Capitolul 5: Legând recipientul cu mâncare

 -Phi Thee, desigur, bunico. Aseară a mers la târgul templului cu un bărbat, vorbind foarte intim. Și nu doar aseară; și cu o seară înainte.

-Asta e îngrozitor.

Theerathorn rămase un moment ascultând, apoi dădu din cap și păși către atmosfera tensionată creată de propriile sale acțiuni în acea dimineață. Familia, adunată în jurul mesei de mic dejun, începuse ziua cu un subiect banal, dar de data aceasta, el fusese ales ca personaj principal al dramei.

-Ah, iată vine cel care a stârnit scandalul.

-Și ce poveste i-ai spus de i-ai stârnit atâtea emoții bunicii? Orezul din terci e deja rece, întrebă Theerathorn pe sora lui mai mică.

-Nu încerca să fii sarcastic cu mine. Unde ai fost aseară?

-Nu e deja evident?

-Încă îmi răspunzi așa? strigă bătrâna.

Theerathorn răspunse cu un zâmbet larg, presărând pudră de ardei iute peste papilla lui și amestecând-o bine.

-Festivalul durează patru sau cinci zile și te-am rugat să o scoți pe Ying Pha la plimbare, dar ai refuzat.

-Să plimbi noaptea o tânără domnișoară necăsătorită este foarte nepotrivit. I-ar putea păta reputația.

-Atunci ai mers la plimbare cu un tânăr, nu?

Mama Rajawongse Bundharika Visut, sora lui mai mică, glumi.

-Nu se poate nega, căci l-am văzut cu ochii mei.

-Dacă m-ai văzut cu ochii tăi, de ce nu ai venit să-l saluți pe fratele tău mai mare? Sau niciunul dintre prietenii tăi nu mă poate prezenta?

-Phi!

-Încetează să-ți provoci sora. Răspunde-i bunicii, altfel îl chem pe Nai Mai să te interogheze.

-Nai Mai nu e cineva care vorbește ușor. Nu e nevoie să-l deranjați. Voi răspunde eu însumi, răspunse Theerathorn cu calm. Sora lui mai mică îl privi cu ochi fulgerători, luând afirmația ca pe o insultă voalată. Cu un zâmbet, continuă:

-Era fiul ambasadorului francez, care abia sosise în Siam în ziua precedentă. L-am întâlnit din întâmplare și m-am oferit să-i arăt împrejurimile și să-i prezint cultura noastră.

-L-ai întâlnit pe ambasadorul care e în vizită în țara noastră? interveni tatăl său, mama Chao Ramritthirong Visut. -Cum s-a comportat?

-Nu l-am întâlnit personal pe ambasador, doar pe fiul său, care de data aceasta acționează ca interpret.

-A trecut mult timp de când un trimis francez ne-a vizitat, după ce fusese rechemat. Din fericire, avem o ambasadă siameză acolo, care ne ține informați despre afacerile politice.

-Ambasadorul francez, nu e el soțul lui Ying Rung? Am auzit că au o fiică, nu un fiu. Atunci, cine e această persoană?

-Este în continuare Tan Lutin, bunico. Dar acesta este fiul său adoptiv, pe care el și Khunying Rung l-au crescut de zeci de ani.

[NOTĂ: -Tan este o formulă de adresare pentru cineva de rang înalt]

-Ești sigur că nu încerca, de fapt, să se apropie de tine, Phi?

-Tu...! Theerathorn se întoarse pentru a-și certa sora. -Dacă nu poți spune nimic bun, mai bine taci. Servitorii care te aud ar putea bârfi.

-Să îndrăznească și o să vedem atunci!

-Ajunge, Yai Bua, interveni tatăl lor. -Să începi ziua acuzând pe toată lumea, chiar și pe fratele tău… ce vrei, de fapt?

-Tată, n-ai auzit ce spune lumea. Răspândesc zvonuri despre comportamentul nepotrivit al fratelui meu, iar acum, că s-a plimbat în public cu un alt bărbat, totul pare și mai rău.

-Așadar, chiar m-am comportat greșit? Dacă cineva mă acuză, să vină aici și să-mi spună în față, spuse Theerathorn serios, lăsând lingura jos și privind către sora lui.

-Dacă o soră mai mică aude lucruri rele despre fratele ei, bineînțeles că se supără. De ce să o cerți?

-Dacă o soră mai mică aude lucruri rele, ar trebui să le explice și să-și apere fratele, nu să pună paie pe foc. Dacă nici măcar familia mea nu mă înțelege, atunci nu văd rostul să dau explicații. Mă scuzați.

-Ph!

-Destul, Yai Bua. Ce a spus fratele tău nu este chiar greșit.

-Bunico...

-Foarte bine. Ca să evităm alte probleme, voi aranja o cerere de căsătorie pentru Ying Pha. Odată ce te căsătorești cum se cuvine, lumea va înceta cu bârfele.

