Capitolul 6: Bunătatea care nu este reciprocă (este în regulă)

- Dacă mai minți o dată, îți tai limba. Loy!

Loy se clătină, cu ochii tremurând. Se uită în cealaltă parte, ca și cum ar fi văzut un prădător feroce. Cu toate acestea, mafiotul luă repede o pereche de pantaloni cu un model de dinozaur, întorcând semnul pentru a dezvălui numele - Khon Loy Chujai, scris clar cu markerul gros.

Loy a supraviețuit de data asta... Îți dai seama imediat că este o persoană uitucă, care se teme să nu- și piardă hainele sau să le încurce cu ale colegilor săi de cameră. De aceea, își scrie adesea numele pe lucrurile personale, aproape pe fiecare obiect.

- Ăsta e numele tău? întrebă Santino, eliberându- i obrajii moi.

- Da, haha, roși el, dar când întâlni privirea batjocoritoare a celuilalt, inima îi sări din piept.

- Uh, cu fața ta simplă și prostuță, lenjeria asta ți se potrivește foarte bine. Loy își strânse buzele, simțind un val de furie.

- Am fost înpușcat în fund cu o ghiulea, încercând să te protejez, și totuși îndrăznești să te iei de mine! Om fără inimă, nu știi cu cine te pui! Loy mințea, privindu- l pe mafiotul italian ca o pisicuță cu capul ridicat, scâncind și purtând o coamă de leu regal. Această stare dureroasă și incomodă, nu era de ajuns? De ce trebuia să vină să- l batjocorească așa? Are o inimă!

Santino aruncă o privire la buzele roșii ușor întredeschise care tremurau. Deodată, își trecu limba peste obrazul lui.

- Nu sunt jucăria ta. Spune- mi «domnule».

- Dacă nu- ți spun, îmi tai din nou limba? Privirea tensionată care îl fixa sugera că s- ar putea întâmpla asta. Ochii căprui și rotunzi erau blânzi și se uitau în altă direcție, indicând fără îndoială că încă mai simțea frică față de celălalt.

- În concluzie, numele «Khonloi» întruchipează curajul.

- După cum știți, domnule. Un zâmbet rece apăru în colțul buzelor tânărului mafiot, în timp ce Loy făcea o față care semăna cu a unui copil care se bucura de o bomboană.

- Și tu ești un Omega. Loy dădu din cap cu o expresie senină.

- Sunt un Omega care se protejează de lupii Alfa care vânează carne, domnule.

- Dar munca pe care o faci te obligă să fii în mijlocul pădurii. Oamenii ăștia sunt deja aici, nu- i așa?

- Păi... trebuie să îndur, domnule. Oamenii ca mine pot să facă ce vor, nimănui nu- i pasă. Merg înainte.

Loy, prefăcându- se că renunță la viață, în ciuda durerii și greutății din piept. Cu toate acestea, pe de altă parte, corpul lui Santino se apropie, mâinile calde ținând ușor obrazul până când respirația devine fierbinte și încețoșată. În clipa următoare, Santino se îndepărtează.

- Nu miroși bine. Probabil ești un Omega cu un miros respingător, nu? De când era mic, Loy nu emanase niciodată feromoni. Cu toate acestea, când era abordat în felul acesta, se simțea atât de jenat încât îi roșea fața.

Cioc, cioc...

Mafioțul italian oftă ușor și își întoarse fața spre ușă. Silueta mică ridică repede pătura pentru a se acoperi, transformându- se din nou într- o broască țestoasă.

- Domnule, asistenta medicală ar dori să intre să vă ajute să curățați și să vă bandajați rana.

- Las- o să intre. De îndată ce vocea stăpânului se opri, frumoasa asistentă medicală împinse căruciorul în cameră. Loy ieși încet de sub pătură și o privi. Asistenta medicală, cu inima ezitantă, nu voia să rămână în cameră cu un bărbat care nu mai primise oaspeți. Fiecare cuvânt rostit era incomod și în aer plutea un sentiment de neînțelegere. Cu toate acestea, acolo era locul lor, chiar dacă Loy avea motive ascunse (deși, în realitate, chiar avea).

- Pune- ți lucrurile jos și pleacă. Mă ocup eu de restul.

- Da, domnule. Asistenta medicală se opri, înclinând ușor capul, și ieși din cameră. Loy, surprins, deschise ușor gura.

