Capitolul 28

 Într-un apartament de lux din inima orașului, soneria sună insistent, de parcă persoana care apăsa nu avea nici cea mai mică considerație pentru liniștea proprietarului, chiar și la o oră atât de târzie. Cum nu era prima dată când vizita locul, se simțea clar în drept să o facă. Din fericire, proprietara era încă trează și se grăbi să deschidă.

- Ce naiba e cu tine, Sorn?! Ajungea o singură apăsare, oricum ți-aș fi deschis! Izbucni Penny de îndată ce îl văzu, stând în prag îmbrăcată într-o cămașă de noapte subțire de satin, acum acoperită în grabă cu un halat.

- Am nevoie de ajutorul tău.

- Poate aștepta până mâine? Tocmai mă pregăteam de somn, răspunse ea, dar Sorn nu o asculta. Nu doar că refuză să plece, dar și pătrunse în apartamentul lui Penny fără să aștepte să fie poftit. Ea oftă exasperată, sătulă de lipsa lui totală de maniere.

- Uh... Totuși, în clipa în care puse piciorul în apartamentul mult prea familiar, locul unde el și Penny împărțiseră un trecut , rămase un moment blocat. Un străin blond și musculos, cam la fel de bine făcut ca el, ieși din dormitorul lui Penny. Sorn înțelese imediat ce se întâmplă și, în loc să reacționeze, se așeză tăcut pe canapea.

Penny se scărpină jenată după ceafă, apoi îi spuse străinului să aștepte în cameră.

- Așadar, ce s-a întâmplat? Ai dispărut o vreme, iar acum apari din senin? Îi turnă un pahar cu apă înainte să se așeze lângă el.

- Trebuie să mă ajuți. Ești singura persoană la care m-am gândit că ar putea.

- Aha, deci când ai nevoie de ajutor, fugi la mine? De câte ori m-ai lăsat baltă până acum?

- Poți, te rog, să nu fii sarcastică acum?

- Nu sunt sarcastică, doar spun lucrurilor pe nume. Ai tot găsit scuze, că nu vrei să-l lași singur pe Jun, că ți-e milă de el, că n-ai vrea să se simtă abandonat. Dacă n-aș ști că urăști copiii, aproape că aș crede...

- Îl caut pe Ai Jun, o întrerupse Sorn, înainte ca ea să mai piardă vremea cu insinuări. Nu condusese până la apartamentul lui Penny, la ora 11 noaptea, doar ca să plece cu mâna goală. Avea nevoie de orice informație despre acel puști enervant, orice, cât de mică.

- Știi unde își face Jun stagiul, nu?

Penny nu răspunse imediat. Se încruntă, vizibil confuză. Nu cu mult timp în urmă, Sorn fusese practic lipit de acel stagiar chipeș, favoritul biroului. Și acum voia să afle despre el. Dacă un stagiar dispărea brusc, fiind încă oficial înregistrat în firmă, lucrurile deveneau serioase și complicate.

- Ce s-a întâmplat?

Sorn oftă și dădu pe gât tot paharul cu apă. Penny îl privi evaluativ, genul acela de privire care-l enerva cel mai tare. De parcă i-ar fi citit gândurile.

- Eu... Eu și Jun... Tăcu prea mult, iar cum Penny nu dădea semne că va vorbi prima, fu nevoit să înceapă. Ea doar stătea acolo, răbdătoare, fără să-l preseze, dar nici nu-i oferea nimic în schimb. Totuși, expresia feței ei spunea clar că-i analiza fiecare gând.

- Am avut o ceartă. A plecat de acasă și mă evită de o săptămână. N-am nicio idee unde se află.

- Și Thai ce spune?

- L-a ajutat, evident, să dispară.

- Stai un pic, erai cu Jun, dar după o ceartă, brusc nu-l mai găsești? Și Thai l-a ajutat să fugă? Ce naiba s-a întâmplat de fapt? Întrebă Penny, clar nedumerită. Explicația lui Sorn suna de parcă ar fi sărit peste toate detaliile importante.

Realizând că nu are încotro, Sorn îi povesti totul. Dacă ar fi să compare, Penny era ca ultima prietenă de nădejde. Ca șefă de departament, avea acces la fișele angajaților și știa unde era repartizat fiecare. Dacă nici ea nu știa unde e Jun, însemna că nu mai avea nicio șansă.

- Deci... chiar îți plac puștii acum, huh? Zise Penny zâmbind batjocoritor. Sorn jurase odată că nu s-ar îndrăgosti niciodată de cineva mai tânăr. Asta și fusese, de altfel, motivul pentru care el și Penny rămăseseră doar prieteni cu beneficii. Dar uite-l acum, distrus complet de un puști. Farmecul lui sudic, de altădată, fusese complet anihilat.

Sorn o privi în timp ce Penny continua să-l tachineze, dar rămase calm, așteptând să vadă dacă știa ceva despre Jun.

- Deci ce vrei exact de la mine azi? Să fac un anunț general? Îl luă din nou peste picior. Sincer, pe undeva i se părea că merită. O lăsase baltă de atâtea ori până acum. De când apăruse Jun în peisaj, Sorn se îndepărtase de ea, preocupat doar de acel stagiar cu ochi ageri.

