Capitolul 8

 Dezvăluiri

☆☆☆

Thana povestește:

De când eu și Plerng avem o relație secretă, viața mea nu a mai fost niciodată liniștită. În timp ce mă confruntam cu o problemă, trebuia să mă gândesc la rezolvarea unei alte probleme. Chiar și cu Darin, aveam în continuare treburi neterminate. Nu mă pot abține să nu mă gândesc că nu credeam vreodată, că eu și ea vom ajunge așa. Nu-mi mai pare rău pentru ea. Nu mai plâng, dar mă gândesc în continuare la ea. Anterior, problema cu Darin era primordială. Acum, se situa pe ultimul loc. Ceea ce mă face să mă agit acum, este misiunea secretă care mi-a fost încredințată la muncă. Această generație săracă nu are timp să se gândească la nimic altceva. Sarcina aceasta, este mai complicată decât cea anterioară. Nu este vorba doar despre raportarea schemei de tratament. Nenorocitul ăla, chiar dacă este prietenul meu, folosește bolile oamenilor pentru a se ucide unii pe alții. Povestea este că am trimis câte o echipă medicală sub acoperire să trateze membrii din două familii, care sunt rivale, dar dețin împreună o companie mare. În trecut erau apropiați și s-au căsătorit între ei, recent însă, au avut probleme unii cu ceilalți, până în punctul în care au rupt legătura cu rudele și prietenii. Dar companiile mari trebuie să funcționeze în continuare, chiar dacă există divergențe între acționari. Ambele familii aveau bătrâni care dețineau puterea și sufereau de boli debilitante. Dacă unul dintre ei murea primul, puterea era transferată celeilalte familii. Apoi moștenirea ar fi fost dată nepoților fiecărei familii, după moartea bunicilor. Însă, acei bătrâni afurisiți doar profitau de nepoții lor. Așa că Suea se folosea de asta, pentru a cumpăra acțiuni de la ei. Folosind haosul creat de faptul că acești oameni nu ajungeau la un acord, răspândea vești proaste despre companie, iar asta a provoca scăderea acțiunilor.

Apoi profita de oportunitate pentru a le cumpăra. Nu prea înțeleg eu aceste lucruri, doar ascultând ceea ce spunea Suea, îmi dădea dureri de cap. Prietenul meu vrea să intervin eu cu echipa medicală, ca să vedem care parte are probleme. Viața e mai ușoară când deții răspunsuri. Suntem în stadiul în care ordinele de acum înainte nu vor mai trece pe la mine, vor veni direct de la Suea, ceea ce înseamnă că el cu siguranță va ucide un bătrân într-un final. Nu mă simt confortabil să fiu nevoit să fac asta. A cui viață sau moarte este decisă, nu este treabă mea. Nu vreau să mă amestec în această parte. Chiar dacă nu știu detaliile, pot ghicii anumite lucruri. În plus, chiar dacă insist mereu că nu-mi pasă, am datoria să controlez echipa înainte ca cineva să moară. Dar nu toți membrii echipei au înțeles. Oricine deține atribuții, trebuie să cunoască situația așa cum o cunosc eu. Sunt doctor. Cine nu și-ar pierde mințile când trebuie să se confrunte cu aceste lucruri, chiar dacă nu provoacă moartea cuiva cu mâinile sale. Echipa mea medicală secretă a jurat că nu va mutila niciodată pe nimeni cu propriile mâini. Ei nu fac decât să monitorizeze, să transmită știri și să evalueze starea pacienților. Cât despre moartea pe care o va provoca

Suea, va folosi o altă metodă care va fi aplicată de proprii oameni. De fiecare dată când are loc un deces, după ce tratamentul este aplicat, știm sigur că moartea nu a fost una naturală. Dar nimeni nu îndrăznește să rostească un cuvânt. De fapt, sunt șeful unei echipe medicale secrete care lucrează pentru el, dar sunt doar psihiatru, nu chirurg sau medic care a studiat direct în domeniul medical. Am studiat psihologia, dar nu am cunoștințe despre tratarea cuiva cu boli sau leziuni. Dar tocmai pentru că sunt psihiatru, am știut de la început cum se va întâmpla. O persoană moare după ce primește atenția lui Suea. Va lăsa pe cineva în pace sau îl va ucide? Doar observându-i ochii, tonul vocii, ritmul vorbirii, emoțiile, îi cunosc deja gândurile.

