Capitolul 31: Să ai încredere

Ploaia cădea cu putere, iar vântul lovea acoperișul de tablă, făcând un zgomot ascuțit. Ferestrele vibrau, astfel încât era greu să se audă unii pe alții fără să se apropie. Servitorul s-a întors, ud leoarcă, aducând un set de haine curate. Mâncarea pregătită se răcise; deși servitorul nu era pretențios, lipsa poftei de mâncare făcea imposibilă terminarea mesei.

– Ar fi trebuit să mă chemi și pe mine, Phi Kui – spuse Rati, lăsând lingura jos și aruncându-i o privire ușor mustrătoare.

– Nici măcar nu m-ai invitat la ceva atât de distractiv.

– Ploaia a fost puternică, nu a fost deloc distractivă – se justifică repede Kui, temându-se că Rati se va supăra și îl va ignora.

– Ploaia înțepa pielea ca niște ace, a fost dureros. Din fericire, mama Jaem prevăzuse vremea și se pregătise din timp. Altfel, ar fi fost mult mai rău.

– Se pare că ploaia nu se va opri prea curând – comentă vag mama Buanphan, apoi se întoarse spre Nai Kui.

– Găsește-i lui Mai un loc unde să doarmă. Se pare că vor rămâne până dimineață.

– Bine.

– Iar tu, Khun Phra...

– Pot împărți spațiul cu Nong Rati; nu e nevoie să vă deranjați să-mi aranjați ceva separat, interveni repede Theerathorn, temându-se de o soluție mai puțin convenabilă.

– Casa e oricum mică. E doar o noapte – nu va fi prea incomod, nu-i așa, Nong Rati?

Cel pomenit îl privi, ridicând o sprânceană întrebător.

– Adevărat sau nu?  insistă Theerathorn.

– Cum dorești, Phi Thee. Dacă nu te deranjează, nu am nicio obiecție. Mătușa Buanphan e doar îngrijorată că nu ți se va părea suficient de confortabil. Dormitorul meu nu e ca al tău.

– Dacă dormitorul meu e atât de confortabil, atunci ar trebui să stai acolo mai des. Mătușa Buanphan n-ar mai avea motive să se teamă că vei suferi în viitor.

– Yay!

Mama Jaem își drese brusc gâtul, neliniștită, mișcându-se pe scaun, neputând să stea locului. Nai Kui fu nevoit să o împungă ușor cu piciorul ca s-o oprească să spună ceva nepotrivit. Între timp, Theerathorn zâmbea discret iubitului sau, care îl privea ca un uriaș furios.

După ce vasele au fost strânse, mama Jaem s-a grăbit la etaj cu o cârpă în mână. Petrecu mult timp curățând casa, frecând mesele și paturile, refuzând să iasă din dormitorul stăpânului său. Chiar și după ce Nai Kui termină de montat plasa de țânțari pentru cei doi bărbați, a așteptat în zadar ca mama Jaem să plece.

– Ai de gând să pleci azi? Faci curățenie la ora asta, când Khun Tan trebuie să se odihnească?

Mama Jaem se uită la cei trei care o priveau, mai ales la Theerathorn, a cărui privire pătrunzătoare o trimise direct spre ușă. Înghiți în sec, reticentă să plece, dar nu avu de ales și părăsi camera.

– Nai Kui!

– Ce mai e acum? Te porți ciudat de ceva vreme.

– Crezi că ar trebui să-i spunem lui Khun Buanphan despre Khun Phra și Khun Rati?

Nai Kui se opri brusc, întorcându-se complet către ea.

– Ce anume să-i spui?

– Despre... relația lor – rosti mama Jaem, dar lăsă propoziția în aer. Nai Kui își puse mâinile în șolduri și spuse:

– Vezi? Nici măcar nu poți s-o spui direct. Cum ai s-o formulezi, atunci?

– Dar... îmi fac griji. Mă tem că Khun Rati e prea implicat.

