Capitolul 33: Căi pe care nu am vrut să le aleg

- Doctore, aș vrea să cobor din...

- Cred că ar trebui să mănânci un sandviș. Miguel nu ascultă. Ochii lui albaștri priveau amenințător, făcându-l să pară înfricoșător. Micuțul Omega deschise atunci gura cu reticență.

- Păi... atunci cred că da. Băiatul înghiți în sec și luă sandvișul, desfăcând folia. Dar, în loc să-l mănânce...

- Hei! Oh! Apucă sandvișul cu pui și i-l aruncă în față. Ochii lui albaștri frumoși, acoperiți cu muștar și sos de roșii, îl iritară pe doctor, care își pierdu controlul asupra corpului. Loy a profitat de ocazie pentru a apăsa butonul de deblocare înainte de a fugi și a se pregăti să sară în tufișuri.

Bang! Nu se aștepta ca Miguel să scoată un pistol și să tragă în el. A țintit mai întâi spre piciorul lui. Micul Omega a căzut cu fața în jos și a încercat să se târască, dar a fost prins din nou. Cealaltă parte a călcat pe rana provocată de împușcătură.

- Ahh! Loy țipă de durere, dar se gândi că era meritat pentru ce îi făcuse lui Santino. Loy simțea că vrea să moară, la fel ca persoana iubită. Dar nu știa dacă acesta ar fi acceptat scuzele lui Loy dacă l-ar fi găsit vreodată în viața de apoi. Și dacă l-ar fi găsit pe Santino împreună cu Selene, iubita lui soție și sufletul lui pereche, cum ar fi fost spiritul lui Loy?

- Ugh. Micul om se sufoca, urându-se pentru că era atât de slab.

- Tu. Nu mă face să mă răzgândesc în privința respectării ordinelor, bine? Miguel își șterse sosul de pe față, îndreptând arma spre pieptul lui Loy.

- La început, am crezut că vă voi lua pe amândoi.

- Ce?

- Dar, uitându-mă la tine, probabil că ești doar o povară, ca atunci când erai cu Santino și Dion.

- Pentru cine lucrezi, doctore Miguel? întrebă Loy, cu fața strânsă de durere.

- Nu trebuie să știi. În scurt timp, te vei reîntâlni cu soțul tău și vei putea să te odihnești în pace. Miguel vorbea ca și cum ar fi alinat un pacient pe moarte, ridicând arma spre Loy. Loy amuți, închizând ochii și ținându-și respirația. Își băgă mâna în buzunarul pantalonilor și apăsă cu degetul, eliberând un tub de culoare verde.

Puf! Un fum alb se împrăștie pe fața doctorului, făcându-l să reacționeze imediat.

- Ce naiba a fost asta? Miguel lăsă arma să-i cadă din mână și se prăbuși la pământ, capul i se învârtea amețitor. Loy se târî repede pentru a se îndepărta de fum. Își trase tricoul peste nas.

- Eu i-am spus... formula Triceratops 2, o anestezie eficientă pe timp de noapte, tip fum! strigă micuțul Omega înainte ca Miguel să leșine. Sedativul fusese obținut cu câteva ore în urmă, sacrificând laboratorul lui Santino. Din plictiseală și neavând altceva de făcut, Loy decisese să experimenteze amestecând medicamente, chiar dacă nu le testase înainte. Nu se așteptase să le folosească în felul acesta. Loy zăcea întins, lăsând sângele să curgă din propriul picior. Ochii lui căprui priveau cerul fără stele, împreună cu inima lui care bătea cu putere, pe punctul de a-i descrie moartea iminentă... Deodată, micuța siluetă văzu o lumină pâlpâitoare pe cer. Oare Santino venise să-l ia?

Cu mâinile tremurânde, le întinse în față, în timp ce lumina se apropia încet. Dar de ce spiritul lui Santino are un sunet... fruntea lui Loy se crispă înainte să închidă ochii și să se uite din nou la lumină, doar pentru a-și da seama că era un elicopter mare care ateriza.