- Gata cu glumele. Spune-mi doar unde e.

- Uau, ce nerăbdător ești, zise ea plictisită, apoi schimbă tonul. Bine, hai să gândim logic. Thai a zis că Jun încă face practică la firmă, nu? A abordat pas cu pas, deoarece, sincer, nici ea nu avea nicio idee unde era Jun

- Da.

- Atunci răspunsul e simplu. Dacă nu e la birou, unde ar mai putea fi? Căci eu nu am primit niciun raport despre încetarea vreunui stagiu.

Nu o interesa ce s-a întâmplat între ei, nu era treaba ei. Iar relocările stagiarilor nu țineau de atribuțiile ei directe. Decizia le aparținea managerilor coordonatori. Dar dacă ar fi fost ceva grav, ar fi fost deja informată.

- Compania noastră nici măcar nu are alte sedii, adăugă ea, văzând că Sorn încă nu leagă lucrurile. Clar era disperat dacă ajunsese până la ea la ora aia.

Sincer, dacă și-ar fi folosit creierul măcar un pic, și-ar fi dat seama de mult. Existau doar câteva locuri unde putea fi trimis un stagiar.

- Oh, la naiba! Ticălosul ăla s-a jucat cu mine ca un prost!

În clipa în care Sorn își dădu seama unde trebuie să fie Jun, simți că și-ar da cu capul de perete. Era atât de evident, chiar în fața lui, tot timpul. Dacă nu era Penny, ar fi rămas prost încă mult timp.

- Mersi mult de ajutor. Eu am plecat, zise el, aruncând o privire la ceas. Era aproape 1 noaptea, Penny merita să-și continue liniștită noaptea alături de... companionul ei foarte picant.

- Sigur. Sper să-l găsești și să reușești să-l recâștigi. Spuse Penny, conducându-l spre ușă. Dar înainte să plece, Sorn nu se putu abține și se întoarse să întrebe:

- Tipul ăla…

- Ah-ah! Penny ridică un deget perfect manichiurat.

- Nu punem întrebări personale inutile, îți amintești?

Era una dintre regulile lor nescrise. Sorn chicoti încet și dădu din cap în semn de recunoaștere.

- În regulă, atunci. Sper să fii fericită. Eu plec.

- Ce zici de o îmbrățișare de rămas bun? Păcat că ești pe cale să ai un iubit, îl tachină Penny, deschizând brațele.

Sorn râse, dar acceptă îmbrățișarea.

- Hai să vedem mai întâi dacă reușesc să-l recuceresc. Cine știe cât de încăpățânat o să fie puștiul ăla?

    💚💚💚

- Ai Win, trage pe dreapta! Vreau frigărui de porc.

- Ce naiba, omule?! E greu să schimbi banda aici! se plânse Win, dar tot activa semnalizarea și opri pe marginea drumului. Taraba cu frigărui era ceva mai departe, dar lui Jun nu-i păsa. Sări imediat din mașină ca să-și ia pofta ce-o poftea.

În timp ce aștepta la coadă, scoase telefonul să-și omoare timpul. Coada era lungă, vânzătorul ăsta era popular, mai ales în zona asta industrială unde frigăruile erau un mic dejun clasic.

Claxon!

Sunetul asurzitor al unui claxon îi atrase atenția lui Win chiar când o mașină opri în apropiere. Când întoarse capul, o recunoscu imediat, aparținea prietenului fratelui său mai mare. Faptul că Hia Sorn apărea la fabrică atât de devreme era absolut șocant.

- De ce ai tras pe dreapta? întrebă Sorn, văzându-l pe Win oprit pe marginea drumului. Dacă era vreo problemă, putea măcar să-l ajute.

Pentru o fracțiune de secundă, Win fu surprins de apariția lui Sorn. Barba neîngrijită care-i acoperea fața îl făcea să pară atât de diferit încât îi luă o clipă să-l recunoască. Recăpătându-și rapid calmul și se strădui să pară cât mai normal, să nu cumva să-și dea seama Sorn că Jun era chiar în spatele lui. Zâmbind, se grăbi să găsească o scuză.

- Folosesc telefonul, Hia. Nu mi-am adus căștile și m-am oprit să nu provoc un accident. Tocmai mă îndreptam spre fabrică. Dar tu? Ce cauți pe-aici?

Sorn zâmbi în colțul gurii. Chiar și Win, pe care-l cunoștea de ani de zile, nu-i lăsa nicio portiță. Oricât întrebase, toți evitau cu grație întrebările despre Jun. Era clar de partea cui era fiecare.

- Sunt aici pentru Ai Jun. E prin preajmă?

- Hmm? Ai Jun n-a mai venit la fabrică de mult, Hia. De la acel eveniment sportiv al firmei, nu l-am mai văzut pe-aici.

Încă o minciună spusă cu atâta naturalețe, încât până și Sorn începu să se îndoiască de el însuși. Poate că Jun chiar nu era acolo? Dar dacă nu era la fabrică, atunci unde? Singura altă posibilitate era o filială internațională, dar era sigur că nu era cazul. Dacă Jun ar fi plecat din țară, Penny i-ar fi spus.

📱📱📱

Telefonul lui a vibra.

