Capitolul 4: Fiul ambasadorului

 

Masa împărtășită a fost departe de a fi delicioasă așa cum se aștepta și nu a făcut decât să sporească tensiunea ascunsă sub expresii naturale și zâmbete politicoase, așa cum îl avertizase tatăl său. Rati abia a avut ocazia să ducă orezul la buze, fiind nevoit să se concentreze asupra conversației pentru a interpreta rapid orice comentariu făcut. Discuția a cuprins de la schimburi de glume până la întrebări despre politică și guvernare și conversații vesele despre diverse subiecte. Sub suprafața cuvintelor aparent obișnuite plutea un aer subtil de curiozitate. La un moment dat, Rati a bănuit că anumite afirmații fuseseră făcute special pentru a-i testa înțelegerea limbii, lăsând farfuria tânărului interpret aproape neatinsă.  

După masă, au urmat întâlniri lungi care au durat câteva ore. Rati a observat că și interpreții de cealaltă parte aveau un destin similar, concentrându-se intens pentru a asigura o comunicare și o unitate fluentă. Discuțiile au fost profunde și complexe, în special înainte de semnarea acordurilor, când opiniile diferite au necesitat o deliberare mai amănunțită pentru a găsi puncte comune.  

Odată ce delegația siameză a fost condusă afară, grupul diplomatic francez și-a continuat conversațiile pentru încă o vreme. Fiind aceasta prima misiune a lui Rati de când trecuse examenul serviciului diplomatic, a primit multe elogii. În timpul deliberărilor a reușit să clarifice neînțelegeri și să dezvolte punctele de discordie, asigurând înțelegerea reciprocă. Laudele au fost o dovadă a excelentei sale memorii și a capacității nu doar de a traduce, ci și de a reține detalii pentru a-și sprijini colegii în mod eficient.  

- Atunci este decis. Mâine trebuie să participăm la o audiență cu Maiestatea Sa Regele. Am încredere că toți vă veți pregăti corespunzător, a instruit ambasadorul, accentuându-și cuvintele către Rati. - Fii meticulos cu vocabularul regal. Deși Maiestatea Sa stăpânește limbile străine și este posibil să nu aibă nevoie de un interpret, există alți funcționari ai curții a căror atenție trebuie să o respectăm.  

- Voi face tot ce pot.  

- Haideți. Ora cinei a fost deja întârziată; cred că bucătarii au pregătit deja totul.  

Toți au început să-și strângă lucrurile și să părăsească sala de ședințe. Rati a întârziat puțin, așteptându-și tatăl. Când tatăl său s-a apropiat, Rati a vorbit:  

- Pot să sar peste cină, tată?  

- Să sari peste cină?  

- Nu. Mă refer la sala de mese. Pot să mă scuz aici?  

- Abia ai mâncat mai devreme, nu-i așa? Lutin își privi fiul și îi observă lipsa de entuziasm și ezitarea. Nu a fost greu să deducă. - Du-te, dar să nu lași asta să îți afecteze munca.  

- Mulțumesc.  

- Și ia...  

- Voi lua cu mine un servitor de încredere, tată. Te rog, scuză-mă.  

Rati vorbi repede și ieși în fugă, lăsându-și tatăl scuturând din cap. Acest fiu al său, care în mod normal se purta atât de bine, abia începuse să se relaționeze cu alții după ce se alăturase corpului diplomatic. Acum, întors în Siam, părea nerăbdător să exploreze și evadase chiar din prima noapte. Tatăl său nu interveni, sperând că experiența îi va lărgi orizonturile lui Rati. Familiaritatea cu acest pământ nu putea decât să îi fie de folos, mai ales dacă ducea la conexiuni sau prietenii semnificative, atât timp cât nu avea să se bage în probleme.  

După ce făcu baie și se îmbrăcă, Rati, cu ten deschis și constituție subțire, se opri în fața unei cutii de lemn pe care o primise chiar în acea zi. Se uscă minuțios cu un prosop înainte de a deschide conținutul.  

- Exquisit, murmură el, admirând o mare bucată de mătase vopsită în delicata culoare a florilor de lavandă. Trecuse mâinile peste țesătura fină pentru câteva momente înainte de a îmbrăca cămașa curată asortată și de a acoperi mătasea cu eleganță.  

