CAPITOLUL 4

 Să se ocupe de managerul său și de agenție era prima prioritate, dar realitatea era alta...

Armin s-a uitat la contractul din mâna sa timp de aproape cinci minute. Suma pe care trebuia să o plătească pentru a rupe contractul era scandaloasă. În viața lui anterioară, scăpase din acel iad doar atunci când contractul se încheiase. Dar dacă trebuia să îndure încă patru sau cinci ani, putea spune sincer că nu ar fi supraviețuit.

Armin a aruncat hârtia pe podea și s-a prăbușit pe pat. Sufletul de patruzeci și ceva de ani în trupul unui adolescent a rămas nemișcat și tăcut o vreme, apoi a început brusc să lovească patul cu piciorul, în semn de frustrare totală. S-a ridicat, și-a suflat părul de pe frunte și apoi a căutat un serial în care jucase. Dar nu reușea să reziste nici măcar treizeci de minute, deși apărea pe ecran doar pentru mai puțin de douăzeci dintre ele.

- La naiba, chiar se numea asta actorie? Gândindu-se la viața lui, Armin a suspinat. Nu-i fusese deloc ușor să devină cine era astăzi. A derulat absent serialele de pe telefon, întrebându-se cum ar fi acționat dacă ar fi reluat acel rol acum. Îmbunătățirea de sine era crucială. Chiar dacă obținuse succes înainte, mulțumirea era absolut inacceptabilă.

Cerul serii se întunecase treptat. Armin s-a uitat la ceas înainte să se întindă.

(Dacă stau să mă gândesc bine, serialul acela a fost chiar destul de bun. Scenariul era destul de decent. Dacă aș fi jucat mai bine atunci, poate că aș fi obținut roluri mai bune).

Armin a scuturat din cap, gândindu-se.

(Acum nu mai e cale de întoarcere. Va trebui să mă descurc mai bine data viitoare.)

Realizarea faptului că nu mâncase nimic încă i-a provocat o durere în stomac. Restaurantele din apropierea apartamentului său erau deja închise, așa că și-a luat portofelul și s-a îndreptat spre magazinul de la parter. Armin a cumpărat ramen instant și un pachet de patru beri, apoi s-a dus să stea într-un parc din apropiere. Nu era îngrijorat că l-ar putea recunoaște cineva; aproape nimeni nu ieșea să facă mișcare la ora asta, iar hanoracul său gri îi asigura un camuflaj suficient. În plus... nu era chiar atât de faimos.

Fostul actor de renume își sorbea ramenul, simțindu-și telefonul vibrând în buzunar. Știa cine era, înainte să plece din apartament, văzuse zeci de apeluri pierdute de la managerul său. Armin și-a terminat cina în mai puțin de zece minute. A desfăcut o bere rece, ochii lui căprui deschis privind lacul artificial care strălucea sub lumini. Mintea îi era frământată de problemele care îl așteptau.

Se apropiau pași, dar el nu s-a obosit să se uite. A presupus că era doar cineva care ieșea la o plimbare. Apoi, pe neașteptate, persoana s-a așezat pe aceeași bancă. Mâna care îi ducea berea la buze s-a oprit momentan înainte de a-și continua călătoria. În atmosfera dezolantă, doi oameni au stat împreună în tăcere mai bine de zece minute. Armin nu s-a uitat la cealaltă persoană, chiar dacă la început se simțise puțin temător. Pe măsură ce trecea timpul, s-a relaxat.

Armin a ezitat puțin înainte de a-i oferi băutura persoanei de lângă el.

- Vrei și tu? Nu a primit niciun răspuns. În timp ce el își retrăgea stângaci mâna, cealaltă persoană întinse mâna și luă berea.

- Mulțumesc, a spus o voce gravă. Dar chiar și după alte zece minute, cutia de bere a rămas nedesfăcută. Tăcerea stânjenitoare a continuat până când...

- Te deranjează ceva? a întrebat persoana.

- Este atât de evident?

- Ai suspinat de trei ori de când m-am așezat. Armin a chicotit. 

- Da, cred că se poate spune că am niște probleme. Și-a terminat berea și a deschis alta. 

- Am aflat că iubitul meu se culca cu altcineva în cea mai fericită zi din viața mea. Am fost ucis din greșeală de acea persoană și apoi... m-am trezit, a oftat tânărul, povestindu-i unui străin povestea complet absurdă. Unui străin...