📱- Da?

📱- [Unde naiba ești?! De ce nu ești la muncă?!] răsună vocea furioasă a lui Champ de la celălalt capăt. Îi întrebase pe Korn și pe alții, dar nimeni nu-l văzuse pe Sorn la birou.

Noaptea trecută, Champ și Thai fuseseră complet derutați când prietenul lor drag sărise brusc în picioare, își luase cheile și ieșise în grabă din casă fără să spună un cuvânt. Așa că Champ rămăsese să aibă grijă de locuință, fiindcă Sorn nu luase nimic cu el. Thai, în schimb, se scuzase și plecase acasă să doarmă.

Dimineață, Champ presupusese că Sorn va veni la birou. Dar nu doar că nu venise, dispăruse complet.

📱- Îl caut pe Ai Jun. Dacă niciunul dintre voi nu vrea să-mi spună nimic, o să-l găsesc singur.”

📱- [Tipul ăsta e rău de tot... Chiar vreau să-i spun lui Ai Nuu despre asta, la naiba.] bombăni Champ în șoaptă, dar Sorn tot îl auzi.

- O să ajung la birou după-amiază. Asta este tot. Închise brusc apelul, exact când Win porni din loc fără să mai spună un cuvânt.

Sorn porni imediat motorul și îl urmă, chiar dacă Win spunea că Jun nu era acolo, trebuia să verifice cu ochii lui.

 📱📱📱📱

📱- Da, deja i-am spus lui Ai Champ că voj…

📱- [Îți miști fundul înapoi ACUM! Comanda pe care ai făcut-o a fost anulată complet pentru că specificațiile erau greșite, tâmpitule! Întoarce-te și repară-ți prostia chiar acum, Ai Sorn, sau îl pun pe tata să te vâneze înainte să-l mai vezi vreodată pe Jun!]

Vorbele lui Thai îl loviră ca un fulger direct în creier.

Să-l găsească pe Jun era important, dar jobul era și mai important. Dacă-l pierdea, n-avea să mai aibă nici bani cu ce să-l hrănească pe puștiul ăla mâncăcios, chiar dacă încă nu-l găsise.

Sorn lovi volanul cu frustrare. Ajunsese până la fabrică, doar ca să fie forțat să se întoarcă la muncă. Era supărat pe el însuși pentru că se lăsase atât de distras încât greșise la serviciu. Thai era furios, și probabil că și Khun Tune îl aștepta să-l facă una cu pământul. Dacă proiectul ăla cădea, mai bine își făcea bagajele și se întorcea în sud, să bată copacii de cauciuc.

     💚💚💚

Între timp, la fabrică:

- Shia! Phi Sorn e aici?! Unde naiba să mă ascund?! șopti Jun panicat, trăgându-l de mânecă pe Win. Se ghemuise lângă intrarea fabricii, cu inima bătându-i cu putere.

Mai devreme, după ce cumpărase frigăruile, se întorcea liniștit spre mașină, până când văzu că mașina lui Sorn era parcată lângă a lui Win. Într-o fracțiune de secundă, se ascunse după un alt vehicul. Din fericire, Win avusese reflexe rapide și ridicase imediat geamul dinspre Sorn, făcând să pară că e singur. În același timp, Jun se strecurase înăuntru și închisese ușa chiar înainte ca Win să demareze în viteză.

Dar totuși, Sorn îi urmărise până la fabrică. Chiar dacă Win îi spusese că Jun nu era acolo, tot venise să se asigure.

- A plecat acum. Phi Sorn tocmai a condus departe, raportă în cele din urmă Win, după ce verifică.

- Se pare că a intervenit ceva urgent la birou.

Abia atunci își trase cel mai bun prieten panicat în picioare.

Jun oftă ușurat, recunoscător că Sorn nu-l găsise. Adevărul e că nici nu știa ce ar fi putut să-i spună dacă s-ar fi întâlnit. O parte din el se simțea totuși puțin mai bine știind că Sorn încă îl căuta, dar nu era pregătit să-l înfrunte, nu încă.

Sorn îl rănise prea mult. Nesiguranța, rănile emoționale care se adânciseră treptat, nu erau lucruri care puteau fi trecute cu vederea. Aproape lăsaseră o cicatrice.

- Cum a aflat Phi Sorn că sunt aici? întrebă Jun, în timp ce urcau la etajul birourilor.

- N-am idee. Phi Thai n-a zis nimic.

- Sunt aici de mai bine de o săptămână. De ce apare abia acum? Ce caută de fapt?

Comportamentul lui Sorn fusese cât se poate de clar până nu demult. Și acum? Gândul care i se strecură în minte risipi orice urmă de căldură rămasă, poate că Sorn nici măcar nu se simțise vinovat până acum. Poate doar se plictisise. Poate că avea din nou nevoie de cineva cu care să se certe.

- Dacă i-ai fi văzut fața, ai fi rămas mască. Jur, arăta ca un bandit ieșit din junglă, cu barbă și tot tacâmul. A fost al naibii de straniu.

- Poate încearcă un nou look, răspunse Jun nepăsător, înainte să salute respectuos cu un wai personalul senior din birou.

