Capitolul 29: Cine știe cine sunt ei?

Khon Loy stătea și mesteca paste cu sos, cu o expresie încruntată pe față. De îndată ce a văzut persoana înaltă intrând în salon, a pus furculița jos, a luat un șervețel și a spus:

- M-am săturat

- Abia ați început masa, domnule. Sau doriți desert?- spuse Lara, care stătea cu atenție. Loy ridică mâna mică și îi făcu semn.

- E bine, nu mai vreau să mănânc, spuse el. Apoi ieși afară cu pași grei. Santino îi aruncă o privire siluetei sale zvelte, fără să-l strige sau să-l urmeze, ci doar luă o ceașcă de cafea neagră și bea din ea.

- V-ați certat cu el, domnule?- îl întrebă Lara pe șeful ei, nu din curiozitate, ci din îngrijorare, pentru că lucra de mult timp pentru familia lui Santino. Fără relația șef-servitor, ea îl considera pe Santino ca pe un frate mai mic. Santino însuși gândea la fel.

- Nu știe care îi sunt limitele, răspunse Alpha. Lara ridică sprâncenele.

- Doar Khon Loy nu-și cunoaște limitele?

- Spune ce vrei, Lora, menajera chicoti, tachinându-l pe șeful pe care îl îndrăgea. Și totuși, nu se putu abține să adauge:

- Dacă Khon Loy ar fi fiul meu și ar fi luat pentru a se căsători cu un șef ca tine, care îl presează așa, v-aș da în judecată pentru daune.

- Dar nu e un copil sub 18 ani, Lara îi aruncă o privire șefului ei, pentru că era dificil să-și deschidă sufletul în fața lui.

- Păi, da. Khon Loy este adult acum, așa că are dreptul să aleagă ce este mai bine pentru el.

- ...

- Dacă într-o zi nu mai poate tolera asta sau vede pe cineva mai bun decât tine, cred că s-ar putea să nu mai fie de acord cu asta. Dacă ar fi fost vorba de un alt servitor, probabil ar fi fost suspendată sau concediată. Dar cu Lara, cea matură, tot ce putea face era să respire adânc, să ridice ușor mâna și să spună:

- Poți pleca acum.

- Am înțeles, domnule. Menajera zâmbi în secret, apoi ieși din sufragerie, lăsându-l pe șeful ei singur cu gândurile sale. Khon Loy se plimba în cerc în interiorul serei, ținând în mână un telefon nou. De fapt, intenționa să sune și să întrebe despre progresul făcut de banda Trandafirului Alb. Cu toate acestea, după ce fusese rănit de cuvintele dure ale lui Santino din noaptea precedentă, tânărul era atât de agitat și frustrat încât nu mai voia să facă nimic.

- Ar fi bine dacă doctorul Miguel ar fi aici. În acel moment, Khon Loy încă nu știa unde se dusese doctorul Miguel, medicul rezident al bandei Bertolucci. În timp ce se așeza pe o bancă de piatră, o tânără menajeră pe care nu o mai văzuse niciodată intră în grădină. Avea părul negru ca pana corbului, ochii migdalați, o siluetă voluptuoasă și șolduri late. Era cu adevărat dintr-o altă ligă, astfel încât Khon Loy nu se putu abține să nu o privească cu admirație.

- Scuzați-mă că vă deranjez, domnule... dumneavoastră.... Vorbea engleză cu accent italian, cu capul ușor înclinat, evitând cu abilitate să se lovească de copacul decorativ. Dar băiatul o chemă, spunând: «E în regulă, poți intra să lucrezi». Loy părea să caute o scuză pentru a evita să dea un telefon. Pe de altă parte, voia ca ea să rămână și să-i fie prietenă, pentru a-l ajuta să-și aline puțin neliniștea. Se ridică de pe banca de piatră și se apropie, urmărind-o cum ia niște unelte dintr-o cutie.

- Ce ai de gând să faci?

- O să tund ramurile plantelor din ghivece și apoi o să le tai pe cele care nu sunt atât de frumoase. Ea zâmbi până când îi apărură gropițele. Băiatul își aminti de zilele în care folosea din nou și din nou fetele de la curte.

- Pot să te ajut, frumoasă doamnă? Loy ridică o sprânceană, iar ea chicoti încet.