Prietenului meu îi place să stea acasă cu tânărul lui iubit și să nu muncească. E ca și cum ar trăi o viață confortabilă în fiecare zi. De fapt, Suea de obicei apelează la discreție, folosindu-se de alți oameni pentru a gestiona lucrurile. Și pentru că nimeni nu cunoaște profunzimea din spatele faptelor, nu are cum să știe ce se întâmplă cu adevărat. Își ascunde bine puterea și nu lasă urme de îndoială. Dar să revenim la mine... Stresul meu a început să se acumuleze din momentul în care mi-a dat misiunea. Erau multe lucruri necurate legate de această muncă, nu știu care erau, dar cu siguranță era periculoasă. Deși sunt stresat din cauza muncii, tot pot înțelege riscurile. Stresul va dispărea în cele din urmă, iar munca este ceva al cărui rezultat poate fi controlat. Dar nu pot controla stresul care vine din partea nepotului prietenului meu. Da... mă refer la Plerng... În această perioadă, sunt foarte îngrijorat pentru el. Atât Phi Singh, cât și Phi Suea își iubesc nepotul. Plerng este ca și copilul lor și își pun multe speranțe în el. Nu vorbim prea mult despre nepotul lor când ne întâlnim, dar când Plerng nu a participat la întâlnire în ziua aceea, Suea s-a îngrijorat foarte tare, până în punctul în care s-a plâns la mine. Era furios, dar nu a îndrăznit să-și certe nepotul. Așa că a venit să se descarce la mine în schimb. A fost ziua în care Plerng a fost beat și nu s-a putut ridica să meargă la o întâlnire pe care i-o încredințase P’Sing. De data aceasta, Suea era atât de stresat încât chiar a vorbit cu mine și mi-a spus că nu știe ce să facă pentru acest nepot. Nu voia să-l forțeze pe

Plerng și să-l facă să se simtă inconfortabil, însă cu siguranță acesta greșise. A preferat să-l lase să gândească singur. Nu știu cât timp va dura până când acest copil se va maturiza suficient de mult încât să se descurce singur. Plerng este un viitor manager de hotel care are doar douăzeci și patru de ani. Încă trăiește de pe o zi pe alta, bea alcool seara, merge la pub-uri și duce tineri în patul său. Nimeni nu știe cât va continua așa. Când va lua Plerng viața mai în serios ? Chiar dacă noi (unchii) nu excelăm la muncă, ne putem învăța unul pe altul. Acest lucru sper că îl va ghida pe Plerng să trăiască viața pe care și-o dorește Suea, pentru el. Prietenul meu nu îndrăznește să se amestece prea mult în viața lui. Pentru că, dacă e să vorbim sincer, el nu este tatăl lui Plerng. E doar unchiul lui, care are grijă de el, îl învață și îl crește bine. Dar dacă uneori acest nepot vorbește urât , cum ar fi „de ce să-mi comanzi atât de mult? Tu nu ești tatăl meu”, prietenul meu aleargă în cameră plângând. Atât de mult își iubește nepotul. Fratele Singh este și el îngrijorat pentru el, iar eu nu știu cum să-l forțez pe Plerng să fie mai conștiincios. Așa că aștept ziua în care va putea gândi singur și va învăța cum să-și facă treaba. P’ Singh este bun în ceea ce face și intenționează să-i transmită pe deplin cunoștințele sale nepotului său. Dar este totuși prea mult, Plerng nu va putea primi toate acele cunoștințe deodată. Când am aflat că tânărul se comportă atât de irațional încât adulții sunt stresați, am decis să-l supraveghez. Dacă Plerng își va reglementa comportamentul, prietenul meu nu va fi stresat, iar asta va avea un efect benefic suplimentar asupra bolii sale actuale.

Cioc, cioc...

-Vă rog să intrați. Ușa biroului meu s-a deschis și a intrat o asistentă frumoasă pe nume Mina. A văzut că nu aveam pacienți în așteptare, așa că a intrat și s-a așezat pe scaunul din fața mea. În mod normal, nu aveam prea mult timp liber în decursul unei zile. Am luat o pauză pentru a discuta puțin.

