Capitolul 29

 

Telefonul a vibrat zgomotos în buzunarul lui Jun în timp ce mergea prin piață, alegând mâncare de luat în cameră. Când l-a scos, a văzut numele lui Hia Thai pe ecran, așa că a răspuns la apel.

📱- Da, Hia Thai?

📱- [Nenorocitul ăla de Sorn s-a întâlnit cu tine, nu-i așa? Cum a mers? Ți-a făcut ceva?] îl întrebă fratele său mai mare, grijuliu, cu o voce caldă. Mai devreme, când Sorn s-a întors la birou, părea fericit, așa că nu era greu de ghicit că îl întâlnise pe Jun. Dar abia acum apucase să-l sune și să-l întrebe.

Jun a rămas tăcut, amintindu-și întâmplările de peste zi. Dacă nu punea la socoteală momentul în care Sorn i-a furat pe furiș un sărut pe obraz și a fost plesnit pentru asta, atunci nu se întâmplase nimic prea serios.

📱- Nu, nimic. Dar Phi Sorn a spus că îi plac.

La auzul acestor cuvinte, Thai nu s-a putut abține să nu chicotească. Prostul ăla de prieten al lui, când era serios în legătură cu ceva, mereu se arunca înainte fără să stea pe gânduri. Jun avea să o ducă greu de-acum înainte.

📱- [Și tu ce i-ai zis]?

📱- Nu-l cred. Hia, chiar te aștepți să-l cred pe unul ca Phi Sorn? Spune-mi ce ar trebui să fac.

Jun s-a așezat pe trotuar în timp ce îl aștepta pe Win să termine cumpărăturile. Se despărțiseră pentru a lua lucruri diferite.

Acum, se simțea mai obosit emoțional decât fizic. Chiar nu avea nicio idee ce urmărea Sorn. Se juca doar cu el? Încerca să-l facă să-și piardă cumpătul, doar ca mai apoi să-și dea seama că de fapt nu-l place deloc? Jun analiza totul atât de mult încât simțea că își pierde mințile, în timp ce Sorn acționa de parcă totul era cel mai natural lucru din lume.

În trecut, ori de câte ori Jun era confuz în legătură cu propriile sentimente, exista mereu ceva care să-i clarifice lucrurile. Dar acum, nimeni nu putea limpezi confuzia legată de Sorn, în afară de Sorn însuși. Și totuși, cum ar fi trebuit să gestioneze asta? Îl înspăimânta gândul de a ieși din zona sa de confort, acel spațiu sigur pe care și-l construise ca să-și protejeze inima de a fi rănită din nou de Phi Sorn.

📱- [Probabil că nu pot să te ajut prea mult cu asta. Ține de tine, Jun.]

📱- Mi-e frică, Hia. Nenorocitul ăla de Phi Sorn e înfricoșător.

📱- [E înfricoșător, dar în adâncul sufletului tău tot vrei să-i deschizi inima, nu-i așa?]

📱- Sincer… dacă aș putea să-l uit, aș fi făcut-o deja, Hia. Jun a rostit în sfârșit gândul adânc îngropat în el.

Vroia să încerce să iasă cu altcineva, să caute pe cineva nou. Dar dacă ar fi fost cu cineva doar ca să-l înlocuiască pe Phi Sorn, i s-ar fi părut nedrept față de acea persoană. Dacă rolurile ar fi fost inversate, nici lui nu i-ar fi plăcut să fie a doua alegere a cuiva sau un simplu experiment emoțional.

Jun experimentase ceea ce lumea numea „iubire” de multe ori, prima dragoste din copilărie, relația din liceu, legăturile din facultate. Acum, când era pe punctul de a intra în lumea muncii, învățase ce înseamnă dragostea prin relații. Dar în final, niciuna nu durase pentru totdeauna. De fiecare dată, se despărțea de cineva din cauza diferențelor de preferințe personale.

Ca în cazul lui Ning, cu care ieșise în liceu, a încheiat relația când și-a dat seama că, în adâncul sufletului, era atras mai mult de bărbați. Phi Sorn a fost cel care i-a deschis acea ușă, trăgându-l într-un cerc vicios din care nu mai putea ieși. Își dorea mai mult decât ceea ce avuseseră înainte. Phi Sorn reușise mereu să-i ofere tot ce voia.

Dar acum, Jun cerea mai mult decât permitea înțelegerea lor inițială. Încă de la început, relația lor complicată și emoțiile contradictorii făceau totul să pară nepotrivit, ca și cum n-ar fi trebuit să fie niciodată așa.

📱- [Atunci dă-i o șansă să-ți demonstreze. Așa vei înțelege cu adevărat ce simți, dacă-l placi pe Ai Sorn pentru cine este cu adevărat, sau doar pentru că îți oferă sexul pe care ți-l dorești. I-a spus Hia Thai, sincer și direct, ca un adult cu experiență.]

Jun i-a recunoscut cuvintele înainte să închidă, chiar când a sosit Win. Apoi, au pornit împreună spre apartament.

    💚💚💚

- Frumușelul Nong Jun, îți mai amintești de mine? Phi Yim mi-a zis să te chem jos, la depozit.

A doua zi dimineață, o contabilă frumoasă a intrat cu un zâmbet dulce și l-a strigat pe nume. După ce și-a salvat lucrarea, Jun s-a dus imediat jos, așa cum îi ceruse Phi Yim, șeful departamentului de gestiune a stocurilor, sau, mai formal, managerul depozitului. Hia Thai îl lăsase pe mâna lui Phi Yim pentru a-i oferi lui Jun experiență practică în rol, pe care acesta ajunsese să-l găsească chiar plăcut.

Dar în timp ce cobora din birou, l-a zărit imediat pe cineva vorbind cu Phi Yim. Oftă încet. Știa că, într-o zi, Phi Sorn avea să revină acolo, dar nu se așteptase să fie atât de curând.

