CAPITOLUL 6

 Soda stătea acolo, privind bandajul alb și curat înfășurat în jurul gleznei, alternând privirea cu spatele lui Alpha, care în acel moment plătea consultația și medicamentele. Nu fusese atât de grav pe cât crezuse inițial. De fapt, fusese doar o curățare a rănii și niște pastile, iar vindecarea a fost rapidă.

- Mulțumesc, domnule Fai. Medicamentele au costat 2.000 de baht. Destul de scump.

- Nu trebuie să-mi mulțumești. Acopăr eu costul medicamentelor. Îți voi reține banii  din salariu.

Soda auzi asta și făcu o față surprinsă, băgând repede mâna în portofel ca să vadă dacă are destui bani să-i dea lui Khun Fai în avans. Era îngrijorat că, dacă banii i se rețineau din salariu, doamna Salil ar fi fost deranjată să creeze un cont nou.

- Glumeam doar. Spuse Fai cu răutate, tachinându-l cu succes pe proprietarul care roșea.

- Khun Fai... Spuse Soda pe un ton ușor dojenitor, înclinând ușor capul, dar expresia lui era la fel de jucăușă ca a lui Fai.

- Păstrează banii pentru mâncare. Ești prea slab, adăugă Fai.

- Vorbești serios? întrebă Soda, ezitând, în timp ce se uita la propriul trup.

Niciodată nu dăduse prea multă importanță modului în care i se schimbă corpul. Dar un lucru era sigur: nu era chiar slab. Poate brațele și picioarele lui nu aveau prea multă masă musculară, spre deosebire de Fai și P’Yu. Abdomenul lui...ei bine, înainte era în regulă, avea ceva contur muscular, dar acum era plată. Slăbise în ultima vreme, cel mai probabil din cauza stresului legat de rezultatele la examenul de admitere.

- Ai mâncat ceva azi? întrebă Fai.

- Da, am mâncat o felie de pâine și niște lapte cu căpșuni dimineață, răspunse Soda.

- Hmm, tot cred că nu mănânci suficient. Asta e cantitatea ta obișnuită?

- Nu, ieri… Soda ezită, simțindu-se puțin stânjenit să povestească ce se întâmplase.

Dar până la urmă continuă:

- Am băut cam mult, așa că dimineață nu prea aveam chef de mâncare.

Fai ridică o sprânceană și apoi își privi ceasul de lux.

- E aproape prânz, așa că hai să mergem să mâncăm împreună. Spuse el.

Alpha întoarse volanul și ieși din parcarea spitalului, în timp ce Soda, surprins, întrebă:

- Mă duci să mănânc, Khun Fai? Unde mergem?

- La mall-ul din apropiere, probabil la Meltan Mall, e destul de aproape, răspunse Fai.

Mall-ul menționat de Fai era un magazin universal de lux, cu branduri de top și restaurante premiate Michelin. Soda se uită la tricoul lui, la pantaloni scurți și la șlapi, apoi își mută privirea spre fața arătoasă a lui Fai. Se întrebă ce avea Fai de gând, simțindu-se atât entuziasmat, cât și nervos în același timp.

Era pe cale să iasă la întâlnire cu Fai, dar în halul ăsta!?

- Khun Fai, o mână mică se întinse și trase ușor de cămașa perfect călcată a celuilalt.

- Ce e?

Soda își trase tricoul, simțindu-se stânjenit în comparație cu ținuta elegantă a lui Fai.

- Chiar vrei să merg îmbrăcat așa? Mi-e rușine, spuse Soda, aruncând o privire piezișă către Fai, apoi întorcându-se spre drum.

- De ce să-ți fie rușine? Arăți bine, îi răspunse Fai.

Auzind asta, obrajii lui Soda se îmbujorară. Oare chiar l-a complimentat?

- Chiar arăt bine în ținuta asta?

- Dacă are cineva o problemă cu hainele tale, să-mi zică mie. Replică Fai cu încredere. Dar în adâncul sufletului, inima lui Soda sări o bătaie, iar nesiguranța i se topi pe loc.

Ajunși la mall, Fai îl duse pe Soda la un restaurant japonez elegant numit „Omaka-se.” Soda nu se aștepta ca Fai să-l aducă într-un loc atât de extravagant.

- Eu... Eu nu am bani pentru asta, Fai.

Tânărul vorbi încet, stând deja în zona privată a restaurantului, în timp ce un chef japonez îi întâmpina cu un zâmbet. De fapt, Soda nu era zgârcit, dar știa cum să-și gestioneze banii și avea conturi separate pentru economii și călătorii, tocmai pentru a nu deranja pe nimeni cu problemele lui financiare.

