CAPITOLUL 9

 Persoana aflată sub privirea intensă a directorului a clipit rapid.   

- Nu trebuie să ne gândim  asta... mai întâi? 

 - Nu este nevoie să o luăm în considerare. 

 - Uh, da...așteptați! Nu! Armin a respins brusc oferta, amintindu-și ceva. 

 - De ce? Refuzi rolul? Să fiu clar, asta nu e o opțiune. 

 - Nu, domnule. Vreau să spun că nu pot semna chiar acum. Cineva mă așteaptă în fața clădirii. Cel puțin 

lasă-mă să le spun înainte să mă întorc... 

 - Spune-le să aștepte.  Îi consideri pe alții mai importanți decât cariera ta? 

Așteaptă un minut. 

Ca și cum ar fi văzut o sclipire a ochilor ageri ai cuiva în mintea sa, directorul Liu a făcut o pauză pentru o clipă, înainte de a-și schimba rapid comportamentul. 

 - Hmm, de fapt, să faci pe cineva să aștepte atât de mult nu este bine. Dă-i drumul. Putem discuta despre contract mai târziu. 

 - Domnule director, a șoptit scenaristul. 

 - Du-te, du-te repede. Nu-ți face griji, rolul este al tău. Directorul Liu i-a făcut semn să plece.   - Cum pot să o fac pe acea persoană să aștepte? Este un investitor major, o persoană importantă. 

Trebuia să-i mulțumească celui care îl împinsese pe acest puști; altfel, ar fi ratat oportunitatea de a găsi pe cineva atât de perfect potrivit pentru rol. 

Dar de ce a performat atât de groaznic înainte, când acum era atât de bun? 

 - Da, scuzați-mă, își luă Armin rămas bun de la cei din jurul său înainte de a se grăbi să-și ia rucsac.  Simțindu-și telefonul vibrând în rucsac, a accelerat pasul. 

Mașina era încă parcată unde era. A bătut de câteva ori la geam înainte de să deschidă portiera și să urce. 

 - Telefonul tău a vibrat de două ori. Nu știu dacă au fost apeluri înainte, te rog răspunde. Imi pare foarte rău, Armin i-a înmânat telefonul bărbatului care se uita acum la el. 

 - Hmm, Thada a luat telefonul și a răspuns. A ascultat în tăcere vocea grăbită a secretarei sale înainte de a răspunde simplu:  - Știu, vin imediat și a închis. 

 - Uh, dacă ești ocupat, mă pot întoarce și eu, s-a oferit Armin. 

 - Cum a fost castingul? Tânărul a spus întâmplător, pornind mașina. 

 - A fost bine.  De fapt, directorul a vrut să semnez contractul astăzi, dar nu am vrut să să te fac să aștepți și nu am îndrăznit. Așa că am ieșit. Vă mulțumesc foarte mult, domnule Thada. Dacă nu erați dumneavoastră, cu siguranță aș fi ratat acest rol astăzi. Armin și-a pus centura de siguranță, reflectând la experiența emoționantă.   - Știi, am fost incredibil de emoționat astăzi, de la momentul în care mi-ai spus și până acum. Totul s-a întâmplat atât de repede. Nu am mai fost la un mare casting ca acesta de mult timp. Mi-a trezit niște amintiri. 

În acest moment, fostul actor celebru a făcut o pauză momentană înainte de a observa expresia șoferului. 

 - Ce? 

 - Nu, sunt doar un pic prea entuziasmat, a suspinat Armin în sinea lui.  Era bine că cealaltă persoană nu părea să acorde prea multă atenție divagațiilor sale sau, cel puțin, probabil presupunea vorbea doar despre lipsa lui de muncă.  Dar numai el știa ce voia să spună cu adevărat. 

Era adevărat că după mai bine de douăzeci de ani în industrie, după ce devenise un actor celebru, nu mai făcuse așa ceva de mult timp. 

Grrrr... 

Sunetul stomacului său bubuind în tăcere l-a făcut să se simtă inexplicabil de jenat. 

 - Ha ha, cred că e din cauză că am băut doar puțin lapte de soia în dimineața asta, așa că stomacul meu mârâie acum, a râs Armin în mod nefiresc, încercând să-și acopere rușinea. Dar cu cât tăcută rămânea cealaltă persoană, cu atât mai forțat îi devenea zâmbetul. 

Armin s-a întors să privească pe fereastră, închizând ochii cu resemnare. 

 - Prânzul tău este în spate. 

 - Ce? S-a întors să se uite la persoana care vorbise brusc după o lungă tăcere, confuz, înainte ca ochii să-i cadă pe o cutie bento elegantă de pe bancheta din spate.  - Ai cumpărat asta pentru 

mine? l-a întrebat Armin pe șofer. 

 - Hmm. 

 - Și pentru tine? 

 - Iau prânzul cu un client. 

 - În acest caz, nu voi fi timid. Vă mulțumesc foarte mult, domnule Thada. El i-a mulțumit celeilalte persoană, întorcându-se să ia cutia bento de pe bancheta din spate și ținând-o în mână. 

 - Mănâncă-l dacă ți-e foame. Nu fiți timizi, a spus cu generozitate proprietarul mașinii. 

 - Aș prefera să o duc înapoi în camera mea. Mulțumesc oricum, a răspuns Armin politicos.  Se simțea un pic prea mult să mănânce prânzul în mașina cuiva pe care abia îl cunoscuse, ca să nu mai vorbim de miros. Cu toate acestea, el avea încă multe întrebări fără răspuns despre acțiunile acestei persoane, și trebuia să afle. 