- Loy. Vocea familiară se auzi din ce în ce mai tare, îndemnându-l să se întoarcă și să privească. Dar Loy, copleșit de efectele sedativului, pe care îl inhalase și el, nu putu rezista și adormi profund. Curând, totul se transformă în întuneric.

 

 

[- Nu pot face nimic.] Vocea de la celălalt capăt al liniei vorbi încet, iar Dion se lăsă pe spate pe canapea, cu o expresie de teamă pe chipul său frumos.

[- Îți pierzi timpul încercând să mă convingi să trec de partea ta. Mai bine te pregătești să te ocupi de banda lui Bertolucci.- ]

- Doar că...

[ - Nu e doar asta, Dion.]

- ...

[- Ar fi trebuit să găsești o cale să-l aduci înapoi pe copilul acela, încă de când ai aflat că a ajuns din greșeală la Santino, și să faci tot posibilul să clarifici lucrurile de la început, dar nu ai făcut-o și ai lăsat lucrurile să se întâmple.] Ram vorbi mult, iar Dion nu putu să-l contrazică.

[- Și recent... ai ordonat ca acel copil să fie trimis înapoi... nu-i așa?] La naiba, ochii și urechile maestrului Ram sunt într-adevăr mari... Dion se plângea în tăcere în inima sa.

[- Acum văd că Lorenzo, mâna dreaptă a lui Santino, preia frâiele și știe că puștiul numit Khon Loy este o persoană din banda Trandafirului Alb care a fost trimis într-o misiune secretă pentru a-l asasina pe liderul său.]

- ...

[- Îți amintești ce s-ar întâmpla dacă bandele din Alianță ar începe să se lupte între ele?]

- Da, îmi amintesc. Răspunse Dion calm.

Dacă are loc o confruntare între bandele din Alianță, partea vinovată va fi expulzată din grup și va deveni dușmană a celorlalte bande. Acuzația îi va transforma în proști care își semnează de bunăvoie numele pe sentință. Speranța este de a menține prietenia puternică, imaginea și relațiile comerciale. Cu toate acestea, înainte de expulzare, trebuie să existe o anchetă. Dacă banda italiană nu face nimic momentan, partea Trandafirului Alb probabil că nu va supraviețui, deoarece Dion intenționase să-l omoare pe Don Bertolucci.

- De data asta... s-ar putea să fi făcut o greșeală foarte mare. Nu se întâmplă des ca Dion să accepte, dar dacă o spune acum, înseamnă că groapa e destul de adâncă.

[- Santino te vede ca pe un frate mai mare, la fel cum eu te văd pe tine ca pe un frate mai mic. Vreau să te gândești la toate și să încerci să negociezi cu banda Bertolucci. Nu mai lăsa să curgă sânge. Ce s-a întâmplat la Castelul Celestina este foarte grav.]

- Dar explozia de la castelul lui Sony nu este vina mea.

[- Atunci va trebui să găsești dovezi sau martori care să confirme asta înainte ca noi ceilalți să deschidem o anchetă în instanță.]

- Am înțeles. Dion răspunse înainte de a închide telefonul și se întoarse către silueta zveltă de lângă el.

- Shane, poți să iei legătura cu cei din tabăra Bertolucci?

- Tocmai am primit vești, domnule, răspunse tânărul secretar.

- Ce au spus? Sunt dispuși să accepte propunerea noastră?

- A spus: «Du-te și mori, gunoi al Trandafirilor Albi», asta e tot. Tânărul cu ochelari vorbi în șoaptă. Dion era surprins și nu-și putea ascunde furia. Bărbatul mare se ridică de pe scaun.

- Mă ocup eu. Shane făcu un gest ca să se ridice, dar bărbatul masiv ridică mâna.

