Capitolul 07 ⁠☆

   Pe panoul de anunțuri al școlii, a fost postată o listă cu toate cluburile disponibile în acel semestru. Elevii s-au adunat să vadă ce opțiuni sunt disponibile. Mon era printre ei și răsfoia lista cu interes. Kim s-a întâmplat să treacă pe lângă el şi l-a observat stând acolo, s-a prefăcut că se plimbă şi la salutat aparent nepăsător.

-Mon... verifici cluburile?

- Da, sunt multe. Dar unele dintre ele sunt cam ciudate, nici măcar nu știu despre ce ar trebui să fie. Mon a râs și a indicat clubul numit „Corp Fericit, Viață Fericită”.

-Ce este asta? A întrebat el curios.

-Este unul dintre acele cluburi pe care profesorii le-au înfiinţat doar pentru a le oferii elevilor puncte de participare gratuită. Dar nu vom putea intra, întotdeauna acestea sunt pline. Se zvoneşte că trebuie să-i strecori profesorului nişte bani ,,pe sub mână.”

-Serios? Se întâmplă aşa ceva? Nu e normal, e școală, nu? Deci, la ce club te înscrii, Kim? A rostit Mon serios. Tânărul și-a îndreptat privirea spre numele Ghost Story Club și era pe cale să-l spună cu voce tare, dar s-a oprit când l-a văzut pe Mon uitându-se direct la el. A observat teancul de cărți pe care tânărul îl ţinea în mână și s-a răzgândit repede. A așezat degetul pe un alt nume de pe tablă și a rostit.

-Mă gândeam la Clubul de Literatură. Da... Clubul de Literatură. Tu, ce zici, spre ce te îndrepți?

-La fel! Mi-a fost teamă că nu voi cunoaște pe nimeni acolo. Deci... ne vedem la club atunci, Kim. A spus tânărul și a zâmbit mulțumit.

-Da, ne vedem acolo. Mon a plecat dar Kim a stat în loc, privindu-l cu ochii strălucitori, vizibil încântat.

            ***

Așadar Kim s-a alăturat oficial Clubului de Literatură, supravegheat de KhruNat. Odată ce toți studenții s-au înscris, tânărul profesor i-a pus pe toți să stea în cerc.

-Bine. Deoarece astăzi este prima noastră zi, aş dori ca toată lumea să împărtășească impresii despre cartea preferată. Doar un singur titlu de persoană. A spus Khru Nat, întorcându-se către Mon. Să începem cu tine, Mon.

-Sincer, am o mulțime de cărți favorite. Este greu să aleg.

-Alege una care îți vine în minte chiar acum. A continuat profesorul hotărât. Kim s-a uitat la Mon, nerăbdător să-i audă răspunsul. Tânărul s-a gândit câteva secunde, apoi a spus:

-Cred că... Hamlet, de William Shakespeare. Este despre succesiunea regală şi luptele pentru putere între familiile nobile. Modul în care personajele se păcălesc unul pe celălalt este atât de intens și de interesant. După ce am citit-o, m-am dus să citesc și Neguţătorul din Veneția, Regele Lear și A douăsprezecea noapte. Am devenit un mare fan al lui Shakespeare. Kim a înghiţit în sec, nu a recunoscut nimic din ceea ce tocmai spusese Mon. Între timp, alţi membri ai clubului au intervenit. ,, Am citit doar Romeo şi Julieta.”

-Ai citit Visul unei nopți de vară? A întrebat profesorul.

- Nu încă, Khru. Nu am putut găsi o copie.

-Ți-o voi împrumuta, atunci. Nu ar trebui să o ratezi pe aceasta. Bine, următorul?

   Cercul literar a început să răspundă pe rând, cu entuziasm deplin: „Numărul unu în inima mea: Să ucid o pasăre cântătoare.” ,,Uh... Prinzătorul din secară pentru mine.” ,,Este greu să alegi o carte, voi alege în schimb un autor. Nimeni în lume nu a scris o tragedie la fel de frumos ca Albert Camus.” Kim a înghițit în sec din nou, se simțea neînsemnat și stânjenit. Începea să-şi dorească să se poată târî afară din clasă. ,,Mama de Maxim Gorki. Traducere thailandeză de Jit Phumisak.”

,,Război și pace. Nu l-am terminat, dar mi-a plăcut.” ,,Nu există cititori SF aici? Sincer, nu m-am putut decide între Maşina timpului de H.G. Wells sau Dune de Frank Herbert. Dar Dune a devenit trend acum, așa că voi merge cu Mașina Timpului.

,,Cel mai bun SF”? Trebuie să fie Fundația.”