- Și asta e tot. M-am trezit și am descoperit că viața e destul de grea. Nu-mi pot părăsi agenția pentru că nu am suficienți bani pentru a plăti taxa de reziliere a contractului. Și mai e și cearta cu managerul meu - cel care ar trebui să-mi dea de lucru - e un adevărat sugător de sânge, îmi ia slujbele și le dă altora chiar și atunci când abia dacă mai e de lucru. Armin a suspinat din nou.

- Sună dur, a spus persoana de lângă el.

- Da, a fost foarte greu în ultima vreme, dar cred că lucrurile se vor îmbunătăți în curând.

- Da, lucrurile se vor îmbunătăți cu siguranță. El s-a uitat pe furiș la fața celeilalte persoane. În întuneric, trăsăturile nu erau clar vizibile, dar din profilul lateral, persoana era incontestabil frumoasă. A înghețat, însă, când cealaltă persoană s-a întors brusc cu fața la el. Ochii lor s-au întâlnit pentru o scurtă clipă, înainte ca Armin să privească în altă parte, întorcându-se la berea sa.

(La naiba, e superb, dar ochii ăia sunt demențiali...) s-a gândit Armin.

- Deci, de ce stai lângă mine? Se pare că sunt o mulțime de alte bănci goale în jur, a întrebat Armin.

- Eu... nu am observat.

- Oh, a răspuns Armin înțelegător. Tăcerea s-a așternut din nou. Stânjeneala dintre ei atinsese apogeul. Armin era pe punctul de a decide dacă să plece sau nu când persoana tăcută a vorbit în sfârșit.

- Locuiești pe aici?

- Uh... da. Și tu? Nu cred că te-am mai văzut pe aici.

- M-am mutat recent în apartamentul acela.

Era o singură clădire de apartamente în zona asta, ceea ce însemna...

- Deci, suntem vecini! Ce coincidență. Mă bucur să te cunosc, vecine. Armin și-a ridicat doza de bere spre cealaltă persoană, dar aceasta nu și-a ridicat băutura. Ochii aceia ciudați au aruncat o privire scurtă asupra mâinii lui Armin înainte de a se așeza pe o privire fixă.

- Numele meu este Thada. Și al tău?

- Armin.

- Mă bucur să te cunosc. Thada și-a ridicat cutia de bere nedesfăcută într-un clinchet împotriva cutiei încă ținute de Armin, apoi s-a întors să se uite la apă. Armin a rămas fără cuvinte.

- Telefonul tău.

- Da?

- Vibrează de ceva vreme.

- Lasă-l în pace. Nu prea vreau să răspund la acel apel. În timp ce persoana cu hanorac răspundea, Thada s-a uitat la bolul de tăiței instant de lângă el.

- Nu am luat cina.

- Huh?

Armin a ridicat o sprânceană la bărbatul impecabil îmbrăcat de lângă el, luptându-se să țină pasul cu acest subiect care se schimba rapid.

- Ce-ar fi să vii cu mine la cină?

- Bine?

Armin a ezitat. Își căută în memorie orice amintire despre această persoană, dar nu găsi nimic. Nu-l mai întâlnise niciodată pe acest om, asta era sigur.

- Dacă mă gândesc bine, tăițeii instant nu erau chiar sățioși. Dar toate restaurantele de pe aici sunt probabil închise până acum.

- Mai este unul. Văzând încotro era îndreptată privirea celuilalt, Armin a suspinat.

- Restaurantul acela iese din discuție. Te rog să mergi să mănânci singur.

- Dacă te rog să mi te alături la masă, îți voi plăti, desigur, mâncarea.

- Nu e un pic ciudat? Să nu crezi că sunt paranoic, dar oricine ar fi suspicios. Armin și-a strâns lucrurile și s-a ridicat. 

- Ai nevoie doar de un tovarăș de cină, sau mai e ceva? Nu mă cunoști, nu-i așa? Celălalt bărbat s-a ridicat și el în picioare, iar Armin și-a dat seama că era puțin mai înalt decât el.

- Am nevoie doar de un partener de cină. Dar dacă e supărător pentru tine, e în regulă. Armin și-a dat ochii peste cap, ezitant. Se gândea prea mult la lucruri? Era un vecin, la urma urmei. Poate că se vor mai vedea.

- Așteaptă! S-a repezit după bărbatul care pleca. 

- Eu mănânc mult. Ești de acord cu asta? Thada s-a oprit și s-a întors, uitându-se înapoi la Armin, care îl ajungea din urmă. Deși nu-i putea vedea pe deplin expresia, era clar cât de inconfortabil se simțea Armin. Un zâmbet ușor a jucat pe buzele lui Thada înainte de a continua să meargă.

