Capitolul 30

 În afară de politețea lui Sorn, care îl tulburase pe Jun pentru vreo două zile, mai era ceva ce-l surprinsese. Într-o dimineață, când Jun cobora din apartament ca de obicei să meargă la muncă împreună cu Win, a zărit o mașină familiară parcată în față, iar lângă ea, stăpânul mașinii, așezat lejer pe o bancă de marmură, derulând ceva pe telefon. Win s-a uitat la prietenul lui uluit și a izbucnit în râs.

- Hia, vorbește foarte serios. A mers până la fabrică ca să ajungă în cele din urmă aici, să te aștepte. Respect, frate. Haha! – a râs Win, căci situația dintre cei doi devenise subiect fierbinte în grupul lor de prieteni. Nu era prima dată când Hia Sorn venise să-l ia pe Jun. Cu o săptămână înainte, apăruse cu scuza că Jun se accidentase la picior, dar Jun refuzase. Totuși, tipul nu s-a lăsat și a mai venit. Chiar și după ce glezna lui Jun se vindecase, el continua să apară.

Win creaseră în secret un grup pe Line doar cu Hia Thai, Hia Champ și el, unde îi ținea la curent cu ce mai făcea Hia Sorn în fiecare zi și cum reacționa Jun. Sincer, toți trei țineau cu relația dintre cei doi, iar cum totul părea să avanseze rapid, erau pe jar să vadă unde avea să ducă povestea.

- Hei, Hia.

- Da, bună dimineața. Hai să plecă! Zise Sorn ridicând privirea din telefon. Văzându-l pe Jun ieșind din clădire, s-a ridicat în picioare. După ce i-a răspuns lui Win la salut, s-a întors spre Jun. Barba neîngrijită care-i acoperea fața dispăruse, acum era proaspăt ras și mai arătos ca oricând. Nici urmă de look-ul sumbru de „bandit din junglă”.

- Chiar conduci în fiecare zi din oraș până aici doar ca să-l iei pe Ai Jun, Hia? Frate, ești dus rău de tot.

- Chiar așa! Dus rău. Ești bogat sau ceva? Familia ta are vreo companie petrolieră? Cu atâta dus-întors zilnic? întrebă Jun. Altădată, și-ar fi dorit ca Phi Sorn să încerce măcar puțin să-l recucerească, un semn, cât de mic, că-i pasă. Dar acum... acum îi venea să-i tragă una pentru cât exagerează.

Își dorise ca Sorn să vină să-l roage, și a venit. Își dorise să-i spună că-l place, și a spus. Fiecare speranță pe care o ținuse în tăcere, Phi Sorn o împlinise fără ezitare. Jun nu mai știa cât o să mai reziste tremurului din inima lui. Nu știa cât timp o să mai poată juca rolul celui supărat.

- Am făcut și drumuri dus-întors de câte o săptămână până acasă – ăsta-i nimic. N-am bani cu nemiluita, dar dacă-ți dorești pe cineva, trebuie să investești, nu? Vorbele rostite cu atâta seriozitate l-au făcut până și pe Win să se înroșească în locul prietenului său. A întors capul ca Jun să nu se simtă prea jenat, dar era deja prea târziu. Hia Sorn deja primise o lovitură în tibie.

- Mai încearcă și tu să faci economii! i-a aruncat Jun, înainte să pornească spre parcare, acolo unde era mașina lui Win, ca de obicei. Dar Sorn, sărind acum într-un picior de durere, i-a prins încheietura mâinii.

- Hai cu mine. Dacă tot am venit să te iau, nu-mi strica drumul degeaba.

- Cine te-a pus să vii? Eu sigur nu.

- Corect, tu nu m-ai chemat. Dar eu am vrut să vin. Voiam doar să-ți văd mutrița morocănoasă câteva minute, apoi mă duc la muncă, trebuie să fac bani, să am cu ce te întreține când o să deveni soția mea.

- La naiba, Phi Sorn!! Ți-am zis să nu mai scoți prostii din gură! Jun i-a acoperit gura la timp, înainte ca ticălosul de Phi Sorn să mai spună ceva și mai penibil. Win râdea atât de tare, că-l durea burta, din cauza gurii brutal de sincere a lui Hia Sorn. Îl întrebase odată pe Hia Sorn de ce tot scoate replici de-astea, iar răspunsul fusese: „Trebuie să spun tot. Nu mai vreau să tac – data trecută Ai Jun a fugit.”

Lins!

- Ewww! Iar mi-ai lins mâna – se plânse Jun, trăgându-și mâna și ștergând-o de cămașa lui Sorn.

- Pleacă imediat cu Hia. Eu am plecat. Pe curând, Hia, ai grijă de Ai Jun pentru mine. A spus Win, nevrând să stea în calea iubirii adevărate. Chiar și atunci când Jun a încercat să-l apuce de cămașă ca să-l oprească, a scuturat-o și i-a făcut cu mâna celui mai bun prieten al său înainte de a pleca cu mașina.

- Hei! Ai Win, trădătorule! Cum poți să mă lași așa?!

-Nong Jun, urcă în mașină. Phi e flămând.