- Nu-i nimic, o să obosești.

- Nu, nu-ți face griji. Sunt perfect în regulă. Am făcut și lucruri mai grele decât asta. După ce spuse asta, băiatul o ajută pe servitoare să tundă ramurile plantelor din sera de sticlă. Lucra cu sârguință, urmând instrucțiunile cuiva care nu era atât de apropiat de frumoasa femeie ca el. Numele ei era Mia și începuse să lucreze cu două zile în urmă. Nu mai era nevoie să spunem că era și singură și fără griji, ceea ce era cu totul altă poveste.

- Când îți termini tura, ce vei face? Întrebă Loy, după ce o ajută pe tânăra femeie să adune uneltele.

- O să-mi cumpăr o carte.

- Ce fel de carte?

- Doar niște romane polițiste de Stephanie Queen. A apărut un nou volum. Cred că o să merg la un mall din apropiere și o să mă opresc să mănânc ceva chinezesc înainte să mă întorc.

- Și mie îmi plac cărțile lui Stephanie Queen. Ochii lui s-au luminat.

- Pot să vin cu tine?

- Oh, poți să ieși din castel?

- Sigur, a răspuns Loy. Pot să fac orice. Oricum, nimănui nu-i pasă de mine. O durere ascuțită i-a umplut pieptul când s-a gândit la cuvintele lui Santino din noaptea trecută, dar Loy a zâmbit sfidător și a scos din portofel cardul de credit pe care i-l dăduse Santino.

- Am un card de credit nelimitat. Mergem să ne distrăm?

- Oh, nu, nu pot, avea o expresie ezitantă pe față, dar Loy voia totuși să facă achiziția, pentru că îl făcea să se simtă ușurat și ciudat de fericit.

- Sigur că poți, consideră că e din partea mea să scot la o întâlnire o doamnă frumoasă ca tine. Îți voi cumpăra haine de marcă și o geantă de designer, tot ce îți dorești. Le voi plăti eu. Obrajii tinerei menajere s-au înroșit înainte să accepte în cele din urmă. După ce Mia a ieșit de la serviciu, Loy a așteptat-o în seră, ca să se poată schimba în hainele ei obișnuite.

- Arăți absolut uimitor, Loy o admira pe persoana din fața lui, care nu mai era doar o menajeră. Acum era îmbrăcată într-o cămașă albă și o fustă verde deschis cu flori, și purta o geantă mare. Arăta dulce, dar sexy, într-un stil care amintea de o femeie siciliană.

Micul Omega o luă pe Mia la cumpărături într-un mall de lux. Era sigur că erau bodyguarzi care îl urmau, dar în loc să fie mulțumit, Loy era supărat că Santino nu-l oprise deloc. Așadar, tânărul își folosi cu încredere cardul de credit pentru a cumpăra articole de la o marcă renumită, provocând o nebunie extravagantă. Intrară într-un magazin și ieșiră apoi în altul, cu bodyguardul urmându-i îndeaproape. Oricine ar fi văzut bodyguarzii ar fi compătimit-o pe Mia, care se chinuia cu o mulțime de pungi.

Neștiind ce să mai cumpere și simțindu-se flămând, Loy o luă pe Mia să ia cina într-un restaurant de lux. Bodyguarzii primiseră instrucțiuni să se așeze la o masă din apropiere, nici prea aproape, nici prea departe. Comandară fără ezitare tot ce doreau, deoarece Loy îi trata cu generozitate, ca și până atunci.

- Ce relație ai cu stăpânul?, întrebă Mia în timp ce tăia o clătită cu portocale. Ea obținuse slujba la Palatul Celestina pentru că o recomandase o rudă care era bucătar-șef. Totuși, se gândea să renunțe după doar câteva luni. Așadar, nu acordase prea multă atenție poveștii șefului ei. Știa doar că Santino nu avea soție și că nu-l văzuse niciodată pe Loy. Când s-au întâlnit la seră, l-a văzut pe Omega bine îmbrăcat și cu oaură frumoasă așa că a presupus că ar putea fi o rudă a familiei Bertolucci.

- Sunt un câine de care stăpânul tău a avut grijă.

- Un câine?

- Da, un câine de companie.

