Capitolul 3: Dacă abilitățile tale orale nu sunt grozave, voi fi obosit.

  Avertisment: Vă rugăm să fiți discreționați atunci când citiți. Spoilere înainte. Conține scene de agresiune fizică / violență / scene de tentativă de abuz sexual / arme de foc.

  

 
- Au!

În interiorul camerei, o liniște înfiorătoare învăluia împrejurimile. O aură întunecată părea să emane dintr-un tânăr care amintea de un membru al mafiei. Micuțul clovn tremura, simțindu-se prins în capcană și pierdut, ca o pasăre speriată prinsă într-o cușcă. Ce se poate face în astfel de circumstanțe? Oamenii sunt speriați!

- Vrei să ne provocăm unul pe altul?

- Uh, nu, mulțumesc. El a scuturat capul, astfel încât părul său castaniu a atins pământul. Cu o încruntare și o postură aplecată, Bartolucci a afișat un zâmbet șiret, aruncând o privire ca și cum nu ar fi fost altceva decât o mică creatură gata să-și vadă inima zdrobită sub picioare, în orice moment.

- Oh, oh. Simt că inima îmi va exploda, iar eu sunt încă călcat în picioare.

- Cine te-a trimis aici?

Iar ai ratat, nu-i așa, Loy! În mod normal, un coleg de bandă ar fi cel care ar spune această frază, dar de data aceasta, Loy a vrut să o spună el însuși. Micuța siluetă murmura și se zvârcolea neliniștit, luptându-se să-și pună costumul negru strâmt, asemănător unui vierme neajutorat legat. Bertolucci se uită la persoana care zăcea la picioarele lui, încruntându-și sprâncenele. Cât de jalnică era situația asta. Cum putea fi el un spion secret al vreunei bande? Apoi, alți doi subordonați tineri intrară împreună în cameră, neîndemânatici și fără suflare.

- Ne cerem scuze că v-am făcut să așteptați, domnule, spuse unul dintre ei, cu fața acoperită de sudoare. Cu toate acestea, ochii lor trădeau teamă și un tremur.

- Oh, copilul acela? Copilul acela este cel pe care l-am angajat din barul din Ibiza să vină la bordul navei. Copilul care dansa ciudat atunci, da.

- Așa este? Don Bertolucci își ridică piciorul de pe piept, dezvelindu-i pieptul gol. Dintr-o dată, folosi o bâtă de lemn pentru a-l răsturna pe tânărul Loy, făcându-l să stea cu fața în jos, asemănându-se cu un pește prăjit pe grătar. De îndată ce văzu chiloții verzi cu model de dinozaur, își aminti. Bătând ușor cu bâta pe corpul lui Loy, parcă se juca cu o minte bolnavă. Loy, care avea mâinile și picioarele legate, încerca să găsească o cale de scăpare. Oricare ar fi fost. Mafiotul însă îi trage în jos marginea chiloților, dezvăluind o bucată din fesele sale roz pal.

- Atunci du-te și întreabă-ți subordonații câți mă așteaptă, domnule. Loy nu se putu abține să nu răspundă, dar de îndată ce ochii lui se întâlni cu ai mafiotului, își coborî repede capul, ca o broască țestoasă care se retrage în carapace.

- Vorbești bine italiana. Micul Omegia înghiți nervos, neștiind dacă să se bucure sau nu că era admirat. Santino zâmbi și se aplecă să-l apuce de gât, forțându-l să-și schimbe poziția și să îngenuncheze.

- Deci, ce te aduce aici?

- Păi... am intrat, nu? Cum am intrat? Loy se prefăcu slab și beat, deși știa că șansele de scăpare erau de doar 0,0001%. Bărbatul înalt strâmbă ușor din nas în timp ce se întoarse spre subalternul său.

- Amândoi aveți responsabilitatea de a asigura siguranța pe această navă, și totuși ați lăsat un oaspete ieftin să intre în camera mea, așa, pur și simplu? Cei doi bărbați care fuseseră certați stăteau cu mâinile împreunate, cu capul plecat spre podea. Deși Santino nu ridică vocea, chipul său frumos nu trăda nicio emoție. Totuși, Loy putea vedea în secret că picioarele celor doi bărbați tremurau ușor.