- De ce vorbești așa politicos? Mă trec fiorii!

- Pentru că de fiecare dată când vorbesc așa, chiar îmi acorzi atenție. Așa că m-am gândit să profit de asta ca să atrag puțină atenție.

Jun a tăcut o vreme. Știa exact de ce cineva ca Phi Sorn, atât de dur de obicei, se străduia atât de mult. Tipul se umilea în halul ăsta doar ca să-l mulțumească, deși, în ochii lui Jun, nici nu era nevoie. Tot ce voia era sinceritate – și siguranța că Phi Sorn chiar îl place, nu doar îl folosește pentru propriile pofte.

- Descuie mașina . Cum vrei să mă urc dacă e încuiată? În cele din urmă a cedat, pentru că, dacă nu-l lăsa pe Phi Sorn să-l ducă, avea să întârzie la muncă. Inima tremurândă putea să mai aștepte.

Sorn zâmbi larg, îi deschise portiera lui Jun și apoi alergă în jur până la locul șoferului. Porniră din fața apartamentului lui Win direct spre fabrică, oprindu-se pe drum la vânzătorul lor obișnuit de orez lipicios cu carne de porc la grătar. Acel mic ticălos spusese că-i place standul ăsta pentru că porcul nu e prea gras – nu se simțea vinovat că mănâncă.

În ultima vreme, Jun se antrenase seara cu echipa lui Jai. Mușchii pierduți cât a locuit cu Sorn, din cauza hrănirii excesive, începeau să revină. Pielea lui, altădată palidă, era acum puțin mai bronzată. Dar cea mai mare schimbare era în ochii lui, mai luminoși, mai vii. Poate pentru că petrecuse timp cu Win. Sau, spera Sorn, poate pentru că petrecuse timp cu el.

- Mulțumesc. Spuse Jun, făcând un wai către bărbatul mai în vârstă, care se ostenise să-l aducă. Dar înainte să iasă, Sorn l-a tras de breteaua rucsacului și a încuiat ușile mașinii.

- Așteaptă. Nu primesc și eu altceva în afară de un simplu mulțumesc?

- Nu pot să ridic piciorul să te salut, știi. Nu e chiar genul meu.

Puștiul a ripostat cu o replică deșteaptă. Dacă ar fi fost pe vremuri, probabil că Sorn i-ar fi trântit capul puștiului în schimbătorul de viteze. Dar acum? Tot ce voia să facă era să-l blocheze pe Jun și să-l sărute pe creștetul capului până când nu se mai putea clinti.

- Știi la ce mă refer. Hai, doar o dată înainte să mergi la muncă, zise Sorn, trăgându-l ușor de bretea, ca și cum implora. Jun simți instant cum i se zbârlește pielea, când Phi Sorn începea să facă pe drăgălașul și agățatul, era de-a dreptul sinistru.

- Nu.

- Jun…

- Deschide ușa cobor.

-Nong Jun, ... ai puțină milă de Phi, vrei? Tonul acela exagerat de politicos, atât de neobișnuit pentru Sorn, și-a făcut din nou apariția.

- Milă? Tu ai avut milă de mine? M-ai lăsat să te plac atâta timp fără să spui un cuvânt. Mereu ai evitat, mereu ai dat vina pe altceva.

- Dar nu mai evit. Mi-am acceptat sentimentele. Ce mai vrei de la mine, Jun? Ai vrut claritate, ți-am dat. Ai vrut siguranță, am încercat să ți-o arăt în toate felurile posibile, ca să-ți dovedesc că chiar îmi place de tine.

Vocea lui Sorn era calmă, serioasă acum, nu mai era nici glumeață, nici rugătoare. Nu mai era la vârsta la care să se joace cu iubiri pe jumătate sau aventuri de-o noapte. Era pregătit să fie serios în legătură cu cineva. Iar acum că în sfârșit găsise acea persoană, acum că putea fi sincer cu el însuși, nu mai voia să piardă nicio clipă.

- Dacă simți că mai ai nevoie de timp, ca să fii sigur, ca să poți avea încredere în mine, e în regulă. Dar vreau să știu cât timp ai de gând sa ma ții așa, Jun. Nu pot să te tot alerg așa la nesfârșit.

La auzul acestor cuvinte, Jun și-a întors brusc privirea spre el. Inima i s-a strâns. În adâncul sufletului, știa că Sorn nu avea cum să aibă atâta răbdare la nesfârșit. Cine s-ar bucura să alerge după cineva încontinuu? Cine s-ar simți bine să se prefacă tot timpul că e altcineva, doar ca să câștige afecțiunea cuiva? Gândul îl lovea din plin, pieptul i se strângea, iar ochii începeau să i se umezească.

De ce nu putea Phi Sorn să mai reziste puțin?

