaginile uimitoare ale stelelor străluceau pe cerul negru, Kim şi Mon stăteau unul lângă altul în centrul încăperii. Alți câțiva studenți erau împrăştiați în jurul lor.

-Tar a spus că ai ceva să-mi spui azi! a rostit Mon, curios.

-Huh? Tar a spus asta? A întrebat Kim, luat prin surprindere.

- Da... ne-am întâlnit la școală în această dimineață.

 -La naiba, Tar...

-Deci... Ai ceva de spus?

- Nu este nimic. Tar doar se juca. Mon s-a oprit pentru o clipă, uşor surprins, dar spectacolul a început chiar atunci, așa că și-a îndreptat atenția spre proiecție. Kim a încercat să se concentreze asupra show-ului, dar ochii lui s-au îndreptat spre Mon, care se odihnea pe cotieră. Încet, Kim şi-a apropiat mâna, ca și cum ar fi vrut să-l atingă. S-a uitat la Mon, care încă privea la stele, fără să aibă habar de gestul său. Kim a ezitat, apoi și-a tras mâna înapoi. S-a întors să privească stelele de deasupra, ușor neliniștit. Mâna lui a rămas aproape de cea a lui Mon, dar nu s-a apropiat mai mult. ,,O răceală dispare de la sine.” S-a gândit Kim, amintindu-și de cuvintele lui Shane. ,,Să-mi placă de cineva... poate că dacă rezist, va dispărea și asta.”

***

-Deci nu ai de gând să-i spui până la urmă? Per l-a întrebat pe Kim, care îl privea pe Mon răsfoind ceva la standul de suveniruri. Tânărul a răspuns fără să se uite în altă parte.

-Da... mai bine nu-i mărturisesc. Lucrurile sunt bine așa cum sunt. Chiar atunci, Mon s-a apropiat și i-a dat o gustare lui Kim, apoi a întrebat restul grupului.

-Vreți să facem fotografii la standul de autocolante împreună? Înainte ca cineva să poată răspunde, un grup de colegi de clasă a venit alergând spre Kim.

- Ai Kim!! Te-am căutat peste tot. Ți-am găsit pluşul! Unul dintre colegi i-a aruncat lui Kim pluşul de înregistrare vocală. Mon s-a uitat curios. Kim l-a prins la timp, dar în timp ce o făcea, mâna lui a apăsat accidental butonul de pe burtă şi înregistrarea s-a redat cu sonor tare. ,,Lui Kim îi place Mon... Kim îl place foarte mult pe Mon...” Tânărul a rămas ațintit locului, fața i s-a înroșit instant. Mon a rămas fără cuvinte, incapabil să reacționeze. La fel si Per şi Tar. Kim s-a grăbit să închidă pluşul, dar părea defect, repetând fraza din nou și din nou fără să se oprească. Cuprins de panică, Kim a lovit puternic jucăria de pluș și a redus-o la tăcere. S-a întors şi l-a văzut pe Mon uitându-se la el cu neîncredere. Kim umilit, a fugit imediat, strângând plușul în timp ce alerga. Mon doar stătea acolo, privindu-l plecând, uimit și dezorientat. Cu plușul încă în brațe, tânărul s-a ascuns într-o mică expoziție de nave spațiale. Nu era sigur de cine se ascundea... de Mon, de ceilalți, sau era doar copleșit de ruşinea zdrobitoare a înfrângerii. Şi-ar fi dorit ca mica navă spațială să funcționeze cu adevărat, să zboare în spațiu și să dispară de acolo pentru totdeauna.

-Oh ... aici erai? Vocea lui Mon I-a speriat, scoţându-l din visare. Nu își dăduse seama că Mon stătea acolo. Tânărul s-a așezat lângă el și a întrebat din nou.

-Deci? Ai ceva de spus? Kim şi-a ridicat încet capul pentru a-l privi pe Mon, cu fața plină de ezitare.

-Bine... Adevărul este că... Plănuiam să-ți mărturisesc astăzi. Dar... m-am speriat. De fiecare dată când am mărturisit cuiva, s-a terminat rău. Nu am vrut să mai fiu o glumă proastă... a spus Kim, simțind că fiecare cuvânt înrăutățește lucrurile.

-Dar nu trebuie să-ți faci griji pentru asta, Mon. Dacă nu simți la fel... eu voi...

-În sfârșit! Am crezut că nu o vei spune. Am aşteptat toată ziua. L-a întrerupt Mon zâmbind dulce. Kim s-a uitat la el, confuz.

- Huh?... Ştiai?

-Mi-am dat seama când Tar a spus ceva în această dimineaţă. A fost destul de evident.

-Uh... ei bine...

-Și mie îmi place de tine, Kim. Tânărul, a strâns și mai tare plușul la piept, complet uimit. Părea mai ireal decât un vis.

-Ce... ai spus? S-a bâlbâit el încurcat.

-Chiar trebuie să repet? A întrebat Mon și i-a oferit cel mai dulce zâmbet din univers.

 -Nu este nevoie.Kim a rostit cuvintele încet. În mod ciudat, sentimentul pe care îl trăia nu era o bucurie copleșitoare aşa cum şi-a imaginat, ci o uşurare calmă și neașteptată. Amândoi s-au înroşit ușor. Apoi, încet mâinile lor s-au întins și s-au ținut ușor una pe cealaltă. Kim simțea că visează, dar căldura mâinii lui Mon îi spunea că era cât se putea de real.

***

Khru Tan stătea posomorât pe o bancă, răsfoind prin telefon pentru a verifica prețul camerei. A văzut că prețurile de revânzare pentru acel model începeau de la 25.000 de baht, iar fața i s-a făcut și mai palidă. Khru Nat s-a apropiat și i-a oferit un smoothie. Khru Tan l-a luat și i-a mulțumit, însă fără să-l privească.

-Încă ești stresat de cameră?

- Stresat ca naiba. Prețul este nebunesc. Chiar una revândută, este mai mult decât întregul meu salariu. Unde ar trebui să găsesc banii pentru a o plăti?

 -Poți plăti în rate. A încercat să-l consoleze Khru Nat.

 -Rate? Nu ar trebui să plătesc mai mult de treizeci de baht pe lună ca să-mi permit asta.

-Haide, dacă într-adevăr nu apare ceva, te voi ajuta eu să o acoperi Eram în acelaşi autobuz, orice s-ar întâmpla, împărţim responsabilitatea.

-Nu glumi despre asta. Dar când Khru Tan şi-a ridicat privirea, Khru Nat i-a întâmpinat ochii cu o privire care arăta că era complet serios.

-Ai pierdut camera pentru că erai ocupat să ai grijă de copii. Ar fi trebuit să te ajut mai mult. Suntem în aceeași echipă, acelaşi autobuz. Deci, orice s-ar întâmpla, ne descurcăm împreună! a spus Khru Nat, punând uşor o mână pe umărul lui Khru Tan.

-Nu te împovăra cu asta singur, bine? Khru Tan a fost mişcat, dar a rămas tăcut. Apoi Khru Nat a adăugat cu un zâmbet slab dar tachinator

-Şi în plus... suntem colegi.

Khru Tan a zâmbit uşor, apoi s-a uitat la persoana care îi zâmbea cald. Iar când a văzut acel zâmbet, a simțit ceva. Nu, mai mult decât atât, simțea ceva ciudat de cald, ciudat de plăcut. Pentru prima dată, Khru Tan a simțit că era protejat. Și... La doar câteva ore mai târziu, și-a dat seama exact ce era, se îndrăgostise de el!