– Dacă tu ai observat, crezi că Khun Buanphan nu a observat și ea?  răspunse Nai Kui, făcând-o pe mama Jaem să deschidă ochii mari. Continuă: 

– Toată lumea vede. Faptele lui Khun Phra sunt destul de clare – încearcă să-i transmită lui Khun Buanphan adevărul, fără să rostească nimic.

– Atunci de ce...

– Khun Buanphan nu se opune pentru că prețuiește fericirea nepotului ei. Gândește-te, Nang Jaem. Zvonurile despre Khun Phra s-au răspândit în tot orașul. Crezi că nu au ajuns și la Palatul Suriyakon? Khun Buanphan înțelege, probabil, mai mult decât credem. De aceea nu s-a implicat. Dacă îți pasă cu adevărat de Khun Rati, lasă-l să fie fericit cât timp se poate. Cine știe ce aduce ziua de mâine? După această vizită, cine știe când se va întoarce Khun Rati... sau câtă pace va mai avea?

Mama Jaem oftă adânc și închise ochii. Presimțise aceste complicații și încercase să le prevină. Obstacolele erau evidente încă de la început. În această societate, doi bărbați nu se puteau iubi pe față. Și, dacă ar fi fost descoperiți, nu doar că și-ar fi pierdut reputația și poziția, dar puteau fi chiar condamnați.

– Ce-i făcut e făcut, Nang Jaem. Soarta nu o poți schimba. Mai bine taci. Să spui ceva acum n-ar face decât rău.

În acea noapte, nu doar mama Jaem era tulburată. Și mama Buanphan, care rămăsese și ea acolo, se simțea la fel. Totuși, intervenția era, în mod clar, prea târzie. Cei doi căzuseră deja prea adânc unul în brațele celuilalt pentru ca cineva să mai poată anticipa intensitatea sentimentelor lor. Modul în care se priveau, ca și cum lumea s-ar fi rezumat doar la ei doi, îi obliga pe ceilalți să fie atenți – nu ca să intervină, ci ca să-i protejeze.

Rati, trăind departe de casă, își auzea des superiorii spunând că occidentalilor le place să trăiască liber, conform propriei voințe. De multe ori, comportamentul ciudat al lui Rati o făcea pe mama Jaem să-și ducă mâna la piept, șocată de felul în care încălca regulile. Viața în Siam era o experiență complet diferită pentru Rati, plină de provocări. Nu era clar cum era privită în Franța dragostea între bărbați, mai ales în cercurile înalte. Dacă era tabu, probabil era pedepsită și mai aspru decât aici.

Totuși, în cei doi ani petrecuți în Siam, Rati respectase regulile, deși viața nu fusese ușoară. Multe lucruri nu decurgeau așa cum se aștepta, iar responsabilitățile de profesor îi erau adesea împovărătoare. Cu toate acestea, rămânea un om generos, deschis cu toți cei din jur. Uneori, dorința de a fi remarcat îl făcea excesiv de sârguincios. Pentru cineva ca el, să cadă pradă dragostei însemna să sufere profund.

– Se pare că Nang Jaem nu mă va lăsa să plec prea ușor, spuse Theerathorn, în timp ce ieșeau împreună de la o întâlnire cu Ministerul Educației.

Rati revizuia niște documente și, la auzul comentariului brusc, ridică privirea.

– Femeia aceea dezaprobă în mod clar dragostea noastră. Nu știu ce să fac în privința asta.

– Sunteți pe deplin conștient de problemă. De ce spui că nu știi cum să o rezolvi?  răspunse Rati, aparent indiferent. 

– Phi Jaem este doar una dintre multele persoane care nu acceptă acest gen de relație. Dacă străinii ar auzi zvonurile despre Phra Surathi Thammathanapich, reacțiile lor nu ar fi cu mult diferite.

– Nu fi atât de aspru cu mine. Tot ce vreau e sprijin din partea celor apropiați. Ceilalți... nu-mi pasă de ei.