- Încearcă un nou look sau e doar cu inima frântă pentru că nu te-a găsit? glumi Win, înainte să se ducă să-și facă treaba.

Jun oftă din nou la remarca prietenului său. N-avea cum. N-avea cum ca Sorn să-l fi iubit vreodată mai mult decât „iubitul Nong al lui Thai”.

      💚💚💚

Deși eșuase în prima zi, Sorn nu renunțase. Atât timp cât nu văzuse cu ochii lui, nu putea crede că Jun nu lucra la fabrică. Își terminase deja sarcinile, fusese certat de Khun Tune de mai multe ori, și Thai îl luase peste picior atât de rău încât nu mai avusese replică. Din fericire, producția încă nu începuse; altfel, firma ar fi pierdut milioane.

În acea după-amiază, venise din nou la fabrică, fiindcă Khun Tune nu-i aprobase concediul. Ca să-și repare greșeala, venise personal să verifice comenzile, lucru care nu era neapărat în responsabilitatea lui. Un simplu e-mail ar fi fost suficient.

- O, ce cauți pe aici, Sorn?” îl întrebă Khun Paisan, managerul senior al secției. Bărbatul mai în vârstă era pe punctul să intre în birou, dar se opri să-l salute pe funcționarul venit de la oraș.

- Am adus comanda ratată. N-aș vrea să se repete istoria, așa că am venit personal, minți Sorn, cu o scuză atât de subțire, încât dacă o analizai bine, avea găuri peste tot. Dar cui îi păsa? În momentul acela era mai interesat să scaneze zona în căutarea puștiului rebel.

Khun Paisan îl conduse pe Sorn la etaj, în zona birourilor. De îndată ce intră în camera cu aer condiționat, simți o ușurare după căldura de afară. După ce discută cu șeful de producție, tot nu văzu nici urmă de Jun. Poate că ar fi trebuit să renunțe. Sorn privi în jos, prin geamurile de sticlă ale biroului, peste etajul de producție, dar nu-l zări deloc. Oftă resemnat.

- Atunci mă retrag. La revedere, îi spuse lui Khun Paisan, înclinându-se politicos într-un wai înainte să iasă. Speranțele spulberându-se treptat.

- Am înțeles. Cobor imediat ce iau documentele pentru verificarea stocului. Da, da.

O voce familiară a răsunat, însoțită de imaginea proprietarului său apărând treptat la baza scărilor. Între timp, Sorn stătea chiar în vârf, privind cum copilul ăla supărător își strecura telefonul în buzunarul pantalonilor. Inima îi bătea nebunește în piept – nu se așteptase să dea peste el așa, mai ales după ce deja renunțase.

- Nu te-am mai văzut de ceva vreme .Această primă replică îl făcu pe Jun, care urca scările cu privirea în pământ, să-și ridice brusc ochii. Apoi încremeni, clar nu se așteptase să-l vadă pe Sorn acolo.

- Phi Sorn... murmură Jun, dar de îndată ce mintea lui a reacționat, o luă la fugă!

- Să nu cumva să fugi, puști nenorocit, Jun!!

Vocea lui Sorn răsună ca un tunet în urma lui, în timp ce Jun cobora scările câte două trepte deodată. Inima îi bătea cu putere, nu doar din cauza alergării, ci și din panică. Crezuse că Phi Sorn renunțase la el. Dar în clipa în care bărbatul cu barbă îl salutase, instinctele de supraviețuire se activaseră. N-avea de gând să se lase prins, mai bine fugi și vedea el după ce face!

Bărbatul tăbărî pe urma puștiului, care fugea de parcă văzuse o fantomă. Era cât pe ce să se împiedice de câteva ori pe scări, locul ăla nici măcar nu avea lift. Etajul de jos adăpostea utilajele pentru producția de mobilier, zona de asamblare și depozitul, în timp ce birourile erau sus, unde presupusese că lucra Jun.

Prins!

Sorn îl prinse și îl strânse tare în brațe, ca să nu-i scape. Dar Jun se zbătea ca un copil răsfățat. Oricât de strâns îl ținea Sorn, puștiul îl zgâria și îl împingea până ce pielea începuse să-l usture și sângele să-i curgă.

- Dă-mi drumul! Dă-mi drumul! La naiba, Phi Sorn, lasă-mă!

- Nu te mai zbate, puști nenorocit!

Poc!

Înainte ca Sorn să termine fraza, fruntea lui Jun se izbi direct în nasul lui. Durerea explodă în fața lui, făcându-l să-și ducă instinctiv mâinile la nas. Un junghi ascuțit îl străbătu, atât de puternic încât vederea i se întunecă pentru o clipă, și fu nevoit să se așeze jos.

- Auu! La naiba!!!

Ceea ce trebuia să fie o fugă reușită se transformase într-o criza accidentală. Jun, care intenționase doar să scape, se opri și se uită la Sorn, preocupat. Chiar dacă și el avea dureri în ceafă de la impact, probabil că nu se compara cu Sorn, care acum stătea jos, cu mâinile la nas, gemând de durere.

Sorn se prăbușise pe una dintre trepte, vizibil amețit. Jun rămase nemișcat, neștiind ce să facă. Din fericire, erau pe scara din spatele biroului, un loc rar folosit. Singurii oameni din jur erau muncitorii de jos, dar cu utilajele mergând atât de tare, nimeni nu putea să-i audă.