- De ce ai plăti pentru mine? Pot să mă descurc singur, spuse Soda roșind, în timp ce ridica meniul cu margini aurii.

- Sunt atent… Hai să zicem că eu plătesc factura la apă. Ce zici de o apă minerală de trei sute de baht? Ochii i se măriră când văzu prețul băuturilor. Scump era puțin spus. Cea mai ieftină trecea de trei sute, iar cea mai scumpă… zeci de mii. Câte zile ar trebui să strângă bani ca să meargă la baie aici?

- Nu-ți face griji pentru nimic. Doar mănâncă până te saturi, asta e suficient. Fai începu să răsfoiască meniul, cu degetele lui lungi și chipul atrăgător concentrat, sprâncenele apropiindu-se ușor. Soda rămase pe loc, privindu-l cu o expresie caldă, gândindu-se… Khun Fai, tot arăți bine...

- Poți să te ștergi un pic la gură? Ești chiar atât de flămând? Îi întinse un șervețel băiatului care salivase puțin în timp ce stătea. Cine a zis că îi era foame? Soda era flămând... dar nu de mâncare!

������

După ce au terminat de mâncat Omakase, Soda a ieșit din restaurant cu burta plină.

Mergea adesea în urma lui Khun Fai, care ieșise deja. Fai comandase feluri speciale din meniu pe care Soda nici măcar nu știa că există. El gustase puțin din fiecare și îi dăduse restul lui Soda, care era mereu puțin pofticios. Soda reușise să mănânce tot, iar abdomenul lui, de obicei plat și neted, se bombase ușor.

Fai se întoarse și îl privi pe băiatul subțirel care-l urma. Privirea i se opri pe burta lui Soda, înainte să zâmbească ușor.

- Khun Fai, nu te mai uita la burta mea așa, mă faci să roșesc, spuse Soda, cu obrajii roșii pe ambele părți.

- Nu-ți face griji, răspunse Fai cu lejeritate, apoi ridică mâna și apăsă butonul liftului.

Inițial, Soda crezuse că vor merge spre nivelul parcării, dar, spre surprinderea lui, Fai apăsă butonul de urcare.

- Unde mergem?

- Vreau să mă uit puțin la noile telefoane, răspunse Fai, pășind în liftul panoramic de sticlă.

- Vii cu mine?

Soda înghiți în sec la auzul invitației și al privirii intense a lui Fai.

- Sigur, hai să mergem, spuse repede, urcându-se în lift și stând aproape de silueta înaltă. Liftul urcă spre etajul cu zona IT. Fai îl conduse pe Soda, care încă roșea, într- un magazin IT cunoscut și ceru unui angajat să le arate cel mai nou model de telefon, în timp ce Soda arunca din când în când câte o privire spre laptopurile expuse.

Soda strângea bani pentru a-și cumpăra acel computer. Dacă avea să intre la Facultatea de Arhitectură, la secția Design Interior, acel dispozitiv îl va ajuta enorm la proiecte. Iar computerul de acasă... era timpul să iasă la pensie. Îl avea de mai bine de 7 ani.

- Îl vrei? Întrebă Fai, ridicând o sprânceană.

Băiatul tresări, dar nu se putu abține să nu citească specificațiile cu interes. Totuși, de îndată ce privirea i se opri pe fața atrăgătoare a lui Fai, uită complet de computer și acceptă să meargă mai departe.

- Sigur că-l voi cumpăra... dacă intru la Design, cu siguranță.

După ce vorbi, Fai făcu o pauză, apoi ridică mâna și chemă un angajat:

- Vreau să-i dați acest model, vă rog, spuse el, apoi se întoarse spre Soda.

- Poți vorbi cu personalul despre preferințele tale legate de design.

- Khun, dar eu de fapt nu...

- Ce?

Fai îl privi calm. Soda roși și nu mai putu spune nimic.

- Nu am banii. Nu mi-l permit.

Când auzi asta, Fai oftă ușurat, iar tensiunea i se risipi. Expiră adânc și apoi ridică degetul arătător, atingând ușor obrazul băiatului.

- Ți-l voi cumpăra eu.

- Huh... Chiar îmi cumperi un computer, Khun Fai?

- Da.

- Dar e scump, Khun Fai. Prea scump.

- Îmi permit.

Când auzi asta, Soda tresări de entuziasm. Asta era: Khun Fai, pe lângă faptul că era frumos și inteligent, era și bogat. Dar nu exista niciun motiv pentru care cineva ar cumpăra lucruri atât de scumpe altcuiva... decât dacă ar vrea să-l răsfețe!

Gândul acesta îl făcu pe Soda să i se lumineze ochii. Oare... era îndrăgostit de el?

Khun Fai, chiar te-ai îndrăgostit de mine?