-Dacă nu vrei ca băiatul să se răzvrătească, te rog, nu face asta, mamă. E deja adult; să-l forțezi va cauza doar conflicte inutile cu familia regală.

-Și ce-ar trebui să fac atunci? E la vârsta potrivită, are o carieră stabilă și sunt mulți care l-ar dori ca soț, dar el nu arată interes pentru nimeni.

-Cu timpul, va găsi pe cineva care să-l înțeleagă.

-Mie îmi este doar teamă că va ajunge cu cineva nepotrivit.

După câteva înghițituri de mic dejun, Theerathorn se ridică de la masă și se îndreptă spre căsuța mică din spatele reședinței principale. Grădina care înconjura căsuța era luxuriantă și oferea o evadare liniștită din tensiunile dimineții.

-Phi Thee, salut.

-Ce mănânci? Arată delicios, spuse Theerathorn, așezându-se lângă și bătându-l ușor pe umăr, înainte de a se întoarce spre mama sa vitregă.

-Salut, Mom Lek.

[NOTĂ: -Mom Lek înseamnă mama mai tânără sau, posibil, soția mai tânără. Poate fi soție legală sau concubină, contextul nu e clar.]

-Salut și ție.

-Ai mâncat deja, Phi Thee?

-Am venit să mănânc acum. Atunci... ce mai rămâne pentru mine?

-Cine te-a necăjit din nou, Khun Thee?

-Nu e nimic grav, Mom Lek. Am vrut doar să mănânc cu fratele meu mai mic.

Mom Lek se ridică și îi servise două bile de orez tânărului stăpân, fără a insista cu alte întrebări. Deși zâmbetul îi rămânea pe chip, ea știa prea bine că de fiecare dată când el venea la această căsuță, o făcea cu inima apăsată, căutând alinare pentru poveri pe care nu le putea împărtăși altcuiva.

Această căsuță fusese construită pentru singura concubină a mamei Chao Ramritthirong. Din acest motiv, Theerathorn i se adresa cu -Mom Lek. Deși nu avea un titlu formal, fiului ei unic i se acordase cu blândețe rangul de Mamá Rajawongse Thiwa Visut. În comparație cu ceilalți copii recunoscuți oficial, niciunul nu primise același respect sau considerație ca fiul ei. Doar Theerathorn arăta grijă constantă față de fratele său mai mic, care era paralizat la ambele picioare, tratându-l ca pe un egal de același sânge, în ciuda diferențelor de statut și de mame.

Din această cauză, chiar și cei care îi disprețuiau nu îndrăzneau să meargă prea departe încât să-i umilească.

-Am auzit că ai ieșit la plimbare la târg. E adevărat că mama Chao a dezaprobat asta?

-Veștile circulă repede, nu?

-Nici nu trebuie să mergi departe ca să le auzi. Doar gurile bârfitoare sunt de ajuns.

Theerathorn zâmbi și dădu din cap, cu o ușoară exasperare.

-Dacă nu e liniște acasă, unde altundeva aș putea s-o găsesc?

-Phi Thee, nu te vei mai întoarce acasă?

-Doar vorbeam dintr-un capriciu, spuse Theerathorn în timp ce punea niște legume sotate în farfuria fratelui său. Băiatul de 16 ani își trăia viața într-un scaun cu rotile, fără să se poată îngriji singur și simțindu-se mereu o povară pentru ceilalți. Dar Theerathorn nu l-a considerat niciodată o problemă; dimpotrivă, îl îngrijea cu multă dedicare.

-Am cunoscut un nou prieten, un tânăr umil ca tine, deși uneori puțin încăpățânat. E destul de extraordinar. Ți-l voi prezenta într-o zi.

-Ar vrea el să cunoască pe cineva ca mine? Aș putea să te fac de rușine, Phi Thee.

-Crezi că nu pot citi oamenii?

-Nu vreau ca defectele mele să te pună într-o lumină proastă, Phi Thee.

-Rati are o inimă bună. A primit multă bunătate de la alții și nu ar privi niciodată pe cineva de sus.

-În acest caz, adu-l să mă cunoască. Puțini primesc astfel de laude din partea ta, Phi Thee. Trebuie să fie cineva cu adevărat deosebit.

-Am venit la această casă să-i cer unul sau două favoruri lui Mom Lek.

-Ce este? Spune-mi, și voi face tot posibilul.

-Această persoană a venit de departe, din Franța, și are dificultăți cu mâncarea de aici. Aș vrea să vă rog să-i pregătiți mâncarea, două-trei mese pe zi. Și de asemenea...

-Și de asemenea ce?

-Acele țesături fine de mătase pe care le ai depozitate… dacă nu e prea mare deranjul, aș vrea să i se croiască câteva ținute din ele pentru a le purta pe durata șederii în Siam.