- Ești bine, Phi? Îmi pare rău. Orice altceva putea aștepta, dar când cineva se rănea, nu era de glumă. Dacă Sorn avea nasul rupt sau era grav rănit, s-ar putea să fie nevoit să fie dus la spital.

- Lasă-mă să văd, Phi. Ai nevoie de un doctor? E un cabinet medical aici, vrei să te duc acolo? întrebă Jun, aplecându-se ca să-i examineze fața mai de aproape. Din fericire, nu era sânge, iar nasul lui arăta normal. Jun se temuse că l-ar fi putut răni atât de grav încât să fie nevoie de o vizită la spital, ceea ce ar fi fost o mare problemă.

Dar ceea ce îl șocă și mai mult fu faptul că-l putea privi pe Sorn de aproape. Oboseala era evidentă. I se lăsase barba, semn că nu se mai îngrijise deloc. Era o imagine total diferită față de cum arăta înainte, când era mereu proaspăt ras, atrăgând priviri oriunde mergea. Părul, care odinioară era aranjat perfect, acum era lung și zburlit.

Nu mai era Phi Sorn cel atrăgător și sigur pe sine pe care Jun îl ținea minte. Acum înțelese ce voia să spună Win când zicea că Sorn arăta ca un „bandit de pădure”. Nu fusese o exagerare, era adevărul. Dacă barba i-ar mai fi crescut puțin și părul ar fi fost mai lung, chiar ar fi dat perfect în rol.

Sorn profită de moment ca să-l privească și el pe Jun, cel care încerca, fără prea mult succes, să-și ascundă îngrijorarea. Durerea? Avea să treacă. Dar dorul care îi mistuia pieptul, dorința de a-l trage pe Jun în brațe, aceea era problema reală.

Zile întregi îl căutase peste tot, mersese în toate locurile unde crezuse că ar putea fi. Chiar și fără ajutor, făcuse tot posibilul să-i dea de urmă. Și totuși, nu s-ar fi așteptat niciodată ca Jun să fie atât de aproape, la o distanță de-o atingere.

Jun era puțin mai slab, dar fața îi păstrase aceeași vivacitate năstrușnică. Pielea lui, odinioară foarte deschisă, se mai închisese la culoare, probabil de la muncă sau de la stat prea mult în soare. Avea două coșulețe pe frunte și unul pe bărbie. În timp ce Jun își mișca fața dintr-o parte în alta, căutând semne de răni, Sorn profită și-i prinse mâna, ținând-o strâns

- Hei! Dă-mi drumul! De ce mă prinzi?! strigă Jun, trezindu-se brusc la realitate. Își smulse mâna ca și cum Sorn ar fi fost ceva care frigea.

- Așa vorbești tu cu mine acum, huh? glumi Sorn.

Jun nu-i răspunse, dar expresia morocănoasă de pe chipul lui spunea totul. Arăta de parcă voia să fugă din nou, dar Sorn îl trase jos, obligându-l să se așeze lângă el. Își încolăci brațul musculos în jurul lui și îl ținu acolo, blocându-l.

Jun se înțepeni, arătând clar cât de neplăcut îi era, refuzând să se uite la el. Văzând asta, Sorn se apropie, apropiindu-și fața atât de mult, încât Jun n-avea cum să-l ignore. Dacă Jun avea de gând să-l evite, atunci Sorn avea să se asigure că asta nu era o opțiune.

- Nu ți-a fost dor de mine? întrebă Sorn, întrebarea care-l măcina de fapt. Dacă Jun spusese odată că-l place, atunci sigur îi fusese dor măcar puțin. Sorn era sigur că acest băiat imposibil nu trecuse complet peste el.

- Nu.

- Dar mie mi-a fost dor de tine, răspunse Sorn imediat, zâmbind când îl văzu pe Jun încremenind pe loc.

Jun era șocat. Respirația i se tăie la simplitatea acelor cuvinte. Își ținea ochii fixați pe perete, de parcă ar fi fost cel mai interesant lucru din lume. Dar simțea, simțea respirația caldă pe ceafă. Știa că Sorn se apropiase și mai mult.

Prea aproape. Trebuia să spună ceva ca să-l oprească.

- Dar mie nu mi-a fost dor de tine, spuse Jun, o minciună și un adevăr într-unul singur. Îi fusese dor, uneori. Dar de fiecare dată când simțea asta, inima îi poruncea să nu se mai gândească la el.

- Minți.

- Dacă chiar mi-ar fi fost dor, m-aș fi întors de mult la tine.

Încrederea lui Sorn se spulberă într-o clipă. Se așteptase ca Jun să se bâlbâie, poate chiar să recunoască măcar puțin că i-a fost dor. În schimb, fusese întâmpinat cu un refuz complet, rece și distant. Respirația i-a părăsit plămânii într-un oftat în timp ce se holba la tânărul bărbat, care încă refuza să-i susțină privirea.

Dar Jun nu pleca nicăieri. Sorn se asigurase de asta, folosindu-și trupul mai mare ca să-l țină pe loc. Observă urmele roșiatice de pe pielea lui Jun, apărute de la cât încercase să se smulgă din strânsoare.