-De ce este atât de liber la Dr. Thana astăzi? E ciudat, de obicei este lungă lista de așteptare.

-Tocmai m-am întors de la muncă din teren. A fi psihiatru nu înseamnă să lucrezi doar la spital. Multe companii private au nevoie de doctori corporativi pentru a-i ajuta pe angajați, în special în departamentele care lucrează sub presiune și stres ridicat.

Din cauza volumului mare de muncă din cadrul companiei, angajații nu sunt în stare să creeze un echilibru între viața personală și cea profesională. Sunt adesea predispuși la stres și anxietate, ceea ce poate duce la probleme cronice de sănătate mintală care afectează performanța la locul de muncă, relațiile cu colegii și epuizare profesională. De aceea sunt rugați să consulte un psihiatru la o perioadă adecvată de timp, pentru a evita complicațiile și pentru un randament ridicat.

-Oh, e deja ora cinci. După muncă, hai să mergem să mâncăm. Astăzi am lucrat și am amețit. Am avut multe cazuri de consultat. S-a plâns Mina uitându-se la ceas.

-Sunt ocupat astăzi. Am programată o întâlnire.

-Ai un nou iubit, Thana? Ce drăguț! Cine este? Vreau să-l cunosc.

-Nu, nu este iubitul meu, este nepotul prietenului meu, suntem doar apropiați. Am răspuns sincer, pentru că nu exista niciun motiv să ascund asta de Mina. Toată lumea știa că eu și Pleng eram apropiați. Dar relația fizică dintre noi... Doar eu și

Pleng știam asta. Totuși, trebuie să am grijă de el un timp. Trebuie să-l țin sub observație și să-l ajut pe prietenul meu să-și reducă stresul legat de nepotul său. Ah, dar când vorbeam despre el, m-a sunat.

-Bună ziua, unde ești?

-În fața cabinetului doctore, aveți un pacient?

-Nu, intră.

Când am închis telefonul, ușa biroului meu s-a deschis și a intrat un bărbat înalt. O persoană care purta o mască pe față. Plerng și-a ridicat mâinile împreunate în semn de respect față de Mina. Apoi, prietena mea a ieșit, iar Plerng a venit să se așeze pe scaunul din fața mea.

-Domnule doctor, Nong Plerng este rănit... A rostit el umil.

-Încă o dată? Ce s-a întâmplat? Am întrebat eu, în timp ce m-am întors, am luat dosarul unui pacient și l-am pus într-un sertar. Înainte de a lovi spătarul scaunului de masă și de a mă uita la el, Plerng și-a tras masca până la bărbie, permițându-mi să-i văd toată fața. Dar stai puțin... cineva a lovit fața lui Plerng!!

-Probabil te doare. Ți se crapă des buza? Plerng și-a întins fața ca să-l pot privi, înainte de a se înclina la stânga și la dreapta. Am văzut vânătăi. În primul rând maxilarul stâng, apoi obrazul care deja începea să devină violet-verzui. Cât despre buzele lui, probabil că îl durea foarte tare, pentru că erau atât vânătăi, cât și sânge.

Chiar dacă sângele părea uscat, știam că înainte de asta trebuie să-i fi curs destul de mult și să-i fi crăpat buza inferioară. Hanoracul cu mânecă lungă pe care îl purta

Plerng avea o amprentă imprimată în mijlocul pieptului. Nu știam de unde să încep să-l critic pentru cicatricile pe care le avea. Nici nu îndrăzneam să-l întreb. Nu știam cum era starea lui de spirit sau dacă se calmase. Așa că m-am grăbit să iau trusa de prim ajutor. Am pus unguentul pe masă. Mi-am împins scaunul în jurul mesei pentru a mă așeza lângă el, apoi am început să-i pansez rana, fără să uit să-l fac să deschidă gura pentru a verifica dacă osul era la locul lui. Oare mai avea maxilarul întreg?

-Astăzi nu ieși să mănânci. Merg acasă și-ți fac terci.

I-am spus pe un ton răspicat.

-Doctore, nu vreți să știți ce s-a întâmplat cu mine?

-Vrei să-mi spui? Dacă nu vrei, nu contează.