- Domnule, aveți de gând să... îmi tratați rana?

- Păi, nu vreau să creadă cineva că nu știu să am grijă de tine. Santino trase brusc pătura de pe corp, dezvelindu- i toracele plin de cicatrici, înainte de a- și apăsa ferm mâna pe abdomenul neted.

- Domnule, n- ar trebui să lăsați asistenta să se ocupe de asta? Vocea lui Omega tremura, picioarele îi tremurau când simți strânsoarea puternică a mâinii asupra lui.

- ...

Domnule, în cazul în care rana mea se infectează...-

Te odihnești și te recuperezi de o săptămână, iar rana începe să se vindece frumos. Nu ar trebui să existe niciun risc de infecție."

Loy fusese într- adevăr împușcat în fese, dar, din fericire, glonțul nu penetrase adânc și nu lovise niciun organ vital. Fusese operat și tratat de un medic priceput din oraș. După o săptămână de anestezie, starea lui se îmbunătățise treptat. Chiar dacă Bertolucci nu- i spuse nimic, Loy își dădea seama că fusese îngrijit bine în timp ce dormea.

- Domnule...

- Taci, altfel o să...

- O să- mi tai limba.

- Dacă știi asta, atunci e bine. Santino strânse pumnii nemulțumit. Acest om mic și nesemnificativ îndrăznea să- l contrazică și să- l provoace fără teamă. Dacă ar fi fost oricine altcineva, l- ar fi înfuriat până la punctul de a- i rupe gâtul.

Întins pe jos, imobilizat, nu putea decât să strângă din dinți și să lase cuvintele otrăvitoare să iasă, ghidat de mândria sa, și să lase mafia italiană care se pusese cu banda Trandafirului Alb să- i scoată tifonul de pe fund.

Santino nu era deosebit de blând, pentru că nu îngrijise niciodată rănile cuiva. Dar cu el, micuțul răutăcios, voia doar să- l supună suficient cât să se distreze puțin. Mâna lui mare luă clema și o steriliză cu soluție pentru curățarea rănilor, pentru a începe procesul de curățare în jurul singurului punct de sutură. Apoi, folosi un gel special pentru a freca ușor rana cusută, pentru a minimiza cicatricile. Tehnologia medicală a avansat semnificativ în zilele noastre și, în doar câteva zile, pielea lui probabil că va reveni la starea inițială, netedă, cu o ușoară nuanță roz.

- Ah! Loy gemea liniștit, dar a trebuit să se zbată când picioarele îndoite i- au fost brusc apucate și trase în afară. Aflat într- o poziție în care era întins cu fața în jos, nu se putea apăra, el se simțea vulnerabil.

- După ce curăț rana, te voi șterge eu însumi. Ochii lui Loy se măriră când cealaltă persoană îl privi cu un zâmbet satisfăcut. Santino îi scoase fără efort cămașa lui Loy, chiar dacă micuțul Omega se zbătea și se răsucea. Înainte de a- i lega cămașa în jurul mâinilor mici, le apropie de capul patului, legându- le împreună.

- De ce m- ai legat, domnule?

- Dacă stai nemișcat și nu te agiți, nu e nevoie să te leg așa. Mafiotul replică, strângându- i vârful nasului, semn distinctiv al unei persoane răutăcioase.

- Oh, bine! Dar pot să o fac singur. Ochii plini de lacrimi ai lui Loy priveau în timp ce stătea întins, fără haine care să- i acopere corpul, doar cu un prosop aruncat peste el. Îi șterse obrajii, nasul și îi înfășură puțin rănile cu o cârpă. Briza rece a aerului condiționat îl făcea să tremure. Chiar dacă privirea îi era fixată pe proporțiile siluetei care se mișca în fața lui, aceasta îi trezea sentimente contradictorii.

Santino este un Alfa. Chiar dacă știe asta, lui Loy nu- i pasă. Niciodată nu l- a interesat, niciodată nu a vrut ca cineva să intre în viața lui și să- i ofere o fericire falsă. Cu cât se aduce mai mult în discuție problema sarcinii, cu atât i se ridică părul în cap, de parcă acest corp mic ar fi fost bântuit de asta toată viața. Motivul ar putea fi o copilărie tulburată sau hotărârea fermă de a- și dedica viața bandei Trandafirului Alb, până la moarte.

