Capitolul 35: Sunny

Casa din lemn de culoare maro închis este situată la poalele unui deal mic, lângă un pârâu. Este înconjurată de câmpuri verzi luxuriante, pe care se plimbă liber diverse animale, precum vaci, bivoli, găini și rațe. Cântecul dulce al păsărilor însoțește adierea blândă a vântului. Deși se află în mijlocul naturii, această casă nu este izolată. La aproximativ un kilometru distanță se află un sat mic numit - Buppha Janthara.

Omega stă relaxat într-un balansoar, cu ochii căprui privind peisajul frumos din fața lui. Inspiră aerul curat, în timp ce mâna îi mângâie ușor burta proeminentă, care se conturează sub țesătura moale a tricoului elastic. Loy a decis să rămână în această casă, dar a făcut o înțelegere cu Shane că îi va da copilul să-l crească. Așa că voia să aibă grijă de el și să asigure bunăstarea copilului din pântece. Timpul a trecut încet, iar acum era deja în luna a noua de sarcină. Data nașterii se apropia, și deși Dion îi recomandase să nască la cel mai bun spital din capitală, Loy refuzase, pentru că voia să nască natural, în coliba mică, așa cum plănuise. Sau poate că era așa pentru că voia să se pedepsească pe sine însuși?

În timp ce stătea acolo, un pachet mare de orez lipicios aburit s-a îndreptat brusc spre viitoarea mamă. Micuțul nu s-a speriat deloc, ci doar și-a înclinat ușor capul pentru a-l evita. De asemenea, a apucat bucata de lângă el și a aruncat-o înapoi către proprietarul său, care se întâmpla să fie un băiețel dolofan.

- Au!

- Ți-am spus eu că Maestrul e cel adevărat. Copilul slăbănog se cățăra pe balustrada de lemn de lângă pragul casei lui Omega.

- Oof! Loy a respirat adânc. Era însărcinată în luna a noua și pe punctul de a naște, dar copiii aceștia încă nu renunțau.

- V-am spus deja că nu mai predau! Am închis biroul! Exclamă el, în timp ce cei patru copii luau o poziție de parcă ar fi fost pe punctul de a face o tumbă.

- Și cine a aruncat orezul lipicios mai devreme?

- Eu am fost, domnule, spuse băiatul dolofan, ridicând mâna ezitant.

- Să nu te mai joci așa cu mâncarea, ai înțeles?

- Oh, îmi pare rău, domnule. Eram doar curios să văd cât de rapid sunteți. Omega, cu burtica lui mare de gravidă, stătea cu brațele încrucișate și se uita la cei patru băieți care stăteau uimiți, cu respect pe fețe. Acum, Loy are abilitatea de a lupta fără a se baza pe alcool, și nici el nu știe de ce. S-a întâmplat pur și simplu. Poate alerga, merge, sări și urca cu agilitate. Simțurile lui sunt mai ascuțite și mai receptive. Poate că este pentru că s-a odihnit în mijlocul naturii, sau poate că micuța ființă divină din pântecele său i-a dat putere...

- Acum mergeți acasă. Așteptați până nasc, apoi voi deschide un nou birou. În perioada în care sarcina nu era prea avansată, Loy a deschis un curs pentru a-i învăța pe copiii din sat tehnici de autoapărare. Timpul petrecut cu copiii l-a ajutat să-și aline singurătatea și l-a făcut să simtă că face ceva benefic pentru comunitate. Oamenii din sat, în special bătrânii, erau mulțumiți de Loy. Știau că este însărcinat și veneau deseori în vizită să-i aducă mâncare.

După ce copiii s-au dus acasă, tânărul a dus cărțile în casă și intenționa să pregătească cina pentru a se bucura de ea seara. Totuși, s-a auzit o bătaie puternică în ușă. Omega, cu burtica tot mai mare, s-a îndreptat clătinându-se spre ușă și a văzut pe bancă zece legături de carne de vită uscată la soare. Loy se uită în jur, căutând în stânga și dreapta. Când zări spatele persoanei care se apropiase, zâmbi.