-Dar vreau să vă spun! Am fost lovit. Nenorocitul ăla a vorbit din nou cu mine. L-am lovit eu primul. Am tăcut mereu, dar de data asta chiar nu mai pot suporta.

Nenorocitul ăla a spus că am fost abandonat. Că unchiul meu nu-mi dă de lucru. Că un nepot neortodox ca mine, a fost doar o piesă inutilă, ușor de aruncat, pe care opăstra unchiul meu din milă. La sfârșitul propoziției, Plerng și-a plecat capul și a vorbit în șoaptă. Nu am putut decât să-l ascult, uluit. Fiecare cuvânt pe care îl spunea, mă durea, pentru că știam că nu era adevărat. Phi Singh și Suea sunt prietenii mei, știu cât de mult îl iubesc pe acest nepot. Am văzut întotdeauna cum îl îngrijesc. Își dau silința ca acest mic om să crească înconjurat de dragoste. Nu are nicio legătură cu faptul că este util sau nu. Ceea ce este șocant este că nu știu de ce

Plerng este atât de sensibil în privința acestor lucruri. Probabil că el știe cel mai bine ce este real și ce nu. Și nu știu cine este nenorocitul care i-a spus astfel de vorbe și cu ce tupeu deschide gura să discute despre chestii familiare pe care nu le cunoaște.

-Ce părere ai despre ceea ce a spus? L-am întrebat pe neașteptate, fără să-mi impun propria opinie. Doream să aflu gândurile lui, gândurile lui despre această chestiune, ce simte, ce anume îl face să fie atât de sensibil. Voi încerca să-l consolez și să-i redau încrederea. În timp ce îi acordam timp să se gândească la răspuns, m-am prefăcut că pun echipamentul în trusa cu medicamente, curios dacă

Plerng era gata să-mi spună povestea sau nu. Dacă ezita, înseamnă că nu avea suficientă încredere în mine. De fapt, pot înțelege, e o treabă personală. Nu știu cât de deschis este el față de mine, dar dacă vrea să-l ascult, sunt fericit. Ah! De data asta chiar nu trebuie să-mi dau demisia. Trebuie să-mi îndeplinesc îndatoririle de psihiatru. Vor continua lucrurile așa? Abilitățile medicale pe care le am, pot fi folosite cu toți cei din jurul meu.

-Doctore, credeți că unchiul meu chiar a spus asta? Credeți că încă sunt nepotul lor iubit? Știu că unchiul Sing și unchiul Suea mă iubesc. Dar nu știu de ce nu mi-au dat nicio sarcină în ultima vreme. Nu am mai avut nimic de îndeplinit în legătură cu munca, de aproape o lună. Viața mea este atât de goală încât nu știu ce să fac. Pur și simplu mă relaxez și reflectez la ce s-a întâmplat. Eram supărat pe mine însumi că nu sunt suficient de bun. Totuși pot avea încredere în mine că voi face treabă. Dar asta nu este suficient pentru cei din afară și sunt jignit și privit de sus. A rostit el aproape fără să respire.

-În mod normal, Plerng nu are mult de lucru, nu? De obicei, participi doar la întâlniri în loc să mergi să vezi cum se desfășoară lucru la stațiunile din alte provincii. În trecut, de ce puteai sta liniștit cât erai liber? Ce făceai în timpul liber?

-Ei bine, tocmai am făcut o greșeală. Că nu m-am trezit la timp să merg la ședință în numele unchiului Singh, a fost vina mea. După aceea, nu am mai avut deloc de lucru.