Jun se apropie, dar se opri intenționat lângă Phi Yim, păstrând distanța față de Sorn cât de mult putea.

- Jun, a învățat deja cum să se descurce Învăță repede, băiatul, spuse Phi Yim.

- Lasă-l pe el să te ducă. Jun... du-l pe Khun Sorn să verifice stocul pentru transportul către China. Khun Tune a tot insistat pe tema asta, așa că a fost nevoie să trimită pe cineva personal să se ocupe.

Minciuni!

Jun aproape că izbucni, dar doar în gând. Sub fața aia nerasă și aerul de vagabond al lui Phi Sorn se ascundea clar o strategie bine pusă la cale. Dar ce putea face? Era doar un intern. Așa că luă documentele de la Phi Yim, care avea alte sarcini de rezolvat, și încuviință din cap.

- Pe aici, Khun Sorn. Jun făcu un gest larg, exagerat de politicos, iar tonul îi era plin de sarcasm. Dar Sorn doar chicoti și îl urmă, evident amuzat.

- Pe unde mănânci de obicei? întrebă Sorn, încercând să pornească o conversație, ca și cum ar fi fost în cea mai bună dispoziție.

„...”⁉️( Jun)

- E mâncarea bună pe aici? N-am apucat s-o încerc niciodată.

Cum Jun nu răspunse, Sorn păși mai aproape, suficient de aproape cât să simtă parfumul familiar al apei de colonie pe care Jun o folosea întotdeauna. Se înclină ușor, inspirând adânc doar ca să se bucure de miros. Dar, în clipa în care îl văzu pe Jun întorcându-se, se uită repede în altă parte, prefăcându-se dezinteresat. În timp ce în gând țipa: „Vreau doar să-mi înfig colții în el!”

- Se spune că este o prăvălie cu orez cu curry la intrarea în aleea fabricii. Se presupune că este bună și dau porții mari. Vrei să mergem să mâncăm acolo împreună?

„...”⁉️(Jun)

Sorn îl privi pe Jun, care mergea puțin înaintea lui. Nu se întoarse, nu se uită la el, nici măcar o dată. Și, mai important, nu răspunse la nicio întrebare.

Acum, Sorn înțelese ce înseamnă când Jun era cu adevărat supărat. Tăcerea asta, atât de neobișnuită pentru el, avea o greutate apăsătoare care îl strivi pe Sorn pe loc.

- ...Jun.

- De la rândul ăsta, mai numeri încă trei, toate astea sunt coletele pregătite pentru exportul în China. Aici e lista articolelor programate pentru livrare. Totul a fost deja verificat, dar dacă vrei să te convingi, poți s-o faci. Eu mă duc să-l chem pe Phi Forklift pentru tine.

Jun vorbi dintr-o suflare, concentrându-se exclusiv pe muncă, mișcările lui erau rapide și eficiente. Se străduia să nu-l privească în față pe Sorn, deși îl zărea cu coada ochiului, furând priviri pe furiș.

Desigur, Sorn vedea totul. Cu un zâmbet șiret, păși mai aproape de Jun până când acesta se trezi cu spatele lipit de un raft metalic uriaș, plin cu piese de mobilier asamblate. Când realiză că fusese încolțit, Jun încercă instinctiv să fugă, dar brațul musculos al lui Sorn se ridică, blocându-i calea.

- V-Verifică ce ai de verificat, Phi, ca să pot merge să fac altceva, spuse Jun, evitând contactul vizual. Dar Sorn doar îl privi fix și se mai apropie un pas.

Panicat, Jun ridică instinctiv documentele din mâini, folosindu-le ca scut pentru a-și acoperi fața. Simțea deja, căldura respirației lui Sorn. Și apoi, un sărut.

Dar nu pe el.

Buza lui Sorn atinse hârtia exact în locul unde ar fi fost gura lui Jun, dacă nu s-ar fi apărat la timp.

- Heh, chicoti Sorn încet, amuzat de reacția rapidă a lui Jun. Chiar dacă reușise să-l „hărțuiască” doar printr-o bucată de hârtie, tot era mai bine decât nimic.

- Casa este al naibii de goală fără tine.

Sorn rămase acolo, cu brațul încă blocând calea lui Jun. Tânărul nu mai încerca să scape, dar nici nu coborî hârtia care îi proteja fața. Tot ce putea vedea Sorn erau urechile lui Jun și câteva șuvițe de păr.

- Vreau să te întorci acasă. Poți continua stagiul aici, nu-i problemă, te duc eu dimineața și te iau seara. Doar... vino înapoi și stai cu mine, da?

Omul care odinioară se comporta de parcă nu i-ar fi păsat, cu vorbe tăioase și atitudine rece, ajunsese acum să implore ca băiatul pe care odinioară îl disprețuia să revină în spațiul lui personal. Singurătatea devenise insuportabilă.

Mâncarea pe care o adusese din Sud era încă neatinsă în congelator. Alimentele cumpărate în exces pentru altcineva se stricau în frigider pentru că nu era nimeni care să le consume.

- Ai Nu a trimis deja plușul. Încă așteaptă să-i dai un nume.

Jun era atât de concentrat pe vorbele bărbatului mai mare, încât nici nu-și dădu seama când brațele musculoase ale lui Phi Sorn îl învăluiră treptat. Încet, cu grijă, până când fu cuprins într-o îmbrățișare largă. Nu era sufocantă, dar nici atât de lejeră încât să nu-i simtă greutatea dorului.

- Mi-e un dor nebun de tine. Două săptămâni departe, ajunge, Jun. Hai înapoi și fii din nou Jun al meu, da?

Sorn strânse puțin brațele, atât cât să simtă că Jun înțelege sinceritatea din spatele cuvintelor sale. Nu mințea. Nu spunea doar lucruri frumoase ca să-l înduplece. Chiar dacă Jun refuza să-l privească, atât timp cât era dispus să asculte, era suficient.

