Capitolul 08 ⁠☆

 

   Shane stătea în fața uşii apartamentului lui Kit, apăsând soneria. După o clipă, uşa s-a deschis. Kit a fost cel care a răspuns, dar nu s-a uitat la Shane, doar s-a întors şi a plecat fără un cuvânt. Tânărul l-a urmat. Atmosfera era apăsătoare şi ciudată.

-Eşti gata? Ar trebui să începem meditațiile? Shane şi-a scos foile de studiu, iar Kit s-a prăbuşit pe canapea, trägând o pătură peste el.

- Nu. Nu am chef astăzi. Şi-a deblocat telefonul, și s-a uitat la videoclipuri la întâmplare, până când a ajuns la un clip cu o provocare de dans.

-Eşti supărat în legătură cu ce am spus mai devreme? a întrebat Shane.

 -Oare am dreptul să fiu supărat pe tine? A răspuns Kit fără să-l privească.

-Ce înseamnă asta? Furia este una dintre emoțiile umane de bază menite să ne protejeze...Kit i-a aruncat o privire plină de reproș, iar Shane s-a oprit la mijlocul propoziției.

-Ok. Am spus ceva greșit, am fost cam dur. Dacă eşti supărat pe mine, ai tot dreptul.

-Şi ce dacă? Acum că știi că sunt supărat, îți ceri scuze sau ce?

-Ce crezi că fac acum? Kit s-a uitat din nou cu reproș la tânărul din fața lui, iar acesta a oftat și a schimba tonul.

-Bine. Atunci spune-mi, ce trebuie să fac pentru ca tu să îmi accepți scuzele? Kit s-a gândit o clipă, apoi s-a uitat la clipul de provocare de dans care încă rula pe ecranul telefonului său. I l-a arătat lui Shane și a zâmbit ironic.

-Dansează asta pentru mine.

-Ce? Shane s-a dat un pas înapoi.

-În niciun caz. Nu dansez.

-Atunci ieși. Astăzi nu există meditații. A rostit tânărul serios.

-Shia, Kit nu fi ridicol.

-Oh, deci acum sunt ridicol că vreau să-ți ceri scuze, nu?

 -Păi...poți explica ce are de-a face dansul cu scuzele? Nici măcar nu este valabil din punct de vedere logic. Trebuie să te îndrum din nou despre logica propozițională? Kit a început să se simtă frustrat.

-Poți să nu mai fii un manual uman timp de cinci minute? Spune-mi, dansezi sau nu? Shane a rămas tăcut, fără să fie de acord, dar nici să refuze. Kit s-a uitat la el, în mod clar dezamăgit.

-Chiar eşti altceva..., tânărul s-a întors și a plecat la etaj. Shane a rămas singur acolo, încordat și fără cuvinte.

             ***

Tar era un copil de la ţară care venise să studieze singur în Bangkok, aşa că a închiriat un apartament nu departe de şcoală. Din această cauză, casa lui devenise adesea o ascunzătoare pentru grupul lor. Era un loc în care aveau libertate totală, fără ca ochii părinților să-i supravegheze. În ziua aceea nu a fost diferit deloc. După ce comportamentul lui Mon l-a făcut pe Kim să se simtă deprimat și având în vedere incapacitatea absolută a lui Kim de a-și masca emoțiile, dacă ar fi mers acasă, părinții săi cu siguranță l-ar fi întrebat ce este în neregulă. Așa că Kim a ales să-și elibereze stresul acasă la Tar, fără să-i pese câtuși de puțin dacă proprietarul era de acord cu asta. Tânărul stătea întins pe pat, cu ochii îndreptați spre tavan, disperat . Asta l-a enervat serios pe Tar.

-Ce naiba faci în camera mea, stai întins acolo, ca un mort? Ridică-te. Eşti enervant . L-a apostrofat Tar, vizibil iritat.

-Nu mă pot ridica. Nu am energie. Am inima frântă. Tar se săturase și era pe cale să țipe la Kim când Per a ieşit din baie, proaspăt spălat, folosind prosopul lui pentru a-și usca părul. A intervenit și l-a întrebat pe Kim.

-Mon s-a grăbit la meditaţii. De ce te îmbufnezi din cauza asta? Tar a văzut prosopul și a explodat imediat.

-Nemernic ce ești! Acela este prosopul meu!

-Știu...doar l-am împrumutat. -Ar trebui să întrebi înainte de a-l folosi, pacoste! Kim nu i-a lăsat pe cei doi să rămână departe de subiect mult timp. A revenit imediat.

-Ideea este că Mon știe deja că sunt total fals! El citește Shakespeare și eu citesc Doraemon. Probabil că vede acum că nu sunt suficient de bun pentru el... La naiba!! Tânărul a scos un strigăt puternic şi plin de frustrare, îngropându-şi faţa într-o pernă și zvârcolindu-se. Per şi Tar l-au privit în tăcere o clipă.

