Special 3: Curs pentru tătici începători (1)

Camioane de mari dimensiuni intrau unul după altul pe domeniul familiei Rattikorn. Fiecare camion purta sigla unei companii diferite de produse pentru bebeluși și copii mici. Menajerele, cameristele și chiar vechii bodyguarzi ai lui Ram erau uimiți; nu și-ar fi imaginat niciodată că impunătoarea și întunecata vilă neagră va avea vreodată nevoie de o cameră de copil.

– Mutați-le acolo. Așa e bine. Aranjați-le în felul ăsta.

Lada se agita peste tot, supraveghind muncitorii care cărau cutii în și din camera copilului de dimineața până târziu după-amiaza.

– Cum merge treaba?

O siluetă mare intră în cameră, iar Lada își mări ochii de surpriză.

– Domnule... ce căutați aici? Nu e gata încă.

– E în regulă, doamnă Lada. Voiam doar să arunc o privire.

Duankram zâmbi, punându-și mâna pe burtica vizibil rotunjită – împlinise ieri șase luni de sarcină.

– Au vopsit din nou în alb. E superb, spuse mulțumit Duankram.

Camera pe care o alesese pentru copil avea o priveliște cu adevărat uimitoare. Era înconjurată de ferestre mari care ofereau o vedere de neegalat spre lacul ce se întindea până la orizont. De asemenea, era situată convenabil lângă dormitorul lui și al lui Ram. După ce Duankram alesese camera, Ram angajase un designer de interior ca să o renoveze complet. Ceea ce fusese odinioară o cameră cu tapet închis la culoare devenise acum un spațiu luminos și aerisit, cu pereți albi. Podeaua veche, scorojită, fusese înlocuită cu un material care absorbea impactul, acoperit cu mochetă moale, rezistentă la praf.

Aceasta era doar dormitorul copilului; Ram mai voia să pregătească și alte spații: o cameră de joacă, o bibliotecă, o sală pentru stimulare cognitivă și multe altele. Duankram se simțea deja epuizat doar gândindu-se la toate.

Fusese cu adevărat noroc că lipsiseră doar două luni înainte de a se întoarce. Încă aveau atât de multe lucruri de făcut împreună. Tânărul alfa privi în jurul camerei copilului, apoi coborî legănându-se ușor, ca să verifice și sala de joacă. Pe drum, bodyguarzii îi oferiră un scaun cu rotile electric, sugerându-i să se așeze și să se odihnească. Duankram era destul de obosit; era doar însărcinat, altfel perfect sănătos. De ce atâta agitație și răsfăț? Dar nu-i certă, refuză politicos, înțelegând că bodyguarzii și personalul nu făceau decât să-și îndeplinească datoria – aceea de a avea grijă de soția stăpânului lor.

Bzzz

Comunicarea vibra, iar Duankram verifică cine îl suna, apoi zâmbi dulce.

– P’Ram.

Vocea tânărului alfa era luminoasă și veselă în timp ce vorbea; îi era cumplit de dor de soțul lui.

După ce se întorseseră din Monaco, Ram angajase investigatori pentru a da de urma lunetistului care îl împușcase sub pod. Îl găsiseră – doar un gangster de mâna a doua care-și încercase norocul, implicat într-o mică dispută funciară cu Rattikorn Group. Ram petrecuse trei zile rezolvând problema, acceptând scuzele și obținând în același timp un contract de transport transfrontalier cu reducere de la compania respectivă. Totul se încheiase cu bine.

– Ai mâncat?

– Da, am mâncat.

– Cum e bebelușul?

– Lovește! Haha! Lovește mult acum! exclamă Duankram, apoi strâmbă din nas.

De când intrase în luna a patra de sarcină, micul bob devenise extrem de activ, lovindu-l fără milă.

– Îți lovești mama din nou, așa-i? Trebuie să avem o mică discuție despre asta, spuse Ram.

Duankram zâmbi slab, mângâindu-și burta.