- ...Și când am fost eu vreodată al tău?

După ce-l lăsă pe Sorn să vorbeasca o vreme, Jun vorbi în sfârșit. Nu-i răspunse la îmbrățișare, dar nici nu se smuci ca eroinele din dramele siropoase. Foile cu inventarul stăteau încă în fața feței lui, ca un scut împotriva inevitabilelor atacuri-surpriză ale lui Phi Sorn.

Pentru că Jun îl cunoștea prea bine. Dacă și-ar fi coborât garda, fie și puțin, Sorn ar fi profitat imediat.

- Din clipa în care mi-am dorit să fii, răspunse Sorn, zâmbind ușor. Totul mergea mult mai bine decât se aștepta. Dacă Jun întreba asta, însemna că deja începuse să se înmoaie.

- Și când a fost asta?

- De ce vrei să știi? întrebă Sorn, înclinând puțin capul. Dar tot ce putea vedea era doar urechea lui Jun. Încăpățânatul ăsta mic...

- Dacă nu poți răspunde, atunci lasă-mă. Am treabă. E atât de cald încât mi s-a udat tricoul, și tu tot mai ai chef să ții oamenii în brațe, izbucni Jun înainte să-l împingă pe bărbatul uimit deoparte.

Sorn nu se așteptase la asta. Crezuse că Jun tăcea pentru că era încurcat. Dar nu – nu era deloc roșu în obraji. În schimb, era enervat.

Într-o clipă, încrederea lui Sorn, încrederea cu care intrase azi, complet înarmat, s-a făcut țăndări. ArrowShot, odinioară un maestru al jocurilor emoționale, fusese complet întrecut de un puști de la facultate.

Jun s-a îndepărtat fără să privească înapoi. Atâta timp cât Phi Sorn nu-i putea oferi claritatea de care avea nevoie, nu avea de gând să se întoarcă la el.

- Jun! Ai Jun! Așteaptă! Sorn i-a ieșit în față, blocându-i drumul, în timp ce Jun, furios, îl privea de parcă era cea mai enervantă persoană de pe pământ.

- Bine, atunci! Răspunde-mi tu mai întâi, de când îți place de mine?

- De ce îți pasă? Nici măcar nu ai fost în stare să-mi spui clar ce simți tu.

- Doar răspunde-mi. vocea lui Sorn era fermă. Expresia de pe chipul lui serioasă, fără zâmbetul glumeț, fără rugăminți ca mai devreme.

Jun a oftat adânc înainte să vorbească, în sfârșit.

- De când ai fost drăguț cu mine. De când m-ai ajutat în bar. După aia... a tot continuat. La început nu eram sigur, dar, fără să-mi dau seama, îmi plăceai. Vocea lui era stabilă la început, ca și cum ar fi vorbit despre vreme.

- Îmi plăcea când erai gelos. Îmi plăcea cum aveai grijă de mine, chiar și atunci când mă certai. Ai fost mereu bun cu mine... până n-ai mai fost. vocea i s-a înmuiat.

- În momentul în care ai spus că nu-ți plac... atunci ai devenit cel mai groaznic. Respirația i s-a tăiat. Jun nu a mai putut continua.

Gâtul i se strânsese, ochii îi usturau. I se frânsese inima înainte ca ceva să fi început cu adevărat.

- Jun... eu...

- Nu te mai apropia! Să nu crezi că doar pentru că ai spus că-ți plac și eu, gata, totul e bine. Pentru că ce mi-ai lăsat, cuvintele alea, încă sunt în capul meu, și nu pot scăpa de ele. Vocea îi tremura, dar vorbele tăiau ca lama.

- Îți pot da o șansă... dacă spui că ai de gând să mă curtezi. Pentru că vreau să văd, vreau să văd cum un bărbat pe nume Sorn, cel care odată a zis că nici într-un milion de ani nu i-ar plăcea de Ai Jun, vrea acum să mă cucerească. Si-a ridicat mâna și și-a șters lacrimile care începuseră să curgă tocmai în cel mai prost moment posibil.

Sorn s-a uitat la persoana care plângea ca un copil, dar, în loc să simtă impulsul de a pleca sau de a se enerva, cum făcea de obicei când vedea pe cineva plângând, s-a apropiat.

Chiar dacă celălalt îi spusese să stea departe, l-a tras într-o îmbrățișare strânsă. A încasat mai multe pumni în spate, suficient de puternici cât să-l doară, dar Sorn nu l-a lăsat din brațe.

Abia acum înțelegea cu adevărat diferența dintre Jun și cuvântul „copil” pe care i-l atașase mereu. Da, Jun era mai tânăr. Dar gândurile lui, sentimentele, nevoia de claritate – le purta cu greutatea cuiva care deja crescuse.

Sorn era cel care fusese imatur. Sorn era cel care refuzase să-și înfrunte propriile sentimente. Fusese ca un copil speriat, ascuns sub pătură, prea temător să pășească în necunoscut.

- Îmi pare rău. Îmi pare rău că te-am rănit atât de tare.

Mândria pe care o clădise de ani buni acum distrugea sentimentele pure ale altcuiva. Rănile trecutului îl făcuseră să ridice ziduri împotriva celor mai tineri, iar asta îl rănise pe Jun.

Iar acțiunile sale, luând ce voia, jucând teatru, lăsându-l pe Jun să spere, fiind suficient de bun cât să-i dea speranță, făcuseră totul și mai rău. Când Jun și-a mărturisit sentimentele, Sorn fugise în loc să recunoască că simțea la fel.

- Ești atât de crud, Phi... Atunci, chiar am crezut că o să spui că și ție-ți plac... Am strâns curaj luni întregi ca să-ți spun... Hic... Dar tu doar...

- Da, da, știu. Îmi pare rău. Am dat-o în bară, bine?! Eram fericit când mi-ai spus că-ți plac, ok?! Dar am crezut că erai beat. Am crezut că poate nu era pe bune. Eu... of...la naiba ... Ai Nu chiar m-a avertizat.