- Uită-te la mine când vorbești, Jun. Nu mai întoarce capul așa, îți vei încorda gâtul, încercă Sorn o glumă, sperând să destindă atmosfera. Dar Jun nu era deloc în dispoziția de glume. Nu i se mișcă nici măcar un colț al gurii.

- Cred că am fost destul de clar în ziua aia. Nu vreau să te mai văd, nu vreau să te mai aud, nu mai vreau să am nimic de-a face cu tine.

Acel mic, prostesc licăr de speranță, cel în care visase că poate Sorn simțea la fel, nu fusese altceva decât o iluzie a cuiva care încerca să meargă mai departe. Pentru că realitatea era că, oricât și-ar fi dorit, el și Sorn nu fuseseră niciodată meniți să fie împreună.

- Dar eu vreau să fiu parte din viața ta. Vocea lui Sorn se întări.

- E în regulă dacă nu ți-e dor de mine, dar mie mi-e dor de tine. Mă auzi, Jun? Mi-e dor de tine!!

Jun îl respinsese și-l alungase de atâtea ori. Sorn încercase să aibă răbdare, dar era prea mult. Îi prinse fața și îl forță să se uite la el, în sfârșit.

Dar ceea ce văzu îl lăsă fără suflare.

Ochii lui Jun erau plini de lacrimi.

Nu asta se așteptase să vadă. Era pregătit ca Jun să-l înjure, să-l lovească, să se certe cu el, dar nu asta. Orice ar fi fost era mai ușor decât acele lacrimi care stăteau să cadă.

- Îmi pare rău pentru tot ce s-a întâmplat înainte. N-am vrut să te rănesc.

- Tu niciodată nu vrei nimic, nu-i așa?

Vocea lui Jun veni după o lungă tăcere, încet, dar tăios. Evita privirea lui Sorn, uitându-se într-o parte. Încerca să-și păstreze calmul, dar era aproape imposibil, cu toate emoțiile care-i apăsau pieptul, gata să izbucnească.

La început, crezuse că vrea ca Sorn să-l caute, să facă un efort. În adâncul sufletului sperase că, poate, doar poate, grija pe care o arăta Sorn ar fi venit dintr-un sentiment sincer. Dar în momentul în care l-a văzut, instinctul i-a spus să fugă. Pentru că deja știa. Sorn venise doar ca să-și ceară scuze. Atât. Sentimentele lor nu aveau să se alinieze niciodată.

Sorn tăcu o vreme îndelungată. Jun nu se sinchisea dacă îl privea sau ce gândea. Liniștea dintre ei era în regulă. Putea să rămână.

Dar Sorn nu știa ce să facă. Urâa genul ăsta de atmosferă, una în care nu avea niciun control, nicio cale de a repara lucrurile. Jun nu fusese niciodată așa de tăcut. Între ei nu existase niciodată tensiunea asta apăsătoare. Și, pentru prima dată, Sorn nu avea idee cum s-o destrame.

- Ce trebuie să fac ca să nu mai fii supărat pe mine? Știi că nu mă pricep să-mi cer iertare cum trebuie. Dar am încercat, Jun. De când ai plecat de lângă mine, te-am tot căutat. Dacă ești supărat că am întârziat prea mult, atunci îmi pare rău. Am făcut tot ce-am putut, dar Thai n-a vrut să mă ajute. Nimeni n-a fost de partea mea. Win a refuzat să-mi spună ceva despre tine. Champ n-a știut nimic pentru că Thai nu i-a zis nici lui.

În clipa asta, Phlaeng Sorn, același bărbat care mereu părea sigur pe el, cu trăsături tăioase și impunătoare, acel om care nu lăsa pe nimeni să se apropie prea mult, stătea aici, încercând cu disperare să-și repare greșelile în fața unui puști cu ani mai tânăr decât el. Același puști despre care jurase cândva că nu o să-i placă niciodată.

Tot ce voia era ca Jun să-l privească iar. Nu era nevoie să fie totul bine dintr-odată. Nu-i trebuiau cuvinte de iertare. Dar avea nevoie ca Jun să-l privească în ochi, să vadă sinceritatea pe care o oferea, în loc să-l respingă complet.

- Jun... îmi placi.

Cum celălalt continua să tacă, Sorn spuse în cele din urmă ceea ce plănuise de când îl întâlnise. Nu-i păsa dacă era romantic sau dacă locul era potrivit, nu voia ca Jun să se mai îndepărteze sau să-și mai facă griji pentru lucruri fără rost.

- Hah, nu te cred, zâmbi Jun în colțul gurii, un râs scurt scăpându-i de pe buze, fără pic de veselie. Phi Sorn? Îndrăgostit de el? Urâse copiii cu atâta pasiune, fuseseră dușmani ani la rând. Ar fi fost ciudat să-și schimbe brusc părerea și să înceapă să-l placă.

