CAPITOLUL 8

 Tim a deschis ușa pentru a chema următorul actor. Curând, a intrat un tânăr bine coafat. Era cel pe care directorul Liu pusese ochii de la început. Deși nu era extrem de chipeș, comportamentul și abilitățile sale actoricești erau destul de bune. Atât asistentul regizorului, cât și scenaristul știau că el era alegerea preferată a regizorului Liu. În mod inconștient, amândoi și-au îndreptat posturile.

- Bine, Korn, începe.

- Da, a răspuns Korn, scoțându-și pantofii și șosetele, lăsându-și picioarele goale. Apoi s-a întors spre un membru al echipei din apropiere.

 - Poți să-mi dai niște apă de acolo?

- Da. Odată ce a luat sticla, a deschis-o imediat și și-a turnat apa pe cap. Acțiunea lui Korn i-a surprins și dezorientat pe toți cei din studio, dar regizorul Liu a găsit-o intrigant de interesantă. Niciunul dintre cei trei actori anteriori nu acordase atenție unui astfel de detaliu.

Actorul, care interpreta un tânăr student pe nume Jira, a ieșit dintr-o casă amețit. Părul și corpul său ud făceau personajul și mai credibil. A întâlnit o persoană fără adăpost. Expresia lui apatică s-a înmuiat apoi.

- De ce stai aici? Nu ți-e frig?

Persoana fără adăpost s-a ghemuit mai aproape de perete.

- Nu-ți fie teamă. Nu-ți voi face rău. Ești în siguranță, a spus studentul, întinzând ambele mâini.

 - Vino cu mine. Casa mea este mare și caldă. Am haine frumoase și trei mese pe zi. Este foarte confortabil.

Persoana fără adăpost părea ezitantă.

- Nu există prânz gratuit. Totul are un preț.

- Prețul? El a meditat înainte de a spune cu un zâmbet care nu i-a ajuns până la ochi: 

- Devino al meu. Fă tot ce vreau eu.

- E-tot?

- Nu-ți face griji, nu-ți voi cere să faci nimic ciudat. Doar să fii prietenul meu. Pentru că acum, sunt incredibil de plictisit. Korn, în rolul lui Jira, își lăsă capul în jos într-un mod melancolic, ca și cum ar fi pierdut în gânduri, înainte de a zâmbi din nou și de a-i spune bărbatului care stătea vizavi de el: 

- Vino să locuiești cu mine. Și-a întins mâna așteptând.

Omul fără adăpost s-a uitat la mâna albă și subțire și apoi la chipul blând al celuilalt bărbat, ezitând înainte de a-i lua mâna.

A fost o scenă frumos executată, ceea ce l-a determinat pe regizorul asistent să-l aplaude pe Korn cu entuziasm.

- Mulțumesc, a spus tânărul actor, înclinându-se în fața comisiei. Un membru al echipei i-a adus un prosop și apoi a curățat apa vărsată pe podea.

- A fost extraordinar, Korn. Când te-am urmărit, am simțit că ești Jira.

- Nu chiar, a răspuns el cu modestie.

- Ha, ha! Ia în considerare asta: așteaptă-te la vești bune săptămâna viitoare!

Cuvintele directorului adjunct l-au umplut pe actor de bucurie. Se părea că șansele lui de a obține rolul erau de peste cincizeci la sută. S-a înclinat din nou, mulțumindu-le tuturor înainte de a pleca fericit.

- Nu a fost un pic prematur? i-a spus scenarista persoanei de lângă ea imediat ce Korn a plecat.

- De ce? Am crezut că s-a descurcat incredibil de bine. Fără cusur.

- Dacă spui că a fost mai bun decât cei trei care au venit înainte, da. Dar cred că au existat anumite puncte în care încă nu a fost destul de bine.

- Cum adică nu prea bine? Am crezut că s-a descurcat excepțional de bine, nu-i așa, dle director Liu? Directorul adjunct s-a întors spre persoana care tăcuse de la început. Dar directorul părea pierdut în gânduri.