Suportase atâtea, fusese respins din nou și din nou, și totuși rămăsese. De ce avea impresia că Sorn renunță tocmai acum, când el începea să ezite,

- Zilele astea am întârziat la serviciu aproape în fiecare dimineață pentru că am venit să te văd primul. Într-una din zilele astea, probabil voi fi concediat. Și dacă-mi pierd slujba, fără bani – cum aș putea să-ți cumpăr toate lucrurile frumoase care-ți plac, nu? Fără bani înseamnă nici mâncare pentru tine. Atunci va trebui să mă întorc la muncă acasă. Dar să conduci o plantație de cauciuc și palmier nu aduce prea mult, omule – mai ales acum, când prețul cauciucului scade. Dar... Nu vreau să fiu departe de tine. Dacă ar trebui să zbor dus-întors în fiecare săptămână doar ca să te văd, ar trebui să fiu bogat ca unul dintre magnații ăia.

Cuvintele lui Sorn l-au atins pe Jun într-un mod cu totul neașteptat. Fața aceea serioasă și tensionată a lui Phi Sorn i-a șters instantaneu lacrimile și le-a înlocuit cu o căldură care i se răspândea în obraji. Simțea că-i arde fața, probabil că era roșu ca un castravete amar copt.

- Chiar crezi că niște lacrimi de-astea m-ar face să renunț? Jun nu i-a răspuns. S-a întors într-o parte. Iar Sorn a profitat de moment ca să-i tragă ușor capul spre el și să-i sărute fruntea, murmurându-i la ureche:

- Cât de mult îmi place de tine? Nu te las să pleci. Aștept doar să te duc acasă s-o cunoști pe mama, ca viitoarea noră a fermei de cauciuc.

Jun și-a strâns buzele, încercând cu toată puterea să-și înghită rușinea, apoi s-a tras încet din îmbrățișarea lui Sorn. Acesta nu l-a oprit a deblocat ușa, lăsându-l în sfârșit să coboare și să plece la muncă. Era aproape ora, și ca de obicei, urma să întârzie. Din nou.

- Sâmbăta asta, pe la unsprezece... mă gândeam să mergem la un film. Dacă ești liber...

- Dacă sunt liber... ce? răspunse Sorn cu un ton tachinator, colțul gurii ridicându-i-se într-un zâmbet abia reținut. Era clar că era încântat de reacțiile lui Jun din ziua asta.

- Descurcă-te și află singur, Phi Sorn!

Tronc!

Sorn a izbucnit în râs văzându-i obrajii roșii și înroșiți, chiar înainte ca micul său puști încăpățânat să trântească portiera mașinii și să năvălească în fabrică. Ei bine, asta era un progres. Cel puțin stabiliseră o dată pentru sâmbătă. Acum tot ce trebuia să facă era să obțină un scor suficient de mare pentru a încheia în sfârșit această misiune lungă de a-l recâștiga pe copil

      💚💚💚

Sâmbăta a venit, și din fericire, Sorn avea zi liberă. S-a trezit și a ieșit din casă înainte să cânte cocoșii, conducând direct spre apartamentul lui Jun. Era într-o dispoziție bună de cum deschisese ochii. De îndată ce a parcat, a pornit direct spre apartament, numărul camerei, desigur, îl primise de la Win. Sorn a intrat pe furiș după cineva care trecea de ușă, profitând de neatenția paznicului, apoi s-a dus direct la ușă și a apăsat soneria.

- Uf... Hia Sorn, ce cauți aici așa devreme? E abia opt, mormăi Win, căscând larg în timp ce îi deschidea. Dar oaspetele nu a fost întâmpinat de fața pe care voia s-o vadă.

- Ah, ai venit pentru Ai Jun? Nu e acasă, probabil e jos, la sală, spuse Win somnoros, privind cum fratele mai mare al prietenului său își aruncă privirea prin apartament, căutându-și evident colegul de cameră.

- Da, îl aștept aici. Trebuie să ieșim împreună.

- Oho... ia te uită la tine. Progresezi, așa-i, Hia?

- Să sperăm doar că e într-adevăr un progres. Să alergi după un puști e obositor al naibii, mormăi Sorn.

- Heh... dar nu zicea Hia că nu-i plac băieții mai tineri? Uită-te la tine acum, de dimineață până seara nu-ți mai ajunge, vii și să-l iei în weekend. Sincer, încă încerc să înțeleg când ați început voi doi să scânteiați. Cum de-ați ajuns atât de departe, așa de repede?

- Heh... Sorn scoase un chicotit scurt, înfundat. Nu răspunse, probabil că Jun nu era pregătit ca ceilalți să afle încă. Pentru că, dacă le-ar fi spus că scânteia începuse de fapt cu patru ani în urmă, probabil că toată gașca ar fi leșinat. Thai cu siguranță l-ar fi luat din nou la bătaie.

- Ei bine, eu mă întorc la somn. Distracție plăcută, Hia, zise Win, căscând în timp ce se târa spre camera lui. De îndată ce ușa se închise, căzu în pat și adormi instantaneu, lăsându-l pe Sorn singur să se descurce cât timp îl aștepta pe Jun.

Sorn se furișă în cealaltă cameră, care trebuia să fie dormitorul lui Jun. O grămadă de lucruri aduse de acasă erau îngrămădite acolo. Camera era destul de ordonată, fără decoruri sofisticate. Sorn zări acadelele mici pe care i le aducea mereu lui Jun când se întâlneau, aliniate într-un suport de creioane, toate încă neatinse. Jun nu mâncase niciuna, ceea ce însemna că tentativa lui Sorn de a-i „lăsa sărutări” prin ele eșuase.

