Epilog 1

 

- Îmi pare rău...-

Cuvintele surorii sale mai mici nu au ajuns deloc la Rati. La auzul deciziei finale a tatălui său, inima sa a simțit că a fost străpunsă, durerea era ascuțită și profundă, ca și cum un cuțit îl înjunghia în mod deliberat, rană cu rană, secându-i încet forțele.

Rati a căzut la pământ, plângând necontrolat, lacrimile curgându-i pe față. În loc să se gândească la o modalitate de a rezolva situația sau de a găsi o explicație pentru tatăl său, mintea îi era goală, goală, fără măcar un fragment de gând.

În ultimele șase luni, Theerathorn se străduise cu sârguință să învețe franceza cu maestrul Christopher, știind că cei care stăpâneau limba aveau să fie aleși pentru misiuni la ambasada siameză din Paris. Rati trimisese chiar și multe manuale pentru ca iubitul ei să exerseze. În ultimele două scrisori, Theerathorn scria în franceză pentru a-i arăta lui Rati angajamentul său. Cu toate acestea, Rati spulberase această determinare.

Singura scrisoare rămasă era cea pe care tatăl său o mototolise și o aruncase în ziua aceea. Rati a desfăcut-o, dar nu a putut reface hârtia deteriorată. Nu putea decât să o țină aproape de piept, ascunzând-o, știind că s-ar putea să nu mai primească niciodată nimic.

Nu vor mai fi scrisori de la Theerathorn.

Așteptarea unei scrisori din Franța devenise o rutină pentru Theerathorn. Cu toate acestea, timp de trei luni nu a primit nicio veste. Theerathorn era obișnuit cu răspunsurile târzii ale lui Rati, dar în luna a șaptea nu a mai putut aștepta. A condus până în Nonthaburi și a întrebat Mama Buanphan pentru a confirma adevărul: a descoperit că ambasada trimitea doar știri sau scrisori de aici către Rati. Mama Buanphan nu bănuise nimic; crezuse pur și simplu că nepotul său dorea ca consulatul să ajute la gestionarea corespondenței, așa că nu-i spusese nimic lui Theerathorn. De asemenea, crezuse că Theerathorn îi va împărtăși mai întâi lui Rati orice mică veste. Nu și-a imaginat niciodată că lucrurile nu erau așa cum păreau. Temându-se că ar fi nepotrivit să întrebe direct consulatul, l-a întrebat întâmplător pe Khun Christopher, dar părea să nu aibă nicio legătură și nu a putut obține lămuriri. Era ca și cum Theerathorn și Rati pierduseră orice contact.

- Ce s-a întâmplat cu tine, micuțule? De ce te-ai schimbat atât de mult?-

Această problemă tulburătoare și anxioasă nu se referea doar la Rati, ci și la ceremonia complexă a căsătoriei, fără o soluție clară. Mama Chao Ramritthirong nu a fost de acord cu retragerea fiului ei din serviciul guvernamental și l-a presat să-i spună motivul. Cu toate acestea, Theerathorn nu a putut oferi decât un singur răspuns: dorea să călătorească în Franța.

Acest răspuns a fost suficient pentru ca tatăl său să înțeleagă clar. Nu era greu să vezi cât de mult o iubea Theerathorn pe Luang Rati Charupich. Cu toate acestea, această cale de urmat nu trebuia să fie întunecată de astfel de probleme.

Își amintea bine ziua în care persoana care îl înțelegea cel mai bine i-a spus aceste cuvinte:

- Știu că vrei să-ți trăiești viața alături de persoana pe care o iubești. Dar v-ați gândit vreodată cum v-ar afecta dacă acea persoană este...? Te-ai gândit cum ți-ar putea face rău? Nu numai tu, ci și persoana pe care o iubești. Puteți pleca de aici, dar cum rămâne cu cei care rămân în urmă?-

Cei care trebuie să suporte bârfe și critici în locul tău? Veți fi împăcați?-

Theerathorn își lăsă capul în jos, întristat. Da, dacă ar fi ales să plece, s-ar fi răspândit zvonuri că ar fi fost implicat într-o aventură scandaloasă cu Luang Rati. Se putea ajunge până acolo încât lumea să creadă că a fugit împreună cu diplomatul francez. Aceste zvonuri erau ca ouăle aruncate pe o stâncă: provocau daune pe scară largă.

Dar...

- Am luat o decizie, tată.-

Șambelanul a ridicat sprâncenele, uitându-se la fiul său.