El a fost ocupat în ultima vreme, așa că nu am îndrăznit să mă duc să-l văd, dar am fost dezamăgit că nu și-a împărțit munca cu mine. Poate pentru că nu sunt suficient de bun. Acest copil este obsedat de problema dacă este sau nu, suficient de bun. E nemulțumit de sine, ceea ce îl face să devină anxios. Sentimentele de acest gen, dacă se acumulează în timp, sunt înfricoșătoare. Ca psihiatru, am întâlnit multe cazuri de tipul acesta. Începutul afecțiunii medicale, este să te gândești la același lucru iar și iar și să nu poți găsi o soluție. Fie că este o problemă mică sau una mare, poate declanșa factorul de stres. Când ești stresat și nu poți să-ți gestionezi propriile sentimente, acest lucru va duce la gânduri sumbre. Pe lângă asta, creează presiune cu privire la modul în care ar trebui să fim. Oare ar trebui să fim așa, ar trebui sau nu să facem una sau alta. Este dificil să te compari cu alte persoane. Aceste probleme pot fi corelate între ele și stresul poate provoca o stare anormală. Unii oameni nu dorm bine, iar acest lucru slăbește sănătatea fizică, duce la lipsă de energie, la lipsa dorinței de a face ceva, provocând reacții anormale la nivelul creierului. Atunci bucuria și fericirea în viață,vor scădea. Sau termenul pe care l-am auzit cu toții până acum și suntem familiarizați cu el...depresie. Dacă se confirmă că cineva suferă de depresie, trebuie să primească tratament. De asemenea, se pot adăuga somnifere, astfel încât pacientul să se poată odihni adecvat, precum și sfaturi cu privire la problemele cu care se confruntă. Nu voi permite să i se întâmple asta lui Plerng. Voi încerca să-l aduc înapoi pe drumul cel drept și să-l fac să-și cunoască propria valoare. Inițial, astăzi urma să ne întâlnim la cină. Nu plănuisem să stăm împreună mult timp, dar în starea care era,când am vrut să-l refuz, Pleng și-a țuguiat buzele și m-a privit implorator cu ochii lui sclipitori.

-Vrei să rămâi peste noapte sau nu? Dacă vrei să dormi doar dormim.

-Pentru Nong Pleng, doctorul este cel mai drăguț. A zâmbit larg din greșeală și a trebuit să-și închidă repede gura din cauza durerii de la buză. Apoi, Pleng a întins mâna și mi-a ciupit obrazul. Am fost foarte șocat. M-am uitat repede în stânga și în dreapta de frică, panicat că cineva ne-ar vedea. Chiar dacă eram în propriul meu birou, pur și simplu nu înțelegeam de ce făcea asta.

-Te rog să nu te comporți așa dacă suntem afară. Te lovesc pe spate, ai înțeles?-Ați putea să-mi vorbiți frumos? Astăzi sunt sensibil. Doctore, vă rog să-mi vorbiți frumos.

-A, da... Sunt doctor, îmi pare rău. Nong Plerng, vă rog să mergeți. Am spus sarcastic, puțin enervat. Mi-am plecat capul în semn de respect față de el și mi-am desfăcut mâinile. L-am invitat să ieșim împreună pentru că îmi terminasem treaba.

Când m-a văzut făcând asta, a început să râdă și să se bucure. Dar într-o clipă, Plerng a gemut, s-a plâns de durerea cauzată de rana de pe față, apoi s-a apropiat și mi-a atins umărul. Uite, e un mic ticălos atât de versatil. Dispoziția i se schimbă brusc, încât o persoană în vârstă ca mine nu mai poate ține pasul.

-Nu am puterea să merg. Pe micuțul Plerng îl doare tot corpul.

-Îndură, poți te rog să mergi mai repede? Mi-e teamă că oamenii ne vor vedea.

Grăbește-te și ieși. Eu am fost cel care s-a grăbit și l-am tras și pe Plerng după mine. Altfel, probabil că nu se va opri din a mă atinge. Mâinile lui sunt ca niște picioare de caracatiță, pe care nu le pot îndepărta de pe corpul meu. Oare a fost o decizie corectă să port această povară singur? Acum nu o pot împărtăși cu nimeni.

Trebuie să-l supraveghez și să fiu precaut. Dar existau și niște schimbări. Într-un sens bun. Ieșea mai puțin noaptea. Când voia să bea alcool singur, era puțin mai atent, pentru că eu eram mereu acolo să-l opresc. În trecut, când Plerng era beat, era destul de normal să aibă conflicte cu alte persoane. Au existat niște divergențe, dar fiind însoțit de mine, acestea dispăreau complet. Vă amintesc doar că acest copil este moștenitorul unei familii de mafioți. Prietenii mei îl iubesc foarte mult pe nepotul lor. Plerng este o speranță pentru ei. Vor să-l vadă reușind, într-un fel sau altul. Prin urmare, ar trebui să-și trăiască viața mai disciplinat decât înainte. Trebuie să aibă pe cineva care să-i spună, să-l învețe și să-l urmărească cu atenție. În ultimele zile, oriunde merge, mereu mă sună și îmi raportează, mereu mă invită în oraș. Este o relație foarte ciudată între noi. Plerng este nepotul prietenului meu apropiat, dar pare să fie mai mult decât atât. La început nu eram obișnuit, dar acum este ceva normal.