Nu că ar fi contat, să-l sărute direct pe Jun era oricum mult mai bine.

După ce privi camera pe îndelete, Sorn se așeză pe patul lat și se lăsă pe spate, îngropându-și fața în pernă, care mirosea ușor a Jun. Inspiră adânc, cu inima strânsă de cât de mult îi era dor de el. Apoi strânse perna lui Jun la piept, de parcă ar fi fost chiar băiatul.

Mirosul acela blând, păturica aceea familiară pe care Jun o iubea atât de mult... Dacă Jun s-ar fi întors vreodată să locuiască iar cu el, Sorn cu siguranță nu ar mai fi dormit în camere separate de data asta. I-ar fi pregătit camera lor comună cum trebuie, ca să-l poată îmbrățișa, tachina și copleși cu afecțiune dimineața și seara. Doar gândindu-se la asta, băiatului din Sud i se lărgi zâmbetul și o căldură plăcută i se răspândi în piept.

📱📱📱📱

Telefonul vibră brusc, izbindu-se de ceva tare, clar nu era al lui. Sorn se ridică și privi în jur după sursa sunetului, zărind imediat telefonul lui Jun vibrând insistent pe birou. Îl luă și văzu numele „Jom” afișat pe ecran. Fără să ezite, răspunse la apel.

📱- Alo.

📱[Jun, ești liber zilele astea? Bucătarul de la restaurant a venit cu un meniu nou și mă gândeam să te invit să-l guști. Vin eu să te iau.]

📱- Locul tău înoată-n bani, nu? Îi iei pe oameni cu mașina doar ca să guste mâncare? răspunse Sorn pe un ton sarcastic. Dacă tipul ar fi fost în fața lui, probabil că i-ar fi tras deja una. Nu-l plăcuse pe Jom încă de la prima întâlnire, la restaurant.

📱[Cine ești? Nu e ăsta numărul lui Jun?] întrebă Jom, clar luat prin surprindere. Se uită din nou la ecran – era cu siguranță numărul lui Jun, dar altcineva răspunsese.

📱- Viitorul lui iubit. Nu mai suna. Sorn închise apelul, cu starea de spirit brusc întunecată. Doar gândul că Jom fusese în contact cu Jun tot timpul ăsta, în timp ce el răscolise lumea să-l găsească, îl făcea să clocotească. Acum era pe marginea paranoiei, speriat că altcineva ar putea aluneca în inima lui Jun cât timp el nu era atent.

- A, când ai ajuns? strigă Jun, revenind de la sală cu un prosop atârnat în jurul gâtului. Cum intră în cameră și-l văzu pe Sorn așezat pe patul lui, inima deja accelerată de antrenament îi mai sări o dată. Sorn era îmbrăcat impecabil, pregătit pentru ieșire, lor, arătând extrem de elegant.

Sorn nu a răspuns. Ochii i s-au îndreptat spre Jun, cu o expresie sumbră și furtunoasă. Jun s-a încruntat, nesigur ce-l aprinsese pe tip de data asta. Totuși, a ignorat, simțindu-se transpirat și scârbos, un duș era prioritatea absolută. Și-a luat prosopul și s-a îndreptat direct spre baie.

Problema era... că ușa nu se încuia. Zăvorul era stricat de ceva vreme. Jun nu s-a obosit niciodată să-l repare – la urma urmei, aceasta era camera lui și locuia cu Win. Nu e ca și cum Win ar fi dat vreodată buzna la întâmplare.

Doar că, de data asta, fix când stătea complet gol sub jetul de apă, cu mâinile în păr în timp ce făcea spumă din șampon, ușa se trânti brusc! Fața întunecată a lui Sorn apăru în prag, ochii arzând de nerăbdare.

- Ai Jun!

- Hei! Ieși afară, ce naiba faci?! țipă Jun, punându-și imediat mâinile la zonele esențiale. Spuma de șampon îi bolborosea pe cap și acum începea să-i curgă în ochi, usturându-l îngrozitor. Dar idiotul tot nu ieșea. Și, ca să fie totul și mai rău, prosopul era agățat fix în spatele ușii, exact acolo unde Sorn stătea nemișcat ca un monument.

- Mai e cineva în afară de mine care încearcă să te agațe?

- Huh?! Jun clipi derutat, cu ochii usturându-l de la șampon. Nu doar că nenorocitul ăla de Phi Sorn nu ieșea, dar arunca și întrebări ridicole, complet fără sens. De ce îl întreba așa ceva acum? Nu putea aștepta cinci minute, măcar până să termine dușul?

- Poți, te rog, să ieși, Phi Sorn?! Fac duș, la naiba! Jun își aruncă apă pe față ca să-și clătească șamponul, încă folosindu-și cealaltă mână ca să-și acopere părțile intime.

Între timp, Sorn se uita fix la fundul ăla alb și rotund din fața lui, luptând cu impulsul primar de a lăsa urme de dinți în el. Doamne, era greu să nu o facă.