- Ridică- ți fundul.

- Nu e necesar, ah. Înainte să apuce să termine, șoldurile lui Loy erau ridicate și așezate pe pat.

- Desfă picioarele mai mult.

- Dar...

Poc! O mână aspră lovește coapsa delicată, făcându- l pe Omega să- și retragă instinctiv piciorul. A căzut deja sub vraja Alfa- ului? Loy înghiți un nod din gât...

Fiind născut ca bărbat Omega, organul din mijlocul corpului este considerat interzis. Atât partea din față, cât și cea din spate a corpului sunt strict rezervate. Chiar dacă umblase gol și făcuse baie cu prietenii bărbați din echipă, se simțise în siguranță, dar odată ce era privit de cineva ca Bertolucci, corpul i se încălzea, obrajii i se înroșeau și roșeața se răspândea până la urechi.

- Uh. Vârfurile calde ale degetelor arătător și mijlociu îl ating ușor, apăsând pe pielea moale, separând- o pentru a dezvălui o - intrare secretă. Nu era aceeași senzație ca atunci când avea febră. Apoi, întins pe spate, expunând fundul pentru ca doctorul să- i măsoare temperatura. Privirea fixă, atingerea ușoară și parfumul trandafirilor înfloriți ai Alfa- ului făceau inima lui Loy să bată cu putere de emoție.

- Um... Speriat, dar incapabil să- și exprime dorința de mai mult contact fizic sau nu.

- Ai grijă de tine. Curios de complimentele scurte și crescânde, Loy nu putea ghici la ce se referă cealaltă parte, ceea ce îl face să- și îngroape fața în pernă, mușcându- și marginea buzei, observând briza ușoară care îi curge între picioare. Tânărul Omega închide ochii, sperând la o amintire urâtă, dar minutele trec fără să se întâmple nimic. Santino îi permite lui Loy să se întindă și să se relaxeze.

- M- am distrat destul. O să chem asistenta să continue. Apoi se îndreaptă spre ușa camerei, iar micuțul care era legat, încerca să se răsucească și să- l caute cu privirea.

- Vă jucați cu mine, domnule? Alfa- ul mare zâmbi, arătându- și dinții.

- Ai urcat pe barca mea doar ca să fii jucăria mea, nu- i așa? Confruntat astfel, Loy nu putu face nimic altceva decât să- și aline în tăcere inima frântă.

- Rămâi aici și poartă- te frumos. Nu pleca nicăieri.

- Încă sunteți supărat pe mine, domnule?

- Da

Sunteți singur, domnule?- Santino nu răspunse; deschise în tăcere ușa glisantă și iese afară, lăsând în urmă un sunet prelung.

- Spune- i menajerei să- l ajute să se schimbe și să- i aducă ceva de mâncare, le porunci Santino subalternilor care stăteau de pază în fața camerei.

- Oh, domnule, dar mașina noastră e gata. Când să îl ducem, domnule?

Cu doar câteva ore în urmă, Santino avea o dorință puternică de a- l lega pe Omega, de a- l forța să urce în mașină, pentru a- l duce departe și a- l lăsa undeva, departe de ochii lui, departe de mintea lui. Era suficient cât avuse grijă de el din recunoștință. Cu toate acestea, mafiotului i s- a schimbat mentalitatea negativă.

- Spune- i șoferului să se întoarcă; puștiul va rămâne aici pentru moment.

- În acest caz, doriți să- l duc la clădirea Evellina, domnule?

- Nu, lasă- l să rămână aici, răspunse Santino, iar tânărul în costum negru încuviință din cap.

- În acest caz, voi chema repede asistenta și voi pune menajera să- i pregătească ceva de mâncare, domnule.

- Nu așa. Tonul ascuțit și privirea intensă a lui Santino îl făcură pe bărbatul în costum să- și coboare repede capul și să- și împreuneze mâinile.

- Acest Omega fără cap este ca un câine sau o pisică vagaboandă pe stradă. O să- l țin pe lângă mine pentru distracție, dar o să mă plictisesc în cele din urmă și o să- l eliberez când o să am chef.

- Da, domnule.

- Supraveghează- l îndeaproape și nu- l lăsa să iasă afară. Santino a dat ultimul ordin înainte de a se îndrepta spre biroul din partea opusă.