A oftat și și-a slăbit puțin strânsoarea, suficient cât să-i vadă fața celui din brațele sale. Și, ca un fulger, gândul i-a fugit la Thanu. La ce îi spusese tâmpitul ăla atunci.

Dacă doar l-ar fi ascultat, dacă ar fi avut încredere în vorbele lui Jun de la început, nu s-ar fi ajuns aici. Jun nu ar fi avut o cicatrice pe inimă din cauza lui.

Sorn s-a tras puțin, privind chipul din brațele lui. Amintirea vorbelor fratelui său s-a întors în forță. Ce îi zisese Thanu atunci? Dacă l-ar fi ascultat, lucrurile n-ar fi fost atât de încurcate. Nu ar fi lăsat o rană atât de adâncă în inima lui Jun.

Jun ținea capul plecat, evitând contactul vizual, rușinat că se arătase atât de vulnerabil. Urâse cât de slab părea în fața lui Sorn. Era umilitor. Ar fi trebuit să stea drept, să pară indiferent, să pretindă că nu-i pasă de Phi Sorn. Dar în schimb, se lăsase ținut în brațe, se lăsase consolat.

- Nu știam că ești așa plângăcios. A murmurat Sorn, ștergându-i ușor lacrimile. I-a furat un sărut delicat pe frunte, deși Jun nici nu l-a simțit, prea ocupat să-și ascundă fața. Durerea din spatele lui Sorn se mai atenuase, dar vânătăile de la ciupituri încă îl usturau ca dracu.

- Nu știam că ești și tu așa prost, i-a întors-o Jun, vocea înfundată în pieptul lui Sorn. Acesta a tresărit. Oh, piticul ăsta... Voia să-l sărute până îl amețea chiar acolo. Să-l învețe minte să nu mai pună sare pe rană. Pentru că, sincer, deja se simțea ca un idiot complet.

- Plângi întâi, apoi mă înjuri, așa-i? – mormăi Sorn, aruncând o privire la ceas. Realiză că lipsise de la muncă de ore întregi. Dacă mai întârzia, Khun Tune avea să-l toace.

- E deja amiază. Trebuie să mă întorc repede, nu pot sta la prânz. Dar diseară vin să te iau la cină.

Jun nu a răspuns, dar l-a împins pe Sorn când a auzit vocile angajaților din depozit apropiindu-se. Zgomotul era tot mai puternic. Dacă îi vedea cineva îmbrățișați în mijlocul depozitului, bârfele aveau să explodeze.

- Dă-te la o parte! Vine cineva.

- Nu te las. Răspunde-mi mai întâi – o să mă aștepți? În loc să-l elibereze, Sorn l-a apăsat de perete, ținându-l bine în loc. Vocile se auzeau deja la doar două rânduri de rafturi metalice, iar Jun era atât de panicat încât Sorn îl simțea tremurând.

Vocile erau periculos de aproape. Expresia lui Jun se schimonosi într-o grimasă iritată, dar Sorn nu mai avea răbdare. S-a aplecat și i-a prins buzele roz, moi, între ale sale, mușcându-le și sărutându-le exact cum avea chef. Nu-l interesa dacă Jun îl lovea în spate până îi rupea oasele, niciun efort n-avea să-l facă să se oprească.

În acel moment, chiar dacă un elefant ar fi încercat să-l tragă, Sorn i-ar fi smuls buzele lui Jun cu totul. Pentru că, sincer, cine dracu i-a dat voie să fie așa al naibii de sărutabil?

- Hei, l-a văzut cineva pe Jun pe-aici? Phi Yim m-a trimis să verific cât a lucrat, se auzi o angajată. Ochii lui Jun s-au mărit de panică – îl căuta pe el. Apoi, un muncitor de pe un stivuitor a strigat înapoi:

- Aici!

- Mmmhh! Mmm!! Jun și-a strâns pumnii și l-a lovit de mai multe ori pe Phi Sorn înainte ca acesta, în sfârșit, să se oprească și să-i elibereze buzele. Jun trase aer adânc în piept, încercând să respire normal. Exact atunci, telefonul lui Sorn a vibrat cu un apel. Ignorându-l, Sorn i-a prins încheietura lui Jun și l-a tras într-un spațiu îngust între rafturi, abia suficient pentru ca amândoi să încapă și să nu fie văzuți.

- Ți-am luat asta, – șopti Sorn, băgând mâna în buzunar și scoțând o acadea. Jun a luat-o, confuz de ce îi dădea bomboane. Apoi a văzut un bilețel lipit de băț, pe care scria

- Hai să ne împăcăm. Ochii i s-au întors spre Sorn, plin de neîncredere, de parcă îl vedea pentru prima dată. Deci așa flirtează băieții din Sud?

Dar n-a mai apucat să se gândească, căci Sorn l-a prins de ceafă și i-a smuls un alt sărut, de data asta și mai intens. Când s-a desprins, buzele lui Jun erau umflate și-i ardeau.

- Auu! Gura mea! Jun strânse din dinți, vocea abia o șoaptă. De parcă ce făcuseră nu era deja destul de jenant, auzea acum angajata fix în locul unde fuseseră cu câteva clipe înainte. Rușinea îl făcea să vrea să se evapore în perete.

- Dacă tot te apuci să săruți pe cineva, măcar rade-te înainte! Nesimțirea asta de barbă înțeapă al naibii de tare, bombăni Jun, încă iritat. Buza lui proptită într-o grimasă autentică îl făcu pe Sorn să se abțină de la orice glumă, parțial pentru că nu voia să piardă momentele astea mărunte în zilele care aveau să vină.