Întorcându-se către oglindă, își înclină corpul de la stânga la dreapta și zâmbi mulțumit.  

- Al cui o fi acest costum, mă întreb?  

- Khun Rati, ești gata?  

- O clipă, Phi Kui, răspunse el, scurtând un lănțișor de relicvar și fixându-l bine în butonieră. Cu relicvariul păstrat cu grijă în buzunarul stâng al pieptului, puse câteva bancnote și monede într-un săculeț de bani, dar apoi se răzgândi și scoase monedele străine. În caz de furt, ar putea servi drept dovadă.  

- Vin, vin imediat!  

Când ieși, doi servitori, un bărbat și o femeie, priviră cu gura căscată tânărul stăpân îmbrăcat în costumul său siamez, croit perfect pe măsura lui.  

- Arătați absolut splendid.  

- Această mătase lavandă este rară. Doar nobilii o poartă la ceremonii.  

- Oh, chiar? Atunci poate că ar trebui să mă schimb...  

- Stai, stai, stai! Jaem îl opri panicat.

 - După noua domnie, a devenit obișnuit ca toată lumea să o poarte. Arătați atât de bine, Khun Rati, orice femeie care v-ar vedea și-ar întoarce capul de la un capăt la altul al străzii, nu-i așa, Ai'Kui?  

- Absolut.  

- Numai mă flatați. Este aproape ora șapte; haideți repede.  

- Ai'Kui, ai grijă de Khun Rati.  

- Desigur, desigur.  

Stăpânul și servitorul său merseră pe cărarea grădinii până în fața consulatului, semnară în registrul ofițerului militar și traversară de cealaltă parte. Acolo aștepta deja o siluetă familiară. Rati nu se putu abține să nu gândească, ca de obicei, cât de elegant părea bărbatul. Chiar și în condiții de lumină slabă, prezența lui ieșea în evidență fără a căuta atenția.  

Bărbatul care aștepta nu rămăsese inactiv, supraveghind atent interiorul consulatului. Când își văzu tovarășul apropiindu-se, îmbrăcat într-o ținută aleasă cu grijă, privirea i se lumină, fixându-se asupra fiecărui detaliu al mișcărilor lui Rati.  

- Ești rapid. Ai așteptat mult? Rati rupse tăcerea, surprinzându-l pe bărbatul care îl observase. - Mă gândeam că poate ai fi deja aici așteptând.  

- Funcționarii siamezi rareori lucrează până târziu. Întâlnirile de după-amiază se încheie de obicei la mijlocul după-amiezii. Totuși, nu puteam prezice când s-ar termina banchetul, așa că am rugat pe cineva să verifice. Nu mă așteptam să ajungi atât de devreme.  

Am înțeles greșit. Nu a fost un banchet de seară, ci un prânz.  

- Înțeleg, răspunse Theerathorn, deși privirea i se opri pe chipul strălucitor al lui Rati, ceea ce îl făcu pe acesta din urmă să întoarcă privirea cu stângăcie.  

- E ceva ciudat la mine?  

- Acest costum îți vine perfect. Și parfumul...  

- Parfumul? spuse Rati mirosindu-se și explică:

 - Este un parfum din Ungaria pe care sora mea mi l-a pregătit. Am aplicat doar puțin pentru prospețime. Dacă nu îți place, pot să îl spăl.  

- Este doar neobișnuit, nu neplăcut. Totul la tine este destul de potrivit, spuse Theerathorn, deși ochii săi rămăseră ațintiți asupra lui Rati până când observă servitorul din spatele acestuia, moment în care își ajustă comportamentul. 

- Ai adus un servitor?  

- Ordinul tatălui meu. Nu vrea să hoinăresc singur pentru că nu cunosc locul.  

- Tatăl tău?  

Rati trase adânc aer în piept și își făcu curaj să își dezvăluie pentru prima dată statutul.  

- Ambasadorul Lutin. Sunt fiul său adoptiv.  

- Și de ce nu mi-ai spus asta mai devreme?  