– Chiar dacă Phi Jaem nu ne susține, nu te-aș îndepărta niciodată, Phi Thee. Probabil doar își face griji pentru mine. Ca să fiu sincer, și eu sunt îngrijorat pentru mine.

Cuvintele lui Rati, care au răsunat mai profund decât păreau, l-au făcut pe Theerathorn să tacă. Exprimarea iubirii nu însemna că toate obstacolele dispăreau. Din contră, iubirea aducea cu sine noi complicații. Atitudinea mamei Jaem dovedea că oamenii din jur aveau tendințe similare – și chiar mai directe, uneori crude, cu cuvinte grele și dispreț evident.

– Te-am văzut pregătind documente pentru ambasadă...?

Rati ridică din nou privirea, de data aceasta cu o umbră de neliniște.

– Da, pentru a trimite un raport în Franța și a propune un nou profesor care să-mi preia atribuțiile după ce-mi închei mandatul. Tan Florian m-a sfătuit să fiu pregătit din timp.

– Și ce intenționezi să faci după aceea? Îmi poți spune?

– Ce vrei să spui, Phi Thee?

– Mă refer... după ce se încheie contractul de trei ani, te vei întoarce imediat în Franța? Sau vei rămâne la consulatul siamez? Acum că Tan Florian a preluat funcțiile tatălui tău, nu mai e nevoie de un interpret care să rămână.

– Tan Florian are deja un însoțitor, răspunse Rati, evitând privirea lui Theerathorn. Vocea lui, blândă și nesigură, răsuna mai puternic decât un strigăt.

 – Intenționez să mă întorc acasă pentru a-mi vizita tatăl, să petrec timp cu sora mea și să continui să lucrez pentru ambasadă. Unde voi fi repartizat... depinde.

– Nu fac parte deloc din planurile tale?

Rati lăsă pixul jos, oprindu-se din lucru.

– Deși am avut norocul de a fi fiul adoptiv al ambasadorului, nu am avut niciodată prea multe opțiuni.

– Dar acum ai – spuse Theerathorn, care stătea vizavi de el, privindu-l direct, cu o expresie preocupată. 

– Știu că nu e ceea ce vrei să auzi, dar să nu uiți că ești și nepot adoptiv al Palatului Suriyakon. Sunt convins că Majestatea Sa ar fi încântată dacă ai rămâne în Siam și ai lucra pentru guvern.

– Phi Thee...

– Știu, știu...

 Theerathorn își împreună mâinile și își sprijini capul pe masă, ascunzându-și amărăciunea.

 – Știu că nu asta îți dorești...

– …

– Dar doar așa am putea fi împreună...

– Și dacă nu e ceea ce îți dorești tu, Phi Thee? 

 Rati se întinse și îi atinse ușor mâna, știind că următoarele cuvinte aveau să doară.

 – Știi mai bine decât oricine că n-aș putea trăi niciodată depinzând de Palatul Suriyakon. Sincer, dacă nu ar fi fost bunătatea și lipsa de prejudecăți a Alteței Sale, nici n-aș fi călcat vreodată acolo. Acum, tot ce pot face este să-mi îndeplinesc responsabilitățile. După aceea... poate că nu voi mai reveni niciodată în Siam.

Theerathorn încuviință cu un gest slab, dar nu îndrăzni să ridice privirea.

– Înțeleg...

– Phi Thee... te-ai gândit vreodată să locuiești în Franța?

Theerathorn își ridică brusc capul, surprins, întâlnind privirea lui Rati cu ochii înlăcrimați.

– Franța...? Eu?

– Nu-i așa că fiecare dintre noi are propria casă, oameni pe care trebuie să-i protejeze și nenumărate datorii de împlinit? Astăzi mergem cot la cot tocmai pentru ca, în viitor, să nu regretăm timpul pierdut. Știm amândoi foarte bine asta. Așa că... hai să nu mai vorbim despre lucruri care ne întristează. Nu vreau lacrimi. Mai sunt multe de făcut înainte să mă întorc în Franța. Și, dacă o să continuați așa, n-o să mai îndrăznesc să vă cer ajutorul.

