Capitolul 38: E timpul să reconstruim?🔞

 

Nu-mi amintesc nimic...

Multe dintre amintirile lui Santino lipsesc, poate din cauza loviturii la cap pe peretele prăbușit al dormitorului, sau poate că mintea lui încearcă să-l protejeze de traumă blocând acele amintiri.

- Ești sigur că ești bine, Loy?

Dion vorbi la telefon adresându-se micului Omega.

- Da, domnule. Vă rog să ne acordați puțin timp.

Răspunse tânărul.

- Ei bine, depinde de tine. Sună-mă dacă apare ceva.

- Mulțumesc, domnule.

Închizând telefonul, Omega își îndreptă atenția spre scena din pădure din fața lui. Se întorsese la mica cabană din pădure, de data aceasta cu Santino după el. Făcuse un duș, se schimbase în haine de bumbac și părăsise locul său de pe scaunul de răchită de pe verandă pentru a se întoarce înăuntru, unde Alfa său zăcea nemișcat și inconștient pe pat.

Ridică o cârpă din lighean, o stoarse și o folosi pentru a șterge corpul musculos al celuilalt.

Degetele sale subțiri urmăriră cicatricile arse care îi brăzdau antebrațul stâng și umărul, înainte de a se opri peste crestele proeminente de pe pieptul celuilalt.

- Huh, Omega își aminti ce le provocase și își ascunse fața în piept, plângând.

Înainte ca Dong Li Yang să fugă de Dion pentru a doua oară, îi spusese că starea lui Santino era foarte gravă la început, până în punctul în care era pe marginea morții. Arsurile nu erau la fel de grave ca rănile provocate de cuțit, dar Santino supraviețuise miraculos. În schimb, însă, își pierduse toate amintirile din ultimele trei luni.

În primele trei luni petrecute la Sanctuarul Lebedei Negre, Santino era irascibil și îi ataca ca o fiară turbat. Indiferent cât de pricepuți erau înluptă, nu puteau să-l supună pe Santino. Abia în a cincea lună Santino s-a calmat în sfârșit.

A devenit o persoană tăcută și rezervată, de parcă mintea lui era mereu ocupată cu ceva. Refuza să vorbească cu cineva.

Dong Li Yang a vrut să încerce să-și folosească farmecul asupra lui, dar celălalt nu i-a dat curs și chiar l-a alungat.

Poate că cerul a vrut să mă pedepsească. gândi Khon Loy și își șterse lacrimile de pe față. Luă un prosop și îl șterse pe Santino,  dar mâna lui atinse accidental penisul lui uriaș și erect.

Chestia asta e încă aici?

Loy nu voia să fie nepotrivit în acest moment, dar... cu siguranță nu era rănit de foc, nu? Altfel, ar fi fost foarte greu să trăiască. Îi era milă de iubitul său și era pe punctul de a băga mâna în lenjeria lui neagră pentru a - verifica cu intenții bune.

Palmă!

Dar mâna lui a fost prinsă înainte să poată face ceva.

- Ce faci?

Santino se trezise după ce dormise o zi întreagă.

Micuțul zâmbi și mai dulce.

- Îți șterg corpul.

- Nu e nevoie. Santino încercă să-i smulgă prosopul din mâna mică, dar Khon Loy îl ținea strâns.

- Ba da, e nevoie. Eu sunt... eu sunt soția ta.

Chiar dacă era jenant să o spună, la acest moment, de ce ar fi trebuit să fie timid?

Voia să-i redea lui Santino amintirile, pentru a clarifica neînțelegerile și a-și mărturisi adevăratele sentimente, chiar dacă asta însemna să facă ceva și mai jenant decât asta. Dar atunci bărbatul mare ridică o sprânceană, îndoielnic.

- Soția mea se numește Seline.

Inima lui Loy a sărit o bătaie și s-a simțit de parcă cineva i-ar fi aruncat apă rece în față.

- Și el este foarte frumos.

Ah, această frază părea să doară și mai mult.

- Seline a murit. Și îmi cer scuze că nu sunt la fel de frumos ca el.

Bărbatul mai mic a ridicat capul pentru a-l privi direct pe celălalt, lăsându-și ochii de safir să scrutineze îndeaproape fața bărbierită. Mâna aspră și bătătorită îi atinse obrazul încins și înroșit, care era moale și suplu, invitând la o sărutare.

- Și tu ești frumos... murmură bărbatul mai mare, făcând un gest să-și retragă mâna, dar Loy o prinse și o ținu pe obraz.

- Chiar nu-ți amintești de mine? Sunt Loy, îți amintești?

Omega vorbi și se ridică în picioare pentru a-l privi pe celălalt.

- Ne-am cunoscut pe navă, îți amintești? Dansam așa.

