Capitolul 10

 (Bula 9)

-Ajutor.

-Ajutor.

Un țipăt de fată m-a trezit brusc și mi-am deschis ochii cu uimire. M-am trezit în liniște, împingând păturica Rilakkuma în același timp în care Sibra, pisica persană albă, s-a ridicat în poala mea cu un mieunat puternic. Fața ei încruntată părea să îmi spună: „Hei, Lotus, nu uita să hrănești această prințesă.”

Am întins mâna și i-am mângâiat blana moale și pufoasă. Am încercat să-mi amintesc vocea pe care o auzisem mai devreme ,cine era și de ce îmi părea atât de familiară? Era ca o voce dintr-un eveniment foarte important. Am oftat încet, spunându-mi că probabil nu înseamnă nimic, doar un vis. Nu ar trebui să mă gândesc prea mult la asta.

M-am ridicat din pat, am mers spre sacul cu hrană pentru pisici din colțul camerei, am turnat mâncarea în bolul pisicii și am privit-o pe Sibra cum mănâncă cu poftă, gândindu-mă dacă ar trebui să o duc la salon pentru o baie.

Ceva îmi dădea o stare de neliniște.

M-am ridicat și m-am privit în oglindă în timp ce îmi periam dinții. Părul meu lung și dezordonat... trebuie să-mi găsesc timp să-l tund înainte să mă transform în Tarzan.

Dar nu asta îmi ocupă mintea acum. Ce am uitat? Să merg la schimbul de dimineață? Desigur că nu, pentru că azi lucrez după-amiaza. Poate ar trebui să verific calendarul, ca să fiu sigur.

După ce am făcut duș și mi-am pregătit totul, am coborât în fața blocului. Destinația mea era restaurantul cu mic dejun occidental de vizavi. Dacă dimineața nu sunt pe grabă, de obicei iau masa aici.

Am intrat în restaurant și i-am făcut un semn din cap ospatarei, pe care o cunoșteam foarte bine, apoi am comandat un preparat familiar.

-Vreau French toast, două ouă prăjite și bacon.

P’Im a dat din cap.

-Tot la fel, Dr. Tihn. Vrei și un Doubleshot Espresso?

-E suficient, soră. M-am așezat la masa de lângă ușă și mi-am scos telefonul.

P’Im s-a dus să-mi toarne apă.

-Începi schimbul de după-amiază? m-a întrebat ea cu un zâmbet luminos.

-Da, lucrez după-amiaza azi.

Am ridicat privirea și i-am zâmbit. -M-am gândit să trec mai întâi pe la tine, ca să-mi cresc nivelul de energie.

-Haha, bine. P’Im a râs, încântată de vorbele mele.

-Ah, o să încep să exersez prepararea pizzei. O vom adăuga în curând în meniu. Vrei să fii primul care o testează? Nu trebuie să plătești, e din partea casei.

-Hui! Sigur! am spus entuziasmat.

-Atunci mănânc tot platoul!

-Să fii sincer cu privire la gust, în regulă. P’Im a făcut semnul „OK” cu mâna, apoi s-a întors în spatele restaurantului.

Priveam absent pe fereastră, urmărind strada. Nu sunt un cunoscător rafinat în materie de mâncare, pentru că am un „limbaj de aligator”, dar totuși pot face diferența între o pizzerie la care merită să revii și una pe care o eviți. De exemplu, o cunoștință de-a mea și-a început afacerea cu pizza făcând rețete de casă. Iar acum, pizzeria ei este fantastică. Îmi amintesc perfect pizza cu brânză gratinată pe care

Fakfaeng a comandat-o când am mâncat împreună cu N’Tol în acea zi ,cea mai bună pizza pe care am gustat-o vreodată.

Așteaptă…

N’Tol...

😏La naiba!!

M-am ridicat brusc, răsturnând scaunul. Inima îmi bătea atât de tare, de parcă era pe cale să-mi sară din piept. Am scos telefonul cu mâinile tremurânde și am verificat rapid ora.

Azi e 17 martie. E ora 9:30 dimineața.

Cum am putut să-l uit pe Tol?!

Simt că, de fiecare dată când mă întorc în timp, uit tot mai multe lucruri. Mâinile mi se încleștau de frică. A fost la limită. Bine că mi-am amintit și nu a trecut prea mult timp.