Oare pentru că Plerng mă urmărește așa? În trecut, ne întâlneam des, nu? Suntem legați împreună într-un fel. În zilele acestea, nici eu nu găsesc un statut potrivit pentru noi. În exterior, oamenii probabil ne privesc ca pe niște frați care sunt apropiați unul de celălalt. Ca vârstă însă, el arată ca un adolescent. Ca un tânăr de douăzeci și patru de ani. Stilul lui vestimentar arată clar că nu este atât de bătrân. Lui Plerng îi place să poarte hanorace cu mânecă lungă și pantaloni sport. În zilele în care merge la serviciu, se îmbracă modest în haine de lucru moderne. Ambele stiluri ale lui sunt în modeste, dar moderne. Este total diferit de mine, care am treizeci și doi de ani.

Când ies, port stângaci o cămașă și pantaloni clasici. Mă îmbrac într-un stil atât de demodat. Pentru mine, hainele de călătorie și hainele de lucru sunt aceleași.

19:15

Eram ocupat să pregătesc terci cu carne de porc tocată în bucătărie. În timp ce condimentam cu grijă, ascultam calm ce spunea Plerng. Mi-a povestit despre un băiat pe nume Nop, care a început să-l tachineze, încă de când era la liceu. O perioadă de mai bine de zece ani. Când am aflat că Plerng fusese abordat sarcastic de alții cu cuvinte dure, recunosc că mi-a părut rău pentru el. De fapt se confruntă cu ceva ce nu a provocat el. Primește karma generată de acțiunile adulților. Încă din copilărie, moștenea deja totul ca nepot al unchiului Sing. Dar s-a produs nenorocirea și totul a fost distrus.

-Mă simt prost de fiecare dată când nu sunt suficient de bun. Dacă aș fi fost bun, mi- aș fi ținut capul sus ca toți ceilalți. Nu știu unde să mă duc, sau ce să fac, ca să-mi reconstruiesc propria încredere.

-Deci, cât de bun trebuie să fii, ca să fii mulțumit?

-Nu știu, în momentul acesta nu mai știu nimic... I-am servit o porție mare de mâncare. Plerng încă avea o expresie abătută pe față, descurajat de problema care îl preocupa. A luat doar cu vârful lingurii să mănânce. Știu că e stresat. Când mânca, i se deschidea din nou rana de la gură.

-Ah, deja te-ai îmbunătățit mult. Nu trebuie să fii cel mai bun. Trebuie să înveți și să înțelegi încet. Experiența profesională e bună, dar se acumulează în timp. Mulți antreprenori nu au avut mare succes când au fost tineri. Noi nu eram chiar atât de buni în tinerețe.

-Dar unchiul Singh și unchiul Suea sunt foarte buni. Orice afacere au avut, au transformat-o în aur. Ori de câte ori vor acțiuni, le pot obține. Și eu vreau să fiu așa.

Când va afla Plerng prin ce au trebuit să treacă unchii lui, pentru a ajunge aici...Credeți că afacerea pe care o aveau era curată și cinstită? Chiar dacă eu nu știu toate dedesubturile, mulți se tem de această familie mafiotă. Ei chiar pot face orice pentru a obține ceea ce își doresc. Chiar dacă rolurile lor in afaceri nu sunt foarte bune, pot spune că atât fratele Singh, cât și Suea sunt oameni buni. Tot ce știu despre partea întunecată a afacerii lor este că există mari cazinouri, comerț, arme ilegale și spălare de bani. Hm, probabil ceva de genul acesta. Și cred că și Plerng ar trebui să știe câte ceva despre asta.

Și mai cred că un copil ca Plerng este prea pur ca să intre în așa ceva. Exact asta au și făcut fratele Singh și Suea, au încercat să-l lase să se maturizeze în felul său. Să poată să gândească singur. Tot ce-i mai rămânea era să înceapă să meargă pe calea dreaptă și să devină un adult capabil. Iar în ultimele zile s-a comportat mult mai bine.