- Ești atât de amuzant.

- Mă bucur că ai râs. Loy zâmbi sec la ironia propriei sale vieți. Dar ochii lui deveniseră subtili și îl văzu pe unul dintre bodyguarzi în timp ce îi făcea poze cu Mia, așa că Omega întinse mâna și o apucă pe frumoasa femeie de mână apoi se apleca și-i șopti la ureche:

- Clătita este delicioasă?

- Da, este delicioasă. Mia răspunse, încă puțin confuză de ce s-ar fi apropiat doar pentru a o întreba asta.

- Atunci voi mai comanda zece farfurii pentru tine- , spuse Loy, dându-se înapoi și aplecându-se spre partea în care stătea nonșalant bodyguardul.

- Pentru tine, pot face asta oricând! Ultima frază fu strigată tare. Spera să ajungă la urechile lor.

- Nu e nevoie, am mâncat destul, mulțumesc.Răspunse Mia, evitând contactul vizual cu oamenii din restaurant, în timp ce Loy exclama și atrăgea atenția multora. Dar micuțului Omega nu părea să-i pese.

- E deja târziu. Să ne întoarcem. Mâine trebuie să lucrez în bucătărie. Loy voia să găsească o scuză pentru a mai petrece timp cu ea, dar în adâncul sufletului simțea că această întâlnire se va termina neplăcut. Așadar, cu o expresie calmă, a plătit nota și amândoi s-au urcat în mașina luxoasă care se îndrepta spre palat. Loy încerca să-și păstreze calmul, dar când Lara îi spuse că Santino îl aștepta în seră, fața lui palidă deveni și mai palidă.

- Ei bine, eu plec acum. Mulțumesc pentru tot, spuse Mia înainte de a se îndrepta spre bodyguard pentru a-și lua geanta de marcă și a se pregăti să fugă.

- Nu poți pleca nicăieri. Stăpânul te așteaptă, gata să se întâlnească cu voi amândoi. Domnule Loy. Loy nu o văzuse niciodată pe Lara atât de aprigă și asta îl sperie puțin. Mia avea o privire amenințătoare și părea că vrea să-l certe, dar lui Loy nu-i păsa. El doar o urmări pe Lara și merseră până la seră.

Santino stătea acolo, bând din coniacul său și fumând o țigară. Când Lara i-a adus pe amândoi înăuntru și a închis ușa în urma ei, el a pus paharul jos și a stins țigara în scrumieră. Ochii lui adânciți îl priveau fix pe Loy, făcându-i umerii să tremure.

- Um, de ce m-ai chemat aici? Sunt atât de obosit încât aș putea să mor... Înainte să apuce să termine propoziția, Santino îl apucă de ceafă pe copilul obraznic și îi sărută cu forță gura. Limba lui fierbinte îi apăsă buzele moi, apoi le mușcă până când apăru sânge. Loy gemu de durere înainte să fie ridicat de pe podea.

- Au! Doare! Silueta micuță se zbătea și se agita în brațele lui, încercând să scape. Era puternic și neînfricat, nu se temea să dea pumni și lovituri. Dar Santino rămase neclintit. Mia avea o expresie perplexă pe față și părea să fi înțeles ceva din toată această scenă.

- Ce ai cumpărat?, întrebă brusc cel mai în vârstă, smulgând hainele de pe Loy. Loy ridică piciorul și îl lovi în partea puternică.

- Ce ai de gând să faci?

- Te-am întrebat ce ai cumpărat. Ce ai făcut? Nu poți să explici?

- Păi, vedeți, domnule...

- Taci din gură. Santino se întoarse, iar tânăra servitoare își coborî repede capul, tremurând de frică.

- Eu, eu nu-mi amintesc, sunt prea multe. Nu-mi amintesc, strigă Loy către celălalt înainte de a fi sărutat din nou cu pasiune. Mirosul de țigări amestecat cu feromoni alfa și un gust dulce-amărui pe vârful limbii îi încălzi trupul zvelt al lui Loy, iar rezistența lui se topi.

- Ahh... Santino își retrase limba, lăsându-și degetele să-i urmeze buzele umflate și umede. Între timp, Loy încerca să respire.

- Atunci o să te țin aici până îți amintești