- Îmi cer scuze. De data aceasta sunt aici doar ca interpret. Dacă nu ar fi fost pentru că tatăl meu mi-a amintit în această dimineață să îmi accept statutul, nu aș fi îndrăznit să mă prezint astfel în fața cuiva. În trecut, mereu mă subestimam, amintindu-mi constant de unde vin și cum am ajuns aici. Dar Rati de azi nu mai era băiatul timid de ieri. - Totuși, va trebui să te deranjez să ai grijă de mine încă o zi. La consulat nu cunosc mulți servitori. Singurul cu care mă înțeleg bine este Phi Kui, dar în seara asta are planuri cu iubita lui. Mi-ar fi prea crud să-i cer să anuleze.  

- Ce plan ar putea fi mai important decât să ai grijă de stăpân?  

- Dar...  

- E în regulă, Khun Rati. Îți voi explica mai târziu.  

- Cum poți să lași o doamnă să aștepte ca un lotus abandonat? Asta nu este ceea ce ar trebui să facă un gentleman, spuse Rati cu un ton dezaprobator, comportamentul său de obicei blând devenind acum ferm și autoritar.  

- Bine. Oricum nu mă așteptam să ai un servitor cu tine, interveni rapid Theerathorn, observând frustrarea lui Rati. - Kui, dacă trebuie să pleci, grăbește-te. Amintește-ți să te întorci înainte ca stăpânul tău să revină la ambasadă.  

- Nu...  

- Nu ce? Pleacă odată, spuse Rati, făcându-i semn să plece, lovind o dată ușor din picior cu iritare.  

- Mulțumesc. Voi fi rapid, zise Kui înainte de a fugi într-o altă direcție, lăsându-i doar pe cei doi în fața consulatului.  

În fața vânzătorului, nimeni nu știa cum să rupă tăcerea. Străinul își abătu privirea de la stânga la dreapta înainte de a arunca o privire furișă către persoana de lângă el și apoi își întoarse repede privirea.  

- Ce vrei să facem mai întâi?  

- Să mâncăm. Nu am mâncat nimic de la micul dejun. Mi-e atât de foame încât aș putea devora o întreagă casă de lemn.  

- Atunci să mergem. Îți dorești ceva anume sau mergem la un restaurant?  

- Sunt atât de multe tarabe la festival. E bine să mâncăm aici. Aș vrea să ne plimbăm, să gustăm câte puțin de aici și de acolo. Am adus destule monede azi. Dacă vrei ceva, lasă pe seama mea.  

În acest caz, nu îți voi refuza generozitatea. Hai să mergem.  

În timp ce mergeau, cerul se întunecă, soarele dispăru și stelele începură să pâlpâie pe cerurile vaste. Străzile erau pline de oameni, forfotind de mulțimea care se bucura de ultima noapte a festivalului. Bărbați și femei se plimbau, unii singuri, alții în perechi, iar alții flirtau prin alei.  

- Te-ai hotărât ce vrei să mănânci?  

- Taraba pe lângă care am trecut mai devreme părea bună. Era destul de aglomerată, așa că sigur e delicios.  

- Stomacul tău e gol, nu-i așa? Dacă mănânci acum tăiței picanți, s-ar putea să ți se răstoarne stomacul. Hai să alegem ceva mai ușor.  

- Se numesc Khanom jeen? Am crezut că este un fel de mâncare dulce.  

- Khanom jeen nu este un desert; este doar numele. Originea lor e în satul Mon.  

- Nu sunt chinezi?  

Theerathorn chicoti, fără să știe cum să-i explice mai departe.  

- E doar numele.  

- Mi-ar plăcea și porc prăjit. Îmi amintesc că atunci când eram copil, bucătarul nu avea timp pentru mine. Îmi puneau o farfurie de orez, stropită cu puțin sos, adăugau două sau trei bucăți de porc prăjit și mă trimiteau să mănânc singur.  

- Ai'Mai, mergi să ne rezervi un loc la taraba de porc prăjit a unchiului Ja. Te voi urma imediat.  

- Bine.  

- Pari destul de familiarizat cu tarabele de aici, Khun Chai.  

- Am alergat pe aici încă de când eram copil.  

Rati în sfârșit zâmbi.  

- Așa este?  

- De ce nu avea nimeni grijă de tine pe atunci? A fost asta înainte ca ambasadorul să te adopte? Unde ai crescut?  

Ajunseră la mica tarabă de porc prăjit, nu un vânzător de festival cu mese, ci o colibă modestă din lemn instalată în fața unei case, lângă templu.  