– O să fiu înapoi pe la cinci diseară.

– Bine. Ai grijă pe drum. Mi-e dor de tine.

– Hmm, răspunse simplu Ram, înainte să închidă.

Duankram petrecu timpul rămas verificând proviziile și echipamentele cumpărate pentru școală. Apoi se odihni până la ora patru după-amiaza, se trezi, se reîmprospătă și coborî să-și întâmpine soțul.

Cortegiul de mașini luxoase ale lui Ram ajunse în siguranță la porțile castelului. Duankram zâmbi cu bucurie înainte ca soțul lui înalt și puternic să se apropie, să-l ridice în brațe și să-l copleșească cu un sărut adânc, prelung, care exprima dorul acumulat.

– Ești obosit, iubirea mea?

– Deloc, răspunse Ram, privind chipul strălucitor al lui Duankram. Pe zi ce trecea, părea tot mai frumos și plin de viață. Oricât de obosit ar fi fost, acel zâmbet era de-ajuns să-i alunge orice urmă de oboseală.

Duankram se cuibări în pieptul larg al soțului său, lăsându-se învăluit de mirosul de lemn și ceva nedefinit. Micul bob dinăuntru începu să lovească și să se miște, o mișcare pe care Ram o simți imediat. Fața netedă a lui Duankram se strâmbă ușor.

– Ești bine?

Ram întrebă îngrijorat, punându-și mâna pe burta în creștere a soției sale. Micul bob se opri din mișcare.

– E normal, dragul meu. Dacă lovește des înseamnă că e sănătos și puternic.

Ram îl privi cu ochii săi aurii, plini de dragoste, apoi îi sărută din nou buzele roșii, ducându-l în brațe în dormitor pentru a se odihni.

Mai târziu, în acea noapte...

În dormitorul lor mare și luxos, Alpha-ul Principal aplica cu blândețe cremă pentru vergeturi pe burta soției sale. După ce termină, coborî ușor ca să-i examineze picioarele.

– Nu ți s-au umflat, dar o să-ți tai unghiile mai târziu.

Duankram încuviință din cap. Ram îi sărută pielea albă și netedă a ambelor picioare, apoi stinse luminile și se așeză lângă el, față în față.

– Respiri bine? întrebă el.

Duankram zâmbi ușor, apoi își ridică brațele și picioarele, sprijinindu-le pe perne.

– Sunt bine, mi-e confortabil.

– Dacă te deranjează ceva, să-mi spui. Sau să chemăm doctorul mâine pentru un control?

– Te îngrijorezi prea mult, P’Ram. Nu e încă timpul pentru programare, spuse Duankram, întinzând mâna să-i mângâie trăsăturile ascuțite.

– Un control în plus n-ar strica, răspunse Alpha-ul Principal.

– Ești un îngrijorat adorabil, zise soția lui frumoasă cu afecțiune, înainte ca un gând să-i vină brusc în minte. P’Ram, iubirea mea?

– Da?

– Vreau să-ți ating urechile.

Ram se opri, privind chipul rugător al soției sale.

– Poți.

– Vreau să ating acelea moi, pufoase, ca urechile de iepure. Doar urechile, te rog.

Nu era prima dată când Duankram îi cerea asta. Oare avea să accepte?

– Hihi, ce moi sunt!

Da… pentru soția lui, Ram ar fi făcut orice. Își transformă urechile în cele ascuțite, de lup, dar restul corpului rămase neschimbat. Duankram zâmbi mulțumit, frământând ușor urechile soțului său până adormi de oboseală.

Ram îl privi în tăcere, în timp ce în mintea lui se învârteau tot felul de gânduri.

A doua zi...

Ram își relua activitatea obișnuită în birou, revizuind zeci de documente. Raymond intră pentru a-i înmâna un raport despre următorul program de antrenament al bodyguarzilor.

– Thawin e absent? întrebă Ram, citind lista de cursanți și observând o lipsă.