-Ce s-a întâmplat, doctore?” P’Im a apărut din bucătărie, privindu-mă îngrijorată.

-Soră, las banii aici. Am pus o bancnotă de 100 pe masă.

-E urgent. Îmi pare rău că îți răpesc timpul. Data viitoare chiar o să mănânc.

Apoi am ieșit în grabă din restaurant.

💚💚💚💚💚💚

A trebuit să îmi schimb toate planurile.

1️⃣Primul lucru este ,că trebuie să-l cunosc pe Tol, aflându-i preferințele. Dacă este posibil, aș vrea să-l împiedic să o ceară pe N’Mai în calitate de iubită, pentru că

N’Mai pare să fie o problemă reală.

2️⃣Al doilea, Ai’Art este încă foarte important. Va trebui să-l salvez și pe el.

3️⃣Al treilea, în momentul accidentului, trebuia să fiu în același loc cu Tol, așa că aveam nevoie de cineva care să-mi preia tura. Sunt trei rezidenți în anul trei, incluzându-mă pe mine, pe Sing și pe Aomaim, care lucrează în prezent în provincie.

Sing este singura opțiune, dar este imposibil pentru el să lucreze pentru mine până la miezul nopții. Prin urmare, planul de a mă preface bolnavă nu mai era utilizabil.

Trebuie să fac schimb de ture cu Sing, astfel încât el să lucreze după-amiaza în locul meu mâine. Eu voi face tura de dimineață, în timp ce voi fi treaz. Asta înseamnă, de asemenea, că va trebui să finalizez singur prezentarea în PowerPoint. Cel puțin, nu va mai fi nicio dramă în sala de ședințe.

În al patrulea rând, va trebui să-l duc pe N’Tol la un electrocardiogramă (ECG) cât mai curând posibil. Trebuie să-l conving să meargă la spital prin orice mijloace. Sunt sigur că, dacă ECG-ul său va fi anormal, nu va putea refuza să vadă un cardiolog.

Am condus direct către clădirea Facultății de Administrare a Afacerilor, pe care o

cunoșteam bine. Din păcate, în această dimineață, faptul că am uitat de Tol m-a făcut să pierd mult timp. Am ajuns acolo la ora 10. Trebuie să împiedic asta să se întâmple, indiferent de ce ar fi. Trebuie să mă comport ca o fată geloasă care vine să strice nunta mirelui. Nu voi permite ca Tol să o ceară pe N’Mai de iubită până când

Art nu începe să se sufoce cu bomboana.

L-am văzut pe Tol mergând cu un buchet de flori spre curtea din spatele clădirii. Am coborât rapid din mașină și am alergat spre tânărul student care urma să-și întâlnească iubita, în câteva minute. Nu pot permite asta, Tol. Nu poți fi împreună cu

Mai. Mâine te vei certa cu fostul ei iubit. Și apoi, Tol va ignora din nou cuvintele mele.

M-am grăbit să-l opresc din drum, punându-i întrebări stupide, cum ar fi să-i cer indicații.

Nu știu dacă cerul e de partea mea sau iadul mă blestemă, dar graba mea s-a transformat în durere.

Totuși, asta a atras atenția lui Tol. Piciorul mi s-a împiedicat de treptele tocmai

curățate și lustruite, strălucind ca noi. Trupul meu masiv s-a prăbușit la pământ cu zgomot, iar fața mi-a ajuns aproape de picioarele lui N’Tol.

-Oh! A exclamat Tol surprins. S-a aplecat rapid, a pus buchetul pe jos și mi-a prins umărul.

-Ce s-a întâmplat?

-Oh..! Nu știu ce este mai rău, durerea sau rușinea. M-am ridicat repede.

-Ești bine? Tol s-a ridicat și el, privind îngrijorat.

-N...nu e nimic... Mulțumesc mult... Eu... mă grăbeam și nu am fost atent. Am întins mâna să-mi scutur hainele, dar cotul a început să mă doară. Tol a dat din cap și s-a aplecat să ridice buchetul, pregătindu-se să plece. Văzând asta, a trebuit să fac ceva rapid.

-Așteaptă! Am strigat, iar Tol s-a oprit și s-a întors să mă privească.

-Ah, vreau să cer indicații.

Tol s-a întors spre mine cu ezitare, ca și cum nu era sigur dacă ar trebui să-mi răspundă. Desigur, iubita lui îl aștepta.

-Bine, frate.