- Khun Chai, Khun Rati, pe aici, vă rog.  

În timp ce cei doi se așezau, li se puse în față o farfurie cu porc prăjit, împreună cu un bol de orez aromat, câteva legume și pastă de ardei iute alături.  

- Miroase minunat.  

- Mănâncă încet.  

A doua masă a zilei a fost un fel de mâncare simplu, dar incredibil de satisfăcător. Un sentiment de nostalgie, ca și cum s-ar fi întors acasă, puse stăpânire pe Rati în timp ce mânca. Amintirile de la vârsta de cinci ani, când fusese forțat să-și părăsească casa, îi trecură prin minte. De data aceasta, însă, folosea o lingură în locul mâinilor, savurând fiecare îmbucătură de orez amestecat cu pastă de ardei și carne de porc.  

- Ți-a fost atât de foame? N-ai venit de la un banchet?  

- Toată lumea vorbea întruna. Ca interpret, trebuia să traduc fiecare cuvânt, fie în timpul evenimentului, fie în pauze. Am stat lângă ambasador și funcționari toată ziua. Am vorbit atât de mult astăzi, încât simt că limba mea e gata să se rupă în trei.  

- Așa cum spui, aproape că pot să-mi imaginez.  

- Nu mănânci, Khun Chai?  

- Să te văd bucurându-te atât de mult de mâncare mă face să mă simt sătul.  

Rati își încetini ritmul, jenat, și în cele din urmă lăsă lingura jos.  

- Ai terminat deja?  

- N-ar trebui să îți pierzi plăcerea de a mânca din cauza mea. Îmi cer scuze, Khun Chai.  

- Nu e asta, protestă Theerathorn, mișcându-se stânjenit. 

- Să te văd mâncând este pur și simplu o plăcere. Aș putea să te privesc la nesfârșit; nu pentru că m-ar deranja.  

Asta doar îl făcu pe Rati să își plece și mai mult capul.  

- Ce este de privit, Khun Chai?  

- M-am gândit că mătasea de culoare lavandă ți-ar veni bine, așa că am pregătit-o. De la prima noastră întâlnire, păreai să nu ai prea multe haine tradiționale siameze. Am presupus că poate ai vrea să te îmbraci ca un siamez pentru a-ți ascunde statutul. Nu mă așteptam să te facă să pari și mai captivant.  

Rati se fâstâci și își îndreptă postura cu stângăcie.  

- Voi găsi mai multe haine frumoase pentru ca să le poți alterna.  

- Nu este necesar, Khun Chai, spuse Rati, ridicând repede mâna ca să refuze.

 - În zilele noastre, mulți siamezi poartă haine în stil occidental. Ceea ce am adus eu nu este atât de diferit.  

- Poate că ai dreptate, dar tot sper să te văd îmbrăcat așa când ne întâlnim.  

- Nu ne vedem atât de des.  

- Dar nu este imposibil, nu-i așa? Nu vei reveni peste aproximativ o lună?  

- Da, Khun Chai. Mă voi întoarce luna viitoare, în dimineața zilei de 14.  

- Și după aceea, când vei mai reveni? Cine știe? Personalul diplomatic staționat la consulat a fost rechemat ultima dată, și au trecut deja câțiva ani de atunci.  

- Sora mea este încântată să poată petrece toate diminețile și toate serile alături de tatăl nostru.  

- Atunci este destul de sfâșietor.  

- De ce, Khun Chai?  

- Durerea despărțirii. Cu siguranță, până acum, sora ta trebuie să vă ducă dorul ție și tatălui vostru în această călătorie îndelungată.  

- Este la un internat cu mulți prieteni. Poate că îi este puțin dor de noi, dar nu este ceva de care să ne îngrijorăm. În vacanțele școlare, probabil că nu ar veni atât de des.  

- Înțeleg, răspunse Theerathorn, cu o voce blândă. 

- Vrei să ne plimbăm acum sau mai vrei să mănânci puțin?  

- Hai să mergem, Khun Chai. Nu pot să stau până târziu în seara asta.  

- De ce nu? Nu ai cerut deja permisiunea?  