- Continuă dușul. Răspunde în același timp.

- Dar sunt gol!

- Ți-am văzut tot, Jun. Ți-aș putea desena penisul din memorie. La naiba, l-am avut în gură, ce mai e de care să-ți fie rușine? Doar răspunde-mi mai întâi. Sorn rămase pe loc ca un zid de netrecut. Avea nevoie de un răspuns clar. Dacă mai era cineva care îi dădea târcoale lui Jun, avea de gând să-i ia pe toți la rând și să le bage mințile-n cap—să le arate clar că Jun era al lui.

- Nu e nimeni! Nimeni nu mă agață, bine?! Doar tu, mulțumit acum?! izbucni Jun, frustrat până peste cap. Asta era urgența care l-a făcut pe Phi Sorn să dea buzna peste el în timp ce făcea duș? Serios? Parcă-i era teamă că Jun o să se evapore pe scurgere dacă nu primea răspunsul imediat. Dacă era o chestie de viață și de moarte, poate că-l înțelegea... dar așa?

- Închide nenorocita de ușă, Phi Sorn!! A strigat Jun după el.

În cele din urmă, Sorn s-a retras, mulțumit de răspuns, dar nu s-a obosit să închidă ușa în urma lui. S-a întors fără nicio rușine și, chiar și când a închis-o, ochii lui au zăbovit mult prea mult timp, aruncându-i lui Jun acea privire lentă și cuceritoare care i-a făcut pielea de găină. Jun s-a întors repede ca să se apere, fără să știe că exact lucrul pe care încerca să-l ascundă era chiar lucrul pe care Sorn îl privise.

Lovitură...Strângere...

O strângere și o palmă – Jun s-a întors, cu fața înroșită de furie, gata să riposteze. Dar Phi Sorn fugise deja din baie, trântind ușa în urma lui. Tot ce putea face Jun era să stea acolo, înfierbântat, cu pumnii strânși, cu inima zvâcnind din cauza absurdității absolute a situației.

Până s-a calmat suficient cât să nu se mai simtă jenat și să iasă din baie, Sorn se întinsese deja confortabil pe pat, jucându-se relaxat pe telefon, probabil terminase deja câteva runde.

Jun avea un prosop înfășurat jos în jurul taliei, abia acoperind cât era nevoie. Abdomenul său, slab definit, fără măcar să se flexeze, era vizibil, iar felul în care părul ud i se lipea de față în acel mod dezordonat și natural l-a făcut pe Sorn să zâmbească în sinea lui ca un idiot.

- Grăbește-te și îmbracă-te. Mi-e foame. Dacă mi se face prea foame, s-ar putea să te mănânc în schimb.

- Ieși afară și așteaptă. A spus Jun înainte să se ducă să deschidă dulapul, căutând o ținută elegantă de purtat astăzi. Dar primul lucru pe care l-a apucat a fost lenjeria intimă a trebuit să o pună mai întâi, mai ales cu acei ochi intensi din spatele lui care îl priveau atât de înfiorător.

- Nu plec. O să stau întins aici și o să te aștept.

Jun a oftat, sătul să vorbească cu cineva atât de nerușinat, și a decis să renunțe. În timp ce se îmbrăca, ochii lui Sorn îi urmăreau fiecare mișcare. Indiferent unde mergea, celălalt îl privea ca și cum ar fi fost prima dată când se întâlneau. Chiar și când își usca părul cu foehnul, nenorocitul ăla de Phi Sorn nu și-a întors privirea nicio secundă.

- Poți să te oprești din a te holba la mine? La ce te uiți atât de mult? A mormăit Jun încet pentru sine la sfârșit. Era chiar aici – nu era ca și cum ar fi fost pe cale să dispară sau ceva de genul ăsta. Și Phi Sorn, care se holba așa, îl făcea să se simtă stânjenit.

- Vreau să mănânc... După o tăcere lungă, Sorn a vorbit din nou, ochii încă fixați asupra lui Jun, exact ca înainte.

- Lasă-mă să termin repede de coafat. Cine ți-a spus să vii așa devreme, oricum? Nici măcar nu e...

- Vreau să te mănânc, l-a întrerupt Sorn, direct la subiect, fără nicio curbă în voce. Tipul mai în vârstă era extrem de direct. Jun a respirat adânc, întorcându-se, gata să-l înjure, până când a zărit zona inghinală evident umflată a lui Ai Phi Sorn. Cuvintele i-au rămas în gât și s-a întors aproape instantaneu.

- ... Phi Sorn! Ești dur! Du-te și rezolvă asta la baie chiar acum!

- Pot să te iau puțin de mână? Din moment ce Jun nu se uita, Sorn s-a ridicat și s-a lipit de spatele lui Jun, șoptindu-i încet în ureche, frecându-i acea parte suficient cât să-i permită lui Jun să simtă cât de mult îl dorea.

Notă:💚pot să te iau de mână,,,cred că corect era ,pot să-ți folosesc mâna. Acum eu am tradus cum era in engleza 🫣

- Am doar foarfece – vrei să încerci alea în schimb? Jun a apucat o foarfecă de hârtie, sperând să-l sperie. Dar Sorn nu numai că nu era speriat, dar s-a aplecat și mai aproape, împingându-l ușor pe șoldul lui Jun.