- Pedeapsa pentru greșeala voastră penibilă este să vi se scoată ochii și să vi se taie degetele arătătoare.

- Da, domnule.

Oh, cu tipul ăsta nu e de glumit. Loy înjură în sinea lui și îi compătimea pe cei doi bărbați, dar reuși totuși să zâmbească și să le înveselească inimile. Așa e lumea mafiei, nu mori din cauza dușmanilor, mori din cauza propriului șef.

- Dar astăzi e o zi fericită, așa că puteți pleca unde vreți.

O fi bucuros pentru că tocmai a atacat docul bandei și a omorât niște oameni. Ce ticăloși!

- Mulțumim foarte mult, domnule. Loy era sigur că auzise șoapte amestecate cu suspine venind de la cei doi bărbați. Aceștia nu ezitară, se înclinară repede și plecară în grabă, urmând ordinele șefului lor. Acum, doar Loy și cei doi paznici rămăseseră. Dar de ce îl mai țin încă?

Loy încercă să se furișeze discret și să se ascundă în dressing, dar, cumva, ușa era departe. Când se întoarse să se uite, văzu că barbarul Don folosea un baston pe care îl agățase de lenjeria intimă și acum atârna de el.

- Unde crezi că te duci? Mafiosul italian ridică bastonul și i-l arătă. Loy se uită la vârful aurit și zâmbi timid. Dacă bastonul acela l-ar fi lovit, cu siguranță s-ar fi spart în bucăți.

- Nu fug, dar podeaua din camera asta e atât de moale încât nu m-am putut abține să nu mă rostogolesc. Cu o ușoară mișcare dintr-o parte în alta, micuța siluetă a lui Loy a ajuns în cele din urmă să stea întins pe o parte, ridicând ușor șoldurile, iar privirea lui devenind șireată și vicleană. Picăturile de transpirație încă mai rămăseseră, tentându-l pe celălalt și ademenindu-l să bea suc de struguri, care era încă intact.

- Vrei să vii... să te rostogolești cu mine? Tânărul Omega flirta cu el, uitând că era legat și imobilizat, la kilometri distanță de a fi sexy. Tânărul mafiot închise ochii la silueta micuță...

Clic!

Mâna lui mare scoase cătușele de la picioare, dezvăluind un cuțit lung și ascuțit, de aproximativ 10 centimetri. Și, cu o mișcare rapidă, frânghiile care îi legau brațele și picioarele fură tăiate. Se întâmplă atât de repede încât nu avu timp să se sperie de ascuțimea cuțitului.

- Poți pleca acum și nu mai vreau să-ți văd fața vreodată. Santino se apropie și se așează pe scaunul verde închis. Luă o țigară scumpă, o aprinse și trase un fum. Dacă ar fi fost cineva care se iubea și se temea de moarte, ar fi fugit repede din această cameră. Cu toate acestea, clovnul curajos se târî înapoi și îngenunche pe podea, ținându-se de genunchi, refuzând să cedeze.

- Iată-mă, domnule, spuse el. - Păi, am venit de departe și intenționez să câștig mulți bani.

- ...

- Păi, domnule, eu... Santino era enervat de această persoană arogantă cu gura roșie, așa că îi băgă cu forța degetul mare și...

- Au! Mafiotul își mișcă degetul pentru a verifica cât de mult putea suporta această persoană. Dar doar introducând și degetul mijlociu, spațiul era deja umplut. Colțul gurii îi tremura de satisfacție.

- Arată-mi puțin ce poți.

Ochii lui limpezi și pătrunzători se uitau la fața ascuțită și amenințătoare a persoanei răutăcioase. Când nu mai avea altă opțiune, capul a început să se miște ritmic. Vârful limbii a lins de-a lungul degetului arătător și degetului mijlociu al mâinii mari a lui Santino. Degetele erau groase și lungi, făcând greu de imaginat dimensiunea reală a mâinii. Pe măsură ce căldura se intensifica, o senzație începu să apară în partea inferioară a abdomenului. Obrajii palizi se înroșiră. Mâinile se agățară ușor de brațul persoanei mari. El lingea și sugea, provocând un sunet intermitent. Între timp, privirea rămase fixată pe fața atrăgătoare, fără să clipească. Unde putea să fugă?