- Mulțumesc, P'. Persoana care îi adusese mâncarea lui Loy era un bărbat pe nume - Rak, cu pielea închisă la culoare și un fizic înalt și musculos. Avea părul lung legat la spate și o barbă neagră care îi accentua aspectul aspru. În ciuda aspectului său dur, ochii lui aurii erau primitori și visători. Nu se știa de unde venea, deoarece nu părea dispus să intre în conversație. Acest bărbat, Rak, rătăcea adesea prin zona din apropierea colibei lui Loy. Dacă ar fi fost vorba de oricine altcineva, probabil ar fi fost speriat până la tremur. Dar micul Omega simți că inima i se încălzi. Poate pentru că Rak părea a fi un Prime Alpha.

După ce a terminat de gătit omleta cu creveți și orez, Loy a dus farfuria și s-a așezat în fața televizorului, sprijinindu-se confortabil pe spătar. A urmărit un joc televizat în timp ce se bucura de cină. Mulțumit și sătul, a spălat vasele, a făcut un duș, s-a schimbat în haine curate, a stins lumina și s-a urcat în patul său moale. Făcea totul ca și cum nu ar fi fost însărcinat, doar pentru a nu sta degeaba. Cu cât avea mai mult timp liber, cu atât mai mult îi era dor de persoana care murise, Santino.

- Of, La naiba... doar gândindu-mă la asta, îmi vin din nou lacrimile în ochi. Micuțul trase de plușul în formă de iepuraș și îl îmbrățișă, considerându-l reprezentantul bărbatului pe care îl iubea și a tatălui...

- Au- , piciorul mic lovi burta mamei.

- Dragule, mami te-a lovit, fața se strâmbă de durere, dar în colțul gurii se zări un zâmbet slab. Măcar e sănătos... Chiar dacă Loy era singur, erau menajere și asistente medicale care îl vizitau și aveau grijă de el în mod regulat. Ele stăteau la adăpost, care era la o distanță mică, la mai puțin de cinci sute de metri. Dacă Loy avea nevoie de ceva, trebuia doar să apese un buton, iar medicul sau personalul medical îl însoțea la programări fără întârziere. Îi ofereau vitamine prenatale și se asigurau că mănâncă regulat, dar Loy nu a permis niciodată medicului să-i facă o ecografie sau să determine sexul copilului. Se temea că nu va putea face față atunci când va veni momentul să se despartă de copil. Chiar și în privința numelui copilului, Loy ezita să-l aleagă, considerând că nu are dreptul să o facă. Shane și Dion erau cei care urmau să-i pună numele micuțului.

- Nu fi supărat, mami, Omega își mângâia ușor burtica gravidă, cântând un cântec de leagăn liniștitor pentru a se consola pe sine și pe micuț. Fața lui, odată strălucitoare, păli din cauza durerii persistente.

- De ce...? Loy se ridică încet în pat, cu greu. Dar nu reuși.

- Mă doare burta. Mă doare. Senzația era diferită de cea pe care o simțea când copilul îl lovea în burtă. Când trase pătura, văzu o pată mare și umedă. Nu urinase. Era clar. Omega apăsă imediat butonul de urgență.

- Doamnă Molly. Doamnă Molly, mi s-a rupt apa.

- Nu vă faceți griji, așteptați puțin, bine? Vocea menajerei de vârstă mijlocie se auzi prin interfon și, în mai puțin de cinci minute, menajera și asistenta medicală sosiră pentru a evalua situația înainte de a chema medicul pentru naștere.

Totul era haotic și confuz, totul pentru că micuțul a decis să se nască mai devreme decât data prevăzută, cu o săptămână înainte. Cel puțin, nu i-a făcut viața grea mamei sale. Chiar dacă era însărcinat de puțin timp și aștepta primul copil, procesul natural al nașterii a decurs fără probleme. Loy zăcea acolo, gâfâind pe pat, cu corpul ud de transpirație. Lacrimile îi curgeau pe față.