-Poate că dragostea chiar îi face pe oameni mai proști! A murmurat Per.

-Nu poţi spune asta, a adaugat Tar.

 -Prietenul nostru era deja prost de la început. A adăugat el zâmbind. Chiar în acel moment, telefonu lui Kim, care stătea pe masă în fața televizorului, a început să sune. Per s-a apropiat l-a ridicat şi i l-a dat.

- O Kim, telefonul tâu.

-Nu răspund. Nu ascult. Nu vreau să vorbesc cu nimeni.

-Dar este Mon cel care sună. A rostit Per contrariat. Kim s-a ridicat în picioare, trecând de la starea de zombi cu inima frântă la o stare de alertä completă. A luat imediat telefonul şi s-a repezit pe balcon. A respirat adânc şi a răspuns la apel.

-Bună ...

-Kim...tocmai am terminat capitolul “Poțiunea mincinoasă” din Doraemon, s-a auzit vocea veselă a lui Mon în prima replică. Realitatea era complet opusă de ceea ce se temea Kim.

-De fapt, este foarte bun! Nu, stai, probabil pentru că ți-am ascultat mai întâi analiza. Dacă l-aş fi citit singur, cred că nu aş fi gândit atât de profund. Mon stătea la biroul său de studiu, discutând cu Kim în timp ce se uita la setul complet de manga Doraemon pe care tocmai îl cumpărase. Kim între timp, încă încerca să se recupereze mental.

-Uh... stai, Mon... Deci nu eşti supărat pe mine? Huh?

- De ce aș fi supărat?

-Bine... nu ai vorbit cu mine la club, aşa că m-am gândit...

-Eşti nebun? Mon I-a întrerupt imediat, apoi a oftat înainte de a mărturisi adevărul.

-Bine, iată care este chestia... Nu am mai citit niciodată Doraemon.

-Ce?!

-Nu râde! La început, am crezut că este doar o bandă desenată veche populară din generația părinţilor noştri, așa că nu i-am acordat atenție. Dar astăzi am văzut că toți ceilalți au citit-o și am început să mă simt ca și cum aș fi eu un ciudat pentru că nu am citit-o niciodată.

-Ei bine, da... Este super faimoasă ! Au făcut chiar și un anime. Nu l-ai urmărit niciodată la televizor când erai copil? Scuze, vreau să spun... este în regulă. Lumea în general, este pasionată de lucruri diferite.

-Mi-a fost ruşine, a recunoscut Mon timid. Kim nu-i putea vedea fața, dar îşi putea imagina cu ușurință cum arăta tânărul în timp ce spunea asta și acea imagine era atât de drăguță încât aproape că-l înnebunea.

 -Mi-a fost teamă că nu voi putea continua să vorbesc cu tine, așa că m-am grăbit să cumpăr totul și să încep să citesc.

-Deci... chiar nu ești supărat pe mine? A întrebat Kim neîncrezător.

-Încă nu înțeleg de ce ai crezut că sunt supărat.

-Da, corect...nici eu nu știu. Kim a scos un oftat de uşurare.

-M-am gândit prea mult, nu?

-Dar îți mulțumesc oricum pentru recomandarea unei benzi desenate atât de bune. Sincer, dacă mi-ar fi trecut viața fără să o citesc, ar fi fost o mare lipsă. Mă voi grăbi să termin ca să pot veni să vorbesc cu tine despre asta.

-Bine. Mon a închis, iar Kim a sărit în aer de bucurie, incapabil să se mai gândească la altceva decât la el, la fața lui luminoasă și la cât putea fi de drăguț.

Serios... de ce a presupus că Mon era supărat? Doar pentru că a fost puțin tăcut? De ce a fost atât de deprimat, atât de prins în gândurile sale? Kim nu mai fusese niciodată așa înainte. El şi toţi prietenii săi știau că era genul care nu se descuraja ușor, dimpotrivă era prea încrezător. Dar Mon îl schimbase. Complet. Cu siguranță îi păsa cu adevărat de Mon.

        ***

Kit a deschis uşa dormitorului după ce Shane a bătut în mod repetat. Tânărul meditator stătea acolo cu o expresie jenată, întinzându-i telefonul. Kit s-a uitat la el şi l-a văzut pe Shane în mod normal tipul studios și serios, încercând stângaci să imite mișcările de dans din videoclipul original. Nu s-a putut abține să nu râdă la o așa privelişte, până când Shane i-a aruncat o privire de avertizare .

-Fără râs! Asta e cam tot ce pot face. A oftat Shane, apoi a adăugat:

-Deci... S-a terminat? Mai ești supărat pe mine acum? Kit i-a dat telefonul înapoi, apoi și-a ridicat degetul mic și l-a agăţat de cel al lui Shane, în semn de împăcare. Pur și simplu, s-a rezolvat. Shane a oftat ușurat, încântat de faptul că îl liniştise foarte ușor pe Kit.