Dintr-o dată, directorul Liu s-a ridicat pentru a se uita la înregistrarea video a scenei pe care tocmai o filmaseră. Mâna lui mare îi mângâia bărbia gânditor, dar nu a spus nimic. A trecut un timp considerabil. Membrul echipei care păzea ușa a întrebat în cele din urmă: 

- Scuzați-mă, ar trebui să chemăm următoarea persoană?

- Regizor? a întrebat scenaristul pe persoana încă pierdută în gânduri.

- Ce?

- Ar trebui să chemăm următoarea persoană?

- Următoarea persoană? Realizând cine era, a dat pur și simplu din cap, îndemnându-i să aducă rapid următoarea persoană.

Cu toate acestea, persoana care a sosit nu era cea la care se așteptau. Cei trei au schimbat priviri înainte de a se uita în jos la profilurile actorilor de pe masă, complet confuzi.

- Stați puțin. Am întrebat de Armin, nu-i așa? Cum ai ajuns aici? Directorul Liu s-a încruntat la tânărul din fața lui.

Acea persoană era Achi, un tânăr actor aflat sub managementul lui Lily.

- De fapt, nu știam despre asta, a spus Achi, părând surprins, ca și cum nu ar fi auzit niciodată de asta. 

- Compania mi-a trimis scenariul. Când am văzut că este un film al regizorului Liu, am fost foarte încântat, așa că l-am citit imediat și am început să repet. Cât despre tine, care îl ceri pe Armin... Abia acum am aflat de la tine. Îmi pare foarte rău. Tânărul vorbea cu o expresie jalnică, ca și cum faptul că și-a dat seama că persoana dorită de regizor nu era el i-a provocat o mare tristețe și vinovăție.

- Ei bine, din moment ce este aici, hai să-i dăm o șansă, având în vedere efortul său.

- Așa este. Știm cu toții că jocul actoricesc al puștiului este, să zicem, un pic... deficitar. Compania probabil știe asta, de aceea l-au trimis pe puștiul ăsta ca înlocuitor. Poate că va face o treabă bună.

- ...

- Director Liu.

Directorul, cu mâinile împreunate și bărbia pe mâini, l-a privit pe tânăr de sus în jos înainte de a vorbi cu o voce calmă, dar înfricoșătoare.

- Cine se crede compania ta? Credeți că puteți trimite pe oricine doriți și eu voi fi de acord cu asta? Drept cine mă iei? Vocea lui a devenit mai ascuțită de enervare. Și-a ciufulit părul în semn de frustrare. 

- Toți cei care au venit astăzi, indiferent dacă se comportă bine sau nu, sunt persoane pe care am ales să le văd performând. Chiar dacă se descurcă prost, tot mă voi uita. S-ar putea să sune dur, dar trebuie să spun că nu-mi pasă cine ești sau cât de talentat ești. Tu nu ești Jira pe care mi-l imaginez. Așa că, îmi pare rău, dar poți pleca.

- Dar domnule director! Achi a încercat să pledeze pentru încă o șansă.

- Cred că m-am făcut înțeles, a spus directorul Liu înainte de a începe să se uite prin profilurile altor actori.

- Vă rog să plecați.

Un membru al echipei s-a apropiat de tânăr, care își strângea maxilarul și pumnii, încercând să își controleze emoțiile. Nici măcar nu se gândise la posibilitatea ca lucrurile să decurgă în acest fel. Cel puțin, ar fi trebuit să i se dea o șansă să performeze, nu-i așa? Nu se aștepta ca directorul Liu să fie atât de inflexibil și intransigent. Era mult mai strict decât își imaginase.

Achi a suspinat, și-a înclinat capul în fața celor din studio și a plecat supărat, fără să mai spună nimic. Dar nu după mult timp, și-a mărit ochii de neîncredere.

- Cum a ajuns aici? Probabil pentru că el și Lily așteptau într-un salon separat de ceilalți, așa că nu și-au dat seama că Armin era și el acolo.

Și de unde știa tipul ăsta de castingul de azi? Sau a fost Lily? În fine. Prezența lui Armin e oricum doar o pierdere de timp.

Armin nu-l observase încă; era lipit de telefon. Achi i-a aruncat o privire în timp ce trecea pe lângă el, mormăind,

- P'Armin e și el aici? Dar am crezut că...