- Casa Suang Suralai încă îl are ca pilon pe Phi Dilok, iar Nong Ying Bua este aproape de a se stabili. Iar Thiwa este deja ferm pe cont propriu. Eu doar...-

- Pur și simplu este!- Mama Chao Ramritthirong și-a trântit toiagul pe pământ cu o bubuitură puternică. - Te gândești doar la tine! Cum ai devenit atât de egoist, Theerathorn? După tot ce am făcut pentru a te ajuta, crescându-te până când ai devenit importantă, avansându-ți cariera, iar acum vrei să arunci totul la gunoi pentru băiatul acela? De ce nu te poți gândi la tatăl tău? Ce le voi spune celorlalți, nu?-

- Atunci cui din Casa Suang Suralai îi pasă de mine, tată?- Vocea lui Theerathorn era calmă, dar ochii lui erau plini de tristețe, trezind un sentiment de compasiune în inima tatălui său. - Îți mulțumesc că ai oprit-o mereu pe bunica să mă forțeze să mă căsătoresc când nu voiam.

Toată lumea știa că nu vreau, dar tot insistau să o fac. Unde este empatia pentru mine?-

- Gândește-te bine, Theerathorn.-

- Chiar dacă nu pot fi cu persoana pe care o iubesc în această viață, nu doresc ca nimeni să o înlocuiască, tată. Puteți continua să vă îndoiți de mine, dar lăsați-mă să rămân singură pentru tot restul vieții mele, ar fi mai bine.-

- Și cum rămâne cu Ying Pha? Ce e în neregulă cu ea? Cred că ea are tot ceea ce este potrivit pentru tine. Să nu crezi că nu știu că i-ai pavat intenționat calea spre succes. Dar nu te-ai gândit niciodată la sentimentele ei. O femeie tânără ca ea trebuie să suporte reputația de femeie abandonată, o potențială văduvă, crezi că e corect?-

- Asta nu a fost niciodată intenția mea. Dacă bunica nu ar fi implicat-o de la început...-

- Nu este momentul să dai vina pe alții- . Vocea mamei Chao Ramritthirong era fermă. Dacă mama lui nu ar fi aranjat căsătoria nepotului ei Theerathorn, el nu ar fi trebuit să suporte toate astea. Nu ar fi existat zvonuri despre o aventură ilegală de la început. Nicio femeie nu ar fi fost respinsă și nu ar fi suferit o asemenea pată. Dar acum... ce poți să spui? - Mai devreme sau mai târziu, ministrul va cere aprobarea regală pentru ca fiica lui să se căsătorească cu tine. Nu poți respinge această intenție a mea.-

- Tată...-

- Fiți pregătiți. Când va veni acel moment, nu voi avea niciun cuvânt de spus în această privință.-

De ce trebuie să fie așa?

Theerathorn a încercat să explice criza, dar Rati dispăruse în nori, făcându-l să se teamă că Rati s-ar putea despărți de el resemnându-se în fața sorții, așa cum se mai întâmplase. Sau poate că nu scrisese suficient de clar, provocând neînțelegeri. Neavând cum să-l contacteze, un gând fugar i-a trecut prin minte: nu numai că o cunoștea pe Rati în Franța, dar mai era cineva care ar fi putut ajunge acolo până acum.

Theerathorn a scris în grabă o scrisoare lungă în care solicita ajutorul prietenului său drag, anexând o altă scrisoare pe care urma să i-o dea lui Rati dacă se ivea ocazia. A sigilat-o și a trimis-o imediat ambasadei siameze, adresată Alteței Sale Regale Mai, sperând că va ajunge curând la destinație.

Pe de altă parte, Rati nu era anxios ca Theerathorn. Trăia ca un trup fără suflet, Lutin tăindu-i toate mijloacele de comunicare, și chiar și atunci când Rati avea o altă rudă, Lutin dispunea ca subordonații să fie cu ochii pe el. Acest lucru i-a dat lui Rati o oarecare ușurare, deși scrisoarea pe care a primit-o din Siam nu îl menționa nici măcar o dată pe Theerathorn.

Rati nu știa câte scrisori din Siam sosiseră. Nu a întrebat niciodată pentru că știa că astfel l-ar fi supărat pe tatăl său. Nu o învinovățea pe sora lui pentru evenimentele din acea zi; se învinovățea pe sine pentru că nu protejase mai bine lucrurile. Problema din partea lui Theerathorn era deja destul de complicată, iar acum se întâmplase asta, care se simțea ca o acumulare de nenorociri. Îl epuiza fizic și emoțional.

În fiecare zi, la întoarcerea acasă, Rati petrecea timp în camera mamei sale sau se izola în biroul acesteia, vorbind puțin și fără să se joace ca înainte, ca și cum ar fi fost o altă persoană. Fratele ei mai mare, care era de obicei vioi și vesel, se schimbase, iar Belle se simțea vinovată pentru că transformase relația lor, cândva jucăușă, în ceva trist. Îl vedeam adesea pe Rati stând nemișcat în fața fotografiei mamei sale și nu puteam decât să mă așez în spatele lui și să îl îmbrățișez, ca și cum aș fi încercat să îi cer scuze și să îl consolez prin această acțiune.