- Of, Khun Fai, ce rușine-mi e, zise băiatul, roșind și zvârcolindu-se de emoție, fără să observe angajatul care îl aștepta, vizibil jenat. Fai rămase într-o stare de calm aparent, apoi își trecu mâna prin păr.

- Ți-l cumpăr pentru că i-ai salvat viața surorii mele, după ce a fost mușcată de un șarpe.

Ah… deci asta era...

- Mulțumesc mult! Spuse Soda, deși în sinea lui era în continuare foarte fericit. Se înclină ușor în fața lui Fai, zâmbind larg. Fai îl lăsă apoi să discute cu angajatul despre detalii. După ce cumpărară tot ce aveau nevoie, cei doi se întoarseră la vilă.

Mătușa Niam îl aștepta pe Soda la stația de autobuz din apropiere.

- Cum te simți, Soda? Întrebă ea cu grijă.

- Sunt bine, mătușă. Am luat medicamente pentru rană, în câteva zile se va vindeca complet, răspunse băiatul, aruncând o privire spre spatele lui Fai, care tocmai intra în casă. Mătușa Niam observă obrajii roșii ai băiatului și punga albă din mâna lui, ridicând o sprânceană.

- Ce-ai cumpărat acolo? Întrebă ea.

- Un computer, mătușă. Khun Fai mi l-a cumpărat, răspunse Soda.

Când auzi asta, femeia ridică mâna cu mirare:

- E scump, nu-i așa? Deși nu știa prea multe despre tehnologie, își amintea că Soda se plângea mereu că acele computere cu sigla fructului sunt foarte scumpe, chiar peste cincizeci de mii de baht.

- Da. Khun Fai a văzut că am ajutat-o pe Fon, așa că mi l-a cumpărat... zâmbi Soda, dar în interiorul lui simțea o oarecare vinovăție că acceptase un cadou atât de scump. Cu cât se uita mai mult la fața mătușii, cu atât se simțea mai rău.

- Dar e prea mult. Mai bine îl înapoiez lui Khun Fai, oftă el încet. Mătușa Niam dădu repede din cap.

- Nu e nevoie, mătușa n-a zis nimic rău. Femeia îl mângâie jucăuș pe cap, știind bine că acest copil, de obicei atât de zâmbitor, era în realitate foarte sensibil și mereu îngrijorat. Și mai știa că cel mai mult se temea Soda să nu deranjeze pe cineva, cu sau fără intenție.

- Khun Fai ți l-a oferit din recunoștință. Nu te mai frământa. N-am spus nimic de rău. Când auzi aceste vorbe, Soda zâmbi din nou și întrebă:

- Atunci... crezi că Khun Fai mă place?

- Probabil, răspunse Niam fără să stea prea mult pe gânduri, doar ca să nu-i strice bucuria. Soda făcu un gest stânjenit, apoi ceru voie să se retragă în cameră. Dar, odată ajuns acolo, nu se culcă. În schimb, scoase laptopul cel nou, cel pe care Fai i-l cumpărase, înlocuitorul vechiului său computer, pe care-l păstra în dulap. Se așeză  pe marginea patului, uitându-se la noul dispozitiv.

În camera de zi de la etajul doi al vilei, Fai trimitea mesaje către mai multe spitale care îi făceau oferte pentru a colabora cu el. Se simțea obosit. Când Fon îl văzu intrând, se apropie de el.

- Unde-ai fost atâta timp?

- Am avut grijă de o rană, am mâncat și am cumpărat un telefon nou, răspunse Fai, punând jos tableta și întorcându-se spre sora lui.

- Ce s-a întâmplat?

- Am auzit că i-ai cumpărat un computer lui Soda. E adevărat? Întrebă ea, surprinsă.

- Oh, ezită Fai, răspunzând într-un ton scăzut.

- Și ce dacă?

- Hei... Doar să nu te joci cu sentimentele lui Soda. Știi, nu? Că lui chiar îi place de tine.

Fai nu răspunse. Se ridică de pe canapea și spuse:

- Mă duc să mă odihnesc.

Fon îl urmă cu privirea și oftă adânc. Chiar dacă erau frați, nu avea deloc idee ce era în mintea lui P’ Fai. Dacă făcuse gestul din impuls, era grav... De fapt, era grav oricum, pentru că nu știa ce speranțe își făcuse celălalt.

��️Soda, ah, Soda... de ce trebuie să iubești pe cineva care nu-ți răspunde la fel Cineva rece ca fratele meu...

��️Hm..., murmură Fon, inspirând adânc, gândindu-se dacă să meargă la Soda. Nic nu știa dacă băiatul zburase deja prin tavan de fericire sau nu.