Sorn zâmbi pe sub mustață. Singurul avantaj al spațiului îngust în care se ascunseseră era că Jun nu-l putea lovi cum o făcea de obicei. Îl privea cum încrunta din sprâncene, fețele lor atât de aproape că aproape li se atingeau nasurile. Jun era vizibil furios că îi furase nu unul, ci două săruturi. Dar, sincer, să fii lovit până în punctul în care te simți ca un fruct de santol învinețit a fost un preț corect de plătit

De îndată ce angajata trecu mai departe, Jun nu pierdu nicio clipă și se trase de lângă el. Puse cât mai mult spațiu între ei, fără să-i arunce nici măcar o privire, apoi se îndepărtă. Sorn se întoarse direct la muncă – probabil pentru că Champ îl bombarda cu mesaje furioase.

- Nu mă interesează că flirtezi cu puștiul, dar mișcă-ți fundul înapoi la muncă, nenorocitule!!

      💚💚💚

Seara, Sorn se întoarse la fabrică, dar când ajunse, Jun nu era nicăieri în birou. După ce întrebă în jur, află că Jun și Win obișnuiau să stea cu Phi Jai după program, pentru că Sepak Takraw era un sport popular pe acolo. De când începuse să lucreze la fabrică, Jun se apucase și el de jucat.

Sorn porni spre lateralul fabricii. Zona fusese cândva năpădită de iarbă înaltă, dar acum era complet curățată. De la distanță, văzu un grup jucând Takraw, împărțiți pe echipe și distrându-se de minune.

În mijlocul lor era un tânăr cu pielea deschisă – Jun – fără tricou, mișcându-se cu agilitate în cerc. Își schimbase pantalonii de uniformă cu unii scurți de sport, iar mușchii tonifiați se vedeau clar în timp ce lovea mingea cu precizie. Femei sau bărbați, toți cei din jur aveau privirea lipită de el.

Sorn își încrucișă brațele, privind persoana la care se gândise toată ziua. Îl apucă brusc dorința să-i arunce un tricou. Deși soarele nu mai ardea ca înainte, nu voia ca pielea lui Jun să se deterioreze. Mai mult decât atât, nu-i plăcea să-l vadă ud leoarcă de la transpirație , fără nimic care să-i absoarbă transpirația.

- Ești grozav, Nong Jun! strigă o femeie care părea să aibă vreo patruzeci de ani, aplaudând cu entuziasm. Un grup de colege i se alătură imediat, făcând uralele și mai zgomotoase.

- Dacă Nong Jun e încă singur, mă ofer eu să-i fiu iubită! Ooooh~”

Se părea că Jun devenise deja favoritul doamnelor mai în vârstă. Sorn râse când Jun rată o lovitură – nu era sigur dacă din cauza tachinărilor sau pentru că, exact în acel moment, li se întâlniseră privirile. Oricum ar fi fost, Jun își reveni repede și se concentră din nou pe joc.

- Ai Jun, Jun! Sunt eu! Win, purtând același tip de pantaloni scurți ca și Jun, sări în aer și execută un șut acrobatic perfect, trimițând mingea Takraw direct în terenul advers și marcând un punct. Clar că se pricepea acum. Jun sări entuziasmat și îl îmbrățișă pe prietenul lui în semn de celebrare, amândoi leoarcă de transpirație. Zâmbetul de pe chipul lui Jun era larg și senin – părea cu adevărat fericit că era acolo, alături de cel mai bun prieten. Atmosfera de aici nu semăna deloc cu biroul din oraș, unde toate discuțiile se învârteau în jurul muncii, fără nicio ieșire după program.

În apropiere, o bancă veche de lemn ținea o găleată cu apă cu gheață și câteva pahare comune pentru jucători. Sorn nu credea că era tocmai igienic, așa că se duse să cumpere sticle de apă pentru Jun și Win. Dar când se întoarse, priveliștea îl tulbură – Jun era întins pe jos, cu fața strâmbată de durere. Un muncitor îl ajuta să se ridice, dar piciorul drept nu atingea deloc pământul.

- Ce s-a întâmplat? vocea lui Sorn răsună ascuțit în timp ce se apropia în grabă, aruncând una din sticle către Win și preluând imediat grija pentru Jun. Trupul lui Jun, acoperit de transpirație, era alunecos ca un pește, dar Sorn îl sprijini cu un braț și îl ajută să se așeze. Atunci observă că și Win avea o zgârietură la cot, cu sânge care îi curgea.

Sorn întinse cămașa de uniformă a lui Jun către Win, ca să se șteargă de sânge, dar Jun o smulse imediat înapoi.

- Hei! E cămașa mea! Dacă o dai lui Win, cu ce mai rămân eu să mă îmbrac? bombăni, strângând cămașa la piept, apoi scoase niște șervețele din buzunar și i le întinse lui Win în schimb.

- De parcă o porți oricum, mormăi Sorn, la fel de iritat.

- Îți place la nebunie să te plimbi fără tricou, nu? Îți etalezi pieptul în fața doamnelor până ți-ai format un fan club aici, în fabrică. Și-acum brusc ți-e rușine?

Chipul lui Jun se întunecă, neînțelegând de ce Phi Sorn îl certa atât de dur. Nici măcar nu știa ce-l supărase așa. Între timp, angajații care se strânseseră în jurul lui Jun se dădură toți un pas înapoi când văzură că însuși Khun Sorn de la biroul din oraș îl îngrijea personal.

- Care-i problema ta? De ce te iei de mine? Lasă-mă în pace și pleacă.

- Stai nemișcat și continuă să-ți etalezi corpul, hai! Doamnele sunt aici pentru un spectacol pe cinste, să vadă mai bine pieptul tău de ‘lapte cu căpșuni’. Dă-le ce vor!” îngenuncheat pe jos, Sorn îi apucă piciorul lui Jun, tocmai când acesta încerca să se retragă, și îl trase peste genunchii lui, împiedicându-l să fugă.