-Unde este Facultatea de Inginerie? Am folosit tehnica de a pretinde că caut pe cineva de la Inginerie, la fel ca înainte.

-Este destul de departe. Trebuie să mergi cu mașina prin poartă. Facultatea de Inginerie este pe partea dreaptă, chiar înainte de intersecție. Dacă mergi pe jos, va fi cam dificil. Tol a arătat spre dreapta.

-Poți, de asemenea, să tai prin Facultatea de Științe Umaniste.

În timp ce Tol îmi răspundea, am încercat să-l găsesc pe N’Art cu privirea. L-am văzut stând pe o bancă în depărtare. Mânca bomboane în timp ce studia, fără niciun semn că bomboana i s-ar fi blocat în gât. Trebuia să mai trag de timp.

-Scuze, dar dacă vreau să ajung la Facultatea de Științe Naturale? Am decis să cer din nou indicații.

Tol s-a uitat în direcția în care îl aștepta N’Mai și mi-a răspuns rapid.

-Este clădirea următoare, cea uscată, cu o cafenea la parter. Părea grăbit.

-Te rog, lasă-mă să plec acum.

Eram pe punctul de a mai cere indicații către o altă facultate, dar Tol și-a întors spatele și a plecat, ținând buchetul în mână. Mi-am strâns pumnul. Trebuia să găsesc o altă metodă. Eram gata să-l strig din nou, dar un zgomot puternic m-a făcut să mă opresc.

-Art, ce s-a întâmplat?!

Strigătul acela l-a făcut și pe Tol să se întoarcă. Am pornit amândoi spre sursa sunetului.

-Ai’Art?

Deși eram mulțumit că totul părea să meargă conform planului, nu puteam să nu mă îngrijorez pentru N’Art. Am alergat repede spre el și m-am aplecat lângă banca unde își ținea mâinile la gât. Tol a venit în fugă, a pus buchetul pe bancă și s-a grăbit să-și vadă prietenul. M-am dus direct la N’Art.

-Poți încă să vorbești? am întrebat. Art m-a privit cu durere.

-Sunt doctor. Vei face ce îți spun?

Când Tol a auzit că sunt doctor, m-a privit în tăcere. Da, persoana care tocmai căzuse la picioarele lui era, de fapt, un medic.

-M...m-am înecat... Art mi-a răspuns cu o voce răgușită.

-Tușește! Hai, forțează-te! l-am încurajat imediat.

Vocea mea a atras privirile celor din jur. Tol a încercat să-l ajute, lovindu-l ușor pe spate pentru a-i stimula tusea.

Până când, brusc, Art a încetat să mai scoată vreun sunet.

Fără să mai stau pe gânduri, l-am prins și am început manevra Heimlich pentru a-i elibera căile respiratorii. Mișcările îmi erau familiare – mai făcusem asta de atâtea ori.

După câteva secunde tensionate, Art și-a dus mâinile la abdomen, ca și cum ar fi avut o durere puternică.

-Ai’Art, era să-ți vezi moartea cu ochii... Tol i-a dat o palmă ușoară pe spate, încercând să-l liniștească. Apoi și-a îndreptat privirea spre mine, vizibil surprins.

Probabil nu se aștepta ca cineva atât de neîndemânatic să fie capabil să salveze o viață.

-Mulțumesc.

-Nu-mi vine să cred... Să am un doctor lângă mine exact când mă înec... Ce noroc pe mine! Art mi-a zâmbit slab, încă încercând să-și regleze respirația.

-Mulțumesc mult!

-Te simți bine? Te duc la spital. Tol părea sincer îngrijorat.

-Nu, nu, sunt bine acum. Art a tras aer adânc în piept și a expirat lent.

-Doar că mă dor coastele. P’Doctor e mai puternic decât pare.

Era șansa mea. Mi-am întins mâna și am apăsat ușor pe coastele lui, lângă trahee.

Art s-a încordat pentru o clipă, dar nu s-a plâns.

-Nu sunt sigur că e doar o durere obișnuită. Mai bine mergi la spital pentru o radiografie.

-Ai dreptate. Ar trebui să mergi. Tol a aprobat imediat, fără să stea pe gânduri. Planul meu funcționa perfect.

-Dar... cum rămâne cu surpriza ta? A întrebat Art, referindu-se la întâlnirea lui Tol cu N’Mai.