- Foarfecele alea mici nu o să-mi taie mingea, Jun. Știi cât de mare sunt. Zâmbetul acela arogant de pe buzele lui Sorn era atât de plin de încredere arogantă, încât era enervant. Jun și-a strâmbat buza, arătând dezgust înainte de a răspunde brusc:

- Ei bine, dacă voi găsi vreodată una mai bună decât a ta, o să...

- Ai, Jun! Sorn nu s-a mai putut abține după ce a auzit comentariul buzelor tânărului. Și-a înfășurat brațele în jurul taliei subțiri și l-a aruncat ușor pe Jun pe pat. Dacă voia să riposteze așa, urma să fie atins.

Dă-mi drumul, Phi Sorn! Ugh-dă-mi drumul, Ai Phi Sorn! A strigat Jun, luptându-se din greu. Sorn îl ținea prins într-o priză la cap, sărutându-i obrazul încontinuu, incapabil să reziste cât de drăguț era. Jun s-a zbătut sub el, încercând să se elibereze, dar Sorn l-a imobilizat complet, încălecându-l și blocându-i ambele încheieturi. S-a uitat la fața încruntată și iritată de sub el și nu s-a putut abține să nu se aplece să-i sărute din nou obrazul moale.

Când în cele din urmă coborî , Jun fusese deja pipăit de Sorn de mai multe ori, și nici măcar nu se împăcaseră încă. Dar odată provocat tigrul, iar orgoliul călcat, nu mai era cale de întors. Jun ieși învins din mică luptă, dar asta nu înseamnă că s-a lăsat ușor. Sorn coborî după el cu o expresie încordată, din cauza urmei de mușcătură adâncă de pe umăr, lăsată de puștiul ăla enervant. Mușcătura fusese destul de tare cât să lase semne vizibile, deși pe pielea mai închisă a lui Sorn nu se vedea prea bine. De ce l-a mușcat? Pentru că nu-l lăsa să-l sărute, evident.

- Ne vom opri să mâncăm mai întâi. A spus Sorn în timp ce vira mașina în parcarea unui centru comercial. Încă fierbea de furie din cauza a ceea ce spusese Jun mai devreme, despre găsirea altcuiva care să-l înlocuiască. Sincer, dacă ar putea, l-ar închide pe Jun odată pentru totdeauna. Dar teama de a-l enerva și mai tare pe Jun l-a ținut pe loc

Au ales un restaurant cu som tam și alte mâncăruri din nord-estul Thailandei. Aceeași mâncare care pe stradă era ieftină, aici costa dublu doar pentru că era servită într-un mall cu aer condiționat. Dar pofta era poftă, așa că s-au resemnat.

Sorn îl lăsă pe Jun să comande, deși mai adăugă și el vreo două-trei feluri de mâncare, în total ieșind vreo patru. Totul între el și Jun părea ciudat de normal, de parcă mereu fusese așa. Cu excepția privirilor supărate pe care Jun i le arunca de fiecare dată când se întâlneau cu ochii, ceea ce-l făcea pe Sorn să vrea să-i apuce buzele alea pline și să i le strângă. Puștiul încă era supărat că fusese atacat mai devreme, probabil îl dureau obrajii de câte ori Sorn și-a îngropat nasul în ei.

- Vorbeai destul de mult cu Ai Jom înainte, nu? întrebă Sorn în timp ce mâncărurile comandate începeau să fie aduse una câte una. Jun își puse niște tam-mua în farfurie și luă o îmbucătură, șoriciul de porc trosnind zgomotos în gură în timp ce asculta.

- Da, mai vorbeam uneori, răspunse Jun, apoi înfipse o aripioară de pui prăjită pe care Sorn i-o pusese în farfurie. Textura crocantă îl făcu să zâmbească mulțumit.

- Ați și ieșit împreună, adăugă Sorn, încercând să pară degajat, deși în piept îl ardea.

- Chiar ați ieșit împreună. A întrebat Sorn din nou, mâncărimea din piept din ce în ce mai puternică.

- Da, am fost într-un parc de distracții. Jun era puțin curios de unde știa Sorn că ieșise cu Hia Jom, dar pe de altă parte... ținând cont că îl căutase cu disperare peste tot, nu era chiar o surpriză că știa și asta.

- Ați fost într-o întâlnire?

- Hia Jom nu mă place.

- Dar tu îl placi? Jun nu răspunse intenționat. Vroia să vadă ce va face Phi Sorn. Dar tipul n-a zis nimic. A continuat să mănânce în liniște. Nici după ce au terminat masa, Sorn n-a scos niciun cuvânt. Nici măcar când au cumpărat biletele de film. Părea cu adevărat tensionat.

- Am ieșit cu Hia Jom doar să ne plimbăm, serios, spuse Jun în gol, în timp ce așteptau să înceapă filmul, peste cincisprezece minute. A accentuat intenționat expresia „să ne plimbăm”, ca să fie clar ce voia să spună. Sorn, așezat lângă el pe scaunul de catifea, ridică în sfârșit privirea din telefon și se uită direct la Jun.

