CAPITOLUL 37

 Tânărul Alpha înlemni când văzu persoana care îi servea mâncarea.

 - Meen...

Blue Moon nu rosti niciun alt cuvânt, dar ochii lui se fixară pe trupul slăbit al fostului iubit, o umbră palidă a frumuseții de odinioară. Pielea, cândva strălucitoare și catifelată, era acum ternă, plină de vânătăi. Fața care fusese cândva surâsul blând al unei iubiri, era acum tristă, obosită, lipsită de viață.

Meen nici nu îndrăznea să-l privească. Nu-și imaginase că, în prima lui zi de muncă, va trebui să servească tocmai masa unui client VVIP ca Blue Moon.

Voia să-l îmbrățișeze, dar nu-și permitea. Se mulțumi doar să așeze mâncarea cu grijă pe masă, în liniște.

Ram, simțind mirosul tipic unui Omega, își încreți fruntea. Ridică mâna, făcând un gest clar de respingere.

 - Pleacă. Nu-mi place mirosul corpului tău.

Vocea lui era rece, distantă.

În gând, era furios pe restaurant pentru că, deși ceruse explicit ca niciun Omega să nu intre în zona lor, fusese ignorat.

Micul chelner își plecă capul rușinat și rosti:

 - Îmi pare rău. Îmi pare foarte rău.

Meen plecă în grabă. Nu știa. Era prima lui zi și văzuse doar că meniul era gata de servit.

 - Khun Ram, spuse Blue Moon cu o voce joasă, nemulțumit.

 - Ce? răspunse Ram, încruntat.

Nu avea de unde să știe cine era acel Omega. Dar faptul că Blue Moon îl privise cu atâta intensitate îl făcuse deja gelos. Totuși, nu arătă nimic - doar o expresie calmă și impasibilă.

 - Mă duc până la baie, spuse Blue Moon, lăsând furculița jos.

Ram aprobă scurt.

Atmosfera la masă deveni apăsătoare.

Blue Moon se îndreptă spre baie, dar mintea îi era copleșită de imaginea lui Meen.

Era sincer șocat. Fostul său iubit, cu care împărțise mai bine de zece ani din viață, ajunsese acum într-o stare deplorabilă.

Dar dragostea aceea se stinsese demult.

Tot ce mai rămăsese era o urmă de compasiune și un simț al responsabilității - pentru că fusese o legătură profundă, cândva.

Se privi în oglindă și oftă. Apoi ieși din baie, hotărât să-i spună lui Ram adevărul. Vroia să lămurească totul.

Pe drum, văzu o siluetă ghemuită lângă scări.

Meen plângea în tăcere, mustrat aspru de managerul restaurantului.

Blue Moon nu putu trece nepăsător.

Se întoarse și le ceru bodyguarzilor să-l aștepte acolo. Dacă cineva îl anunța pe Ram... nu-i păsa.

El era o persoană onestă. Voia doar să vorbească cu Meen. Pentru ultima dată.

 - Uh... uh-huh...

Meen se prăbuși într-un scaun vechi, plângând.

 - Meen..., spuse Blue Moon cu voce blândă.

Când îl zări, micul Omega se repezi în brațele lui cu un dor copleșitor.

- Phi Moon... Nong Meen nu credea că o să te mai vadă vreodată... Îmi pare atât de rău pentru tot...

Tânărul Alpha oftă și îl îndepărtă cu blândețe, așezându-se lângă el.

Îl întrebă de ce lucra acolo.

Blue Moon își aminti de mesajul sincer trimis cândva, când Meen încercase să fugă de la barul - Mama Mandy - . Fusese o cerere reală de ajutor. Nu o minciună, ca altădată.

Dar totul fusese prea târziu.

Dragostea se pierduse. Încrederea, de mult.

Iar vestea că Blue Moon fusese vândut ca - mim permanent - unui client important îl dărâmase complet pe Meen.

După ce barul - Mama Mandy - fusese distrus, Meen pierduse orice urmă a lui Blue Moon.

În fiecare noapte adormea cu gândul la el. Îl blestema pe sine pentru lăcomia care-l adusese aici.

Rămas fără nimic, Meen ajunsese să plătească el însuși bărbați bogați să aibă grijă de el.

Urmase unul, Sia, în sud, pentru a-i deveni - soție - .

Dar copiii lui Sia îl respinseseră, iar Meen ajunsese singur. Subnutrit, dependent, cu frumusețea risipită.

 - Phi Moon... îmi pare rău. Nu voi mai face lucruri rele..., plânse Meen, apropiindu-se de buzele roșii ale fostului iubit.

Voia un sărut. O șansă. Încă o dată.

Dar Blue Moon îl opri.

 - Sunt căsătorit.

 - Ce?!

 - Bărbatul pe care tocmai l-ai văzut la masă este soțul meu.

Meen înlemni.

 - Dar... el e fostul tău șef!

 - Da. Și? De ce nu ar fi?

- El e un Prim Alfa, iar tu... un Alfa obișnuit. Dacă va găsi un Omega pur, te va părăsi!

 - Dacă va îndrăzni să mă părăsească... să încerce.

Blue Moon se ridică. Strângea din dinți. Privirea lui era tăioasă.

Meen se simți mic. Rușinat.

Blue Moon nu mai era băiatul visător din trecut. Era acum... soția lui Ram Rattikorn.

 - Te-ai schimbat atât de mult... doar pentru că ai fost luat de el.

- Și ce câine ți-a spus să mă lași să plec?

Meen tăcu. Pentru prima oară, fusese certat de Blue Moon.

 - Am vrut doar să te văd. Să ne despărțim în liniște. Nu te condamn, Meen. Și eu am greșit.

Omega tresări.

Durerea cuvintelor era mai adâncă decât orice palmă.

 - Phi Moon... putem măcar să păstrăm legătura...? Nu ca iubiți... poate... ca prieteni?

Îi apucă încheietura, dar ochii i se opriră pe verigheta grea și splendidă de pe degetul lui Blue Moon - o bijuterie rară, cu piatra legendară Inima Dragonului.

Era gelozie. Frustrare. Invidie.

 - Nong Meen poate fi un frate mai mic. Sau o amintire. Dar nimic mai mult, spuse Blue Moon, clar.

Cu o ultimă privire, îi dădu un canal de contact - nu un număr, ci o cale simbolică prin care, din când în când, să-l poată urmări.

Apoi plecă, urmat de bodyguarzi.

Meen se ridică anevoios și se întoarse spre bucătărie, dar în calea lui apăru un bărbat înalt, elegant, cu trăsături ce semănau izbitor cu ale lui Blue Moon.

 - Fața aia tristă nu ți se potrivește deloc, spuse bărbatul necunoscut, cu o voce caldă.

- Nu te cunosc, răspunse Meen, confuz.

 - Dar aș vrea să te cunosc.

Privind hainele, zâmbetul, încrederea și... banii, Meen înghiți în sec.

Cum ar fi putut refuza?