Win stătea mai în spate, observând dinamica dintre cel mai bun prieten al lui și fratele mai mare, cu un zâmbet discret pe buze. Adevărul era că Hia Sorn fusese mereu așa cu Jun, îl certa, îl cicălea, dar niciodată nu-l lăsa baltă când conta cu adevărat. La început, cei doi se țineau la distanță. Dar de la excursia aceea la mare, când aveau șaptesprezece ani, se apropiaseră treptat, până când între ei nu mai rămăsese niciun spațiu.

Astăzi, posesivitatea lui Hia Sorn era scrisă clar pe chipul său. Jun avusese mereu obiceiul să-și dea jos tricoul, inițial pentru că i se părea că are pielea prea alba și voia să se bronzeze. Cu timpul, devenise un gest firesc de fiecare dată când făcea sport. Dar dacă era cineva căruia nu-i plăcea deloc treaba asta, acela era Hia Sorn, cu trăsăturile lui deja dure, care acum păreau și mai încruntate, arătând mai degrabă ca un bandit furios din junglă.

- Oh? Chiar vrei să-mi vezi pieptul, Phi? izbucni Jun dintr-odată, îndreptându-se în fața grupului cu o falsă pudoare exagerată. Își ridică și mâinile să-și acopere pieptul tonifiat, de parcă i-ar fi fost rușine.

Doamnele izbucniră în râs, aplaudând și fluierând din spatele lui. Dar, deși păreau să se distreze de minune, degetele lui Sorn tresăriră iritate. Poznele lui Jun aveau întotdeauna efect asupra lui, știa exact cum să-i apese butoanele, și o făcea cu talent.

Problema era că Jun devenea și mai insuportabil când era provocat. Cu cât încercai mai mult să-l oprești, cu atât era mai nazdravan. Și cum acum el era cel care-l urmărea pe Jun, era clar că Jun n-o să-i ușureze viața. Dacă reacționa greșit, Jun ar fi folosit asta ca o scuză să-l îndepărteze din nou. Și iar s-ar fi învârtit în același cerc, nesfârșit de pisică și șoarece, alergându-se în cerc.

Sorn încleștă maxilarul, mintea lui căutând o soluție. Dacă țipa, Jun câștiga. Dacă ignora, Jun mergea mai departe. Pentru prima dată, trebuia să schimbe strategia. Inspirând adânc, făcu ceva ce nu crezuse vreodată că ar face.

- Jun, krap, spuse Sorn, vocea lui neașteptat de blândă. Deși nu fusese mai tare decât glumele doamnelor, tonul îl făcu pe Jun să se întoarcă spre el surprins, de parcă nu-i venea să creadă ce tocmai auzise.

- Poți să stai în picioare? Glezna ta pare scrântită. Te duc la clinică s-o verifice un medic.

Tonul neașteptat de blând, structura normală a propoziției, ceva ce ar fi spus o persoană civilizată, ieșite din gura lui Sorn, cunoscut pentru brutalitate și sarcasm, îl lăsară pe Jun fără cuvinte. Pe de altă parte, Win simți cum i se face pielea de găină. În toți anii în care îl cunoscuse pe Hia Sorn, niciodată nu-l auzise vorbind atât de politicos. Cu excepția momentelor în care se adresa tatălui său, un asemenea nivel de formalitate era de neimaginat.

Jun a închis gura în momentul în care a auzit „Jun krap”. Cuvintele sunau atât de străin venind de la Sorn, încât a trebuit să se uite la el de mai multe ori, doar pentru a se asigura că era încă Phi Sorn cel cu limba ascuțită și nu o versiune a lui posedată de spirit, trimisă de un șaman.

- Te duci la doctor. Chiar dacă nu e grav, tot trebuie să verifice cineva.

- Nu trebuie. O să-mi treacă până mâine.

- De unde știi?

- Cad tot timpul. Mă refac repede.

Răspunsul nepăsător al lui Jun nu păru să-l convingă deloc pe Sorn.

- Atunci îl duc eu pe Jun la doctor, Hia. Nu-ți face griji, interveni Win rapid, simțind că, dacă nu se băga, cei doi erau pe cale să se ia iar la ceartă. Încăpățânarea lui Jun și instinctul protector al lui Hia Sorn erau o combinație periculoasă și, dacă nu-i despărțea acum, urma o nouă rundă de replici acide.

- Hia o să te ducă personal. Dacă-l las pe Win, iar vă aliați împotriva mea. Așa că vii cu mine și gata discuția.

Fără să mai aștepte vreun răspuns, Sorn se aplecă și îl ridică pe Jun în spate, în poziție de salvator.

- Hei! La naiba, Phi Sorn! Lasă-mă jos!

Jun se zbătea sălbatic, cu ochii măriți de panică. Nu erau doar ei doi și Win, mai erau încă mulți muncitori în fabrică, în mijlocul jocului, toți întorcându-se să privească spectacolul desfășurat. Dar, în timp ce Jun voia să moară de rușine pură, Sorn nu a ezitat deloc. Nici măcar nu s-a gândit să-l pună jos pe Jun, înaintând fără nicio urmă de rușine.

- Dacă nu mă lași jos chiar acum, jur că mă supăr pe bune! Jun strânse pumnii și începu să-l lovească pe Sorn cu toată puterea, în coaste și pe spate. Ca răspuns, Sorn îi trase una peste coapsă, destul de tare ca avertisment, dar nu încât să-l doară.

Jun încleștă dinții, mormăind toate înjurăturile care-i treceau prin minte. Unele erau atât de porcoase, că se opri la jumătatea frazei, realizând că, dacă le spunea cu voce tare, Sorn probabil i-ar mai fi tras una.

- De parcă nu ești deja supărat pe mine, mormăi Sorn, complet nepăsător la zbaterile lui Jun sau la zecile de priviri ațintite asupra lor.

Win venea în urma lor, având grijă să ia geanta și pantalonii de uniformă ai lui Jun, grăbindu-se să-i ajungă din urmă. Rămânea aproape, doar în caz că Jun chiar reușea să se zbată și să cadă din brațele lui Sorn.