- Așteaptă aici. Dion nu voia ca frumoasa lui soție să vină cu el, pentru că nu voia ca Shane să vadă ce avea de gând să facă.

 

- Refuză să spună ceva, spuse bărbatul în costum negru, în timp ce Dion cobora în temnița subterană a fortăreței.

- E în regulă. Mă ocup eu. Voi rămâneți afară și aveți grijă să nu intervină nimeni. Dion le dădu instrucțiuni subordonaților săi înainte de a-și scana amprenta digitală și de a intra în camera de detenție unde se afla fostul doctor al bandei Bertolucci, cu mâinile și picioarele în lanțuri, prăbușit pe podeaua murdară ca un animal.

- Nu am nimic să-ți spun., încercă Miguel să-și ascundă frica. Dion chicoti încet.

- Ba da, ai, doctore Rosewood. Dion îi ciufuli părul umed al prizonierului.

- Spune-mi. Ochii lui priveau fix fața aspră și cicatricea mare de pe fruntea tânărului mafiot. Inima lui tresări când celălalt îi întoarse privirea. Ochii aceia erau albaștri, limpezi, dar diferiți de culoarea ochilor lui. Erau adânci și profunzi, speriindu-l pentru că nu știa ce intenționa Dion să facă cu el.

- Știi că ai ucis tatăl unui copil de școală primară, făcându-l orfan? Miguel închise buzele, uitându-se în altă parte, dar fața îi fu întorsă cu forță pentru a-i întâlni privirea.

- Am făcut doar ce trebuia să fac...

Nu te preface nevinovat. Loy mi-a spus totul. Pentru cine lucrezi?

Miguel îl scuipă pe Dion în față, știind că el însuși se afla la poarta iadului. Chiar dacă ar fi fost de acord să renunțe la demnitatea sa și să coopereze cu cealaltă parte, adevărul că era un ucigaș, ucigașul doctorului Philip, nu l-ar fi lăsat să supraviețuiască. Mai bine murea singur.

Dion îl pălmuiește pe doctor peste obraz, ochii lui albaștri arzând de furie.

- Haide, omoară-mă!, exclamă Miguel, ochii lui frumoși privind fără teamă în fața persoanei.

- Dar eu vreau să trăiești..., răspunse Dion cu o voce gravă și un rânjet malefic, examinând imediat corpul acoperit de răni sub hainele murdare și zdrențuite.

- Dacă nu ar fi fost faptul că trebuia să te folosesc ca martor pentru a-mi confirma nevinovăția, frumosul tău cap ar fi putut să se înece într-un bazin de canalizare undeva. Mâna lui mare se întinse spre gâtul lui neted, degetele apăsând cu precizie pe un punct sensibil, provocând un fior care îi cutremură trupul.

Dion îi dădu drumul și își șterse cu degetul lichidul roșu din colțul gurii, înainte de a-l linge ca un psihopat.

- Probabil că nu știi că în Mafie sunt cunoscut ca fiind cel mai josnic și rău om... Acum, dezbracă-te complet.

 

Trei zile mai târziu

 

Loy era întins, privind tavanul din camera de recuperare. Glonțul înfipt în picior fusese scos. A supraviețuit printr-un miracol. În timp ce se afla în mașina doctorului Miguel, Loy a folosit în secret limba pentru a activa GPS-ul ascuns care era atașat de gingie. Dion și banda lui, Trandafirul Alb, au reușit să vină la timp să-l ajute. Nimeni din bandă nu a primit ordin să îndeplinească o misiune atât de riscantă fără un plan de rezervă.

Cu toate acestea, în ciuda îndeplinirii misiunii cruciale, Loy nu era fericit. Era cuprins de tristețe, durere și disperare. Nu mânca și nu dormea, stătea doar și plângea cu amărăciune, privind tavanul. Pe măsură ce timpul trecea, îi auzea pe colegii săi vorbind, discutând despre cum Fortăreața Celestine fusese devastată, cu sute de oameni morți. Rămășițele lui Santino fuseseră arse până nu mai rămăsese decât cenușă. Spiritul micului Omega era și mai zdrobit...