- Să fiu sincer, pentru că doctorul mă are sub supraveghere, pe măsură ce ne apropiem, simt că viața mea nu mai este goală. Îți pot spune totul, fie că e vorba de ceva important sau nu. Când mi-e foame, mă gândesc la doctor. Când sunt singur, mă gândesc la doctor. Chiar și după ce m-am certat cu tipul acela, tot la doctor am venit mai întâi. L-am ascultat și mi-a părut și mai rău pentru el. Acest copil are toată viața înainte dar, fără familie ci doar cu doi unchi mafioți. Plerng nu are prieteni apropiați. Nimeni nu este suficient de apropiat de el pentru a-i putea da sfaturi. P’

Singh și Ai Suea, chiar dacă sunt unchii care l-au crescut pe Plerng încă din copilărie, există o oarecare distanță între ei. Nu îndrăznesc să-i dea prea multe sfaturi pentru că niciunul dintre ei nu este tatăl său. Se tem că nepotul lor se va încăpățâna și va face lucruri pe care le va regreta. Așa că nu fac decât să aibă grijă de Plerng și să-l lase să trăiască după bunul plac, ca un rege. Cât despre nepot, își iubește și respectă unchii ca pe niște zei. Plerng nu are încredere în nimeni, în afară de cei doi unchi. Se teme să aibă încredere în persoane, să nu fie dezamăgit și să cauzeze probleme familiei. Slujba l-a făcut pe Plerng să cunoască mulți oameni, dar nu era apropiat de nimeni. Dacă avea o problemă, nu consulta pe nimeni. Chiar dacă mama lui adevărată îl suna și vorbea uneori cu el, era la fel... Plerng nu avea curajul să-i spună totul mamei sale. Nu îndrăznea să provoace suferință nimănui, așa că păstra totul pentru sine. Of... cât de apropiat sunt de Plerng? Poate că nu voi putea să-l ajut să-și rezolve mare parte din probleme, dar nu-l voi mai lăsa singur pe acest copil. Îmi pare rău de el.

-Lasă-mă să te ajut și să am grijă de tine din nou. Plerng trebuie să poată supraviețui singur. Chiar dacă ai doi unchi, nu trebuie să depinzi prea mult de ei. Cel mai bine este să te aperi. Dacă într-o zi P’Sing și Suea nu vor mai fi pe lumea asta, cum vei supraviețui Plerng?

-Nu, nu spune lucruri de genul ăsta!

-Stai puțin, de ce plângi?Lacrimi mari i-au curs pe obraji imediat ce am terminat de vorbit. Plerng s-a întors și a plâns din nou, suspinând, ridicând dosul palmei pentru a- și șterge lacrimile ca un copil.

-Nu pot accepta. Dacă într-o zi unchii mei vor murii, cu siguranță nu voi mai putea trăi.

-A, bine... Îmi pare rău. Nu mai vorbesc. Micuțule Plerng, nu plânge, te rog!

Pentru că știam că îi plăcea să îi vorbesc așa, am spus-o ca să-l liniștesc. Nu credeam că va funcționa. Nu numai că s-a oprit din plâns, dar a început să râdă imediat. Plerng s-a aruncat în poala mea fără să-mi ceară voie. Și-a mișcat capul înainte și înapoi în poală, implorând.

-Doctore, nu-l abandonați pe Nong Plerng.

-Ești doar un copil răsfățat, fiu de cățea. I-am spus ușor iritat de modul în care încerca să mă manipuleze. Însă, sentimentul din inima mea acum este că nu-l pot lăsa... Îmi pare rău pentru el și îl iubesc, atât ca nepot al prietenului meu apropiat, cât și într-un fel vag pe care nu l-am spus niciodată. Dar deja era ceva ce mă atrăgea.

Viața mea nu mai este monotonă de când există Plerng. Uneori uit să mă gândesc că trebuie să-mi găsesc un nou iubit. Nu sunt atât de singur încât să caut pe cineva.

Plerng nu m-a lăsat niciodată să fiu singur, nici măcar o zi. Viața mea de astăzi este animată de acest cățeluș.

*Hai să urmăm vântul și voi fi fericit în orice fel.* ♡