- Owae, Owae! Micuțul plângea tare... Loy zâmbi, ochii lui căprui privind spre tavan, gândindu-se la persoana care îi ținea inima ca tată al copilului lui.

- E băiețel. E băiețel. Asistenta a vorbit în timp ce aducea o pânză curată pentru a înfășa nou-născutul. Loy a zărit picioarele mici și roșiatice care ieșeau din pânză. Inima i-a sărit din piept și a întrebat încet:

- Pot să-l țin în brațe? Asistenta s-a apropiat cu blândețe de mamă cu micuțul în brațe. Loy nu se poziționase corect. Inițial, intenționase să nu-l atingă pe micuț. Cu toate acestea, când a văzut chipul inocent și frumos înfășurat în pânză albă, Loy, copleșit de emoție, nu a mai putut rezista. Și-a luat băiețelul în brațe, i-a sărutat obrazul moale, plângând și suspinând cu inima plină de iubire.

Într-o seară a săptămânii următoare, Shane Miyazawa și Dion au ajuns la căsuță. Amândoi păreau fericiți când au văzut nou-născutul cuibărit în brațele lui Loy.

- Am un fiu?

- Eu sunt cel care are un fiu. Tu nu ai nimic de-a face cu asta. spuse Shane în timp ce ținea copilul cu grijă.

- Ești soția mea. Dacă adopți un copil, ar trebui să fie și fiul meu-

- Heh, și tu faci sex cu altcineva. Nu te amesteca în treburile copilului meu.

- Oh, Doamne, Loy stătea și privea cum cei doi soți vorbeau despre relația lor complicată, cu o expresie tristă pe chip. Dar, cel puțin în inima lui, era fericit că ei se iubeau cu adevărat și voiau să aibă grijă de copilul lui. Asta era suficient pentru moment. Micuțul lui copil va crește fericit și mulțumit.

- Loy, brusc, Shane îl strigă, iar micuțul se întoarse să se uite la soția șefului. Loy întinse ambele mâini, gândindu-se că Shane îi va da copilul să-l țină, dar nu se întâmplă nimic de genul acesta.

- Trebuie să mă întorc astăzi,

- De ce? Ce s-a întâmplat? Cu ochii căprui și plini de lacrimi, Loy se uită la micuțul din brațele lui Shane și se simți de parcă cineva îl lovise în piept cu un ciocan.

- Acest copil este fiul lui Santino- , spuse Dion cu o expresie la fel de tulburată ca a soției sale.

- În prezent, relațiile dintre Tradafirul Alb și banda lui Bertolucci nu sunt bune. Dacă află că moștenitorul lui Santino este cu noi... lucrurile ar putea deveni complicate. Copilul ar trebui să fie într-un loc mai sigur decât acesta. Shane îl va duce în Japonia, poate pentru doi sau trei ani

- Ești de acord cu asta, Loy? întrebă Shane. - Ești sigur că vrei să-l lași să plece cu noi?

Luând o decizie fermă, Loy nu mai putea da înapoi acum. Așa că, cu o expresie blândă, dădu din cap. Micul Omega ridică privirea, cu fața plină de incertitudine și buzele tremurând.

- Dar înainte să plecați, pot să alăptez copilul mai întâi? E ora lui.

- Sigur. Shane îi înapoie micuțul mamei sale biologice. Loy își descheie cămașa și își expune ușor sânul, care era acum ușor umflat și avea o ușoară roșeață în jurul marginilor. Micul Omega îndreaptă sfârcul spre gura bebelușului.

- Au! Așa, micuțule, șopti Loy cu un zâmbet blând. Micul pui sugea cu mare plăcere laptele dulce al mamei sale, chiar dacă se născuse abia cu o săptămână în urmă. În timp ce lacrimile îi umpleau ochii, Loy întinse degetul arătător pentru ca bebelușul să se joace cu el în timp ce alăpta. Între timp, Shane și Dion nu interveneau, observând în tăcere fără a perturba momentul.