- Și ce dacă? Asta nu înseamnă că nu ar putea să te placă. La naiba, și eu am zis că nu te plac... și uită-te la mine acum. Nesimțitul ăla, Jom sau cum îl cheamă, ar putea la fel de bine să se îndrăgostească și el de tine.

- Ți-am spus că am ieșit doar să ne plimbăm. Ești imposibil, explodă Jun, vocea devenind strânsă. I-o spusese clar, negru pe alb, și Phi Sorn tot găsea un mod de a transforma totul într-o ceartă. Chiar nu înțelegea ce voia Jun să spună?

- A fost o ieșire. Exact ca ieșirea asta a noastră, acum.

- La naiba! Dacă vrei să mă întâlnesc cu Hia Jom în același fel în care „mă întâlnesc cu tine”, atunci dă-o dracului – fă ce naiba vrei! A răbufnit Jun înainte de a pleca la toaletă, evident supărat. Se săturase de Phi Sorn și de felul lui de a vorbi de parcă se sufoca cu un sunet de muget de fiecare dată când deschidea gura. De ce naiba era atât de prost în acest moment? Venise până aici pentru a repara lucrurile și, în loc să facă să conteze, era prea ocupat să se streseze că altcineva s-ar fi putut da la Jun. Astăzi, Jun îi dăduse o șansă. Dacă Sorn nu-și revenea curând, Jun nu mai stătea pe aici.

- Hei! strigă Jun când Sorn dădu buzna după el în toaletă, îl împinse într-o cabină și încui ușa în urma lor. Îi bloca complet ieșirea cu trupul lui masiv. Fața aceea dură și mereu morocănoasă era acum brăzdată de un zâmbet șiret, iar ochii aceia pătrunzători luceau cu ceva ce Jun nu putea privi direct. Trebuia să-și întoarcă privirea.

Sorn nu se așteptase niciodată ca puștiul ăsta obraznic să-i întindă o mână de ajutor în felul ăsta. Doar faptul că fusese invitat la o ieșire îi făcuse inima să-i bată mai tare, dar acum, după ce înțelesese ce voia cu adevărat să spună Jun? Era în culmea fericirii. Pieptul i se umplea de o căldură explozivă.

- Întreb serios de data asta, Jun.

- Ce? Jun se întoarse instant spre el.

- Pot să te sărut? întrebă Sorn, cu o voce joasă.

- Fără limbă, promit. Doar buzele... e în regulă? Nu mai pot să mă abțin, ești al naibii de drăguț.

Șopti cuvintele chiar în momentul în care altcineva intră în toaletă. Spațiul strâmt îi obliga să stea aproape lipiți unul de altul, dar, ciudat, nu părea deloc incomod. Jun își strânse buzele, ezitând. Sorn îl privea drept în ochi, cu o privire moale, plină de o emoție de care Jun nu putea să se apere. Fața i se înroși brusc. Chiar era același tip dur pe care îl plăcea? Phi Sorn, nesimțitul cu gura spurcată, care înjura mai mult decât vorbea frumos, acum îl numea „drăguț”? Același cu care se ciondănea ca și cum ar fi fost dușmani de moarte... acum îl urmărea ca un cățel loial.

- Doar buzele. Fără limbă. A spus în cele din urmă Jun după o pauză, cu vocea fermă. S-a gândit să-i dea o mică recompensă pentru că, măcar o dată, a înțeles ceva.

Copleșit de bucurie, Sorn îi cuprinse fața și îl sărută imediat. Doar buzele, fără limbă, exact cum promisese. Dar modul în care îi mușca și îi sorbea buzele îl făcea pe Jun să tremure, de parcă deja se juca cu limba. Jun se agăță de umerii lați ai lui Sorn, de teamă că i se vor înmuia genunchii. Phi Sorn se pricepea la săruturi acum la fel de bine ca prima oară, și chiar dacă era doar un contact între buze până deveneau roșii și umflate, focul din spatele gestului nu slăbea deloc.

Jun simți fiori pe piele când auzi acel oftat adânc și fierbinte lângă ureche, exact în momentul în care Sorn se desprinse, doar ca să-l sărute din nou. De data asta, limba lui fierbinte îi atinse ușor buzele, jucându-se cu conturul acum colorat intens. Jun își întredeschise buzele, dus de valul momentului, dar nu-i permisese încă să meargă mai departe.

- Mmmh… ajunge, murmură Jun, împingându-l ușor pe Sorn înapoi. Dacă mai continuau mult așa, biletele la film urmau să se piardă degeaba. Sorn, deși evident reticent, se dădu înapoi, lăsându-l pe Jun să plece, chiar dacă fiecare fibră din el își dorea mai mult.

Jun își aranjă hainele și ieși din toaletă împreună cu Sorn. Doi liceeni le aruncară o privire ciudată, dar lui Sorn nu-i păsa deloc. Îi prinse mâna lui Jun și îl trase direct spre cinematograf.