Doar gândindu-se la asta, îl durea pieptul atât de tare că simțea că nu mai poate respira. Presiunea apăsătoare pe care Sorn o punea asupra lui era copleșitoare. Când se hotărâse să-i mărturisească lui Phi Sorn, se gândise la acel moment de nenumărate ori înainte să-și facă curaj. Nu fusese deloc ușor să recunoască, nici măcar pentru sine, că îi plăcea cineva pe care altădată îl declarase cu voce tare „insuportabil”.

Dar Phi Sorn spusese totul atât de ușor, ca și cum toate certurile lor, anii de ostilitate, nici n-ar fi existat. Jun nu știa dacă Phi Sorn chiar își lămurise sentimentele sau dacă doar spunea ce trebuia ca să-l convingă să se întoarcă în pat cu el.

- Dacă nu mă crezi pe mine, atunci pe cine ai să crezi? Îmi placi foarte mult, Ai Jun.

- Dar i-ai spus lui Phi Thanu că niciodată n-ai putea să mă placi. Sau ai de gând să te aperi și să spui că n-ai zis așa ceva?

Jun ridică o sprânceană, întrebând. Dacă ar fi fost în alt context, Sorn probabil l-ar fi numit iar un obraznic. Dar acum era fără replică. Fruntea i se încreți brusc. Cât de multe știa Jun, de fapt? Oare auzise tot ce spusese vreodată? Copilul ăsta — nu dăduse niciun semn atunci. Și acum, dintr-odată, aruncase bomba și dădea să plece.

- Ce mai știi? Spune-mi tot acum, ca să pot lămuri totul dintr-o dată.

Chiar dacă Sorn spunea asta, Jun tot tăcea. Așa că el continuă:

- Atunci vorbeam cu Ai Thanu. Dar acum vorbesc cu tine. Sorn se grăbi să explice. Atunci, se forța să-și suprime sentimentele, încercând să nu cadă și mai rău în mrejele puștiului. De-asta spusese ce spusese lui Thanu. Nici prin cap nu-i trecuse că Jun avea să audă. Dar acum, dacă voia ca Jun să rămână, trebuia să fie cât se poate de clar.

- Prefer să cred ce-am auzit prima oară.

Cu asta, Jun își eliberă mâna, cea pe care Sorn nu i-o prinsese, și scoase telefonul. Cineva de la depozit îl sunase să-i amintească de niște documente de livrat. Uitase complet. Intrând în panică, se ridică repede în picioare, dar Sorn îl trase înapoi și aproape că îl făcu să cadă cu fața înainte.

- Unde te grăbești așa? N-am terminat de vorbit.

- Mă duc la muncă. Dacă tu n-ai chef, treaba ta. Dar eu am.

- Pentru cine? Mă ocup eu. Dă-mi numărul.

- Nu! Am treabă. Nu vreau să te mai văd. Lasă-mă!

- Ești al naibii de încăpățânat, Jun. Am venit aici să vorbesc serios cu tine, dar tu nu vrei să accepți nimic, nici măcar un cuvânt. Ce naiba vrei de la mine, atunci? Ți-am spus că îmi placi, dar tot alegi să nu mă crezi! Frustrarea din glasul lui Sorn era clară. Jun chiar nu dădea niciun pas înapoi.

- Ți-am zis deja: între noi nu mai e nimic. Poți să faci asta? De data asta, Jun ridică glasul la el. Telefonul îi vibra în continuu, iar el deja se temea că o să fie certat de colegi. Iar omul din fața lui era pornit să continue discuția cu orice preț.

- Nimic, nici măcar ca Phi și Nong?

- Așa e.

- Crezi că o să accept pur și simplu?

- Nu ți-am cerut părerea. Îți spun care este punctul meu de vedere.

- Deci asta vrei cu adevărat? Chiar vrei să mergi mai departe? Bine atunci! O să continui să te urmez, așa, în fiecare zi.

- Și de ce naiba mă tot urmărești? întrebă Jun, cu un ton iritat. Înainte, Sorn îl numea încăpățânat. Dar uite-te la el acum, Phi Sorn era de zece ori mai rău. Dacă încăpățânarea ar fi fost o competiție, ar fi câștigat primul loc fără nicio întrebare.

- Te curtez.

Jun rămase din nou uimit de ce auzise. Nu se așteptase niciodată să audă aceste cuvinte de la Phi Sorn, nici măcar nu-i trecuse prin cap că, într-o zi, ar putea veni de la cineva atât de încăpățânat.

În același timp, deblocă ecranul telefonului, intenționând să sune înapoi la departamentul de stocuri ca să-i anunțe că era pe drum, dar fusese prins într-o treabă. Înainte să poată face asta, Sorn îi smulse telefonul și răspunse el însuși. Când văzu numele de pe ecran, se relaxă, știind că era cineva cu care se descurca ușor.

- Da, Phi Yim, sunt Sorn. Scuze, discutam ceva urgent cu Jun mai devreme, de asta s-a întârziat. Vine acum spre dumneavoastră. Îmi cer scuze, Phi. Da, da. În regulă, la revedere. După ce rezolvă lucrurile pentru Jun, apăsă de câteva ori pe ecran înainte să-i înapoieze telefonul.

- Să nu mă mai blochezi pe Line sau la telefon, Jun. Nu trebuie să-mi răspunzi sau să-mi răspunzi la apel, dar lasă-mă măcar să știu că vezi că încerc.