,,Nu este adevărat! De fapt, prefer Sfârşitul eternității în locul Fundaţiei lui Asimov.”

-Bine, bine...să ne oprim aici. Nu este momentul pentru o dezbatere. A intervenit Khru Nat întrerupând discuția. Toată lumea a tăcut iar el, s-a întors către Kim.

-Bine, Kim. Eşti ultimul. Spune-ne, care este cartea ta preferată? Kim a înghețat. Habar n-avea ce să spună. Toți ochii erau ațintiți asupra lui, inclusiv cei ai lui Mon, iar presiunea era reală. Kim a rostit fără să se gândească:

-Doraemon. Sala a devenit complet tăcută, preț de câteva momente, apoi a izbucnit un râs ascuțit, urmat de un val de râsete puternice din toate direcțiile. Faţa lui Kim s-a înroșit instantaneu, iar tânărul și-a plecat capul rușinat. Mon însă a fost singurul care nu a râs. KhruNat şi-a dres vocea şi elevii s-au liniștit din nou.

-De fapt, este și una dintre preferatele mele. A spus Khru Nat serios.

-Deci, Kim, de ce nu le spui tuturor de ce îți place Doraemon?

- Um... pentru că este distractiv! A exclamat tânărul, a ridicat capul și a zâmbit slab încercând să prindă curaj.

-Capitolul care îmi place cel mai mult este cel cu poțiunea de minciună. Doraemon se întorsese deja în viitor, iar Nobita a băut poțiunea și a spus că Doraemon nu se va mai întoarce. Deoarece a fost o minciună, nu s-a adeverit, iar Doraemon s-a întors la el. Acea poveste m-a învățat că... chiar dacă ceva pare imposibil, nu înseamnă că nu se poate întâmpla. Kim a spus asta în timp ce se uita direct la Mon. Tânărul i-a susținut privirea pentru o clipă, apoi s-a uitat în altă parte. Unul dintre membrii clubului a spus:

-Știi că asta s-a întâmplat doar pentru că editorul l-a forțat pe autor să continue seria, nu? De fapt trebuia să se termine acolo. Cel mai bun capitol este acela în care Nobita și gașca pleacă în acea aventură preistorică.

-Acela este un capitol special. -Nu contează! Dintr-o dată, toată lumea vorbea despre Doraemon. Kim a respirat ușurat. Dar când s-a uitat la Mon, a observat că acesta stătea în tăcere, fără să facă deloc contact vizual cu el. Inima lui Kim a tremurat puţin. După ce sesiunea s-a încheiat, Kim şi câțiva prieteni de la Clubul de Literatură încă vorbeau despre momentele lor preferate din Doraemon, în timp ce Mon şi-a împachetat lucrurile și s-a strecurat afară din încăpere. Kim a observat asta și s-a deplasat rapid să-l prindă la uşă.

- Mon... Astăzi a fost distractiv, nu-i așa? A întrebat tânărul încercând să inițieze o conversație.

-Da... Ar trebui să plec acum. Nu vreau să întârzii la meditațiile mele. Ne vedem, Kim. Mon a plecat repede iar Kim l-a privit îndepărtându-se. A rămas nemișcat. ,,Oare i-am greșit cu ceva...?” S-a întrebat tânărul nedumerit.

               ***

Într-un colț liniştit al şcolii, Shane îi dădea lui Kit, să rezolve probleme de matematică. După un timp, Kit i-a predat foaia de lucru și i-a spus.

 -Poftim, am terminat. Shane s-a apucat să verifice. În acel moment, un mesaj a apărut pe telefonul său, era de la Jin: „Plătește factura de internet, îți voi da banii înapoi la sfârşitul lunii”. Shane a oftat și și-a lăsat telefonul jos, cu ecranul încă luminat . Fotografia lui Kaiju, pisica fără stăpân care încă locuia în casa lui, era setată ca imagine de fundal. Kit a întrebat curios privind insistent.

-Ai o pisică?

-Nu, nu am. Sora mea a luat-o de la casa alăturată după ce oamenii s-au mutat. A adus-o acasă și mi-a pasat responsabilitatea de a avea grijă de ea. Totuși, este un motan drăguț și inteligent și chiar ştie cum să supraviețuiască. De fiecare dată când îl chem, vine. Simte chiar şi când mă trezesc. In secunda în care mă trezesc, vine alergând să mă îmbrățișeze. A spus Shane, zâmbind inconștient în timp ce vorbea despre pisică.

-Dar ai pisică, nu? A insistat Kit ridicând o sprânceană.

-Nu pot să o păstrez! Shane a răbufnit.