Timp de două ore cât a durat filmul, bărbatul mai mare abia dacă s-a mișcat de lângă Jun. Fericirea pe care o simțea îl făcea să se comporte din nou ca un adolescent, ca în vremurile când a vedea un film cu cineva pe care-l iubeai însemna să stai lipit umăr de umăr cu acea persoană. Doar că acum, în loc să aibă pe cineva care se sprijină pe umărul lui, el era cel care se agăța de Jun. Și abia acum își dădea seama cât de mult își dorise de fapt să fie aproape așa.

După film, Jun ceru să treacă pe la jocurile arcade. Sorn schimbă niște monede ca să-l lase pe cel mic să se joace pe săturate, stând tot timpul aproape de el. Deși Jun era aproape de vârsta de muncă, mai avea încă acea latură de copil, dar un fel de copil care nu-l enerva niciodată pe Sorn. Ba dimpotrivă, îl făcea să-și dorească să-l vadă întorcându-se spre el și cerându-i să-l răsfețe cu un premiu sau două.

- Vrei să încerc eu la aparat pentru tine? întrebă Sorn, văzându-l pe Jun cum se uita lung la vitrina cu plușuri. Deja cheltuise destule monede fără să câștige nimic.

- Te pricepi? La fel de bine ca la spart baloane? întrebă Jun, cu ochii strălucind de speranță. Dacă Sorn se oferea, poate chiar exista o șansă.

- Sunt praf la asta, dar încerc, recunoscu Sorn sincer. În cartierul lui nu prea existau aparate de genul. Dacă voia să se joace, trebuia să vină până-n oraș. Mai degrabă se pricepea la darts cu baloane.

- Atunci hai, încearcă, spuse Jun, băgând moneda și lipindu-se de geam, urmărind cu atenție.

Sorn zâmbi văzând expresia entuziasmată a micuțului, apoi ținti un pluș diferit, nu pe cel pe care încercase Jun mai devreme. Când găsi unghiul potrivit, apăsă butonul și lăsă gheara să-și facă treaba. Dar brațele slabe ale ghearei cedaseră la jumătate și au scăpat jucăria. Încercă din nou. Și din nou. Dar oricât ar fi încercat, nu reușea să-i câștige păpușa IRON MAN.

Așa că, în schimb, îi oferă un premiu de consolare, o înghețată cu cornetul întors cu susul în jos, care, cumva, nu se vărsase deloc.

- Mai vrei să mergem undeva? îl întrebă, după ce Jun terminase înghețata și acum ronțăia niște cartofi dulci japonezi copți, mirosul atât de ispititor încât Sorn nu se abținuse să nu cumpere un întreg săculeț.

- Nu. Sau… voiai tu să mai vedem ceva?

- Nu, răspunse Sorn, aruncând o privire în lateral spre el.

- Dar aș vrea să te duc cu mașina undeva.

Jun se uită o clipă la el, apoi dădu un mic din cap.

- Bine.

Sorn îl conduse pe Jun din ce în ce mai departe de oraș, deși nu prea departe, trebuia să se întoarcă mai târziu și avea și muncă a doua zi. Oricât de mult ar fi vrut să-l ducă undeva departe, asta urma să mai aștepte. Parcă într-un parc public, unde mai erau câțiva oameni răsfirați care făceau jogging sau plimbări. Pe o parte a parcului, un grup făcea aerobic sub reflectoare puternice. Găsi un loc drăguț și se așeză, trăgându-l ușor și pe Jun să stea lângă el.

- De ce-am venit aici? întrebă Jun, aruncând o privire curioasă în jur. Nu mai fusese niciodată în acel parc. Nu era nimic spectaculos, dar cunoscându-l pe Phi Sorn, bănuia că avea pregătită vreo surpriză.

- Pur și simplu am simțit să oprim. Mă dor picioarele dacă conduc prea mult, răspunse Sorn, direct.

La naiba cu romantismul. Jun oftă și se lăsă pe spate pe bancă, urmărind mătușile și doamnele în vârstă dansând sincron pe ritmuri energice, era ciudat de relaxant.

- Ți-a plăcut azi? întrebă brusc Sorn, rupând tăcerea dintre ei. Jun, prins cu privirea la aerobic, se întoarse spre el, nefiind sigur că auzise bine.

- Ce-ai zis?

- Te-am întrebat dacă îți place de mine, reformulă Sorn, de data asta lovind direct în inimă.

- Îmi plăceai înainte , răspunse Jun, cu voce calmă, dar precaută.

- Dar acum... trebuie să mă mai gândesc.

- Heh… dar mie îmi place de tine, spuse Sorn, aruncând o privire pe furiș spre cel de lângă el.

- M-am săturat, murmură Jun, dând replica într-un ton indiferent, de parcă nu conta, deși observase foarte clar cum Sorn se apropia tot mai mult, întinzându-și brațul musculos pe spătarul băncii și cuprinzându-l lejer.

- Îmi place mult de tine, adăugă Sorn, aplecându-se puțin și șoptindu-i la ureche, cu voce joasă, în timp ce pretindea că urmărește în continuare aerobic-ul din fața lor.

- Mmm.

- Vrei să fii fan-ul meu?