- Ești o adevărată pacoste... Jun nu-și găsea cuvintele. Inima îi bătea atât de tare încât simțea că i va izbucni din piept. Și-a mușcat buza atât de tare încât l-a durut, orice ca să rămână cu picioarele pe pământ. Nu te gândi prea mult, Jun. Nu te lăsa păcălit de niște vorbe goale.

Privirea lui Sorn rămase ațintită asupra buzelor lui Jun, buze pe care le sărutase de nenumărate ori. Și chiar și acum, tot își dorea să le sărute. Gura aceea moale și roz îl ispitea mai mult decât putea duce. Dacă n-ar fi fost treaba nerezolvată dintre ei, l-ar fi prins de pe-acum și l-ar fi sărutat pana la moarte.

Dar cum făcu un pas mai aproape, Jun se trase imediat înapoi. Se pare că mai am de trecut prin etapa asta înainte să mă pot apropia din nou de el.

- O să vin și mâine să te văd. Vrei ceva? Îți aduc.

A decis, fără tragere de inimă, să se retragă deocamdată. Îi perturbase deja destul munca lui Jun astăzi și, în acest moment, Khun Tune probabil îl blestema până la strămoșii lui.

Jun doar dădu din cap, exasperat, înainte să se grăbească spre etaj, ca în sfârșit să ia documentele pentru care venise inițial.

Dar când trecu pe lângă Sorn, bărbatul, neputând să se abțină, îi apucă brațul și-i lipi un sărut apăsat pe obraz. Doar un pic. Doar cât să-și mai domolească dorul.

Poc!

- Auuu! Ai Jun, nenorocitule! A durut! Jun îl plesnise fix peste ureche. Noroc că nu-l lovise prea tare, altfel i-ar fi spart timpanul. Când Sorn țipă de durere, obraznicul ăla avu și tupeul să se prefacă surprins, ca și cum fusese un accident.

Ce tupeu pe el. E o minune că Jun încă mai trăia fără să fi fost băgat în pământ de bătaie.

- Tu ai început! Mi-a alunecat mâna.

- Și dacă-mi alunecă și mie gura, cum rămâne? Vrei să încerc? Ai putea sta chiar aici cu mine – nu mai e nevoie să mergi la muncă.

În momentul în care l-a amenințat, micul puști i-a smuls imediat brațul și a fugit pe scări, lăsându-l pe Sorn acolo, frecându-și urechea și capul.

De când era mic, în afară de Ai Thanu, care îi fusese tovarăș de joacă din copilărie, niciun puști nu avusese îndrăzneala să-l plesnească așa.

De data asta, treacă de la el. Era în dezavantaj. Dar să vezi data viitoare... Atunci o să-l topească de tot în brațele lui.

      💚💚💚💚💚

După ce verifică stocul și răspunse la câteva întrebări despre Phi Sorn, Jun se întoarse sus, doar ca să vadă că Sorn plecase deja.

Privind pe fereastră spre parcarea fabricii, nu mai văzu mașina familiară. Oftă adânc și-și trecu o mână prin păr, frustrat.

Era propoziția aceea lăsată de Sorn, îi răsuna în cap iar și iar:

„Te curtez.”

Cum? Avea de gând să-l cucerească aruncându-l în vârtejul afecțiunii lui? Sau doar se juca cu mintea lui, amețindu-l cu gesturi aparent grijulii?

Cum putea să se apere? Până la urmă, el era doar Jun, cel care nu reușea niciodată să țină pasul cu un bărbat ca Phi Sorn.

- Azi m-am întâlnit cu Phi Sorn, îi spuse Jun celui mai bun prieten al lui, Win, în aceeași seară, în timp ce se întorceau la apartamentul lor.

Win încremeni la volan, piciorul ridicându-se instinctiv de pe accelerație. Din fericire, drumul era gol, fiind deja târziu, așa că nu se întâmplă nicio nenorocire. Tocmai se despărțiseră de Phi Jai și ceilalți la apusul soarelui.

- Cum naiba s-a întâmplat asta?

- N-am nicio idee ce căuta pe-acolo, dar ne-am întâlnit fix când mă duceam să iau raportul de inspecție pentru Phi Yim.

- La naiba... Și acum ce faci? O să fugi iar? Nu poți fugi la nesfârșit, știi bine, spuse Win, tonul lui trădând îngrijorare când văzu expresia conflictuală de pe chipul lui Jun.

Jun oftă adânc și se lăsă pe spate în scaunul de piele, privirea rătăcind pe fereastră, spre peisajul care se scurgea pe lângă ei.

- Crezi că ar trebui să fug?

- Tu te cunoști cel mai bine, Jun. Poți să fugi cât vrei, dar dacă inima ta rămâne, n-ai să scapi niciodată cu adevărat.

Win îl privi fugitiv înainte să continue:

- Hia Sorn nu e un nemernic fără suflet. Nu e de neiertat. Poate... poate că ar trebui să-i dai o șansă. Măcar așa, o să ai un răspuns clar.

Jun tăcu, degetele lui încleștându-se pe marginea scaunului. Voia să încerce. Chiar voia.

Dar o parte din el, cea care încă își amintea durerea, se temea să nu fie rănit din nou.