– Da. Soția lui e aproape de termen, așa că s-a înscris la un curs pentru tătici începători sau ceva de genul. Se suprapune cu antrenamentul nostru, așa că a cerut o absență o singură dată. Va recupera săptămâna viitoare.

Raymond vorbea în timp ce își ștergea nervos fruntea. Se temea că Ram îl va mustra pe Thawin.

– Spune-i că nu trebuie să lipsească de la antrenament.

Vocea profundă și autoritară a lui Ram provocă un fior în pieptul lui Raymond. Ram băgă o mentă în gură și o mestecă gânditor. (Renunțase la trabucuri pentru că soția lui se plânsese de miros și refuzase să-l mai îmbrățișeze.)

– Î-i-i-l voi informa imediat, domnule, răspunse Raymond, plecându-și capul.

– Ai copii?

Dintr-odată, șeful lui puse o întrebare bizară.

– Nu, domnule.

Tânărul bodyguard răspunse, deși părea confuz.

– Dar ceilalți bodyguarzi? Au copii?

– Eh... începu Raymond, pierdut în gânduri. Fiind supervizor, cunoștea destul de bine situația oamenilor din subordine. Aproape 90% sunt necăsătoriți. Câțiva au iubite sau soții, dar nu mulți. Doar doi sau trei au copii.

Era ceva tipic pentru alții ca ei – alfe plătite bine, dar în slujbe periculoase – majoritatea nu aveau familie sau persoane apropiate de protejat.

– Și acest curs pentru tătici începători... despre ce e vorba?

Raymond ridică o sprânceană.

– Păi... învață tot ce ține de cum să-i ajute pe tați să le ușureze viața mamelor... cred, mormăi el, improvizând, pentru că nu participase niciodată la un astfel de curs.

– Bine, spuse Ram, tastând ceva pe tabletă, apoi o întinse subalternului său. Schimbă programul de antrenament. Vom derula programul toată săptămâna.

Raymond luă tableta, făcând ochii mari când citi conținutul.

– Și, Raymond, adăugă Ram, ridicând un pumn la gură ca să-și acopere tusea, să nu afle soția mea. Sub nicio formă.

Ultima propoziție era scurtă și tăioasă, dar, din fericire, bodyguardul înțelese. În plus, șeful lui părea el însuși destul de stânjenit.

– Da, domnule.

Raymond acceptă instrucțiunile și părăsi biroul șefului său. După ce închise ușa și rămase pe coridor...

– Domnule Raymond...

– Oh!

Bodyguardul șef tresări la vederea elegantei soții a șefului său, chiar în fața biroului.

– Aici sunt detaliile programului de antrenament? Despre ce e vorba de data asta? întrebă Duankram, pe un ton calm, dar curios. Îl respecta pe Raymond ca pe un coleg mai vechi.

– Eh... ăăă... data asta e vorba despre... ăăă...

La naiba. Nici măcar nu apucase să se gândească cum să-l păcălească. De obicei, ori de câte ori bodyguarzii aveau antrenamente noi sau exerciții în teren, Duankram afla de la Raymond și cerea să meargă și el. Ram știa asta și nu-i interzicea, decât dacă era vorba despre antrenamente extrem de periculoase sau dificile.

– De data asta e vorba despre antrenament subacvatic. Nu ați putea participa, tânărul stăpân – sunt doar exerciții practice.

Da! Să pretindă că e vorba doar de exerciții practice era o idee bună.

– Ce păcat. Dar ieri l-am auzit pe Louie spunând că e vorba despre componentele explozivilor cu ioni.

Acel Louie... Raymond înjura în gând bodyguardul junior, înainte să afișeze un zâmbet forțat.

– Probabil că a înțeles greșit, tânărul stăpân. Heh heh. Vă rog să-mi acceptați scuzele în numele lui.

Raymond se înclină scurt, apoi o luă la fugă spre camera în care se adunau de obicei bodyguarzii și convocă o ședință de urgență.