CAPITOLUL 5

 Într-o după-amiază toridă, un tânăr chipeș, îmbrăcat mult mai îngrijit și mai formal decât înainte, se afla în fața unei clădiri albastre de dimensiuni medii. Își amintea foarte bine acest loc. A fost atât punctul de lansare al carierei sale, cât și locul care aproape l-a distrus. Armin a închis ochii în timp ce o avalanșă de amintiri bune și rele îl inundau, înainte ca ochii săi căprui deschis să se deschidă din nou. A decis, fără să mai ezite, să intre în casă.

În acea dimineață, a primit un telefon de la un director de la agenția sa. După ce ignorase aproape douăzeci de apeluri de la managerul său, știa că Lily trebuie să fi raportat deja incidentul. Armin a intrat în companie, fără să se obosească să observe privirile. Sincer, după ce oamenii își aminteau cine era el, de obicei nu le mai păsa. Pentru că el era doar Armin, un actor secundar mic și neînsemnat.

- Aveți o programare? l-a întrebat o recepționeră tânără și zâmbitoare care nu părea familiarizată cu el.

- Da, eu sunt Armin. Recepționista a încremenit vizibil, apoi a părut că tocmai și-a amintit. 

- Oh, domnule Armin! V-ați schimbat foarte mult! Vă rog să așteptați un moment. Îl voi informa pe șef. A ridicat receptorul, a vorbit câteva cuvinte cu cineva din interior, apoi i-a spus să intre înainte de a se întoarce la propriul telefon.

Armin a bătut de câteva ori la ușă înainte de a auzi o voce spunând: 

- Intră.

A deschis ușa, dar camera nu era ocupată de o singură persoană. În afară de bărbatul de vârstă mijlocie cu aspect amabil care stătea pe canapeaua pentru oaspeți, managerul lui era acolo, uitându-se fix la el în momentul în care a intrat. Bănuise asta.

-Bună ziua, a spus Armin.

- Sincronizare perfectă, Armin. Vino să stai jos, a spus bărbatul de vârstă mijlocie.

- Mulțumesc, a răspuns Armin, mergând spre ei și așezându-se pe canapeaua unică rămasă, cu un comportament relaxat care l-a surprins ușor pe proprietarul biroului.

- Lily mi-a spus că ai umilit-o public ieri la studio. De ce ai făcut asta? a întrebat bărbatul de vârstă mijlocie.

- A menționat Lily cum s-a purtat cu mine? a întrebat Armin calm, fără să dea semne de nemulțumire. Dar la vorbele lui, singura femeie din încăpere a replicat imediat.

- Recunosc că am fost suprasolicitată în ultima vreme și nu am putut să-i acord lui Armin atenția pe care o merită, dar am făcut tot ce am putut! Ce vrei mai mult, Armin? a răbufnit Lily.

- Asta e tot ce poți să faci? Dacă aș fi director, m-aș mai gândi dacă să angajez pe cineva atât de lipsit de capacități, a răspuns Armin.

- Armin, tu vorbești despre capacitățile mele de muncă. Dar despre ale tale? Dacă ești atât de grozav, de ce ești doar un actor secundar? a ironizat Lily.

Celălalt bărbat a zâmbit pur și simplu la acest schimb de replici.

Armin voia să râdă - să râdă de vechea lui viață. Lily nu-l sprijinise niciodată, nu-i oferise niciodată oportunități bune de a învăța, nici măcar nu-l trimisese la cursuri de actorie, totul pentru că prima lui dramă nu fusese un succes. După aceea, îi dăduse doar rolurile pe care le putea găsi. Iar odată cu sosirea noii vedete, Achi, lucrurile au devenit și mai rele.

- Ăsta e genul de lucruri pe care un manager ar trebui să le spună talentelor sale? a replicat Armin.