Nu numai Rati se schimbase; chiar și tatăl său, Lutin, era mai tăcut decât înainte. Relația dintre Rati și tatăl său părea să se fi schimbat de la tată și fiu la angajator și subordonat. Dacă nu era vorba de muncă, abia vorbeau. Casa lor nu mai avea căldura și fericirea de odinioară.

- Mamă, astăzi am avut onoarea de a primi o delegație de la ambasada siameză. Printre ei a fost și un elev căruia i-am predat cândva. Mă simt incredibil de mândră că am fost martoră la asta. Ești mândră de mine, mamă?- a spus Rati pe un ton lent și ferm. Pe măsură ce vorbea, vocea a început să îi tremure. - Tata trebuie să fie atât de dezamăgit de mine încât nu mă va putea ierta niciodată.-

Lutin, auzind asta, s-a oprit în loc. S-a uitat la spatele fiului său, apoi s-a uitat la o fotografie a soției sale, înainte de a lăsa capul în jos și de a trece pe lângă el.

în liniște prin cameră. A renunțat la intenția de a vorbi cu fiul său, a închis ușa și a reflectat asupra sa.

Astăzi, Rati a cunoscut-o pe Alteța Sa Regală Mai și era atât de fericită încât abia se putea stăpâni. A fost, fără îndoială, cel mai fericit moment pe care l-am trăit în ultimele luni. Dar apoi, brusc, inima i s-a scufundat în tristețe, un sentiment de melancolie învăluindu-l în timp ce o imagine a lui Theerathorn îi apărea în minte fără niciun motiv aparent. Când Alteța Sa Mai la invitat să vorbească în particular și să-și amintească, el a ezitat și a refuzat politicos, fără să-și dea seama că aceasta era o greșeală gravă.

- Phi Ti, este o scrisoare de la ambasadorul siamez care cere să ți-o înmâneze. Pare urgent...- - Dă-i-o tatei.- - Dar...-

- Azi mă culc devreme. Nu trebuie să-mi pregătești cina.-

Rati s-a ridicat, s-a uitat la imaginea mamei sale și a ieșit din cameră. Sora sa mai mică, văzând acest lucru, a întrebat repede: - Această scrisoare este în thailandeză. Dar tatăl s-ar putea să nu o poată citi- .

- Oricum ar fi, nu vrea să o citesc.- - Ar putea fi... o scrisoare de la Phi Thee?-

Rati nu a răspuns, pur și simplu s-a îndepărtat în tăcere. Ambasadorul siamez nu avea nicio veste urgentă sau importantă, iar ei se întâlniseră cu doar câteva ore în urmă. Dacă nu era o scrisoare pe care Theerathorn o lăsase în urmă, atunci putea fi o scrisoare de la Alteța Sa Regală Mai, care dorea să împărtășească ceva despre Theerathorn.

Decretul tatălui său din acea zi a fost un imbold puternic pentru fiul său să ia o decizie. Rati știa că, dacă va continua să-l contacteze pe Theerathorn, direct sau indirect, nu-și va mai vedea niciodată tatăl sau sora în această viață. Mai ales că nu era fiul biologic al tatălui său, ci un fiu adoptat, a aduce rușine familiei era de neiertat.

- Nu că nu mi-ar fi dor de tine, Phi Thee- , a spus Rati, așezându-se, îmbrățișându-și genunchii și ascunzându-și lacrimile.

Degetele lui au urmărit inelul de logodnă pentru mult timp până când a auzit o bătaie în ușă.

- ¿Belle?-

- Tată.-

Rati s-a ridicat atât de repede încât aproape s-a împiedicat. Odată stabilă, a alergat să ia o cârpă cu care să-și șteargă fața, asigurându-se că nu există urme de lacrimi înainte de a deschide ușa. - Vă rog să intrați, tată.-

- Ce faci?-

- Eu... sunt un pic obosită azi, așa că m-am gândit să mă culc mai devreme.-

- Hmm- , s-a așezat Lutin pe pat. O privire rapidă i-a fost suficientă pentru a vedea că Rati nu avea nicio intenție de a dormi, așa cum pretindea, dar de data aceasta, Lutin a ales să nu întrebe mai departe, scutindu-și fiul de disconfort.

- Vino, stai lângă mine.-

Rati și-a înclinat capul în semn de recunoaștere, a tras un scaun în fața tatălui său, dar nu a spus niciun cuvânt.