- Ajunge.

Santino își retrase încet mâna din gură și reluă fumatul ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Tăcerea făcu ca fața lui Loy să pară calmă, dar el încă îngenunchea între picioarele celeilalte persoane ca un câine care așteaptă comanda... Santino simți o anumită energie și se întoarse să privească persoana mică cu o expresie sumbră.

- Nu e problema mea. În timp ce vorbea, se apropie și ridică mâna, apăsând vârful nasului micului ninja. - Și nu mă mir că nu ai primit niciun ban.

Fața lui Loy se înăspri, buzele îi tremurau puternic. Se simțea umilit. Totuși, lui Santino nu-i păsa. Ba chiar îl chemă pe subalternul său să vină și să-l ia pe Loy de brațe, într-un mod lipsit de respect.

- Poți să faci ce vrei cu el. Cheamă menajera să vină să ia vasul cu băutura. Nu-mi place. Micul clovn avea o expresie tristă pe față când se întoarse să-l privească pe Santino, care aruncase băutura pe pervazul ferestrei. O singură lacrimă îi curgea pe obraz, ajungând până la vârful bărbiei, copleșit de tristețe. Mirosul unui tranchilizant puternic umplu aerul.

- Oh!

- La ce te uiți, obraznicule?

El fu tras brusc în sus și văzu că persoana care se apropia era cea care trebuia să fie pedepsită. Într-o clipă, Loy, care trezea milă, fu legat de mâini și de picioare și dus în spatele navei.

- Vrei una scurtă sau ce? Se pare că nu vrei să ne ocupăm noi de tine. Oh, aproape că uitam. Vrei să rămâi schilod, nu?

Zăcând cu fața în jos după ce a fost lovit, strângând abdomenul, înghițind sângele care îi curgea din gură. Nu era prima dată când era lovit cu pumnii sau cu picioarele. Era norocos că avea un corp mai rezistent decât media oamenilor. Indiferent de câte lovituri primea, reușea întotdeauna să supraviețuiască. Ochii sfidători ai lui Loy păreau și mai îmbătători, ca o vrajă... greu de rezistat. Loy se retrage cu regret și decide să nu răspundă, lăsând grupul de oameni care se agită să plece fără să-i oprească.

- Înainte să fii făcut bucăți, trebuie să vii să-mi sugi penisul.

- Da, și o să te fut până explodezi.

Stai, dar au început să aibă gânduri malefice...

- Nu!, Loy a deschis ochii larg, luptându-se să scape, simțind durere în tot corpul. Toți păreau să se distreze. Râsetele grosolane îi atingeau nervii sensibili, în timp ce mâini aspre îi apucau brațele și picioarele, ținându-l aproape nemișcat. Un bărbat scoase un cuțit ascuțit și îi rupse hainele băiatului. Armura pe care o purta pe dedesubt se desprinse și ea. Partea norocoasă în această situație nefericită era că acești oameni nu aveau timp să-și dea seama, deoarece atenția lor era îndreptată spre altceva.

- Oh, deci ești priceput, nu? Vino, vino să te ocupi de mine.

- Pleacă! Au!

Tocmai când erau pe punctul de a se angaja într-o ceartă aprinsă, Loy a primit o lovitură care i-a întors fața. Persoana care stătea deasupra capului său a desfăcut fermoarul, eliberând un miros urât. Mișcându-l în sus și în jos pentru a-l face tare.

În acel interval scurt de timp, în sala de karaoke a navei, tinerele gazde le ofereau plăcere membrilor bandei Bertolucci. Unele dansau senzual în jurul barei, în timp ce altele își legănau viguros șoldurile. Dar când ceasul de pe perete a bătut ora trei dimineața, sala a încetat orice activitate. Fiecare persoană s-a îndepărtat și și-a deschis geanta, scoțând uneltele.

Nu erau doar jucării... ci o varietate de arme.

- Nenorociților, o să muriți! A strigat bărbatul îmbrăcat în infirmier înainte ca gazdele să deschidă focul...