Capitolul 31: Persoană dispărută

Elicopterul mare a aterizat din nou la Castelul Celestina seara. Santino tocmai se întorsese din Ungaria, unde fusese invitat la cină cu un partener pentru a discuta un proiect la care doreau să colaboreze. Faptul că putea călători între țări în doar o zi îl făcea să se gândească la silueta delicată și parfumată pe care o lăsase în urmă. De îndată ce picioarele lui au atins podeaua castelului, Alpha nu s-a putut abține să nu se repeadă să găsească silueta răutăcioasă, știind deja că aceasta provocase ceva probleme în lipsa lui.

Dar, gândindu-se la propriile cuvinte din noaptea precedentă, Santino a decis să se oprească mai întâi la vechiul său birou. Biroul era situat la ultimul etaj al castelului și ocupa o suprafață de peste 500 de metri pătrați. Tavanul era din sticlă și avea un sistem electric glisant pentru a controla lumina naturală sau pentru a privi stelele seara.

Jumătate din cameră era amenajată ca un spațiu de lucru aglomerat, iar cealaltă jumătate era transformată într-o galerie de artă. Erau standuri pe care erau expuse tablouri terminate și neterminate, iar unele opere de artă erau așezate pe podea. Desigur, acestea aparțineau soției decedate a lui Santino.

Selene era artistă și dorea să lucreze alături de soțul ei, Santino, așa că el i-a construit acest spațiu de lucru. Dar după moartea sa prematură, camera a rămas închisă și neatinsă.

Alpha, care păzea și jelea, refuza să lase chiar și menajera să intre și să facă curățenie. Totul era lăsat aranjat ca înainte, dar acoperit de un strat de praf și pânze de păianjen.

După înmormântare, era pentru prima dată în doi ani când Santino intra din nou în vechiul atelier.

Fiecare colț al camerei încă purta parfumul iubirii lui Santino pentru Selene și îi amintea de trecutul lor împreună. Dacă ar fi fost acum un an, tânărul Alpha nu ar fi putut să pună piciorul înăuntru, dar totul se schimbase.

Silueta înaltă se apropie și luă o cutie de culoare albastru închis din seif.

După ce o deschise, înăuntru se afla un inel de aur împodobit cu un diamant mare. Gravurile de pe inel erau simbolul familiei Bertolucci.

Acest inel cu diamant era inelul de logodnă folosit de Selene când era încă logodită cu Santino. Odată ce s-au căsătorit oficial și s-au alăturat familiei Bertolucci, Santino a comandat un nou inel de logodnă pe care să-l poarte împreună. Inelul de logodnă a fost păstrat pentru a fi transmis generațiilor viitoare sau descendenților. Cu toate acestea, după moartea Selenei,

Santino și-a scos inelul și l-a pus în sicriul soției sale, pentru ca acesta să rămână alături de perechea sa adevărată pentru eternitate.

Tânărul mafiot nu credea că va mai folosi vreodată acest inel, dar, din moment ce deja spusese asta, era hotărât să facă tot ce era necesar pentru a-și ține cuvântul. Silueta impunătoare privi fotografia Selenei, care zâmbea radiant.

- Vei fi fericită pentru mine, Selene?

- ...

Desigur, întrebarea lui Santino nu primi niciun răspuns.

Trecusera doi ani de la moartea sufletului său pereche, Omega, și poate că pentru alții era puțin, dar el nu putea să o lase pe Loy să aparțină altcuiva. Selene era încă prima lui iubire

și prima soție a lui Santino pentru totdeauna. Ridică mâna pentru a mângâia chipul frumos al soției sale prin rama fotografiei, înainte de a simți parfumul florilor de mușețel. Dar atunci, se auzi o bătaie puternică la ușa din față.

- Domnule,

- Ce s-a întâmplat?

Silueta înaltă ieși și găsi un bodyguard care tocmai sosise.

- De fapt, este ceva urgent pe care trebuie să știți, domnule.

- Mi-a dat foc la laborator? Am aflat din momentul în care eram în avion.

- Nu, domnule.

Bodyguardul avea o expresie tensionată pe față. Santino dădu din cap și ieși

afară.

........

Întors la Khon Loy, stătea cu un cuțit de argint în mână, în dormitorul liniștit și sumbru. Ochii lui pătrunzători priveau modelele misterioase de la capătul mânerului, încercând să găsească un răspuns la întrebarea cum a ajuns cuțitul acolo.

L-a văzut vreun bodyguard aruncând cuțitul în apă și recuperându-l? Sau poate... dacă ochii lui nu erau orbi, probabil ar fi știut că el îl aruncase acolo.

Sau... la naiba! Fantoma!

Tânărul își aminti de silueta întunecată în negru pe care o întâlnise în conac cu câteva luni în urmă, împreună cu părul zburlit. Sau era bântuit? Un gând înfiorător îi trecu prin minte.