Celălalt bărbat doar a trecut pe lângă el, părând că nu-l aude și nici nu-i observă prezența. Din nou. Îl ignoră din nou.

Fața lui Achi s-a înroșit de furie, de la director la tipul ăsta. Chiar acum, voia să găsească un loc pustiu și să țipe până se simțea mai bine. S-a întors în sala de așteptare. Inutil să mai spun că persoana care aștepta acolo era pe cale să simtă toată forța proastei dispoziții a tânărului.

Înapoi în studio, doi judecători - unul care se întindea, celălalt care împacheta - au rămas, dar directorul Liu stătea tot acolo unde era.

- Directorul Liu Liw nu pleacă încă?

- Mai este încă un actor.

- Huh, nu era ultimul copil?

- Nu este încă un copil pe nume Armin?

- Compania nu a trimis pe altcineva să-l înlocuiască pe cel pe care l-ați scos adineauri?, a întrebat scenaristul cu îndoială.

- Aduceți următoarea persoană, a spus directorul Liu. Nu-i păsa de nicio problemă internă; din moment ce șeful ceruse asta și el fusese interesat de puștiul ăsta de la început, să mai stea un pic pe aici nu ar fi stricat. În plus... încrederea lui că Armin va sosi provenea din faptul că trimisese scenariul șefului cu doar o oră în urmă. Inițial se întrebase de ce mai era nevoie de scenariu, dar văzând compania trimițând un înlocuitor s-a lămurit totul.

Cât despre relația lor... nu era treaba lui. În acel moment, ușa s-a deschis din nou, dezvăluind un tânăr deosebit de chipeș care s-a înclinat ușor în fața tuturor înainte de a intra. O parte din personalul studioului își făcea deja bagajele, dar, văzându-l pe Armin, s-au oprit, întorcându-se spre jurați, așteptându-le decizia.

- Nu este nevoie de prezentări. Să începem.

Auzind asta, echipa care îl interpreta pe vagabond s-a întors la pozițiile lor, nedumerită.

- Da, a închis Armin ochii. Își memorase replicile în timpul călătoriei cu mașina; tot ce mai rămăsese era să înțeleagă personalitatea și trăsăturile personajului.

Nu-și amintea cine a jucat acest rol în viața lui anterioară, dar de data aceasta, trebuia să profite de el!

Armin și-a scos șosetele și pantofii, la fel ca Korn. Acțiunea i-a făcut imediat pe jurați să schimbe priviri. Un membru al echipei s-a pregătit să îi ofere o sticlă de apă, presupunând că actorul va cere una, dar Armin nu a cerut nimic. Pur și simplu a mers înainte desculț. Ochii lui nu erau reci sau goi, dar ochii lui căprui deschis transmiteau un gol. Un gol atât de profund încât era imposibil să-i ghicești gândurile. Atmosfera și performanța neașteptată, încă de la început, i-au făcut pe cei care se așteptau la o audiție mediocră să stea drepți, cu ochii ațintiți asupra lui fără să clipească.

A mers până când a întâlnit un om al străzii, dar Armin a trecut pe lângă el cu indiferență, ca și cum ar fi ignorat prezența celuilalt.

În studio, toată lumea credea că și-a uitat replicile, dar o persoană a devenit interesată de acțiunile lui Armin. După ce a trecut pe lângă el, s-a oprit brusc, întorcându-se încet să se uite la bărbatul pe lângă care tocmai trecuse.

Nimeni nu știa la ce se gândea Armin, în rolul lui Jira. S-a întors, înfruntându-l pe bărbatul care stătea sub marchiza unui magazin. În momentul în care bărbatul și-a ridicat privirea, fața lui Armin s-a transformat, devenind caldă și blândă, ca o persoană complet diferită.

- De ce stai aici? Nu ți-e frig?

Celălalt bărbat s-a ghemuit mai aproape de perete.

Fără recuzită suplimentară, cum ar fi apa, modul în care Armin clipea, își îngusta ochii prin ploaia imaginară și chiar mișcarea gurii au permis publicului să își imagineze în mod viu linia de demarcație dintre omul fără adăpost de sub copertină și Armin care stătea în ploaia torențială.