Pe măsură ce se apropiau de apartamentul său, Armin s-a întors spre persoana de lângă el.  

- M-am gândit. Nu mă simt în regulă dacă nu-i întorc favoarea pentru bunătatea de azi. Cel puțin, lasă-mă să te invit la cină. 

 - O să mă inviți la cină? 

 - Da, răspunse Armin încrezător.  Dar apoi, brusc, bărbatul care avusese întotdeauna mai bani decât avea nevoie și-a amintit de situația sa actuală.  

- Um... adică... poate altă dată.  Când voi avea bani, cu siguranță te voi trata. 

 - Știi să gătești? 

 - Mă descurc, oarecum. 

 - Bine. Hai să mergem diseară la cumpărături. Ce să facem? 

 - La cumpărături?  Pentru ce? a întrebat Armin, confuz. 

 - Să-ți răspundem ofertei de cină, așa cum ai spus. Eu voi plăti pentru ingrediente, iar tu vei găti. a spus Thada calm, ca și cum ceea ce sugera era perfect rezonabil. 

 - ... 

 - Este în regulă? 

(Bine pentru tine, poate.) 

Armin s-a gândit în sinea lui. Ce anume voia tipul ăsta de la el? Și-a frământat creierii, dar fața lui Thada era prea impasibilă, prea ilizibilă. Nu-și putea da seama ce se întâmpla în spatele acelei fațade aparent lipsite de expresie. 

 - Ce spui? 

 - Da, da. Și unde ar trebui să o gătesc? 

 - La mine acasă, răspunse Thada în timp ce mașina se opri lin în fața apartamentului. Ochii lui ochi ageri îl observau pe Armin, calm în aparență, ale cărui mâini strângeau cu putere cutia bento, fără să trădeze vreo emoție. 

 - Da, cu siguranță, a răspuns Armin.  S-a gândit în sinea lui: (Dacă vrei să prinzi un tigru, trebuie trebuie să intri în bârlogul lui. Dacă vreau să știu, trebuie să încerc). 

 - Ne vedem aici la șase. Vin eu să te iau. 

Sprânceana lui Armin se mișcă. De câte ori se purtase tipul ăsta atât de sigur pe el, ca cineva care dă mereu ordine? Dacă Thada nu l-ar fi tratat la o masă și nu l-ar fi ajutat să obțină audiția de azi, Armin nu ar fi fost de acord cu acest om autoritar. 

În ciuda nemulțumirii sale interioare, a răspuns politicos: 

- Da. Mulțumesc foarte mult pentru astăzi. La revedere, domnule Thada. Ne vedem în seara asta. 

 - Ne vedem atunci. 

Armin a coborât din mașină. Thada l-a privit plecând pentru o clipă înainte de a pleca. Bărbatul și-a amintit imaginea ochilor închiși stânjeniți ai lui Armin în timp ce stomacul îi bubuia, un sunet care răsunase prin geamul mașinii.  Dintr-un motiv oarecare, un zâmbet rar, slab i-a atins buzele subțiri. 

.. 

.. 

Ora patru după-amiaza. 

În timp ce un bărbat se trezea amețit după o masă delicioasă, celălalt, aflat în ședință, se uita în mod repetat la ceasul său de mână, atât de mult încât asistentul său, așezat lângă el, nu s-a putut abține să nu observe comportamentul său neobișnuit de agitat. 

Știa destul de multe despre tânărul actor, Armin.  Lucrul surprinzător era... ce îl făcea pe șeful său șeful său atât de interesat de el? Înainte, șeful său păstrase distanța, neintervenind niciodată.  Dar după ce a văzut din greșeală spectacolul lui Armin în acea zi, nu a durat mult până când a anunțat că vor locui în același apartament. Acesta nu era un plan prestabilit. Ceasul arăta ora cinci.  În mod normal, ședințele durau până la șase, dar astăzi, președintele președintele a anunțat brusc în mijlocul ședinței: 

 - Vom continua restul detaliilor detalii mâine.  Ședința se suspendă.  După ce a spus asta, a părăsit rapid sala. 

Totul s-a întâmplat atât de repede, încât toți participanții la ședință nu au putut decât să se uite unii la alții, apoi să se uite la secretar. 

Secretarul a zâmbit pur și simplu și a răspuns înainte de a se ridica:  - Asta e tot, toată lumea. Puteți mergeți cu toții acasă acum. 

După ce au primit confirmarea, participanții la întâlnire s-au ridicat treptat, discutând în timp ce plecau.  În sinea lor, au fost recunoscători pentru ceea ce l-a făcut pe președintele lor să plece atât de repede, evitând o prelungire de o oră a reuniunii. 

Între timp, persoana lăudată fără să vrea făcea cu sârguință o listă cu meniul și ingredientele pe care trebuia să le cumpere. Se simțea puțin neliniștit, dar a vrut să facă tot posibilul pentru a-și arăta recunoștința sa. Înainte să-și dea seama, era aproape timpul pentru întâlnirea lor. Armin și-a schimbat hainele, și-a pus o pălărie și a ieșit din apartament exact la timp. 

 - Ai așteptat mult?, a întrebat el când și-a văzut partenerul sprijinit de mașină, cu o mână în buzunar buzunar, iar cu cealaltă dădea scroll pe telefon, atrăgând privirile trecătorilor. 

Armin s-a gândit în sinea lui: (Oare nu observă că se uită la el, sau pur și simplu nu-i îi pasă...?)  Părea să fie a doua variantă. 

 - Nu mai durează mult. Să mergem.