Scârțâit!

Înainte să audă zgomotul puternic venind de la fereastră, instinctiv apucă cuțitul și se poziționă, gata, înainte să vadă un bărbat târându-se prin fereastra îngustă în cameră.

- Oh! Dr. Miguel.

Chiar dacă fața frumoasă a doctorului avea vânătăi verzi, tânărul își amintea părul său fumuriu și ochii săi albaștri strălucitori. Miguel se prăbuși pe covor, respirând greu, epuizat și ud de transpirație. Corpul său era plin de răni, cu vânătăi pe brațe și picioare, iar hainele îi erau zdrențuite ca niște cârpe. Arăta dezordonat și obosit.

- Doctore, ce s-a întâmplat cu dumneavoastră?

Odată ce și-a recăpătat calmul, Khon Loy a aruncat cuțitul lângă el și s-a ridicat, sprijinindu-se de cealaltă parte, dar tânărul i-a strâns umărul cu putere, cu ochii frumoși privind fără niciun semn de tandrețe, spre deosebire de înainte.

- Maestrul a spus că doctorul se duce acasă...

Miguel chicoti, izbucnind în râs, spunând

- E o minciună!

Loy văzu anxietate în acei ochi albaștri și inima i se strânse.

- Ascultă, Khon Loy, Santino e un om rău.

- Ce tot spui, doctore? De ce spui astfel de lucruri?

- Pentru că a încercat să mă omoare.

Tonul vocii sale îl făcu pe Loy să se simtă ca și cum ar fi fost aruncat într-un bazin rece și adânc. Corpul său era înghețat, dar capul îi era la fund, ajungând până la vârful degetelor de la picioare.

Îți amintești de doctorul Phillip, iubitul șefului bandei Trandafirul Alb?

Don Bertolucci este cel care mi-a ordonat să-l omor. El a fost.

Loy rămase tăcut, incapabil să scoată un cuvânt, nici măcar jumătate. Ochii lui uimiți priveau în altă parte, plini de confuzie.

- După ce am terminat treaba, Don m-a prins, pregătindu-se să mă reducă la tăcere, dar am reușit să scap.

- El nu e genul ăla de om.

Prima propoziție îi ieși ezitant, tremurând. Cu toate acestea, Miguel izbucni în râs, de parcă ar fi auzit o glumă.

- Crezi că îl cunoști bine pe omul ăsta?

- ...

- Un om cu o putere atât de nebună încât să-și omoare propriul tată, ești sigur că nu-ți va face rău în viitor?

Chiar dacă Loy știa în adâncul sufletului că era îndrăgostit, nu putea să-i răspundă lui Miguel.

Motivul era că Loy încă simțea o anumită barieră între el și Santino.

- Nu vreau să-ți distrug iluziile pe care ți le-ai creat, dar trebuie să te trezești. Santino nu te iubește. El o iubește pe Seline, fosta lui soție. Sunt legați printr-un legământ. Tu ai apărut la momentul potrivit. Când se va plictisi de tine, te va arunca ca pe un câine vagabond...

Dacă îmi amintesc bine, ți s-a mai întâmplat asta.

O lacrimă limpede îi apăru în colțul ochiului lui Loy, amintindu-și de ziua în care Santino îl dăduse afară din conac, provocându-i o strângere în piept.

- Fă ce trebuie.

Miguel apucă pumnalul cu model de spini și i-l înfipse în mâna tremurândă, apoi se repezi repede spre fereastră când auzi pași la ușa din față. Loy, încă în stare de confuzie, se ridică și se puse în picioare, punând pumnalul pe care îl ținea în buzunarul pantalonilor, chiar în momentul în care ușa se deschise.

Santino intră cu o expresie severă și tensionată. Tânărul prefăcu un zâmbet, dar celălalt îi întinse ceva direct în față. Era un colier care fusese mușcat și purtat până se rupese, colierul pe care îl purtase pe navă pentru a-l ucide pe Santino.

- Încă nu ai scăpat de el, nu-i așa, domnule?

Micul omega se prefăcu nedumerit, inima îi bătea cu putere în piept. Santino zâmbi cu gura strânsă, cu ochii duri, înainte de a arunca gulerul pe pat.

- Cum să scap de el? Este al tău.

- ...

- Gulerul magic al Omega este prețios. Am vrut să-l iau, să-l repar și să ți-l înapoiez. Dar tehnicianul a găsit un nanocip ascuns în interiorul lui. Este o tehnologie foarte avansată. Dacă cineva îl ia pentru inspecție, va descoperi întregul sistem, sistemul de autodistrugere și de comunicare, programele, totul ce dezvăluie originea lui.

Tonul ascuțit făcu cearșaful subțire să tremure.

- Nu mă minți din nou.

- ...

- Ești omul lui Dion Blaze, Khon Loy?