- Mâine dimineață trebuie să particip la Curtea Regală. Tatăl meu dorește să revizuiesc atent vocabularul folosit acolo.  

- Maiestatea Sa stăpânește limbile străine și își petrece mult timp în străinătate. Primește regulat trimiși străini și vorbește fluent. Nu e nevoie să te îngrijorezi pentru limbajul curții.  

- Tot nu pot să nu mă îngrijorez.  

- Atunci vrei să te ajut să exersezi? Până la urmă, sunt profesor de lingvistică.  

- Aș prefera să nu, Khun Chai.  

- Oh?  

-Câteva greșeli în fața delegației franceze nu vor aduce o pedeapsă gravă. Prefer să mă bucur de plimbarea mea fără să-mi creez griji inutile.  

Cei doi merseră unul lângă altul pe stradă, unde vânzătorii se aliniau de o parte și de alta. Bărbați și femei tineri se plimbau etalându-și eleganța. Grupuri de oameni se înclinau respectuos când trecea Theerathorn. Rati observă de câteva ori că cei care îl salutau pe tânărul nobil nu erau simpli plebei sau servitori, ci păreau a fi descendenți ai unor familii înstărite.  

Observând expresia curioasă a lui Rati, Theerathorn explică scurt:  

- Unii dintre ei sunt elevii mei.  

- Înțeleg.  

- Apropo, te-am întrebat ceva mai devreme și nu ai răspuns. De unde ești de origine și cum ai ajuns să îți urmezi familia în Franța?  

- Oh, povestea asta se întoarce cu vreo douăzeci de ani în urmă. Eram un orfan care locuia cu mătușa mea, care lucra ca servitoare la Palatul Suriyakon. Am avut norocul ca Khunying Rung să fie amabilă cu mine. După căsătoria ei, m-a luat cu ea în Franța, împreună cu soțul ei. S-a asigurat că primesc o educație și chiar m-a adoptat ca fiu.  

- Înțeleg. E trist că Khunying Rung a murit departe de casă și nu a mai avut șansa să se întoarcă.  

- O cunoșteai, Khun Chai?  

- Da, am asistat la nunta ei. Aveam cam opt sau nouă ani atunci. Khunying Rung era o femeie amabilă, care adesea îmi aducea cărți interesante. Odată mi-a spus că lumea nu se limitează la limba thailandeză și m-a încurajat să îmi extind studiile. Ce mică e lumea! Când ai menționat că ești fiul adoptiv al ambasadorului, am crezut că este un eveniment recent. Nu mi-am dat seama că se datorează bunătății lui Khunying Rung.  

- Oamenii o numeau adesea o femeie modernă. Pentru mine, ea era o vizionară care vedea clar viitorul și mi-a deschis drumul spre progres pas cu pas. Obișnuiam să comunic zilnic în două limbi. Înainte de culcare, exersam latina și engleza. Cu timpul, am început să amestec limbile, răspunzând la întrebări în thailandeză cu răspunsuri în engleză sau franceză, până când tatăl meu a fost nevoit să îi ceară mamei să nu îmi mai aducă cărți. Asta a supărat-o zile întregi, Khun Chai.  

- Și acum văd că te-ai antrenat să devii interpret.  

- Totul a început ajutându-l pe tatăl meu să revizuiască documente importante. Corespondam frecvent cu consulatul siamez din Paris. Deși era deja altcineva desemnat pentru această sarcină, tatăl meu adesea aducea muncă acasă, așa că am început să îl ajut de mic.  

- Ești excepțional de priceput.  

- Doar îmi povestesc experiențele, Khun Chai, nu mă laud.  

- Atunci, ce vrea să mănânce în continuare acest tânăr talentat sau mergem să vedem un grup muzical?  

- Oh, Khun Chai!  

- Ce s-a întâmplat, tinere talentat?  

- Dacă mai spui asta o dată, nu te voi mai însoți nicăieri. Mă întorc imediat la consulat.  

- Bine, bine. Dar de ce să fugi așa în grabă? Parfumul tău nici măcar nu s-a risipit încă.  

- Ce?  

- Mâine, orașul sigur va fi plin de bârfe despre cine ar putea fi acest străin parfumat și fermecător, îmbrăcat elegant pentru a atrage toate privirile. Probabil că va trebui să dau explicații în următoarele zile.