Tocmai ce primisem ocazia perfectă să-l conving pe Tol să vină și el la spital.

-Poți să mergi să verifici ? Poate ți-am rupt o coastă, în timp ce strângeam.

Ochii lui Art s-au mărit, iar el și-a privit pieptul îngrijorat.

-Chiar crezi?

-Nu e nicio grabă. O pot amâna. Să te ducem mai întâi la spital. Tol s-a ridicat și s-a îndreptat spre buchetul de flori lăsat pe bancă. Apoi l-a dat unui coleg din grup.

-Dă-i asta lui Mai și spune-i că o sun mai târziu.

Fără să mai stea pe gânduri, s-a întors și l-a ajutat pe Art să se ridice.

L-am privit cu admirație. Tol chiar părea genul de om care își pune prietenii pe primul loc.

-Unde mergem?

-La Urgențe. Am arătat spre locul unde îmi parcasem mașina.

-Poate că ar trebui să mergi și tu cu el. Ești medic de urgență, nu?

Cred că Art era gata să se pună în genunchi când mi-a făcut o plecăciune de recunoștință. Tol, în schimb, părea puțin ezitant.

-Am cursuri după-amiază. Pot să iau mașina, ca să mă întorc la timp.

-Te aduc eu mai târziu. E mai bine să fii acolo cu el. Nu i-am dat lui Tol nicio opțiune.Trebuia să vină cu noi. Nu aveam de gând să-l scap din ochi din nou.

-Haide, să mergem!

💚💚💚💚💚💚💚

Am oprit mașina în fața porții departamentului de urgențe, lăsându-i pe Art și Tol să coboare. Am ieșit repede și am alergat spre paramedicul de serviciu pentru a-i explica situația. P’Toy, responsabil cu cazurile medicale de urgență, a dat din cap înțelegător și a pregătit imediat un pat pentru Art, ducându-l înăuntru.

M-am grăbit să parchez mașina înainte de a mă întoarce în departament. Când am intrat, am văzut o doctoriță rezidentă frumoasă, care nota cu atenție detaliile despre Art, în timp ce acesta povestea cu entuziasm întregul incident. Părea chiar fericit –probabil din cauza conversației cu doctorița atrăgătoare.

-Ați cerut deja o radiografie? Am întrebat-o pe rezidenta.

S-a întors și s-a înclinat ușor în fața mea. Deși purtam haine obișnuite, era clar că își dăduse seama că sunt medic rezident principal sau cel puțin o autoritate aici.

-Da, am cerut o radiografie toracică.

-Bine. Eu am fost cel care i-a aplicat manevra Heimlich. Nu știu dacă i-am afectat coastele în vreun fel.

M-am uitat la Art. Părea în regulă, dar nu-și lua ochii de la doctorița rezidentă. Dacă știam asta mai devreme, aș fi putut să mă folosesc de el pentru a-l atrage pe Tol la spital mai ușor. Totuși, motivul real pentru care l-am adus aici nu era Art, ci persoana care stătea lângă patul lui. Tol privea cu interes ecranul cu semnele vitale.

-N’Tol.

Mi-am chemat „ținta”. Pe drum, întrebasem deja numele tuturor, ca să nu mai repet greșelile din trecut. Tol s-a întors spre mine.

-Între timp, vrei să bem ceva?

Tol a rămas tăcut pentru o clipă, apoi a dat din cap.

-Bine.

L-am condus la cea mai apropiată cafenea, aflată în spatele Departamentului de Urgențe. Așa cum o mașină nu poate merge fără combustibil, eu nu pot supraviețui fără cafea. Cafeneaua de la parterul spitalului era ca o benzinărie pentru mine – gustul cafelei nu era grozav, dar conținutul ridicat de cofeină mă ajuta să trec peste zi. Tol mergea lângă mine, cu mâinile în buzunar, păstrând tăcerea.

Părea genul care nu începe o conversație dacă nu te cunoaște bine.

-În ce an ești acum, N’Tol? Am întrebat, prefăcându-mă că nu știu.

-Sunt în al patrulea an, aproape am terminat.

-Oh, deja ți-ai ales specializarea?

Am încercat să par prietenos, zâmbind ușor. De aproape, mi-am dat seama cât de tânăr era în comparație cu mine. Eu mă apropiam de 30 de ani.

-Da.

-Și după absolvire, ce vrei să faci? Ai luat o decizie?