-Încerc să-i găsesc un nou proprietar. Dar poate că nu este suficient de drăguță, postez de zile întregi şi nimeni nu este interesat. De fapt, oamenii au trimis mesaje oferindu-se să adopte pisica, dar Shane le-a refuzat pe toate. Simțind asta, Kit I-a tachinat.

-O, da? Atunci dă-mi-o mie. Vreau și eu să adopt o pisică.

-La naiba, crezi că te-aş lăsa vreodată să ai grijă de ceva? În niciun caz nu-l las să trăiască cu tine! A răspuns Shane instantaneu. Kit a chicotit, știa foarte bine că Shane spunea exact opusul a ceea ce gândea. Shane a observat şi s-a uitat insistent la el.

- Ce este atât de amuzant?

-Nimic. Deci? Câte răspunsuri corecte am obținut? A întrebat Kit dorind să schimbe cursul discuției.

-Trei... din zece!

-Da! Nou record personal! Tânărul s-a bucurat ca un copil.

-Nici măcar nu ai reușit să rezolvi jumătate. De ce ești atât de fericit?

-Este o îmbunătățire, nu? De obicei nu înțeleg nici măcar unul. A zâmbit Kit mândru.

-Ei bine, asta se întâmplă când ai un tutore bun. A concluzionat Shane în timp ce își strângea lucrurile.

   După sesiunea de meditații, era timpul pentru distracție. Kit s-a întors către Shane și l-a întrebat:

-Hei, vrei să mergi să joci fotbal?

-Nu. Nu știu să joc. Şi nu trebuie să mergi să te înscrii la un club sau ceva de genul ăsta?

- Care este graba? Mai este mult timp. Tu în ce club ești, matematică, nu? Sigur știi multă materie, nu? Haide, un tip ca tine, nu este atât de greu de ghicit. Shane a făcut o pauză, gândindu-se o clipă înainte de a recunoaște:

-De fapt... Vreau să încerc ceva diferit. Adică, este ultimul nostru an, nu? Dar habar n-am la ce club să mă alătur. Am mintea complet goală.

-Atunci să mergem să vedem câteva. Haide, te voi ajuta să-l găsești pe cel potrivit. Kit I-a apucat pe Shane de braţ şi a început să-l tragă. Shane a încercat să reziste, dar tânărul nu a vrut să-i dea drumul. S-au plimbat, explorând patru sau cinci cluburi care păreau interesante. Kit I-a condus pe Shane să viziteze unul câte unul. Au început cu Clubul de cuvinte încrucișate, despre care Shane a presupus că va fi preferatul său. În încăpere, s-a alăturat câtorva membri care jucau un joc de cuvinte. Un elev a pus cuvântul ,,carte” pe tablă, apoi s-a rotit spre Shane. Fără să piardă o secundă, el a adăugat calm cuvântul ,, elefant”.

- Ce naiba, omule!? Folosiți cuvinte prea simple! Shane a făcut o pauză, poate că acest club nu era potrivit până la urmă. Apoi, a încercat clubul de înot.

- Este grozav pentru tine, Shane! A spus profesorul de educație fizică convins.

-Copiii inteligenți ca şi tine trebuie să facă mișcare, pentru sănătatea lor.

-Nu ştiu să înot, de fapt. De aceea vreau să mă alătur, să învăț. În afară de costumul de baie, trebuie să aduc şi alte echipamente?

-Nu. Nu este nevoie de niciun echipament.

-Stați, ce? A întrebat elevul confuz.

-Piscina şcolii este doar pentru sportivii noștri adevărați. Cât despre noi, vom exersa doar înotul pe uscat. Shane a rămas fără cuvinte. S-a întors să se uite la Kit, care părea uimit. El I-a determinat pe Shane să mai încerce câteva cluburi, dar niciunul dintre ele nu părea un loc în care Shane să se poată implica. Fiecare club părea doar pe jumătate serios, aruncat la întâmplare fără prea multă gândire. Shane a început să simtă că îşi pierde timpul. Și picătura care a umplut paharul? Clubul Go.

-Vreau să mă alătur pentru că aş vrea să dezvolt abilități de gândire strategică! I-a spus el profesorului.

-Ceva ce pot aplica în viața de zi cu zi.

- Ei bine, chestia este...Înainte ca profesorul să poată termina, o piesă Go a aterizat brusc pe fruntea lui Shane. S-a întors şi a văzut membrii clubului aruncând unul în celălalt ca și cum ar fi fost la dodgeball.

-Deci, practic.. această școală este plină de cluburi ridicole. Shane a mormăit în timp ce mergea pe hol, clar iritat. Kit, încă nu renunțase, așa că a încercat să-l încurajeze să continue.