– De ce ești atât de încăpățânat, Nong?  zâmbi Theerathorn, în ciuda oboselii. Totuși, zâmbetul său purta o notă de admirație. 

– Nu m-aș putea compara niciodată cu tine.

– Este doar un mod de a rămâne ancorat în realitate. Te rog să nu crezi că sunt insensibil. Cel puțin sentimentele pe care le am pentru tine sunt autentice, nu simulate.

– Bine, nu voi mai pomeni de asta.  Theerathorn oftă adânc, apoi continuă:

– Spune-mi, cu ce ai nevoie de ajutorul meu? Cu ce nu te poți descurca singur?

Rati zâmbi și îi luă mâna lui Theerathorn, jucându-se cu ea fără să-i pese cine i-ar putea vedea.

– În primul rând, aș vrea să mă ajuți să organizez totul pentru Phi Jaem. Dacă eu plec, mătușa Buanphan va rămâne singură. Ele două se înțeleg bine și cred că pot avea grijă una de cealaltă. Aș vrea să găsim o bucată bună de pământ, ca să pot construi o casă pentru ele, astfel încât să nu depindă de nimeni.

– Bine, o să găsesc una bună pentru tine. Aveți deja o proprietate de opt sute de rai. Vrei mai mult pământ ca active? Ai putea închiria teren agricol, iar mătușa Buanphan ar putea obține un venit din asta. Ce părere ai?

– Mi-e teamă că nu ne vom descurca. Și dacă vom fi înșelați de escroci? Nu ar înrăutăți lucrurile?

– O să mă ocup de asta. Găsesc eu o soluție. Ce altceva?

– Phi Kui. Înainte să plec, aș vrea să-l văd pe Phi Kui căsătorindu-se cum se cuvine. Tot amână pentru că e preocupat să mă servească.

– Și ce vrei să fac? Să joc rolul bătrânului și să cer mâna lui Nang Soi în numele tău?

– Ai putea? Inițial, voiam să fac eu asta, pentru ca Phi Kui să nu se simtă inferior nimănui. Dar dacă plec, s-ar putea să nu se mai întâmple. Oamenii uită, iar eu nu voi mai avea nicio influență de care să mă folosesc. Dar dacă ai fi tu, cine ar îndrăzni să privească de sus pe cineva aflat sub protecția lui Phra Surathi Thammathanapich?

În acel moment, expresia larg deschisă a ochilor lui Rati trăda că vorbea ca un muribund care dă instrucțiuni celor rămași. Aproape că-ți venea să-l ciupești până făcea vânătăi.

– Bine, voi alege o dată potrivită pentru asta. Mai e și altceva?

– Da, mai e un lucru pe care mi-l datorezi.

– Sunt?  întrebă Theerathorn, arătând spre el însuși. Dar, înainte să poată continua, Rati îi prinse din nou mâna, jucăuș.

– Ți-am cerut atâtea lucruri... toate în timp ce mă pregăteam să plec de lângă tine.

– Asta e ultima, promit.

Theerathorn se încruntă și îl privi atent.

– Încă îmi datorezi o excursie la cascadă. Ai promis că mă duci, dar ai uitat.

– M-am oprit din lucru o vreme ca să o caut pe mama Buanphan, așa că nu am continuat cu alte planuri – n-am vrut să fiu nepăsător. Dar a trecut deja ceva timp. Dacă iau din nou o pauză, ministrul ar trebui să-mi permită. Tu doar termină-ți treaba, iar eu voi cere permisiunea.

– Multumesc, Phi Thee.

– N-am nevoie de mulțumiri de la cineva atât de încăpățânat ca tine.

Cu aceste cuvinte, Theerathorn își trase mâna și se întoarse să plece, cu capul plecat. Rati îl urmă cu privirea până i se încordă gâtul, apoi se întoarse și își frecă fața, agățându-se de atingerea și mirosul care încă persistau, ale celui pe care îl iubea.

– Chiar te-am împovărat cu prea multe...