- Ești atât de încăpățânat!” izbucni Jun, exasperat. Oricât lovea, înjura sau țipa, Sorn nu-l slăbea deloc.

- Pot fi și mai încăpățânat, Jun, spuse Sorn calm, strângându-l și mai tare.

- Atâta timp cât asta nu te rănește mai mult decât ești deja.

Sorn îl puse în sfârșit jos, ștergându-și discret transpirația de pe frunte. Căratul micului gălăgios nu fusese chiar muncă ușoară.

Îl privi pe Jun direct în ochi, cu o expresie serioasă, nu doar în legătură cu glezna lui, ci și cu tot ce avea de gând să facă de acum înainte. Jun se încruntă, dar nu mai zise nimic, așa că Sorn deschise portiera mașinii, făcându-i semn să urce.

- O să merg cu mașina mea și o să vă urmez, începu Win, dar în momentul în care văzu privirea intensă a lui Sorn, înghiți în sec. Se răzgândi rapid și forță un zâmbet stânjenit.

- De fapt… cred că o să mă întorc la apartament. Mă simt cam nasol, am nevoie de un duș.

Văzând cât efort depusese Hia Sorn ca să-l care pe Jun până la mașină, în fața tuturor, Win hotărî să fie generos și să-i lase singuri. Chiar dacă era puțin îngrijorat că Jun l-ar putea sfâșia pe fratele lui în mașină, era clar că cel mai bine ar fi să nu se bage.

Fără să mai piardă o secundă, aruncă geanta și hainele lui Jun în mâinile lui Sorn și o luă la fugă spre mașina lui, fără să se mai uite înapoi, nici măcar atunci când Jun strigă înjurături după el.

După un lung război al încăpățânării, Jun s-a urcat în sfârșit în mașina lui Sorn. Și, deloc surprinzător, a fost din cauza acelei expresii nenorocite: „Jun krap”...

- Jun krap, urcă în mașină. Nu ești obosit? Nu ți-e foame? Încăpățânarea asta nu ajută pe nimeni, știi.

Doar auzindu-l, Jun simți cum îl trec fiorii. Tonul blând era atât de nenatural, încât i se încălzi fața. Își strânse buzele, încercând să nu râdă de cât de tare se forța Sorn să fie politicos.

- Să nu te prind că râzi, l-a avertizat Sorn, aruncându-i o privire în timp ce pornea mașina și ieșea din curtea fabricii.

- Încerc tot ce pot ca să nu mai fii supărat pe mine. Și? Funcționează? Mi-a crescut măcar un pic șansa să te recuceresc?

Vocea lui era lejeră, dar Jun putea simți nervozitatea din spatele cuvintelor. Și poate, doar poate... răspunsul n-ar fi chiar nu

- Deci, mi-am câștigat suficiente drepturi ca să recunoști în sfârșit că mă placi? răspunsul lui Jun îl făcu pe Sorn să ofteze ușor. Știa să lovească exact unde doare, exact ca el.

- Există un singur drept pe care ți-l pot oferi. Spuse Sorn, aruncând o privire spre persoana de lângă el. Jun probabil că aștepta exact aceste cuvinte. Altfel, nu ar fi stat atât de încordat, lipit de portieră.

- Dreptul de a fi soțul meu.

De îndată ce cuvintele i-au ieșit din gură, între cei doi s-a lăsat o liniște apăsătoare. Unul dintre ei îl observa cu coada ochiului pe celălalt, atent la orice reacție. Fața lui Jun rămase impasibilă, fără să trădeze nimic, iar asta îi tăie respirația lui Sorn.

Cel bombardat cu vorbe ciudate toată ziua își întoarse doar capul și privi în altă parte, prefăcându-se interesat de iarba de pe marginea drumului, mai degrabă decât de șoferul din dreapta lui. Dar, în ciuda aparențelor, inima lui nu stătea locului, oricât încerca mintea să o tempereze. Își tot repeta – cine știe ce alte trucuri mai are Phi Sorn în mânecă? Așa că nu trebuia să se lase doborât de niște vorbe dulci.

Sorn parcă în fața unei clinici. Nu avea idee dacă doctorul de aici era bun sau nu, dar oricine era mai bun decât el – un om care nu știa nimic despre accidentări. În plus, nu părea să fie aglomerație, așa că au decis să intre. După ce s-a înregistrat și a oferit datele medicale, s-au așezat să aștepte.

Îmbrăcat acum în uniforma de elev, Jun arăta mai prezentabil. Transpirația de pe el se uscase în mașina cu aer condiționat, dar tot se simțea ușor lipicios.

- Te mai doare?

- Dacă nu mă mișc, nu e așa rău. Dar dacă pun greutate pe picior, doare, recunoscu el sincer, văzând că nu are rost să se dea tare. Dacă Phi Sorn nu l-ar fi ajutat să intre, ar fi fost nevoit să sară într-un picior, căci glezna începuse să i se umfle.

- Mai e puțin. Te cheamă doctorul imediat. Sorn îngenunche lângă băiatul încăpățânat, ținându-i ușor glezna în mână, încercând să-l liniștească. Dacă nu l-ar fi adus la clinică, Jun ar fi trebuit să îndure durerea toată noaptea.

După un timp, Jun a primit un antiinflamator oral și o cremă locală. Diagnosticul: entorsă a tendonului. Doctorul i-a recomandat să evite efortul și să nu calce pe piciorul afectat pentru câteva zile. Ar trebui să se vindece în decurs de o săptămână.

După aceea, Sorn l-a dus pe Jun să mănânce ceva de la piața de noapte de pe marginea drumului. La început, Jun a refuzat cu hotărâre, dar foamea nu i-a dat pace – mai ales când stomacul i-a început să protesteze.