- Loy, pot să intru? Dion îl întrebă pe micul Omega.

- Da. Intră. Tânărul mafiot deschise ușa și intră, așezându-se lângă el. Micuțul ridică mâna pentru a-și șterge lacrimile, încercând să-și recâștige expresia normală.

- Cum e rana?

- Acum sunt bine, domnule. Pot să merg normal. Dion dădu din cap, dar tânărul simțea că ceva îl tulbura pe celălalt.

- Vrei să-mi spui ceva?

- Păi, în momentul de față încerc să negociez cu banda lui Bertolucci.

- De ce?

- Pentru că s-ar putea să fiu calomniat... Am dat peste Dong Li-ying.

- Dong Li-ying?

- Da, moștenitorul Clanului Lebedei Negre, explică Dion.

- Minereul roșu pe care Bertolucci l-a obținut aparține de fapt Clanului Lebedei Negre, dar a fost furat și vândut pe piața neagră de fostul lor discipol. Dong Li-ying nu știe nimic despre asta. Privirea mafiotului s-a umbrit de amărăciune când a menționat persoanele cu trecut.

- Banda Dragonului Roșu încă îmi poartă pică, iar banda Shilian îi poartă pică lui Suny.

- Banda Shilian?Numele îi sună familiar, dar, după ce se gândește mai bine, Loy își amintește că este banda despre care subalternul lui Santino a vorbit în timp ce Loy îi inunda baia lui Santino cu mult timp în urmă. Cel pe care Loy l-a lovit cu piciorul în cap.

- Banda aceea a fost desființată de Santino pentru că transporta ilegal narcotice cu bărci, transportând produsele lui Bertolucci.

- Deci s-au aliat și au complotat împotriva noastră, nu? Dion dădu din cap.

- Banda Riccardo... care te-a atacat în depozit a fost angajată și ea de banda Shilian.

- Atunci asta înseamnă că Santino e nevinovat. Loy strânse buzele de durere când Dion dădu din cap. După ce Miguel a mărturisit cu reticență că lucra pentru banda Shilian, Dion le-a ordonat subordonaților săi să facă o razie în banda respectivă pentru a găsi dovezi și a afla adevărul de la liderul acesteia. Nu a durat mult până când au ajuns la concluzia că totul era un complot pentru a provoca o dispută între banda Trandafirului Alb și banda lui Bertolucci. Dacă ar fi reușit, ar fi putut duce la un război total între diferite grupuri mafiote rivale.

Dion se simțea extrem de vinovat că luase o decizie greșită în calitate de lider. Totuși, nu voia ca Loy să-i poarte pică.

- Îmi pare rău că te-am pus să treci prin toate astea, Loy a coborât capul și s-a uitat la mâinile sale. A țipat pentru că nu se putea abține și nu știa dacă era supărat pe șeful său sau nu.

- Huuh!!!. Dintr-o dată, Loy a simțit un val de greață copleșindu-l, forțându-l să se grăbească în baie să vomite. În timp ce încerca să se ridice și să stea în picioare, simția cum capul i se învârtea, făcându-l să se prăbușească și să se așeze pe podea cu picioarele îndoite. Șeful său a apăsat repede un buton pentru a chema un medic să-i examineze starea. Dion ieși și rămase să aștepte afară. După treizeci de minute, ușa camerei de recuperare se deschise și un tânăr ieși. Dion văzu silueta mică așezată pe pat, ghemuită, cu umerii tremurând. Se simțea foarte rău...

- Ce are?, îl întrebă Dion pe medicul care ieși îmbrăcat în halat. Fața lui era plină de îngrijorare.

- Khon Loy este însărcinat în două săptămâni.