Doi judecători au schimbat o privire neplanificată, în timp ce directorul Liu s-a aplecat în față fără să știe.

- Nu-ți fie teamă. Nu vă voi face niciun rău. Uite, ești în siguranță. Deși era aceeași replică, sentimentul neliniștitor pe care publicul l-a experimentat a fost drastic diferit de performanțele altor actori. Chiar și persoana care filma audiția și-a încrețit sprâncenele într-un disconfort inexplicabil.

El i-a întins mâna celuilalt bărbat, înainte de a îngenunchea pentru a-i vorbi sub copertină. 

- Vino să locuiești cu mine. Casa mea este mare și caldă. Am haine frumoase pentru tine, trei mese pe zi. Te vei simți foarte bine. Tânărul student a zâmbit. Expresia lui față de celălalt bărbat părea lipsită de griji și fericită, dar când omul fără adăpost a coborât privirea, acel comportament lipsit de griji a devenit ciudat de ambiguu.

- F...lucrurile gratuite nu există în această lume. C...care este...prețul?

- Prețul? 

Tânărul a trecut pe sub copertină și s-a așezat lângă celălalt, de parcă pământul nu ar fi fost murdar de noroi și murdărie. Și-a ridicat privirea spre ploaia care cădea, făcându-l pe actorul care îl interpreta pe omul fără adăpost să îi urmeze inconștient privirea. Apoi, studentul a rostit: 

- Fii omul meu. Fă tot ce vreau eu.

- T... totul? 

Omul fără adăpost s-a întors brusc spre persoana care stătea lângă el. Reacția a fost atât de naturală încât regizorul a inspirat audibil. Pentru a fi un actor capabil să provoace în mod natural acțiuni și dialoguri atât de receptive din partea unei alte persoane, este nevoie de multă pricepere și experiență. Dar acest copil...

Armin, ca Jira, s-a întors spre bărbatul de lângă el. 

- Nu-ți face griji, nu te voi obliga să faci nimic ciudat. Doar vino să locuiești cu mine ca prieten. Pentru că acum sunt foarte plictisit. S-a întors, odihnindu-și brațele în spatele său, întinzându-și picioarele pentru a-și privi degetele goale udându-se în ploaie.

A rămas tăcut. Nimeni nu știa la ce se gândea, sau dacă se gândea la ceva. Ca și cum doar sunetul ploii ar fi existat în acel moment. Deodată, mâna lui subțire, de un alb murdar, s-a întins spre bărbatul de lângă el.

 - Vino, să trăim împreună...

I-a oferit un zâmbet slab, nu unul cald și blând pe care l-ar putea afișa alții, ci unul demn de încredere și incredibil de prietenos. Avea capacitatea de a-i convinge complet pe ceilalți, sută la sută.

Membrul echipei se uita în gol la fața celuilalt bărbat. Înainte să-și dea seama, mâna lor a fost prinsă în a lui.

Deși scenariul cerea o privire ezitantă, la acel moment nu mai conta. Pe de altă parte, după ce scena s-a încheiat, asistentul regizorului nu l-a aplaudat pe Armin. În schimb, a mormăit o propoziție dezarticulată: 

- I-am dat fără să vreau speranțe false acelui copil, Korn?

- Cred că ar trebui să-i ceri scuze mai târziu, a spus scenarista, fără să-și ia ochii de la tânărul actor. În acel moment, chiar dacă cineva ar fi spus că el nu este Jira (personajul), în calitate de creatoare a acelui personaj, ea ar fi luptat cu dinții pentru el.

După ce a vizionat spectacolul, regizorul, de obicei tăcut, s-a dus în liniște să revadă înregistrarea video. Acest lucru i-a determinat pe ceilalți doi să-l urmeze. S-au strâns împreună, lăsându-l pe Armin singur.

- Ați fost uimitor, domnule Armin, a spus încet membrul echipei care l-a interpretat pe vagabond, dându-i un deget mare în semn de admirație.

- Vă mulțumesc foarte mult.

Directorul Liu, după ce a urmărit spectacolul, nu a irosit cuvintele. S-a întors imediat spre Armin, care îl aștepta.

- Armin.

- Da?

- Hai să semnăm contractul chiar acum.