-Relaxează-te. Încă nu ai încercat tot ce ai ales. Vei găsi clubul potrivit, doar acordă-ți puţin mai mult timp.

- Las-o baltă. Nu vreau să mai pierd timpul. Deja mă simt ca şi cum aş fi un mare prost astăzi. Mă întorc la clubul de matematică. Ar fi trebuit să merg acolo de la început. Nici măcar nu știu de ce m-am deranjat.

- Sincer, Shane, cred că ești mult prea stresat. Interlocutorul a înghețat. S-a oprit din mers şi s-a întors către Kit, cu o față brusc serioasă.

-Nu sunt stresat.

-Eşti foarte stresat! De ce tratezi problema clubului ca pe o chestiune de viață sau de moarte? Cluburile sunt făcute ca elevii să petreacă timp și să facă ceva distractiv. Sunt menite să ne ajute să ne relaxăm să nu o mai luăm atât de în serios. Este în regulă să te relaxezi puțin, să râzi puțin. -Nu vreau să râd. Dacă am de gând să pierd timpul cu ceva, trebuie să știu că am un scop. De ce să pierzi timpul cu ceva fără sens?

- Lasă-mă să te întreb ceva, Shane, chiar trebuie să fii atât de serios în privința tuturor lucrurilor? Chiar este în regulă să trăiești așa?

-Am terminat de vorbit cu tine. Cineva ca tine oricum nu m-ar înțelege. Shane s-a întors să plece, dar Kit I-a apucat de braț.

-Stai, ce înseamnă asta? Cineva ca mine...? A întrebat Kit nedumerit.

-Înseamnă că tu...ești tu, bine? Ești bogat, ai părinți care te susțin indiferent de situație. Ai putea să te încurci cât vrei, să-ți irosești viața în fel și chip, ei vor fi încă acolo să te sprijine. Eu nu sunt așa! Şi nici nu vreau să fiu așa. Nu îmi doresc asta pentru mine. Tânărul a vorbit fără să respire, a exprimat tot ce simțea în acel moment, în doar câteva fraze.

- Bine. Kit s-a întors şi a plecat. Shane și-a dat seama că poate a mers prea departe şi a strigat:

-Hei, ești nebun? Ce naiba? Ai întrebat, ți-am răspuns. Acum te-ai supărat pe mine?

- Te întorci la clubul tău de matematică, nu? Aşa că eu mă întorc la clubul meu. I-a răspuns Kit serios.

-Aşteaptă... Eşti deja într-un club? În care dintre ele?

-Corp fericit, viață fericită. Au fost ultimele cuvinte ale lui Kit înainte de a pleca. Shane a auzit numele şi s-a iritat instantaneu.

-Da... desigur. De ce nu sunt surprins? S-a întors și a a plecat în cealaltă parte, furios pe Kit.

   În cele din urmă, Shane s-a trezit înapoi la vechea sa bază - clubul de matematică. Khru Tan l-a tachinat și el când a intrat.

-Am crezut că în sfârșit ne vei abandona pentru un alt club anul acesta. Shane a făcut o pauză, neștiind ce să spună. Văzându-i ezitarea, Khru Tan a adăugat rapid:

-Glumesc. Ştiam că nu vei merge nicăieri altundeva. Acest club ți se potrivește cel mai bine. Apoi i-a dat lui Shane un set de probleme de matematică să le rezolve.

-Acestea sunt de la un examen de nivel universitar. Am rugat un prieten profesor să-mi le trimită. Încearcă-le, Shane. Khru Tan a continuat să discute cu ceilalţi membri ai clubului, erau doar cinci în total, în timp ce Shane se uita în jos la întrebările din fața lui. Erau de un nivel academic, dar cu ceva efort, a simțit că le poate rezolva. Totuși, ceva îl distrăgea. ,,Cineva ca tine... Şti măcar cum să scrii cuvântul „distracție”? Întrebarea lui Kit a răsunat în capul lui, doar că de data asta vocea era a lui Shane. A oftat şi a încercat să se concentreze asupra problemelor. După câteva minute, a rezolvat-o pe prima, apoi pe următoarea și deși i-a luat puțin mai mult timp era gata și cea de-a treia. În cele din urmă, a trecut la a patra, a cincea...,, Câte probleme de matematică va mai trebui să rezolv în viața mea?” Shane s-a întrebat asta, dar nu a primit niciun răspuns. În același moment însă, un val de vinovăție l-a cuprins. ,,Chiar nu ar fi trebuit să-i spun acele lucruri lui Kit.” ☆