-Hmm... probabil voi lucra la țară. Mă potrivesc mai bine cu o afacere de familie.

Am ajuns la cafenea. Mi-am comandat cafeaua obișnuită, apoi m-am întors spre Tol. Îmi aminteam că, atunci când Art m-a tratat cu o cafea, Tol și-a comandat un Mocha rece. Așa că am încercat un mic truc.

-Parcă îți place Mocha, nu? Aici e destul de bun, vrei să încerci?

Tol s-a oprit pentru un moment, a privit meniul de pe perete cu o ușoară ezitare, apoi a dat din cap.

-Vreau un Mocha, dar cu mai mult zahăr.

Bun. Măcar am reușit să creez o impresie. L-am condus la o masă pentru două persoane. Tol și-a scos telefonul, iar eu, pentru prima dată, am avut ocazia să-l privesc atent.

Într-adevăr, arăta la fel de bine cum spuneau fetele. Avea un chip oval, părul scurt, vopsit într-o nuanță de maro, cu breton lung care îi acoperea ușor sprâncenele. Ochii săi migdalați erau frumoși și captivanti.

Nu ar fi deloc rău să ai un iubit care arată așa... Să-l privești zilnic ar fi un adevărat privilegiu.

Ce gândești, Ai”Tihn?! Aproape că mi-am ridicat mâna să mă lovesc pe față.

-N’Tol... mi-am adunat rapid gândurile împrăștiate.

-Faci sport?

-Da, joc fotbal și baschet. A răspuns Tol, ținându-și ochii pe telefon.

-Și eu joc fotbal. Mi-ar plăcea să joc cu tinerii. Dacă am timp. Dacă ești liber, ai vrea să te alături?

-Poți. Sunt doi medici care joacă cu noi.

Tol m-a privit rapid.

-Dar eu sunt în pauză acum. Nu cred că am timp.

Am făcut o față surprinsă.

-Ce se întâmplă? Ești ocupat cu școala?

-Abia m-am recuperat după o răceală. Sunt încă obosit. Nu pot să alerg prea mult.

Tol și-a pus mâna pe piept.

-Dar situația este mult mai bună. Mâine voi alerga pe terenul sportiv.

Am încercat să mă opresc din sărit și aplaudat. Poate că acest lucru este ce stimulează inima lui N’Tol să încetinească și apoi să se oprească. Situația merge perfect. Nu există greșeli deloc. Cred că poate e timpul să opresc acest cerc vicios.

-De ce nu încerci? Dacă ai jucat sport mult timp și dintr-o dată nu mai poți să joci pentru că te obosești repede, ar trebui să mergi să îți faci un electrocardiogramă

(ECG).

Ca regulă, dacă aș întâlni un pacient în această situație, aș înregistra datele, aș face un examen fizic și aș recolta sânge pentru a verifica rezultatele. Dar știu că ceva nu e în regulă cu N’Tol. Am văzut cu ochii mei că inima lui este mult mai mare decât a unei persoane obișnuite. Am ales să-l conving să facă ECG-ul, chiar dacă era o scurtătură.

-Dar acum mă simt mai bine. Nu cred că e necesar. Tol a refuzat. Trebuie să-l conving mai mult de atât.

-Doar o verificare, nu durează mult. Dacă folosești beneficiile de student, nu trebuie să plătești. Adu-ți carnetul de student mai târziu, mă ocup eu de tot.

Tol își frânge buzele în semn de ezitare.

-O verificare nu strică. Dar doare?

Of, omule, chiar îi este frică de durere. Copilul ăsta chiar...

💚💚💚💚💚💚💚💚

-Oh, te rog, du-o la Departamentul de Consultații (OPD)!” mă sună Fakfaeng după ce am trimis rezultatele testului DCG pentru a le verifica.

-Am comandat și teste de sânge și radiografii. A terminat să verifice Ecocardiograma?

-Este gata. Nu sunt probleme cu contracțiile inimii, dar mușchiul inimii este foarte gros.

M-am uitat la Tol care stătea pe patul de spital, în locul lui Art, care se schimba dintr-un pacient în altul pentru că nu era nimic neobișnuit în radiografie. Există un aparat ECG portabil în Departamentul de Urgență, care poate fi pus pe piept pentru a verifica și a oferi rezultate imediat. Când au fost tipărite rezultatele, am văzut linii electrice anormal de înalte. Tol părea nervos când a auzit rezultatele.