- În regulă, ajunge, Armin. Lily te-a adus în această industrie. Ea este binefăcătoarea ta și mai în vârstă decât tine. Nu fi lipsit de respect față de bătrânii tăi, a intervenit executivul. Mintea lui Armin era plină de semne de întrebare la cuvintele executivului. Ce fel de logică era asta?

- Știu despre faptul că Lily i-a dat lui Achi rolul tău. Înțeleg că ești supărat, dar erai bolnav. Nu se putea face nimic. Ce zici de asta: ia-ți o lună liberă, călătorește, relaxează-te și apoi întoarce-te la muncă, a spus executivul cu un zâmbet, apoi s-a întors spre Lily cu un ton mustrător. 

- Iar tu, Lily, ai grijă să ai mai multă grijă de talentul tău de acum încolo. Nu lăsa să se mai întâmple asta. Ai înțeles?

- Da, șefu.

- Nu, domnule. În secunda în care refuzul lui Armin a fost auzit, atât Lily, cât și directorul s-au uitat la el.

- Îmi pare rău, a spus Armin, coborându-și privirea și apăsându-și mâinile împreună. 

- Dar, după tot ce s-a întâmplat, nu cred că mai pot continua să lucrez cu Lily. La declarația lui, fețele amândurora au căzut.

- Și cum ai de gând să rezolvi asta, Armin? Faptul că te-am adus aici pentru mediere nu înseamnă că poți face cereri imposibile. Vrei un nou manager? E un pic cam prezumțios, nu crezi?

- Nu am spus că vreau un nou manager. Am spus doar că nu mai pot lucra cu ea.

- Adică...

- Da. Dacă a avea unul sau a nu avea este același lucru, atunci nu am nevoie de un manager.

- Ești sigur de asta Armin? Cine îți va găsi de lucru? Îți vei găsi singur de lucru? Nu uita că ești încă sub contract cu compania.

- Asta e imposibil. Fără conexiuni sau canale, cum crezi că va găsi de lucru?

-Cum va găsi de lucru fără un manager care să-l ajute? a intervenit o voce, rânjind la Armin.

Armin nici măcar nu s-a uitat la persoana care își bătea joc de el. I-a vorbit calm celei mai puternice persoane din încăpere, ca și cum nu ar fi fost mare lucru.

- Dacă aveți de gând să mă suspendați și apoi să mă puneți să lucrez din nou cu Lily, cred că ar fi mai bine pentru mine să merg singur.

- Vorbești de parcă aș vrea un lucru fără valoare în mâna mea. Sunt încântată că gândești așa, Armin. Lily a rânjit.

- În regulă, atunci. Asta e stabilit. Este un câștig pentru amândoi. Nu se schimbă nimic cu contractul; nu menționează managerii, așa că nu ar trebui să ai nicio problemă.

- Nicio problemă,  a răspuns executivul.

- Bine. Dacă asta e tot, atunci îmi voi lua rămas bun. Armin s-a ridicat, s-a înclinat ușor în fața directorului și a ieșit din cameră. A suspinat ușurat în momentul în care a ieșit din cameră. Grozav. Cel puțin Lily a ieșit din peisaj. Dar acum trebuie să se gândească la ce va face cu viața lui. Asta e mai rău decât să o ia de la zero; e să o ia de la negativ. Dar astăzi, norocul nu părea să fie de partea lui. Nu se îndepărtase prea mult de clădire când l-a întâlnit pe colegul său la parter.

- Armin! Bună!

- Bună.

 Armin a dat din cap sec și a continuat să meargă. Asta părea să-l nemulțumească pe celălalt tânăr.

- Îmi pare rău pentru ieri. Chiar dacă a fost una dintre puținele tale slujbe, a fost inevitabil. Hei! Nu pleca pur și simplu!

Auzind strigătul din spate, Armin și-a grăbit pasul. De ce să se deranjeze? Viața lui nu era atât de liberă încât să îi permită să asculte asemenea prostii.