- Tot ce vrei. Mănâncă cât de mult vrei.

- Bine.

În ciuda faptului că pretindea că mănâncă mult, Armin a comandat doar un singur fel de mâncare. În timp ce o astfel de masă nu i-ar fi afectat finanțele în trecut, acum, mai ales cu cineva pe care abia îl cunoscuse, nu voia să împovăreze cealaltă persoană.

(Ce se întâmplă dacă am comandat și tipul ăsta nu are bani să plătească? Chiar dacă poartă un costum scump, e mai bine să fii sigur decât să-ți pară rău).

- Chiar ai de gând să mănânci doar atât? îl întreabă Thada pe cel de vizavi de el.

- Ai văzut că deja... am mâncat puțin. Cealaltă persoană nu a mai pus nicio întrebare. După aceea, o listă lungă de feluri de mâncare s-a revărsat din partea persoanei care plătise masa.

- Ai comandat prea mult. Poți să le termini pe toate?

- Nu.

- Am comandat pentru tine, a spus Thada calm.

- Dar e prea mult! Chiar dacă mănânc mult, nu am cum să termin tot, a exclamat Armin, lărgindu-și ochii.

- Dacă nu o poți termina, așa să fie. Te gândești prea mult la asta. Thada a luat o înghițitură mică din apa sa înainte de a se întoarce să privească priveliștea de afară. Sprânceana lui Armin se mișcă, dar în cele din urmă se lăsă pe spate în scaun, ca și înainte.

(Mă rog. Oricum nu sunt banii mei.) Mâncarea a sosit. În timp ce farfuriile erau servite, Armin a observat discret persoana de vizavi de el. Văzându-i clar fața, Armin și-a dat seama cât de chipeș era. Îmbrăcămintea sa și felul firesc în care comanda într-un restaurant atât de luxos, sugerau că era incredibil de bogat.

Mai era doar un singur lucru... În timp ce se gândea, ochii celuilalt bărbat i-au întâlnit pe ai lui. Era cu adevărat intimidant.

Armin și-a curățat ușor gâtul înainte de a întreba: 

- De ce locuiești aici? Cineva ca tine ar trebui să poată găsi cu ușurință un loc mai frumos.

- Nu e prea departe de locul meu de muncă. Armin a dat din cap în semn de înțelegere. 

- Pot să te întreb cu ce te ocupi? Dacă nu vrei să spui, e în regulă.

- Afaceri private. Și tu?

- Sunt actor. Un mic actor, în acest moment, totuși.

- O să ajungi departe.

Armin se poticni ușor, uitându-se involuntar la bărbatul care mânca firesc, ca și cum nu tocmai ar fi spus asta.

- Mulțumesc. Atmosfera dintre ei s-a relaxat. Poate pentru că se simțea un pic mai bine în legătură cu acest vecin. Cine ar fi crezut că cineva cu un aspect atât de sever va fi prima persoană care îl va încuraja de când s-a întors? Dacă se gândește mai bine, dacă cineva i-ar fi spus asta în acest moment în viața lui anterioară, ar fi fost frumos.

- Nu pari surprins că sunt actor.

-  Actoria este o meserie. La fel ca orice altă profesie.

- E adevărat. În timpul restului mesei, cei doi bărbați au vorbit doar pe scurt, majoritatea timpului mâncând în tăcere. Chiar și așa, nu se simțeau stânjeniți.

- Nu ne întoarcem împreună? l-a întrebat Armin pe noul său vecin la scurt timp după ce au părăsit restaurantul.

- Eu trebuie să mă duc în altă parte.

- Da... s-a uitat scurt la doza de bere a celuilalt bărbat. 

- Ei bine, mulțumesc pentru băuturi. Oricum, să ne mai întâlnim dacă avem ocazia. La revedere.

- Da, pe curând. Armin a plecat, cu mâinile în buzunare, iar celălalt bărbat l-a privit atent până când a dispărut din peisaj. Apoi bărbatul în costum și-a scos telefonul și a sunat pe cineva.

(Da, domnule.)

- Cea mai bună cameră din Condo C. Pregătește totul. Mă voi muta în trei zile.

(Condo C? Nu acolo locuiește actorul Armin? Dar, domnule, este la aproape treizeci de kilometri de companie.)

- Trei zile.

Apelul s-a încheiat.

În timp ce tânărul șef stătea în tăcere, mulțumit de el însuși, subalternul său privea în gol cerul, simțind un amestec de emoții pe care nu prea le putea exprima - nici râs, nici lacrimi.