-Bine, voi spune profesorului, poate să sară linia și să facă rapid o Ecocardiogramă.

-Da, mulțumesc. Mulțumesc foarte mult.

-P’Doctor. Art s-a apropiat de mine.

-Ce se întâmplă cu Ai’Tol? Mă îndoiesc că Tol are o inimă mare. Am răspuns.

Art s-a uitat la Tol care stătea pe patul de spital, deprimat.

-Tol mi-a spus că unchiul lui a murit tot din cauza unei inimi mari. Îi e foarte frică.

Faptul că cineva din aceeași familie a avut aceeași afecțiune a confirmat diagnosticul meu. Cred că cazul lui Tol este destul de interesant, în timp ce Fakfaeng îl consideră un caz de consult. M-am apropiat să-l văd pe Tol care părea foarte îngrijorat. Am întins mâna și i-am atins umărul. Mi-am ridicat privirea și l-am privit.

Ochii lui Tol erau la pământ.

-Sunt bine.

Schimbul acesta de după-amiază este cel în care mă simt cel mai mulțumit. Cazurile incluse sunt cazuri vechi pe care le-am mai văzut. Dar nu mă simt obosit deloc. Am aflat de la Fakfaeng că Tol nu era într-un punct în care să fie internat. Dar are o programare cu un doctor care este un vechi cunoscut și poate să primească sfaturi pentru a evita orice riscuri posibile de insuficiență cardiacă și deces. M-am întors în sala de odihnă după un timp, până la miezul nopții. M-am așezat în fața calculatorului și am zâmbit fericit. Tot ce trebuie să fac acum este să las timpul să treacă până când vine dimineața. Am schimbat turele cu Sing. Sunt pregătit și mă duc la serviciu dimineața, apoi mă voi duce să-l văd pe N’Tol seara. Îl voi lua să mâncăm și voi rămâne cu el până trece perioada periculoasă. Apoi totul se va termina bine.

Am deschis ecranul computerului pentru a începe să pregătesc o prezentare pentru mâine. Primul lucru pe care l-am observat a fost că pagina de Facebook a lui Ai’Sing nu era deconectată.

Am dat click pe butonul de ieșire și m-am conectat la contul meu. Voiam să mai stau pe Facebook puțin pentru a rămâne treaz și apoi să încep treptat să lucrez.

Am derulat în jos și am văzut o fotografie. N’Tol a etichetat o fată într-o poză. Era o selfie cu o fată care ținea un buchet de flori, iar imaginea mi se părea foarte familiară. Am dat din ochi și am citit descrierea.

(Abia am aflat că ești bolnav. Ai venit la mine și mi-ai cerut să te îngrijesc. Am fost de acord și voi avea grijă de tine. Nu uita să iei medicamentele prescrise de doctor.)

M’Mai postase acest mesaj la ora 19:10. Mi-am ridicat mâna și mi-am frecat fața. Asta înseamnă că, după ce consultația cu cardiologul s-a încheiat, Tol s-a întors și i-a cerut lui Mai să fie iubita lui. Îi văd fața frumoasă a lui N’Mai, care radiază de fericire.

Ar trebui să mă bucur că acești doi tineri sunt împreună. Niciunul dintre ei nu trebuie să se grăbească. N’Mai nu are de ce să fie îngrijorată. Tol cu siguranță nu va muri mâine. Totuși, zâmbetul meu s-a stins treptat. Nu știu de ce. Simt cum inima mi se strânge, de parcă cineva ar fi legat-o cu o frânghie.

......

Nota...

Manopera Heimlich: se efectuează prin aplicarea unei presiuni sub xifoid pentru a comprima căile respiratorii și a elimina orice obiecte străine din acestea.

Ecocardiograma (ultrasonografie / ECG): este un test care analizează inima folosind principiile ultrasonografiei. Acesta vizualizează structura inimii, valvele acesteia și poate evalua capacitatea de contracție a inimii.

Xifoidul este o mică proeminență osoasă situată la capătul inferior al sternului (osul din mijlocul pieptului). Este cunoscută și sub denumirea de „vârf al sternului” și poate fi simțită prin atingere la nivelul pieptului, imediat sub coaste. În anumite situații, cum ar fi manevra Heimlich, zona sub xifoid este presată pentru a ajuta la eliminarea obiectelor străine din căile respiratorii.