- Armin! Achi a strâns din dinți. Tânărul s-a uitat la oamenii din jurul lui. A observat că unii râdeau în secret de el care stătea acolo și vorbea singur ca un nebun, dar nici măcar nu s-a oprit să se uite la el.

Cine se crede el?

Tânărul și-a limpezit gâtul, a schițat un mic zâmbet celor din jur, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Pe de altă parte, persoana care se plimba pe trotuar după ce părăsise clădirea cu puțin timp în urmă era cufundată în gânduri. Nu condusese, ceea ce îi permitea să rătăcească și să reflecteze cât de mult dorea. Doar că...

Vremea era extrem de caldă.

Armin a intrat într-o mică cafenea, a comandat o cafea și s-a așezat la o masă lângă fereastră. A observat chipurile, manierele și mișcările oamenilor care treceau pe afară, un obicei din viața lui anterioară. Aroma cafelei i-a ușurat tensiunea din minte, care fusese strânsă pentru o lungă perioadă de timp. Deodată, a observat o persoană fără adăpost care stătea într-o ușă de peste drum. Armin l-a privit mult timp - a trecut o jumătate de oră - înainte ca un zâmbet să-i apară pe față.

A decis să părăsească cafeneaua, a traversat strada și s-a apropiat de om. Persoana fără adăpost era cocoșată, cerând jalnic bani trecătorilor. Armin a băgat mâna în buzunar și a aruncat câteva monede în cutia de tablă a bărbatului. A auzit un ”Mulțumesc” profund și recunoscător răsunându-i în urechi.

Armin a îngenuncheat, examinându-l pe bărbat cu atenție. 

- Cariera dvs. de actor nu v-a adus suficiente câștiguri, domnule Pawit? Bărbatul, care își plecase capul în semn de mulțumire, a încremenit. Ochii cenușii ai bărbatului pe jumătate străin s-au lărgit înainte de a se uita surprins la identificatorul său.

- Cine ești tu? De unde ai știut că sunt eu? Credea că deghizarea lui - haine, păr și mișcări - era perfectă, deci cum de l-a recunoscut această persoană?

- Stăteam în cafeneaua de peste drum, a arătat Armin în spatele lui. 

- Mi-ai atras atenția. Faptul că te-am văzut aplecându-te în mod repetat și uitându-te în jur m-a făcut să-mi amintesc de tine, dar de aproape, nu arăți deloc ca o persoană fără adăpost.

- Cum? Unde am greșit? Pawit s-a încruntat, cu fruntea încrețită de îngrijorare.

- Poate că arăți murdar și neîngrijit, dar corpul tău este bine făcut și sănătos. Iar unghiile tale te-au dat de gol - sunt prea curate, a zâmbit Armin înainte de a continua. 

- Pentru o portretizare mai realistă, trebuie să slăbești puțin. Încearcă mai mult data viitoare.

- M-am gândit la același lucru, a mormăit Pawit pentru sine. Dar văzându-l pe Armin ridicându-se, l-a apucat instinctiv de braț. 

- Așteaptă! Contrastul puternic dintre tânărul chipeș și boschetarul care arăta remarcabil de asemănător a atras în cele din urmă atenția oamenilor din jur.

- Doamne! Ăsta e Pawit! Pawit Bowen!

Ambii s-au întors spre strigăt, atrăgând privirile tuturor celor din jur. Un țipăt, nici prea tare, nici prea încet, s-a auzit înainte ca mulțimea să înceapă să se umfle. Pawit s-a întors pentru a-și saluta fanii, dar având în vedere „situația” sa actuală, nu era cazul. A luat o decizie rapidă. Pawit a fugit prin mulțime, fără să uite să tragă cu el persoana pe care o ținea de braț.

- Du-te!

- Du-te? Eu? Unde? Armin a fost târât de „omul fără adăpost”, complet dezorientat. S-a uitat în urmă și a văzut câteva fete tinere care își scoteau telefoanele și alergau după ei.

Sufletul bătrân în trupul unui tânăr a suspinat.

Ei bine... hai să fugim.