- E bine aici? Tăiețeii nu durează mult. Dacă mergem la un restaurant din ăla cu mâncare la comandă, ne ia o veșnicie, zise Sorn, uitându-se la Jun, care, cu durere în picioare, nu părea că vrea să aștepte. Jun dădu din cap și alese o masă, cerându-i lui Sorn să-i comande o porție de tăieți.

Nota💚 – Ran Ahan Tam Sang: restaurant mic unde clienții comandă ce vor, nu aleg dintr-un meniu fix.

- Gura și nasul sunt una lângă alta, dacă te doare prea tare, pune-ți piciorul pe genunchiul meu.

- Nu.

- De ce nu?

- Se uită lumea.

- Și ce dacă? Nu facem sex în mijlocul restaurantului, nu? Au! Nici n-apucă să-și termine fraza că băiatul îl plesni zdravăn peste braț. Sorn izbucni în râs văzând cât de rușinat era Jun, apoi își întinse piciorul sub masă. Fără să întrebe, îi ridică glezna rănită și i-o așeză pe tibie.

- Așa ai grijă de toți ăia cu care flirtezi? întrebă Jun când li se aduseră tăiețeii. Își ținea capul plecat, de teamă să nu audă răspunsul. Dar, fiindcă scăpase întrebarea, o acoperi îndesând în gură un nod de tăieței.

- Dacă te referi la flirt și atât, nu. Dar dacă e cineva pe care îl iubesc, atunci da.

- Și cine e acea persoană? O mai iubești și acum? întrebă Jun, simțind că-și înfige singur un cuțit în inimă.

- Pe cine iubesc... Pe tata, pe mama, pe Mae Thao, pe fratele meu și...

- Aha! Deci sunt în categoria ‚frățiorului’, nu? Jun își ridică privirea spre bărbatul din fața lui. Singurul lucru care îi despărțea era o masă veche, metalică, vopsită în albastru, cu marginile ruginite de vreme. Nu știa dacă zâmbetul batjocoritor pe care i-l aruncase părea urât sau doar ambiguu, dar Sorn nu-și întoarse privirea – nici măcar o clipă.

- Nu, tu ești în categoria ‚soției. Și nimeni altcineva nu a primit titlul ăsta de la mine în afară de tine.

- Phi Sorn! Tu ești... la naiba! bombăni Jun, lovindu-l sub masă cu piciorul, enervat de cât de lipsit de rușine era. Omul ăsta nu părea să aibă pic de jenă când venea vorba de prostiile pe care le spunea.

- Jun, tu crezi că te curtez să fii iubitul meu? Nici vorbă... eu nu mă încurc cu ‚statuturi’. Tu vei fi soția mea, pur și simplu. Chiar dacă am făcut-o deja de mai multe, ups!

O chifteluță uriașă din carne de porc îi fu îndesată direct în gura lui Sorn , oprindu-l din vorbă. Fața lui Jun era atât de roșie încât voia să fugă, dar cum nu se săturase încă, se forță să rămână și să mănânce. Îi mișcau buzele în reproșuri, dar Sorn râdea cu poftă.

Bărbatul mai în vârstă mesteca chifteaua relaxat, complet liniștit. Era un om direct, nu avea rost să ocolească subiectul la nesfârșit doar ca să-i ghicească reacțiile lui Jun. Dacă te abțineai prea mult, lucrurile ajungeau să se ofilească din lipsă de folosire.

După cină, Sorn l-a condus pe Jun înapoi la apartament, unul despre care nici nu știa că există. Jun i-a explicat că aparținea lui Thai, care îl cumpărase cu mult timp în urmă și îl dăduse spre închiriere. Asta explica de ce Sorn nu-l găsise niciodată pe Jun la casa lui Thai. Deci aici se ascunseseră tot timpul.

- Mersi pentru azi. Poți să pleci acum. De ce mai stai aici și te uiți la mine?

Jun și-a împreunat palmele într-un wai politicos, apoi l-a alungat. Glezna nu-l durea chiar atât de rău încât să nu poată merge, doar că trebuia să calce ușor pe vârfuri. Era enervant, dar suportabil.

Sorn coborâse din mașină ca să-l conducă până înăuntru, dar Jun l-a oprit înainte să apuce. Și totuși, chiar și după ce fusese refuzat, Sorn tot a rămas pe loc, privind spre el. Sau mai bine zis, holbându-se.

Când Jun s-a întors spre lift, Sorn i-a blocat calea, continuând să-l privească de parcă trecuseră minute întregi.

- Ce te uiți așa? Am ceva pe față?

- Doar... îmi imaginam ceva... La naiba. Chiar vreau să te sărut.

După o tăcere lungă, Sorn și-a spus în sfârșit gândul. Privirea lui intensă și pătrunzătoare, tipică pentru un bărbat din sud, se plimba între trăsăturile ascuțite ale lui Jun și buzele lui. Mai devreme îi furase un sărut, dar nu fusese de ajuns. Nici pe departe. Și cum nu putea să-l mai forțeze o dată, tot ce-i rămânea era să-l privească fix la buze.

- Ești incredibil de excitat. Știi asta, nu?

- Așa sunt doar cu tine. Ai idee de cât timp n-am mai făcut sex? De când m-am întors acasă, au trecut aproape trei săptămâni. Mă scoate din minti. Ultima parte o rosti mai mult ca pe un reproș spus în silă. Fața îi trăda frustrarea, dar nu părea cu adevărat supărat.

Apoi scoase o acadea, de data asta fără niciun bilețel lipit.

- De ce naiba îmi dai altă acadea? Mi-ai mai dat una și la prânz.

- Când încerci să te împaci cu un copil, îi dai ceva ce-i place.

Jun dădu ochii peste cap teatral și oftă lung. Sorn flutura acadeaua în fața lui până când, cu o resemnare evidentă, Jun o luă, deși nu-i plăceau cine știe ce acadelele.

- Dar adevăratul motiv e... că dacă nu pot să te sărut eu, măcar s-o facă acadeaua în locul meu.