Două ore mai târziu

- Plec. Dion spuse, iar micuțul se așeză pe pat și dădu din cap, fără să-i acorde atenție șefului său, ci privind cu o privire goală pânza groasă înfășurată în brațele tinerei secretare. În fața casei, un elicopter aștepta, gata să-i ia. Zgomotul puternic începu să-l trezească pe bebeluș, dar, din fericire, aveau căști pentru a proteja urechile delicate ale copilului.

- Va putea... să zboare cu elicopterul?

- Da, poate. Elicopterul pe care l-am aranjat este un elicopter de tip VIP, cu o izolare fonică excelentă în cabină. Nu trebuie să-ți faci griji.

- Bine.

- Ei bine, Loy, eu plec. Mulțumesc mult, sincer. Spuse Shane înainte de a-l lua cu blândețe pe micuț și de a ieși din casă pe ușa din față. Personalul îi urmă, oferindu-i ajutor. Dion rămase cu Loy, care era ultima persoană care pleca. Ochii lui azurii străluceau în timp ce se uita la micuțul care se străduia să-i zâmbească.

- Aveți grijă amândoi de micuț, bine? Nu-l lăsați să treacă prin greutățile prin care am trecut eu,

- Îți promit că va fi ca propriul meu copil.

- Mulțumesc foarte mult.

- Poți să te relaxezi aici sau să pleci oriunde vrei în vacanță. Trăiește o viață fericită, așa cum meriți. Micuțul rămase tăcut și nu răspunse. Dion își coborî ușor mâna pentru a-l mângâia pe cap.

- Acum plec. Odată ce ajung în Japonia, îți voi trimite vești, spuse Mafiotul înainte de a se ridica și de a pleca să se urce în elicopter. Îi dădu instrucțiuni subordonatului său să-l ducă în timpul amurgului.

Loy rămase așezat, sprijinindu-se de tăblia patului, în aceeași poziție, ascultând sunetul motorului care se estompa treptat. Oare voi avea o viață fericită? Privirea lui a trecut peste dormitorul gol, fără pătuț lângă pat și fără plânsetul ușor al bebelușului.

 - Micuțule!, a strigat tânărul, dar tăcerea i-a răspuns, amintindu-i că într-adevăr își dăduse copilul altcuiva. Lacrimile îi cădeau în picături mari pe poală. Cum putea Loy să găsească fericirea când sursa supremă a fericirii în viață nu mai era cu el?

- Ce am făcut? se întrebă Omega, realizând că luase o decizie greșită. Corpul său fragil tremura în timp ce se dădea jos din pat și ieșea din casă fără să-și pună pantofii.

- Așteaptă! Nu pleca încă! Loy strigă în timp ce alerga după elicopterul care se înălțase în cer.

- Domnule, vă rog, așteptați! Întoarceți-vă! Nimeni din elicopter nu-l putea auzi. Dion și ceilalți se aflau la câțiva metri deasupra solului. Loy continuă să alerge după ei, dar elicopterul continua să se înalțe și să se îndepărteze.

- Sunny! Hei, Sunny! Acesta este numele micuțului. El ezită să-i spună pe nume, deoarece credea că nu are dreptul să o facă.

- Hei, întoarce-te! Întoarce-te la mama... Au! Au! Micuțul se împiedică de o piatră și cade cu fața în pământul ud.

Santino și Sunny sunt iubirea și fericirea pe care Loy le-a dorit toată viața. Cu toate acestea, el nu a reușit să le păstreze. El a distrus viața lui Santino. Mai mult, Santino l-a adus pe Sunny în viața lui fără să știe măcar de el. El s-a născut pentru a fi un ajutor adevărat...

- Hei, hei... Huh! Micuțul plângea, stând la marginea pârâului. Umbra amenințătoare a unei creaturi mari îl privea de la distanță, cu ochii aurii strălucind în întuneric.