-Ții mult la această persoană, nu-i așa? Îmi ceri să-i croiesc haine în loc să le cumpăr gata făcute.

-Sunt pur și simplu entuziasmat de noul meu prieten.

---

Alaiul ambasadei a părăsit incinta regală spre sfârșitul după-amiezii. Conversația lor s-a concentrat pe noutăți și întâmplări fascinante, fără a atinge subiecte majore. Totuși, au schițat din timp temele pentru viitoare discuții. Așa cum menționase Theerathorn mai devreme, Majestatea Sa comunica într-un amestec de engleză și franceză. Prin urmare, ziua de astăzi nu a fost prea obositoare.

-Majestatea Sa acordă o mare importanță chestiunilor culturale, nu-i așa? comentă Rati, rupând tăcerea în timp ce se întorceau la reședință. Îi înmână personal tatălui său o gustare adusă de un servitor. 

-Am observat că fața Majestății Sale s-a luminat când și-a amintit un pasaj-cheie după ce a auzit discuția diplomatică.

-Îi plac artele teatrale, așa că dorește să-și exprime intențiile prin intermediul diverselor roluri în opere literare, ca mijloc de comunicare, nu doar ca formă de divertisment, explică Lutin.

-Asta înseamnă că doar cei bogați îl vor înțelege?

-Deși sclavia a fost abolită oficial, oamenii încă sunt obișnuiți cu normele tradiționale. Servitorii caselor încă urmează ordinele stăpânilor fără să întrebe. În același mod, sătenii ascultă cuvintele călugărilor și ale bătrânilor, transmițând mesajele din gură în gură.

Când erau menționați călugării, lui Rati îi venea în minte un chip.

Incapabil să-și reprime gândurile, spuse:

-Tată, de când am ajuns în Siam, am avut ocazia să cunosc un maestru. Predă literatură la universitate.

-Un maestru? Cine ar putea fi?

-Un tânăr nobil din Casa Suang Suralai, foarte aproape de aici, spuse Rati cu entuziasm.

-L-am cunoscut din întâmplare la un târg al templului. A împărtășit cu mine multe idei despre istoria și cultura Siamului.

-Casa Suang Suralai? repetă Lutin pentru sine. Dintre marile case palatine din zonă, nu putea aparține decât unei familii.

-Este fiul lui Chao Phraya Sridrunchan?

Rati păru surprins.

-Chao Phraya Sridrunchan? Marele camarlan pe care l-am întâlnit anterior?

-Exact. Numele său este Mom Chao Rlamritthirong Visut, conducătorul Casei Suang Suralai. A deținut funcții administrative importante încă din timpul domniei regelui anterior. Toți din această zonă depind de patronajul său.

Cei doi fii ai săi s-au remarcat academic de la o vârstă fragedă și sunt considerați niște minuni.

-Data viitoare când îl întâlnești, trebuie să te porți cuviincios și să eviți orice comportament lipsit de rafinament.

-D...Da, tată, bâigui Rati.

Nu m-am purtat deja destul de neoficial?

Se gândi la comportamentul demn, cunoștințele impresionante și elocvența nobilului, care făceau ușor de crezut că era un geniu. Respectul arătat de săteni și familiaritatea acestora sugerau că influența nobilului nu era deloc exagerată. Își aminti că bărbatul glumise spunând cum comercianții locali practic îl crescuseră.

-Tată, care sunt planurile noastre pentru sfârșitul de săptămână?

Lutin încruntă sprâncenele.

-Cauți o scuză ca să hoinărești din nou, nu-i așa?

-Deloc, protestă Rati repede, agitând din mâini.

-Vreau să spun… o să te prezinți la Palatul Suriyakon în legătură cu călătoria? Probabil că au aflat deja vestea. N-ar fi nepoliticos să nu o faci?

La aceste cuvinte, Lutin oftă adânc.

-Ceea ce trebuie făcut, trebuie făcut. Dar nu-mi e ușor; nu am curajul să-i înfrunt.

-Tată, nu e vina ta că mama a murit. Bolile sunt în afara controlului oricui, și ai căutat cel mai bun tratament pentru ea.

-Vreau să vii cu mine.

-A... Ar fi potrivit?

-Ce ți-am spus mai devreme?

Rati coborî privirea și răspunse:

-Sunt fiul tău și al mamei mele.

-Indiferent dacă palatul recunoaște sau nu acest lucru, rămâi fiul meu. Nu fugi de acest adevăr.

---

După-amiaza, când soarele cobora spre orizont, un bărbat înalt, suplu, cu un aspect curat și plăcut, se așeză în grădină, sub umbra copacilor care atenuau razele blânde de lumină.

Privea apusul de soare, care, în acel moment, părea că se scufundă în râu, în loc să dispară pur și simplu.