Lutin a întrebat apoi: - Ești supărat pe mine?-

Rati și-a ținut respirația pentru o clipă înainte de a scutura din cap. - Nu sunt supărată pe tine, tată.-

- În Siam, un singur cuvânt gol poate ucide pe cineva. Phra Surathi Thammathanapich sau Phraya Surathi Thammathanapich, dacă nu ar fi fost fiul Marelui Șambelan și nu ar fi contribuit la țară, ar fi fost anchetat și pedepsit cu mult timp în urmă.-

Rati și-a mușcat buza de durere, coborându-și capul și evitând contactul vizual cu tatăl ei. Știam cât de grav era. Bărbații care admirau bărbații în acest fel erau considerați perverși și imorali.

Auzise adesea astfel de cuvinte de la Mama Jaem. Din acest motiv, familia Suang Suralai dorea ca Theerathorn să se căsătorească pentru a pune capăt problemei, doar pentru a-l proteja de cuvintele oamenilor... - Las-o baltă, fiule. Probabil că nu se vor mai întâlni- .

- ...-

Lutin a văzut că Rati tăcea, așa că a întrebat: - De ce nu vorbești?-

- Tocmai mă gândeam, tată, dacă am făcut ceva care să te facă să te îndoiești de mine, îmi cer scuze profund. De acum înainte, voi fi mai atentă și mă voi întâlni cu mai puțini prieteni siamezi, ca să nu vă faceți griji.-

- Rati- , vocea lui Lutin era fermă, dar privirea fiului său rămânea goală, ca și cum nu ar fi vrut să vorbească. După o lungă tăcere, Lutin a rămas fără cuvinte și a spus: - Nu ar fi trebuit să te tot presez așa. Îmi pare rău.-

- E în regulă, tată. Nu mă gândesc prea mult la asta. Sunt doar obosit, asta-i

tot.- - Mm, odihnește-te bine.- - Mulțumesc, tată.-

Lutin s-a ridicat și a ieșit din cameră. Ajungând la clanța ușii, s-a întors și i-a spus un ultim lucru fiului său: - Sora ta te așteaptă să devii același Rati ca înainte- . - ...-

- Și eu.-

Sunetul ușii care se închidea a răsunat, iar lacrimile au căzut necontrolat.

Cum ar putea această durere să fie vindecată cu ușurință, când gândurile lor erau încă ținute captive de promisiunile făcute între ei?

Poate că acum, Casa Suang Suralai era pe cale să primească o nouă ocazie de bun augur pentru o nuntă. El, din această parte, nu avea nicio veste despre asta. Nu știa dacă Theerathorn mai putea evita situația sau nu. În acest moment, el trebuie să fi fost nerăbdător să nu primească scrisori, care trebuiau să fie încredințate Tânărului Prinț.

Nu numai Theerathorn aștepta răspunsul lui Rati, dar și Alteța Sa Mai era în aceeași situație. Nu o putea contacta pe Rati, ca și cum această persoană îl evita intenționat. Sau poate că, așa cum Theerathorn își exprimase îngrijorarea în scrisoare, Rati ar fi putut renunța, supunându-se sorții și nerespectând promisiunea. Deși Alteța Sa Mai nu îndrăznea să judece singur, a trebuit să îi trimită o scrisoare lui Theerathorn. În acest moment, Theerathorn trebuie să fi fost extrem de îngrijorat. Dacă dispărea din nou, omul acela ar fi putut muri cu inima frântă. Dar ce putea să-i scrie înapoi, decât să-i spună că iubitul ei este bine? Nu l-ar fi supărat și mai mult pe dragul său prieten?

Două luni mai târziu, Rati a deschis în grabă scrisoarea trimisă din Siam. Cel puțin veștile de la Mama Buanphan, Mama Jaem și Nai Kui îi readuseseră un pic de viață lui Rati. Prin urmare, când a sosit din Siam o scrisoare cu sigiliul ambasadei Franței, Belle i-a înmânat-o imediat lui

Rati

de îndată ce fratele său se întorcea acasă, sperând să vadă zâmbetul fratelui său, chiar dacă era pentru o scurtă clipă.

Neștiind, însă, că nu era o scrisoare cu obișnuitele vești de bine, Rati a pipăit plicul și a descoperit că înăuntru era mai mult decât hârtie. A fugit repede în dormitorul său, a deschis scrisoarea și a golit conținutul pentru a-l vedea. Ceea ce a căzut aproape că a făcut-o pe Rati să nu mai respire.

- Phi Thee...-

Rati a citit repede scrisoarea în detaliu, dar nu a găsit nicio neregulă, cu excepția ultimei fraze, pe care Mama Buanphan o scrisese cu atenție:

Ai uitat acest inel cu nouă pietre prețioase în Siam. Își aștepta proprietarul, dar tu nu ai întrebat niciodată de el, ca și cum l-ai fi uitat complet. Acum, că trebuie să port un inel nou, trebuie să ți-l înapoiez pe acesta.

Oh, Ai'Joi, din moment ce l-ai exclus, uită complet de el.