Cel mai mic își așeză mâinile pe piept, se legănă din șolduri și scutură fundul ca să-l vadă Santino.

- M-ai văzut dansând așa, nu? Apoi... apoi nava a fost atacată și eu... am încasat un glonț în fund pentru tine.

Cel mai mic își scoase pantalonii scurți de bumbac și își trase chiloții până când ajunseră aproape ca un tanga, arătând spre o urmă abia vizibilă pe pielea netedă și rotundă a feselor sale.

- Asta... asta e rana de glonț.

Santino se uită la fundul mic cu o expresie impasibilă, ceea ce îl făcu pe Loy să se simtă și mai jenat decât înainte.

- Unde?

Întrebă cel mai în vârstă, înclinând capul într-o parte.

- Aici!

- Nu văd. Apropiați-vă.

Loy se apropie de bărbatul cu vocea gravă, ca și cum ar fi fost vrăjit, dar faptul că era atât de aproape pe jumătate dezbrăcat îi făcea obrajii să ardă de o căldură pe care abia o putea suporta. Santino nu spuse nimic, nu atinse corpul delicat, dar privirea lui îl scruta pe Loy cu o căldură care îl făcea pe acesta să se agite până când își trase pantalonii scurți înapoi, înlocuind degetele cu inelul de logodnă. Asta ar trebui să-i amintească mai bine.

- Înainte să se întâmple incidentul, voiai să mă ceri în căsătorie.

Santino nu spuse nimic, privirea lui indiferentă fixată pe inelul din mâna palidă a lui Loy. Deznădăjduit, omega puse inelul pe noptieră, intenționând să se ridice și să plângă undeva în particular, dar fu ridicat de un braț puternic și așezat pe un scaun dur.

- Unde crezi că te duci?

- Eu... huh.

Loy își mușcă buza pentru a-și reține un suspin. Poate că era mai puternic acum, dar când venea vorba de Santino și copilul lor, îi era greu să-și controleze emoțiile.

- Nu ar trebui, ca soți, să facem lucrurile împreună?

O mână caldă îi alunecă sub hainele moi. Loy se mișcă ușor, conștient că trupul său nu mai era același ca înainte. Acum avea mușchi; nu mai era la fel de moale și fragil ca înainte. Poate că lui Santino nu-i plăcea asta. Dar când a fost brusc dezbrăcat de cămașă și pantaloni, bărbatul mai în vârstă a expirat...

- Soția mea e atât de frumoasă.

Nu era sarcasm, ci un sentiment sincer din partea bărbatului mai mare.

- Mi-ai lipsit atât de mult. Voiam să te visez în fiecare noapte.

Degetele subțiri urmăriră contururile trăsăturilor perfecte ale bărbatului mai în vârstă. Parfumul proaspăt pe care nu-l mai simțise de atâta timp îi gâdila nările, împingându-i pe amândoi să se apropie. Corpul tare se lipi de carnea moale, iar ochii migdalați se deschiseră.

- Ah.

Gâfâi când buzele fierbinți îi găsiră pielea sensibilă a gâtului, un mârâit joasă răsunându-i în ureche, făcându-i inima să bată neregulat. Mugurii de pe pieptul lui se întăriră, transformându-se în sfarcuri tari, și nici nu voia să se gândească la cât de umed era în spate. Corpul lui, privat de sex de aproape doi ani, devenea incredibil de sensibil la atingere. Santino își împinse șoldurile mai sus, alunecându-și mâna între picioarele lui și mângâindu-i partea sensibilă înainte și înapoi.

- Oh! Tu, Aah... Aah!

Talie lui subțire se legăna împotriva degetelor lui aspre, incapabil să se controleze. Nu-i păsa cât de rușinos arăta.

- E tare chiar aici.

Santino smulse ultima barieră defensivă, lenjeria intimă, de pe picioarele lui lungi. Degetele lui atinseră frumoasa piele roz și se învârti în spirală până la capul umflat, de unde curgeau sucuri limpezi. În același timp, Loy își așeză discret mâna pe ținta lui. Când simți că se întărește, înghiți pentru a-și alina uscăciunea.

- Santino...

- Vrei să-l atingi?

Bărbatul mai mare îi șopti la ureche.

Ochii lui mari și rotunzi îl priveau fix. Acesta... pur în nume, dar nu și în natură, gândi Santino înainte de a-și lăsa mâna palidă să se întindă și să atingă trunchiul mare. Loy începu să-l mângâie de la capul ciupercii până la perechea de testicule. Era fierbinte și greu, ceea ce indica faptul că celălalt bărbat își reprimase dorința de ceva vreme, la fel ca el. Micul omega începu să-și miște mai repede încheietura mâinii. Chiar dacă mâna lui nu putea cuprinde în întregime bărbăția lui Santino, voia ca acesta să se elibereze.