 În jurul lui, zgomotul bărcilor întrerupea din când în când liniștea, acompaniat de stropii gălăgioși și de gânguritul copiilor care se aruncau în apă – un sunet imposibil de ignorat.

-Oh, de ce tot te plângi? I-am promis stăpânului meu, iar dacă nu veneam, nu s-ar fi terminat bine pentru mine!

-Atunci întoarce-te și spune-i tu însuți stăpânului tău!

-Ce se întâmplă aici, Phi Jaem? întrebă Rati, alergând spre sursa zgomotului de lângă bucătărie, unde trei persoane formau un cerc. O femeie ținea un coș cu o expresie nemulțumită, un bărbat rămânea tăcut, iar altul — Nai Mai — părea pe punctul de a izbucni în plâns.

-Despre ce discutați?

-Este vorba de Nai Mai. În fiecare zi, de dimineața până seara, aduce mâncare. Ce, crede că în consulat nu avem bucătari și servitori proprii?

-Calmează-te, Nai Mai ridică mâinile, încercând să domolească tensiunea, apoi se întoarse spre Rati.

-Stăpânul meu m-a rugat să îți dau asta, Khun Rati. Era îngrijorat că ai putea avea dificultăți de adaptare într-un mediu necunoscut.

-Ți-am spus deja, consulatul are bucătari profesioniști, puși la dispoziție de oraș, spuse Jaem, aruncând coșul greu înapoi spre Nai Mai.

-Ia-l și spune-i stăpânului tău că eu mă voi ocupa personal de domnul meu!

-E în regulă, e în regulă, Phi Jaem. Îl cunosc bine pe stăpânul lui Nai Mai. Nu vrea să facă rău. Phi, acceptă-i doar amabilitatea. Nu e mult, și eu oricum mănânc foarte puțin. Poți lăsa bucătarii să se ocupe de ceilalți oficiali. Hai să nu facem o problemă din cauza mea.

Jaem oftă, îl privi pe Nai Mai și mormăi:

-Bine. Dar spune-mi, Nai Mai, de unde e stăpânul tău? Se poartă atât de apropiat... chiar e de încredere?

-Puteți avea încredere în el. Provine dintr-o familie respectabilă.

-Bine, bine. Nu-l mai necăji pe tânărul stăpân pentru asta, spuse Kui, care observase totul de ceva vreme. Luă coșul din mâinile lui Mon Jaem și îl trase înapoi spre bucătărie. Vocea lui se pierdu în vânt:

-Dacă vrei să afli ceva, întreabă-mă pe mine. L-am cunoscut pe stăpânul lui înainte.

Rati clătină din cap, zâmbind.

-Ai venit singur, Nai Mai? Sau a venit și stăpânul tău?

-Stăpânul meu e ocupat, Khun. M-a trimis pe mine cu bicicleta să-ți aduc mâncarea. De acum înainte, toate mesele tale vor fi gătite de doamna Khun Ruedee în persoană. Sunt delicioase, îți promit.

-Și cine este Khun Ruedee?

-Este soția mai tânără a tatălui lui Khun Chai.

Soție mai tânără? repetă Rati în gând, reflectând asupra termenului. Deduse că era vorba, cel mai probabil, de o concubină.

-Stăpânul meu mi-a poruncit, de asemenea, să-ți aduc câteva perechi de pantaloni din mătase. Odată ce își va termina treburile, ți-i va înmâna personal.

-Nu trebuie să vă deranjați atât, spuse Rati, simțindu-se incomod. Văzându-i stânjeneala, Nai Mai doar zâmbi și nu mai zise nimic.

-Te rog să-i spui stăpânului tău că sâmbătă voi vizita Palatul Suriyakon. Probabil voi fi plecat toată dimineața și după-amiaza, deci nu e nevoie să se pregătească nicio masă în acea zi. Ar fi risipă.

-Voi transmite mesajul, Khun.

-Și încă un lucru...

Rati făcu o pauză, iar Nai Mai își înclină capul cu curiozitate.

-Mai e ceva ce vrei să ceri?

-Bicicleta... dacă nu e prea mare deranjul, mi-ar plăcea să o împrumut pentru o zi.

-Eh? Ochii lui Nai Mai se măriseră de uimire. O bicicletă costa aproape cinci sute baht — o avere pe care nu oricine și-o permitea. O condusese cu mare grijă, sub ordine stricte, îngrozit să nu o zgârie sau să o deterioreze. Cine ar împrumuta așa ceva cu atâta ușurință?

-Eu... îi voi spune stăpânului meu.

-Grăbește-te înainte să se întunece.

-Da, Khun. La revedere.

Mâncare trimisă de o soție mai tânără? Rati strânse relicvariul pe care îl ținea în mână și șopti cu blândețe:

-Dacă mama află de asta, sigur mă va certa.