- Ahh... așa.

Bătrânul scoase un mârâit joasă și își îngropă fața în gâtul lui Loy, inspirând adânc. Când ajunse la culme, mușcă umărul lui Loy, care privi cum lava albă erupea din fisura de deasupra și simți cum i se înroșesc obrajii.

Santino nu mai ajunsese niciodată atât de repede la orgasm. Aproape că se simți ca un compliment.

- Stai așa.

Tânărul se coborî și îi sărută vârful, fără să-i pese de lichidul lipicios.

Chiar scoase limba și îl linge de câteva ori.

- Tu...

Urechile lui Santino se înroșiră. Ridică o mână să-și acopere fața, apoi îl apucă pe Loy de obrazul moale când celălalt făcu o mișcare să-l înghită cu buzele.

- Nu trebuie să faci asta.

- Dar vreau.

Loy habar n-avea cât de seducătoare păreau acțiunile lui sincere în ochii bărbatului mai în vârstă. Acum se transformase într-un omega frumos și pur, capabil să pună în genunchi mulți alfa.

Gândindu-se la asta, Santino strânse din dinți, ridică șoldurile și se așeză călare pe fața lui Loy, inversând pozițiile.

- Lasă-mă să te ajut mai mult.

- Dar, ahh...

Corpul moale al lui Loy tremură când o limbă fierbinte îi atinse intrarea, în timp ce mâini aspre îi mângâiau intens fesele.

- Shhh... O să fie și mai bine dacă te miști așa.

Lăcrima îi umplură colțurile ochilor în timp ce lingea și gemea.

Slurp.

Și când Santino își introduse vârful limbii,

Loy ejaculă imediat și își eliberă lichidele.

- Tu... huh. Așteaptă. Odihnește-te puțin.

În loc să lase corpul zvelt să savureze fericirea, Santino își băgă limba înăuntru și afară, gustând cu abandon nectarul dulce al omega-ului pur. Își introduse și degetul arătător pentru a zdrobi carnea tremurândă și lucioasă din interior.

Șoldurile lui frumoase săreau în ritm, blana moale ridicându-se pe tot spatele. Loy nu putea decât să se agațe de coapsele puternice ale lui Santino, inhalând feromonii care îi făceau mintea să se golească. Buzele lui roșii scos un gemet înainte ca corpul său să se convulsioneze și să-și elibereze lichidele încă o dată.

Santino se uită la gaura strâmtă a iubirii care se contracta și se strângea în fața lui.

Senzația fierbinte și strâmtă era încă proaspătă pe vârful limbii sale. Mâna lui mare îl ghida în jos până când se întinse lângă el, înainte de a-l urma, așezându-se călare peste corpul său. Persoana de sub el își desfăcu larg picioarele și, cu pricepere, își ridică șoldurile pentru a-și freca mușchiul fierbinte de penisul lui. Capul umflat se freca de pasajul său sensibil, iar doar imaginându-și cum se împinge înăuntru, Loy voia să ejaculeze din nou.

Mâna lui subțire îi mângâia maxilarul perfect, iar ochii lor frumoși se întâlneau, transmițând o emoție profundă.

- Îmi pare rău că te-am întristat.

Loy își trecu mâna de-a lungul urmei de arsură de pe corpul lui Santino înainte ca bărbia acestuia să fie ridicată.

Santino își lipi buzele ușor de ale lui, împletindu-le strâns. Nu îi răspunse la sărut în mod agresiv. Începu să se legene ușor, provocator, apoi își strecură încet vârful limbii, răsucindu-l în interiorul gurii moi. Gemi împotriva buzelor sale delicate, culoarea excitației urcând până la tavan. Se jucă cu corpul pal al lui Omega, colorat în roz, creând valuri de pasiune care măturau aerul.

Mâinile calde îi trăgeau talia goală mai aproape, apăsând strâns. Nu mai era niciun spațiu liber între corpurile lor expuse, nici măcar pentru aer. În curând, ceea ce dorea Loy se întâmplă.

Fără să mai aștepte, Santino se cufundă în pasajul umed și strâmt. Era atât de strâmt pentru că nu fusese folosit de mult timp, încât nu putea să-l descrie. Bărbatul mare mârâi de satisfacție înainte de a începe să împingă înăuntru și afară.

Șoldurile lui groase loveau fundul moale, în timp ce capul penisului său fierbinte freca punctul sensibil al omegaului, iar și iar. Loy plângea pentru a alina durerea, gemând pentru a elibera căldura.

- E bine... aici. E atât de mare încât a ajuns până aici.

Loy își mângâie propriul stomac, simțind dimensiunea uriașă care sărea în interiorul corpului său

- La naiba, nu mă tachina.